Avnd in vedere condamnarea la CEDO a statului roman in cazul Paduraru, la scurt timp, Min Justitiei dadea o declaratie in care spunea ca se va remedia incoerenta din practica cu privire la retrocedari. acum care este tendinta instantelor in procesele de retrocedare? se merge pe buna - credinta, pe compararea titlurilor..sau la fel ca inainte, unii spun intr-un fel, altii opusul?
si o alta kestiune...desi nu am apucat sa citesc hotararea, imi spunea cineva ca in cauza Androne vs Romania, statul roman a fost obligat sa restituie reclamantilor casa si terenul pe care este construita si care au facut obiectul litigiului. se face asa ceva? adica se poate printr-o hotarare a curtii statul sa fie obligat la restituire??
Paduraru + Androne, ambii contra Romaniei
-
wittmann
Re: Paduraru + Androne, ambii contra Romaniei :D
Fireste. Asa suna orice dispozitiv al hotararilor date in materie de proprietati:"Obliga statul... sa restituie reclamantilor... sau sa plateasca suma de .... in termen de 3 luni de la data hotararii".roxanagalateanu wrote: si o alta kestiune...desi nu am apucat sa citesc hotararea, imi spunea cineva ca in cauza Androne vs Romania, statul roman a fost obligat sa restituie reclamantilor casa si terenul pe care este construita si care au facut obiectul litigiului. se face asa ceva? adica se poate printr-o hotarare a curtii statul sa fie obligat la restituire??
-
roxanagalateanu
ati citit hotararea data in cazul Iacob? mie mi se pare cam exagerata suma pe care tb sa o plateasca statul ca despagubire. 250 de mii euro? 
total pe dinafara...
oare cum ar suna stirea "mostenitorii fostului prim ministru de acum 50 de ani al romaniei, adrian nastase, au solicitat retrocedarea averii tatalui lor, confiscata ca urmare a unei condamnari penale. in cazul in care statul nu poate restitui in natura imobilele si obiectele de arta detinute de fostul premier, acestia solicita plata a ...... + inca ...... daune morale" 
:?
total pe dinafara...
oare cum ar suna stirea "mostenitorii fostului prim ministru de acum 50 de ani al romaniei, adrian nastase, au solicitat retrocedarea averii tatalui lor, confiscata ca urmare a unei condamnari penale. in cazul in care statul nu poate restitui in natura imobilele si obiectele de arta detinute de fostul premier, acestia solicita plata a ...... + inca ...... daune morale" :?
-
ZZ
paduraru
AVIND IN VEDERE CAZUL PADURARU , PUBLICAT DEOCAMDATA NUMAI IN LIMBA FRANCEZA LA WWW.SCJ.RO .
AM INTELES EU BINE CA SE VA MERGE PE COMPARAREA TILURILOR PE VIITOR SI SE ANULEAZA CONTRACTELE CU L 112 ?
AM INTELES EU BINE CA SE VA MERGE PE COMPARAREA TILURILOR PE VIITOR SI SE ANULEAZA CONTRACTELE CU L 112 ?
-
norocel
Re: paduraru
Asta este partea cea mai importanta din hotarare (traducerea nu este oficiala):
"63. In speta, Curtea considera ca se impune sa se distinga intre situatia apartamentului nr. 2 din corpul A de cladire, vandut in 16 aprilie 1997, dupa ce se admisese actiunea in revendicare introdusa de reclamant contra statului, si situatia celorlalte doua aparatmente care compun corpul B de cladire, vandute in 23 februarie si respectiv in 17 martie 1997, inainte de a sti solutia in actiunile introduse.
a) Apartamentul nr. 2 din corpul de cladire A (apartamentul nr. 2)
i) Cu privire la existenta bunului
64. Nimeni nu poate pretinde ca a fost victima incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie decat in masura in care decizia pe care o contesta in fata Curtii se refera la - bunurile - sale in sensul acestor dispozitii ale Conventiei. Notiunea de - bunuri - poate acoperi atat - bunurile actuale - cat si valorile patrimoniale, drepturile de creanta , in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca este indreptatit sa aiba o - speranta legitima - de a dobandi proprietatea efectiva a acestor bunuri. Din contra, speranta de a i se recunoaste un viitor drept de proprietate pe care este in imposibilitate efectiva de a-l exercita in prezent nu poate fi considerata ca fiind un - bun - in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, si nu da nastere nici unei creante conditionale, care s-ar stinge in caz de nerealizare a conditiei ( a se vedea Printul Hans Adam II al Liechtenstein contra Germaniei no 42527/98, -- 82 et 83, CEDH 2001VIII)
65. In speta, Curtea constata ca reclamantul a introdus o actiune in revendicare imobiliara pentru a se constata ilegalitatea nationalizarii imobilului in intregime si pentru a-i fi restituit. Printr-o hotarare definitiva din 10 aprilie 1997, Judecatoria Bucuresti a stabilit ca bunul in discutie a fost nationalizat cu incalcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, a constatat ca reclamantul a ramas proprietarull legitim al bunului, si a dispus statului sa restituie bunul (paragraful 14, mai sus) Aceasta hotarare este opozabila statului, singurul subiect de drept care ar fi putut sa se pretinda proprietarul legitim al imobilului la data judecatii si care a si fost obligat sa restituie posesia imobilului, reclamantului. Dreptul de proprietate asupar imobilului, astfel recunoscut-cu efect retroactiv-nu era revocabil.
De altfel, dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost nici infirmat nici contestat la data resoectiva, Guvernul recunoscand explicit ca relamantul a ramas proprietar si chiar si-a bazat apararea in prezenta cauza pe aceasta ipoteza. Curtea apreciaza ca in privinta apartamentului nr. 3, reclamantul avea un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1
ii) In privinta existentei unei ingerinte
66. Curtea noteaza ca Judecatoria Bucuresti a constat ca nationalizarea imobilului reclamantului s-a facut ilegal si a obligat statul, care la momentul respectiv era in posesia imobilului, sa-l restituie reclamantului. Or, dupa 6 zile de la data judecatii, statul a vandut apartamentul nr. 2 chiriasului.
67. Guvernul pretinde ca vanzarea apartamentului nr. 2 nu a adus nici o atingere dreptului de proprietate al reclamantului, care a continuat sa fie proprietar si care are in continuare posibilitatea sa introduca o actiune in revendicare contra cumparatorului pentru a redobandi posesia asupra imobilului.
In primul rand, Curtea apreciaza ca in speta nu este vorba doar despre o simpla vanzare a lucrului altuia. Vanzarea s-a facut in contradictie cu prevederile unei hotarari judecatoresti definitive date in favoarea reclamantului. Desi prin hotararea judecatoreasca definitiva din 10 aprilie 1997 s-a recunoscut cu caracter retroactiv dreptul de proprietate al reclamantului si statul a fost obligat sa restituie imobilul, totusi acesta a vandut imobilul chiriasului in 16 aprilie 1997.Desi in data de 16 aprilie 1997 nu se putea sti cu certitudine ca sentinta din 10 aprilie va dobandi caracter definitiv, totusi statul, in calitatea sa aparator al ordinii publice, avea cel putin obligatia morala de a face sa se respecte hotararea judecatoreasca de catre organele investite cu atributii de protectie a ordinii publice (Zwierzynski c. Pologne, no 34049/96, - 73, CEDH 2001 VI). Or, vanzand apartamentul obiect al unui litigiu, dupa ce fusese condamnat sa-l restituie si fara sa manifeste nici o opozitie fata de aceasta sentinta, pe care nu a aatact-o cu appel, a negat practic activitatea jurisdictionala.
69. In al doilea rand, trebuie respins argumentul Guvernului de respingere a cererii pentru neepuizare cailor interne de atac, deoarece reclamantul nu mai are nici o alta cale de a redobandi posesia apartamentului.
Astfel, procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, asa cum a fost detaliata prin HG nr. 498/2003 si confirmata de practica Curtii Supreme (paragrafele 41 si 42 de mai sus) nu ar putea avea ca efect restituire ain natura a imobilelor atat timp cat instantele au refuzat sa anuleze contractele de vanzare.
In privinta introducerii unei actiuni in revendicare contra cumparatorilor, trebuie observat ca, potrivit dreptului roman aceasta actiune este imprescriptibila (paragraful 39).Reclamantul nu era deci obligat sa introduca o astfel de actiune, imediat dup arespingerea actiunii in anularea contractelor. Ar fi excesiv sa i se impuna o astfel de obligatie pentru perioada cuprinsa intre data respingerii actiunii in anularea contractelor (30 mai 2000) si intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001) vazand ca cele doua proceduri prespun eforturi umane si financiare pe care reclamantul ar fi trebuit sa le suporte.
Dupa intrarea in vigoare a legii nr. 10/2001, reclamantul nu a mai putut introduce actiune in revendicare pentru ca in practica, in mod constant, instanta suprema a apreciat ca o astfel de actiune urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila (paragraful 44, mai sus). Chiar daca am prespune ca ar fi pututintroduce o astfel de actiune, sansele de succes ar fi fost incerte pentru ca insasi Curtea Suprema a respins sistematic actiunile in revendicare si a constatat buna credinta a cumparatorilor (paragraful 45-48 de mai sus)
70. Rezulta deci ca statul, vanzand unui tert apartamentul pe care trebuia sa-l restituie reclamantului, l-a privat de posibilitatea de a mai redobandi posesia (mutatis mutandis Guillemin c. France, arret du 21 fevrier 1997, Recueil des arrets et decisions 1997-I, p. 164, - 54).
71. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea apreciaza ca vanzarea apartamentului, din care a decurs imosibilitatea pentru reclamant de a redobandi posesia in ciuda faptului ca exista o hotarare judecatoreasca definitiva , constituie fara nici un dubiu o ingerinta in dreptul reclamantului in privinta respectului bunurilor sale.
iii. In privinta justificarii ingerintei
72. Mai ramane de stabilit daca ingerinta constatata de Curte a incalcat sau nu prevederile art.1 din Protocolul nr. 1.
73. Cum a apreciat in numeroase alte cazuri, Curtea reaminteste ca art. 1 din Protocolul nr. 1 contine trei norme distincte : - prima, prevazuta in prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunta proncipiul respectului proprietatii ; a doua figurand in a doua fraza a aceluiasi alineat, vizeaza privarea de proprietate si impune anumite conditii in aceasta privinta ; a treia, consemnata in al doilea alineat recunoaste statelor puterea, printre altele, de a reglemenat folosinta bunurilor conform interesului general (&...). Nu este vorba despre reguli (cele doua) care sa presupuna un anumit raport intre ele. A doua si a treia fiind exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate ; prin urmare ele trebuie intrepretate in lumina principiului consacrat in primul alineat - (James et autres c. Royaume-Uni, arret du 21 fevrier 1986, serie A no 98, pp. 29-30, - 37).
74. Pentru a stabili daca a avut loc o privare de proprietate in sensul celei de-a doua - norme - trebuie nu numai sa se verifice daca a avut loc o deposedare sau expropriere formala, dar mai trebuie privit si dincolo de efectele aparente si analizate efectele reale ale situatiei litigioase. Conventia protejeaza drepturi - concrete si efective - si este important sa se stabileasca daca situatia nu echivaleaza cu o expropriere in fapt (Brumarescu, precitat paragraf 76)
75. Curtea subliniaza ca situatia creata prin jocul combinat al vanzarii apartamentului, deciziei Curtii de Apel Bucuresti din 30 mai 2000, care a refuzat sa anuleze contractul de vanzare a apartamentului si intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, in urma careia jurisprudenta constanta a Curtii Supreme a negat posibilitatea de a redobandi posesia imobilelor vandute tertilor de buna credinta, a avut ca efect privarea reclamantului de beneficiul recunoscut prin sentinta din 10 mai 1997 prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate asupra aparatmentului nr. 2, impiedicandu-l sa obtinta posesia.
Este adevarat ca, in jurisprudenta sa constanta Curtea a examinat neexecutarea unei decizii judecatoresti sub aspectul primei fraze a primului alineat al art. 1 (Burdov c. Russie, no 59498/00, - 40, 7 mai 2002, Jasiuniene c. Lituanie, no 41510/98, - 45, 6 martie 2003 si Sabin Popescu c. Romaniei, no 48102/99, - 80, 2 martie 2004). Totusi, in speta, pe de o parte, in momentul vanzarii, sentinta inca nu avea caracter executoriu si, pe de alta parte, nu este vorba doar despre o simpla neexecutare a unei sentinte ci si de vanzarea lucrului altuia. Ca urmare a acestei vanzari, partea interesata nu a mai putut sa intre in posesia bunului, sa-l vanda si sa-l lase mostenire, sa-l doneze sau sa dispuna in orice alta maniera de bun. In aceste conditii, Curtea Constata ca situatia a avut ca rezultat privarea reclamantului de proprietate in sensul frazei a doua a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1.
76. O privare de proprietate in sensul celei de-a doua norme nu poate fi justificata decat daca se demionstreaza ca a intervenit in conditiile prevazute de lege, pentru cauza de utilitate publica si respectand principiul proportionalitatii.
77. Art. 1 din Protocolul nr. 1 cere inainte de toate ca ingerinta autoritatii publice in dreptul proprietarului de a se bucura de bunurile sale, sa fie prevazuta de lege (Iatridis precitat, - 58). Principiul legalitatii implica in acelasi timp, existenta unor norme de drept interne suficient de accesibile, precise si previzibile (Hentrich c. France, hotararea du 22 septembrie 1994, serie A no 296-A, pp. 19 20, - 42, et Lithgow et autres c. Royaume-Uni, arret du 8 juillet 1986, serie A no 102, p. 47, - 110). Curtea are totusi o competenta limitata pentru a verifica dreptul intern (Hakansson et Sturesson c. Suede, arret du 21 fevrier 1990, serie A no 171 A, p. 16, - 47).
78. Curtea observa ca Legea nr. 112/1995 nu se aplica decat in cazurile in care bunurile au intrat cu titlu in proprietatea statului. (paragraful 26-30 de mai sus) si ca nici o alta dispozitie interna nu acorda dreptul statului de a vinde un bun care se gaseste de facto in patrimoniul sau si pentru care nu are deci titlu. De altfel, nici reclamantul si nici Guvernul nu au pretins ca vanzarea unui bun confiscat sau nationalizat fara titlu valabil ar avea vreo baza legala.
79. In speta, Curtea noteaza ca urmare a sentineti Judecatoriei Bucuresti din 10 aprilie 1997, la data vanzarii statul nu avea nici un titlu asupra apartamentului nr. 2 si ca ingerinta litigioasa era lipsiat de baza legala din moment ce Legea nr. 112/1995 nu permitea decat vanzarea bunurilor dobandite cu titlu.
80. Tinand cont de cele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca ingerinta in dreptul de proprietate era lipsita d ebaza legala si, de aici, ca a avut loc o incalcare a art.1 din Protocolul nr. 1.
b) Cele doua apartamente ce constituie corul B de cladire (- corpul B -) (vandute in 23 februarie si 17 martie 1997)
i) In privinta existentei - bunului -
81. In privinta corpului B, reclamantul a introdus o actiune in revendicare in 20 martie 1997, duoa ce apartamentele au fost vandut evechilor locatari. Se impune deci sa analizam daca reclamantul mai dispunea de un - bun - in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Se impune sa constatam ca prin hotararea definitiv adin 10 aprilie 1997, Judecatoria Bucuresti a stabilit ca intregul imobil revendicat de reclamant a fost nationalizat cu incalcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, hotarand ca reclamantul a fost lipsit de proprietatea sa legitima si dispunand restituirea imobilului in intregime, inclusi a corpului B. Dreptul de proprietate astfel recunoscut-cu efect retroactiv-asuora corpului B, nu era revocabil.
82. Cu siguranta, pe de o parte aceasta recunoastere a dreptului de proprietate nu s-a facut in detrimentul altor subiecte de drept, mai exact in detrimentul cumparatorilor, care se puteau pretinde a fi proprietari legitimi ai bunurilor in cazul unei actiuni in revendicare introduse in fata instantelor nationale. Pe de alta parte, reclamantul nu a intrat in posesia corpului B c aurmare a judecatii din 10 aprilie 1997 (paragraful 17 de mai sus). In aceste conditii, - bunul - reclamantului ar putea fi considerat ca fiind interesul de a-i fi restituit corpul B, in natura, de catre cumparatori. Trebuie deci cercetat daca acest interes indeplineste conditiile necesare pentru a fi considerat ca o - valoare patrimoniala - protejata sub aspectul art. 1 din Protocolul nr. 1, pentru a sti daca este vorba despre un interes patrimonial suficient de bine fundamentat in dreptul intern (Kopecky c. Slovaquie [GC], no 44912/98, - 47, 28 septembre 2004).
83. Este d enecontestat si de altfel nici nu a contestat nimeni ca interesul reclamantului de a i se restitui aparatmentele in natura, este un interes patrimonial.
84. Curtea considera ca acest interes patrimonial are o baza suficient ain dreptul intern caci el este, pe de o parte recunoscut expres de catre stat si, pe de alta parte, confirmat printr-o jurisprudenta bine stabilita de instantele judecatoresti.
In primul rand, asa cum arata Guvernul (paragrafele 57-58, mai sus) in afara unor circumstante exceptionale (uzucapiunea sau, dupa doctrina minoritara si o jurisprudenta destul de rara, aparenta) instantele au admis contant dupa anul 2001, actiunea in revendicare a adevaratului proprietar impotriva cumparatorului lucrului altuia, chiar daca a fost de buna credinta . Reclamantul poate avea deci o speranta legitima de a vedea concretizat interesul sau patrimonial ca urmare a admiterii unei eventuale actiuni in revendicare introduse contra cumparatorilor.
In al doilea rand, i ce priveste recunoastrerea acestui interes de catre stat, art. 2 paragraful 2 din Legea nr. 10/2001 prevede expres ca proprietarii imobilelor care au trecut la stat fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar. Nu este vorba deci despre un drept nou ci de recunoasterea explicita si retroactiva a supravietuirii vechiului drept. Se impune sa observam ca legea nu distinge intre situatia imobilelor vandute locatarilor, cum este cazul corpului B si situatia imobilelor ramase in patrimoniul statului.
85. In ochii Curtii, aceste elemente probeaza ca reclamantul era titularul unui interes patrimonial recunoscut in dreptul roman si care au importanta sub aspectul protectiei art. 1 din Protocolul nr. 1. (a se vedea, mutatis mutandis, Öneryildiz c. Turquie [GC], no 48939/99, - 129, CEDH 2004-XI si Beyeler c. Italie [GC], no 33202/96, - 105 in fine, CEDH 2000 I).
86. De altfel, dreptul reclamantului asupra corpului B nu a fost nici infirmat nici contesata pana in orezent. I plus, Guvernul recunoaste explicit ca reclamantul a ramas proprietar si chiar si-a fondat apararea pe aceasta ipoteza.
87.Curtea apreciaza ca reclamantul are asupra apartamentelor un drept patrimonial care urmeaza a fi analizat sub aspectul aplcarii art. 1 din Protocolul nr. 1.
ii. Natura atingerii pretinse
88. Curtea reaminteste ca art. 1 din Protocolul nr. 1, care tinde in principal sa apere individul contra oricarei atingeri care ar putea fi adusa de stat in privinta respectului bunurilor sale, poate in acelasi timp sa implice obligatii pozitive impunand statului sa ia masurile necesare pentru a proteja dreptul de proprietate (Broniowski, preciat, - 143 ; Öneryildiz, precitat - 134 et Sovtransavto Holding c. Ukraine, no 48553/99, - 96, CEDH 2002-VII).
Ea reafirma ca prin Conventie nu se impun statelor contractante nici un fel d eobligatii specifice de a repara nedreptatile sau pagubele cauzate inainte de ratificarea Conventiei. In acelasi timp , art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat nici in sensul restrangerii libertatilor pe care statele contractante au ales sa le instituie acceptand sa restituie bunuri care le-au fost transferate inainte de ratificarea Conventiei (Kopecky, precitat, - 35). Adoptarea unor legi care prevad restituirea bunurilor confiscate sau despagubiri pentru persoanele care au fost victime ale unor astfel de confiscari presupune o analiza vasta a unui numar mare d eintrebari de ordin moral, juridic, politic si economic. Apreciind ca in mod firesc legiuitorul trebuie sa dispuna de o libertate larga pentru a pune in aplicare o anumita politica economica si sociala, Curtea declara ca respecta modul in care fiecare intelege sa reglementeze imperativul - utilitatii publice - fara insa ca deciziile statelor sa fie lipsite de o baza legala rezonabila. (James et autres, precite, p. 32, - 46, et Ex-roi de Grece et autres, - 87, arrets precites). Aceasta cu atat mai mult in situatia statelor care trec prin modificari fundamentale ca urmare a trecerii de la un regim totalitar la o forma de guvernamant democratica, trecere care impune reforme structurale in plan politic, juridic si economic, fenomene ce antreneaza inevitabil adotarea unor legi economice si sociale cu implicatii pe scara larga. (Broniowski, precite, - 149).
90. Asta nu inseamana ca comportanmentul autoritatilor nationale intr-un caz particular nu poate ridica o problema pe terenul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci cand nu respecta obligatiile ce decurg din Conventie.
91. Pentru a aprecia conformitatea conduitei statului cu art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea trebuie sa analizeze global diferitele interese aflate in conflict, garantand aplicarea Conventiei in spiritul ei care are drept scop protejarea drepturilor - concrete si efective - . Ea trebuie sa mearg adincolo de aparente si sa caute realitatea in situatiile litigioase.
Intr-adevar, daca statul dispune de o larga posibilitate de apreciere in privinta existentei unei probleme de interes public care sa justifice anumite masuri si pentru a alege politica economica si sociala (Kopecky, precite, - 37), atunci cand o problema de interes general este in joc, puterile publice sunt tinute sa actioneze in timp util si intr-o maniera corecta si coerenta (a e vedea Beyeler, precite, -- 110 in fine, 114 et 120 in fine, Broniowski, precite, - 151, Sovtransavto Holding, precite, -- 97-98, Novoseletskiy c. Ukraine, no 47148/99, - 102, 22 fevrier 2005, Blücher c. Republique tcheque, no 58580/00, - 57, 11 janvier 2005 et O.B. Heller, A.S c. Republique tcheque (dec.), no 55631/00, 9 novembre 2004).
92. Daca Conventia nu impune statelor obligatia de a restitui bunurile confiscate, si cu atat mai putin de a dispune de acestea conform atributelor dreptului de proprietate, odata adoptata insa o solutie de catre un stat, aceasta trebuie pusa in aplicare cu claritate si coerenta rezonabila in asa fel incat sa se evite posibilitatea insecuritatii juridice si incertitudinii pentru subiectele de drept in privinta carora se aplica aceste solutii.
In acesta privinta, trebuie subliniat ca incertitudinea-fie ea legislativa, administrativa sau tinand de practica judiciara aplicat ade autoritati-este un factor important de care trebui etinut cont pentru a aprecia conduita unui stat. (Broniowski, precite, - 151).
93. In plus, revine fiecarui stat contractant obligatia de a avea un arsenal juridic adecvat pentru a respecta obligatiile pozitive ce-i revin. Curtea are numai sarcina de a examina daca in speta masurile adoptate de autoritatile romane au fost adecvate si suficiente.( a se vedea Ruianu c. Roumanie, no 34647/97, - 66, 17 iunei 2003, Piven c. Ukraine, no 56849/00, - 37, 29 iunie 2004 et Zhovner c. Ukraine, no 56848/00, - 35, 29 iunie 2004)
iii. Respectarea obligatiilor pozitive ale statului
a) Incertitudinea juridica generala determinata de lipsa de claritate si coerenta a legislatiei aplicabile si consecintele asupra reclamantului
94. Curtea noteaza ca, pentru a putea defini situatia in care se gaseste reclamantul, ar trebui cunoscuta semnificatia mai multe notiuni care par esentiale in dreptul romanesc, - titlul - statului, - vanzarea lucrului altuia -, - buna credinta - a cumparatorului, - actiunea in revendicare - si - aparenta in drept -. Exceptand notiunea de - titlu - al statului, care este definita diferit prin diverse acte normative succesive, si aceea de - buna credinta -, care este definita de codul civil dar este interpretata si aplicata diferit in practica, celelalte trei notiuni citate mai sus, nu sunt definite prin lege fiind elaborate de doctrina si aplicate de jurisprudenta care nu este mereu constanta. (paragrafele 38, 39, 49-53, 57 et 58 de mai sus)
95. In ceea ce priveste - titlul - statului, Curtea noteaza ca practica si jurisprudenta nationala nu sunt consecvente in a decide daca Decretul nr. 92/1950 sau Decretul nr. 223/1974 erau sau nu conforme cu Constituitia in vigoare la momentul aplicarii lor si daca putea sa constituie un titlu valabil pentru stat. (paragraful 33-37 citate mai sus).
Aceasta lipsa de coerenta face posibil nu numai ca in practica sa exite interpretari diferite, chiar contradictorii cu privire la - titlul - statului dar chiar si Guvernul defineste diferit aceasta notiune : daca initial - titlul - a fost inteles intr-o maniera foarte larga, treptat a fost interpretat din ce in ce mai restrictiv prin diferitele modificari succesive ale legii. Or, Curtea observa ca aceasta evolutie a legislatiei s-a produs nu numai inainte de vanzarea imobilelor vechilor proprietari, cum ar fi fost de asteptat, dar chiar si in cursul derularii proceselor (paragrafele 23-32 de mai sus). Aceasta ar fi fost posibil sa aiba drept rezultat, spre exemplu ca imobilele vandute pentru ca nationalizarea s-ar fi facut - cu titlu - , sa fie ulterior considerate ca fiind vandute fara titlu, urmare a interpretarii ulterioare a Guvernului, ceea ce este, fara nici un dubiu o sursa de conflic intre cei care au interese legitime contrarii : pe de o parte vechii locatari care s-au vazut privati prin lege de dreptul de a cumpara imobilele pe care le ocupau si, pe de alta parte vechii proprietari care s-au vazut i imposibilitatea de a le fi restituite imobilele dobandite prin hotarari judecatoresti definitive intrate in puterea lucrului judecat dar pe care nu le-au mai putut pun ein executare.
96. Nu se poate nega ca numeroase proceduri judiciare, fie in revendicare fie in anularea contractelor de vanzare cumparare, cum sunt cele introduse de reclamant in prezenta speta, sunt nascute din aceasta incertitudine, si ca justitabilii apeleaza la ele pentru ca nu dispun de un cadru legislativ previzibil si coerent. Asa stand lucrurile, se impune constatarea ca pe de o parte sunt numeroase intrepretari juridice pentru notiunea de - titlu - al statului si, pe de alta parte ca notiunile de - buna credinta - a cumparatorului, - aparenta dreptului - ca si legatura lor cu actiunea in revendicare nu sunt clar reglementate , ceea ce conduce la concluzi juridice diferite asupra aceleiasi probleme de drept ridicata in fata instantelor nationale (paragraful 51 , mai sus)
97. In privinta actiunii in revendicare, inainte de adoptarea Legii nr. 10/2001, jurisprudenta stabilise ca in cazul vanzarii lucrului altuia, actiunea in revendicare introdusa de adevaratul proprietar contra tertilor subdobanditori de buna credinta este admisibila, cu exceptia unor cazuri exceptionale, urmand a se compara titlurile concurente asupra bunurilor litigioase. Aparenta in drept, si ea nereglmentata, si, conform spuselor Guvernului, contestata de majoritatea ajutorilor, era interpretata restrictiv si subordonata nu numai bunei credinte a cumparatorului, dar si existentei unei erori comune si invincibile (paragraful 38, 39, 57 si 58, de mai sus).
Or, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, exceptiile au devenit regula si Curtea Suprema de Justitie a respins actiunil ein revendicare fie retinand numai buna credinta a cumparatorului, fie considerand ca legiuitorul a dorit sa prevaleze buna credinta a cumparatorului in baza Legii nr. 10/2001, fie apreciind ca se aplica intr-o maniera foarte larga aparenta in drept, fara a distinge intre eroarea comuna si invincibila si bun acredinta (paragraful 46-40 de mai sus). In plus, in numeroase ocazii, Curtea Suprema a refuzat sa treaca la compararea titlurilor concurente hotarand ca in urma confirmarii pe cale judiciara a validitatii vanzarii lucrului altuia se consolideaza ipso jure transmiterea dreptului de proprietate in patrimoniul cumparatorului, efect care nu va fi anulat prin compararea titlurilor (paragraful 45 de mai sus)
98. Curtea a aratat deja ca jurisprudenta contradictorie constituie, prin natura sa, o consecinta inerenat a tuturor sistemelor judiciare care rezolva problemele juridice dintr-o anumita zona (in baza competentei teritoriale) si ca rolul instantei supreme este de a regla contradictiile jurisprudentei (Zielinski et Pradal & Gonzalez et autres c. France, no 24846/94, - 59, CEDH 1999-VII).
Totusi, in speta, se impune sa observam ca insasi Curtea Suprema de Justitie nu are o jurisprudenta uniforma in privinta problemelor de drept ridicate.
Curtea considera ca in absenta unui mecanism care sa asigure coerenta practicii judiciare nationale, astfel de divergente profunde in jurisprudenta care persista in timp si in domenii care porezinta un mare interes social sunt de natura sa genereze o incertitudine peramenta (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding, precite, - 97) si sa diminueze increderea publica in sistemul judiciar, care este una din componentele fundamentale ale statului de drept.
99. In concluzie, Curtea considera ca lipsa de coerenta in plan legislativ si practica judiciara contradictorie in domeniul nationalizarii imobilelor sunt susceptibile sa creeze un climat general de incertitudine si insecuritate juridica.
b) Consecintele incertitudinii juridice generale, in privinta situatiei reclamantului
100. Sistemul de recurs individual prevazut de art. 34 (vechiul 25) din Conventie exclude cererile introduse pe calea actio popularis. Cererile trebuie introduse de cei care se pretind victime ale uneia sau mai multor incalcari ale drepturilor aprate ed Conventie. Asemenea persoane trebuie sa poata demonstra ca au fost direct afectate de masura incriminata (a se vedea spre exemplu, hotararea Open Door et Dublin Well Woman c. Irlande du 29 octobre 1992, serie A no 246-A, p. 22, - 44 et Ilhan c. Turquie [GC], no 22277/93, - 52, CEDH 2000 VII).
101. In consecinta, Curtea trebuie sa examineze modul in care acest climat general d eincertitudine s-a repercutat in situatia particulara a reclamantului.
1. Vanzarea apartamentelor din corpul B
102. Curtea noteaza ca, in 7 februarie 1996, reclamantul a cerut Primariei Bucuresti, restituirea in natura a imobilului. In plus, in 23 octombrie 1996, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Primariei Bucuresti, a decis ca imobilele pentru care s-au depus cereri de restituire nu vor fi vandute decat dupa clarificarea situatiei lor juridice (paragraful 11 de deasupra). In sfarsit, in 4 februarie 1997, prin HG nr. 11/1997 s-a modificat sensul notiunii de - titlu - al statului.Apartamentele au fost vandute in 23 februarie si 17 martie 1997.
103. Or, vazand decizia din 23 octombrie 1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 se observa ca apartamentele nu puteau fi vandute decat dupa clarificarea situatiei lor juridice, pentru a sti daca statul are sau nu un titlu valabil. Asta prespunea, in lumina HG nr. 11/1997, ca autoritatea administrativa insarcinata cu aplicarea Legii nr. 112/1995 sa verifice, intre altele, daca tatal reclamantului, nu era exclus de la aplicaea Decretului nr. 92/1950, in virtutea art. II din acest decret, asa cum a facut judecatoria prin sentinta din 10 aprilie 1997. Nu era vorba despre consideratii juridice complexe cum ar fi fost aprecierea conformitatii decretului cu Constitutia din 1948, ci de simple verificari a situatiei de fapt care puteau fi facute solicitand reclamantului sa prezinte acte pertinente.Guvernul nu a furnizat nici un document de natura a proba ca autoritatea administrativa a verificat existenta titlului statului in momentul vanzarii.
Desi statul nu si-a indeplinit obligatia de a verifica valabilitatea titlului, a vandut apartamentul nr 2 la numai 6 zile dupa ce s-a pronuntat hotararea judecatoreasca de restituire a imobilului. In plus, desi prin decizia primariei din 22 iulie 1997, s-a dispus restituirea in intregime a imobilului, se pare ca numai la momentul punerii in posesie autoritatile au observat ca era imposibil sa puna reclamantul in posesia a trei apartamente pentru ca deja le vanduse.
104. Este foarte probabil ca modificarile intervenite in definirea titlului statului si noile exigente impuse de HG nr. 11/1997 in privinta respectului dispozitiilor decretului de nationalizare sa fi influentat comportamentul autoritatilor, care nu au avut timpul necesar pentru a schimba practica administrativa.
Intr-adevar, daca pentru a verifica - titlul - statului, asa cum era definit prin HG nr. 20/1996, era suficient sa consulti lista anexa a Decretului nr. 92/1950 (paragraful 27, de mai sus), imobilul fiind considerat nationalizat cu titlu daca figura in anexa, in baza noilor reglementari legale introduse prin HG nr. 11/1997, erau necesare cercetari suplimentae : administratia era tinuta sa verifiece, pe de o parte, ca exista identitate intre persoana care figura ca proprietar in listele date in aplicarea decretului si adevaratul proprietar la data nationalizarii si, pe de alta parte, daca adevartatul proprietar nu era exclus de la aplicarea decretului, in baza art. II din acesta. Or, pentru aceasta era indispensabil ca autoritatile ca ia legatura cu vechii proprietari sau cu urmasii lor-care ar fi putut formula cererea de restituire in baza Legii nr. 112/1995-cee ca nu s-a intamplat in cazul in discutie.
105. Intra in atributiile fiecarui stat sa se doteze cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive care ii revin in virtutea Conventiei. Prin urmare vanzarea, in speta, decatre stat a apartamentelor din imobilele in litigiu, inainte ca o instanta sau o autoritate administrativa sa fi decis in privinta cererii de restituire introduse de solicitant in baza unei legi speciale avand ca obiect repararea prejudiciilor suferit eed vechii proprietari in timpul regimului comunist, nu are nici o justificare in aceste circumstante.
106. Curtea apreciaza ca nu ar fi exclus ca acest comportament al autoritatilor administrative sa fi fost determinat, cel putin in parte de incertitudinile generale in privinta definitiei - titlului - statului (paragraful 95, de mai sus)
2. Actiunea in anulare a vanzarii si aprecierea bunei credinte a cumparatorului
107. Curtea observa ca instantele nationale sesizate de reclamant prin cererea in anulare a titlului tertilor asupra bunurilor care dorea sa-i fie au acordat preferinta bunei credinte a cumparatorilor fara a stabili vreo diferenta intre situatia juridica a caorpului B, vandut inainte de introducerea actiunii in revendicare si aceea a apartamentului nr. 2 din corpul A, vandut in 10 aprilie 1997, data la care cererea in revendicare a petentului fusese admisa printr-o decizie definitiva. In ambele situatii s-a aplicat prezumtia de buna credinta si instantele au apreciat ca si daca depuneau diligente rezonabile, cumparatorii tot nu puteau sti ca statul nu este proprietar.
108. Nu intra in atributiile Curtii, sa defineasca - buna credinta - in dreptul roman si mai putin - buna credinta a cumparatorilor -, in speta. Curtea reaminteste ca ea este insarcinata , conform art. 19 din Conventie, sa asigure respectarea angajamentelor rezultate din Conventie, de catre Partile contractante. Curtea nu are sarcina sa se substituie instantelor nationale. Revine instantelor interne, in special, instantei supreme din fiecare stat, sa interpreteze legislatia interna. (A se vedea García Ruiz c. Espagne [GC], no 30544/96, - 28, CEDH 1999-I).
109. Curtea nu neaga complexitatea problemelor pe care instantele nationale le-au avut de rezolvat, dar apreciaza ca aceasta complexitate este datorata, mai mult sau mai putin, absentei unei definitii clare si coerente a bunei credinte si a unei metode uniforme de apreciere a sarcinii si obiectului probei in privinta - bunei credinte -. La aceasta seadauga definirea inconsecventa a titlului statului, notiune foarte importanta pentru a putea determina daca cumparatorul ar fi putut lua in calcul faptul ca statul nu era proprietarul bunurilor in momentul vanzarii si daca i s-ar fi putut imputa lipsa de diligenta in clarificarea situatiei juridice a imobilelor puse in vanzare de catre stat. Pentru Curte, astfel de intrebari nerezolvate de instantele nationale sesizate cu actiuni in anularea contractelor de vanzare, reflecta incertitudinea generala in privinta definitiei si aprecierii bunei credinte in dreptul intern.
3. Imposibilitatea de a intra in posesia apartamentelor
110. Curtea este de acord cu opinia Guvernuli, dupa care, din moment ce au fost respinse actiunile in anularea contractelor, dreptul intern oferea posibilitea de a se introduce actiuni in revendicare impotriva cumparatorilor (paragraful 38, 39, 57 si 58 de mai sus).Numai ca nu se poate reprosa ca nu s-a introdus imediat si o a treia actiune, in revendicae, avand in vedere efortul uman si financiar pe care l-au presupus cele doua procese purtate deja in fata instantelor nationale si care constituia prin ele insele cai de recurs potrifite si suficiente pentru a rezolva pretentiile reclamantului (paragraful 69 de mai sus).
111.Se impune sa constatam ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, petenta s-a vazut in imposibilitate de a redobandi posesia asupra unei parti din imobilul sau, legea acordandu-i numai dreptul la despagubiri, asa cum rezulta din interpretarea combinata a art. 18 lit d si art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 (paragrafele 40-42, de mai sus). Chiar daca am presupune ca ar fi putut introduce o astfel de actiune, sansele de succes ar fi fost incerte, avand in vedere jurisprudenta constanta a Curtii Supreme care a respins sitematic actiunile in revendicare daca a constatat buna credinta a cumparatorilor (paragrafele 45-48 de mai sus).
Aceste schimbari imprevizibile ale jurisprudentei au avut ca efect privarea petentului de orice posibilitate rezonabila de a redobandi posesia asupra apartamentelor vandute vechilor locatari, asa cum ar fi putut spera in mod legitim, ca urmare a deciziei definitive din 10 aprilie 1997. Or, aceste schimbari par a fi fost favorizate de absenta unui cadru legislativ potrivit si a unei practici judiciare adecvate in privinta probelemelor de drept legate de vanzarea lucrului altuia, a aparentei in drept si a altor reguli aplicabile in aceasta materie, ceea ce a impiedicat in definitiv, concretizarea sperantei legitime a reclamantului, bazata de hotararea definitiva din 10 aprilie 1997, de a-si vedea restituit in natura imobilul.
c) Concluzii :
112. In lumina celor de mai sus, Curtea constata ca statul nu si-a indeplinit obligatia pozitiva de a raspunde in timp util si coerent unor probeleme de ordin general cum sunt cele legate de restituirea sau vanzarea imobilelor intrate in posesia sa in baza decretelor de nationalizare. Incertitudinea generala, astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vazut in imposibilitate de a recupera in intregime bunurile sale desi dispunea de o decizie definitiva prin care statul fusese obligat sa i le restituie.In consecinta, statul nu si-a indeplinit obligatia de a sigur areclamantului exercitiul deplin al dreptul de proprietate, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, rupand astfel - justul echilibru - intre interesul public si dreptul reclamantului la respectul bunurilor sale (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding, precite, - 96).
113. Prin urmare, a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1
.....................................................
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE :
1. Declara cererea admisibila ;
2. Decide ca a avut loc o incalcare a art.1 din Protocolul nr. 1 ;
3. Decide ca nu se pune problema aplicarii art. 41 in acest stadiu si in consecinta :
a) o rezerva in intregime ;
b) invita Guvernul si reclamantul sa se adreseze in scris, in termen de 6 luni incepand cu data la care prezenta hotarare va fi definitiva conform art. 44 paragraf 2 din Conventie, observatiile scrise asupra problemelor si sa aduca la cunostinta orice acord la care se poate ajunge ;
c) rezerva procedura ulterioara si delega presedintele camerei sa fixeze, la nevoie termenul."
"63. In speta, Curtea considera ca se impune sa se distinga intre situatia apartamentului nr. 2 din corpul A de cladire, vandut in 16 aprilie 1997, dupa ce se admisese actiunea in revendicare introdusa de reclamant contra statului, si situatia celorlalte doua aparatmente care compun corpul B de cladire, vandute in 23 februarie si respectiv in 17 martie 1997, inainte de a sti solutia in actiunile introduse.
a) Apartamentul nr. 2 din corpul de cladire A (apartamentul nr. 2)
i) Cu privire la existenta bunului
64. Nimeni nu poate pretinde ca a fost victima incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie decat in masura in care decizia pe care o contesta in fata Curtii se refera la - bunurile - sale in sensul acestor dispozitii ale Conventiei. Notiunea de - bunuri - poate acoperi atat - bunurile actuale - cat si valorile patrimoniale, drepturile de creanta , in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca este indreptatit sa aiba o - speranta legitima - de a dobandi proprietatea efectiva a acestor bunuri. Din contra, speranta de a i se recunoaste un viitor drept de proprietate pe care este in imposibilitate efectiva de a-l exercita in prezent nu poate fi considerata ca fiind un - bun - in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, si nu da nastere nici unei creante conditionale, care s-ar stinge in caz de nerealizare a conditiei ( a se vedea Printul Hans Adam II al Liechtenstein contra Germaniei no 42527/98, -- 82 et 83, CEDH 2001VIII)
65. In speta, Curtea constata ca reclamantul a introdus o actiune in revendicare imobiliara pentru a se constata ilegalitatea nationalizarii imobilului in intregime si pentru a-i fi restituit. Printr-o hotarare definitiva din 10 aprilie 1997, Judecatoria Bucuresti a stabilit ca bunul in discutie a fost nationalizat cu incalcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, a constatat ca reclamantul a ramas proprietarull legitim al bunului, si a dispus statului sa restituie bunul (paragraful 14, mai sus) Aceasta hotarare este opozabila statului, singurul subiect de drept care ar fi putut sa se pretinda proprietarul legitim al imobilului la data judecatii si care a si fost obligat sa restituie posesia imobilului, reclamantului. Dreptul de proprietate asupar imobilului, astfel recunoscut-cu efect retroactiv-nu era revocabil.
De altfel, dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost nici infirmat nici contestat la data resoectiva, Guvernul recunoscand explicit ca relamantul a ramas proprietar si chiar si-a bazat apararea in prezenta cauza pe aceasta ipoteza. Curtea apreciaza ca in privinta apartamentului nr. 3, reclamantul avea un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1
ii) In privinta existentei unei ingerinte
66. Curtea noteaza ca Judecatoria Bucuresti a constat ca nationalizarea imobilului reclamantului s-a facut ilegal si a obligat statul, care la momentul respectiv era in posesia imobilului, sa-l restituie reclamantului. Or, dupa 6 zile de la data judecatii, statul a vandut apartamentul nr. 2 chiriasului.
67. Guvernul pretinde ca vanzarea apartamentului nr. 2 nu a adus nici o atingere dreptului de proprietate al reclamantului, care a continuat sa fie proprietar si care are in continuare posibilitatea sa introduca o actiune in revendicare contra cumparatorului pentru a redobandi posesia asupra imobilului.
In primul rand, Curtea apreciaza ca in speta nu este vorba doar despre o simpla vanzare a lucrului altuia. Vanzarea s-a facut in contradictie cu prevederile unei hotarari judecatoresti definitive date in favoarea reclamantului. Desi prin hotararea judecatoreasca definitiva din 10 aprilie 1997 s-a recunoscut cu caracter retroactiv dreptul de proprietate al reclamantului si statul a fost obligat sa restituie imobilul, totusi acesta a vandut imobilul chiriasului in 16 aprilie 1997.Desi in data de 16 aprilie 1997 nu se putea sti cu certitudine ca sentinta din 10 aprilie va dobandi caracter definitiv, totusi statul, in calitatea sa aparator al ordinii publice, avea cel putin obligatia morala de a face sa se respecte hotararea judecatoreasca de catre organele investite cu atributii de protectie a ordinii publice (Zwierzynski c. Pologne, no 34049/96, - 73, CEDH 2001 VI). Or, vanzand apartamentul obiect al unui litigiu, dupa ce fusese condamnat sa-l restituie si fara sa manifeste nici o opozitie fata de aceasta sentinta, pe care nu a aatact-o cu appel, a negat practic activitatea jurisdictionala.
69. In al doilea rand, trebuie respins argumentul Guvernului de respingere a cererii pentru neepuizare cailor interne de atac, deoarece reclamantul nu mai are nici o alta cale de a redobandi posesia apartamentului.
Astfel, procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, asa cum a fost detaliata prin HG nr. 498/2003 si confirmata de practica Curtii Supreme (paragrafele 41 si 42 de mai sus) nu ar putea avea ca efect restituire ain natura a imobilelor atat timp cat instantele au refuzat sa anuleze contractele de vanzare.
In privinta introducerii unei actiuni in revendicare contra cumparatorilor, trebuie observat ca, potrivit dreptului roman aceasta actiune este imprescriptibila (paragraful 39).Reclamantul nu era deci obligat sa introduca o astfel de actiune, imediat dup arespingerea actiunii in anularea contractelor. Ar fi excesiv sa i se impuna o astfel de obligatie pentru perioada cuprinsa intre data respingerii actiunii in anularea contractelor (30 mai 2000) si intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001) vazand ca cele doua proceduri prespun eforturi umane si financiare pe care reclamantul ar fi trebuit sa le suporte.
Dupa intrarea in vigoare a legii nr. 10/2001, reclamantul nu a mai putut introduce actiune in revendicare pentru ca in practica, in mod constant, instanta suprema a apreciat ca o astfel de actiune urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila (paragraful 44, mai sus). Chiar daca am prespune ca ar fi pututintroduce o astfel de actiune, sansele de succes ar fi fost incerte pentru ca insasi Curtea Suprema a respins sistematic actiunile in revendicare si a constatat buna credinta a cumparatorilor (paragraful 45-48 de mai sus)
70. Rezulta deci ca statul, vanzand unui tert apartamentul pe care trebuia sa-l restituie reclamantului, l-a privat de posibilitatea de a mai redobandi posesia (mutatis mutandis Guillemin c. France, arret du 21 fevrier 1997, Recueil des arrets et decisions 1997-I, p. 164, - 54).
71. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea apreciaza ca vanzarea apartamentului, din care a decurs imosibilitatea pentru reclamant de a redobandi posesia in ciuda faptului ca exista o hotarare judecatoreasca definitiva , constituie fara nici un dubiu o ingerinta in dreptul reclamantului in privinta respectului bunurilor sale.
iii. In privinta justificarii ingerintei
72. Mai ramane de stabilit daca ingerinta constatata de Curte a incalcat sau nu prevederile art.1 din Protocolul nr. 1.
73. Cum a apreciat in numeroase alte cazuri, Curtea reaminteste ca art. 1 din Protocolul nr. 1 contine trei norme distincte : - prima, prevazuta in prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunta proncipiul respectului proprietatii ; a doua figurand in a doua fraza a aceluiasi alineat, vizeaza privarea de proprietate si impune anumite conditii in aceasta privinta ; a treia, consemnata in al doilea alineat recunoaste statelor puterea, printre altele, de a reglemenat folosinta bunurilor conform interesului general (&...). Nu este vorba despre reguli (cele doua) care sa presupuna un anumit raport intre ele. A doua si a treia fiind exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate ; prin urmare ele trebuie intrepretate in lumina principiului consacrat in primul alineat - (James et autres c. Royaume-Uni, arret du 21 fevrier 1986, serie A no 98, pp. 29-30, - 37).
74. Pentru a stabili daca a avut loc o privare de proprietate in sensul celei de-a doua - norme - trebuie nu numai sa se verifice daca a avut loc o deposedare sau expropriere formala, dar mai trebuie privit si dincolo de efectele aparente si analizate efectele reale ale situatiei litigioase. Conventia protejeaza drepturi - concrete si efective - si este important sa se stabileasca daca situatia nu echivaleaza cu o expropriere in fapt (Brumarescu, precitat paragraf 76)
75. Curtea subliniaza ca situatia creata prin jocul combinat al vanzarii apartamentului, deciziei Curtii de Apel Bucuresti din 30 mai 2000, care a refuzat sa anuleze contractul de vanzare a apartamentului si intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, in urma careia jurisprudenta constanta a Curtii Supreme a negat posibilitatea de a redobandi posesia imobilelor vandute tertilor de buna credinta, a avut ca efect privarea reclamantului de beneficiul recunoscut prin sentinta din 10 mai 1997 prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate asupra aparatmentului nr. 2, impiedicandu-l sa obtinta posesia.
Este adevarat ca, in jurisprudenta sa constanta Curtea a examinat neexecutarea unei decizii judecatoresti sub aspectul primei fraze a primului alineat al art. 1 (Burdov c. Russie, no 59498/00, - 40, 7 mai 2002, Jasiuniene c. Lituanie, no 41510/98, - 45, 6 martie 2003 si Sabin Popescu c. Romaniei, no 48102/99, - 80, 2 martie 2004). Totusi, in speta, pe de o parte, in momentul vanzarii, sentinta inca nu avea caracter executoriu si, pe de alta parte, nu este vorba doar despre o simpla neexecutare a unei sentinte ci si de vanzarea lucrului altuia. Ca urmare a acestei vanzari, partea interesata nu a mai putut sa intre in posesia bunului, sa-l vanda si sa-l lase mostenire, sa-l doneze sau sa dispuna in orice alta maniera de bun. In aceste conditii, Curtea Constata ca situatia a avut ca rezultat privarea reclamantului de proprietate in sensul frazei a doua a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1.
76. O privare de proprietate in sensul celei de-a doua norme nu poate fi justificata decat daca se demionstreaza ca a intervenit in conditiile prevazute de lege, pentru cauza de utilitate publica si respectand principiul proportionalitatii.
77. Art. 1 din Protocolul nr. 1 cere inainte de toate ca ingerinta autoritatii publice in dreptul proprietarului de a se bucura de bunurile sale, sa fie prevazuta de lege (Iatridis precitat, - 58). Principiul legalitatii implica in acelasi timp, existenta unor norme de drept interne suficient de accesibile, precise si previzibile (Hentrich c. France, hotararea du 22 septembrie 1994, serie A no 296-A, pp. 19 20, - 42, et Lithgow et autres c. Royaume-Uni, arret du 8 juillet 1986, serie A no 102, p. 47, - 110). Curtea are totusi o competenta limitata pentru a verifica dreptul intern (Hakansson et Sturesson c. Suede, arret du 21 fevrier 1990, serie A no 171 A, p. 16, - 47).
78. Curtea observa ca Legea nr. 112/1995 nu se aplica decat in cazurile in care bunurile au intrat cu titlu in proprietatea statului. (paragraful 26-30 de mai sus) si ca nici o alta dispozitie interna nu acorda dreptul statului de a vinde un bun care se gaseste de facto in patrimoniul sau si pentru care nu are deci titlu. De altfel, nici reclamantul si nici Guvernul nu au pretins ca vanzarea unui bun confiscat sau nationalizat fara titlu valabil ar avea vreo baza legala.
79. In speta, Curtea noteaza ca urmare a sentineti Judecatoriei Bucuresti din 10 aprilie 1997, la data vanzarii statul nu avea nici un titlu asupra apartamentului nr. 2 si ca ingerinta litigioasa era lipsiat de baza legala din moment ce Legea nr. 112/1995 nu permitea decat vanzarea bunurilor dobandite cu titlu.
80. Tinand cont de cele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca ingerinta in dreptul de proprietate era lipsita d ebaza legala si, de aici, ca a avut loc o incalcare a art.1 din Protocolul nr. 1.
b) Cele doua apartamente ce constituie corul B de cladire (- corpul B -) (vandute in 23 februarie si 17 martie 1997)
i) In privinta existentei - bunului -
81. In privinta corpului B, reclamantul a introdus o actiune in revendicare in 20 martie 1997, duoa ce apartamentele au fost vandut evechilor locatari. Se impune deci sa analizam daca reclamantul mai dispunea de un - bun - in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Se impune sa constatam ca prin hotararea definitiv adin 10 aprilie 1997, Judecatoria Bucuresti a stabilit ca intregul imobil revendicat de reclamant a fost nationalizat cu incalcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, hotarand ca reclamantul a fost lipsit de proprietatea sa legitima si dispunand restituirea imobilului in intregime, inclusi a corpului B. Dreptul de proprietate astfel recunoscut-cu efect retroactiv-asuora corpului B, nu era revocabil.
82. Cu siguranta, pe de o parte aceasta recunoastere a dreptului de proprietate nu s-a facut in detrimentul altor subiecte de drept, mai exact in detrimentul cumparatorilor, care se puteau pretinde a fi proprietari legitimi ai bunurilor in cazul unei actiuni in revendicare introduse in fata instantelor nationale. Pe de alta parte, reclamantul nu a intrat in posesia corpului B c aurmare a judecatii din 10 aprilie 1997 (paragraful 17 de mai sus). In aceste conditii, - bunul - reclamantului ar putea fi considerat ca fiind interesul de a-i fi restituit corpul B, in natura, de catre cumparatori. Trebuie deci cercetat daca acest interes indeplineste conditiile necesare pentru a fi considerat ca o - valoare patrimoniala - protejata sub aspectul art. 1 din Protocolul nr. 1, pentru a sti daca este vorba despre un interes patrimonial suficient de bine fundamentat in dreptul intern (Kopecky c. Slovaquie [GC], no 44912/98, - 47, 28 septembre 2004).
83. Este d enecontestat si de altfel nici nu a contestat nimeni ca interesul reclamantului de a i se restitui aparatmentele in natura, este un interes patrimonial.
84. Curtea considera ca acest interes patrimonial are o baza suficient ain dreptul intern caci el este, pe de o parte recunoscut expres de catre stat si, pe de alta parte, confirmat printr-o jurisprudenta bine stabilita de instantele judecatoresti.
In primul rand, asa cum arata Guvernul (paragrafele 57-58, mai sus) in afara unor circumstante exceptionale (uzucapiunea sau, dupa doctrina minoritara si o jurisprudenta destul de rara, aparenta) instantele au admis contant dupa anul 2001, actiunea in revendicare a adevaratului proprietar impotriva cumparatorului lucrului altuia, chiar daca a fost de buna credinta . Reclamantul poate avea deci o speranta legitima de a vedea concretizat interesul sau patrimonial ca urmare a admiterii unei eventuale actiuni in revendicare introduse contra cumparatorilor.
In al doilea rand, i ce priveste recunoastrerea acestui interes de catre stat, art. 2 paragraful 2 din Legea nr. 10/2001 prevede expres ca proprietarii imobilelor care au trecut la stat fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar. Nu este vorba deci despre un drept nou ci de recunoasterea explicita si retroactiva a supravietuirii vechiului drept. Se impune sa observam ca legea nu distinge intre situatia imobilelor vandute locatarilor, cum este cazul corpului B si situatia imobilelor ramase in patrimoniul statului.
85. In ochii Curtii, aceste elemente probeaza ca reclamantul era titularul unui interes patrimonial recunoscut in dreptul roman si care au importanta sub aspectul protectiei art. 1 din Protocolul nr. 1. (a se vedea, mutatis mutandis, Öneryildiz c. Turquie [GC], no 48939/99, - 129, CEDH 2004-XI si Beyeler c. Italie [GC], no 33202/96, - 105 in fine, CEDH 2000 I).
86. De altfel, dreptul reclamantului asupra corpului B nu a fost nici infirmat nici contesata pana in orezent. I plus, Guvernul recunoaste explicit ca reclamantul a ramas proprietar si chiar si-a fondat apararea pe aceasta ipoteza.
87.Curtea apreciaza ca reclamantul are asupra apartamentelor un drept patrimonial care urmeaza a fi analizat sub aspectul aplcarii art. 1 din Protocolul nr. 1.
ii. Natura atingerii pretinse
88. Curtea reaminteste ca art. 1 din Protocolul nr. 1, care tinde in principal sa apere individul contra oricarei atingeri care ar putea fi adusa de stat in privinta respectului bunurilor sale, poate in acelasi timp sa implice obligatii pozitive impunand statului sa ia masurile necesare pentru a proteja dreptul de proprietate (Broniowski, preciat, - 143 ; Öneryildiz, precitat - 134 et Sovtransavto Holding c. Ukraine, no 48553/99, - 96, CEDH 2002-VII).
Ea reafirma ca prin Conventie nu se impun statelor contractante nici un fel d eobligatii specifice de a repara nedreptatile sau pagubele cauzate inainte de ratificarea Conventiei. In acelasi timp , art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat nici in sensul restrangerii libertatilor pe care statele contractante au ales sa le instituie acceptand sa restituie bunuri care le-au fost transferate inainte de ratificarea Conventiei (Kopecky, precitat, - 35). Adoptarea unor legi care prevad restituirea bunurilor confiscate sau despagubiri pentru persoanele care au fost victime ale unor astfel de confiscari presupune o analiza vasta a unui numar mare d eintrebari de ordin moral, juridic, politic si economic. Apreciind ca in mod firesc legiuitorul trebuie sa dispuna de o libertate larga pentru a pune in aplicare o anumita politica economica si sociala, Curtea declara ca respecta modul in care fiecare intelege sa reglementeze imperativul - utilitatii publice - fara insa ca deciziile statelor sa fie lipsite de o baza legala rezonabila. (James et autres, precite, p. 32, - 46, et Ex-roi de Grece et autres, - 87, arrets precites). Aceasta cu atat mai mult in situatia statelor care trec prin modificari fundamentale ca urmare a trecerii de la un regim totalitar la o forma de guvernamant democratica, trecere care impune reforme structurale in plan politic, juridic si economic, fenomene ce antreneaza inevitabil adotarea unor legi economice si sociale cu implicatii pe scara larga. (Broniowski, precite, - 149).
90. Asta nu inseamana ca comportanmentul autoritatilor nationale intr-un caz particular nu poate ridica o problema pe terenul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci cand nu respecta obligatiile ce decurg din Conventie.
91. Pentru a aprecia conformitatea conduitei statului cu art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea trebuie sa analizeze global diferitele interese aflate in conflict, garantand aplicarea Conventiei in spiritul ei care are drept scop protejarea drepturilor - concrete si efective - . Ea trebuie sa mearg adincolo de aparente si sa caute realitatea in situatiile litigioase.
Intr-adevar, daca statul dispune de o larga posibilitate de apreciere in privinta existentei unei probleme de interes public care sa justifice anumite masuri si pentru a alege politica economica si sociala (Kopecky, precite, - 37), atunci cand o problema de interes general este in joc, puterile publice sunt tinute sa actioneze in timp util si intr-o maniera corecta si coerenta (a e vedea Beyeler, precite, -- 110 in fine, 114 et 120 in fine, Broniowski, precite, - 151, Sovtransavto Holding, precite, -- 97-98, Novoseletskiy c. Ukraine, no 47148/99, - 102, 22 fevrier 2005, Blücher c. Republique tcheque, no 58580/00, - 57, 11 janvier 2005 et O.B. Heller, A.S c. Republique tcheque (dec.), no 55631/00, 9 novembre 2004).
92. Daca Conventia nu impune statelor obligatia de a restitui bunurile confiscate, si cu atat mai putin de a dispune de acestea conform atributelor dreptului de proprietate, odata adoptata insa o solutie de catre un stat, aceasta trebuie pusa in aplicare cu claritate si coerenta rezonabila in asa fel incat sa se evite posibilitatea insecuritatii juridice si incertitudinii pentru subiectele de drept in privinta carora se aplica aceste solutii.
In acesta privinta, trebuie subliniat ca incertitudinea-fie ea legislativa, administrativa sau tinand de practica judiciara aplicat ade autoritati-este un factor important de care trebui etinut cont pentru a aprecia conduita unui stat. (Broniowski, precite, - 151).
93. In plus, revine fiecarui stat contractant obligatia de a avea un arsenal juridic adecvat pentru a respecta obligatiile pozitive ce-i revin. Curtea are numai sarcina de a examina daca in speta masurile adoptate de autoritatile romane au fost adecvate si suficiente.( a se vedea Ruianu c. Roumanie, no 34647/97, - 66, 17 iunei 2003, Piven c. Ukraine, no 56849/00, - 37, 29 iunie 2004 et Zhovner c. Ukraine, no 56848/00, - 35, 29 iunie 2004)
iii. Respectarea obligatiilor pozitive ale statului
a) Incertitudinea juridica generala determinata de lipsa de claritate si coerenta a legislatiei aplicabile si consecintele asupra reclamantului
94. Curtea noteaza ca, pentru a putea defini situatia in care se gaseste reclamantul, ar trebui cunoscuta semnificatia mai multe notiuni care par esentiale in dreptul romanesc, - titlul - statului, - vanzarea lucrului altuia -, - buna credinta - a cumparatorului, - actiunea in revendicare - si - aparenta in drept -. Exceptand notiunea de - titlu - al statului, care este definita diferit prin diverse acte normative succesive, si aceea de - buna credinta -, care este definita de codul civil dar este interpretata si aplicata diferit in practica, celelalte trei notiuni citate mai sus, nu sunt definite prin lege fiind elaborate de doctrina si aplicate de jurisprudenta care nu este mereu constanta. (paragrafele 38, 39, 49-53, 57 et 58 de mai sus)
95. In ceea ce priveste - titlul - statului, Curtea noteaza ca practica si jurisprudenta nationala nu sunt consecvente in a decide daca Decretul nr. 92/1950 sau Decretul nr. 223/1974 erau sau nu conforme cu Constituitia in vigoare la momentul aplicarii lor si daca putea sa constituie un titlu valabil pentru stat. (paragraful 33-37 citate mai sus).
Aceasta lipsa de coerenta face posibil nu numai ca in practica sa exite interpretari diferite, chiar contradictorii cu privire la - titlul - statului dar chiar si Guvernul defineste diferit aceasta notiune : daca initial - titlul - a fost inteles intr-o maniera foarte larga, treptat a fost interpretat din ce in ce mai restrictiv prin diferitele modificari succesive ale legii. Or, Curtea observa ca aceasta evolutie a legislatiei s-a produs nu numai inainte de vanzarea imobilelor vechilor proprietari, cum ar fi fost de asteptat, dar chiar si in cursul derularii proceselor (paragrafele 23-32 de mai sus). Aceasta ar fi fost posibil sa aiba drept rezultat, spre exemplu ca imobilele vandute pentru ca nationalizarea s-ar fi facut - cu titlu - , sa fie ulterior considerate ca fiind vandute fara titlu, urmare a interpretarii ulterioare a Guvernului, ceea ce este, fara nici un dubiu o sursa de conflic intre cei care au interese legitime contrarii : pe de o parte vechii locatari care s-au vazut privati prin lege de dreptul de a cumpara imobilele pe care le ocupau si, pe de alta parte vechii proprietari care s-au vazut i imposibilitatea de a le fi restituite imobilele dobandite prin hotarari judecatoresti definitive intrate in puterea lucrului judecat dar pe care nu le-au mai putut pun ein executare.
96. Nu se poate nega ca numeroase proceduri judiciare, fie in revendicare fie in anularea contractelor de vanzare cumparare, cum sunt cele introduse de reclamant in prezenta speta, sunt nascute din aceasta incertitudine, si ca justitabilii apeleaza la ele pentru ca nu dispun de un cadru legislativ previzibil si coerent. Asa stand lucrurile, se impune constatarea ca pe de o parte sunt numeroase intrepretari juridice pentru notiunea de - titlu - al statului si, pe de alta parte ca notiunile de - buna credinta - a cumparatorului, - aparenta dreptului - ca si legatura lor cu actiunea in revendicare nu sunt clar reglementate , ceea ce conduce la concluzi juridice diferite asupra aceleiasi probleme de drept ridicata in fata instantelor nationale (paragraful 51 , mai sus)
97. In privinta actiunii in revendicare, inainte de adoptarea Legii nr. 10/2001, jurisprudenta stabilise ca in cazul vanzarii lucrului altuia, actiunea in revendicare introdusa de adevaratul proprietar contra tertilor subdobanditori de buna credinta este admisibila, cu exceptia unor cazuri exceptionale, urmand a se compara titlurile concurente asupra bunurilor litigioase. Aparenta in drept, si ea nereglmentata, si, conform spuselor Guvernului, contestata de majoritatea ajutorilor, era interpretata restrictiv si subordonata nu numai bunei credinte a cumparatorului, dar si existentei unei erori comune si invincibile (paragraful 38, 39, 57 si 58, de mai sus).
Or, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, exceptiile au devenit regula si Curtea Suprema de Justitie a respins actiunil ein revendicare fie retinand numai buna credinta a cumparatorului, fie considerand ca legiuitorul a dorit sa prevaleze buna credinta a cumparatorului in baza Legii nr. 10/2001, fie apreciind ca se aplica intr-o maniera foarte larga aparenta in drept, fara a distinge intre eroarea comuna si invincibila si bun acredinta (paragraful 46-40 de mai sus). In plus, in numeroase ocazii, Curtea Suprema a refuzat sa treaca la compararea titlurilor concurente hotarand ca in urma confirmarii pe cale judiciara a validitatii vanzarii lucrului altuia se consolideaza ipso jure transmiterea dreptului de proprietate in patrimoniul cumparatorului, efect care nu va fi anulat prin compararea titlurilor (paragraful 45 de mai sus)
98. Curtea a aratat deja ca jurisprudenta contradictorie constituie, prin natura sa, o consecinta inerenat a tuturor sistemelor judiciare care rezolva problemele juridice dintr-o anumita zona (in baza competentei teritoriale) si ca rolul instantei supreme este de a regla contradictiile jurisprudentei (Zielinski et Pradal & Gonzalez et autres c. France, no 24846/94, - 59, CEDH 1999-VII).
Totusi, in speta, se impune sa observam ca insasi Curtea Suprema de Justitie nu are o jurisprudenta uniforma in privinta problemelor de drept ridicate.
Curtea considera ca in absenta unui mecanism care sa asigure coerenta practicii judiciare nationale, astfel de divergente profunde in jurisprudenta care persista in timp si in domenii care porezinta un mare interes social sunt de natura sa genereze o incertitudine peramenta (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding, precite, - 97) si sa diminueze increderea publica in sistemul judiciar, care este una din componentele fundamentale ale statului de drept.
99. In concluzie, Curtea considera ca lipsa de coerenta in plan legislativ si practica judiciara contradictorie in domeniul nationalizarii imobilelor sunt susceptibile sa creeze un climat general de incertitudine si insecuritate juridica.
b) Consecintele incertitudinii juridice generale, in privinta situatiei reclamantului
100. Sistemul de recurs individual prevazut de art. 34 (vechiul 25) din Conventie exclude cererile introduse pe calea actio popularis. Cererile trebuie introduse de cei care se pretind victime ale uneia sau mai multor incalcari ale drepturilor aprate ed Conventie. Asemenea persoane trebuie sa poata demonstra ca au fost direct afectate de masura incriminata (a se vedea spre exemplu, hotararea Open Door et Dublin Well Woman c. Irlande du 29 octobre 1992, serie A no 246-A, p. 22, - 44 et Ilhan c. Turquie [GC], no 22277/93, - 52, CEDH 2000 VII).
101. In consecinta, Curtea trebuie sa examineze modul in care acest climat general d eincertitudine s-a repercutat in situatia particulara a reclamantului.
1. Vanzarea apartamentelor din corpul B
102. Curtea noteaza ca, in 7 februarie 1996, reclamantul a cerut Primariei Bucuresti, restituirea in natura a imobilului. In plus, in 23 octombrie 1996, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Primariei Bucuresti, a decis ca imobilele pentru care s-au depus cereri de restituire nu vor fi vandute decat dupa clarificarea situatiei lor juridice (paragraful 11 de deasupra). In sfarsit, in 4 februarie 1997, prin HG nr. 11/1997 s-a modificat sensul notiunii de - titlu - al statului.Apartamentele au fost vandute in 23 februarie si 17 martie 1997.
103. Or, vazand decizia din 23 octombrie 1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 se observa ca apartamentele nu puteau fi vandute decat dupa clarificarea situatiei lor juridice, pentru a sti daca statul are sau nu un titlu valabil. Asta prespunea, in lumina HG nr. 11/1997, ca autoritatea administrativa insarcinata cu aplicarea Legii nr. 112/1995 sa verifice, intre altele, daca tatal reclamantului, nu era exclus de la aplicaea Decretului nr. 92/1950, in virtutea art. II din acest decret, asa cum a facut judecatoria prin sentinta din 10 aprilie 1997. Nu era vorba despre consideratii juridice complexe cum ar fi fost aprecierea conformitatii decretului cu Constitutia din 1948, ci de simple verificari a situatiei de fapt care puteau fi facute solicitand reclamantului sa prezinte acte pertinente.Guvernul nu a furnizat nici un document de natura a proba ca autoritatea administrativa a verificat existenta titlului statului in momentul vanzarii.
Desi statul nu si-a indeplinit obligatia de a verifica valabilitatea titlului, a vandut apartamentul nr 2 la numai 6 zile dupa ce s-a pronuntat hotararea judecatoreasca de restituire a imobilului. In plus, desi prin decizia primariei din 22 iulie 1997, s-a dispus restituirea in intregime a imobilului, se pare ca numai la momentul punerii in posesie autoritatile au observat ca era imposibil sa puna reclamantul in posesia a trei apartamente pentru ca deja le vanduse.
104. Este foarte probabil ca modificarile intervenite in definirea titlului statului si noile exigente impuse de HG nr. 11/1997 in privinta respectului dispozitiilor decretului de nationalizare sa fi influentat comportamentul autoritatilor, care nu au avut timpul necesar pentru a schimba practica administrativa.
Intr-adevar, daca pentru a verifica - titlul - statului, asa cum era definit prin HG nr. 20/1996, era suficient sa consulti lista anexa a Decretului nr. 92/1950 (paragraful 27, de mai sus), imobilul fiind considerat nationalizat cu titlu daca figura in anexa, in baza noilor reglementari legale introduse prin HG nr. 11/1997, erau necesare cercetari suplimentae : administratia era tinuta sa verifiece, pe de o parte, ca exista identitate intre persoana care figura ca proprietar in listele date in aplicarea decretului si adevaratul proprietar la data nationalizarii si, pe de alta parte, daca adevartatul proprietar nu era exclus de la aplicarea decretului, in baza art. II din acesta. Or, pentru aceasta era indispensabil ca autoritatile ca ia legatura cu vechii proprietari sau cu urmasii lor-care ar fi putut formula cererea de restituire in baza Legii nr. 112/1995-cee ca nu s-a intamplat in cazul in discutie.
105. Intra in atributiile fiecarui stat sa se doteze cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive care ii revin in virtutea Conventiei. Prin urmare vanzarea, in speta, decatre stat a apartamentelor din imobilele in litigiu, inainte ca o instanta sau o autoritate administrativa sa fi decis in privinta cererii de restituire introduse de solicitant in baza unei legi speciale avand ca obiect repararea prejudiciilor suferit eed vechii proprietari in timpul regimului comunist, nu are nici o justificare in aceste circumstante.
106. Curtea apreciaza ca nu ar fi exclus ca acest comportament al autoritatilor administrative sa fi fost determinat, cel putin in parte de incertitudinile generale in privinta definitiei - titlului - statului (paragraful 95, de mai sus)
2. Actiunea in anulare a vanzarii si aprecierea bunei credinte a cumparatorului
107. Curtea observa ca instantele nationale sesizate de reclamant prin cererea in anulare a titlului tertilor asupra bunurilor care dorea sa-i fie au acordat preferinta bunei credinte a cumparatorilor fara a stabili vreo diferenta intre situatia juridica a caorpului B, vandut inainte de introducerea actiunii in revendicare si aceea a apartamentului nr. 2 din corpul A, vandut in 10 aprilie 1997, data la care cererea in revendicare a petentului fusese admisa printr-o decizie definitiva. In ambele situatii s-a aplicat prezumtia de buna credinta si instantele au apreciat ca si daca depuneau diligente rezonabile, cumparatorii tot nu puteau sti ca statul nu este proprietar.
108. Nu intra in atributiile Curtii, sa defineasca - buna credinta - in dreptul roman si mai putin - buna credinta a cumparatorilor -, in speta. Curtea reaminteste ca ea este insarcinata , conform art. 19 din Conventie, sa asigure respectarea angajamentelor rezultate din Conventie, de catre Partile contractante. Curtea nu are sarcina sa se substituie instantelor nationale. Revine instantelor interne, in special, instantei supreme din fiecare stat, sa interpreteze legislatia interna. (A se vedea García Ruiz c. Espagne [GC], no 30544/96, - 28, CEDH 1999-I).
109. Curtea nu neaga complexitatea problemelor pe care instantele nationale le-au avut de rezolvat, dar apreciaza ca aceasta complexitate este datorata, mai mult sau mai putin, absentei unei definitii clare si coerente a bunei credinte si a unei metode uniforme de apreciere a sarcinii si obiectului probei in privinta - bunei credinte -. La aceasta seadauga definirea inconsecventa a titlului statului, notiune foarte importanta pentru a putea determina daca cumparatorul ar fi putut lua in calcul faptul ca statul nu era proprietarul bunurilor in momentul vanzarii si daca i s-ar fi putut imputa lipsa de diligenta in clarificarea situatiei juridice a imobilelor puse in vanzare de catre stat. Pentru Curte, astfel de intrebari nerezolvate de instantele nationale sesizate cu actiuni in anularea contractelor de vanzare, reflecta incertitudinea generala in privinta definitiei si aprecierii bunei credinte in dreptul intern.
3. Imposibilitatea de a intra in posesia apartamentelor
110. Curtea este de acord cu opinia Guvernuli, dupa care, din moment ce au fost respinse actiunile in anularea contractelor, dreptul intern oferea posibilitea de a se introduce actiuni in revendicare impotriva cumparatorilor (paragraful 38, 39, 57 si 58 de mai sus).Numai ca nu se poate reprosa ca nu s-a introdus imediat si o a treia actiune, in revendicae, avand in vedere efortul uman si financiar pe care l-au presupus cele doua procese purtate deja in fata instantelor nationale si care constituia prin ele insele cai de recurs potrifite si suficiente pentru a rezolva pretentiile reclamantului (paragraful 69 de mai sus).
111.Se impune sa constatam ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, petenta s-a vazut in imposibilitate de a redobandi posesia asupra unei parti din imobilul sau, legea acordandu-i numai dreptul la despagubiri, asa cum rezulta din interpretarea combinata a art. 18 lit d si art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 (paragrafele 40-42, de mai sus). Chiar daca am presupune ca ar fi putut introduce o astfel de actiune, sansele de succes ar fi fost incerte, avand in vedere jurisprudenta constanta a Curtii Supreme care a respins sitematic actiunile in revendicare daca a constatat buna credinta a cumparatorilor (paragrafele 45-48 de mai sus).
Aceste schimbari imprevizibile ale jurisprudentei au avut ca efect privarea petentului de orice posibilitate rezonabila de a redobandi posesia asupra apartamentelor vandute vechilor locatari, asa cum ar fi putut spera in mod legitim, ca urmare a deciziei definitive din 10 aprilie 1997. Or, aceste schimbari par a fi fost favorizate de absenta unui cadru legislativ potrivit si a unei practici judiciare adecvate in privinta probelemelor de drept legate de vanzarea lucrului altuia, a aparentei in drept si a altor reguli aplicabile in aceasta materie, ceea ce a impiedicat in definitiv, concretizarea sperantei legitime a reclamantului, bazata de hotararea definitiva din 10 aprilie 1997, de a-si vedea restituit in natura imobilul.
c) Concluzii :
112. In lumina celor de mai sus, Curtea constata ca statul nu si-a indeplinit obligatia pozitiva de a raspunde in timp util si coerent unor probeleme de ordin general cum sunt cele legate de restituirea sau vanzarea imobilelor intrate in posesia sa in baza decretelor de nationalizare. Incertitudinea generala, astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vazut in imposibilitate de a recupera in intregime bunurile sale desi dispunea de o decizie definitiva prin care statul fusese obligat sa i le restituie.In consecinta, statul nu si-a indeplinit obligatia de a sigur areclamantului exercitiul deplin al dreptul de proprietate, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, rupand astfel - justul echilibru - intre interesul public si dreptul reclamantului la respectul bunurilor sale (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding, precite, - 96).
113. Prin urmare, a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1
.....................................................
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE :
1. Declara cererea admisibila ;
2. Decide ca a avut loc o incalcare a art.1 din Protocolul nr. 1 ;
3. Decide ca nu se pune problema aplicarii art. 41 in acest stadiu si in consecinta :
a) o rezerva in intregime ;
b) invita Guvernul si reclamantul sa se adreseze in scris, in termen de 6 luni incepand cu data la care prezenta hotarare va fi definitiva conform art. 44 paragraf 2 din Conventie, observatiile scrise asupra problemelor si sa aduca la cunostinta orice acord la care se poate ajunge ;
c) rezerva procedura ulterioara si delega presedintele camerei sa fixeze, la nevoie termenul."
-
roxanagalateanu
am eu hotararea tradusa in intregime daca e cineva interesat.
in legatura cu compararea titlurilor, am o intrebare. am auzit de la niste avocati ca ei spera sa castige procese introducand o actiune pt compararea titlurilor. eu stiam ca in cadrul actiunii in revendicare se face asta. ori ei nu mai au dreptul sa introduca revendicare daca au urmat procedura pe legea 10/2001, inclusiv atacarea in instanta a dispozitiei.
nu prea inteleg...
in legatura cu compararea titlurilor, am o intrebare. am auzit de la niste avocati ca ei spera sa castige procese introducand o actiune pt compararea titlurilor. eu stiam ca in cadrul actiunii in revendicare se face asta. ori ei nu mai au dreptul sa introduca revendicare daca au urmat procedura pe legea 10/2001, inclusiv atacarea in instanta a dispozitiei.
nu prea inteleg...-
ZZ
traducerea neoficiala
AR TREBUI SA O FACI PUBLIC TRADUCEREA IN LIMBA ROMANA CAZULUI PADURARU PE PAGINILE ASTEA .
PUBLICAREA INMONITOR PROBABIL VA FI PROBABIL IN ANUL 2007 .
PUBLICAREA INMONITOR PROBABIL VA FI PROBABIL IN ANUL 2007 .
-
ZZ
PT NOROCEL
MAI SCURT TE ROG , NU INTELEG .
SFATUIT DE AVOCAT .
TEORETIC VA FI O FORMALITATE ANULAREA CONTRACTELOR VINZARE CUMPARARE PE BAZA L 112 .
ATAC PE BAZA PROCEDURII CODULUI CIVIL ART 480 SI 481 .
NU SE TINE SEAMA DE ART 46 ( 50 ) AL L 10/2001 , EXPIRAREA TERMENULIU DE 1 AN ATAC .
ESTE ADEVARAT ?
LA WWW.SCJ.RO ICCJ A PUBLICAT CITEVA JURISPRUDENTE DIN ANUL 2005 .
MAI SCURT TE ROG , NU INTELEG .
SFATUIT DE AVOCAT .
TEORETIC VA FI O FORMALITATE ANULAREA CONTRACTELOR VINZARE CUMPARARE PE BAZA L 112 .
ATAC PE BAZA PROCEDURII CODULUI CIVIL ART 480 SI 481 .
NU SE TINE SEAMA DE ART 46 ( 50 ) AL L 10/2001 , EXPIRAREA TERMENULIU DE 1 AN ATAC .
ESTE ADEVARAT ?
LA WWW.SCJ.RO ICCJ A PUBLICAT CITEVA JURISPRUDENTE DIN ANUL 2005 .
-
roxanagalateanu
ZZ wrote: NU SE TINE SEAMA DE ART 46 ( 50 ) AL L 10/2001 , EXPIRAREA TERMENULIU DE 1 AN ATAC .
ESTE ADEVARAT ?
ICCJ A PUBLICAT CITEVA JURISPRUDENTE DIN ANUL 2005 .
prin OG 1194/2005 s-a prelungit termenul in care pot fi atacate contractele. Titlul II - punctul 1 : "Actele juridice de instrainare avand ca obiect imobile cu destinatia de locuinta, incheiate dupa 14.02.2001, cu nerespectarea interdictiei prevazute de art 44 din OG 40/1999.......pot fi atacate la sectia civila a tribunalului in a carui raza teritoriala se afla imobilul notificat in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a prezentului titlu sau , dupa caz, de la data luarii la cunostinta a incheierii contractului"
poate la asta se referea :)
-
ZZ
-
norocel
ZZ
Hotararea este foarte mare. Eu am dat doar un extras si tie ti s-a parut prea lung...
Dar daca vrei totusi foarte pe scurt, in cazul Paduraru, CEDO a retinut ca in Romania, legislatia in domeniul proprietatii este ambigua si cu lacune in domenii foarte importanate (ex: nu avem o reglementare legala a actiunii in revendicare, a actiunii in anularea contractelor pentru lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului etc).
Doctrina si practica, desi nu ar trebui a fie izvoare de drept, potrivit Constitutiei Romaniei, in realitate, creeaza reguli juridice ceeea ce duce la insecuritatea raporturilor juridice.
In legatura cu compararea titlurilor, CEDO constata ca asa se intampla in practica.
Nu spune nici ca ar fi bine si nici ca ar fi rau dar concluzioneaza ca aceasta procedura nu are o reglementare legala si acest lucru nu este normal intr-un stat de drept.
Hotararea Paduraru este importanta pentru ca impune statului roman sa adopte legi clare (accesibile si previzibile) cel putin in privinta drepturilor protejate de Conventie (cum este dreptul de proprietate) in asa fel incat judecatorul national sa nu mai fie pus in situatia de a judeca dupa regulile impuse de doctrina si practica iar justitiabilii sa nu aiba certitudinea unor solutii motivate pe texte de lege.
Hotararea este foarte mare. Eu am dat doar un extras si tie ti s-a parut prea lung...
Dar daca vrei totusi foarte pe scurt, in cazul Paduraru, CEDO a retinut ca in Romania, legislatia in domeniul proprietatii este ambigua si cu lacune in domenii foarte importanate (ex: nu avem o reglementare legala a actiunii in revendicare, a actiunii in anularea contractelor pentru lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului etc).
Doctrina si practica, desi nu ar trebui a fie izvoare de drept, potrivit Constitutiei Romaniei, in realitate, creeaza reguli juridice ceeea ce duce la insecuritatea raporturilor juridice.
In legatura cu compararea titlurilor, CEDO constata ca asa se intampla in practica.
Nu spune nici ca ar fi bine si nici ca ar fi rau dar concluzioneaza ca aceasta procedura nu are o reglementare legala si acest lucru nu este normal intr-un stat de drept.
Hotararea Paduraru este importanta pentru ca impune statului roman sa adopte legi clare (accesibile si previzibile) cel putin in privinta drepturilor protejate de Conventie (cum este dreptul de proprietate) in asa fel incat judecatorul national sa nu mai fie pus in situatia de a judeca dupa regulile impuse de doctrina si practica iar justitiabilii sa nu aiba certitudinea unor solutii motivate pe texte de lege.
-
ATX2003
Cazul Paduraru contra Romaniei-traducerea in limba romana o gasiti la adresa www.csm1909.ro/csm/linkuri/22_02_2006__3083_ro.doc
-
vila77
!!!
Stie cineva daca s-a ajuns la o intelegere cu statul roman si/sau ca exista initiative legislative de a reglementa situatii de genul "vanzarea bunul altuia" sau actiunea de revendicare, anularea contractelor pentru lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului etc
Presupun ca se va amana o buna perioada de timp publicarea acestei decizii in MO, intrucat statul ar fi nevoit sa adopte urgent reglementari legislative de natura celor mentionate mai sus.
Mai mult decat atat, tot statul (nprin alesii nostrin) se ocupa sa nlegalizezen cat mai repede ceea ce ns-a furat n in 1996 prin L 112/95, adikn conform n protectiei sociale n sub imperiul careia a fost data L112, pentru a se cumpara imobile cu cateva mii de $ si apoi sa fie vandute cu cateva sute de mii.
Oare nu se poate aplica principiul imbogatirii fara o justa cauza ?
Amendamente ce ar trebui introduse in acea initiativa :
1. In cazul in care fostii chiriasii au cumparat imobile din case nationalizate
(fara titlu) si totodata au castigat in instanta recunoasterea ca proprietari (fiind cumparatori de buna credinta ), AU DREPTUL SA VANDA NUMAI FOSTULUI PROPRIETAR RECUNOSCUT DE INSTANTA- CARE NU A PIERDUT CALITATEA, CI DOAR POSESIA , LA PRETUL PLATIT SI ACTUALIZAT CU INDICELE DE INFLATIE.
2.In cazul in care exista proces pe rol (chiar si cale extraordinara de atac), vanzarea sa fie interzisa.
3.In cazul in care fostul proprietar a inaintat CEDO, o plangere impotriva statului roman, pana la punerea cererii pe rolul cedo, VANZAREA SA FIE INTERZISA. Daca cererea fostului proprietar nu este admisa, fostul chirias POATE SA VANDA LA PRETUL PIETII.
4.In cazul in care fostul chirias a cumparat imobilul in baza L112 SI NU A FOST IMPLICAT IN VREUN PROCES DE REVENDICARE, POATE VINDE IMOBILUL LA PRETUL PIETII.
In felul acesta, statul poate evita pierderi pentru viitoare condamnari la CEDO, fara a lua in calcul pierderile ce le-a efectuat la vanzarea acestor imobile la pret de gestiune - contabilitate, adica de nimic!!!
Pana cand statul (adica noi poporul) mai tolereaza asemenea pierderi pentru protejarea unor interese obscure, a celor, tot de noi alesi????????
Presupun ca se va amana o buna perioada de timp publicarea acestei decizii in MO, intrucat statul ar fi nevoit sa adopte urgent reglementari legislative de natura celor mentionate mai sus.
Mai mult decat atat, tot statul (nprin alesii nostrin) se ocupa sa nlegalizezen cat mai repede ceea ce ns-a furat n in 1996 prin L 112/95, adikn conform n protectiei sociale n sub imperiul careia a fost data L112, pentru a se cumpara imobile cu cateva mii de $ si apoi sa fie vandute cu cateva sute de mii.
Oare nu se poate aplica principiul imbogatirii fara o justa cauza ?
Amendamente ce ar trebui introduse in acea initiativa :
1. In cazul in care fostii chiriasii au cumparat imobile din case nationalizate
(fara titlu) si totodata au castigat in instanta recunoasterea ca proprietari (fiind cumparatori de buna credinta ), AU DREPTUL SA VANDA NUMAI FOSTULUI PROPRIETAR RECUNOSCUT DE INSTANTA- CARE NU A PIERDUT CALITATEA, CI DOAR POSESIA , LA PRETUL PLATIT SI ACTUALIZAT CU INDICELE DE INFLATIE.
2.In cazul in care exista proces pe rol (chiar si cale extraordinara de atac), vanzarea sa fie interzisa.
3.In cazul in care fostul proprietar a inaintat CEDO, o plangere impotriva statului roman, pana la punerea cererii pe rolul cedo, VANZAREA SA FIE INTERZISA. Daca cererea fostului proprietar nu este admisa, fostul chirias POATE SA VANDA LA PRETUL PIETII.
4.In cazul in care fostul chirias a cumparat imobilul in baza L112 SI NU A FOST IMPLICAT IN VREUN PROCES DE REVENDICARE, POATE VINDE IMOBILUL LA PRETUL PIETII.
In felul acesta, statul poate evita pierderi pentru viitoare condamnari la CEDO, fara a lua in calcul pierderile ce le-a efectuat la vanzarea acestor imobile la pret de gestiune - contabilitate, adica de nimic!!!
Pana cand statul (adica noi poporul) mai tolereaza asemenea pierderi pentru protejarea unor interese obscure, a celor, tot de noi alesi????????
-
ZZ
ICCJ
AM GASIT 2 DECIZII RECENTE AL LUI ICCJ PUBLICAT LA WWW.SCJ.RO .
SECT CIVILA
DEC NR 4202 DIN 20.05.2005
DEC NR 4612 DIN 31.05.2005 .
PRIMUL SPUNE CA # ART 46 AL LEGII 10/2001 NU EXCLUDE PE BAZA DREPTULUI INTERTEMPORAL ACTIUNEA DE ANULARE A CONTR INCHEIATE PE L 112 # ???
CE INSEAMNA ACEASTA PROPOZITIE ?
PROCEDURA PE BAZA CODULUI CIVIL ART 480 SI 481 ???
SECT CIVILA
DEC NR 4202 DIN 20.05.2005
DEC NR 4612 DIN 31.05.2005 .
PRIMUL SPUNE CA # ART 46 AL LEGII 10/2001 NU EXCLUDE PE BAZA DREPTULUI INTERTEMPORAL ACTIUNEA DE ANULARE A CONTR INCHEIATE PE L 112 # ???
CE INSEAMNA ACEASTA PROPOZITIE ?
PROCEDURA PE BAZA CODULUI CIVIL ART 480 SI 481 ???
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 15 guests