Speta de fata are in vedere posibilitatea de restituire a dreptului de proprietate asupra terenului ce depaseste suprafata ocupata de cladirea restituita prin hotararea de aplicare a L 112/1995. Proprietarii cladirii au observat abia in acest an (datorita unei formulari ambigue a hotararii), ca hotararea comisiei de aplicare, pronuntata in 1996, nu se refera decat la terenul ocupat de cladire (sintagma "teren aferent" conform L 112, desi nicaieri nu se specifica, nici in L nici in normele sale, ce se intelege prin "teren aferent").
Din pacate toate termenele stabilite de L112 (inclusiv cel de recurs impotriva hotararii comisiei) si de L 10 s-au implinit de ceva vreme. Partea buna a lucrurilor este ca terenul se afla in detentia precara a proprietarilor cladirii si ca, in fapt, nu a fost preluat de vreo autoritate publica desi conform L 112 terenul ce depasea "terenul aferent" intra in proprietatea statului. In aceste conditii ma intreb daca mai exista vreo cale pentru a se putea restabili dreptul de proprietate asupra terenului din jurul cladirii. Mentionez ca proprietarii restului de cladire au obtinut in justitie, dupa atacarea hotararii comisiei de aplicare, restabilirea dreptului de proprietate si asupra terenului adiacent constructiei, pe langa dreptul de proprietate asupra cladirii propriu-zise, contrar practicii comisiilor de aplicare care au restitutit doar cladirile si terenurile de sub acestea nu si terenurile ce depaseau amprenta cladirii.
De asemenea, nici noul proiect de lege, ce vizeaza modificarea legilor 112 si 10 nu modifica termenele in care fostii proprietari trebuiau sa notifice detinatorii terenurilor preluate abuziv, si in special posibilitatea de actiona pe dreptul comun in justitie (conform art. 21 al L10 - citez din memorie si sper sa nu ma-nsel). O clipa m-am gandit la uzucapiune, insa primul impediment major este ca daca terenul a devenit proprietate publica ( si nu privata) acest drept nu poate fi uzucapat, lasand la o parte faptul ca actuali detinatori (indiferent de ce uzucapine vorbim) nu au avut posesia utila asupra terenului ci doar o simpla detentie precara.
Credeti ca se mai poate face ceva ?
Restituire teren aferent - legea 112/1995
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 1 guest