ordonanta emisa pe OG5/2001 intrerupe cursul prescriptiei?
-
dinubocos
Noi venim cu argumente contrare pentru a descoperi punctele slabe ale interpretarii tale sau de ce nu? punctele tari. Pot sa apara cazuri in practica in care sa fi pus in situatia de a sustine ceea ce incerci tu sa susti aici. Discutia asta ne va fi de mare folos atunci.
Asa ca interpretarea ta fie ca este istorica fie teleologica, da-i inainte.
Asa ca interpretarea ta fie ca este istorica fie teleologica, da-i inainte.
-
mariusms
Uite cum vad eu chestiunea.
Legiuitorul, cand a spus ca o cerere respinsa nu intrerupe prescriptia, a avut in vedere hotarari definitive ori irevocabile, implicit care au putere de lucru judecat (art. 16 si 17 din Decret). Solutie logica, dupa mine, pentru ca, daca dreptul subiectiv nu exista cu certitudine, atunci al cui drept la actiune sa mai intrerupi?
Asfel, specificand expres in OG nr. 5/2001 ca hotararea pronuntata in aceasta materie nu are autoritate de lucru judecat, inseamna ca, nu putem vorbi de acele hotarari la care se refera Decretul.
Exista cerere de chemare in judecata, dar cererea nu este respinsa asa cum spune Decretul, adica o cerere in care se pretinde un drept inexistent (nota bene, consider dreptul inexistent pentru ca in viziunea legiuitorului de la 1958 autoritatea de lucru judecat era un principiu de interes public potrivit caruia ceea ce s-a hotarat printr-un act de jurisdictie, bine sau rau, se considera ca exprima adevarul si judecata nu mai putea fi reluata).
Eu m-am referit la autoritatea de lucru judecat, nu in sensul de exceptie, cum mi s-a reprosat, ci in sensul de prezumtie.
Legiuitorul, cand a spus ca o cerere respinsa nu intrerupe prescriptia, a avut in vedere hotarari definitive ori irevocabile, implicit care au putere de lucru judecat (art. 16 si 17 din Decret). Solutie logica, dupa mine, pentru ca, daca dreptul subiectiv nu exista cu certitudine, atunci al cui drept la actiune sa mai intrerupi?
Asfel, specificand expres in OG nr. 5/2001 ca hotararea pronuntata in aceasta materie nu are autoritate de lucru judecat, inseamna ca, nu putem vorbi de acele hotarari la care se refera Decretul.
Exista cerere de chemare in judecata, dar cererea nu este respinsa asa cum spune Decretul, adica o cerere in care se pretinde un drept inexistent (nota bene, consider dreptul inexistent pentru ca in viziunea legiuitorului de la 1958 autoritatea de lucru judecat era un principiu de interes public potrivit caruia ceea ce s-a hotarat printr-un act de jurisdictie, bine sau rau, se considera ca exprima adevarul si judecata nu mai putea fi reluata).
Eu m-am referit la autoritatea de lucru judecat, nu in sensul de exceptie, cum mi s-a reprosat, ci in sensul de prezumtie.
-
dinubocos
-
codobelc
Nu stiu cum se face ca tot pe pozitii diferite de cele pe care se situeaza mariusms ma gasesc, si asta din pura intamplare...
Asadar, daca mai era nevoie de o opinie in sens contrar, si eu cred ca o cerere de emitere a somatiei de plata, respinsa fiind, nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive.
In primul rand, cum a aratat si dinubocos, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie s-o faca. Iar legea zice ca " Prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea". Cererea de emitere a somatiei de plata este o cerere de chemare in judecata. Prin ipoteza, ea este repinsa. Rezulta ca prescriptia nu este intrerupta.
In al doilea rand, intr-o sentinta pronuntata pe dreptul comun, nu se dicuta obligatoriu fondul cauzei. Cererea poate fi repinsa ca prematura, lipsita de interes, introdusa de o persoana fara calitate sau capacitate procesuala sau impotriva unei astfel de persoane etc. Ca atare, nu exista autoritate de lucru judecat. Or, mariusms isi fundamenteaza opinia tocmai pe acest fapt: o cerere respinsa pe dreptul comun intrerupe prescriptia deoarece exista autoritate de lucru judecat, pe cand o cerere pe OG 5 nu intrerupe prescriptia fiindca nu exista autoritate de lucru judecat. Iata , asadar ca exista si cereri solutionate pe procedura de drept comun, care nu sunt supuse acestui principiu.
In al treilea rand, solutia de respingere a cererii de somatie de plata este irevocabila. Prin irevocabil nu se intelege neaparat "intrat sub puterea de lucru judecat".
Asadar, daca mai era nevoie de o opinie in sens contrar, si eu cred ca o cerere de emitere a somatiei de plata, respinsa fiind, nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive.
In primul rand, cum a aratat si dinubocos, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie s-o faca. Iar legea zice ca " Prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea". Cererea de emitere a somatiei de plata este o cerere de chemare in judecata. Prin ipoteza, ea este repinsa. Rezulta ca prescriptia nu este intrerupta.
In al doilea rand, intr-o sentinta pronuntata pe dreptul comun, nu se dicuta obligatoriu fondul cauzei. Cererea poate fi repinsa ca prematura, lipsita de interes, introdusa de o persoana fara calitate sau capacitate procesuala sau impotriva unei astfel de persoane etc. Ca atare, nu exista autoritate de lucru judecat. Or, mariusms isi fundamenteaza opinia tocmai pe acest fapt: o cerere respinsa pe dreptul comun intrerupe prescriptia deoarece exista autoritate de lucru judecat, pe cand o cerere pe OG 5 nu intrerupe prescriptia fiindca nu exista autoritate de lucru judecat. Iata , asadar ca exista si cereri solutionate pe procedura de drept comun, care nu sunt supuse acestui principiu.
In al treilea rand, solutia de respingere a cererii de somatie de plata este irevocabila. Prin irevocabil nu se intelege neaparat "intrat sub puterea de lucru judecat".
-
mariusms
Chiar daca hotararea pronuntata pe OG 5/2001 este irevocabila, este clar ca legiuitorul s-a referit la inadmisibilitatea unei cai de atac, insa s-a lasat deschisa calea judecatii pe fond.
Ce facem daca intre timp au trecut 3 ani de la scadenta?
Putem spune ca (,) creditorul a riscat si a pierdut, desi a recurs la o cale prevazuta de lege pentru recunoasterea unui drept? De fapt, "riscul" a fost argumentul unei Curti de Apel, pentru ca alt motiv nu a gasit.
Pentru stiinta lui Codobelc: orice hotarare irevocabila are putere de lucru judecat pentru ce scrie in dispozitivul ei.
Ce facem daca intre timp au trecut 3 ani de la scadenta?
Putem spune ca (,) creditorul a riscat si a pierdut, desi a recurs la o cale prevazuta de lege pentru recunoasterea unui drept? De fapt, "riscul" a fost argumentul unei Curti de Apel, pentru ca alt motiv nu a gasit.
Pentru stiinta lui Codobelc: orice hotarare irevocabila are putere de lucru judecat pentru ce scrie in dispozitivul ei.
-
cumintzica
mai exista si institutia repunerii in termen.....asa ca simplul argument ca saracul creditor nu mai are nici o sansa de a recupera creanta, desi a lasat sa treaca ceva timp de la scadenta, recurgind in ultimul moment la procedura somatiei nu mi se pare deloc convingator.mariusms wrote:Chiar daca hotararea pronuntata pe OG 5/2001 este irevocabila, este clar ca legiuitorul s-a referit la inadmisibilitatea unei cai de atac, insa s-a lasat deschisa calea judecatii pe fond.
Ce facem daca intre timp au trecut 3 ani de la scadenta?
Putem spune ca (,) creditorul a riscat si a pierdut, desi a recurs la o cale prevazuta de lege pentru recunoasterea unui drept?
si...parca recunoasterea dreptului nu are nici o legatura cu speta noastra. chiar tu ai spus ca nu intra in discutie.
daca este sa admitem ca s-ar intresupe prescriptia, asa cum sustii, este evident ca pasul logic urmator este sa admitem ca dreptul creditorului devine practic imprescriptibil, el avind posibilitatea sa intrerupa precriptia ori de cite ori are chef, prin introducerea din nou a cererii de somatie. cum astfel se tinde la anihilarea institutiei precriptiei, este evident ca nici nu poate fi vorba de asa ceva.....asta daca era cazul sa mai aduc un argument de logica elementara, pe linga cele strict legale din art. 16 (2) si 17, caci ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
-
mariusms
Acolo era vorba de recunoasterea dreptului de catre debitor, ceea ce este cu totul altceva.Cumintzica wrote:mai exista si institutia repunerii in termen.....asa ca simplul argument ca saracul creditor nu mai are nici o sansa de a recupera creanta, desi a lasat sa treaca ceva timp de la scadenta, recurgind in ultimul moment la procedura somatiei nu mi se pare deloc convingator.mariusms wrote:Chiar daca hotararea pronuntata pe OG 5/2001 este irevocabila, este clar ca legiuitorul s-a referit la inadmisibilitatea unei cai de atac, insa s-a lasat deschisa calea judecatii pe fond.
Ce facem daca intre timp au trecut 3 ani de la scadenta?
Putem spune ca (,) creditorul a riscat si a pierdut, desi a recurs la o cale prevazuta de lege pentru recunoasterea unui drept?
si...parca recunoasterea dreptului nu are nici o legatura cu speta noastra. chiar tu ai spus ca nu intra in discutie.
daca este sa admitem ca s-ar intresupe prescriptia, asa cum sustii, este evident ca pasul logic urmator este sa admitem ca dreptul creditorului devine practic imprescriptibil, el avind posibilitatea sa intrerupa precriptia ori de cite ori are chef, prin introducerea din nou a cererii de somatie. cum astfel se tinde la anihilarea institutiei precriptiei, este evident ca nici nu poate fi vorba de asa ceva.....asta daca era cazul sa mai aduc un argument de logica elementara, pe linga cele strict legale din art. 16 (2) si 17, caci ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Este un principiu general valabil. Dar ce zici de "actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat".
Daca spui ca prin introducerea unei noi cereri pe somatie se tinde la intreruperea prescriptiei la infinit, te inseli. Aici cererea va fi respinsa in sensul Decretului si nu va intrerupe prescriptia. Eu vroiam sa cautam impreuna sensul Decretului, dar vad ca nu mai are rost. Multumesc pentru raspunsuri, oricum.
-
cumintzica
de ce "in sensul Decretului"? zice undeva decretul pe ce motiv trebuie sa fie respinsa cererea, ca sa nu se intrerupa prescriptia?mariusms wrote:Daca spui ca prin introducerea unei noi cereri pe somatie se tinde la intreruperea prescriptiei la infinit, te inseli. Aici cererea va fi respinsa in sensul Decretului si nu va intrerupe prescriptia.
argumentul tau este ca solutia data in prima cerere nu are autoritatea de lucru judecat fata de judecata pe fond. pai nici a solutia data in a doua cerere nu are....deci, unde e diferenta?
-
meda
Mariusm, spuneai ceva de "actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat". E o regula de interpretare a convetiilor, de fapt a actelor juridice in general, cu larga aplicabilitate, insa nici intr-un caz in ceea ce priveste intreruperea prescriptiei prin efectul unei cereri de chemare in judecata. Sa nu uitam de caracterul imperativ al normelor ce reglementeaza aceasta institutie juridica.
Eu as merge mai degraba pe argumentul per a contrario. Daca, potrivit textului legal "Prescriptia nu este intrerupta... daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa..." a contrario, prescriptia este intrerupta daca cererea de chemare in judecata a fost admisa..
Atata timp cat, efectele intreruperii prescriptiei prin introducerea unei cereri de chemare in judecata nu se produc instantaneu, ca in cazul recunoasterii dreptului pretins de cel in favoarea caruia curge prescriptia, ci sunt relative, fiind conditionate de admiterea cererii si ramanerea acesteia definitiva sau dupa caz, irevocabila, nu vad cum ordonanta prin care s-au respins pretentiile creditorului poate indeplini cerinta imperativa a legii pt a se produce efectul intrerupator de prescriptie.
Din punctul meu de vedere, respingerea ordonantei produce exact acelasi efect asupra prescriptiei ca si neintroducerea acesteia.
Si ca sa gasesc si o fundamentare pt. faptul ca ordonanta prin care au fost respinse pretentiile creditorului nu intrupe prescriptia (implicit pentru faptul ca, desi creditorul a recurs la o cale prevazuta de lege pentru recunoasterea dreptului sau, totusi nu beneficiaza de efecul intrupator de prescriptie), as incerca o analogie, poate usor fortata, cu situatia actiunii in revendicare mobiliara. Daca aceasta din urma urmeaza a fi respinsa in toate cazurile in care este incidenta regula prevazuta de art. 1909 alin. 1 C.civ (regula fundamentata pe o prezumtie de culpa a proprietarului in alegerea detentorului precar), nu vad de ce nu, si in situatia respingerii prin ordonanta a somatiei de plata, nu am putea vorbi de o culpa a creditorului in alegerea caii de realizare a dreptului sau o culpa in alegerea mandatarului (care nu a procedat in modul cel mai adecvat cu putinta).
Daca insasi proprietatea se poate pierde in baza unei reguli fundamendate partial pe culpa proprietarului in alegerea detentorului precar, ca atat mai mult cred ca, titularul unui drept de creanta a carui culpa consta in gresita alegere a caii de urmat sau in gresita alegere a avocatului ori a consilierului juridic, pierde posibilitatea de realizare pe cale directa a dreptului sau.
Cum un litigiu pe procedura somatiei de plata nu are o intindere prea mare in timp, putem vorbi chiar de o culpa a creditorului constand in pasivitatea indelungata, pana aproape la implinirea termenului de prescriptie extinctiva.
Una peste alta, dat fiind caracterul imperativ al normelor ce reglementeaza prescriptia, as spune ca, nici macar ordonanta prin care s-au admis pretentiile creditorului (in conditiile in care debitorul s-a opus admiterii, nerecunoscand pretentiile adverse), daca a fost anulata prin admiterea cererii in anulare formulate de debitor nu poate avea efect intrerupator de prescriptie.
Cred ca singurul mod in care ordonanta prin care initial au fost admise pretentiile reclamantului, anulata ulterior (spre exemplu pe motivul ca instanta prin ordonanta a dipus obligarea la plata intr-un termen de 10-30 de zile de la pronuntarea hotararii si nu de la comunicarea acesteia, termen implinit inca mai inainte de redactarea hotararii si nicidecum dupa comunicarea acesteia, coroborat cu luarea in considerare a unui temei juridic gresit -facturile emise si nu contractul prin care se prevedeau alte sume), ar putea intrerupe prescriptia, numai sub conditia existentei in dosarul de fond a unei recunoasteri neechivoce, in tot cazul partiale, a pretentiilor adverse.
Insa, chiar si-n situatia de care spuneam, intruperea nu are loc ca urmare a admiterii initiale a cererii ci prin efectul recunoasterii dreptului pretins.
Observ ca am cam sarit, intr-un mod nu foarte logic, de la una la alta.
Imi cer scuze daca v-am dat batai de cap. :)
Asta daca ati avut rabdarea necesara pt a citi.
Eu as merge mai degraba pe argumentul per a contrario. Daca, potrivit textului legal "Prescriptia nu este intrerupta... daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa..." a contrario, prescriptia este intrerupta daca cererea de chemare in judecata a fost admisa..
Atata timp cat, efectele intreruperii prescriptiei prin introducerea unei cereri de chemare in judecata nu se produc instantaneu, ca in cazul recunoasterii dreptului pretins de cel in favoarea caruia curge prescriptia, ci sunt relative, fiind conditionate de admiterea cererii si ramanerea acesteia definitiva sau dupa caz, irevocabila, nu vad cum ordonanta prin care s-au respins pretentiile creditorului poate indeplini cerinta imperativa a legii pt a se produce efectul intrerupator de prescriptie.
Din punctul meu de vedere, respingerea ordonantei produce exact acelasi efect asupra prescriptiei ca si neintroducerea acesteia.
Si ca sa gasesc si o fundamentare pt. faptul ca ordonanta prin care au fost respinse pretentiile creditorului nu intrupe prescriptia (implicit pentru faptul ca, desi creditorul a recurs la o cale prevazuta de lege pentru recunoasterea dreptului sau, totusi nu beneficiaza de efecul intrupator de prescriptie), as incerca o analogie, poate usor fortata, cu situatia actiunii in revendicare mobiliara. Daca aceasta din urma urmeaza a fi respinsa in toate cazurile in care este incidenta regula prevazuta de art. 1909 alin. 1 C.civ (regula fundamentata pe o prezumtie de culpa a proprietarului in alegerea detentorului precar), nu vad de ce nu, si in situatia respingerii prin ordonanta a somatiei de plata, nu am putea vorbi de o culpa a creditorului in alegerea caii de realizare a dreptului sau o culpa in alegerea mandatarului (care nu a procedat in modul cel mai adecvat cu putinta).
Daca insasi proprietatea se poate pierde in baza unei reguli fundamendate partial pe culpa proprietarului in alegerea detentorului precar, ca atat mai mult cred ca, titularul unui drept de creanta a carui culpa consta in gresita alegere a caii de urmat sau in gresita alegere a avocatului ori a consilierului juridic, pierde posibilitatea de realizare pe cale directa a dreptului sau.
Cum un litigiu pe procedura somatiei de plata nu are o intindere prea mare in timp, putem vorbi chiar de o culpa a creditorului constand in pasivitatea indelungata, pana aproape la implinirea termenului de prescriptie extinctiva.
Una peste alta, dat fiind caracterul imperativ al normelor ce reglementeaza prescriptia, as spune ca, nici macar ordonanta prin care s-au admis pretentiile creditorului (in conditiile in care debitorul s-a opus admiterii, nerecunoscand pretentiile adverse), daca a fost anulata prin admiterea cererii in anulare formulate de debitor nu poate avea efect intrerupator de prescriptie.
Cred ca singurul mod in care ordonanta prin care initial au fost admise pretentiile reclamantului, anulata ulterior (spre exemplu pe motivul ca instanta prin ordonanta a dipus obligarea la plata intr-un termen de 10-30 de zile de la pronuntarea hotararii si nu de la comunicarea acesteia, termen implinit inca mai inainte de redactarea hotararii si nicidecum dupa comunicarea acesteia, coroborat cu luarea in considerare a unui temei juridic gresit -facturile emise si nu contractul prin care se prevedeau alte sume), ar putea intrerupe prescriptia, numai sub conditia existentei in dosarul de fond a unei recunoasteri neechivoce, in tot cazul partiale, a pretentiilor adverse.
Insa, chiar si-n situatia de care spuneam, intruperea nu are loc ca urmare a admiterii initiale a cererii ci prin efectul recunoasterii dreptului pretins.
Observ ca am cam sarit, intr-un mod nu foarte logic, de la una la alta.
Imi cer scuze daca v-am dat batai de cap. :)
Asta daca ati avut rabdarea necesara pt a citi.
-
mariusms
Cu acel citat am vrut sa spun ca legea trebuie interpretata in sensul aplicarii ei.
Nu este normal sa credem ca alegerea unei proceduri tine de culpa cuiva. Una este cand gresesti atunci cand iti alegi un detenor, o nevasta etc si alta este cand alegi sa crezi in institutiile statului.
Daca acel creditor alege o procedura din anumite ratiuni, sa zicem ca nu are bani suficienti sa timbreze, atunci trebuie penalizat?
Cineva argumenta ca este culpa creditorului, pentru ca a stat pana aproape de sfarsitul celor 3 ani. Poate ca a fost baiat bun si a asteptat ca debitorul aflat intr-o situatie materiala precara sa-si revina ori poate ca acea creanta ii era favorabila, deoarece avea prevazuta o clauza penala.
Putem spune ca este culpa creditorului pentru ca nu a prevazut ca i se respinge actiunea pe somatie? Asta ar fi absurd.
Nu este normal sa credem ca alegerea unei proceduri tine de culpa cuiva. Una este cand gresesti atunci cand iti alegi un detenor, o nevasta etc si alta este cand alegi sa crezi in institutiile statului.
Daca acel creditor alege o procedura din anumite ratiuni, sa zicem ca nu are bani suficienti sa timbreze, atunci trebuie penalizat?
Cineva argumenta ca este culpa creditorului, pentru ca a stat pana aproape de sfarsitul celor 3 ani. Poate ca a fost baiat bun si a asteptat ca debitorul aflat intr-o situatie materiala precara sa-si revina ori poate ca acea creanta ii era favorabila, deoarece avea prevazuta o clauza penala.
Putem spune ca este culpa creditorului pentru ca nu a prevazut ca i se respinge actiunea pe somatie? Asta ar fi absurd.
-
cumintzica
-
meda
Uite o idee care, cu putin noroc, s-ar putea sa tina!
Imi amintesc ca am citit intr-o exprimare foarte frumoasa ca domeniul repunerii in termenul de prescriptie incepe acolo unde inceteaza culpa si inceteaza acolo unde incepe forta majora.
Raman la parere ca respingerea ordonantei nu intrerupe prescriptia.
Dar cum cauzele temeinic justficate sunt lasate la suverana apreciere a instantei de judecata, nu vad de ce nu, judecatorul n-ar putea fi indeplecat, argumentand intr-o anume directie, sa dispuna repunerea creditorului in termenul de prescriptie.
E adevarat ca si in acesta situatie s-ar putea aduce argumente contrare. Ca de exemplu faptul ca beneficiul repunerii in termen, fundamentat fiind pe regula "Contra non valentem agere, non currrit praescriptio", are in vedere mai degraba titularul dreptului care din diverse motive nu a putut actiona, nu a putut face acte de intrerupere si nu pe titularul caruia, actionand, i-au fost respinse pretentiile, ca in cazul respingerii ordonantei.
Cu toate acestea, cred ca intr-o situatie similara, ar merita incercata si acesta posibilitate. Nu se stie niciodata.
Imi amintesc ca am citit intr-o exprimare foarte frumoasa ca domeniul repunerii in termenul de prescriptie incepe acolo unde inceteaza culpa si inceteaza acolo unde incepe forta majora.
Raman la parere ca respingerea ordonantei nu intrerupe prescriptia.
Dar cum cauzele temeinic justficate sunt lasate la suverana apreciere a instantei de judecata, nu vad de ce nu, judecatorul n-ar putea fi indeplecat, argumentand intr-o anume directie, sa dispuna repunerea creditorului in termenul de prescriptie.
E adevarat ca si in acesta situatie s-ar putea aduce argumente contrare. Ca de exemplu faptul ca beneficiul repunerii in termen, fundamentat fiind pe regula "Contra non valentem agere, non currrit praescriptio", are in vedere mai degraba titularul dreptului care din diverse motive nu a putut actiona, nu a putut face acte de intrerupere si nu pe titularul caruia, actionand, i-au fost respinse pretentiile, ca in cazul respingerii ordonantei.
Cu toate acestea, cred ca intr-o situatie similara, ar merita incercata si acesta posibilitate. Nu se stie niciodata.
-
mariusms
Se pare ca o parte dintre dumneavoastra v-ati convins ca ideea de culpa a creditorului este exclusa. Acest fapt nu poate decat sa ma bucure, mai ales ca si solutia repunerii in termen este foarte frumos si judicios argumentata.meda wrote:Uite o idee care, cu putin noroc, s-ar putea sa tina!
Imi amintesc ca am citit intr-o exprimare foarte frumoasa ca domeniul repunerii in termenul de prescriptie incepe acolo unde inceteaza culpa si inceteaza acolo unde incepe forta majora.
Raman la parere ca respingerea ordonantei nu intrerupe prescriptia.
Dar cum cauzele temeinic justficate sunt lasate la suverana apreciere a instantei de judecata, nu vad de ce nu, judecatorul n-ar putea fi indeplecat, argumentand intr-o anume directie, sa dispuna repunerea creditorului in termenul de prescriptie.
E adevarat ca si in acesta situatie s-ar putea aduce argumente contrare. Ca de exemplu faptul ca beneficiul repunerii in termen, fundamentat fiind pe regula "Contra non valentem agere, non currrit praescriptio", are in vedere mai degraba titularul dreptului care din diverse motive nu a putut actiona, nu a putut face acte de intrerupere si nu pe titularul caruia, actionand, i-au fost respinse pretentiile, ca in cazul respingerii ordonantei.
Cu toate acestea, cred ca intr-o situatie similara, ar merita incercata si acesta posibilitate. Nu se stie niciodata.
Totusi, eu zic sa nu mergem pe principiul ubi lex non distinguit........, pentru ca, desi Decretul non distinguit, distinguit OG5/2001, deci tot lex.
Ordonanta te lasa sa te adresezi justitiei in continuare, prevede expres acest lucru si nu mi se pare normal sa cersim instantei induplecare pentru a ne exercita un drept. De aceea consider ca mai degraba trebuie sa opereze intreruperea prescriptiei.
Este clar ca s-a introdus o cerere care a fost respinsa pe procedura somatiei si ca la prima vedere ar trebui considerata ca act neintrerupator, dar mai clar este faptul ca legiuitorul a lasat ca aceasta procedura sa fie continuata. Deci continuarea pe calea dreptului comun nu este lasata la aprecierea instantei, ci impusa de lege. Si cine opereaza de drept? Prescriptia, iar nu repunerea in termen. De aceea legile mai trebuie interpretate si istorico-teleologic si coroborate intre ele, pentru ca este inadmisibil sa nu aplici o lege care-ti confera un drept, pentru ca o alta lege nu specifica.
-
nicuvar
Aici sunt in totalitate de acord cu mariusms. La noi totul ramane la aprecierea "unei instante". In general, in prima instanta, completul este format din "presedinte" si grefier. Judecatorul, in calitate de presedinte, pune sentinta.
Dupa cum interpreteaza legea sau cum considera el ca ar fi bine.
"De aceea legile mai trebuie interpretate si istorico-teleologic si coroborate intre ele, pentru ca este inadmisibil sa nu aplici o lege care-ti confera un drept, pentru ca o alta lege nu specifica." (spune marius).
Ori se respecta legea in totalitate, ori mergem pe sistemul american, cu precedente. Si atunci toata problema judecatorului este sa caute in diferite carti, cum a fost in cazul x, sau in cazul y, etc. Dar daca la noi legea spune clar ca, in conformitate cu art.__ din___ asa este, de ce nu se aplica? Sau legea nu e clara? Ori eu nu mai inteleg nimic...
Dupa cum interpreteaza legea sau cum considera el ca ar fi bine.
"De aceea legile mai trebuie interpretate si istorico-teleologic si coroborate intre ele, pentru ca este inadmisibil sa nu aplici o lege care-ti confera un drept, pentru ca o alta lege nu specifica." (spune marius).
Ori se respecta legea in totalitate, ori mergem pe sistemul american, cu precedente. Si atunci toata problema judecatorului este sa caute in diferite carti, cum a fost in cazul x, sau in cazul y, etc. Dar daca la noi legea spune clar ca, in conformitate cu art.__ din___ asa este, de ce nu se aplica? Sau legea nu e clara? Ori eu nu mai inteleg nimic...
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 8 guests