Perchezitie
Perchezitie
Care este calea de atac si in ce conditii se ataca incheierea prin care instanta autorizeaza o perchezitie domiciliara in timpul urm. pen.? Spre marea mea rusine, recunosc ca nu sunt pe deplin lamurit in aceasta privinta!
pai daca nu s-ar putea ataca separat, ce facem daca nu se ajunge la proces, si pe cale de consecinta nici la o hotarare impreuna cu care sa se atace incheierea? de exemplu, dupa toata cercetarea, inclusiv perchezitia, procurorul in marea sa intelepciune decide ca e caz de art. 11 alin.1. si mie mi s-a parut la un moment dat ca au pus prevederea asta intr-un mare avant de nhai sa controleze instanta totn dar dupa aia au uitat ce si cum :) Si se mai da si fara citarea partilor, deci mi sa pare greu sa aplic prin analogie prevederile de la arestarea preventiva, de exemplu, cand sunt de fata si aduc obiectii.
si mai trebuie si demontat nindicii temeinicen ca e necesara pentru descoperirea si strangerea probelor. aste mi se pare un criteriu cam vag.
In concluzie, ce cred eu:
- depinde ce aspect al perchezitiei vrei sa ataci. Daca a fost dispusa nejustificat, sau cu incalcarea legii, argumentul cu probe obtinute ilegal, si deci care nu se pot folosi, in temeiul lui 64.2? si atunci nu mai vad de ce ar trebui atacata incheierea separat. mi sa pare ca asta ar fi principala finalitate, sa nu se poata folosi probele ridicate.
- pentru ca s-ar fi ridicat obiecte care nu aveau legatura cu scopul perchezitiei, iarasi exista metode: plangere pe 275, de exemplu. la fel pentru alte acte ale OCP in timpul perchezitiei care aduc o vatamare, ilegale, etc (scuze ca scriu asa, sunt cam pe fuga).
- daca e vorba de atacare doar ca incalca anumite dispozitii legale, trebuie, cred eu justificat un interes si o vatamare, intrucat ar fi aplicabil 197.2, deci....iar posibilele vatamari zic eu ca sunt cele de mai sus si se pot remedia cum am explicat mai sus.
daca viu se para ca sunt cam incoerenta, revin mai tarziu, scuze
Dar in sistemul prezent, nu poti impiedica perchezitia de la efectuare. Poti sa faci obiectii in timpul ei.
ce spuneti?

chiar am un mesaj cam incoerent
asa ca reiau rationamentul.
1. codul de procedura penala nu prevede expres cum poate fi atacata incheierea prin care se dispune perchezitia. poate fi doar o scapare, intrucat procedura de perchezitie a fost modificata odata cu procedura retinerii si arestarii preventive cu impulsul ncontrolul instantei uber allesn (mai mult sau mai putin) inspirat de CEDO. din oarecare motive, nu s-a prevazut insa si aceeasi procedura de atacare (recurs in 24 h, de exemplu). poate fi o simpla scapare, sau s-a considerat ca nu este necesar.
2. daca ar fi o incheiere atacabila doar odata cu nfonduln, ce facem in cazul in care nu se ajunge la faza de judecata (se aplica art, 11. alin.1)? in concluzie, trebuie sa existe o metoda separata.
3. procedura de obtinere a mandatului de perchezitie este deosebita. incheierea se da in camera de consiliu, partile nu sunt citate, deci nu se pot opune (oare inseamna ca, chiar daca nu sunt citate, dar totusi se prezinta, pot aduce obiectii? eu nu cred...). partile habar nu au de perchezitie (cica si dinmotive care tin de metodele de cercetare penala). este ascultat si procurorul. criteriul nindicii temeinice" ca perchezitia este necesara pentru descoperirea si strangerea de probe mi se par ca lasa putin loc de apreciere subiectiva si e greu de apreciat si controlat in practica in cazul unei contestatii. voi ce credeti?
4. chiar daca nu se pot face opozitii la emiterea mandatului de perchezitie, se pot aduce obiectii in timpul efectuarii acesteia.
5. de ce am ataca incheierea? pentru ca aduce o vatamare, nu? altfel, cred eu, nu se poate justifica interesul (obligatoriu pentru orice actiune). in plus, creed ca este aplicabil art. 197.1 (scuze pentru greseala precedenta 8O ), deci incheierea ar fi anulabila doar daca s-ar demonstra vatamare care n-ar putea fi altfel inlaturata. Divagatie: Oricat m-ar enerva ca au venit "organele" la mine aiurea, tre sa demonstrez o vatamare. tin minte o discutie avuta cu un judecator care repeta (si dupa aceea am mai gasit scris undeva) ca vatamarea nu se prezuma din simpla incalcare a dreptului, trebuie demonstrata, ca sa produca anumite efecte. eu personal sunt doar partial de acord, dar despre asta altadata.
5. ce sanctiune s-ar aplica? o incheiere data cu incalcarea legii sa fie...: desfiintata, anulata? ca revocata...nu prea cred.
6. Si care ar fi scopul desfiintarii/anularii incheierii? Lipsirea acesteia de efecte. Incheierea poate fi lipsita de efecte prin urmatoarea metoda: probele obtinute. contestarea acestora, in temeiul art. 64.2, ar pune in discutie si incheierea. daca incheierea ar fi data cu incalcarea legii, perchezitia ar fi ilegala. astfel probele obtinute ilegal nu pot folosite. si, pe aceste considerente, se restituie si obiectele ridicate care au legatura cu obiectul perchezitiei. unde se contesta probele: la procuror, si daca nu se lasa, in instanta in faza de judecata.
7. Pentru alte vatamari posibile: ridicarea de obiecte care nu au legatura cu scopul perchezitiei, incalcarea dreptului la intimitate, etc, se poate face plangere in temeiul art. 275.
in concluzie, eu cred ca exista metode de a lipsi incheierea de efecte fara apel, recurs, neaparat.
ce ziceti?

inca una si ma duc, inainte sa arunce cineva cu ceva in mine
Ideea este ca nu ai cum sa ataci incheierea in timp util ca sa impiedici perchezitia, intrucat in afara de procuror, instanta si OCP nimeni nu stie ca o sa aiba loc (si asta si este ideea). iar dupa... pe ce motive s-ar putea ataca? mai depinde si de ce scoate la iveala perchezitia...
oare daca se gasesc probe utile, mai poti contesta oportunitatea perchezitiei? doar sa lipseasca incheierea, sau sa nu contina toate mentiunile obligatorii...dar tot la eliminarea probelor astfel obtinute ne intoarcem.
daca credeti ca bat campii prea tare, scuze.

Ideea este ca nu ai cum sa ataci incheierea in timp util ca sa impiedici perchezitia, intrucat in afara de procuror, instanta si OCP nimeni nu stie ca o sa aiba loc (si asta si este ideea). iar dupa... pe ce motive s-ar putea ataca? mai depinde si de ce scoate la iveala perchezitia...

daca credeti ca bat campii prea tare, scuze.

bun rationament.
Eu am recunoscut de mult ca nu fac si deci nici nu prea mai stiu penal.
De aceea intreb, poate ma lumineaza cineva. Motivul este ca mandatul de perchezitie a fost emis pentru "imobilul din strada x nr y", cu totul alta adresa decat cea la care s-a desfasurat perchezitia. La momentul efectuarii perchezitiei nu a observat nimeni aceasta eroare caci erau prea tulburati de ce li se intampla.

In M.Of. nr. 1187/2004 a fost publicata Decizia CC nr. 428/2004, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a art. 100 alin. 4 Cod pr. penala. (opinie separata Nicolae Cochinescu).Exceptia a fost ridicata de Parchetul de pe langa Tribunalul Olt.
Citez un scurt extras din decizie :"In realitate, autorul exceptiei nu critica redactarea textului legal invocat, ci forma eliptica a acestuia, care nu permite Ministerului Public si partilor interesate sa conteste incheierea instantei. Propune, de lege ferenda, introducerea unei norme care sa permita procurorului sa exercite o cale de atac impotriva incheierii prin care i s-a respins cererea de efectuare a unei perchezitii domiciliare. "
si din opinia separata:
"In consecinta, apreciez ca dispozitia legala este neconstitutionala, in masura in care inlatura posibilitatea atacarii de catre procuror a incheierii prin care judecatorul respinge cererea acestuia de efectuare a perchezitiei domiciliare."

chihiro wrote:he he... pai asta zic eu ca e perchezitie ilegala in toata regula si cere scandalplangere pe 275/278.1 si poate si o violare de domiciliu acolo...daca am trai in alta tara m-as gandi si la daune
adica nu numai m-as gandi dar le-as si cere
interesant rationamentul tau de mai sus.
exista text legal care sa te impiedice sa si ceri daune?
la violarea de domiciliu m-ai vatamat in momentul cand ai intrat ilegal in casa mea.a face proba intrarii fara titlu in casa mea este egal cu a proba vatamarea.cum era?raport de cauzalitate ex re?

daca obtii anularea incheierii il faci pe procuror sa caute alte indicii serioase pentru o noua perchezitie,fara indicii cade si urmarirea penala-aici e utilitatea contestarii.deci este evident ca nu poti opri o perchezitie, dar o poti lasa fara efect

eu zic ca merge ce propui tu

si cum probele sunt esentiale intr-un proces, n-am probe, n-am dosar.chihiro wrote:inca una si ma duc, inainte sa arunce cineva cu ceva in mine![]()
Ideea este ca nu ai cum sa ataci incheierea in timp util ca sa impiedici perchezitia, intrucat in afara de procuror, instanta si OCP nimeni nu stie ca o sa aiba loc (si asta si este ideea). iar dupa... pe ce motive s-ar putea ataca? mai depinde si de ce scoate la iveala perchezitia...oare daca se gasesc probe utile, mai poti contesta oportunitatea perchezitiei? doar sa lipseasca incheierea, sau sa nu contina toate mentiunile obligatorii...dar tot la eliminarea probelor astfel obtinute ne intoarcem.
Lucrurile sunt foarte clare : persoana la domiciliul careia urmeaza sa se efectueze perchezitia- care , atentie ,nu este obligatoriu sa fie parte in procesul penal - nu este citata intrucat ea nu trebuie sa aiba cunostinta de intentia procurorului , altfel perchezitia nu ar mai avea sens (in timp ce s-ar discuta propunerea ar distruge toate probele care s-ar afla la domiciliul sau ).Din acest motiv nici nu poate exista o cale de atac cu privire la incheierea prin care se dispune efectuarea unei perchezitii. Daca insa perchezitia e dispusa sau efectuata cu nerespectarea dispozitiilor procedurale procesul-verbal va putea fi anulat de instanta care solutioneaza cauza in fond si nu va mai constitui mijloc de proba - cu toate consecintele ce decurg de aici.
In acest context mi se pare aberanta prevederea constitutionala potrivit careia pentru efectuarea unei perchezitii la un parlamentar e necesar acordul camerei din care face parte acesta.Adica in timp ce colegii voteaza parlamentarul poate distruge toate probele care s-ar afla la domiciliul sau - ar fi fraier daca n-ar face-o.

Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 2 guests