jurisprudenta CEDO

[vincent]

celor interesati de jurisprudenta CEDO,le indic site-ul urmator:http://www.echr.coe.int

[andreeact]

Vous etes un grand connaisseur, Monsieur Berger, dar mai stiam si noi ...

[constable]

http://www.scj.ro/decizii_strasbourg.asp

[vincent]

am indicat site-ul doar pt.cei care nu aveau cunostinta de el.pe de alta parte,cred ca e f. important nu atat de a avea cunostinta de astfel de site-uri,cat mai ales de a aprofunda deciziile cedo si de a le avea drept model in perspectiva integrarii europene a romaniei si nu numai.

[SORINUTA]

Vous etes un grand connaisseur, Monsieur Berger, dar mai stiam si noi ...

Trebuie sa apreciem totusi gestul ca s-a gandit la ceilalti, desi mai stiu si ceilalti site-uri.......

[constable]

Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Hotarare din 05/10/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 19/05/2005
in cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei*) (Cererea nr. 46.430/99)
Afiseaza tematicile actului

Drepturile omului


In cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cazul unei Camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte; A.B. Baka, L. Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni, judecatori; si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 2 decembrie 2003 si 14 septembrie 2004,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceasta ultima data:


PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 46.430/99, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Barbu Anghelescu (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 11 martie 1998, in temeiul fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de doamna R. Rizoiu, agentul Guvernului roman pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine, in special, ca a fost victima unor rele tratamente din partea politistilor cu ocazia unui control rutier.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii (art. 52 alin. 1 din regulament). In cadrul acesteia, Camera investita cu judecarea cererii [art. 27 alin. (1) din Conventie] a fost constituita conform art. 26 alin. (1) din regulament.
6. Prin decizia din 2 decembrie 2003 Camera a declarat cererea partial admisibila.
7. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise privind fondul cererii [art. 59 alin. (1) din regulament].
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
8. Reclamantul s-a nascut in anul 1949 si are domiciliul in localitatea Turcinesti.
A. Incidentul din 15 aprilie 1996
1. Faptele, astfel cum au fost stabilite in decizia din 18 octombrie 2001 a Curtii de Apel din Pitesti
9. La 15 aprilie 1996, in timp ce conducea masina, reclamantul a fost oprit de un agent de politie rutiera, plutonierul B.
10. Din cauza altercatiei dintre reclamant si B, un alt politist, Z, a intervenit.
Politistul B i-a pus in vedere reclamantului ca se afla in stare de ebrietate, spunandu-i ca este "mort de beat" si i-a adresat injurii. Apoi l-a strans de gat pe reclamant cu propriul fular si l-a chemat pe colegul sau, plutonierul Z, care se afla la 50 m distanta. Dupa sosirea acestuia din urma, B l-a agresat pe reclamant, cauzandu-i leziuni care au necesitat 4-5 zile de ingrijiri medicale, conform certificatului intocmit la 17 aprilie 1996 de catre un medic de la laboratorul medico-legal din judetul Gorj (a se vedea - 14 de mai jos). Reclamantul a incercat sa scape, dar a fost prins de catre politisti.
2. Versiunea Guvernului
11. Guvernul propune o alta versiune decat cea retinuta in decizia din 18 octombrie 2001 a Curtii de Apel din Pitesti.
12. In opinia Guvernului, atunci cand a fost oprit de agentii de la politia rutiera, care i-au solicitat sa prezinte actele si acceptul pentru un test de alcoolemie, reclamantul a incercat sa fuga. Ca atare, politistii au incercat sa il imobilizeze pentru a-l impiedica sa fuga. Reclamantul a devenit agresiv, provocand o altercatie. Ca rezultat al acestei altercatii atat reclamantul, cat si unul dintre politisti au fost raniti, astfel cum reiese din certificatele medicale intocmite.
13. In opinia Guvernului leziunile traumatice constatate ulterior asupra reclamantului si provocate de catre politisti au fost cauzate in mod accidental, in timp ce acestia incercau sa il linisteasca si sa il impiedice sa fuga.
3. Rezultatele examenului medico-legal la care a fost supus reclamantul
14. Parchetul a dispus supunerea reclamantului la un examen medico-legal cu privire la leziunile pe care le prezenta. Raportul intocmit la 17 aprilie 1996 de catre medicul D. din laboratorul medico-legal din judetul Gorj a constatat existenta mai multor leziuni traumatice care ar fi putut fi produse prin lovituri provocate cu un corp dur sau prin apasare cu degetele ori cu unghiile. Raportul constata 3 echimoze de 2 x 1 cm2 in partea stanga a gatului, dintre care una acoperita de o excoriatie, si 3 echimoze si o excoriatie de 1,5 x 1,5 cm2, respectiv de 2 x 1 cm2 si 1 x 1 cm2 in partea dreapta a gatului; o excoriatie in regiunea claviculara stanga si o excoriatie pe frunte de 1,5 x 0,5 cm2. Aceste leziuni necesitau, conform aceluiasi certificat, 4-5 zile de ingrijiri medicale.
B. Procedura penala impotriva reclamantului
15. Asa cum reiese din ordonanta de retinere, politistii l-au retinut pe reclamant pe motiv ca acesta a refuzat sa prezinte permisul de conducere si sa se supuna unui test de alcoolemie, ca l-a lovit pe B si l-a muscat de deget.
16. Dupa retinerea sa, in seara de 15 aprilie 1996, reclamantul a fost insotit de Politie la spitalul din Targu Jiu pentru prelevare de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Dupa cum rezulta dintr-o adeverinta eliberata la 5 septembrie 2000 de directorul spitalului, proba a fost luata de catre Politie in scopul de a o depune la laboratorul medico-legal din judetul Gorj.
17. La 16 aprilie 1996 Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Jiu a dispus inceperea urmaririi penale impotriva reclamantului pentru ultraj si refuzul de a se supune prelevarii de probe biologice. In aceasta privinta, procurorul a aratat ca reclamantul lovise un agent de politie in exercitiul functiunii, provocandu-i leziuni ce au necesitat 6-7 zile de ingrijiri medicale.
18. In aceeasi zi procurorul a dispus luarea masurii arestarii preventive a reclamantului pentru o perioada de 30 de zile.
19. La 25 aprilie 1996 reclamantul a fost liberat pe cautiune.
20. Asa cum rezulta dintr-o adresa transmisa la 3 octombrie 1996 de catre laboratorul medico-legal din judetul Gorj ca raspuns la o adresa a Judecatoriei Targu Jiu, probele biologice recoltate la 15 aprilie 1996 n-au fost niciodata transmise acestuia de organele de urmarire penala.
21. Prin rechizitoriul din 29 aprilie 1996 transmis Judecatoriei Targu Jiu Parchetul l-a trimis in judecata pe reclamant. La 13 martie 1998, Judecatoria Targu Jiu si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Gorj.
22. Prin hotararea din 24 decembrie 1998 Tribunalul Gorj l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru infractiunea prevazuta de Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice si aceea de ultraj.
23. La 4 mai 1999 Curtea de Apel Craiova a desfiintat sentinta din 24 decembrie 1998, stabilind ca tribunalul nu era competent, si a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Targu Jiu.
24. La 23 februarie 2000, la cererea reclamantului, Curtea Suprema de Justitie a decis stramutarea cauzei la Judecatoria Pitesti, pentru motive care tin de buna administrare a justitiei.
25. La 28 noiembrie 2000 aceasta instanta l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa de 1 an inchisoare. Judecatoria a statuat ca acesta a comis infractiunea de ultraj si infractiunea prevazuta de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice. Prin decizia din 10 aprilie 2001 Tribunalul Arges a mentinut sentinta din 28 noiembrie 2000.
26. La 18 octombrie 2001 Curtea de Apel Pitesti a admis recursul reclamantului. Instanta a statuat ca fapta nu exista si, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, l-a achitat pe reclamant. Intemeindu-se pe probele din dosar, in special pe certificatele medico-legale si de pe declaratiile a 3 martori, instanta a constatat ca reclamantul fusese agresat ("sugrumat" si "lovit") de catre agentul de politie B cu ocazia unui control rutier. Curtea de Apel Pitesti a stabilit ca cei doi politisti au actionat abuziv, astfel incat nu i se putea repro.a reclamantului ca a incercat sa fuga.
27. In ceea ce priveste martorii care au dat declaratii in favoarea acuzarii, Curtea de Apel Pitesti a considerat ca nici unul dintre acestia nu asistase in mod nemijlocit la incidentul din 15 aprilie 1996, avand in vedere ca unii erau situati prea departe de locul incidentului (mai mult de 50 m), in timp ce altii doar aflasera in mod indirect despre aceste fapte.
C. Procedura penala impotriva agentilor de politie
28. La 10 mai 1996 reclamantul a depus plangere impotriva lui B si lui Z pentru purtare abuziva, infractiune prevazuta de art. 250 din Codul penal.
29. La 3 iunie 1997 Parchetul Militar Craiova a dispus inceperea urmaririi penale impotriva lui B. In cadrul acestei proceduri, reclamantul s-a constituit parte civila. La 12 ianuarie 1998 Parchetul Militar Craiova a dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui B si neinceperea urmaririi penale in privinta lui Z.
30. In ordonanta din 12 ianuarie 1998 Parchetul Militar Craiova a considerat ca politistul B nu se comportase abuziv si ca acesta incercase sa il impiedice pe reclamant sa fuga, tragandu-l de fular. In ceea ce priveste leziunile traumatice prezentate de reclamant, Parchetul Militar Craiova a considerat ca acestea nu au fost cauzate cu intentie de ofiterul B, ele fiind consecinta actelor prin care s-a materializat incercarea legala de a-l imobiliza pe reclamant si de a-l impiedica sa fuga. Parchetul Militar Craiova a retinut, de asemenea, ca reclamantul a avut un comportament refractar, chiar agresiv, si ca acesta adresase injurii politistului B si ca il mu.case, incercand sa fuga. Cu privire la omisiunea politistilor de a prezenta probele biologice prelevate de la reclamant pentru analiza, Parchetul Militar Craiova a constatat ca politistii in cauza depusesera probele la Politie si ca acestea au disparut ulterior. Parchetul Militar Craiova a concluzionat ca nu s-a putut stabili care erau persoanele responsabile de aceasta omisiune.
31. Reclamantul a facut plangere in fata procurorului ierarhic superior. La 22 aprilie 1998 Parchetul Militar de pe langa Curtea Suprema de Justitie a mentinut ordonanta din 12 ianuarie 1998.
Reclamantul a facut plangere in fata instantei impotriva ordonantei Parchetulului de pe langa Tribunalul Militar Timisoara, cale de atac care nu era prevazuta de Codul de procedura penala, dar care a aparut ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, in virtutea principiului liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie.
32. La 25 mai 2001 Tribunalul Militar Timisoara a admis plangerea reclamantului, a constatat ca ancheta penala a fost incompleta si a trimis dosarul la Parchetul Militar Craiova, cu indicarea cercetarilor care trebuiau efectuate. Tribunalul a statuat ca Parchetul nu stabilise cu exactitate nici ora, nici locul incidentului, ca nu verificase ordinul de misiune primit de politistii in cauza si nici daca acestia il respectasera.
33. In plus, Tribunalul Militar Timisoara a observat ca Parchetul Militar Craiova nu cercetase daca utilizarea fortei fizice impotriva reclamantului de catre politisti era necesara din cauza comportamentului sau sau in alte scopuri. Tribunalul Militar Timisoara a statuat ca vinovatia politistilor trebuia stabilita in raport cu motivele retinute in ordonanta de retinere impotriva reclamantului. Instanta a precizat ca trebuiau audiati atat personalul din cadrul sectiei de arest din inspectoratul de politie, cat si detinutii aflati in celula cu reclamantul in ziua arestarii sale. Tribunalul Militar Timisoara a mai precizat ca, desi s-a stabilit ca reclamantului ii fusesera recoltate probe biologice, a fost abuziv din partea politistilor faptul ca nu le-au prezentat niciodata pentru analiza, dar l-au acuzat pe reclamant ca s-a sustras de la obligatia de a permite sa-i fie recoltate aceste probe.
34. Tribunalul Militar Timisoara a dispus efectuarea de catre Parchetul Militar Craiova a tuturor actelor de urmarire penala pe care le considerase incomplete si a celor lipsa. Instanta a indicat, de asemenea, Parchetului analizarea dosarului de cercetare administrativa in privinta politistului B, care fusese ulterior trecut in rezerva.
35. Hotararea din 25 mai 2001 a devenit definitiva si dosarul de urmarire penala a fost trimis la Parchetul Militar Craiova.
36. La 19 iulie 2001 si 21 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat Parchetului Militar Craiova accelerarea anchetei.
37. La 11 septembrie 2002, dupa ascultarea, la 29 iulie si 2 august 2002, a politistilor invinuiti, Parchetul Militar Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale.
38. Asa cum rezulta din dosarul de urmarire penala, nici un alt act de cercetare nu a fost indeplinit in cauza.
39. Ordonanta Parchetului Militar Craiova a fost motivata astfel: "examinarea tuturor probelor si audierea, din nou, a politistilor n-au relevat elemente noi, de natura a infirma solutia initiala."
II. Dreptul si practica interne aplicabile
40. Dispozitiile referitoare la statutul procurorilor militari si la politisti erau cuprinse in Legea nr. 54 din 9 iulie 1993 pentru organizarea instantelor si parchetelor militare si prevedeau urmatoarele:


ARTICOLUL 17


"Atributiile Ministerului Public sunt indeplinite prin procurori militari constituiti in parchete militare, pe langa fiecare instanta militara."


ARTICOLUL 23


"Judecatorii militari si procurorii militari au calitatea de magistrati si fac parte din corpul magistratilor."


ARTICOLUL 24


"Poate fi numit magistrat militar persoana care, [...], are calitatea de ofiter activ."


ARTICOLUL 30


"Magistratii militari sunt militari activi si au toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate [...].
Acordarea gradelor militare si inaintarea in grad a magistratilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apararii Nationale."


ARTICOLUL 31


"Incalcarea de catre magistratii militari a normelor stabilite prin Regulamentul disciplinei militare atrage raspunderea lor in conformitate cu prevederile acestuia."
41. La data faptelor organizarea si functionarea Politiei Romane erau reglementate de Legea nr. 26 din 12 mai 1994, conform careia politistii aveau calitatea de militar activ. Competenta pentru urmarirea penala si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte prevazute de legea penala apartinea, in virtutea calitatii lor de militar activ, parchetelor si instantelor militare.
42. Aceasta lege a fost aprobata de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane si de Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul politistului, conform carora Ministerul de Interne a fost demilitarizat, politistii avand din acel moment statutul de functionari publici. Competenta pentru urmarirea penala si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte prevazute de legea penala apartine parchetelor si instantelor de drept comun.
43. Conform dreptului intern in vigoare la momentul faptelor, personalul Politiei era asimilat militarilor. Competenta pentru urmarirea penala si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte interzise de legea penala apartinea, in virtutea calitatii lor de militar activ, parchetelor si instantelor militare.
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie
Reclamantul pretinde ca a fost incalcat art. 3 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."
44. Curtea arata ca acest capat de cerere priveste, pe de o parte, relele tratamente pe care reclamantul pretinde ca le-a suferit din partea politistilor la 15 aprilie 1996 si, pe de alta parte, caracterul anchetei desfasurate de catre autoritati in ceea ce priveste aceste rele tratamente.
1. Asupra pretinselor rele tratamente
A. Argumentele partilor
45. Reclamantul arata ca politistii invinuiti l-au supus unor rele tratamente, care nu au fost nici necesare, nici justificate, intrucat el a fost de acord sa se supuna atat controlului rutier, cat si recoltarii probelor solicitate. El arata, de asemenea, ca a suferit consecinte negative ale acestor tratamente, in masura in care inca resimte o sensibilitate la nivelul gatului si are ameteli.
46. Guvernul sustine ca atitudinea politistilor in cauza a fost motivata de comportamentul agresiv al reclamantului si ca unicul scop al acestei atitudini a fost asigurarea respectarii unei obligatii impuse de lege, si anume supunerea la recoltarea probelor biologice.
47. In opinia Guvernului, cauza leziunilor traumatice constatate asupra persoanei reclamantului a fost una pur accidentala, politistii neavand intentia de a-l supune unui tratament umilitor. Recursul la forta a fost determinat atat de tentativa reclamantului de a fugi, cat si de agresivitatea acestuia.
48. In plus, conform Guvernului, pretinsele rele tratamente suferite de reclamant nu ating pragul minim de gravitate necesar pentru a intra in campul de aplicare a art. 3 din Conventie, avandu-se in vedere durata acestor tratamente si efectul lor asupra reclamantului - doar cateva leziuni in regiunea gatului, care nu au determinat consecinte grave sau de lunga durata asupra starii de sanatate a reclamantului -, cat si sexul, varsta si starea de sanatate a acestuia.
49. De altfel, Guvernul sustine ca reclamantul a fost de reacredinta, avand in vedere declaratiile sale contradictorii si in mod evident exagerate, atat in fata autoritatilor interne, cat si in fata Curtii.
B. Aprecierea Curtii
50. Curtea noteaza ca faptul ca reclamantul a suferit lovituri cu ocazia opririi sale de catre politisti in vederea efectuarii, la 15 aprilie 1996, a unui control rutier, nu este contestat. Urmele agresiunii au fost constatate intr-un raport medico-legal care atesta mai multe echimoze si excoriatii in zona gatului, o excoriatie pe frunte si una in zona claviculara.
51. Curtea constata ca partile au pareri diferite in ceea ce priveste cauza leziunilor traumatice constatate asupra reclamantului. Acesta din urma sustine ca a fost batut de politisti, in timp ce Guvernul sustine ca leziunile au avut un caracter accidental, inerent procesului de imobilizare a reclamantului, care a incercat sa fuga si a devenit agresiv.
52. Curtea aminteste ca pentru aprecierea elementelor de fapt ea se bazeaza pe principiul probei "dincolo de orice indoiala rezonabila", dar adauga ca o asemenea proba poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumtii necontestate, suficient de grave, precise si concordante; in plus, poate fi avut in vedere comportamentul partilor in timpul aprecierii probelor (Orhan c. Turciei, Cererea nr. 25.656/1994, - 264, Hotararea din 18 iunie 2002).
Cu toate acestea, avand in vedere caracterul subsidiar al rolului sau, Curtea aminteste ca ea trebuie sa dea dovada de prudenta in a asuma rolul de instanta competenta pentru a aprecia faptele, cu exceptia situatiei in care acest lucru devine inevitabil din cauza circumstantelor cauzei (McKerr impotriva Marii Britanii, Cererea nr. 28.883/95, Decizia din 4 aprilie 2000).
In principiu, atunci cand in speta au fost facute anchete interne, nu este sarcina Curtii sa substituie propria interpretare a faptelor celei a autoritatilor interne, a caror sarcina este stabilirea faptelor pe baza probelor din cauza. Curtea nu este obligata sa tina cont de constatarile acestor autoritati, ea putand face o evaluare proprie in lumina ansamblului informatiilor de care dispune, dar ea trebuie sa se afle in posesia unor elemente convingatoare, care sa conduca la o alta apreciere a faptelor decat cea a judecatorilor nationali (Klaas impotriva Germaniei, Hotararea din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, - 29).
53. Curtea constata ca in speta Curtea de Apel Pitesti, sesizata cu actiunea penala impotriva reclamantului pentru savarsirea infractiunii de ultraj, l-a achitat pe acesta din urma. Curtea de Apel Pitesti a constatat ca reclamantul a suferit o agresiune din partea politistilor, ca acestia din urma au actionat abuziv, astfel incat nu i se putea repro.a reclamantului ca a incercat sa fuga. Curtea de Apel Pitesti s-a intemeiat in special pe certificatele medico-legale prezentate in cauza si pe declaratiile a 3 martori directi. Instanta a considerat ca declaratiile martorilor acuzarii nu sunt credibile, avandu-se in vedere ca nici unul dintre ei nu asistase la incidentul din 15 aprilie 1996, fie din cauza ca erau situati prea departe de locul incidentului, fie pentru ca aflasera in mod indirect despre aceste fapte.
54. Curtea constata, de asemenea, ca cercetarile facute de Parchetul Militar Craiova impotriva politistilor invinuiti de rele tratamente au condus la o concluzie diametral opusa de aceea a Curtii de Apel Pitesti. Parchetul Militar Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale, cu motivarea ca politistii nu avusesera intentia de a-l agresa pe reclamant atunci cand au incercat sa il impiedice sa fuga. Or, aceasta concluzie a Parchetului Militar Craiova a fost infirmata de Tribunalul Militar Timisoara, cu motivarea ca ancheta era incompleta. In acelasi timp instanta a solicitat Parchetului completarea urmaririi penale.
Cu toate acestea, fara a efectua cercetarile dispuse de instanta, Parchetul Militar Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva politistilor (a se vedea - 31-39 de mai sus).
Ca atare, Curtea nu poate retine concluziile Parchetului Militar Craiova din Ordonanta de neincepere a urmaririi penale din 11 septembrie 2002.
55. Avand in vedere, de asemenea, informatiile de care dispune, Curtea apreciaza, la fel ca si Curtea de Apel Pitesti, ca politistii au fost primii care l-au agresat pe reclamant, fara ca recursul la forta sa fi fost determinat de comportamentul reclamantului.
Curtea nu dispune de vreo informatie convingatoare, de natura a inlatura constatarile de fapt ale judecatorilor de la Curtea de Apel Pitesti.
56. In concluzie, Curtea considera ca reclamantul a fost victima unui tratament contrar art. 3 din Conventie.
57. Ea aminteste ca aprecierea gravitatii relelor tratamente este relativa prin esenta; ea depinde de ansamblul circumstantelor specifice cauzei, cum ar fi durata tratamentului sau efectele fizice ori psihice ale acestuia, si, in anumite cazuri, de sexul, varsta si de starea de sanatate a victimei. Atunci cand un individ este privat de libertate sau, in general, intra in contact cu agentii fortelor de ordine, utilizarea fortei fizice asupra sa, atunci cand aceasta nu este determinata de comportamentul acestuia, aduce atingere demnitatii umane si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat de art. 3 din Conventie (Labita impotriva Italiei, [M.C.], Cererea nr. 26.772/95, - 120, CEDO 2000-IV, si Pantea impotriva Romaniei, Cererea nr. 33.343/96, - 185-186, Hotararea din 3 iunie 2003, nepublicata).
58. Curtea constata ca reclamantul a suferit rani usoare la nivelul gatului, care au necesitat, conform certificatului medicolegal intocmit in cauza, 4-5 zile de ingrijiri medicale. Aceste leziuni nu au determinat consecinte grave sau de lunga durata asupra starii de sanatate a reclamantului.
59. In ceea ce priveste ametelile si sensibilitatea, despre care reclamantul pretinde ca sunt efectele de lunga durata ale acestor rele tratamente, Curtea observa ca acesta din urma nu a prezentat nici o proba care sa le dovedeasca.
60. Avand in vedere natura leziunilor constatate asupra reclamantului, Curtea apreciaza ca actele incriminate constituie un tratament degradant in sensul art. 3 din Conventie.
61. In lumina celor mentionate mai sus, Curtea concluzioneaza ca art. 3 din Conventie a fost incalcat in aceasta privinta.
2. Asupra caracterului adecvat al anchetei efectuate de catre autoritatile interne
A. Argumentele partilor
62. Reclamantul sustine ca ancheta privind relele tratamente pe care le-a suferit nu a fost efectiva, intrucat Parchetul Militar Craiova a refuzat efectuarea anumitor acte importante de cercetare, cu toate ca instanta militara dispusese efectuarea lor.
63. Guvernul constata afirmatiile reclamantului si arata ca atat procurorii, cat si instanta militara au condus o ancheta efectiva, indeplinind numeroase acte de cercetare si au examinat toate capetele de cerere ale reclamantului.
B. Aprecierea Curtii
64. Curtea aminteste ca, atunci cand o persoana afirma in mod credibil ca a suferit, din partea Politiei sau a altor servicii asemanatoare ale statului, tratamente contrare art. 3 din Conventie, aceasta dispozitie, combinata cu obligatia generala impusa statului prin art. 1 din Conventie de a "recunoaste oricarei persoane aflate sub jurisdictia [sa] drepturile si libertatile definite (...) [in] Conventie", impune, in consecinta, existenta unei anchete oficiale efective. Aceasta ancheta, asemenea celei impuse de art. 2 din Conventie, trebuie sa fie de natura a conduce la identificarea si pedepsirea persoanelor vinovate (Labita impotriva Italiei, citata mai sus, - 131).
65. Curtea observa ca in speta s-a efectuat o ancheta. O data stabilit acest lucru, mai raman de apreciat diligenta cu care aceasta a fost desfasurata si caracterul ei "efectiv".
66. Curtea aminteste ca, pentru ca o ancheta privind infractiunile de omucidere sau de rele tratamente comise de catre agentii statului sa poata fi considerata ca efectiva, se poate considera, in general, ca este necesar ca persoanele competente sa desfasoare ancheta, precum si cele care au efectuat cercetarile sa fie independente de persoanele implicate in evenimente (a se vedea, de exemplu, hotararile Gule√ impotriva Turciei din 27 iulie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-IV, - 81-82, si Og!ur impotriva Turciei, [M.C.], Cererea nr. 21.954/93, CEDO 1999-III, - 91-92). Acest lucru presupune nu numai absenta oricarei legaturi ierarhice sau institutionale, ci si o independenta practica (a se vedea, de exemplu, hotararea Ergi impotriva Turciei din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, - 83-84, si Kelly si altii impotriva Marii Britanii, Cererea nr. 30.054/96, - 114, Hotararea din 4 mai 2001).
67. Curtea observa, mai intai, ca independenta procurorilor militari care au efectuat ancheta in privinta politistilor poate fi pusa la indoiala, avandu-se in vedere reglementarea interna in vigoare la momentul faptelor. In aceasta privinta, ea arata ca, in conformitate cu Legea nr. 54/1993, procurorii militari sunt ofiteri activi, la fel ca si politistii la data faptelor, facand parte din structura militara, avand la baza principiul subordonarii ierarhice: ei beneficiaza de grade militare, se bucura de toate privilegiile in materie si raspund pentru incalcarea regulilor de disciplina militara.
68. In plus, Curtea observa ca o instanta nationala a considerat, printr-o decizie definitiva, ca ancheta a fost incompleta si a trimis dosarul la Parchetul Militar Craiova, indicandu-i acestuia cercetarile care trebuiau efectuate. La 11 septembrie 2002, Parchetul Militar Craiova a emis o noua ordonanta de scoatere de sub urmarire penala. Asa cum rezulta din dosarul de urmarire penala prezentat de Guvern, Parchetul nu a efectuat cercetarile dispuse de catre instanta militara pentru a completa ancheta.
69. Or, Curtea apreciaza ca foarte uimitor faptul ca Parchetul Militar Craiova nu a luat in considerare, cu ocazia emiterii, la 11 septembrie 2002, a ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, indicatiile date la 25 mai 2001 de catre Tribunalul Militar Timisoara.
70. In lumina celor de mai sus, Curtea considera ca autoritatile nu au desfasurat o ancheta aprofundata si efectiva in ceea ce priveste afirmatiile credibile ale reclamantului, conform carora el a fost supus unor rele tratamente de catre politisti.
In consecinta, Curtea concluzioneaza ca art. 3 din Conventie a fost incalcat si sub acest aspect.
II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
71. Conform prevederilor art. 41 din Conventie, "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".
A. Prejudiciul
72. Prin doua scrisori din data de 30 ianuarie 2004, reclamantul a prezentat doua estimari diferite ale prejudiciului material pretins suferit, decurgand din imposibilitatea, datorata absentei sale din perioada detentiei din 15 aprilie pana in 25 aprilie 1996, de a desfasura diverse lucrari pe proprietatea sa agricola.
In una dintre cele doua scrisori, el a estimat prejudiciul material la 460.000.000 lei (ROL), in timp ce in alta scrisoare acesta a fost estimat la 1.136.000.000 lei (ROL).
73. Contestand pretentiile reclamantului, Guvernul a subliniat absenta legaturii de cauzalitate intre prejudiciul invocat si capetele de cerere examinate de Curte. El arata ca cererea reclamantului este exorbitanta si disproportionata, avandu-se in vedere in special faptul ca acesta nu a prezentat nici un element de proba in sustinerea pretentiilor sale cu titlu de prejudiciu material.
74. Reclamantul pretinde ca a suferit si un prejudiciu moral de 1.000.000 dolari americani (USD) datorita suferintelor fizice si psihice suportate atat din cauza relelor tratamente aplicate de politisti, cat si din cauza arestarii sale abuzive.
75. Guvernul considera exorbitante pretentiile reclamantului si solicita Curtii sa tina cont, in estimarea prejudiciului moral, de nivelul de gravitate relativ scazut al tratamentelor incriminate, inclusiv prin raportare la cauze similare. In acest sens, Guvernul face trimitere la cauza Kmetty impotriva Ungariei (Cererea nr. 57.967/00, Hotararea din 16 decembrie 2003). El arata, de asemenea, ca doar capetele de cerere intemeiate pe art. 3 din Conventie au fost declarate admisibile, astfel incat Curtea nu poate acorda nici o indemnizatie in vederea repararii prejudiciului pretins de reclamant datorita arestarii sale preventive.
76. Curtea arata ca singurul fundament pentru acordarea unei satisfactii echitabile il constituie in speta tratamentele contrare art. 3 din Conventie, suferite de reclamant si in absenta unei anchete efective din partea autoritatilor nationale in aceasta privinta.
77. Avand in vedere imprejurarile cauzei si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, ea decide sa ii acorde reclamantului 7.000 euro.
B. Cheltuieli de judecata
78. Reclamantul solicita 407.130.000 lei (ROL) pentru cheltuielile implicate de procedura in fata instantelor interne, cat si in fata Curtii. El nu prezinta nici un document justificativ.
79. Guvernul solicita Curtii respingerea pretentiilor reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecata, datorita faptului ca acestea nu au fost dovedite.
80. Curtea observa ca reclamantul nu si-a formulat pretentiile in baza art. 41 din Conventie, conform modalitatilor prevazute de art. 60 din regulament; in special, acesta nu a prezentat dovezile necesare in ceea ce priveste pretentiile sale. In consecinta, Curtea concluzioneaza ca cererea sa trebuie respinsa.
C. Majorari de intarziere
81. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE


CURTEA


IN UNANIMITATE:


1. hotaraste ca art. 3 din Conventie a fost incalcat datorita tratamentului degradant aplicat reclamantului la 15 aprilie 1996, de catre politisti;
2. hotaraste ca art. 3 din Conventie a fost incalcat datorita faptului ca autoritatile nu au desfasurat o ancheta efectiva in privinta acestui tratament;
3. hotaraste ca:
a) statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 7.000 euro cu titlu de daune morale, plus orice alta suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit pe aceasta, care urmeaza sa fie platiti in lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
b) aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere, egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 5 octombrie 2004, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.
S. Dolle, J.-P. Costa,grefiera presedinte

[constable]

Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Hotarare din 03/06/2003
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 19/05/2005
in cauza Silvestru Cotlet impotriva Romaniei*) (Cererea nr. 38.565/97)


Drepturile omului


In cauza Silvestru Cotlet impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (sectia a IV-a), statuand in cadrul unei Camere formate din: domnul Nicolas Bratza, presedinte; domnii M. Pellonpaa, C. Birsan, R. Maruste, S. Pavlovschi, L. Garlicki si doamna V. Straznicka, judecatori; si domnul M. OnBoyle, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 13 mai 2003,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceasta ultima data:


PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 38.565/97, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Silvestru Cotlet (reclamantul), s-a adresat Comisiei Europene a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 16 noiembrie 1995, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul care beneficiaza de asistenta judiciara este reprezentat in fata Curtii de catre domnul D. Mihai, avocat in Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna C.I. Tarcea.
3. Reclamantul s-a plans de o incalcare a dreptului sau la respectarea corespondentei, prevazut de articolul 8 si de fostul articol 25 (actual articol 34) din Conventie, datorita intarzierilor in primirea corespondentei si deschiderii corespondentei destinate sau provenind de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea) si de la Comisie, precum si de refuzul autoritatilor de a-i pune la dispozitie hartie, plicuri si timbre pentru corespondenta sa cu Curtea.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la data de 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului 11 la Conventie (art. 5 - 2 din Protocolul 11).
5. Cererea a fost atribuita primei Sectii a Curtii (art. 52 - 1 din regulament). In cadrul acesteia s-a constituit, in conformitate cu art. 26 - 1 din regulament, Camera insarcinata cu examinarea cererii (art. 27 - 1 din Conventie).
6. Printr-o decizie din 10 octombrie 2000 Camera a declarat cererea partial admisibila.
7. La 1 noiembrie 2001 Curtea a modificat compunerea sectiilor (art. 25 - 1 din regulament). Prezenta cerere a fost atribuita Sectiei a IV-a, astfel modificata (art. 52 - 1).
8. Printr-o decizie din 16 aprilie 2002 Camera a declarat restul plangerii admisibile.
9. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise asupra fondului cauzei (art. 59 - 1 din regulament).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
10. Reclamantul, Silvestru Cotlet, este cetatean roman, nascut in anul 1964, si are domiciliul in Gura Humorului.
11. La data de 23 iulie 1992 reclamantul a fost condamnat de catre Tribunalul Caras-Severin la 18 ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de omor. Curtea Suprema de Justitie a mentinut aceasta hotarare printr-o decizie definitiva din data de 20 ianuarie 1993.
12. Dupa condamnare reclamantul a fost depus in Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. A fost apoi transferat la penitenciarele din Timisoara, Gherla, Jilava, Rahova, Craiova, Targu Ocna si Margineni.
13. Reclamantul a sesizat Comisia la data de 16 noiembrie 1995. Scrisoarea sa a sosit la secretariatul Comisiei in data de 5 ianuarie 1996, intr-un plic purtand antetul Ministerului Justitiei, trimis din Bucuresti. Reclamantul informa Comisia ca aceasta era "ultima lui speranta".
14. Prin scrisoarea din 19 februarie 1996, secretariatul Comisiei a solicitat reclamantului sa isi precizeze cererile si sa ii puna la dispozitie copii de pe deciziile judiciare pertinente pentru cererile sale. I s-a trimis, de asemenea, in anexa textul Conventiei si o nota explicativa.
15. Prin scrisoarea din 10 octombrie 1996 reclamantul a raspuns ca intarzierea in primirea raspunsurilor se datora formalitatilor necesare pentru a obtine copii de pe documentele cerute. A explicat, de asemenea, ca nu putea pune la dispozitie copii de pe dosarul sau de penitenciar de la Timisoara, deoarece nu avea suficienti bani pentru a le fotocopia.
16. Aceasta scrisoare a sosit la secretariatul Comisiei in data de 16 decembrie 1996, cu o scrisoare datata 26 noiembrie 1996 a directorului Directiei Generale a Penitenciarelor, generalul de divizie I.C. Cele doua scrisori au sosit intr-un plic ce purta antetul Ministerului Justitiei, trimis din Bucuresti.
17. Prin scrisoarea din 17 ianuarie 1997 secretariatul Comisiei i-a cerut reclamantului explicatii cu privire la intarzierea corespondentei. Reclamantul a raspuns printr-o scrisoare, datata 17 februarie 1997, prin care sustinea ca intarzierile in corespondenta sa cu Comisia nu ii erau imputabile, si a cerut ajutor in asigurarea respectarii art. 8 din Conventie. A confirmat primirea notei explicative pe care Comisia i-a trimis-o la data de 19 februarie 1996. Aceasta scrisoare a sosit la Comisie la data de 27 martie 1997, cu o scrisoare de insotire din 18 martie 1997, provenind de la directorul Directiei Generale a Penitenciarelor, I.C. Cele doua scrisori au fost trimise intr-un plic purtand antetul Ministerului Justitiei, expediat din Bucuresti.
18. La data de 30 aprilie 1997, secretariatul Comisiei l-a informat pe reclamant ca cererea sa referitoare la caracterul pretins inechitabil al procedurii prin care s-a ajuns la condamnare prezenta anumite probleme si i-a cerut precizari in legatura cu cererea intemeiata pe art. 8 din Conventie, pe care acesta il invocase in scrisoarea precedenta.
19. La data de 19 mai 1997 reclamantul a raspuns ca i-au fost inmanate deschise toate scrisorile trimise de catre Comisie si a fost obligat sa inmaneze autoritatilor penitenciare scrisorile sale destinate Comisiei, intr-un plic deschis. Aceste scrisori erau apoi trimise Directiei Generale a Penitenciarelor din Bucuresti, unde erau inregistrate si trimise la destinatie. El se plangea si de faptul ca seful inchisorii "uitase" sa ii inmaneze textul Conventiei care ii fusese trimis in anexa la scrisoarea secretariatului Comisiei din 19 februarie 1996. El sublinia faptul ca doar datorita celorlalte scrisori ale Comisiei si in urma insistentelor repetate comandantul ii inmanase in cele din urma textul Conventiei.
20. Scrisoarea din 9 mai 1997 a sosit la Comisie in data de 4 iulie 1997, impreuna cu o scrisoare de insotire a directorului adjunct al Directiei Generale a Penitenciarelor, colonelul M.V. Cele doua scrisori fusesera trimise impreuna din Bucuresti, intr-un plic purtand antetul Ministerului Justitiei.
21. La data de 22 august 1997 reclamantul a trimis Comisiei formularul de cerere. Formularul a fost, de asemenea, trimis din Bucuresti impreuna cu o scrisoare de insotire provenind de la Directia Generala a Penitenciarelor intr-un singur plic sosit la Comisie la data de 20 octombrie 1997.
22. Mai multe scrisori ale reclamantului din 8 martie, 16 septembrie si 31 decembrie 1999, 15 octombrie, 11 noiembrie, 12, 4 si 21 decembrie 2000 au sosit la Curte, respectiv in plicuri obisnuite inchise, in termen de o saptamana dupa expediere.
23. Printr-o scrisoare din 8 martie 1999 reclamantul a informat Curtea ca era impiedicat sa comunice cu aceasta, deoarece autoritatile refuzau sa ii puna la dispozitie hartie de scris si plicuri. Reclamantul cerea ajutorul Curtii pentru a remedia aceasta situatie si arata ca reusise, in cele din urma, sa obtina un plic doar prin intermediul unui alt detinut.
24. Printr-o scrisoare din 16 septembrie 1999 reclamantul a prezentat Curtii scuzele sale deoarece fusese obligat, din lipsa de timbru, sa puna scrisoarea sa alaturi de cea a unui alt detinut care scria Curtii.
25. Prin scrisoarea din 11 noiembrie 2000, trimisa din Spitalul-penitenciar Targu Ocna, reclamantul a comunicat faptul ca a primit la data de 8 noiembrie 2000 o scrisoare din partea Grefei Curtii, care ii fusese trimisa la data de 27 octombrie 2000, si sublinia faptul ca aceasta scrisoare ii parvenise intr-un plic deschis.
El arata, de asemenea, ca introducerea cererii sale la Strasbourg si corespondenta sa cu Secretariatul provocase ostilitatea gardienilor fata de el. Reclamantul se exprima in termenii urmatori: "in inchisoare, gardienii nu sunt multumiti de corespondenta mea cu dumneavoastra si, pentru acest motiv, se pare ca voi fi transferat si s-ar putea sa mai am si alte probleme". El informa, de asemenea, Curtea ca un alt detinut care cunostea limba franceza il ajutase sa traduca formularul de cerere, dar ca nu putea dezvalui numele persoanei in cauza, deoarece aceasta ar putea avea probleme cu conducerea penitenciarului.
26. Printr-o scrisoare din 15 mai 2002 conducerea Penitenciarului din Margineni, raspunzand unei cereri de informatii, adresata de catre agentul Guvernului roman, confirma in primul rand faptul ca reclamantul fusese detinut succesiv in Penitenciarul Margineni din 27 martie 1998 pana in 3 octombrie 1999, din 27 iunie in 19 iulie 2000 si din 29 mai 2001 in 13 ianuarie 2002. Se arata apoi de catre aceasta ca, in perioadele amintite, reclamantul avea in contul sau suma de 592.000 lei si ca nu facuse nici o cerere in vederea obtinerii unei eventuale finantari care i-ar fi fost necesara pentru a putea introduce o cerere la Curte. Conducerea penitenciarului arata apoi ca, in perioadele amintite, reclamantul se adresase o singura data Ministerului Justitiei, si aceasta doar pentru a solicita gratierea, si ca nimic nu dovedea faptul ca s-ar fi adresat ulterior Curtii.
II. Drept intern aplicabil
27. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna aplicabile sunt descrise in Hotararea Petra impotriva Romaniei (Hotararea din 23 septembrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-VII, p. 2853, -- 25-26).
28. Din punctul de vedere al Guvernului, Ordinul nr. 2.036/C sau nr. 2.037/C, care garanteaza secretul corespondentei detinutilor, a fost adoptat la data de 24 noiembrie 1997 de catre ministrul justitiei. Guvernul nu a depus o copie a ordinului in discutie si nu rezulta din elementele prezentate de Guvern ca Curtea si-ar putea procura singura acest ordin sau ca acesta ar fi fost publicat.
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie
29. Reclamantul se plange de incalcari ale dreptului sau la corespondenta cu Comisia si cu Curtea. El invoca sub acest aspect art. 8 din Conventie, care prevede ca:
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."
30. Curtea arata ca plangerea are trei parti: prima se refera la intarzierile in transmiterea corespondentei reclamantului destinate Comisiei sau Curtii; cea de-a doua priveste deschiderea corespondentei reclamantului, destinata Comisiei si Curtii sau provenind de la acestea; cea de-a treia se refera la refuzul administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta cu Curtea.
1. Asupra intarzierilor in transmiterea corespondentei reclamantului, destinata Curtii si Comisiei
A. Argumentele partilor
31. Reclamantul sustine ca intarzierile in transmiterea corespondentei destinate Comisiei sau Curtii aduc atingere dreptului garantat de art. 8, citat mai sus.
32. Guvernul admite ca reclamantul a suferit o ingerinta in dreptul sau la respectarea corespondentei cu Comisia, datorita intarzierilor inregistrate in transmiterea corespondentei destinate Comisiei, si ca aceasta intarziere nu era prevazuta de o "lege", in sensul art. 8 - 2 din Conventie. Trimite, in ceea ce priveste acest ultim punct, la Hotararea Petra impotriva Romaniei din 23 septembrie 1998, in care Curtea a constatat o incalcare a art. 8 din Conventie, pe motiv ca legea romana nu indeplinea exigenta de accesibilitate a legii, in sensul celui de-al doilea alineat al art. 8 din Conventie. Guvernul subliniaza totusi ca reclamantul nu a mai suferit nici o ingerinta in dreptul la respectarea corespondentei dupa data de 24 noiembrie 1997, data la care a fost adoptat un ordin al ministrului justitiei (denumit in continuare ordinul ministrului justitiei), care garanta transmiterea imediata a corespondentei detinutilor, precum si secretul acesteia.
B. Aprecierea Curtii
33. Curtea remarca in primul rand faptul ca aceasta parte a plangerii se refera la o perioada care incepe la data de 16 noiembrie 1995, data la care reclamantul a trimis o prima scrisoare Comisiei, pana la data de 20 octombrie 1997, data la care Comisia a primit scrisoarea reclamantului din 22 august 1997. Curtea releva faptul ca pe parcursul acestei perioade corespondenta reclamantului a ajuns la destinatie in termene care variau intre o luna si 10 zile minimum si doua luni si 10 zile maximum.
Curtea remarca faptul ca dupa 20 octombrie 1997 scrisorile reclamantului au sosit in termene normale, in general intre una si doua saptamani dupa expediere (- 22 de mai sus). Curtea considera, pe baza elementelor furnizate, ca nici o ingerinta nu poate fi observata dupa data de 20 octombrie 1997 cu privire la intarzierea in transmiterea corespondentei reclamantului destinate Curtii.
34. Curtea remarca apoi ca nu este contestat faptul ca intarzierea in transmiterea corespondentei reclamantului intre 16 noiembrie 1995 - 20 octombrie 1997 constituie, in speta, o ingerinta in dreptul sau la respectarea corespondentei, garantat de art. 8 - 1 din Conventie, care nu era prevazuta de o "lege", in sensul alin. 2 al art. 8 din Conventie.
35. In aceasta privinta Curtea reaminteste ca in cauza Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, a constatat incalcarea art. 8 din Conventie pe motiv ca "legea romana nu indica destul de clar intinderea si modalitatile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autoritatilor" (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, - 38 in fine), si ca "dispozitiile interne aplicabile in materie de control al corespondentei detinutilor (...) lasa autoritatilor nationale o marja prea mare de apreciere: legea se limiteaza la a indica, intr-o maniera foarte generala, dreptul condamnatilor de a primi si de a trimite corespondenta si acorda directorilor penitenciarelor autoritatea de a pastra orice scrisoare, ziar, carte sau revista &neadecvata reeducarii condamnatului& (- 25 de mai sus). Controlul corespondentei pare deci, automat, independent de orice decizie a unei autoritati judecatoresti si nesupus cailor de atac.
In ceea ce priveste regulamentul de aplicare, acesta nu este publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sa ia cunostinta de continutul acestuia" (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, - 37).
36. Curtea considera ca nimic din aceasta speta nu este, din acest punct de vedere, distinct fata de speta Petra impotriva Romaniei, citata mai sus. Ingerinta litigioasa este intemeiata, in speta de fata, pe aceleasi dispozitii interne ca si cele declarate de Curte ca incompatibile cu cerintele unei "legi", in sensul art. 8 - 2 din Conventie. Curtea concluzioneaza ca ingerinta nu a fost, prin urmare, prevazuta de "lege" si ca, din acest punct de vedere, a existat o incalcare a art. 8 din Conventie.
37. Cu privire la concluzia precedenta, Curtea nu considera necesar sa verifice in speta respectarea celorlalte exigente din cel de-al doilea alineat al art. 8 si nici calitatea de "lege" a ordinului ministrului justitiei din 24 noiembrie 1997 la care trimite Guvernul, deoarece, in sensul alin. 2 citat mai sus, acesta a intervenit ulterior faptelor care constituie aceasta parte a plangerii, intemeiata pe art. 8 din Conventie.
2. Asupra deschiderii corespondentei reclamantului destinate Comisiei si Curtii sau provenind de la acestea
A. Argumentele partilor
38. Guvernul nu contesta faptul ca inainte de 24 noiembrie 1997 reclamantul a suferit o ingerinta in dreptul sau la respectarea corespondentei, motivul fiind deschiderea corespondentei destinate Comisiei sau provenind de la aceasta. Lasand la aprecierea Curtii acest aspect, Guvernul admite ca ingerinta mentionata nu era prevazuta de o "lege", in sensul art. 8 - 2 din Conventie, precum Curtea a constatat in Hotararea Petra impotriva Romaniei citata mai sus, pentru fapte similare celor din speta.
Guvernul subliniaza totusi ca dupa data de 24 noiembrie 1997, dupa adoptarea unui ordin de catre ministrul justitiei - nr. 2.036/C sau 2.037/C, care garanta secretul corespondentei detinutilor, reclamantul nu a mai suferit incalcari ale dreptului sau la corespondenta. Guvernul arata ca numeroase masuri au fost adoptate de catre Directia Generala a Penitenciarelor din Bucuresti pentru punerea in aplicare a ordinului mentionat: pe de o parte, o circulara prin care se atragea atentia asupra importantei respectarii de catre personalul din penitenciar a dreptului la corespondenta al detinutilor a fost expediata in fiecare penitenciar; pe de alta parte, ordinul mentionat este prezentat fiecarui nou-detinut, care afla astfel care sunt drepturile si obligatiile sale in aceasta privinta.
39. Reclamantul contesta afirmatiile Guvernului, conform carora, dupa 24 noiembrie 1997, nu i s-a mai incalcat dreptul la respectarea secretului corespondentei. El trimite, sub acest aspect, la scrisoarea de la Penitenciarul Margineni din 15 mai 2002, adresata agentului Guvernului, care arata ca intre 1998 si 2002 reclamantul nu ar fi formulat nici o cerere de finantare pentru a trimite o cerere Curtii si ca ar fi trimis o singura cerere Ministerului Justitiei pentru a solicita gratierea. El considera ca scrisoarea mentionata constituie o dovada a faptului ca administratia penitenciara a continuat sa tina un registru continand corespondenta detinutilor si a continuat sa citeasca aceasta corespondenta si dupa data de 24 noiembrie 1997. Reclamantul subliniaza, in cele din urma, ca administratia penitenciara citise scrisoarea sa adresata ministrului justitiei din moment ce cunostea continutul acestei scrisori.
B. Aprecierea Curtii
1. Perioada de pana la 24 noiembrie 1997
40. Curtea arata ca nu se contesta, in speta, faptul ca deschiderea corespondentei reclamantului destinate Comisiei sau provenind de la aceasta inainte de 24 noiembrie 1997 constituie o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea corespondentei. Curtea releva apoi ca ingerinta mentionata este anterioara datei de 23 septembrie 1998, data la care Curtea a considerat, in cauza Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, ca art. 8 din Conventie fusese incalcat de catre autoritati, pe motiv ca dispozitiile interne aplicabile nu indeplineau exigentele alin. 2 al art. 8 din Conventie (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, -- 38-39).
41. Or, ingerinta litigioasa fiind intemeiata, in speta, pe aceleasi dispozitii interne, precum cele deja declarate ca neindeplinind conditiile unei "legi", Curtea considera ca nimic din aceasta speta nu permite sa se distinga, din acest punct de vedere, intre speta de fata si speta Petra impotriva Romaniei citata mai sus.
42. Asadar, ingerinta litigioasa neindeplinind conditia de a fi prevazuta de o "lege", Curtea concluzioneaza ca s-a incalcat art. 8 din Conventie sub acest aspect.
2. Perioada de dupa 24 noiembrie 1997
43. In ceea ce priveste respectarea secretului corespondentei reclamantului dupa data de 24 noiembrie 1997, Curtea constata faptul ca se gaseste in fata unei controverse intre parti, in masura in care Guvernul neaga existenta oricarei ingerinte dupa data la care ministrul justitiei a adoptat ordinul care garanteaza secretul corespondentei detinutilor, fapt contestat de reclamant. In aceasta situatie ii revine mai intai Curtii rolul sa decida asupra acestei controverse pe baza dosarului aflat in posesia sa (Messina impotriva Italiei, Hotararea din 2 februarie 1993, seria A n▫ 257-H, - 31).
44. Curtea arata ca din scrisoarea din 15 mai 2002 a Directiei Penitenciarului Margineni rezulta ca autoritatile au continuat si dupa data de 24 noiembrie 1997 sa controleze corespondenta reclamantului, mai ales in ceea ce priveste obiectul acesteia si destinatarii. Curtea noteaza, in aceasta privinta, ca autoritatile penitenciare erau la curent cu faptul ca intre anii 1998 si 2002 reclamantul nu a trimis nici o cerere Curtii si ca trimisese o singura cerere ministrului justitiei pentru a solicita gratierea (- 26 mentionat mai sus). In plus, Curtea remarca faptul ca reclamantul s-a plans in scrisoarea sa din 11 noiembrie 2000 de faptul ca scrisoarea din data de 27 octombrie 2000, provenita de la Grefa Curtii, i-a fost inmanata deschisa, fapt pe care Guvernul nu il contesta (- 25 de mai sus). Aceste elemente permit Curtii sa acorde incredere afirmatiilor reclamantului. Curtea considera, asadar, ca ingerinta in dreptul la respectarea corespondentei a continuat si dupa data adoptarii ordinului ministrului justitiei, care garanta secretul corespondentei detinutilor.
45. Aceasta ingerinta incalca art. 8 din Conventie, cu exceptia cazului in care este "prevazuta de lege", urmareste un scop sau scopuri legitime si este, in plus, "necesara intr-o societate democratica" pentru a atinge aceste scopuri (a se vedea hotararile Silver si altii impotriva Marii Britanii, 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, - 34, si Calogero impotriva Marii Britanii, 25 martie 1983, seria A, nr. 62, p. 32, - 84, Campbell c Diana impotriva Italiei, 15 noiembrie 1996, Culegerea 1996-V, p. 1775, - 28).
46. In ceea ce priveste legalitatea ingerintei, Curtea, in absenta unor indicatii mai precise oferite de catre parti, pleaca de la ideea ca, in speta, controlul corespondentei reclamantului s-a intemeiat, spre deosebire de cauza Petra impotriva Romaniei mentionata anterior, pe ordinul pe care ministrul justitiei l-ar fi adoptat la data de 24 noiembrie 1997 si care garanta secretul corespondentei detinutilor. Chiar daca s-ar presupune ca nu a fost asa in cazul de fata, sarcina de a indica dispozitiile eventualei legi pe care s-au intemeiat autoritatile nationale pentru a supune corespondenta detinutului unui control ii apartine Guvernului (Hotararea Di Giovine impotriva Italiei, nr. 39.920/98, - 25, Hotararea din 26 iulie 2001, nepublicata).
47. Or, Curtea arata in primul rand ca exista unele incoerente in observatiile Guvernului referitoare la ordinul ministrului justitiei din 24 noiembrie 1997, in masura in care acesta este uneori identificat sub numarul 2.036/C, iar alteori sub numarul 2.037/C. In plus, nu rezulta din informatiile puse la dispozitie de catre Guvern sau pe care Curtea le-a obtinut ea insasi ca ordinul in cauza ar fi fost publicat. In aceste conditii si in lumina jurisprudentei in materie (Hotararea Petra impotriva Romaniei citata mai sus, - 37; Hotararea Di Giovine impotriva Italiei, citata mai sus, - 26; Hotararea Peers impotriva Greciei, nr. 28.524/95, - 82, CEDO 2001-III si Labita impotriva Italiei, nr. 26.772/95, -- 175-185, CEDO 2000-IV), Curtea considera ca ingerinta litigioasa nu era prevazuta de o "lege", in sensul alin. 2 al art. 8 din Conventie.
48. Cu privire la concluzia precedenta, Curtea nu considera necesar sa verifice, in speta, respectarea celorlalte conditii din alin. 2 al art. 8 din Conventie.
3. Asupra refuzului administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea
A. Argumentele partilor
49. Reclamantul considera ca refuzul administratiei penitenciare, dupa data de 24 noiembrie 1997, de a-i pune la dispozitie cele necesare, precum plicuri, timbre si hartie de scris, pentru a se putea adresa Curtii constituie o incalcare a art. 8. El considera ca aceasta incalcare se datoreaza lipsei de precizie si de accesibilitate a reglementarii aplicabile.
50. Guvernul contesta adevarul afirmatiilor reclamantului si considera ca acestea sunt nefondate. Se arata ca, in virtutea ordinului ministrului justitiei din 24 noiembrie 1997, le revine detinutilor sau familiilor acestora sarcina de a achizitiona plicurile si timbrele necesare pentru corespondenta lor si ca, atunci cand detinutii nu dispun de mijloacele financiare necesare, cheltuielile sunt suportate de catre administratiile penitenciare. In acest caz reclamantul este obligat sa faca o cerere in scris la administratia penitenciara. Or, Guvernul subliniaza ca nu rezulta din registrele Penitenciarului Margineni faptul ca reclamantul ar fi formulat o asemenea cerere si arata ca, in orice caz, nu ar fi putut sa beneficieze de acestea in mod gratuit, deoarece avea in cont suma de 592.000 lei.
51. Guvernul arata apoi ca, potrivit informatiilor transmise de Directia Generala a Penitenciarelor, detinutilor care indeplinesc conditiile prevazute de "regulament" li se atribuie doua plicuri intr-o luna. Guvernul nu a identificat insa reglementarea in cauza.
52. Reclamantul sustine ca cerinta la care face referire Guvernul este ilogica: detinutul care are nevoie de hartie si plicuri nu poate fi obligat sa le ceara in scris, pe o hartie pe care oricum nu o poseda. Este vorba in acest caz, dupa parerea reclamantului, de o restrangere nejustificata a posibilitatii de a pune in practica dreptul la respectarea corespondentei sale. Reclamantul subliniaza ca s-a lovit de un refuz fata de toate cererile sale formulate oral catre comandantul penitenciarului, pe motiv ca erau disponibile doar plicuri timbrate pentru Romania, nu si pentru strainatate.
53. Reclamantul subliniaza ca Guvernul citeaza o anumita reglementare, in virtutea careia detinutilor li se acordau gratuit doua plicuri pe luna, fara insa a identifica aceasta reglementare. Or, el arata ca, in mod evident, plicurile nu sunt suficiente pentru a-si putea exercita dreptul la corespondenta.
54. In ceea ce priveste sustinerea Guvernului, conform careia el ar fi avut in cont suma de 590.000 lei, reclamantul sustine ca este vorba despre o suma modesta - echivalentul in lei a 18 euro, pe care a avut-o in cont o scurta perioada, in lunile august si septembrie 1998, si care reprezenta beneficiul obtinut in urma vanzarii tablourilor si icoanelor sale la o expozitie. Reclamantul subliniaza ca a cerut timbre si plicuri atunci cand nu mai avea mijloace de a si le procura, adica dupa ce cumparase, cu banii pe care ii avea in cont, lucruri elementare pentru uz curent (tigari, sapun, hrana etc.).
55. Reclamantul sustine, in fine, ca cheltuielile realizate de detinuti pentru corespondenta cu Curtea nu sunt "cheltuieli voluptorii", realizate in interes pur personal. Corespondenta cu Curtea raspunde, dupa parerea reclamantului, unui interes general, si anume aceluia de a permite Curtii sa dea o hotarare bazata pe toate elementele pertinente de fapt si de drept intr-un caz de speta. Or, aceasta implica, intre altele, posibilitatea reclamantului de a informa Curtea cu privire la orice element nou sau de a-i pune la dispozitie elementele pe care le considera pertinente pentru a-si apara cauza. Pentru acest motiv reclamantul considera ca autoritatile trebuie sa ia toate masurile necesare in scopul de a garanta detinutilor posibilitatea reala de a se adresa Curtii de fiecare data cand au nevoie.
B. Aprecierea Curtii
56. Curtea considera ca aceasta cerere a reclamantului pune in speta doua probleme distincte, desi legate intre ele: aceea, in primul rand, de a sti daca statul avea o obligatie pozitiva de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea si, apoi, aceea de a sti daca statul si-a indeplinit aceasta obligatie.
1. Asupra responsabilitatii statului pentru neindeplinirea unei obligatii pozitive
57. Curtea remarca faptul ca reclamantul se plange, in substanta, nu de un act, ci de inactiunea statului. Ea reaminteste, in aceasta privinta, ca art. 8 are drept obiectiv esential apararea individului impotriva ingerintelor arbitrare ale puterilor publice si nu se limiteaza doar la a cere statului sa se abtina de la asemenea ingerinte: acestei interdictii i se pot adauga obligatii pozitive inerente respectarii efective a drepturilor garantate de art. 8, mentionat (X si Y impotriva Olandei, Hotararea din 26 martie 1985, seria A nr. 91, p. 11, - 23 si Stjerna impotriva Finlandei, Hotararea din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 299-B, p. 61, - 38).
58. In ceea ce priveste art. 8 din Conventie, Curtea a ajuns la concluzia ca exista acest tip de obligatii in sarcina unui stat, atunci cand ea a constatat existenta unei legaturi directe si imediate intre masurile cerute de un reclamant, pe de o parte, si, viata privata sau familiala a acestuia, pe de alta parte (a se vedea, printre altele, Lopez Ostra impotriva Spaniei, Hotararea din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 303 C, p. 56, - 58; Guerra si altii impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1998, Culegere 1998-I, p. 228, - 60).
59. In speta, Curtea constata ca exista o asemenea legatura directa intre dreptul pretins de reclamant, si anume acela de a i se pune la dispozitie de catre administratia inchisorii cele necesare pentru corespondenta cu Curtea si, pe de alta parte, dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale, asa cum este acesta garantat de art. 8 din Conventie. De fapt, a dispune de materiale precum hartie de scris, timbre sau plicuri este un lucru inerent exercitarii de catre reclamant a dreptului sau la respectarea corespondentei, garantat de art. 8 din Conventie. Ii revine, asadar, Curtii sarcina de a examina daca autoritatile si-au incalcat intr-adevar obligatia pozitiva, asa cum sustine reclamantul.
2. Asupra problemei eventualei nerespectari de catre stat a obligatiei sale pozitive
60. Curtea considera ca, contrar afirmatiilor Guvernului, sustinerile reclamantului, care constituie cea de-a treia parte a plangerii sale sub aspectul prevederilor art. 8, nu sunt lipsite de fundament. Mai multe scrisori ale reclamantului au sosit in plicuri ale altor detinuti si reclamantul a informat in mod constant Curtea cu privire la acest subiect, cerandu-i ajutorul (paragrafele 23-24 de mai sus).
61. Curtea aminteste in aceasta privinta ca art. 8 din Conventie nu obliga statele sa suporte taxele legate de intreaga corespondenta a detinutilor si nici sa garanteze detinutilor dreptul de a-si alege materialul de scris (Boyle impotriva Marii Britanii, Hotararea nr. 9.659/82, Decizia Comisiei din 6 martie 1985, decizii si rapoarte 41, p. 91 si Farrant impotriva Marii Britanii, Hotararea nr. 7.291/75, Decizia Comisiei din 18 octombrie 1985, D.R. 50, p. 5). Totusi, ar putea aparea o problema daca, in lipsa unor mijloace financiare, corespondenta unui detinut a fost in mod grav impiedicata (Hotararea Boyle impotriva Marii Britanii, citata mai sus). De asemenea, obligarea detinutilor de a utiliza pentru corespondenta lor hartia speciala a inchisorii nu constituie o ingerinta in dreptul la respectarea corespondentei, cu conditia ca aceasta hartie sa fie imediat disponibila (Hotararea Farrant impotriva Marii Britanii, citata mai sus).
62. Curtea remarca faptul ca Guvernul, dupa ce s-a referit la o reglementare in virtutea careia reclamantul putea sa beneficieze de doua plicuri gratuite in decurs de o luna, nu a fost in masura sa dovedeasca faptul ca reclamantul ar fi beneficiat in mod efectiv de aceasta reglementare.
63. In plus, Curtea subscrie la argumentul partii reclamante, conform caruia plicurile nu sunt suficiente pentru a-si putea exercita dreptul la corespondenta. Or, Curtea noteaza ca, dupa parerea reclamantului, toate cererile sale de a-i fi furnizate materiale, adresate oral comandantului inchisorii, au fost respinse pe motiv ca erau disponibile doar plicuri timbrate pentru Romania si nu pentru strainatate, fapt pe care Guvernul nu il contesta.
64. Curtea nu accepta argumentul Guvernului, conform caruia reclamantul ar fi omis sa faca o cerere scrisa, in masura in care partea interesata urmarea tocmai obtinerea, printre altele, a hartiei de scris.
65. In aceste conditii Curtea considera ca autoritatile nu si-au indeplinit obligatia pozitiva de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea si ca, prin urmare, exista o violare a art. 8 din Conventie sub acest aspect.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 34 din Conventie
66. Reclamantul se plange de o incalcare a dreptului sau la un recurs individual garantat de art. 34 din Conventie (fostul art. 25), care prevede ca:
"Curtea poate fi sesizata printr-o cerere de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau orice grup de particulari care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in Conventie sau in Protocoalele sale. Inaltele parti contractante se angajeaza sa nu impiedice prin nici o masura exercitiul eficace al acestui drept."
67. Reclamantul arata ca introducerea unei cereri la Curte si Comisie a determinat ostilitatea gardienilor impotriva sa, care l-au supus la presiuni pentru a-si retrage plangerea. Arata apoi ca refuzul administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie plicuri, timbre si hartie de scris pentru a se adresa Curtii, precum si intarzierile in transmiterea corespondentei si deschiderea repetata a scrisorilor sale adresate Curtii si Comisiei sau provenind de la acestea i-au cauzat reclamantului sentimente de angoasa si frustrare, accentuate si de faptul ca acesta se gasea intr-un spatiu inchis, fara a avea vreun contact cu familia sau cu lumea exterioara.
68. Guvernul subliniaza ca reclamantul nu a oferit, sub acest aspect, probe adecvate si indubitabile si considera, prin urmare, ca aceasta cerere trebuie respinsa ca fiind nefondata.
69. Curtea reaminteste ca, pentru ca mecanismul recursului individual instaurat de art. 34 din Conventie sa fie eficace, este de cea mai mare importanta ca reclamantii, declarati sau potentiali, sa fie liberi sa comunice cu Comisia, fara ca autoritatile sa faca presiuni de vreun fel pentru a-si retrage sau modifica cererile. Prin cuvantul presiuni trebuie sa se inteleaga nu doar reprimarea directa si actele flagrante de intimidare a reclamantilor declarati sau potentiali, a familiilor lor sau a reprezentantului lor in justitie, ci si actele sau contactele indirecte si aluziile care urmaresc sa ii convinga pe acestia, mai ales sa ii descurajeze de a se folosi de o cale de atac pusa la dispozitie de Conventie. Pentru a determina daca contactele dintre autoritati si un reclamant declarat sau potential constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 34 din Conventie, trebuie sa se tina cont de circumstantele particulare ale cazului. In aceasta privinta trebuie luate in considerare vulnerabilitatea reclamantului si riscul ca autoritatile sa il influenteze (Hotararea Petra impotriva Romaniei, citata mai sus, - 43).
70. In scrisoarea sa adresata Curtii, din data de 11 noiembrie 2000, reclamantul si-a exprimat temerea ca va fi transferat intr-un alt penitenciar sau ca va avea "si alte probleme" din cauza nemultumirii gardienilor fata de corespondenta sa cu Curtea (- 25 de mai sus), afirmatii care nu au fost contestate de Guvernul parat. De asemenea, reclamantul nu a dorit sa dezvaluie numele detinutului care l-a ajutat de teama ca acesta ar putea avea probleme cu cei din conducerea penitenciarului (- 25 de mai sus).
71. Dupa parerea Curtii, poate fi vorba despre acte de intimidare care, combinate, pe de o parte, cu omisiunea administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea si, pe de alta parte, cu intarzierile in transmiterea corespondentei si deschiderea repetata a scrisorilor sale adresate Curtii si Comisiei sau care provin de la acestea (- 28-58 de mai sus) constituie in speta o forma de presiune ilicita si inacceptabila, care a impiedicat dreptul la un recurs individual al reclamantului, cu incalcarea art. 34 din Conventie. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult in speta, avand in vedere vulnerabilitatea reclamantului inchis intr-un spatiu limitat si care avea, prin aceasta, foarte putine contacte cu cei apropiati si cu lumea exterioara.
72. In consecinta, a avut loc o incalcare a art. 34 din Conventie.
III. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 si 34 din Conventie, coroborate
73. Reclamantul invoca o incalcare a art. 8 si 34 din Conventie, coroborate, datorata intarzierilor in transmiterea corespondentei provenite de la organismele Conventiei si refuzului autoritatilor de a-i pune la dispozitie cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea.
74. Tinand cont de concluzia la care a ajuns in - 59 si 72 de mai sus, Curtea nu considera necesar sa se pronunte separat pe acest capat de cerere a reclamantului.
IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
75. Conform prevederilor art. 41 din Conventie, "Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".
A. Prejudiciul
76. Reclamantul solicita suma de 200 euro cu titlu de daune materiale. El arata ca a pictat in inchisoare mai multe tablouri si icoane, din care o parte a fost selectionata si trimisa la o expozitie de pictura organizata in exteriorul inchisorii. Or, vazandu-si in mod repetat respinse de catre autoritati cererile de hartie, plicuri si timbre, nu a avut nici o alta alternativa decat sa cedeze 6 dintre tablourile sale altor detinuti, pentru ca acestia sa ii puna la dispozitie cele necesare pentru corespondenta sau pentru ca acestia sa accepte ca scrisorile sale destinate Curtii sa plece in aceleasi plicuri cu cele pe care acestia le trimiteau, la randul lor, Curtii. Reclamantul subliniaza ca ii era imposibil sa incheie contracte de vanzare pentru tablourile sale cu alti codetinuti, care sa poata constitui probe pentru cererile sale pe baza art. 41 din Conventie, tinand cont de faptul ca se afla in detentie si ca nu avea hartie la dispozitie.
77. Solicita, de asemenea, suma de 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a comportamentului autoritatilor care au citit si au expediat cu intarziere corespondenta sa de la sau catre organismele Conventiei, care l-au privat de mijloacele necesare pentru a putea continua sa corespondeze cu Curtea si care au exercitat presiuni asupra lui pentru a-si retrage cererea de la Strasbourg. El sustine ca deschiderea repetata a scrisorilor sale si intarzierile in sosirea sau in expedierea lor i-au cauzat sentimente de angoasa, frustrare, incertitudine si descurajare, accentuate de faptul ca se gasea intr-un spatiu inchis, fara nici un contact cu lumea exterioara. Prin citirea si expedierea cu intarziere a corespondentei, autoritatile l-au supus la restrictii multiple ale dreptului sau de a comunica cu Curtea si cu Comisia. Acest fapt i-a cauzat suferinte rezultate din faptul ca s-a simtit izolat, umilit si fara nici o aparare in fata autoritatilor. Subliniaza apoi ca a fost obligat, in cele din urma, sa se umileasca in fata altor detinuti, mentionand situatia sa financiara precara, in scopul de a le solicita plicuri sau timbre ori de a accepta sa le foloseasca plicurile pentru a-si trimite scrisorile. Sentimentele sale de incertitudine, descurajare si abandon au fost foarte puternice, dupa cum o dovedeste fraza continuta in scrisoarea din 16 noiembrie 1995, adresata Comisiei, conform careia Comisia era "ultima lui sansa".
78. Guvernul solicita Curtii sa respinga cererea reclamantului cu privire la prejudiciul material. El arata ca suma ceruta este exagerata, deoarece costul unei scrisori catre Franta nu depaseste 3 euro. Arata apoi ca reclamantul nu ar fi avut nevoie sa isi vanda tablourile, deoarece avea 592.000 lei in cont.
In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul nu contesta faptul ca detinutii pot sa aiba un sentiment de disconfort datorita faptului ca scrisorile sunt citite de administratia penitenciara. In acelasi timp subliniaza ca citirea scrisorilor reclamantului a avut loc doar intre 15 noiembrie 1995 si 24 noiembrie 1997, deoarece, dupa aceasta ultima data, autoritatile au remediat situatia, adoptand un ordin ce garanta dreptul la corespondenta nelimitata si necenzurata. Guvernul considera ca sustinerile reclamantului, conform carora s-ar fi umilit fata de alti prizonieri cerand plicuri si timbre, nu sunt fondate, deoarece, pe de o parte, nu exista nici o proba la dosar si, pe de alta parte, nu era necesar sa solicite sustinerea lor financiara, tinand cont de faptul ca el desfasura o munca remunerata in penitenciar, pictand in timpul detentiei, printre altele, peretii unei biserici.
79. In ceea ce priveste prejudiciul material, Curtea arata ca sumele cerute sunt in legatura directa cu incalcarea constatata de Curte la - 65 de mai sus si care poarta asupra celei de-a treia parti a cererii reclamantului, intemeiata pe art. 8 din Conventie (- 46-58 de mai sus). Curtea recunoaste ca partea interesata nu a prezentat probe pentru a-si sustine afirmatiile, conform carora ar fi fost obligat sa vanda sau sa cedeze unele dintre tablouri altor codetinuti in schimbul materialelor necesare pentru corespondenta cu Curtea sau pentru ca acestia sa accepte sa ii expedieze scrisorile adresate Curtii. Totusi, in aceasta privinta, ea acorda incredere afirmatiilor reclamantului, conform carora, avand in vedere calitatea sa de detinut si lipsa materialelor, i-ar fi fost dificil sa incheie cu alti detinuti contracte scrise de vanzare pentru tablourile sale, care ar fi fost susceptibile sa constituie elemente de proba pentru pretentiile sale, sub aspectul art. 41 din Conventie. Curtea remarca in cele din urma ca elementele dosarului nu permit sa se stabileasca cu certitudine intinderea prejudiciului material efectiv suferit de reclamant.
80. In ceea ce priveste cererea reclamantului cu titlu de prejudiciu moral, Curtea considera ca partea interesata a suferit cu siguranta un prejudiciu moral datorita deschiderii si intarzierilor in transmiterea corespondentei sale cu Curtea, datorita omisiunii administratiei penitenciare de a-i furniza cele necesare pentru a putea coresponda cu Curtea si presiunilor exercitate asupra reclamantului, de natura sa ii incalce acestuia dreptul la un recurs individual.
81. In aceste conditii si in considerarea tuturor elementelor care se gasesc in posesia sa, statuand in echitate, dupa cum se stabileste in art. 41 din Conventie, acorda reclamantului 2.500 euro pentru intregul prejudiciu suferit.
B. Cheltuieli de judecata (costuri si cheltuieli)
82. Reclamantul solicita suma de 4.290 euro pentru cheltuieli de judecata, detaliata dupa cum urmeaza:
a) 180 euro pentru cheltuielile suportate de avocatii sai pentru trimiteri de scrisori Curtii;
b) 4. 10 euro pentru onorariile avocatilor care l-au reprezentat in procedura desfasurata in fata Curtii.
83. Guvernul lasa la aprecierea Curtii problema sumei care ar trebui sa fie acordata reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecata, dar subliniaza totusi ca ar trebui sa se tina cont si de faptul ca reclamantul a beneficiat de asistenta judiciara in fata Curtii.
84. Curtea a apreciat cererea in lumina principiilor care se desprind din jurisprudenta sa (hotararile Nikolova impotriva Bulgariei [GC], no 31.195/96, - 79, CEDO 1999-II, Ozturk impotriva Turciei [GC], no 22.479/93, - 83, CEDO 1999-VI, si Witold Litwa impotriva Poloniei, no 26.629/95, - 88, CEDO 2000-III).
85. Aplicand aceste criterii la speta de fata si statuand in echitate, dupa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea considera rezonabil sa ii acorde reclamantului suma de 3.300 euro pentru cheltuieli de judecata, din care se vor scadea cei 920 euro care au fost deja platiti de Consiliul Europei cu titlu de asistenta judiciara si care nu au fost luati in calcul in cererea reclamantului.
C. Majorari de intarziere
86 Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE


CURTEA


IN UNANIMITATE:


1. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie, datorita intarzierilor in sosirea si in expedierea corespondentei reclamantului destinate Comisiei;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie, datorita deschiderii corespondentei reclamantului destinate Curtii si Comisiei sau provenind de la acestea;
3. hotaraste ca art. 8 din Conventie a fost incalcat, datorita refuzului administratiei penitenciare de a-i pune la dispozitie reclamantului cele necesare pentru corespondenta sa cu Curtea;
4. hotaraste ca a fost incalcat art. 34 din Conventie;
5. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte asupra pretinsei incalcari a drepturilor garantate de art. 8 si 34 din Conventie, coroborate;
6. hotaraste ca:
a) statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 2.500 euro (doua mii cinci sute euro) cu titlu de daune materiale si morale, precum si 3.300 euro (trei mii trei sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata, din care se vor scadea 920 euro, care au fost deja primiti de reclamant pentru asistenta judiciara;
b) aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
7. Respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 3 iunie 2003, cu aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.
Michael OnBoyle, Nicolas Bratza, grefier presedinte

[constable]

Am postat 2 hot. CEDO nou publicate in M.Of. pentru ca par a fi de actualitate.
Inca doua cauze pierdute de statul roman la Curtea Europeana pe mana autoritatilor judiciare romane.
Inca cateva mii EUR platite de noi toti datorita unor incapabili.
Poate apar si discutii daca topicul senumeste CEDO...

[norocel]

Nu sunt de actualitate, daca vrei sa citesti hotarari de actualitate fa-o pe site-ul indicat de vincent.
Ultima in care parat a fost statul roman este cauza Albina in care respingerea unui recurs a fost motivata sumar de Curtea de Apel Galati ceea ce a costat statul roman 5000 euro daune materiale si morale, la care s-au adaugat si cheltuielile de judecata.

[constable]

Te contrazic. Sunt mai vechi DAR DE ACTUALITATE. Astfel de stari de fapt exista in prezent la tot pasul iar modul de actiune al autoritatilor statului este acelasi. Le-am considerat relevante intrucat privesc consecinte ale unor acte ale agentilor fortei publice (politisti).
Vis-a-vis de recomandarea ta : intrand pe topic am vazut linkul Curtii.

[constable]

Pentru ca platim in continuare ca urmare a comportamentului unor politisti ( COMISAR nu te supara) postez inca o hotarare pierduta de statul roman :

Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Hotarare din 12/10/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 452 din 27/05/2005
Intrare in vigoare: 27/05/2005


In cauza Bursuc impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formate din domnii J.-P. Costa, presedinte, A. B. Baka, L. Loucaides, C. Birsan, K. Junwiert, V. Butkevych, doamna W. Thomassen, judecatori, si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
dupa deliberare in Camera de Consiliu la datele de 4 noiembrie 2003 si 21 septembrie 2004,
pronunta hotararea pe care a adoptat-o la data de 21 septembrie 2004.


PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 42.066/98 introdusa impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Ion Bursuc (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 21 mai 1998, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
In urma decesului reclamantului din data de 24 ianuarie 2001, sotia sa, doamna Laura Bursuc, si-a exprimat la data de 6 martie 2001 dorinta de a continua procesul. Pentru motive de ordin practic, prezenta hotarare va continua sa il numeasca pe domnul Bursuc "reclamant", desi aceasta calitate ar trebui sa fie atribuita doamnei Bursuc [Hotararea Dalban impotriva Romaniei (GC), Plangerea nr. 28.114/95, paragraful 1, Culegere de hotarari si decizii 1999 - VI].
2. Pana la deces, reclamantul a fost reprezentat de catre sotia sa, doamna Laura Bursuc, avocat din Piatra-Neamt. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de catre doamna R. Rizoiu, Agentul Guvernului roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine in special ca a fost supus la rele tratamente de catre agentii de politie in timpul perioadei de retinere.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la data de 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 aditional la Conventie.
5. Cererea a fost repartizata primei sectii a Curtii (conform art. 52 din Regulamentul Curtii, denumit in continuare regulament). In cadrul acestei sectii, camera desemnata sa examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita potrivit art. 26 alin. 1 din regulament.
6. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii, astfel reorganizata (art. 52 alin. 1).
7. Prin decizia din 4 noiembrie 2003, camera a recunoscut calitatea vaduvei reclamantului de a continua procesul in locul sau, declarand cererea admisibila. Curtea a solicitat Guvernului prezentarea unor informatii suplimentare.
8. Guvernul a raspuns printr-o scrisoare din data de 4 decembrie 2003.
9. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din regulament).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
10. Reclamantul s-a nascut in anul 1949 si a avut domiciliul in Piatra-Neamt, pana la decesul sau, survenit la data de 24 ianuarie 2001.
A. Relele tratamente la care reclamantul pretinde ca a fost supus
1. Tratamentele incriminate
a) Teza reclamantului
11. La 27 ianuarie 1997, in jurul orei 19,45, reclamantul, de profesie consilier juridic, a fost oprit de catre 2 agenti de politie, C.S. si C.P., in timp ce se afla intr-un bar din sediul Partidului Democrat din Piatra-Neamt. Cei 2 agenti de politie s-au adresat reclamantului, solicitandu-i in mod nepoliticos sa prezinte cartea de identitate ("Da buletinul, ba"). Reclamantul le-a raspuns pe acelasi ton ("De ce, ba?"). Drept raspuns, cei 2 agenti de politie l-au lovit pe reclamant cu pumnii si cu picioarele, i-au pus catuse si l-au tarat intr-o masina a politiei, parcata la o distanta de 30 de metri de sediul partidului. In masina, reclamantul a fost din nou lovit cu pumnii si cu bastoanele, astfel incat a cazut intr-o stare de semiconstienta.
12. Adus la sediul politiei, reclamantul a fost dus intr-o camera unde a fost batut cu bestialitate de catre aproximativ 8 politisti. Acestia l-au aruncat pe reclamant pe jos, l-au batut cu picioarele, i-au aplicat lovituri de baston, au aruncat cu apa pe el si au urinat asupra sa. Maltratat mai mult de 6 ore, reclamantul a lesinat in mai multe randuri.
13. La 28 ianuarie, in jurul orei 2 dimineata, sotia reclamantului - fiind anuntata prin telefon - a sosit la sediul politiei. L-a vazut pe reclamant intins pe pardoseala, cu capul insangerat, ochii umflati si ud. Repeta strigand "nu am facut nimic!" si, intr-un limbaj relativ incoerent, presarat cu invective ("magarii"), acuza politistii ca l-au arestat ilegal si ca l-au torturat. Sotia reclamantului a solicitat informatii despre motivele pentru care sotul sau se afla acolo si unul dintre politisti i-a raspuns ca acesta fusese implicat intr-o disputa cu un barman de la barul Partidului Democrat. In acel moment, reclamantul a lesinat, astfel ca politistii l-au stropit cu apa, pentru a-si reveni. Au scos-o pe sotia reclamantului pe culoar si au chemat jurnalistii de la televiziunea locala. Cand a sosit echipa televiziunii, politistii au invitat cameramanul in sala in care se afla reclamantul, permitandu-i-se cameramanului sa realizeze un reportaj cu privire la cazul lui.
14. Dupa ce jurnalistii au plecat, sotia reclamantului - care asteptase pana atunci pe culoar - i-a auzit pe agentii de politie felicitandu-se pentru a-i fi chemat pe jurnalisti, obtinand astfel probe impotriva reclamantului. Fiindca starea acestuia se inrautatea, politistii au fost de acord sa il transporte la Spitalul de Psihiatrie din Piatra-Neamt, unde acesta a sosit in jurul orei 4 dimineata. Dupa ce i s-au administrat calmante, avand in vedere starea grava de sanatate, o echipa de medici a decis transportarea reclamantului la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. Politistii care il insoteau pe reclamant s-au impotrivit, pentru ca maiorul C., comandantul adjunct al comisariatului din Piatra-Neamt, le ordonase sa il aduca pe reclamant inapoi la politie.
b) Teza Guvernului
15. La 27 ianuarie 1997, catre ora 12 noaptea, reclamantul a ajuns la barul situat la parterul sediului Partidului Democrat, la bar nefiind in acel moment decat chelnerita si agentul de paza al barului. Reclamantul, in stare de ebrietate, a agresat-o verbal pe chelnerita. Agentul de paza a intervenit, atragandu-i reclamantului atentia asupra comportamentului sau. Avand in vedere agresivitatea reclamantului, agentul de paza a chemat un echipaj de politie care se afla in apropiere. Cei 2 politisti chemati - C.S. si C.R. - i-au cerut reclamantului sa isi decline identitatea. Nu au manifestat nici cea mai mica agresivitate verbala sau fizica fata de reclamant, dimpotriva, acesta a manifestat violenta fata de politie.
16. Confruntandu-se cu refuzul reclamantului de a-si declina identitatea, politistii l-au condus la sediul politiei. A fost dus intr-o masina, insotit de alti 2 politisti, A.S. si C.P., precum si de agentul de paza de la bar. In timpul transportului, reclamantul s-a comportat agresiv, incercand sa-l impiedice pe politistul C.P. sa il duca la masina. A fost imobilizat de catre agentul de paza al barului care se asezase langa el.
17. Ajuns la sectia de politie, a fost supus unei perchezitii corporale. A continuat sa fie agresiv, adresand injurii politistilor si lovind scaunele si mesele din sala in care fusese adus.
18. O echipa a televiziunii locale in cautare de evenimente nocturne a ajuns in acel moment si a filmat imagini cu reclamantul.
19. Unul dintre politistii de serviciu a informat-o pe doamna Bursuc ca sotul sau se afla la sectia de politie. Aceasta s-a deplasat la sectie insotita de un vecin, ajungand in jurul orei 2 dimineata. Doamna Bursuc a solicitat ca reclamantul sa fie transportat la spital. La ora 4,20 dimineata a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Piatra-Neamt.
20. De la 29 ianuarie la 4 februarie 1997, reclamantul a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi.
2. Examenele medico-legale la care a fost supus reclamantul
21. La 29 ianuarie 1997, reclamantul a fost internat intr-o stare grava la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, cu diagnosticul "comotie cerebrala, edem cerebral difuz ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral".
22. La 29 ianuarie 1997, reclamantul a fost de asemenea examinat de catre un medic legist, C.V., care a mentionat in raportul sau:
"Traumatism cranio-cerebral acut inchis, prin agresiune; decelare papilara temporara la ambii ochi; tumefactie violacee innegrita de 4/4 cu inchiderea fantei palpebrale; tumefactie in zona parotidiana dreapta de 6-6 cm cu echimoza violacee de 3/3 cm; in spatele urechii, echimoza violacee discontinua de 3/2 cm;
- doua excoriatii de 1,1 cm fiecare pe partea dorsala a metacarpului de la mana dreapta; doua excoriatii de 1 cm fiecare pe partea dorsala a metacarpului de la mana stanga;
- (reclamantul) acuza dureri toracice laterale si ameteli."
Concluziile raportului sunt astfel redactate:
"Reclamantul prezinta leziuni traumatice de tipul hematom pariorbitar (ochiul drept), excoriatii si echimoze produse prin lovirea cu mijloace proprii si posibil corp dur, care pot data din 27.01.1997. Leziunile necesita 4-5 zile de ingrijiri medicale de la data producerii, daca nu intervin complicatii."
23. Reclamantul a parasit liber spitalul de la Iasi la 4 februarie 1997. In biletul de externare se precizeaza ca a fost internat pentru cefalee, ameteli, aparute dupa un traumatism cranio-cerebral, insotite de tulburari nevrotice, agitatie psihomotorie, slaba capacitate de concentrare si memorare. Reclamantului i s-a recomandat concediu de 10 zile, cu posibilitatea prelungirii in urma unei noi examinari.
24. Avand in vedere refuzul medicilor din spitalul de la Iasi de a efectua anumite examene medicale, la 5 februarie 1997, reclamantul s-a adresat Spitalului Judetean Mures, unde a fost mai intai examinat in cadrul sectiei de chirurgie. Raportul chirurgului care l-a examinat a mentionat diagnosticul "dolicosigma" (prelungire excesiva a colonului sigmoid) care putea fi provocat de un traumatism si de o angina pectorala survenita cel mai probabil in urma unui traumatism. La 10 februarie 1997, reclamantul a fost supus unui examen tomografic prin calculator, evidentiindu-se astfel existenta unui edem cerebral difuz vasogenic de origine traumatica.
25. La 12 februarie 1997, reclamantul a fost reexaminat de catre medicul legist C.V., care a mentionat in raportul sau:
"Reclamantul a fost reexaminat astazi, 12 februarie 1997. Din biletul de externare emis de spitalul de neurochirurgie din Iasi, unde reclamantul a fost internat in intervalul 29 ianuarie la 5 februarie 1997 cu diagnosticul de &comotie cerebrala& si din raportul examenului tomografic rezulta ca reclamantul a suferit un traumatism cranian cerebral prin agresiune, cu un edem cerebral difuz vasogenic. Consider ca (reclamantul) are nevoie de 18-19 zile suplimentare de tratament medical, in lipsa complicatiilor."
26. La 18 martie 1997, reclamantul a fost din nou examinat de catre un medic neuropsihiatru, care a constatat existenta sechelelor unui traumatism cranian cerebral, insotit de cefalee si ameteli. I s-a recomandat un concediu de 10 zile.
27. O tomografie efectuata la spitalul din Targu Mures la 31 iulie 1997 a relevat o adancire catre vertex a santului central drept posibil sechelara in contextul unui traumatism cranian.
3. Evolutia starii de sanatate a reclamantului ulterior agresiunii suferite in noaptea de 27-28 ianuarie 1997
28. In perioada 1997-1998, reclamantul a fost in mai multe randuri internat pentru afectiuni cardiace. La 5 august 1999 a fost victima unui accident rutier in urma caruia a suferit o contuzie toracica si fractura umarului drept, soferul masinii decedand. In mai 2000, reclamantul a fost supus unei interventii chirurgicale pentru extirparea unei tumori pe creier. In iulie 2000, tumoarea a recidivat si reclamantul a fost supus unei noi interventii chirurgicale. A decedat la 24 ianuarie 2001.
B. Ancheta penala privind atat relele tratamente suferite de catre reclamant, cat si ultrajul comis de catre acesta impotriva politistilor
1. Urmarirea penala desfasurata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt si de catre Inspectoratul Judetean de Politie Neamt
29. La 28 ianuarie 1997, Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt, sesizat din oficiu, a inceput o ancheta impotriva reclamantului pentru ultrajul comis fata de politistii prezenti in momentul arestarii si detinerii sale.
30. La 27 februarie 1997, reclamantul a depus o plangere impotriva a 8 politisti despre care a pretins ca l-au maltratat. A indicat ca doreste sa fie audiat in prezenta sotiei sale, avocat ales pentru a-l apara, si a solicitat ca 5 martori sa fie audiati, printre care sotia sa si N.P., vecinul care a insotit-o pe aceasta din urma la politie, in noaptea de 27-28 ianuarie 1997. Reclamantul nu s-a constituit parte civila in cauza.
31. Datorita obiectului lor care determina conexitatea la nivelul faptelor, dosarul privindu-l pe reclamant si plangerea sa pentru rele tratamente din partea politistilor au facut obiectul unui singur dosar instrumentat de Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt.
32. La 5 martie 1997, parchetul a dispus ca reclamantul sa fie supus la efectuarea unei expertize medico-legale pentru a stabili realitatea relelor tratamente suferite, precum si efectele lor asupra starii de sanatate a reclamantului.
33. La 10 aprilie 1997, un raport medico-legal din data de 28 martie 1997 a fost inaintat parchetului de catre laboratorul local de medicina legala. Raportul retinea si rezuma concluziile certificatelor medico-legale din 29 ianuarie si 12 februarie 1997, precum si concluziile foilor de observatii medicale, intocmite in perioada internarilor reclamantului - la 28 si 29 ianuarie - 4 februarie 1997. Raportul a stabilit ca reclamantul prezenta un traumatism cranian cerebral acut inchis, evidentiat prin tumefactie, echimoze, excoriatii, comotie cerebrala si posibil edem cerebral. Tinand cont de caracterul acestor leziuni, s-a concluzionat ca nu au pus in pericol viata reclamantului, dar ca necesita 12-14 zile de ingrijiri medicale si ca determina o incapacitate temporara de munca.
34. In paralel cu ancheta desfasurata de catre parchet, inspectoratul judetean de politie a desfasurat la randul sau o ancheta privind evenimentele din noaptea de 27-28 ianuarie 1997.
35. La 11 aprilie 1997, martorul N.P. a fost audiat de catre politie. A declarat ca l-a vazut pe reclamant la comisariatul din Piatra-Neamt in noaptea de 27 ianuarie 1997. Reclamantul era intins pe jos, cu fata la podea, cu mainile prinse la spate. Spunea fara incetare ca nu facuse nimic si folosea expresii destul de violente. Martorul a declarat ca reclamantul nu prezenta rani sau urme de violenta.
36. Intr-o declaratie din 2 mai 1997, acelasi martor a declarat ca reclamantul avea fata umflata, nerecunoscand pe nimeni din jurul lui, era incoerent si repeta fara incetare "... m-ati batut, ma magarilor, netrebnicilor si banditilor, fara sa fac nimic". Martorul a declarat, de asemenea, ca s-a intors la comisariat in jur de ora 6 pentru a da o declaratie, dar ca politia l-a obligat sa semneze o declaratie deja redactata si ca nu a avut timp sa o citeasca inainte de a o semna.
37. Politia si Parchetul i-au audiat si pe D.D., chelnerita la barul sediului Partidului Democrat, si pe V.D.P., agent de paza la sediul aceluiasi partid. In cele doua declaratii facute in fata maiorului C. si datand din 28 ianuarie 1997 si 14 mai 1997, D.D. a afirmat ca reclamantul a venit in bar intre ora 22 si miezul noptii si ca ea insasi a chemat politia prin telefon, pentru ca reclamantul, dupa ce a consumat 4 beri, a agresat-o verbal, a devenit foarte violent cu ceilalti clienti ai barului, lovindu-l chiar pe V.D.P.
38. Conform primei declaratii a acestui martor, reclamantul a venit la bar spre miezul noptii deja beat si, dupa ce a comandat o cafea si o bere, a insultat-o pe D.D. Nu mai erau alti clienti in bar. Din cauza refuzului reclamantului de a se calma, V.D.P. a iesit in strada cautand ajutor si revenind insotit de 2 politisti. Reclamantul si martorul au fost ulterior dusi la comisariat.
39. In a doua declaratie din 20 mai 1997, V.D.P. a declarat ca, dupa sosirea celor 2 politisti in bar, reclamantul l-a palmuit pe unul dintre ei. Conform martorului V.D.P., politistii nu i-au pus catuse reclamantului, ci l-au convins sa ii urmeze la comisariat. Iesind din bar, reclamantul s-a impiedicat pe scari si a cazut. In masina politiei, in drum spre comisariat, reclamantul a fost foarte violent, lovindu-i pe politisti si pe sofer. La comisariat a continuat sa aiba un comportament agresiv, lovind cu picioarele scaunele si mesele. Pentru a evita automutilarea care ar fi putut fi ulterior utilizata impotriva lor, politistii i-au pus catuse reclamantului. In final, V.D.P. a declarat ca nici un politist nu l-a lovit pe reclamant si nici nu l-a insultat.
40. Printr-o adresa din 20 mai 1997, Directia Judeteana de Politie Neamt a solicitat Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt sa urgenteze definitivarea cercetarilor in dosarul de ultraj privindu-l pe reclamant, informand in acelasi timp parchetul ca plangerea acestuia pentru rele tratamente fusese examinata, dar ca, avand in vedere imposibilitatea confirmarii faptelor, dosarul a fost trimis Parchetului Militar Bacau cu propunerea de neincepere a urmaririi penale, pe motivul ca nu s-a dovedit ca cei 8 politisti in cauza au comis o infractiune. Din contra, se pare ca reclamantul si-a aplicat singur lovituri, provocand rani, trantindu-se la pamant, lovindu-se singur de picioarele meselor si scaunelor din sala comisariatului unde a fost adus in noaptea de 27-28 ianuarie 1997.
41. Nefiind audiata, sotia reclamantului a depus la dosarul de ultraj o declaratie din data de 29 mai 1997. A afirmat ca la 27 ianuarie 1997 a semnat un contract de asistenta juridica cu G.P., unchiul maiorului C., in cadrul unei proceduri de partaj intre G.P. si maiorul C. Conform afirmatiilor doamnei Bursuc, G.P. o avertizase asupra riscului pe care ar putea sa il intampine prin participarea la o procedura impotriva maiorului C.
Cu privire la circumstantele arestarii sotului ei a relatat ca la data de 27 ianuarie 1997, catre ora 20,30, ingrijorata de faptul ca sotul ei inca nu se intorsese acasa, s-a deplasat la sediul Partidului Democrat, unde reclamantul trebuia sa se intalneasca cu cativa prieteni. La bar nu era decat chelnerita care i-a spus ca este nou-angajata si ca nu il cunostea pe reclamant, dar ca politia arestase o persoana in bar cu putin timp inainte. Sotia reclamantului a sunat la politie, unde i s-a precizat ca sotul ei nu se afla acolo. Doar in jur de ora 1 dimineata, in timp ce se intorcea la domiciliu, a primit un telefon de la numitul G., care a informat-o despre prezenta sotului ei la comisariat.
Ajunsa la comisariat in prezenta vecinului sau N.P., l-a vazut pe reclamant intins la pamant, plin de sange. Pentru ca lesinase, politistii au turnat apa pe reclamant si, dupa filmarea catorva imagini pentru televiziunea locala, au permis sotiei reclamantului transportarea acestuia la spital. In declaratia sa, doamna Bursuc s-a plans de faptul ca politia a intervenit in timpul internarii reclamantului, pentru ca examenele medicale sa nu fie complete si pentru ca ranile sa fie diminuate. In final, l-a acuzat pe maiorul C. de a fi in spatele acestei inscenari, al carei scop este acela de a o intimida si a o determina sa renunte la apararea lui G.P. in procesul de partaj. De asemenea, a protestat impotriva instrumentarii cauzei de catre maiorul C., pe care l-a acuzat ca a dispus arestarea reclamantului.
42. Cu toate ca a fost invitat la inspectoratul judetean de politie pentru a fi audiat in aceasta cauza, reclamantul nu s-a prezentat, motivand ca anchetatorii nu erau altii decat colegii politistilor acuzati de rele tratamente, desfasurandu-si cu totii activitatea, anchetatori si anchetati, in cadrul Directiei Judetene de Politie Neamt.
43. Prin rezolutia din 10 iunie 1997, Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt si-a declinat competenta in favoarea Parchetului Militar Bacau, motivand ca pe langa acuzatia de ultraj impotriva reclamantului, cauza priveste in mod egal si raspunderea penala a politistilor acuzati de rele tratamente.
2. Ancheta penala desfasurata de Parchetul Militar Bacau
44. In timpul instrumentarii dosarului de catre Parchetul Militar Bacau, reclamantul nu a fost niciodata citat sau audiat. D.D. si V.D.P., cei 2 martori citati de catre parchet, au fost audiati la data de 7, respectiv 18 august 1997. Declaratiile politistilor acuzati au fost luate la 3 februarie 1998. Acestia au declarat ca reclamantul nu a fost lovit de politisti in timpul detinerii sale, ci ca acesta din urma a manifestat un comportament violent, lovindu-i cu pumnii si cu picioarele pe mai multi dintre ei. Un politist, I.T., a declarat ca reclamantul s-a dat cu capul de podea si de perete. Un alt politist, I.S., a declarat ca reclamantul s-a lovit cu capul de podea si ca in timpul deplasarii in masina de politie s-a lovit cu capul de partile metalice ale masinii. Doi alti politisti, A.S. si P.C., au sustinut de asemenea ca reclamantul s-a lovit singur de podea, fiind intr-o stare de agresivitate si de tulburari psihice. Un al cincilea politist, C.H., nu a facut nici o mentiune cu privire la actele de automutilare comise de catre reclamant, in schimb a facut mentiuni despre comportamentul violent al reclamantului fata de ceilalti, in conditiile in care nici un politist nu l-ar fi lovit. Doi alti politisti, C.R. si C.S., au declarat ca nu l-au insotit pe reclamant la sectia de politie. Cel de-al optulea politist a declarat ca nu a fost prezent la evenimentele in cauza.
45. La 4 februarie 1998, Parchetul Militar Bacau a dispus neinceperea urmaririi penale, motivand ca reclamantul nu a dovedit ca cei 8 politisti ar fi comis o infractiune. Prin aceeasi rezolutie, Parchetul Militar Bacau a trimis dosarul, pentru faptele imputate reclamantului, Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt pentru continuarea anchetei.
46. Reclamantul a formulat o plangere impotriva solutiei din 4 februarie 1998, respinsa printr-o ordonanta din 16 martie 1998. Solutia a fost motivata prin faptul ca ancheta fusese completa, probele in mod judicios apreciate si ca rezolutia de neincepere a urmaririi penale era temeinica si legala.
47. La 2 martie 1998, reclamantul a formulat o plangere catre Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Aceasta plangere a fost reiterata la data de 29 iulie 1998.
48. La 18 august 1998, procurorul B. din cadrul sectiei parchetelor militare de pe langa Curtea Suprema de Justitie a dispus clasarea fara raspuns a acestei plangeri, motivand ca Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie deja a examinat aceeasi plangere la 15 octombrie 1997 si 25 februarie 1998, dispunand respingerea ei. Procurorul B. a mentionat, fara sa indice nici o data, ca in speta "comunicarile necesare catre petent au fost efectuate".
49. Conform reclamantului, acesta nu a primit niciodata raspuns din partea Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
C. Continuarea anchetei penale impotriva reclamantului pentru ultraj
50. La 27 februarie 1998, Directia Judeteana de Politie Neamt a transmis Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt dosarul de urmarire penala privindu-l pe reclamant.
51. Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt l-a audiat pe reclamant la 3 aprilie 1998.
52. La 12 iunie 1998, parchetul a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice pentru evaluarea discernamantului reclamantului, avand drept motiv comportamentul deosebit de violent al acestuia la momentul derularii faptelor.
53. Reclamantul a formulat o plangere impotriva solutiei procurorului si a refuzat sa se prezinte la examenul psihiatric.
54. Prin rechizitoriul din data de 8 octombrie 1998, parchetul l-a trimis pe reclamant in judecata, in fata Tribunalului Neamt, pentru ultraj impotriva a 2 politisti, C.P. si C.R. Reclamantul a fost acuzat ca l-a palmuit pe C.R. de doua ori si ca, printr-o lovitura de picior, i-a provocat o rana la mana lui C.R., rana care a necesitat 2-3 zile de ingrijiri medicale.
55. Ca urmare a solicitarii reclamantului, la 2 decembrie 1998 si 10 februarie 1999, Tribunalul Neamt a suspendat examinarea cauzei. Reclamantul a sesizat Curtea Suprema de Justitie cu o cerere de stramutare a dosarului la un alt tribunal decat cel in mod normal competent, pentru o mai buna administrare a justitiei.
56. La 2 aprilie 1999, Curtea Suprema de Justitie a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Alba. Prin adresa din 28 aprilie 1999, dosarul a fost transmis de catre Tribunalul Neamt la Tribunalul Alba.
57. La 14 iunie 1999, aceasta instanta a constatat ca martorii propusi de catre parchet au fost incorect citati si a dispus citarea lor pentru data de 13 septembrie.
58. La 9 septembrie 1999, reclamantul a solicitat o amanare pe motivul ca la 5 august fusese victima unui accident rutier in urma caruia a fost necesara spitalizarea.
59. La 13 septembrie si 25 octombrie 1999, tribunalul a constatat ca reclamantul nu putea sa se prezinte si ca martorii acuzarii nu se prezentasera, fixand examinarea cauzei la o data ulterioara. Tribunalul a dispus initial ca martorii citati sa se prezinte sub sanctiunea amenzii. Ulterior, tribunalul a dispus citarea lor sub sanctiunea de a fi adusi in fata instantei cu mandat de aducere.
60. La 13 decembrie 1999, reclamantul s-a prezentat la instanta. Tribunalul a constatat ca martorii acuzarii nu au fost adusi si a dispus din nou citarea lor cu mandat de aducere.
61. La 24 ianuarie 2000, reclamantul nu a fost prezent, la fel si martorii propusi de catre parchet. Tribunalul a dispus din nou citarea lor cu mandat de aducere.
62. La 6 martie 2000, reclamantul s-a prezentat, insa martorii acuzarii nu au fost adusi. Reclamantul a prezentat mijloacele sale de proba si procurorul a staruit ca martorii pe care ii propusese parchetul sa fie audiati. Cu aceasta ocazie, Tribunalul Alba a solicitat prin comisie rogatorie Tribunalului Bacau ca martorii propusi sa fie audiati de catre aceasta instanta.
63. La 27 aprilie, 11 mai si 1 iunie, Tribunalul Bacau a dispus amanarea examinarii cauzei, pentru ca martorii nu s-au prezentat la audieri. De fiecare data, tribunalul a dispus citarea lor cu mandat de aducere.
64. La 22 iunie 2000, Tribunalul Bacau a audiat prin comisie rogatorie 7 martori.
65. Datorita starii de sanatate a reclamantului, care se agrava progresiv, la 10 iulie si 21 august 2000, Tribunalul Alba a dispus efectuarea unei expertize de catre laboratorul medico-legal pentru a se stabili daca starea sa de sanatate ii permitea prezentarea in fata instantei.
66. La 25 septembrie 2000, tribunalul a dispus suspendarea cauzei datorita starii de sanatate a reclamantului, care nu ii permitea sa participe la procedura. Efectuarea unei noi expertize medico-legale privind starea de sanatate a fost dispusa la data de 6 noiembrie 2000.
67. Reclamantul a decedat la data de 24 ianuarie 2001. Prin hotararea din 12 februarie 2001, tribunalul a constatat incetarea actiunii penale impotriva sa, ca urmare a decesului.
II. Dreptul intern pertinent
68. Dispozitiile privind statutul procurorilor militari erau prevazute de Legea nr. 54 din 9 iulie 1993 privind organizarea tribunalelor si a parchetelor militare, dispunandu-se astfel:
"Art. 17. - Atributiile Ministerului Public sunt indeplinite prin procurori militari constituiti in parchete militare, pe langa fiecare instanta militara.
...............................................................................................



Art. 23. - Judecatorii militari si procurorii militari au calitatea de magistrati si fac parte din corpul magistratilor.
Art. 24. - Poate fi numit magistrat militar persoana care (...) are calitatea de ofiter activ.
...............................................................................................



Art. 30. - Magistratii militari sunt militari activi si au toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate.
Acordarea gradelor militare si inaintarea in grad a magistratilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apararii Nationale.
Art. 31. - Incalcarea de catre magistratii militari a normelor stabilite prin Regulamentul disciplinei militare atrage raspunderea lor in conformitate cu prevederile acestuia."
69. La data desfasurarii evenimentelor, organizarea si functionarea Politiei Romane era reglementata de Legea nr. 26 din 12 mai 1994, in virtutea careia politistii aveau calitatea de militari activi. Urmarirea penala si judecarea politistilor pentru comiterea faptelor interzise de legea penala, datorita calitatii lor de militari activi, intrau in competenta parchetelor si instantelor judecatoresti militare.
70. Aceasta lege a fost abrogata de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si functionarea politiei si Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul politistului, in virtutea carora Ministerul de Interne a fost demilitarizat, politistii avand de acum inainte calitatea de functionari publici. Urmarirea penala si judecarea politistilor intra in competenta parchetelor si instantelor ordinare.
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie
71. Reclamantul invoca incalcarea art. 3 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."
72. Curtea arata ca, sub acest aspect, cererea reclamantului se refera, pe de o parte, la tratamentele suferite de acesta in timpul retinerii sale din noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1997 si, pe de alta parte, la calitatea anchetei desfasurate de autoritati cu privire la tratamentele mentionate.
1. In ceea ce priveste pretinsele rele tratamente aplicate reclamantului de catre politisti in timpul retinerii
A. Argumentele partilor
a) Reclamantul
73. Vaduva reclamantului, care a transmis observatiile sale in martie 2001, dupa decesul reclamantului, mentioneaza concluziile rapoartelor medico-legale efectuate in acest caz si care atesta violentele pe care le-a suferit reclamantul cand era sub supravegherea politistilor. Ea subliniaza gravitatea deosebita a relelor tratamente la care a fost supus sotul sau. Ea apreciaza ca acestea au fost aplicate in mod intentionat, cu scopul unic de a-i produce suferinte acute, de a-l umili si de a-l injosi. Vaduva reclamantului solicita Curtii sa retina, de asemenea, ca relele tratamente aplicate i-au afectat grav sanatatea, decesul intervenit la 24 ianuarie 2001, fiind consecinta numeroaselor complicatii ale edemului cerebral difuz constatat imediat dupa violentele din noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1997.
b) Guvernul
74. Guvernul contesta acuzatiile privind relele tratamente. Referindu-se la elementele de proba obtinute in timpul cercetarilor efectuate de catre autoritatile interne, acesta sustine ca reclamantul nu a fost supus nici unei forme de violenta din partea politistilor. Acestia l-au interpelat doar cu scopul de a-l determina sa isi declare identitatea si sa inceteze comportamentul agresiv fata de chelnerita si politisti.
75. In ceea ce priveste leziunile pe care reclamantul pretinde ca le-a suferit si atestate prin certificatele medicale, Guvernul sustine ca acestea puteau sa fi fost produse in timpul incidentului care a avut loc in bar inainte de sosirea politistilor, intre reclamant si agentul de paza al localului. Atat aceste leziuni, cat si traumatismul cranio-cerebral au fost produse ca urmare a propriilor fapte ale reclamantului. In opinia Guvernului, acesta a fost agresiv, recurgand la acte de automutilare si nu isi putea mentine echilibrul ca urmare a consumului de alcool, ceea ce ar fi putut face ca acesta sa cada.
76. In cele din urma, Guvernul admite ca unele leziuni usoare ar fi putut fi inerente procesului de imobilizare a reclamantului, pe care comportamentul sau agresiv l-a facut absolut necesar.
77. Guvernul remarca, de asemenea, ca reclamantul suferea de afectiuni psihice si ca nu a fost nici un moment singur cu politistii, intrucat agentul de paza al barului l-a insotit si el la sectia de politie. In ceea ce priveste durata tratamentelor invocate, Guvernul apreciaza ca aceasta ar fi fost mai scurta decat pretinde reclamantul.
B. Aprecierea Curtii
78. Curtea observa ca partile au puncte de vedere diferite cu privire la situatia de fapt. Conform reclamantului, acesta a fost retinut de politisti intr-un bar, in seara de 27 ianuarie 1997, in jurul orei 20, si condus la sectia de politie unde a fost batut de aproximativ 8 politisti pana la ora 2 dimineata. In jur de ora 4 dimineata, acesta a fost dus la spital intr-o stare foarte grava.
79. Conform Guvernului, reclamantul a fost retinut de politisti in jurul orei 12, in noaptea de 27 spre 28 ianuarie, si condus la sectia de politie ca urmare a refuzului acestuia de a-si declara identitatea. Acesta a avut un comportament deosebit de violent fata de politisti si fata de agentul de paza al barului. Politistii nu l-au lovit. Reclamantul, care suferea de tulburari psihice, a fost singurul vinovat pentru ranile suferite. Leziunile si contuzia cerebrala ar fi putut fi anterioare sosirii politistilor la bar si cauzate fie de o cazatura, determinata de lipsa de echilibru ca urmare a starii sale de ebrietate, fie prin automutilare.
80. Curtea reaminteste ca, atunci cand o persoana este ranita in timpul retinerii, perioada in care aceasta se afla in totalitate sub supravegherea ofiterilor de politie, orice vatamare intervenita in acest interval da nastere unor puternice prezumtii de fapt (a se vedea Hotararea Salman impotriva Turciei [GC] nr. 21.986/93, - 100, CEDH 2000-VII). Prin urmare, Guvernului ii revine sarcina sa ofere o explicatie plauzibila in ceea ce priveste cauzele unor asemenea vatamari si sa produca probe care sa demonstreze fapte de natura sa puna sub semnul intrebarii afirmatiile victimei, in special daca acestea sunt sustinute prin acte medicale (a se vedea, printre altele, hotararile Selmouni impotriva Frantei [CG] nr. 25.803/94, - 87, CEDH 1999-V, Berktay impotriva Turciei nr. 22.493/93, - 167, 1 martie 2001, nepublicata, si Altay impotriva Turciei nr. 22.279/93, - 50, 22 mai 2001, nepublicata). Avand in vedere obligatia autoritatilor de a raspunde pentru persoanele aflate sub supravegherea lor, Curtea a subliniat ca achitarea politistilor in cadrul actiunii penale nu scuteste statul parat de obligatiile care ii revin conform Conventiei (a se vedea hotararea Berktay impotriva Turciei, citata mai sus, - 168).
81. Curtea observa ca reclamantul a suferit o agresiune in noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1997. Vatamarile au fost constatate in rapoartele medico-legale care atestau existenta unui traumatism cranio-cerebral produs prin violenta, insotit de tumefieri, echimoze si excoriatii multiple la nivelul fetei si al mainilor, precum si de un edem cerebral difuz si de o angina pectorala survenite ca urmare a traumatismului.
82. Curtea observa ca, cu exceptia unor leziuni "inerente procesului de imobilizare care s-a dovedit absolut necesar", Guvernul contesta faptul ca reclamantul ar fi suferit raniri grave in timpul retinerii sale, perioada in care s-a aflat in totalitate sub supravegherea politistilor.
Guvernul afirma ca la originea traumatismului cranio-cerebral si a leziunilor constatate la reclamant "s-ar fi putut afla" automutilarea, precum si faptul ca suferea de tulburari psihice si ca se afla in stare de ebrietate, ceea ce l-ar fi putut face sa cada, in noaptea incidentului, 27 spre 28 ianuarie 1997, inainte de sosirea in bar a politistilor.
83. Curtea constata ca rapoartele medico-legale prezentate in timpul anchetei interne si transmise Curtii nu indica ipoteza unei cazaturi sau a automutilarii, ci cea a agresiunii. De altfel, nici in fata autoritatilor interne, nici in fata Curtii nu a fost prezentat nici un certificat medical care sa ateste o maladie psihica a reclamantului, cu exceptia mentiunilor - care, de altfel, sunt ulterioare agresiunii - facute in raportul redactat la externarea din 4 februarie 1997 si care se refera la "tulburari nevrotice, agitatie psihomotorie si capacitate de concentrare si de memorare slabe" (a se vedea paragraful 23 de mai sus).
84. Mai mult, dispozitiile martorilor audiati de parchet sunt contradictorii si lipsite de precizie (paragrafele 35-40 de mai sus) in ceea ce priveste prezentarea incidentului care a dus la ranirea grava a reclamantului. De asemenea, acesta din urma nu a fost niciodata audiat de anchetatori (paragrafele 42-44 de mai sus).
85. In masura in care leziunile constatate la reclamant ar fi putut fi provocate, dupa cum sustine Guvernul, de incidentul care a avut loc in barul Partidului Democrat inainte de sosirea politistilor, intre agentul de paza al barului si reclamant, Curtea remarca faptul ca nici una dintre piesele dosarului de cercetare penala interna nu confirma aceasta ipoteza.
De altfel, Curtea constata cu surprindere ca agentul de paza nici macar nu a fost inculpat in cadrul cercetarii penale referitoare la faptele cu privire la care s-a plans reclamantul.
86. In ceea ce priveste ipoteza automutilarii, desi aceasta este sustinuta si de concluziile Politiei Judiciare Neamt, justificand astfel propunerea de neincepere a urmaririi penale transmise parchetului la 20 mai 1997 (a se vedea paragraful 40 de mai sus), Curtea observa ca nici Guvernul, nici autoritatile interne nu au furnizat explicatii privind modalitatea in care reclamantul si-ar fi putut autoprovoca leziuni de o asemenea natura si gravitate.
Din declaratiile politistilor acuzati rezulta ca acesta ar fi incercat sa se automutileze in prezenta politistilor, aruncandu-se la pamant si lovindu-se cu capul de pereti, de podea sau de mesele si scaunele salii in care fusese condus, la sectia de politie. Or, Curtea constata, inca o data, ca aceasta ipoteza nu a fost confirmata de nici o expertiza, in timp ce depozitiile politistilor audiati de parchet au fost deosebit de sumare si confuze in aceasta privinta.
87. In concluzie, Curtea observa ca elementele de proba nu confirma afirmatiile Guvernului.
88. In lipsa unei explicatii plauzibile, Curtea apreciaza ca, in speta, leziunile constatate pe corpul reclamantului au fost produse ca urmare a unui tratament pentru care raspunderea revine Guvernului.
89. In ceea ce priveste aprecierea gravitatii relelor tratamente, Curtea aminteste ca aceasta este relativa prin natura sa; ea depinde de un ansamblu de imprejurari specifice spetei, cum ar fi durata tratamentului sau efectele sale psihice ori psihologice si, in unele cazuri, de sexul, varsta si starea de sanatate a victimei. Atunci cand o persoana este lipsita de libertate, folosirea fortei fizice, in conditiile in care aceasta nu este determinata de comportamentul persoanei, aduce atingere demnitatii umane si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat de art. 3 din Conventie (hotararile Labita impotriva Italiei [GC] nr. 26772/95, - 120, CEDH 2000-IV, si Pantea impotriva Romaniei nr. 33343/96, - 185-186, 3 iunie 2003, nepublicata).
90. Amintind ca Conventia este un "instrument viu care se interpreteaza in lumina conditiilor de viata actuale" (a se vedea, printre altele, hotararile Tyrer impotriva Marii Britanii din 25 aprilie 1978, seria A nr. 26, pag. 15-16, - 31, si Selmouni impotriva Frantei, citata mai sus, - 101), Curtea apreciaza ca evolutia in crestere a exigentelor in materia protectiei drepturilor omului si a libertatilor fundamentale implica, in paralel si inevitabil, un grad mai mare de severitate in aprecierea incalcarilor aduse valorilor fundamentale ale societatilor democratice. Prin urmare, acte care in trecut erau calificate ca "tratamente inumane si degradante", iar nu "tortura", ar putea fi calificate diferit in viitor.
91. In speta, Curtea subliniaza in mod deosebit intensitatea loviturilor aplicate reclamantului, care au produs echimoze multiple la nivelul capului si, mai cu seama, un traumatism craniocerebral prin violenta, cu edem cerebral difuz, avand efecte de durata.
Curtea remarca, intre altele, durata relelor tratamente aplicate reclamantului timp de mai multe ore, incepand cu retinerea sa la bar, seara, continuand in timpul transportului cu masina politiei si apoi la sectia de politie, inainte de a fi dus la spital intr-o stare grava pana la ora 4,20 dimineata (a se vedea paragrafele 11-14 si 19-22 de mai sus).
Mai mult, Curtea observa ca reclamantul era deosebit de vulnerabil, aflandu-se singur sub supravegherea a cel putin 5 politisti care l-au condus in timpul noptii la sediul politiei in urma unui incident minor intr-un bar.
Prin urmare, Curtea considera ca violentele la care a fost supus reclamantul prezinta un caracter deosebit de grav, de natura sa conduca la dureri si suferinte acute, astfel incat acestea trebuie considerate ca acte de tortura in sensul art. 3 din Conventie.
92. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea decide ca a avut loc o incalcare a art. 3 din Conventie sub acest aspect.
2. In ceea ce priveste decesul reclamantului
93. Curtea arata ca vaduva reclamantului nu a pretins ca ar fi avut loc o incalcare a art. 2 din Conventie, ca urmare a mortii acestuia, ci ca aceasta a solicitat Curtii sa evalueze gravitatea relelor tratamente aplicate, avand in vedere urmarile acestora asupra starii de sanatate a reclamantului, avand in vedere ca acestea au condus la o patologie neurologica severa, inclusiv hipertensiune intracraniana si o tumoare cerebeloasa survenite ca urmare a edemului cerebral difuz constatat imediat dupa violentele din noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1997.
94. Curtea observa ca in perioada 1997-1998 reclamantul a fost internat de mai multe ori pentru afectiuni cardiace. La data de 5 august 1999 a fost victima unui accident rutier in urma caruia a suferit o contuzie toracica si fractura bratului drept, iar soferul autoturismului a decedat. In mai 2000 reclamantul a fost supus unei interventii chirurgicale la nivelul creierului, in vederea inlaturarii unei tumori cerebeloase. In iulie 2000, tumoarea a recidivat, iar reclamantul a fost supus unei noi interventii chirurgicale.
95. Curtea arata in continuare ca decesul reclamantului a avut loc la data de 24 ianuarie 2001, la 4 ani dupa traumatismul cerebral suferit in noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1997, iar in perioada 1997-1998 nu a fost inregistrata nici o evolutie negativa a edemului cerebral difuz initial, maladiile cardiace tratate in acest interval neavand nici o legatura cu edemul cerebral. Ulterior, in august 1999, reclamantul a fost victima unui accident rutier in urma caruia starea sanatatii sale s-a inrautatit.
96. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea apreciaza ca legatura directa de cauzalitate intre traumatismul suferit ca urmare a relelor tratamente aplicate in 1997 si decesul reclamantului este incerta.
Prin urmare, ea considera ca nu se incadreaza in prevederile art. 2 din Conventie.
3. In ceea ce priveste caracterul adecvat al anchetei desfasurate de autoritatile interne
A. Argumentele partilor
97. Cu privire la ancheta penala desfasurata ca urmare a plangerii pentru rele tratamente formulate de reclamant, vaduva acestuia a aratat ca probele au fost administrate si martorii audiati de catre Politia Judiciara Piatra-Neamt, adica tocmai de autoritatea in cadrul careia activau politistii anchetati. In ceea ce priveste decizia de neincepere a urmaririi penale a Parchetului Militar Bacau, aceasta a fost emisa in absenta unei anchete efective. Mai mult, reclamantul nu a primit niciodata raspuns la contestatia formulata impotriva acestei decizii, prin care acesta sesizase Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
98. Guvernul arata ca in cauza a avut loc o ancheta efectiva si obiectiva. Acesta subliniaza ca reclamantul nu a formulat plangere impotriva actelor de cercetare penala efectuate de procuror, ceea ce demonstreaza ca reclamantul nu a avut nemultumiri legate de desfasurarea procedurii penale.
99. Printre altele, in observatiile complementare transmise la 4 decembrie 2003, Guvernul sustine ca reclamantul nu s-a indreptat nici in instanta impotriva deciziei de neincepere a urmaririi penale emise de procuror, prin apelarea la calea deschisa prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 486/1997, publicata la 6 martie 1998, care interpreteaza in acest sens art. 21 din Constitutia Romaniei referitor la liberul acces la justitie.
B. Aprecierea Curtii
100. Curtea arata ca aspectele indicate de Guvern in observatiile complementare sunt mai curand de natura unei exceptii preliminare de neepuizare a cailor de recurs interne. Fiind ridicata pentru prima data dupa decizia de admisibilitate, o asemenea cerere este tardiva (a se vedea, de exemplu, Hotararea Ceteroni impotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Recueil 1996-V, pag. 1755-1756, - 19).
101. In ceea ce priveste fondul cererii, Curtea aminteste ca, atunci cand o persoana sustine in mod credibil ca ar fi fost victima unor tratamente contrare art. 3 din Conventie, din partea politiei sau a altor servicii similare ale statului, dispozitia mentionata, coroborata cu obligatia generala a statului, prevazuta la art. 1, de a recunoaste "oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in (...) Conventie", impune implicit cerinta desfasurarii unei anchete oficiale efective. O asemenea ancheta, la fel ca si cea impusa de prevederile art. 2 din Conventie, trebuie sa fie de natura sa conduca la identificarea si sanctionarea persoanelor vinovate. In caz contrar, interdictia legala generala a tratamentelor inumane sau degradante ar fi lipsita de eficienta practica, in ciuda importantei sale fundamentale, si s-ar crea posibilitatea ca in unele cazuri agentii statului, beneficiind de o cvasi-impunitate, sa calce in picioare drepturile persoanelor aflate sub supravegherea lor (Hotararea Labita impotriva Italiei, citata mai sus, - 131).
102. Curtea observa ca in prezenta cauza s-a desfasurat o ancheta. Ramane insa de verificat diligenta cu care aceasta a fost condusa si caracterul sau "efectiv".
103. Curtea aminteste ca, pentru ca o ancheta cu privire la omor sau rele tratamente savarsite de agenti ai statului sa fie considerata efectiva, se poate aprecia, in general, ca este necesar ca persoanele care conduc ancheta si cele care fac cercetarile sa fie independente de cele implicate in evenimente (a se vedea, de exemplu, hotararile Gulec impotriva Turciei din 27 iulie 1998, Recueil 1998-IV, - 81-82, si Ogur impotriva Turciei [GC] nr. 21954/93, CEDH 1999-III, - 91-92). Aceasta presupune nu doar absenta oricarui raport ierarhic sau institutional, dar si o independenta concreta (a se vedea, de exemplu, hotararile Ergi impotriva Turciei din 28 iulie 1998, Recueil 1998-IV, - 83-84, si Kelly s.a. impotriva Marii Britanii nr. 30054/96, - 114, 4 mai 2001).
104. In legatura cu acest aspect, Curtea observa ca ancheta a fost condusa mai intai de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt si de catre Inspectoratul Judetean de Politie Neamt si privea atat faptele cu privire la care se plansese reclamantul, savarsite de catre politisti, cat si acuzatiile impotriva reclamantului cu privire la savarsirea infractiunii de ultraj impotriva politistilor.
Curtea remarca faptul ca probele au fost administrate si martorii au fost audiati de Politia Judiciara Piatra-Neamt, politistii cercetati fiind angajati tot ai Politiei Piatra-Neamt. Or, acest fapt nu este compatibil cu principiul lipsei oricarui raport ierarhic sau institutional intre persoanele care conduc cercetarile si cele implicate in evenimente.
105. Curtea observa in continuare ca, la 10 iunie 1997, dupa 5 luni de la evenimente si dupa ce reclamantul, 3 martori si politistii acuzati de rele tratamente fusesera audiati si se dispusese efectuarea unei expertize medico-legale, Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt si-a declinat competenta in favoarea Parchetului Militar Bacau, avand in vedere calitatea de militar a politistilor acuzati.
106. Curtea constata astfel ca, la 4 februarie 1998, fara a-l fi audiat pe reclamant, Parchetul Militar Bacau a dispus neinceperea urmaririi penale a celor 8 politisti acuzati de rele tratamente. Hotararea a fost motivata prin aceea ca nu se dovedise ca politistii cercetati ar fi savarsit fapta.
107. Curtea observa in primul rand ca independenta procurorului militar care a condus ancheta asupra politistilor poate fi pusa la indoiala, avand in vedere prevederile interne in vigoare la data evenimentelor. Ea subliniaza in legatura cu acest aspect ca, in conformitate cu Legea nr. 54/1993, procurorii militari sunt ofiteri activi, ca si politistii, care la data evenimentelor faceau parte din structura militara, fapt ce are la baza principiul subordonarii ierarhice; acestia detineau grade militare, beneficiau de toate privilegiile in acest domeniu si raspundeau pentru incalcarea regulilor disciplinei militare.
Curtea observa ca, in baza acestei legaturi institutionale, absenta independentei procurorului militar s-a concretizat, in speta, in lipsa de impartialitate in conducerea cercetarilor cu privire la politistii acuzati.
108. Intr-adevar, Curtea considera deosebit de frapant faptul ca Parchetul Militar nu a tinut deloc seama in ordonanta de neincepere a urmaririi penale de concluziile rapoartelor de expertiza medico-legala efectuate in cauza, ultimul datand din 28 martie 1997, intocmit la cererea Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt, mentionand agresiunile la care a fost supus reclamantul (a se vedea paragrafele 22, 25 si 33 de mai sus).
109. Rezulta, de asemenea, din piesele dosarului ca la 2 martie 1998 reclamantul a sesizat Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, formuland o plangere impotriva ordonantei de neincepere a urmaririi penale a Parchetului Militar Bacau. La 18 august 1998 procurorul B. din cadrul Sectiei parchetelor militare de pe langa Curtea Suprema de Justitie a dispus clasarea, fara a raspunde plangerii reclamantului, pe motiv ca Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie respinsese deja plangerea la 15 octombrie 1997 si 25 februarie 1998. Procurorul B. a precizat ca "se efectuase comunicarea cu petitionarul", fara a indica nici o data.
Cu toate acestea, Curtea constata ca Guvernul nu a transmis nici o copie a deciziei Sectiei parchetelor militare de pe langa Curtea Suprema de Justitie de respingere a plangerii reclamantului impotriva ordonantei de neincepere a urmaririi penale.
110. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea apreciaza ca autoritatile nu au efectuat o ancheta amanuntita si eficienta in legatura cu afirmatiile credibile ale reclamantului privind aplicarea unor rele tratamente in timpul retinerii sale.
In consecinta, Curtea decide ca a avut loc o incalcare a art. 3 din Conventie sub acest aspect.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
111. Reclamantul se plange cu privire la durata procedurii in cadrul careia a fost acuzat de ultraj impotriva politistilor. El invoca art. 6 alin. 1 din Conventie, conform caruia:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea... intr-un termen rezonabil... de catre o instanta... care va hotari... asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa."
112. Vaduva reclamantului arata ca, la 12 februarie 2001, instanta a constatat incetarea actiunii penale impotriva reclamantului ca urmare a decesului acestuia.
113. Guvernul sustine ca momentul inceperii procedurii penale impotriva reclamantului este 27 februarie 1998, data la care a fost inceputa urmarirea penala impotriva acestuia, dupa ce Parchetul Militar Bacau a pronuntat neinceperea urmaririi penale cu privire la politistii acuzati de rele tratamente.
114. In ceea ce priveste aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii, aflata in curs in prima instanta pe rolul Tribunalului Alba, in ianuarie 2001, data la care Guvernul a transmis observatiile sale, acesta din urma a aratat ca nu au existat perioade semnificative de inactivitate. Acesta a aratat ca autoritatile judiciare nu au prelungit in mod nejustificat procedura si ca fusesera efectuate numeroase acte procedurale, cauza prezentand un grad mediu de complexitate. Printre altele, Guvernul sustine ca reclamantul ceruse el insusi numeroase amanari ale cauzei.
115. Curtea reaminteste ca, in materie penala, "termenul rezonabil" prevazut de art. 6 alin. 1 mentionat mai sus incepe din momentul la care o persoana este "pusa sub acuzare". Acesta poate fi un moment anterior sesizarii instantei, in special acela al arestarii, inceperii urmaririi penale sau al cercetarilor. "Punerea sub acuzare" in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie poate fi definita, prin urmare, ca fiind "comunicarea oficiala, din partea autoritatii competente, a invinuirii de a fi savarsit o infractiune", idee care corespunde si notiunii de "consecinte importante asupra situatiei" persoanei suspecte (a se vedea Hotararea Reinhardt si Slimane-Kaid impotriva Frantei din 31 martie 1998, Recueil 1998-II, pag. 660, - 93).
116. Curtea observa ca reclamantul a fost citat chiar in ziua incidentului, la 27 ianuarie 1997. Ancheta penala a fost deschisa la 28 ianuarie 1997 de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt. Ca urmare a decesului sau, la 24 ianuarie 2001, Tribunalul Alba a constatat incetarea actiunii penale impotriva reclamantului, printr-o decizie din 12 februarie 2001.
117. Prin urmare, procedura penala impotriva reclamantului a inceput la 27 ianuarie 1997, o data cu retinerea sa, si s-a finalizat la 24 ianuarie 2001. Aceasta a durat, asadar, 4 ani, dintre care un an si 9 luni, din ianuarie 1997 pana in octombrie 1998, in fata parchetului - un an si o luna in fata Parchetului Neamt si 8 luni in fata Parchetului Militar Bacau - si 2 ani si 3 luni, din octombrie 1998 pana in ianuarie 2001, in fata Tribunalului Alba, sesizat in prima instanta.
118. Avand in vedere invinuirea adusa reclamantului si natura faptelor cercetate, si anume ca a palmuit de doua ori un politist si a ranit usor pe un altul, lovindu-l cu piciorul, Curtea apreciaza ca dosarul nu era unul complex.
Prin urmare, Curtea considera ca durata procedurii nu poate fi justificata in mod rezonabil prin natura si complexitatea cauzei.
119. De altfel, Curtea observa ca, in intervalul iunie 1999 - iunie 2000, tribunalul a amanat cauza de mai multe ori pe motiv ca martorii erau absenti, desi acestia fusesera citati aproape lunar, dispunandu-se masuri de constrangere, care totusi nu au fost aplicate.
Curtea considera ca autoritatile judiciare ar fi trebuit sa manifeste o preocupare deosebita fata de accelerarea procedurii, avand in vedere si starea de sanatate a reclamantului.
120. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea apreciaza ca art. 6 alin. 1 din Conventie a fost incalcat.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
A. Prejudiciul
121. Conform art. 41 din Conventie:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
122. In cererea prin care a sesizat Curtea, din 21 mai 1998, reclamantul a formulat o cerere de reparatie echitabila pentru prejudiciul moral si material suferit, al carui cuantum este lasat la aprecierea Curtii, precizand totodata ca cheltuielile de judecata se ridicau la o suma de aproximativ 20 milioane lei.
123. Vaduva reclamantului nu a formulat nici o cerere de reparatie echitabila dupa decizia de admisibilitate, desi in scrisoarea adresata acesteia la 10 noiembrie 2003 acesteia i s-a atras atentia asupra prevederilor art. 60 din Regulamentul Curtii care prevede ca orice cerere de reparatie echitabila in baza art. 41 din Conventie trebuie formulata in cadrul observatiilor scrise cu privire la fondul cauzei sau, in lipsa unor asemenea observatii, in cadrul unui document separat transmis intr-un termen de maximum doua luni de la decizia prin care cererea este declarata admisibila.
124. Cu toate acestea, in ciuda lipsei unui raspuns al vaduvei reclamantului la scrisoarea de insotire a deciziei de admisibilitate, Curtea apreciaza ca, avand in vedere imprejurarile exceptionale ale cauzei, indeosebi caracterul deosebit de grav al incalcarilor constatate, precum si prejudiciul moral evident rezultand din acestea, va fi acordata, in echitate, dupa cum prevede art. 41 din Conventie, suma de 10.000 euro cu acest titlu.
B. Majorari de intarziere
125. Curtea hotaraste sa aplice majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,


CURTEA,


IN UNANIMITATE:


1. hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din Conventie, ca urmare a torturii la care a fost supus reclamantul in timpul retinerii;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din Conventie, ca urmare a faptului ca autoritatile nu au desfasurat o ancheta amanuntita si eficienta in legatura cu tratamentul mentionat;
3. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
4. hotaraste ca:
a) statul parat trebuie sa plateasca vaduvei reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 10.000 (zece mii) euro cu titlu de prejudiciu moral, convertiti in lei la cursul din ziua efectuarii platii, precum si orice eventuala alta suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit asupra sumei mentionate;
b) aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale.
Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 12 octombrie 2004, in baza art. 77 alin. 2 si 3 din regulament.
J.-P. Costa, S. Dolle, presedinte grefier

[constable]

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotarat, ieri, ca un fost detinut politic sa fie despagubit de catre statul roman cu suma de 7.500 de euro, informeaza Agentia Mediafax. Motivul il constituie faptul ca inspectorii fiscali i-au inchis buticul in 1991 si i-au confiscat marfa. Desi instantele romanesti au dispus ca el trebuie sa fie despagubit, acesta obligatie nu a fost indeplinita.

[nicuvar]

Dupa cate am citit pana acum, as fi tentat sa ma adresez si eu la CEDO, dar prefer sa astept solutionarea recursului. Si in plus nici nu stiu cum sa procedez. Nu sunt specialist.
Norocel, unde as putea sa aflu mai multe detalii despre acel recurs de la Curtea de Apel Galati, cu motivarea sumara. Si la mine, in motivare si in solutionare, o instanta de rang inferior (judecatorie) nu tine cont de o Decizie a Curtii Supreme de Justitie, definitiva si irevocabila.

[norocel]

Asta-i adresa : http://cmiskp.echr.coe.int////tkp197/vi ... hment=true

[Crtistina]

Ar fi interesant sa urmarim ce se intampla dupa aceasta hotarare..inafara de faptul ca platim cu totii. :?

Cei responsabili au ramas inca in functie? Pana acum nu am vazut nici un ziar care sa investigheze ce se intampla.