Un imobil figureaza in CF pe vechiul proprietar dar in fapt se afla in posesia unei institutii ca urmare a faptului ca prin anii 50-60, a fost "preluat" de catre stat.
Mostenitorii proprietarului tabular nu urmeaza calea prevazuta de Legea nr. 10/2001 si introduc direct actiune in revendicare.
Actiunea este respinsa prin hotarare ramasa irevocabila.
Dupa parere voastra reclamantul are sau nu un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului?
are reclamantul un "bun" in sensul Conventiei?
-
aho
Daca exita un act de expropriere, pentru ca inscrierea in Cf a statului nu este obligatorie . Delicat. Totusi este de vazut si valabilitatea titlului pentru ca nulitatea absoluta poate fi invocata oricand iar cursul prescr. de 30 de ani sg. care ar putea fi invocata ca mod de dobandire a fost intrerupt cat b a fost scos din circuitul civil, deci ar fi o speranta legitima ..
Daca nu exista un asemenea act, atunci exista bun deoarece dreptul de proprietate nu a iesit din patrimoniul reclamantului, el a pierdut numai folosinta, iar statul n-ar putea invoca pr. achizitiva ptr. f. ca, a fost intrerupt curesul prescriptiei.
Daca nu exista un asemenea act, atunci exista bun deoarece dreptul de proprietate nu a iesit din patrimoniul reclamantului, el a pierdut numai folosinta, iar statul n-ar putea invoca pr. achizitiva ptr. f. ca, a fost intrerupt curesul prescriptiei.
-
attorneyatlaw
acu depinde prin ce zona a tarii te afli.
Ca daca te afli in zona de carte funciara, unde proprietatea se dobandea prin inscriere in CF, atunci mi se pare fara dubiu ca da, reclamantul avea un bun iar statul nu a dobandit niciodata dreptul de proprietate.
Daca insa e vorba de zona de registru inscriptiuni/transcriptiuni, unde transcrierea avea rol numai de opozabilitate, atunci problema este un pic mai complicata.
Cu toate acestea cred ca se poate discuta despre o "speranta legitima", considerata si aceasta un bun in sensul art. 1 din protocolul 1 aditional.
Interesant ar fi insa de stiut care a fost motivul respingerii actiunii in revendicare.
Ca daca te afli in zona de carte funciara, unde proprietatea se dobandea prin inscriere in CF, atunci mi se pare fara dubiu ca da, reclamantul avea un bun iar statul nu a dobandit niciodata dreptul de proprietate.
Daca insa e vorba de zona de registru inscriptiuni/transcriptiuni, unde transcrierea avea rol numai de opozabilitate, atunci problema este un pic mai complicata.
Cu toate acestea cred ca se poate discuta despre o "speranta legitima", considerata si aceasta un bun in sensul art. 1 din protocolul 1 aditional.
Interesant ar fi insa de stiut care a fost motivul respingerii actiunii in revendicare.
-
aho
-
norocel
-
attorneyatlaw
-
norocel
-
norocel
In mod cert imobilul nu a fost expropriat.AHO wrote:probabil nu s-a cerut constatarea NA a actului de expropriere, despre care cred ca exista, altfel nu vad motivul respingerii.. sau dc. s-a cerut s-a respis. Dar poate exista o explicatie...alta.
Problema insa ma intereseaza in special sub aspectul admisibilitatii unei cereri la Curtea Europeana, avand in vedere faptul ca in speta este vorba despre o expropriere in fapt , anterioara datei la care Romania a semnat Conventia Europena.
-
attorneyatlaw
problema mi se pare ca nu este atat legata de faptul ca exproprierea a fost anterioara datei la care Romania a aderat la conventie.
Poate ca nu raspund exect la intrebarea ta insa eu vad aici o speta care se potriveste manusa pe practica Curtii aia in care se spune ca in mod cert s-a incalcat art 6 (dreptul la un proces echitabil), imprejurare in care curtea nu mai considera necesar sa analizeze separat incalcarea art. 1 din protocol.
Am sa detaliez cat pot de coerent la oara asta:
Faptul ca actiunea in revendicare a fost respinsa cu motivarea ca ar fi inadmisibila pentru ca nu s-a urmat procedura pe legea 10 mi se pare clara incalcare art. 6 privind dreptul la un proces echitabil. Curtea a retinut constant ca dreptul de a te adresa unei instante care sa statueze asupra drepturilor tale cu caracter civil trebuie sa fie unul efectiv. Asa fiind, simplul fapt ca te poti adresa instantei insa numai ca sa-ti vezi actiunea respinsa fara a se cerceta fondul dreptului pe care l-ai dedus judecatii, nu indeplineste garantiile unui proces efectiv. dreptul ramane asadar iluzoriu si o astfel de solutie mi se pare a incalca fara dubiu art. 6 din Conventie.
Sa nu mai spun ca si practica Inaltei este in sensul ca admisibilitatea actiunii in revendicare nu poate fi conditionata de procedura pe legea 10.
Pe de alta parte, indiferent cand a avut loc exproprierea "de fapt" despre care vorbesti, la momentul de fata reclamantul in discutie are macar speranta legitima de a recupera bunul sau, confiscat fara drept si abuziv de stat, ceea ce face ca art. 1 din Protocolul 1 aditional sa fie, in mintea mea, incident.
(Ma tem ca sunt incoerenta, insa e tarzior si ma macina gandul ca maine ma trezesc la 4 ceea ce face sa ma concentrez greu)
@AHO
Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic insa legile care scoteau terenurile din circuitul civil nu au avut ca efect intreruperea cursului prescriptiei achizitive (exista in acelasi sens si o decizie a Inaltei intr-un recurs in interesul legii, de anul acesta mi se pare)
Poate ca nu raspund exect la intrebarea ta insa eu vad aici o speta care se potriveste manusa pe practica Curtii aia in care se spune ca in mod cert s-a incalcat art 6 (dreptul la un proces echitabil), imprejurare in care curtea nu mai considera necesar sa analizeze separat incalcarea art. 1 din protocol.
Am sa detaliez cat pot de coerent la oara asta:
Faptul ca actiunea in revendicare a fost respinsa cu motivarea ca ar fi inadmisibila pentru ca nu s-a urmat procedura pe legea 10 mi se pare clara incalcare art. 6 privind dreptul la un proces echitabil. Curtea a retinut constant ca dreptul de a te adresa unei instante care sa statueze asupra drepturilor tale cu caracter civil trebuie sa fie unul efectiv. Asa fiind, simplul fapt ca te poti adresa instantei insa numai ca sa-ti vezi actiunea respinsa fara a se cerceta fondul dreptului pe care l-ai dedus judecatii, nu indeplineste garantiile unui proces efectiv. dreptul ramane asadar iluzoriu si o astfel de solutie mi se pare a incalca fara dubiu art. 6 din Conventie.
Sa nu mai spun ca si practica Inaltei este in sensul ca admisibilitatea actiunii in revendicare nu poate fi conditionata de procedura pe legea 10.
Pe de alta parte, indiferent cand a avut loc exproprierea "de fapt" despre care vorbesti, la momentul de fata reclamantul in discutie are macar speranta legitima de a recupera bunul sau, confiscat fara drept si abuziv de stat, ceea ce face ca art. 1 din Protocolul 1 aditional sa fie, in mintea mea, incident.
(Ma tem ca sunt incoerenta, insa e tarzior si ma macina gandul ca maine ma trezesc la 4 ceea ce face sa ma concentrez greu)
@AHO
Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic insa legile care scoteau terenurile din circuitul civil nu au avut ca efect intreruperea cursului prescriptiei achizitive (exista in acelasi sens si o decizie a Inaltei intr-un recurs in interesul legii, de anul acesta mi se pare)
-
aho
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
- SECTIILE UNITE -
DECIZIA Nr. IV
din 16 ianuarie 2006
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 288 din 30/03/2006
Dosar nr. 22/2005
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit la data de 12 decembrie 2005, in vederea examinarii recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la posibilitatea dobandirii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune in cazul posesiilor incepute inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale si a Legii nr. 59/1974 privind fondul funciar.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenti 87 judecatori din totalul de 108 in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Florenta Balta.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia in sensul de a se stabili ca intrarea in vigoare a prevederilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 59/1974 nu a intrerupt cursul prescriptiei achizitive, in privinta terenurilor, in cazul posesiei incepute anterior adoptarii acestor acte normative.
In vederea deliberarii, a fost amanata pronuntarea pentru data de 16 ianuarie 2006, cand
SECTIILE UNITE,
examinand recursul in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu posibilitatea de a dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune, in cazul posesiilor incepute inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, precum si a Legii nr. 59/1974 privind fondul funciar.
I. Astfel, unele instante au considerat ca, prin efectele pe care le-au produs, legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 au determinat o intrerupere naturala a cursului prescriptiei achizitive pentru posesiile incepute inainte de intrarea lor in vigoare, astfel ca, dupa ce au fost abrogate prin Decretul-lege nr. 1/1989 si, respectiv, Decretul-lege nr. 9/1989, incepe sa curga un nou termen de prescriptie.
In motivarea acestui punct de vedere s-a aratat ca adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974 a determinat o intrerupere naturala a cursului prescriptiei achizitive, deoarece prin prevederile lor terenurile au fost scoase din circuitul civil, astfel ca nu s-a mai putut dobandi nici drept de proprietate pe calea uzucapiunii.
S-a subliniat ca dispozitiile restrictive ale art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 59/1974, potrivit carora terenurile de orice fel puteau fi dobandite numai prin mostenire legala, au fost de natura sa intrerupa, in momentul intrarii acestor legi in vigoare, prescriptiile achizitive ce erau in curs de derulare.
S-a mai relevat ca terenurile, chiar daca nu au fost declarate in mod expres ca imprescriptibile, prin transformarea naturii sau destinatiei lor in sensul prevazut in art. 1864 din Codul civil, au devenit indisponibilizate totusi, ca efect al dispozitiilor restrictive cuprinse in cele doua acte normative.
S-a mai scos in evidenta ca atat timp cat dispozitiile art. 1864 din Codul civil se refera la situatia cand un lucru este scos din circuitul civil, fiind considerat de lege inalienabil, iar un bun, in masura in care este inalienabil, devine si imprescriptibil, concluzia ce se impune este aceea ca bunul respectiv este neprescriptibil pentru ca altfel indisponibilizarea lui ar deveni formala.
Ca urmare, s-a concluzionat ca, in cazurile in care termenele de prescriptie achizitiva incepusera sa curga, dispozitiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 au constituit modalitati de intrerupere naturala cu caracter special, in sensul prevederilor art. 1866-1867 din Codul civil, asa incat posesia exercitata in perioada in care aceste doua legi erau in vigoare nu este apta de a conduce la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, independent de faptul daca termenul necesar s-a implinit sub imperiul acestora sau dupa abrogarea lor.
S-a subliniat ca aptitudinea posesiei de a produce efectele juridice de natura prescriptiei achizitive trebuie luata in considerare numai in raport cu prevederile legale in vigoare atunci cand s-a exercitat, ea neputand retroactiva.
In fine, s-a mai motivat ca efectele produse sub legea veche nu ar putea fi modificate dupa intrarea in vigoare a noilor dispozitii, fara a se incalca principiul neretroactivitatii legii civile noi, incat efectele intreruperii inceteaza numai la data abrogarii legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, iar posesia devine apta pentru uzucapiune numai pentru viitor.
II. Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca intrarea in vigoare a prevederilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 59/1974 nu constituie o intrerupere naturala a cursului prescriptiei achizitive inceputa inainte de aparitia acestor doua acte normative.
S-a relevat, in sprijinul acestui punct de vedere, ca prin cele doua texte de lege terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar a avut loc o restrangere a atributiei de dispozitie din continutul dreptului de proprietate, ceea ce nu poate echivala cu lipsirea de efect a posesiei utile asupra terenurilor.
S-a mai motivat ca imposibilitatea transmiterii terenurilor prin acte juridice intre vii nu a impiedicat exercitarea posesiunii asupra acestora, cat timp cele doua legi nu au determinat luarea de masuri impotriva actelor de folosinta, in nume propriu, ale beneficiarilor prezumtiei de neprecaritate.
Ca urmare, s-a apreciat ca dupa abrogarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, fiind inlaturata interdictia dobandirii terenurilor in alt mod decat prin succesiune legala, posesorii acestora au devenit indreptatiti sa solicite instantelor de judecata sa constate ca au dobandit drept de proprietate asupra acelor terenuri.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
In adevar, din examinarea dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezulta ca intrarea in vigoare a acestor acte normative nu a determinat nici o modificare esentiala asupra cursului posesiilor achizitive incepute anterior.
Astfel, prevazand la art. 30 alin. 1 ca "dobandirea terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localitatilor urbane si rurale se poate face numai prin mostenire legala, fiind interzisa instrainarea sau dobandirea prin acte juridice a acestor terenuri", Legea nr. 58/1974 nu contine, in ansamblul sau, nici o dispozitie referitoare la posesiile exercitate pana in acel moment asupra terenurilor.
Tot astfel, nici Legea nr. 59/1974, care reglementeaza in mod similar dobandirea de terenuri agricole, la art. 44, nu contine vreo prevedere referitoare la posesiile exercitate asupra acelor terenuri pana la data intrarii ei in vigoare.
Dar lipsa posibilitatii de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage si incetarea posesiei asupra lor cat timp exercitarea acesteia nu numai ca nu a fost interzisa prin nici o dispozitie a legii, dar si-a demonstrat in mod neindoielnic utilitatea economica si sociala.
Caracterul real si util al exercitarii posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoasterea si protectia acordata actiunilor posesorii in intreaga perioada de aplicabilitate a legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974.
Pe de alta parte, in raport cu dispozitiile legale aplicabile in materie, nu se poate considera ca, in perioada in care s-au aflat in vigoare legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974, s-ar fi produs o intrerupere naturala a prescriptiei incepute anterior asupra terenurilor ce au facut obiectul acestor legi.
In aceasta privinta, este de observat ca prin art. 1864 pct. 2 din Codul civil se prevede ca este intrerupere naturala a prescriptiei atunci "cand lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformari legale a naturii sau destinatiei sale".
Or, prin dispozitiile legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinatia legala, ci doar au fost restranse modalitatile de transmitere si dobandire a acestora, astfel ca nu se poate considera intrerupta prescriptia pentru perioada in care acele legi au fost in vigoare.
De altfel, in raport cu dispozitiile art. 1844 din Codul civil, potrivit carora "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert", terenurile la care se refera reglementarile din legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 si-au pastrat apartenenta la domeniul proprietatii private atat timp cat nu au fost trecute in alta forma de proprietate si, mai mult, au continuat sa fie susceptibile de a fi transmise si dobandite pe calea restransa a mostenirii legale.
Din moment ce in perioada 1974-1989, in care au fost in vigoare dispozitiile legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrans caile de transmitere si dobandire a lor, fara a se inlatura caracterul privat al formei de proprietate, este evident ca nu a putut sa aiba loc o intrerupere naturala a cursului prescriptiei acestora, in sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care sa poata fi invocata ca piedica la dobandirea dreptului de proprietate pe calea prescriptiei achizitive.
Rezultand astfel ca terenurile ce au facut obiectul reglementarilor din cuprinsul legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974 si-au pastrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atat de prezumtia de neprecaritate prevazuta de art. 1854 din Codul civil, cat si de dispozitiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumtia de neintervertire de titlu, se impune concluzia ca intervalul de timp in care aceste legi au fost in vigoare nu a intrerupt cursul prescriptiei incepute anterior, putand fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescriptiei achizitive asupra acelor terenuri.
Mai mult, fata de caracterul in rem al intreruperii naturale a prescriptiei, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atat timp cat in cazul terenurilor ce au facut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 se invoca o prescriptie de durata, bazata pe o posesie efectiva si necontestata, inceputa anterior adoptarii acestor legi si incheiata dupa abrogarea expresa a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 si nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescriptiei achizitive in astfel de cazuri devine de neinlaturat.
O astfel de solutie este in deplina concordanta si cu dispozitiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicata, prin care s-a stabilit ca terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobandite sa fie trecute in proprietatea celor ce le aveau in folosinta.
Or, daca unor detinatori precari ai terenurilor pe care se aflau constructiile dobandite in perioada in care erau in vigoare prevederile Legii nr. 58/1974 li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acelor terenuri, cu atat mai mult se cuvine sa li se recunoasca evidenta calitate de posesori celor care au stapanit si folosit terenurile altor persoane fizice o perioada atat de indelungata de timp.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, si ale art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca, in cazul posesiilor incepute inainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, prescriptia achizitiva asupra terenurilor nu a fost intrerupta prin intrarea in vigoare a acestor legi, astfel ca, dupa abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instantelor de judecata sa constate ca ei au dobandit dreptul de proprietate privind acele terenuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
D E C I D:
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Stabilesc ca, in cazul posesiilor incepute inainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, prescriptia achizitiva asupra terenurilor nu a fost intrerupta prin intrarea in vigoare a acestor legi, astfel ca, dupa abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instantelor de judecata sa constate ca au dobandit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica din 16 ianuarie 2006.
PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent-sef,
Victoria Maftei
n-as zice ca dec. se refera la exproprieri. De fapt in speta statul este doar uzurpator.
- SECTIILE UNITE -
DECIZIA Nr. IV
din 16 ianuarie 2006
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 288 din 30/03/2006
Dosar nr. 22/2005
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit la data de 12 decembrie 2005, in vederea examinarii recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la posibilitatea dobandirii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune in cazul posesiilor incepute inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale si a Legii nr. 59/1974 privind fondul funciar.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenti 87 judecatori din totalul de 108 in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Florenta Balta.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia in sensul de a se stabili ca intrarea in vigoare a prevederilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 59/1974 nu a intrerupt cursul prescriptiei achizitive, in privinta terenurilor, in cazul posesiei incepute anterior adoptarii acestor acte normative.
In vederea deliberarii, a fost amanata pronuntarea pentru data de 16 ianuarie 2006, cand
SECTIILE UNITE,
examinand recursul in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu posibilitatea de a dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune, in cazul posesiilor incepute inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, precum si a Legii nr. 59/1974 privind fondul funciar.
I. Astfel, unele instante au considerat ca, prin efectele pe care le-au produs, legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 au determinat o intrerupere naturala a cursului prescriptiei achizitive pentru posesiile incepute inainte de intrarea lor in vigoare, astfel ca, dupa ce au fost abrogate prin Decretul-lege nr. 1/1989 si, respectiv, Decretul-lege nr. 9/1989, incepe sa curga un nou termen de prescriptie.
In motivarea acestui punct de vedere s-a aratat ca adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974 a determinat o intrerupere naturala a cursului prescriptiei achizitive, deoarece prin prevederile lor terenurile au fost scoase din circuitul civil, astfel ca nu s-a mai putut dobandi nici drept de proprietate pe calea uzucapiunii.
S-a subliniat ca dispozitiile restrictive ale art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 59/1974, potrivit carora terenurile de orice fel puteau fi dobandite numai prin mostenire legala, au fost de natura sa intrerupa, in momentul intrarii acestor legi in vigoare, prescriptiile achizitive ce erau in curs de derulare.
S-a mai relevat ca terenurile, chiar daca nu au fost declarate in mod expres ca imprescriptibile, prin transformarea naturii sau destinatiei lor in sensul prevazut in art. 1864 din Codul civil, au devenit indisponibilizate totusi, ca efect al dispozitiilor restrictive cuprinse in cele doua acte normative.
S-a mai scos in evidenta ca atat timp cat dispozitiile art. 1864 din Codul civil se refera la situatia cand un lucru este scos din circuitul civil, fiind considerat de lege inalienabil, iar un bun, in masura in care este inalienabil, devine si imprescriptibil, concluzia ce se impune este aceea ca bunul respectiv este neprescriptibil pentru ca altfel indisponibilizarea lui ar deveni formala.
Ca urmare, s-a concluzionat ca, in cazurile in care termenele de prescriptie achizitiva incepusera sa curga, dispozitiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 au constituit modalitati de intrerupere naturala cu caracter special, in sensul prevederilor art. 1866-1867 din Codul civil, asa incat posesia exercitata in perioada in care aceste doua legi erau in vigoare nu este apta de a conduce la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, independent de faptul daca termenul necesar s-a implinit sub imperiul acestora sau dupa abrogarea lor.
S-a subliniat ca aptitudinea posesiei de a produce efectele juridice de natura prescriptiei achizitive trebuie luata in considerare numai in raport cu prevederile legale in vigoare atunci cand s-a exercitat, ea neputand retroactiva.
In fine, s-a mai motivat ca efectele produse sub legea veche nu ar putea fi modificate dupa intrarea in vigoare a noilor dispozitii, fara a se incalca principiul neretroactivitatii legii civile noi, incat efectele intreruperii inceteaza numai la data abrogarii legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, iar posesia devine apta pentru uzucapiune numai pentru viitor.
II. Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca intrarea in vigoare a prevederilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 59/1974 nu constituie o intrerupere naturala a cursului prescriptiei achizitive inceputa inainte de aparitia acestor doua acte normative.
S-a relevat, in sprijinul acestui punct de vedere, ca prin cele doua texte de lege terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar a avut loc o restrangere a atributiei de dispozitie din continutul dreptului de proprietate, ceea ce nu poate echivala cu lipsirea de efect a posesiei utile asupra terenurilor.
S-a mai motivat ca imposibilitatea transmiterii terenurilor prin acte juridice intre vii nu a impiedicat exercitarea posesiunii asupra acestora, cat timp cele doua legi nu au determinat luarea de masuri impotriva actelor de folosinta, in nume propriu, ale beneficiarilor prezumtiei de neprecaritate.
Ca urmare, s-a apreciat ca dupa abrogarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, fiind inlaturata interdictia dobandirii terenurilor in alt mod decat prin succesiune legala, posesorii acestora au devenit indreptatiti sa solicite instantelor de judecata sa constate ca au dobandit drept de proprietate asupra acelor terenuri.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
In adevar, din examinarea dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 si ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezulta ca intrarea in vigoare a acestor acte normative nu a determinat nici o modificare esentiala asupra cursului posesiilor achizitive incepute anterior.
Astfel, prevazand la art. 30 alin. 1 ca "dobandirea terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localitatilor urbane si rurale se poate face numai prin mostenire legala, fiind interzisa instrainarea sau dobandirea prin acte juridice a acestor terenuri", Legea nr. 58/1974 nu contine, in ansamblul sau, nici o dispozitie referitoare la posesiile exercitate pana in acel moment asupra terenurilor.
Tot astfel, nici Legea nr. 59/1974, care reglementeaza in mod similar dobandirea de terenuri agricole, la art. 44, nu contine vreo prevedere referitoare la posesiile exercitate asupra acelor terenuri pana la data intrarii ei in vigoare.
Dar lipsa posibilitatii de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage si incetarea posesiei asupra lor cat timp exercitarea acesteia nu numai ca nu a fost interzisa prin nici o dispozitie a legii, dar si-a demonstrat in mod neindoielnic utilitatea economica si sociala.
Caracterul real si util al exercitarii posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoasterea si protectia acordata actiunilor posesorii in intreaga perioada de aplicabilitate a legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974.
Pe de alta parte, in raport cu dispozitiile legale aplicabile in materie, nu se poate considera ca, in perioada in care s-au aflat in vigoare legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974, s-ar fi produs o intrerupere naturala a prescriptiei incepute anterior asupra terenurilor ce au facut obiectul acestor legi.
In aceasta privinta, este de observat ca prin art. 1864 pct. 2 din Codul civil se prevede ca este intrerupere naturala a prescriptiei atunci "cand lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformari legale a naturii sau destinatiei sale".
Or, prin dispozitiile legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinatia legala, ci doar au fost restranse modalitatile de transmitere si dobandire a acestora, astfel ca nu se poate considera intrerupta prescriptia pentru perioada in care acele legi au fost in vigoare.
De altfel, in raport cu dispozitiile art. 1844 din Codul civil, potrivit carora "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert", terenurile la care se refera reglementarile din legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 si-au pastrat apartenenta la domeniul proprietatii private atat timp cat nu au fost trecute in alta forma de proprietate si, mai mult, au continuat sa fie susceptibile de a fi transmise si dobandite pe calea restransa a mostenirii legale.
Din moment ce in perioada 1974-1989, in care au fost in vigoare dispozitiile legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrans caile de transmitere si dobandire a lor, fara a se inlatura caracterul privat al formei de proprietate, este evident ca nu a putut sa aiba loc o intrerupere naturala a cursului prescriptiei acestora, in sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care sa poata fi invocata ca piedica la dobandirea dreptului de proprietate pe calea prescriptiei achizitive.
Rezultand astfel ca terenurile ce au facut obiectul reglementarilor din cuprinsul legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974 si-au pastrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atat de prezumtia de neprecaritate prevazuta de art. 1854 din Codul civil, cat si de dispozitiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumtia de neintervertire de titlu, se impune concluzia ca intervalul de timp in care aceste legi au fost in vigoare nu a intrerupt cursul prescriptiei incepute anterior, putand fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescriptiei achizitive asupra acelor terenuri.
Mai mult, fata de caracterul in rem al intreruperii naturale a prescriptiei, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atat timp cat in cazul terenurilor ce au facut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 se invoca o prescriptie de durata, bazata pe o posesie efectiva si necontestata, inceputa anterior adoptarii acestor legi si incheiata dupa abrogarea expresa a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 si nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescriptiei achizitive in astfel de cazuri devine de neinlaturat.
O astfel de solutie este in deplina concordanta si cu dispozitiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicata, prin care s-a stabilit ca terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobandite sa fie trecute in proprietatea celor ce le aveau in folosinta.
Or, daca unor detinatori precari ai terenurilor pe care se aflau constructiile dobandite in perioada in care erau in vigoare prevederile Legii nr. 58/1974 li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acelor terenuri, cu atat mai mult se cuvine sa li se recunoasca evidenta calitate de posesori celor care au stapanit si folosit terenurile altor persoane fizice o perioada atat de indelungata de timp.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, si ale art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca, in cazul posesiilor incepute inainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, prescriptia achizitiva asupra terenurilor nu a fost intrerupta prin intrarea in vigoare a acestor legi, astfel ca, dupa abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instantelor de judecata sa constate ca ei au dobandit dreptul de proprietate privind acele terenuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
D E C I D:
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Stabilesc ca, in cazul posesiilor incepute inainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, prescriptia achizitiva asupra terenurilor nu a fost intrerupta prin intrarea in vigoare a acestor legi, astfel ca, dupa abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instantelor de judecata sa constate ca au dobandit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica din 16 ianuarie 2006.
PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent-sef,
Victoria Maftei
n-as zice ca dec. se refera la exproprieri. De fapt in speta statul este doar uzurpator.
-
attorneyatlaw
nu.
Se refera insa la uzucapiune.
care e sanctiune de drept civil impotriva proprietarului care s/a dezinteresat de bunul sau.
Si nu mi se pare ca face vreo distinctie intre proprietari, in sensul ca statul a devenit mai proprietar decat altii daca a dobandit bunul prin nationalizare, cu sau fara titlu.
Se refera insa la uzucapiune.
care e sanctiune de drept civil impotriva proprietarului care s/a dezinteresat de bunul sau.
Si nu mi se pare ca face vreo distinctie intre proprietari, in sensul ca statul a devenit mai proprietar decat altii daca a dobandit bunul prin nationalizare, cu sau fara titlu.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 38 guests