UE

Discutii filosofice pe teme actuale.
Post Reply
florian267

UE

Post by florian267 » 03 Aug 2006, 10:16

Stie cineva ce tratat reglementeaza organizarea UE si unde il pot gasi (in romana sau in engleza)?
Multumesc.

dem

Post by dem » 03 Aug 2006, 11:03

http://www.mie.ro/mie.htm


SCURT ISTORIC

CUM A LUAT NASTERE UNIUNEA EUROPEANA (UE)

La baza actului de nastere a Comunitatilor Europene sta declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta astfel un plan pus la punct impreuna cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Frantei de dupa razboi.

"Declaratia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de catre sase tari fondatoare (Franta, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) a "Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului" (CECO), care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952.

Primele succese ale CECO precum si avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea operei de unificare europeana au determinat ministrii de externe ai celor sase tari fondatoare sa opteze pentru continuarea procesului de integrare in domeniul economic, unde pasiunile nationale erau mai putin intense si deci sansele de gasire a unui teren de interese comune erau mai mari. Conferinta de la Messina, din 1955, a incredintat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak sarcina studierii posibilitatii unei integrari progresive in acest domeniu. Raportul prezentat de acesta in 1956 a servit drept baza de negociere a Tratatului Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatului Comunitatii Economice Europene (CEE). Semnate in martie 1956 de catre cele sase state membre ale CECO, aceste tratate au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.

In timp, tratatelor initiale ale Comunitatilor Europene le-au fost aduse modificari prin:

Tratatul de la Bruxelles (1965)
Actul Unic European (1987)
Tratatul de la Maastricht (1992)
Tratatul de la Amsterdam (1997)
Tratatul de la Nisa (2000)
Prin semnarea, la 7 februarie 1992 la Maastricht, a Tratatului Uniunii Europene, in ansamblul constructiei europene s-au produs schimbari esentiale. Astfel, Uniunea Europeana are la baza un ansamblu de trei "piloni" (termen consacrat in jargonul comunitar: pillier - in franceza, pillar - in engleza): Comunitatea Europeana (primul si cel mai consistent "pilon"), Politica externa si de securitate comuna (PESC) si cooperarea in domeniile Justitiei si afacerilor interne (JAI).

Prin intrarea in vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului de la Maastricht au fost schimbate si o serie de denumiri. Astfel, in loc de "Comunitatea Europeana" se foloseste tot mai frecvent termenul de "Uniune Europeana" (UE), insa nu trebuie uitat ca, in mod concret, Comunitatea Europeana continua sa existe ca parte esentiala a Uniunii Europene, fiind de altfel singura complet integrata, deoarece PESC si JAI au inca la baza cooperarea interguvernamentala, cu toate ca Tratatul de la Amsterdam transfera o serie de competente si in aceste domenii de la nivel national la nivel comunitar. In acelasi context, printr-o decizie a sa din 8 noiembrie 1993, "Consiliul CE" devine "Consiliul UE", fiind desemnat astfel in special in continutul actelor adoptate in domeniile PESC si JAI. In ceea ce priveste Comisia CE, aceasta a devenit "Comisia Europeana".

Comunitatea Europeana a reprezentat permanent un pol de atractie pentru celelalte state europene. In cei peste 50 ani de existenta ai UE au fost cinci valuri de aderare:

1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie
1981: Grecia
1986: Spania si Portugalia
1995: Austria, Finlanda si Suedia
2004: Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Malta si Cipru.
Uniunea Europeana numara astazi 25 membri, insa sunt in curs de desfasurare negocieri de aderare cu alte 3 tari din Europa (Romania, Bulgaria si Croatia). Negocierile de aderare a Turciei constituie inca un punct de discutie pe agenda Consiliului European.


SIMBOLURILE UNIUNII EUROPENE

Drapelul european este albastru, cu 12 stele. A fost adoptat initial de catre Consiliul Europei, in 1955, si a devenit drapelul oficial al Comunitatii Europene in mai, 1986. Numarul stelelor nu are legatura cu numarul statelor membre; ele formeaza un cerc si sunt dispuse precum orele pe cadranul unui ceas, simbolizand plenitudinea si perfectiunea.

Imnul european, adoptat in iunie 1985 de catre Consiliul european de la Milano, este "Oda bucuriei", preludiul celei de-a patra parti a Simfoniei a IX-a de Beethoven

Moneda unica europeana - Euro - a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1999 si a inceput sa fie distribuita, in bancnote si monede, in toate statele membre UE, incepand cu 1 ianuarie 2002. Sigla monedei este litera inspirata din litera greceasca epsilon si de prima litera a cuvantului Europa, iar cele doua linii paralele simbolizeaza stabilitatea.

Din mai 2000, Europa are si o deviza - "Unitate in diversitate" -, rodul unui concurs la care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, intre 10 si 20 de ani.

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 21 guests