model clauzã de exclusivitate

Discutii privind raporturile de Drept Comercial
Post Reply
moldova

model clauzã de exclusivitate

Post by moldova » 07 Apr 2005, 11:39

Buna ziua!
Problema mea este urmatoarea: trebuie sa introduc intr-un contract de vanzare-cumparare comerciala o clauza de exclusivitate;in esenta, sa-l oblig pe vanzator sa-mi vanda numai mie produsul respectiv( deseuri folie polietilena) , cu sanctiunea platii unor daune in caz de nerespectare a acestei obligatii contractuale.
Are cineva un model? Are cineva alte sugestii?

Multumesc!

norocel

Post by norocel » 07 Apr 2005, 11:51

CONTRACT DE DISTRIBUTIE EXCLUSIVA




I. PARTILE CONTRACTANTE

Intre:
- ..............................................................., cu sediul in .................., str. ........................ nr. ......., bl. ......., sc. ......, et. ....., ap. ......, sector ....., persoana juridica romana, inregistrata in Registrul Comertului ..................../......../........., CUI..................., cont nr. ................................................ deschis la ........................................................................, reprezentata prin dl. _____________________________ denumita in cele ce urmeaza VANZATOR, si

- ..............................................................., cu sediul in ............................., str. ........................ nr. ......., bl. ......., sc. ......, et. ....., ap. ......, sector ....., persoana juridica romana, inregistrata in Registrul Comertului ............................................. /......../........., CUI................., cont nr. ................................................ deschis la ........................................................................, reprezentata prin dl. _____________________________ denumita in cele ce urmeaza DISTRIBUITOR, unde

Vanzatorul produce si desface produsele prevazute in anexele acestui CONTRACT si doreste sa acorde exclusivitate Distribuitorului in desfacerea produselor in teritoriu in scopul cresterii constante a segmentului de piata ocupat de respectivele produse, iar Distribuitorul doreste sa desfaca produsele Vanzatorului in conditiile prezentului CONTRACT, a intervenit prezentul CONTRACT DE DISTRIBUTIE EXCLUSIVA in urmatoarele conditii:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art. 1. - Vanzatorul se obliga sa produca si sa desfaca produsele ce vor fi comunicate Distribuitorului sub forma de oferta lunara, conform modelului prevazut in Anexa nr. 1 la prezentul contract, acordand Distribuitorului dreptul exclusiv de a desface aceste produse in teritoriu stabilit, si anume ____________________________ , iar Distribuitorul accepta acest drept in conditiile stipulate mai jos.
In acest scop Vanzatorul il va aproviziona pe Distribuitor in mod continuu, pe toata durata contractului.
Art. 2. - Distribuitorul se obliga sa desfaca produsele comandate Vanzatorului, in conformitate cu oferta primita, pentru aceasta fiind necesar sa depuna toate eforturile in acest sens si sa urmareasca cresterea segmentului de piata ocupat cu produsele Vanzatorului.



III. PRODUSE

Art. 3. Produse inseamna toate produsele enumerate in Anexa nr. 1. Preturile lor sunt enumerate in aceeasi anexa si sunt intelese preturi franco depozitul Distribuitorului.

IV. TERITORIU

Art.4. Teritoriu insemna urmatoarea arie geografica ____________________ .
Vanzatorul nu va numi in teritoriu alt distribuitor pentru produsele care fac obiectul acestui contract si va transmite Distribuitorului orice comanda sau cerere de oferta primita de la o terta persoana aflata in teritoriu.
Distribuitorul se obliga sa anunte Vanzatorului orice oferta primita din partea unor terti si avand ca obiect vanzarea acelorasi produse cu cele mentionate in oferta Vanzatorului.

V. DURATA

Art. 5. - Acest contract se incheie pentru o perioada de _______ ani, cu incepere de la data de _____________ pana la data de _________ .

VI. PRETUL SI MODALITATEA DE PLATA

Art. 6. - Pretul la care Vanzatorul livreaza produsele Distribuitorului va fi cel mentionat in oferta expediata lunar acestuia din urma, minus un rabat de _____ % din pretul de vanzare cu amanuntul.

Art. 7. - Cheltuielile de transport si asigurare a produselor pe durata efectuarii transportului, vor fi suportate de Vanzator.

Art. 8. - Preturile pot fi modificate de Vanzator in conditii care sa justifice modificarea.
Orice modificare a preturilor, pentru produsele din oferta acceptata de Distribuitor, va fi notificata Distribuitorului cu minimum _____ zile inainte de data la care modificarea isi va produce efectele.

Art. 9. - Distribuitorul se obliga sa achite Vanzatorului pretul produselor primite, astfel:
9a. data platii: ___________________________________________________
9b. locul platii _____________________________________________________
9c. modalitatea de plata ____________________________________

Art. 10. Nerespectarea de catre Distribuitor a doua termene consecutive de plata duce la rezilierea de drept a prezentului CONTRACT. In acest caz Distribuitorul va fi obligat la plata de daune interese catre Vanzator ( trece o modalitate de evaluare conventional)


VII. OBLIGATIILE DISTRIBUITORULUI

Art. 11. - Distribuitorul se obliga:
11a. -sa confirme Vanzatorului acceptarea ofertelor primite prin dresarea unor comenzi certe in termen de 10 de zile de la primirea ofertelor;
11b. - sa depuna toate diligentele pentru expunerea permanenta si in conditiile cele mai bune a tuturor produselor Vanzatorului existente in stoc, in vederea cresterii volumului vanzarilor;
11c. - sa transmita Vanzatorului prin fax sau postal -prin scrisoare recomandata- confirmarea de receptie a marfii si a actelor insotitoare;
11d. - sa anunte in termen de maxim 3 zile de la data receptiei produselor eventualele lipsuri constatate;
Dovada lipsurilor constatate trebuie facuta prin proces verbal incheiat intre delegat/ transportator si Distribuitor la data receptionarii produselor. Procesul verbal va fi semnat de transportator/delegat si Distribuitor.
Dovezile vor fi comunicate Vanzatorului in termen de 10 zile de la ridicarea marfii.
11e. -sa transmita la cererea Vanzatorului sau cel putin lunar nu mai tarziu de a-15-a zi a lunii urmatoare celei analizate, un raport scris prin care va prezenta situatia exacta a stocului de produse detinut de Distribuitor si volumul vanzarilor in luna analizata, necesarul de aprovizionat precum si situatia exacta a livrarilor si platilor efectuate;
Distribuitorul va raspunde pentru exactitatea datelor furnizate.

VIII. OBLIGATIILE VANZATORULUI

12. Vanzatorul se obliga:
12a. - sa trimita lunar Distribuitorului oferte, care vor cuprinde toate produsele existente in stoc si pretul pentru fiecare produs in parte, conform modelului din anexa;
12b. - sa accepte toate comenzile primite de la Distribuitor. El va confirma -prin fax, telefon sau scrisoare recomandata- comenzile acceptate in termen de 5 zile de la data primirii lor;
12c. - sa livreze Distribuitorului produsele comandate in termen de 10 zile de la data primirea comenzii; depasirea termenului de livrare a produselor creeaza in sarcina Vanzatorului obligatia la plata de penalitati in cuantum de 0,5 % din valoarea comenzii acceptate, pentru fiecare zi de intarziere;
12d. - sa execute integral si la termen toate comenzile pe care le-a acceptat, aprovizionand ritmic distribuitorul;
12e. - sa retraga de la Distribuitor produsele necorespunzatoare calitativ si cantitativ;
12f. - sa suporte deteriorarile s-au lipsurile datorate transportului, daca Distribuitorul va face dovada acestui fapt, prin intocmirea unui proces verbal la receptia produselor in prezenta transpotatorului/delegatului.
Comunicarea dovezilor se va face de Distribuitor conform art. 11 lit. d alin. 3.
12g. - sa acorde bonificatii constand in majorarea rabatului comercial cu ______ % din pretul de vanzare cu amanuntul, daca Distribuitorul va asigura o crestere a volumului de produse vandute, prin:
- expunerea deosebita a produselor Vanzatorului sub forma unui stand individualizat la toate punctele de vanzare;
12h. - sa puna la dispozitia Distribuitorului diverse materiale publicitare.
12i. - sa prezinte la cererea Distribuitorului situatia livrarilor si platilor dintre ei.

IX. CANTITATI MINIME LIVRATE

Art. 13. In cazul in care produsele nu se vand in proportie de ......... % din cantitatile livrate intr-un termen de ........... de zile de la data receptiei produselor, Distribuitorul este indreptatit sa solicite reducerea cu ............. % a volumul de marfa expediata de Vanzator.

X. RASPUNDEREA CONTRACTUALA

Art. 14. Denuntarea unilaterala a contractului este interzisa sub sanctiunea de daune cu exceptia cazurilor expres prevazute de prezentul contract.

Art. 15. Pentru nerespectarea totala sau partiala, sau pentru executarea defectuoasa a vreuneia din clauzele contractuale partea vinovata se obliga sa plateasca daune.

Art. 16. In cazul in care Distribuitorul nu efectueaza plata la termenele contractuale, va plati vanzatorului penalitati de intarziere de 0,5 % din suma datorata, pentru fiecare zi de intarziere.

XI. RECLAMA SI PUBLICITATEA COMERCIALA

Art. 17. Distribuitorul este obligat sa promoveze publicitar produsele in teritoriu. Vanzatorul va pune la dispozitia Distribuitorului, gratuit, materiale publicitare folosite pentru promovarea in mod direct de catre Vanzator a acestor produse.

Art. 18. Distribuitorul va participa, pe costul sau, la targurile si expozitiile pe care le considera relevante pentru promovarea produselor in teritoriu.

XII. DREPTUL DISTRIBUITORULUI DE A FOLOSI MARCILE DE FABRICA SI DE COMERT ALE VANZATORULUI

Art. 19. Vanzatorul transmite Distribuitorului dreptul de folosinta asupra urmatoarelor marci de fabrica si/sau de comert ______________________ . Aceste marci sunt si raman proprietatea exclusiva a Vanzatorului.
Distribuitorul va folosi aceste marci pentru produsele care fac obiectul acestui CONTRACT si numai cu privire la materialele tiparite, expozitii si reclama comerciala legate de aceste produse.
La terminarea acestui CONTRACT, dreptul de folosinta asupra marcilor cesionate va inceta imediat.





XIII. FORTA MAJORA

Art. 20. Forta majora apara de raspundere partea care o invoca. Prin caz de forta majora se inteleg imprejurarile care au intervenit dupa incheierea contractului, ca urmare a unor evenimente extraordinare, neprevazute si inevitabile pentru una din parti.

Art. 21. Partea care invoca forta majora are obligatia sa o aduca la cunostinta celeilalte parti, in scris, in termen de maxim 5 (cinci) zile de la aparitie, iar dovada fortei majore se va comunica in maxim 10 (zece) zile de la aparitie.
Data de referinta este data stampilei postei de expediere.

XIV. LITIGII

Art. 22. Litigiile dintre Vanzator si Distribuitor, in legatura cu exercitarea drepturilor sI executarea obligatiilor rezultate din prezentul contract, in cazul in care nu se solutioneaza pe cale amiabila, se vor supune spre solutionare instantei competente.
Litigiile dintre Editura si Distribuitor se solutioneaza in conformitate cu legislatia din Romania.
Litigiile se vor solutiona in Romania, la Bucuresti.

XV. DISPOZITII FINALE

Art. 23. Completarile si/sau modificarile aduse la prezentul CONTRACT nu sunt valabile si opozabile, decat daca rezulta expres din acte semnate de ambele parti contractante.

Prezentul CONTRACT a fost incheiat in tara ____________ localitatea _________________ in limba _____________ in _________ exemplare cu aceeasi putere valabila, cate un exemplar pentru fiecare parte contractanta.



Vanzator, Distribuitor,
.......................................... ............................

dinubocos

Post by dinubocos » 07 Apr 2005, 12:06

La capitolul 4 al contractului: TERITORIUL ar trebui sa prevezi obligativitatea Vanzatorului de a interveni prompt si a rezolva prin forta contractuala de care dispune situatia in care un alt distribuitor, autorizat sau nu, incalca teritoriul cu de la sine putere.

croc

Post by croc » 07 Apr 2005, 12:11

aveti grija la concurenta;

intra, daca sunt indeplinite si alte conditii, la intelegerile pe verticala; amenda consiliului este de pana la 10% din cifra de afaceri a firmei pe anul anterior celui in care a savarsit fapta anticoncurentiala.

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 20 guests