cupon de privatizare
cupon de privatizare
Bună ziua. În anul 1992 am depus cuponul la o societate din Constanţa care se ocupa cu transportul de ciment. Ani de zile nu am primit nimic de la ei, nici veşti nici dividende. Acum 3 ani am primit o scrisoare de la o altă societate,din Bucureşti, care preluase acţiunile firmei iniţiale şi care îmi oferea 1700 lei pentru 40 acţiuni. Am decis să nu le vând. Din ce am mai citit pe net, firma actuală nu a fost listată la Bursă o bună bucată de timp. Acum nu ştiu ce să zic pentru că cei de acolo nu sunt foarte darnici cu detaliile. Având nevoie de bani am luat legătura cu ei iar oferta lor a fost aceeaşi, 1700 lei. Am întrebat de dividende, având în vedere că firma este foarte mare şi cunoscută in domeniul cimentului, şi răspunsul a fost că până acum nu s-au dat dar anul acesta se vor da, nu se ştie încă valoarea dar sigur se vor da. Întrebare mea este dacă eu pot vinde aceste acţiuni unei persoane care oferă un preţ mai mare,având în vedere că firma nu este listată la Bursă. De la firmă m-i s-a spus că am drept de preempţiune. Ce este acest drept? În legătură cu dividendele vreau să vă întreb dacă am dreptul la ele având în vedere că eu am depus cuponul la firma din Constanţa. Faptul că a fost preluată de cei din Bucureşti îmi dă acest drept?
Re: cupon de privatizare
Dreptul de preemţiune reprezintă dreptul uneia din părţi de a fi preferată unei alte persoane la cumpărarea sau vânzarea unui anumit bun.
faptul ca a fost preluata de o firma din Bucuresti nu are nici o legatura cu dividendele datorate dumneavoastra
faptul ca a fost preluata de o firma din Bucuresti nu are nici o legatura cu dividendele datorate dumneavoastra
Re: cupon de privatizare
Cuculis îţi mulţumesc pentru răspuns dar mai am câteva întrebări. Cum îmi exercit dreptul de preempţiune? Ce trebuie să fac eu ca posibil vânzător? Iar în legătură cu dividendele am citit pe net că firma a dat dividende pe anii trecuţi, deşi de acolo m-i s-a spus că nu. Care este termenul de încasare? S-a prescris termenul? Dacă da, mai am vreo şansă să le cer? Nu ştiu dacă pot da numele firmei pe forum, dar din ce am citit eu scrie clar că pe 2006, 2008, 2009, s-au distribuit aceste venituri. Vă mulţumesc .
Re: cupon de privatizare
Legea 31/90
Art. 67
(1)Cota-parte din profit ce se plateste fiecarui asociat constituie dividend.
(2)Dividendele se distribuie asociatilor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se platesc în termenul stabilit de adunarea generala a asociatilor sau, dupa caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobarii situatiei financiare anuale aferente exercitiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comerciala va plati daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, daca prin actul constitutiv sau prin hotarârea adunarii generale a actionarilor care a aprobat situatia financiara aferenta exercitiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobânda mai mare.
(3)Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.
(4)Dividendele platite contrar dispozitiilor alin. (2) si (3) se restituie, daca societatea dovedeste ca asociatii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurarile existente, trebuiau sa o cunoasca.
(5)Dreptul la actiunea de restituire a dividendelor, platite contrar prevederilor alin. (2) si (3), se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor.
(6)Dividendele care se cuvin dupa data transmiterii actiunilor apartin cesionarului, în afara de cazul în care partile au convenit altfel.
Art. 73
(1)Administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru:
b)existenta reala a dividendelor platite;
Art. 111
(1)Adunarea generala ordinara se întruneste cel putin o data pe an, în cel mult 5 luni de la încheierea exercitiului financiar.
(2)În afara de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generala este obligata:
a)sa discute, sa aprobe sau sa modifice situatiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administratie, respectiv de directorat si de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, dupa caz, de auditorul financiar, si sa fixeze dividendul;
Art. 1172
(1)Situatiile financiare anuale, raportul anual al consiliului de administratie, respectiv raportul directoratului si cel al consiliului de supraveghere, precum si propunerea cu privire la distribuirea de dividende se pun la dispozitia actionarilor la sediul societatii, de la data convocarii adunarii generale. La cerere, actionarilor li se vor elibera copii de pe aceste documente. Sumele percepute pentru eliberarea de copii nu pot depasi costurile administrative implicate de furnizarea acestora.
(2)În cazul în care societatea detine o pagina de internet proprie, convocarea, orice alt punct adaugat pe ordinea de zi la cererea actionarilor, în conformitate cu art. 1171, precum si documentele prevazute la alin. (1) se publica si pe pagina de internet, pentru liberul acces al actionarilor.
(3)Fiecare actionar poate adresa consiliului de administratie, respectiv directoratului, întrebari în scris referitoare la activitatea societatii, înaintea datei de desfasurare a adunarii generale, urmând a i se raspunde în cadrul adunarii. În cazul în care societatea detine o pagina de internet proprie, în lipsa unei dispozitii contrare în actul constitutiv, raspunsul se considera dat daca informatia solicitata este publicata pe pagina de internet a societatii, la sectiunea «întrebari frecvente»
Extrase din regulamentul CNVM 1/2006 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare
Data de înregistrare - data calendaristica stabilita de adunarea generala a actionarilor, denumita în continuare AGA, care serveste la identificarea actionarilor care urmeaza a beneficia de dividende sau alte drepturi si asupra carora se rasfrâng efectele hotarârilor AGA;
Art. 113 G.Alte rapoarte
(1)Înainte de data la care se platesc dividendele, societatea este obligata sa publice un comunicat de presa într-un cotidian de circulatie nationala în care precizeaza cel putin:
a)valoarea dividendului pe actiune si termenul de plata al acestora, stabilit de AGA;
b)modalitatile de plata si, daca este cazul, datele de identificare a agentului de plata.
Extrase din legea 297/2004 privind piata de capital
Art. 224
(1)Societatile admise la tranzactionare pe o piata reglementata sunt obligate sa se înregistreze la C.N.V.M. si sa respecte cerintele de raportare stabilite prin reglementarile C.N.V.M. si ale pietelor reglementate pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise de acestea.
(2)Societatea comerciala trebuie sa asigure un tratament egal pentru toti actionarii care detin actiuni de aceeasi clasa.
(3)Societatea comerciala trebuie sa asigure toate facilitatile si informatiile necesare pentru a permite actionarilor sa-si exercite drepturile, în special:
a)sa informeze actionarii cu privire la organizarea adunarilor generale si sa permita acestora sa-si exercite drepturile de vot;
b)sa informeze publicul cu privire la alocarea si plata dividendelor, emiterea de noi actiuni, inclusiv operatiunile de distribuire, subscriere, renuntare si conversie;
Art. 238
(1)Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, identificarea actionarilor care urmeaza a beneficia de dividende sau alte drepturi si asupra carora se rasfrâng efectele hotarârilor adunarii generale a actionarilor va fi stabilita de aceasta. Aceasta data va fi ulterioara cu cel putin 10 zile lucratoare datei adunarii generale a actionarilor.
(2)Odata cu fixarea dividendelor, adunarea generala a actionarilor va stabili si termenul în care acestea se vor plati actionarilor. Acest termen nu va fi mai mare de 6 luni de la data adunarii generale a actionarilor de stabilire a dividendelor.
(3)În cazul în care adunarea generala a actionarilor nu stabileste data platii dividendelor, potrivit alin. (2), acestea se platesc în termen de maximum 60 de zile de la data publicarii hotarârii adunarii generale a actionarilor de stabilire a dividendelor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, data de la împlinirea careia societatea este de drept în întârziere.
Art. 239
Hotarârea adunarii generale de fixare a dividendului, se depune în termen de 15 zile la oficiul registrului comertului, pentru a fi mentionata în registru si publicata în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Hotarârea constituie titlu executoriu, în temeiul caruia actionarii pot începe executarea silita împotriva societatii, potrivit legii.

Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 22 guests