Stimate Domn (Doamna),
Sunt responsabilul legal al unui proiect cu fonduri europene şi, în această calitate, aş vrea să vă dau câteva detalii despre proiectul în care sunt implicată.
În anul 2008 am depus spre aprobare, în sesiunea iunie, proiectul privind construirea unei brutării în sat Baraţi, comuna Mărgineni, judeţul Bacău, pentru a primi aprobarea accesării de fonduri prin FEADR (Fondul european de dezvoltare rurală), măsura 123, schema de ajutor de stat XS 13. Proiectul a fost aprobat şi s-a semnat contractul de finanţare în ianuarie 2009.
Bucuria de început a început încet, încet să piară, odată cu derularea proiectului şi birocraţia excesivă de care ne-am izbit. Am înţeles treptat de ce oamenii de afaceri nu vor să piardă timpul cu proiecte finanţate prin fonduri europene.
UZURA MORALĂ ŞI FIZICĂ ESTE MULT MAI MARE DECÂT SUMA OBŢINUTĂ.
Azi ţi se spune într-un fel, mâine altfel, se contrazic oamenii din acelaşi birou, ba mai mult se contrazice acelaşi om pe el însuşi. Lucrurile se tot schimbă, astfel încât ţi se cere sa depui un dosar în 3 exemplare, la o săptămână ţi se spune că trebuie în 4 exemplare.
După o muncă foarte grea, stres, nervi întinşi la maxim, am reuşit sa finalizăm proiectul şi să deschidem brutăria. Ultima vizită în teren de la Oficiul Judeţean Bacău fusese făcută, aprobarea Oficiului Judeţean pentru ultimul dosar de plată fusese obţinută. Însă, după un timp, ni s-a comunicat că maşina de marfă, respectiv Autofurgonul Citroen Jumper va fi respins la plată. Motivaţia? Nu este o maşină de marfă, ci una de transport persoane!
După cum ştiţi, orice bun cumpărat prin fonduri europene primeşte mai multe aprobări anterior cumpărării:
- prima aprobare este în faza de proiect, când se trec caracteristicile generale ale bunurilor;
- a doua aprobare este în faza de dosar de achiziţii, când se parcurg etapele unei licitaţii, de această dată se cunosc deci şi firma de la care se va achiziţiona bunul, şi marca.
Doar în urma acestor aprobări se cumpără un bun şi se solicită spre decontare în faza dosarelor de plata. În plus, noi am mai primit o aprobare suplimentară pentru achiziţionarea autofurgonului, când s-a solicitat printr-un act adiţional modificarea câtorva caracteristici tehnice.
Precizez că maşina nu are geamuri în toată partea de transport marfă, este carosată pe interior cu fibră de sticlă, are două grile de ventilaţie pentru eliminarea condensului de la pâine, este autorizată de Direcţia sanitar veterinară pentru transportul de pâine şi făină. Autofurgonul a fost inscripţionat cu datele societăţii şi cu textul „Pâine şi produse de panificaţie”, conform normelor sanitar veterinare. Carosarea este executată conform normelor, astfel încât să se poată executa o spălare uşoară şi o dezinfectare perfectă. În acest sens, a fost încheiat un contract cu o firmă specializată pentru spălarea şi dezinfectarea acesteia. Drept pardoseală este un grătar pe care se depozitează navetele cu pâine, în vederea transportului către clienţi. Registrul Auto Român precizează clar prin adresa nr.500 din 30.12.2011 că este o maşină de marfă, iar Citroen România S.R.L. de asemenea, prin adresa nr. 3850 din 08.12.2011.
Cum se poate ca o maşină nouă, care arată ca o bijuterie, să nu poată transporta pâine, timp în care pe piaţă există atâtea maşini tip Dacia papuc, carosate cu tablă cu zeci de ani în urmă şi care transportă nestingherite pâine către clienţi?
Şi chiar dacă pentru fonduri nu contează ce mai e pe piaţă, atunci întreb de ce unei alte societăţi, cu acelaşi obiect de activitate, respectiv S.C. ANTARES S.R.L. Buhuşi, judeţul Bacău, i s-a decontat aceeaşi maşină, cu aceeaşi marcă, de către acelaşi Centru Regional Iaşi, în urmă cu 1 an? Societatea Pambac S.A. Bacău are întreaga flotă de autoutilitare formată din autovehicule de acest gen! Ca şi multe alte societăţi!
Dacă se dorea achiziţionarea unui alt tip de vehicul, trebuia să nu ni se aprobe cel propus! Nu se pot schimba regulile în timpul jocului!
După înştiinţarea verbală primită, prin care ni se comunica, după cum am mai spus, că se va tăia de la plată maşina, am primit de la Centrul Regional Iaşi, Serviciul Verificare Tehnică, un supracontrol. Cele două persoane venite au fost impresionate de cum arată brutăria şi maşina şi după un inventar amănunţit şi solicitarea unor alte documente, ne-au comunicat că dânşii aprobă decontarea la plată a Autofurgonului.
La circa 3 săptămâni de la această inspecţie, respectiv pe 27.12.2011 am primit un telefon de la Centrul Regional Iaşi, prin care ni s-a comunicat că autofurgonul a fost respins la plată, de către APDRP Bucureşti, adresa pe care am primit-o ulterior este însă semnata de către Directorul Centrului Regional Iaşi – Bulgaru Liviu Gabriel, Sef Serviciu Plăţi – Manolescu Doru si Inspector – Volf Ovidiu. Sumei nedecontate la plată (jumătate din valoarea maşinii – contribuţia fiind 50-50%) i se adaugă o penalizare de 41.150 lei, totalul sumei de plată fiind de 79.776 lei . Precizez că domnul director Bulgaru Liviu Gabriel şi domnul Şef Serviciu Plăţi Manolescu Doru au semnat şi aprobările anterioare privind achiziţia Autofurgonului. Acum se dezic de propriile lor decizii?
Am avut 5 zile termen să contest aceasta decizie de plată si am contestat, dar contestaţiile se depun la acelaşi serviciu care a eliberat decizia. Oare e normal? Chiar şi când se contestă decizia unor judecători se merge la un for superior!
Faptul că proiectul a fost verificat şi de APDRP Bucureşti, consider că autoritatea competentă să rezolve problema este Autoritatea de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii.
Oare aceşti funcţionari au interese ascunse, au rea credinţă, să fie vorba de incompetenţă, de obstrucţionarea procesului de absorbţie al fondurilor europene? Oare să fie vorba de forţare la limita legii (mulţi funcţionari publici care lucrează în sfera fondurilor europene, pentru a disimula încercările de constrângere a beneficiarilor de fonduri să „cotizeze într-un fel sau altul un anumit procent din suma eligibilă accesată” se ascund în spatele conceptului de „SUSPICIUNE”, când de fapt este vorba de „ABUZ ÎN SERVICIU”), pe care o întâlnim din ce în ce mai des în relaţia dintre experţi şi beneficiari (lucru confirmat prin procentul foarte mare de procese câştigate pe bună dreptate de către beneficiari în dauna experţilor care au „suspiciuni” după ce tot ei aprobă de „n ori” bunurile ce urmează a fi acceptate la plată)? Când se aprobă la plată pentru un beneficiar un bun, iar pentru alt beneficiar cu acelaşi obiect de activitate, acelaşi bun (aprobat de 3 ori anterior dosarului de plată şi de 2 ori pe timpul derulării dosarului de plată) este respins la plată, mai poate fi vorba de „SUSPICIUNE” sau este vorba de „ABUZ ÎN SERVICIU”?
Oare factorii cu răspunderi enorme în politica de atragere a fondurilor europene (şi mă refer aici la Preşedintele României, Primul ministru, Ministrul Agriculturii, conducerea Autorităţii de management pentru PNDR) şi Comisarul European pentru Agricultură, ştiu şi sunt informaţi cu privire la acest aspect? Oare rata foarte scăzută de absorbţie a fondurilor europene nu se datorează în primul rând amatorismului, lipsei de profesionalism, superficialităţii, imposibilităţii acestor persoane de a discerne?
De ce să privească permanent un „nebun frumos” al zilelor noastre care încearcă să dea de lucru la alţi semeni, drept un „hoţ”, un „neica nimeni” care încearcă să fenteze fondurile, achiziţionând în loc de „mijloc de transport specializat” un „mijloc de transport pentru uz personal şi transport persoane” pentru a avea şi el „cu ce să se ducă în concediu” sau „în excursie în străinătate”? După acelaşi raţionament, putem asimila pe toţi cei care au proiecte pe Măsura 313, drept persoane care în loc de unităţi de primire turistică au de gând să construiască case de locuit!
Aceşti funcţionari publici se joacă cu nervii unor oameni ca noi, care au pus gaj singurul apartament pentru avansul obţinut şi brutăria pentru creditul contractat. Dacă la începutul proiectului, când am obţinut aprobarea fără mită, am crezut că lucrurile se vor derula normal, dar bineînţeles nu fără muncă, acum recomand oamenilor de afaceri din jurul meu să nu se încurce cum am făcut-o eu. Pentru un proiect derulat cu fonduri europene îţi trebuie nervi de oţel, extrem de mult timp, în care foarte bine ţi-ai putea desfăşura o altă afacere, pe forţe proprii.
Oare acesta este spiritul accesării fondurilor europene? Bineînţeles că nu, pentru că noi încă mai credem în justeţea lor, păcat de persoanele care le aplică.
Ataşez dosarul depus la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi, inclusiv fotografii ale autofurgonului.
Pentru orice alte detalii, vă stau la dispoziţie.
Cu stimă,
Oana Nicoleta Roşu - 0744/838.768
Responsabil legal proiect
S.C. ROFIL PAN S.R.L.
sat Mărgineni, comuna Mărgineni
judeţul Bacău
BRUTĂRIA EVI – BRUTĂRIE EUROPEANĂ
S.C. ROFIL PAN S.R.L. Mărgineni
Punct de lucru: sat Baraţi, strada Prunului, numărul 2
comuna Mărgineni, judeţul Bacău, cod poştal 607.316
J 04/665/2007; C.U.I. RO 21564703
Număr de înregistrare a CF: C 123A 0208104 00002
e-mail: rofilpan@yahoo.com Telefon: 0744/838.768
Număr de ieşire corespondenţă 01 din 02.01.2012
CONTESTAŢIE LA NOTIFICAREA
BENEFICIARULUI CU PRIVIRE LA CONFIRMAREA PLĂŢII NUMĂRUL 12041 DIN DATA DE 27.12.2011
Subsemnata Roşu C. Oana-Nicoleta, cetăţean român, domiciliată în municipiul Bacău, strada 9 Mai, numărul 46, scara A, ap. 4, jud. Bacău, născută în Bacău, judeţul Bacău la data de 24.04.1973, fiica lui Constantin şi Aglaea, posesoare a C.I. seria X.C. nr. 305443, eliberată de Poliţia Bacău, la data de 19.12.2003, cod numeric personal 2730424040033, în calitate de administrator unic şi reprezentant legal al S.C. ROFIL PAN S.R.L. Mărgineni, persoană juridică cu sediul în sat Mărgineni, comuna Mărgineni, judeţul Bacău, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău sub nr. J/04/665/2007, cod unic de înregistrare RO 21564703 şi cu Punctul de lucru „BRUTĂRIA EVI” situat în sat Baraţi, strada Prunului, numărul 2, comuna Mărgineni, judeţul Bacău, prin prezenta vă rog să dispuneţi reverificarea dosarului Cererii de plata nr. P 123A 0208104 00002 din 12.10.2011 / tranşa IV la care face referire Notificarea numărul 12041/27.12.2011, emisă de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi, întrucât consider că s-a făcut o eroare de încadrare/interpretare cu privire la respingerea la plată a contravalorii Contractului de vânzare-cumpărare numărul 75 din 21.02.2011 încheiat cu S.C. ŢIRIAC AUTO S.R.L. Braşov, punct de lucru Bacău (dealer zonal Citroen).
Vă aduc la cunoştinţă că am achiziţionat un Autofurgon nou, categoria AUTOUTILITARĂ, caroseria BB FURGON, marca CITROEN JUMPER, tipul Y/DBMFC/JUMPER, carosat şi amenajat de către o firmă specializată, pe care îl folosesc ca mijloc de transport specific pentru produsele de panificaţie fabricate în cadrul societăţii, în special pâine. Autofurgonul a necesitat amenajarea interioară a caroseriei de către o societate specializată, respectiv S.C. STILPLAST S.R.L. Bacău, pentru a îndeplini aceleaşi cerinţe şi funcţii specifice pentru transportul produselor de panificaţie.
În anul 2008 am depus în sesiunea iunie, cererea de finanţare privind construirea unei brutării în sat Baraţi, comuna Mărgineni, judeţul Bacău, pentru a primi aprobarea accesării de fonduri prin FEADR/PNDR. Proiectul a fost aprobat şi s-a semnat contractul de finanţare numărul C 123A 0208104 00002 din 12.01.2009. Implicit, a fost aprobată ca şi cheltuială eligibilă privind achiziţionarea unui Autofurgon, printre caracteristicile tehnice fiind inserate cele privind „Amenajare pentru transport pâine". Tot în studiul de fezabilitate aprobat de către Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi, se menţionează la Principale caracteristici funcţionale ale achiziţiilor propuse: „Autofurgonul – se foloseşte pentru a asigura un sistem propriu de distribuţie a produselor de panificaţie, ţinându-se cont de producţia realizată zilnic ce trebuie distribuită în stare proaspătă. Ajută şi la aprovizionarea cu materiale auxiliare necesare în procesul de producţie. Clienţii produselor de panificaţie sunt în număr relativ mare, ceea ce determină necesitatea transportării de produse pe o rază de aproximativ 25 km. Acesta va fi utilat (carosat) special pentru transport pâine, în conformitate cu normele igienico – sanitare în vigoare."
Oare ce alte dotări suplimentare, faţă de cele menţionate în studiul de fezabilitate, se mai puteau face în accepţiunea domnilor funcţionari publici care au considerat respectivul Autofurgon o cheltuială neeligibilă destinată ,,transportului pentru uz personal şi transport persoane”, ţinând cont şi de faptul că prin studiul de fezabilitate s-a aprobat pentru transportul produselor finite ce trebuie distribuite în stare proaspătă, precum şi pentru cel destinat aprovizionării cu materiale auxiliare necesare în procesul de producţie?
În data de 29.04.2009, a fost depus la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi: “Nota explicativă pentru modificarea contractului (C.1.5)”, ”Memoriul justificativ la Nota explicativă pentru modificarea contractului C 123A 0208104 00002”, “Tabelul comparativ cu principalele caracteristici tehnice ale achiziţiilor propuse”, iar în data de 19.05.2009 au fost depuse: “Informaţiile suplimentare la Nota explicativă pentru modificarea contractului (C.1.5)”, ”Informaţiile suplimentare la memoriu justificativ al notei explicative pentru modificarea contractului C 123A 0208104 00002” şi “Informaţiile suplimentare la tabelul comparativ cu principalele caracteristici tehnice ale achiziţiilor propuse” pentru „modificarea principalelor caracteristici tehnice minimale pentru 20 (douăzeci) bunuri”, printre acestea ajustându-se în părţile esenţiale caracteristicile tehnice propuse ale Autofurgonului. S-a obţinut aprobarea acestui demers prin „Notificarea de acceptare a modificărilor tehnice/financiare (C.1.8.1)” numărul 5396/27.05.2009, semnată şi ştampilată de Directorul Adjunct CRPDRP 1 Nord Est Iaşi Mihăileasa Radu, precum şi „Notificarea de acceptare a modificărilor prin act adiţional” numărul 6038/11.06.2009, semnată şi ştampilată de către Directorul adjunct CRPDRP 1 Nord Est Iaşi, Mihăileasa Radu precum şi „Actul adiţional nr. 1/11.06.2009” semnat şi ştampilat de pentru Director CRPDRP 1 Nord Est Iaşi de către Mihăileasa Radu, şi pentru director adjunct Manolescu Doru.
În baza celor două aprobări anterioare ale Centrului Regional de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi, am realizat dosarul de achiziţii cu noile caracteristici aprobate. În Cererea de ofertă pentru achiziţie Capitolul 4.4. Utilaje fără montaj şi echipamente de transport, Subcapitolul 4.4.2. Mijloc de transport (Autofurgon) a fost inserat faptul că se doreşte contractarea unui mijloc de transport produse panificaţie (Autofurgon). La punctul 9 din aceeaşi cerere de ofertă a fost prevăzut faptul că: „Preţul cuprinde ………. amenajarea şi adaptarea mijlocului de transport (Auto furgon) pentru transportul produselor de panificaţie.”
Am obţinut aprobarea dosarului de achiziţii, în care câştigătorul se obliga prin Formularul de ofertă numărul 61/11.02.2011 să furnizeze un mijloc de transport produse panificaţie (Autofurgon), aprobare semnată de Directorul CRPDRP 1 Nord Est Iaşi, Bulgaru Liviu Gabriel prin „A 4 – Fişa de avizare a dosarelor de achiziţii” numărul 3022/09.03.2011. La mai puţin de 10 luni de la această aprobare, acelaşi domn director semna Notificarea beneficiarului cu privire la confirmarea plăţii (Formularul AP 9.2) numărul 12041/27.12.2011 prin care se respinge la plată contravaloarea Contractului de vânzare-cumpărare numărul 75 din 21.02.2011 încheiat cu S.C. ŢIRIAC AUTO S.R.L. Braşov, punct de lucru Bacău (dealer zonal Citroen).
Cu toate că am respectat întocmai caracteristicile tehnice aprobate prin 3 (trei) acte de autoritate, de către persoane investite cu responsabilităţi şi răspunderi pe linia accesării fondurilor europene, tot aceleaşi persoane se contrazic şi se dezic de propriile decizii luate.
Oare factorii cu răspunderi enorme în politica de atragere a fondurilor europene (şi mă refer aici la Preşedintele României, Primul ministru, Ministrul Agriculturii, conducerea Autorităţii de management pentru PNDR) şi Comisarul European pentru Agricultură, ştiu şi sunt informaţi cu privire la acest aspect? Oare rata foarte scăzută de absorbţie a fondurilor europene nu se datorează în primul rând amatorismului, lipsei de profesionalism, superficialităţii, imposibilităţii acestor persoane de a discerne?
Oare fuga şi reticenţa oamenilor de afaceri de bună credinţa, care ar dori să ajute economia prin crearea de noi locuri de muncă, realizarea unor produse de o calitate şi în condiţii igienico-sanitare deosebite, nu se datorează în primul rând acestor persoane care îşi permit să schimbe regulile în timpul jocului (un proiect aprobat trebuie dus la capăt în condiţiile iniţiale).
Oare ar putea exista în Uniunea Europeană un funcţionar public care să poată considera un mijloc de transport cu 2+1 locuri în cabină, iar în partea de transport marfă amenajat cum nu cred să existe ceva mai superior din punct de vedere al siguranţei alimentare şi a condiţiilor igienico-sanitare, drept o cheltuială neeligibilă? Deşi adaptat la cerinţele de transport în cont propriu a materiei prime şi a produselor finite de panificaţie (carosare/capitonare/izolaţie/aplicare aerisitoare/ montare covoraş pvc pentru transportul produselor de panificaţie), cerinţe care au fost menţionate şi aprobate prin studiul de fezabilitate, anexat Cererii de finanţare, declarat eligibil odată cu aprobarea cererii de finanţate, modificărilor tehnice, precum şi a dosarului de achiziţie, acest mijloc de transport specializat poate să fie catalogat ca fiind „Mijloc de transport pentru uz personal şi transport persoane”?
Oare ar putea crede cineva, că acest Autofurgon amenajat pentru transport pâine şi produse de panificaţie, prin carosarea acestuia pe toate laturile interioare, plafon, uşi şi pardoseală cu fibră de sticlă albă, lucioasă, avizată sanitar, aplicare de aerisitoare pe uşi şi montarea pe podea a unui covoraş pvc special (utilări speciale pentru transport păine şi produse de panificaţie, în conformitate cu normele igienico – sanitare în vigoare), obţinând de la DSVSA Bacau (în conformitate cu prevederile alineatului (9) al articolului numărul 34 din Ordinul 111/2008, ce prevede că “transportul produselor alimentare de origine nonanimală se realizează prin intermediul mijloacelor de transport înregistrate conform documentului de înregistrare pentru siguranţa alimentelor privind mijloacele de transport ale produselor alimentare de origine nonanimală”), “Documentul de înregistrare pentru siguranţa alimentelor privind mijloacele de transport al produselor alimentare de origine nonanimala“ numărul 00476/04.10.2011, prin care se specifică faptul că “mijlocul de transport autoutilitara seria YF7YDBMFC11990976“ a fost înregistrat pentru transportul produselor alimentare de origine nonanimala (inclusiv produsele finite de panificaţie şi materiile prime necesare procesului de producţie - aceste produse se vor transporta în navetele pentru transport pâine sau carucioarele pentru transportat navete, respectiv în rastelele inox pentru răcire pâine), ar putea transporta persoane sau ar avea funcţiune de mijloc de transport pentru uz personal?
Oare ar mai putea exista funcţionari publici la nivele superioare în ierarhia accesării fondurilor europene, care să realizeze copy/paste la inepţiile unor funcţionari lipsiţi de logica elementară încât să considere acest Autofurgon, inscripţionat conform alineatului 10 al articolului numărul 34 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008, care prevede că: “În vederea înregistrării sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, mijloacele de transport al cerealelor şi seminţelor de consum, al produselor de morărit, al pâinii, precum şi al celorlalte produse de brutărie şi produse făinoase trebuie să aibă inscripţionate în lateral şi spate - cu caractere cu o înălţime de minimum 20 cm - următoarele menţiuni: PÂINE ŞI PRODUSE DE PANIFICAŢIE”, drept o cheltuială neeligibilă, respectiv „Mijloc de transport pentru uz personal şi transport persoane”?
Oare nu există în structura de absorbţie a fondurilor europene, plătită cu bani de la contribuabilul modest şi cinstit, persoane cu simţul raţiunii şi al logicii care să considere acest mijloc specializat de transport pâine şi produse de panificaţie drept o cheltuială eligibilă (aşa cum a fost aprobat de 3 ori până în prezent) şi care să ajungă la deducţia logică a faptului că, dacă acest Autofurgon fără nici un geam în toată partea de transport marfă, nu este „mijloc de transport pentru uz personal şi transport persoane”, atunci înseamnă că este „mijloc de transport specializat”.
Oare dacă nici în urma obţinerii, prin adresa numărul 500 din 30 decembrie 2011, de la instituţia statului cea mai abilitată să precizeze dacă, AUTOUTILITARA N1, CITROEN JUMPER, caroseria BB FURGON, număr de identificare VF7YDBMFC11990976, număr de omologare BF15232E11U88E4, an fabricaţie 2011, având cartea de identitate a vehiculului numărului G966339, achiziţionată de la S.C. ŢIRIAC AUTO S.R.L. Braşov, punct de lucru Bacău (dealer zonal Citroen) este „mijloc de transport specializat” sau „mijloc de transport pentru uz personal şi transport persoane”, a unei clarificări destul de explicite şi concise în acest sens, domnii experţi nu înţeleg şi nu-şi recunosc greşeala impardonabilă pe care au făcut-o, înseamnă că există o motivaţie pur personală sau indusă de alte persoane (concurenţa – şi aici mă refer la cel puţin 3 firme care au achiziţionat şi ele Autoutilitare, dar care nu au avut acelaşi tratament), de natură a prejudicia în mod conştient şi voit activitatea societăţii. În adresa sus menţionată, Reprezentanţa Bacău a Registrului Auto Român ne comunică următoarele (extrase):
- conform definirii categoriei de omologare: „Categoria N 1 – reprezintă vehicule proiectate şi fabricate pentru transportul de mărfuri cu o masă maximă care nu depăşeşte 3,5 tone”;
- conform definirii categoriei de folosinţă: „Autoutilitară (autovehicul transport marfă) – autovehicul din categoria N 1, N 2, N 3 cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri”;
- în concluzie „Autofurgonul achiziţionat ce se încadrează în Categoria N 1, este destinat transportului specific de marfă şi nu este mijloc de transport persoane”, conform reglementărilor legale în vigoare (precizate în adresă).
Oare de ce în urmă cu 1 an, acelaşi tip şi model de Autofurgon a fost acceptat la plată, fără nici cea mai mică reţinere, de către aceeaşi domni funcţionari publici (care în acest moment se contrazic pe ei înşişi) la S.C. ANTARES S.R.L. Buhuşi, judeţul Bacău, având contractul de finanţare numărul C 123A030810400006/24.07.2008, iar acum, cu toate că au dat 3 (trei) aprobări scrise acestui mijloc de transport specializat de transport marfă să nu mai aibă aceleaşi convingeri, păreri, deducţii logice, motivaţii, etc.?
Oare aceşti funcţionari au interese ascunse, au rea credinţă, să fie vorba de incompetenţă, de obstrucţionarea procesului de absorbţie al fondurilor europene? Oare să fie vorba de forţare la limita legii (mulţi funcţionari publici care lucrează în sfera fondurilor europene, pentru a disimula încercările de constrângere a beneficiarilor de fonduri să „cotizeze într-un fel sau altul un anumit procent din suma eligibilă accesată” se ascund în spatele conceptului de „SUSPICIUNE”, când de fapt este vorba de „ABUZ ÎN SERVICIU”), pe care o întâlnim din ce în ce mai des în relaţia dintre experţi şi beneficiari (lucru confirmat prin procentul foarte mare de procese câştigate pe bună dreptate de către beneficiari în dauna experţilor care au „suspiciuni” după ce tot ei aprobă de „n ori” bunurile ce urmează a fi acceptate la plată)? Când se aprobă la plată pentru un beneficiar un bun, iar pentru alt beneficiar cu acelaşi obiect de activitate, acelaşi bun (aprobat de 3 ori anterior dosarului de plată şi de 2 ori pe timpul derulării dosarului de plată) este respins la plată, mai poate fi vorba de „SUSPICIUNE” sau este vorba de „ABUZ ÎN SERVICIU”? Oare de ce nu aş putea avea şi eu „SUSPICIUNILE” mele? De ce să privească permanent un „nebun frumos” al zilelor noastre care încearcă să dea de lucru la alţi semeni, drept un „hoţ”, un „neica nimeni” care încearcă să fenteze fondurile, achiziţionând în loc de „mijloc de transport specializat” un „mijloc de transport pentru uz personal şi transport persoane” pentru a avea şi el „cu ce să se ducă în concediu” sau „în excursie în străinătate”. După acelaşi raţionament, putem asimila pe toţi cei care au proiecte pe Măsura 313, drept persoane care în loc de unităţi de primire turistică au de gând să construiască case de locuit.
Oare de ce se poate numai la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi, două echipe de experţi să accepte la plată Autofurgonul, iar o echipă de experţi(?), să respingă de două ori la plată acelaşi Autofurgon? Oare funcţionează legea liberului arbitrar în absorbţia fondurilor europene, oare se face discriminare pe criterii de rasă, sex, apartenenţă politică sau există şi alte motivaţii ascunse logicii şi înţelegerii umane? Astfel:
- imediat după depunerea dosarului Cererii de plata numărul P 123A 0208104 00002 din 12.10.2011 / tranşa IV, o echipa de experţi de la Oficiul judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bacău, în urma vizitei în teren, a studierii documentelor justificative şi a vizualizării Autofurgonului, a dat acceptul pentru plata acestuia;
- după ce dosarul Cererii de plata numărul P 123A 0208104 00002 din 12.10.2011 / tranşa IV a ajuns la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi, domnul expert Volf Ovidiu şi domnul Şef Serviciu Plăţi – Manolescu Doru (aceeaşi persoană care a semnat aprobarea „Actului adiţional nr. 1/11.06.2009”, privind modificarea caracteristicilor tehnice ale Autofurgonului – implicit dându-şi acordul pentru achiziţionarea unei astfel de Autoutilitare) au respins la plată Autofurgonul;
- în data de 08.12.2011, ca urmare a situării în eşantionul de verificat, de către o echipă de experţi de la Serviciul Verificare Tehnică, în urma vizitei în teren, a studierii documentelor justificative şi a vizualizării Autofurgonului, au dat acceptul pentru plata acestuia, cu toate că respectivii experţi au fost atenţionaţi de respingerea la plată a Autofurgonului de către domnul expert Volf Ovidiu si domnul Şef Serviciu Plăţi – Manolescu Doru;
- în data de 27.12.2011 a fost emisă Notificarea numărul 12041/27.12.2011, de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi, semnată de către domnul Director CRPDRP 1 Nord Est Iaşi – Bulgaru Liviu Gabriel şi aceiaşi domni Şef Serviciu Plăţi – Manolescu Doru şi expert Volf Ovidiu, prin care eram informaţi că au respins la plată Autofurgonul;
Oare mai există undeva, cândva şi cineva care să înţeleagă de ce de 2 ori a fost acceptat la plată Autofurgonul de către 2 echipe diferite şi de 2 ori a fost respins Autofurgonul de către aceeaşi echipă? Singura explicaţie pe care o găsesc, este aceea că, echipele de experţi care au acceptat la plată Autofurgonul au fost în teren şi s-au convins de corectitudinea şi destinaţia achiziţiei, pe când cei care au respins la plată Autofurgonul nu au fost în teren şi nu au putut să-şi facă o imagine coerentă şi concludentă asupra achiziţiei.
Oare dacă experţii care au respins la plată Autofurgonul se uitau la definiţia acestuia din DEX: AUTOFURGÓN ~oáne n. Autovehicul închis folosit pentru transportul de mărfuri (mai ales materiale fragile, produse alimentare etc.). /auto- + furgon, deci nu poate fi folosit pentru transport persoane. Furgoanele nu au geamuri, nu au scaune. Pentru transportul persoanelor, după cum ştim se folosesc microbuze, care sunt făcute conform normelor aprobate de RAR şi alte reglementari, care impun condiţii de siguranţă şi confort obligatorii, pe care constructorii trebuie sa le respecte încă din faza de proiectare...
Oare de ce, dacă am respectat în proporţie de 100% prevederile Fişei tehnice a măsurii 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, ce prevedea că, la capitolul „Tipuri de investiţii corporale pentru produsele agricole” să fie achiziţionate „noi mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie şi marketing, identificate ca fiind necesare prin studiul de fezabilitate”, să fie nevoie de atât de multe explicaţii, justificări, pierderi de timp şi de bani, când toate acţiunile şi deciziile luate în acest sens nu au făcut decât să satisfacă aceste cerinţe?
Oare UZURA MORALĂ ŞI FIZICĂ A BENEFICIARILOR NU ESTE MULT MAI MARE DECĂT AR PUTEA SUPORTA ORICINE ALTCINEVA? Azi ţi se spune într-un fel, mâine altfel, se contrazic funcţionarii din acelaşi birou, ba mai mult se contrazice acelaşi om pe el însuşi. Lucrurile se tot schimbă, astfel încât după o muncă foarte grea, stres, nervi întinşi la maxim, ne aflăm în imposibilitatea de a demara activitatea, datorită reinventării şi inventării unor funcţionari publici lipsiţi de cea mai elementară urmă de consecvenţă, coerenţă în acţiunile întreprinse, o logică total depăşită de evenimente, precum şi o lipsă de consideraţie (mai bine spus o desconsideraţie) faţă de beneficiarii de proiecte.
Având în vedere cele prezentate anterior, vă rog dispuneţi încadrarea corespunzătoare a cheltuielilor efectuate şi acceptarea la plată a contravalorii Contractului de vânzare-cumpărare numărul 75 din 21.02.2011 încheiat cu S.C. ŢIRIAC AUTO S.R.L. Braşov, punct de lucru Bacău (dealer zonal Citroen).
Anexez prezentei următoarele documente justificative:
- Cartea de identitate a vehiculului numărului G966339
- Proces verbal de confirmare carosare Autofurgon
- Declaraţia de conformitate carosare Autofurgon
- Proces verbal de recepţie carosare Autofurgon
- Fişa tehnică capitonare transport produse panificaţie
- Notă informativă CITROEN ROMÂNIA S.R.L.
- Adresa numărul 500/30.12.2011, transmisă de Reprezentanţa Bacău a Registrului Auto Român
- „Notificarea de acceptare a modificărilor tehnice/financiare (C.1.8.1)” numărul 5396/27.05.2009
- „Notificarea de acceptare a modificărilor prin act adiţional” numărul 6038/11.06.2009
- Fişă de avizare dosar de achiziţii Autofurgon, numărul 3022/09.03.2011
- Document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor privind mijloacele de transport al produselor alimentare de origine nonanimala“ nr. 00476/04.10.2011, prin care se specifică faptul că “mijlocul de transport autoutilitara seria YF7YDBMFC11990976“ a fost înregistrat pentru transportul produselor alimentare de origine nonanimala (inclusiv produsele finite de panificaţie şi materiile prime necesare procesului de producţie)
- Fotografii ale Autofurgonului - interior şi exterior.
REPREZENTANT LEGAL
ROŞU C. OANA-NICOLETA
Semnătura şi ştampila
Data: 02.01.2012
BRUTĂRIA EVI – BRUTĂRIE EUROPEANĂ
S.C. ROFIL PAN S.R.L. Mărgineni
Punct de lucru: sat Baraţi, strada Prunului, numărul 2
comuna Mărgineni, judeţul Bacău, cod poştal 607.316
J 04/665/2007; C.U.I. RO 21564703
Număr de înregistrare a CF: C 123A 0208104 00002
e-mail: rofilpan@yahoo.com Telefon: 0744/838.768
Număr de ieşire corespondenţă 02 din 06.01.2012
C Ă T R E ,
Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est Iaşi
Având în vedere Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, doresc să primesc un răspuns cu privire la următoarea cerere:
Subsemnata Roşu C. Oana-Nicoleta, cetăţean român, domiciliată în municipiul Bacău, strada 9 Mai, numărul 46, scara A, ap. 4, jud. Bacău, născută în Bacău, judeţul Bacău la data de 24.04.1973, fiica lui Constantin şi Aglaea, posesoare a C.I. seria X.C. nr. 305443, eliberată de Poliţia Bacău, la data de 19.12.2003, cod numeric personal 2730424040033, în calitate de administrator unic şi reprezentant legal al S.C. ROFIL PAN S.R.L. Mărgineni, persoană juridică cu sediul în sat Mărgineni, comuna Mărgineni, judeţul Bacău, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău sub nr. J/04/665/2007, cod unic de înregistrare RO 21564703 şi cu Punctul de lucru „BRUTĂRIA EVI” situat în sat Baraţi, strada Prunului, numărul 2, comuna Mărgineni, judeţul Bacău, prin prezenta vă rog să ne comunicaţi următoarele aspecte de interes public:
1.) Rezultatele vizitei în teren la S.C. ROFIL PAN S.R.L. Mărgineni, din data de 17.10.2011 şi soluţia legală emisă de către experţii Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Bacău şi Pescuit Bacău.
2.) Rezultatele vizitei în teren la S.C. ROFIL PAN S.R.L. Mărgineni, din data de 08.12.2011 şi soluţia legală emisă de către experţii Serviciului Verificare Tehnică, ca urmare a încadrării în eşantionul de 5 % de verificat.
3.) Dacă a fost decontat la plată sau nu Autofurgonul - AUTOUTILITARA N1, CITROEN JUMPER, caroseria BB FURGON – achiziţionat de către S.C. ANTARES S.R.L. Buhuşi, judeţul Bacău, având proiectul cu denumirea: „Modernizare brutărie în localitatea Buhuşi, judeţul Bacău prin Schema de ajutor de stat – XS 13/123A/2008” şi contractul de finanţare numărul C 123A030810400006/24.07.2008,.
ACCESUL LIBER ŞI NEÎNGRĂDIT AL PERSOANEI LA ORICE INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC CONSTITUIE UNUL DINTRE PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE RELAŢIILOR DINTRE PERSOANE ŞI AUTORITĂŢILE PUBLICE, ÎN CONFORMITATE CU CONSTITUŢIA ROMÂNIEI ŞI CU DOCUMENTELE INTERNAŢIONALE RATIFICATE DE PARLAMENTUL ROMÂNIEI (extras din Legea nr. 544 din 12.10.2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public).
DE ASEMENEA, ORICE CETĂŢEAN ARE DREPTUL DE A ADRESA AUTORITĂŢILOR ŞI INSTITUŢIILOR PUBLICE PETIŢII FORMULATE ÎN NUME PROPRIU, PRECUM ŞI DE A FI ÎNŞTIINŢAT ÎN CEEA CE PRIVEŞTE MODUL DE SOLUŢIONARE A ACESTORA (extras din Ordonanţa de Guvern nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002).
Termenul de răspuns la solicitările de informaţii cu caracter general şi specific este de 10 de zile de la data înregistrării solicitării, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. În situaţia în care aspecte din solicitare necesită o cercetare mai amănunţită, se poate prelungi termenul maxim de soluţionare cu până la 30 de zile de la data înregistrării solicitării. Termenul maxim de răspuns este condiţionat de dificultatea sau complexitatea solicitării, precum şi de volumul lucrărilor documentare necesare şi de urgenţa solicitării. Dacă pentru identificarea şi difuzarea răspunsului la solicitare durata necesară depăşeşte 10 zile, APDRP va aduce la cunoştinţa solicitantului acest fapt în termen de maxim 10 zile de la data înregistrării solicitării.
ASOCIAT UNIC
REPREZENTANT LEGAL
ROŞU C. OANA-NICOLETA
Semnătura şi ştampila
Data: 06.01.2012
BRUTĂRIA EVI – BRUTĂRIE EUROPEANĂ
S.C. ROFIL PAN S.R.L. Mărgineni
Punct de lucru: sat Baraţi, strada Prunului, numărul 2
comuna Mărgineni, judeţul Bacău, cod poştal 607.316
J 04/665/2007; C.U.I. RO 21564703
Număr de înregistrare a CF: C 123A 0208104 00002
e-mail: rofilpan@yahoo.com Telefon: 0744/838.768
Număr de ieşire corespondenţă 03 din 09.01.2012
C Ă T R E ,
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit
CONTESTAŢIE LA CEREREA DE EXECUTARE
A SCRISORII DE GARANŢIE BANCARE
PENTRU RESTITUIREA AVANSULUI
Numărul 12041 DIN DATA DE 05.01.2012
Subsemnata Roşu C. Oana-Nicoleta, cetăţean român, domiciliată în municipiul Bacău, strada 9 Mai, numărul 46, scara A, ap. 4, jud. Bacău, născută în Bacău, judeţul Bacău la data de 24.04.1973, fiica lui Constantin şi Aglaea, posesoare a C.I. seria XC nr. 305443, eliberată de Poliţia Bacău, la data de 19.12.2003, cod numeric personal 2730424040033, în calitate de administrator unic şi reprezentant legal al S.C. ROFIL PAN S.R.L. Mărgineni, persoană juridică cu sediul în sat Mărgineni, comuna Mărgineni, judeţul Bacău, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău sub nr. J/04/665/2007, cod unic de înregistrare RO 21564703 şi cu Punctul de lucru „BRUTĂRIA EVI” situat în sat Baraţi, strada Prunului, numărul 2, comuna Mărgineni, judeţul Bacău, prin prezenta vă rog să dispuneţi recalcularea solicitării pentru plata sumei de 87.754,24 lei şi suspendarea „Cererii de executare a scrisorii de garanţie bancare pentru restituirea avansului” pe perioada contestaţiei depuse cu numărul 2/03.01.2012.
Prezenta contestaţie cu privire la solicitarea de recalculare a solicitării pentru plata sumei de 87.754,24 lei are la bază următoarele considerente:
- suma considerată reducere (41.150,00 lei) conform art. 65 din Regulamentul 30/2011 este calculată ilegal, întrucât ea nu este specificată în contractul de finanţare Nr. C 123A020810400002/12.01.2009, iar toate celelalte acte emise de APDRP nu se pot aplica retroactiv;
- valoarea de 110 % aplicată la „penalizarea” de 41.150,00 lei nu este specificată în contractul de finanţare Nr. C 123A020810400002/12.01.2009 şi reprezintă o dublă sancţiune (penalizare la penalizare);
- nu este motivată solicitarea pentru plata sumei de 87.754,24 lei, afirmaţia laconică şi generală „Beneficiarul nu a respectat prevederile contractului de finanţare” neavând o fundamentare plauzibilă.
Suspendarea „Cererii de executare a scrisorii de garanţie bancare pentru restituirea avansului” pe perioada contestaţiei depuse cu numărul 2/03.01.2012 are la bază principiul de drept constituţional al „prezumţiei de nevinovăţie” şi se aplică pe întreaga perioadă a diferendului (contestaţie, respectiv acţiune în contencios administrativ).
Referitor la ultima „găselniţă” a expertului CRPDRP 1 NE Iaşi, care a respins la plată Autoutilitara N1 transport marfă, cu privire la faptul că în documentele constitutive ale dosarului de achiziţie mijloc de transport produse panificaţie (Auto furgon) nu este specificată destinaţia acestuia, reprecizez următoarele:
- în Cererea de ofertă pentru achiziţie „ – 4.4. Utilaje fără montaj şi echipamente de transport – Subcapitolul 4.4.2. Mijloc de transport (Auto furgon) se specifică următoarele: „În urma consultării ofertelor de pe piaţă, am hotărât să vă contactăm, în vederea contractării unui mijloc de transport produse panificaţie (Auto furgon), prevăzut în proiectul menţionat”, respectiv „Preţul cuprinde ……… amenajarea şi adaptarea mijlocului de transport (Auto furgon) pentru transportul produselor de panificaţie …….”.
- în Modelul Formularului de ofertă (Anexa nr. 1 la Cererea de ofertă) se menţionează următoarele: „ … ne oferim să furnizăm …. un mijloc de transport produse panificaţie (Auto furgon) ….”, respectiv „Ne angajăm ca … să livrăm un mijloc de transport produse panificaţie (Auto furgon), în maximum 6 luni calendaristice.
- în Formularul de ofertă nr. 14 din 11.02.2011 ofertantul se angajează să : „ … ne oferim să furnizăm …. un mijloc de transport produse panificaţie (Auto furgon) Citroen Jumper 35+L3H3 120 HDI ….”, respectiv „Ne angajăm ca … să livrăm un mijloc de transport produse panificaţie (Auto furgon), în maximum 6 luni calendaristice”.
- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 75/21.02.2011 reprezintă un contract tip al S.C. Ţiriac Auto care a respectat întocmai şi la timp angajamentul ferm din „Formularul de ofertă nr. 14 din 11.02.2011”, la momentul predării - primirii mijlocului de transport produse panificaţie (Auto furgon) prin Procesul verbal de predare - primire nr. 392/10.10.2011, acesta fiind amenajat şi adaptat pentru transportul produselor de panificaţie”. Anterior momentului de predare-primire, au fost elaborate următoarele documente, depuse la dosarul de plată:
- Proces verbal de confirmare carosare Autofurgon
- Declaraţia de conformitate carosare Autofurgon
- Proces verbal de recepţie carosare Autofurgon
- Fişa tehnică capitonare transport produse panificaţie
- Document de înregistrare pentru siguranţa alimentelor privind mijloacele de transport al produselor alimentare de origine nonanimala“ nr. 00476/04.10.2011, prin care se specifică faptul că “mijlocul de transport autoutilitara seria YF7YDBMFC11990976“ a fost înregistrat pentru transportul produselor alimentare de origine nonanimală (inclusiv produsele finite de panificaţie şi materiile prime necesare procesului de producţie).
În urma verificării dosarului de achiziţie de către CRPDRP 1 NE Iaşi, a fost obţinută „A 4 – Fişa de avizare a dosarelor de achiziţii” numărul 3022/09.03.2011.
Toate aceste aspecte relatate anterior au fost verificate cu ocazia vizitei în teren a echipei de experţi de la OJPDRP Bacău, respectiv SVT Iaşi (verificare eşantion 5 %), care au luat act de toate documentele specificate, drept pentru care au acceptat la plată Autoutilitara N1 transport marfă.
REPREZENTANT LEGAL
ROŞU C. OANA-NICOLETA
Semnătura şi ştampila
Data: 09.01.2012
ABUZURI FONDURI EUROPENE APDRP
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 25 guests