Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema :
In anul 2006, printr-o HJ irevocabila s-a stabilit ca un fost proprietar al locuintei in care locuiesc trebuia sa platesca unei rude de grad 2 o sulta de 20.000 lei. Termenul de plata a fost 24.12.2006. Respectivul nu si-a platit sulta, iar varul lui , printr-o hotarare jud. din 2007 si-a inscris un privilegiu in cartea funciara (fara stiinta mea,nefiind citat in proces), astfel ca in anul 2008 m-am trezit cu executorul judecatoresc la usa.
Am intentat proces de contestatie la executare, pe care l-am castigat in ianuarie 2010 (inclusiv ultima instanta ). In paralel s-a derulat si procesul cu cartea funciara , pentru desfintarea privilegiului, pe care, surprinzator l-am pierdut, la ultima instanta, la o data ulterioara (iulie 2010) hotararii de anulare a executarii silite.
In prezent , invocandu-se privilegiul acceptat de instanta din iulie 2010, am primit o noua executare silita pentru care doresc sa deschid proces de anulare. Intre timp am primit anuntul privind scoaterea la licitatie a apartamentului.
In hartiile cu anuntul de licitatie exista un raport al unui expert tehnic in care apartamentul descris nu este apartamentul meu ! Nici poza exterioara nu corespunde cu exteriorul apartamentului meu. Respectivul expert spune ca nu isi asuma raspunderea pentru cele prezentate deoarece la data cand el a fost la apartament eu nu eram acasa ! Mentionez ca eu nu am primit nici-o scrisoare recomandata cu confirmare de primire , prin care sa fiu anuntat de vizita expertului.
Tot la acest dosar mai am un raport de actualizare facut de un expert contabil in care obligatia initiala de 20.000 ajunge la 723.600 lei, actualizata cu rata inflatiei si cu dobanzi de la BCR.
Referitor la cele de mai sus , va rog sa ma ajutati la urmatoarele intrebari :
1. daca s-a prescris sulta de 20.000 lei (termen 3 ani ), in conditiile in care termenul de plata a fostului proprietar a fost stabilit la 24.12.2006 si am o hotarare irevocabila in ianuarie 2010 prin care s-a anulat executarea silita pentru aceasta suma ?
2. de cand curge prescriptia : de la data platii sultei sau de la data inregistrarii privilegiului in cartea funciara ?
3. suma actualizata de expertul contabil (angajat la o firma a persoanei cu care ma judec ) putea fi calculata cu dobanda de la BCR ? In conditiile in care in Hj din 2006 (cea cu sulta) nu se spune nimic de dobanzi , penalitati ? Accept cu rata inflatiei, dar cu dobanda de la o banca aleasa arbitrar mi se pare absurd !
4. Pot contesta licitatia in conditiile in care expertul tehnic nu m-a instiintat cu scrisoare recomandata cu aviz de primire si in conditiile in care datele privind apartamentul sunt ireale (inclusiv poza ) ?. Mentionez ca apartamentul meu are finisaje interioare, geamuri termopan, centrala proprie , balcon inchis de peste 10 ani etc , iar cel din raportul expertului este cu finisaje clasice, dotari minime, balcon deschis ...Pretul stabilit de ei este de 90.000, mult sub pretul apartamentului meu.
Singura persoana pe care am intilnit-o, din toata acesta nebunie ,este executorul judecatoresc , care mi-a facut 3 vizite acasa , in 2008, sa ma determine sa dau banii, dupa care , probabil pe motiv de boala a mea (imobilizat in scaun cu rotile ) mi-a trimis doar somatii si procese verbale de constatare ca n-as fi fost acasa. Minciuni...
Imi cer scuze pentru o expunere atat de larga, dar am incercat sa fiu cat mai explicit in aceasta problema , la capatul careia nu stiu cum sa ajung.
In ipoteza in care aveti disponibilitatea si timpul pentru a –mi analiza situatia de mai sus, va rog sa ma ajutati cu cateva raspunsuri la intrebarile de mai sus si eventuale sfaturi privind oprirea licitatie.
Cu respect ,
Robert O.
executare silita
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 38 guests