Daca in cursul actelor premergatoare faptuitorul vine sa dea declaratie impreuna cu aparatorul ales, procurorul sau organul de cercetare penala se poate opune prezentei avocatului?
Voi ce ziceti? Ma refer la art. 24 al. (2) din Constitutie si art. 6 alin. (4) si (5) C. proc. pen., coroborate cu art. 23 si 25 C. proc. pen.
Si am mai putea corobora si cu art. 6 par. 3 lit. c CEDO, care consacra dreptul de a fi asistat de aparator numai "acuzatului". Iar prin "acuzatie" in materie penala, in sensul autonom dezvoltat de Curte se intelege „existenţa unei notificări din partea autorităţilor cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte penale” (cauzele Deweer c. Belgiei şi Foti c. Italiei).
Sa reprezinte oare citatia emisa de politie sau parchet (unde persoana banuita este chemata la data de..., ora..., locatia..., in calitate de faptuitor), notificare in sensul avut in vedere de Curte?
Avocat ales in faza actelor premergatoare
-
agenda
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
poate ajuta putin astea...o sa ma gandesc si eu la intrebare...
Decizie nr. 945/2008
din 23/09/2008
referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 6, art. 171 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală
Publicat in MOF nr. 685 - 07/10/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 685 din 07/10/2008
Actul a intrat in vigoare la data de 07 octombrie 2008
Tematici
Organizare judecătorească
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Petre Lazaroiu - judecator
Ion Predescu - judecator
Puskas Valentin Zoltan - judecator
Tudorel Toader - judecator
Augustin Zegrean - judecator
Marinela Minca - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 6, art. 171 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Blăniţă în Dosarul nr. 725/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Apetrei Rareş Liviu din cadrul Baroului Vaslui, cu delegaţie la dosar.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul ales al autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei, reiterând motivele invocate la instanţa de drept comun.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece critica autorului excepţiei este formulată din perspectiva modificării textelor legale criticate.
C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 12 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 725/44/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 6, art. 171 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Blăniţă în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, deoarece, din analiza sistematică a modului în care Codul de procedură penală oferă avocatului ales dreptul de a participa la efectuarea actelor, rezultă că acesta este asigurat numai atunci când, faţă de persoana cercetată, s-a început urmărirea penală ori a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Pe cale de consecinţă, art. 224 din acelaşi cod restrânge dreptul avocatului de a participa la efectuarea actelor premergătoare ce îl vizează pe făptuitor.
De asemenea, art. 6 din Codul de procedură penală garantează dreptul la apărare învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, fiind exceptat presupusul făptuitor, deoarece, potrivit art. 2 alin. 1 din acelaşi cod, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, etapa actelor premergătoare fiind lipsită de această garanţie.
Autorul excepţiei mai solicită ca termenul de "apărător" să fie înlocuit cu cel de "avocat".
Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în ce priveşte art. 1, art. 6, art. 171 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, neîntemeiată, deoarece acestea garantează dreptul la apărare al învinuitului sau al inculpatului în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, şi nu înainte de începerea urmăririi penale, când organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat.
Avocatul Poporului mai arată că în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a statuat că dreptul la apărare nu poate fi încălcat prin efectuarea unor acte premergătoare care pot constitui mijloace de probă, deoarece acestea pot fi combătute în cadrul procesului penal cu alte mijloace de probă.
În ce priveşte excepţia art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, se arată că aceasta este inadmisibilă, deoarece prin Legea nr. 57/2008 textul a fost modificat în substanţa sa, nepreluând soluţia legislativă anterioară.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 cu denumirea marginală Legalitatea şi oficialitatea procesului penal, art. 6 cu denumirea marginală Garantarea dreptului la apărare, art. 171 alin. 1 cu denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau a inculpatului, art. 172 alin. 1 cu denumirea marginală Drepturile apărătorului şi art. 224 cu denumirea marginală Acte premergătoare, din Codul de procedură penală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 124 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţioanlitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, pentru considerentele arătate, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Celelalte critici avansate de autorul excepţiei cu privire la celelalte articole nu pot fi primite, deoarece sunt formulate din perspectiva unor omisiuni legislative, care, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 6, art. 171 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Blăniţă în Dosarul nr. 725/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
Decizie nr. 124/2001
din 26/04/2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi art. 258 din Codul penal
Publicat in MOF nr. 466 - 15/08/2001
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 466 din 15/08/2001
Actul a intrat in vigoare la data de 15 august 2001
Tematici
Constituţionalitate
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Rada Stănescu şi Anica Codârleanu în Dosarul nr. 548/2000 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001.
C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 14 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 548/2000, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 248, art. 258 şi art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Rada Stănescu şi Anica Codârleanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală, privitoare la actele premergătoare, şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, privitoare la dreptul apărătorului învinuitului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului la apărare, prevederilor art. 49 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 20 din Constituţie, raportat la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În opinia autorilor excepţiei toate actele de urmărire penală efectuate înainte de începerea urmăririi penale încalcă prevederile art. 172 din Codul de procedură penală, atrăgând nulitatea acestora şi refacerea lor într-un cadru legal. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 248 din Codul penal, privitoare la abuzul în serviciu contra intereselor publice, ale art. 258 din Codul penal, privitoare la sancţionarea faptelor săvârşite de alţi funcţionari, şi ale art. 147 din Codul penal, privitoare la noţiunile de "funcţionar public" şi de "funcţionar", contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică. Având în vedere că prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici s-a prevăzut că funcţionar public este persoana numită într-o funcţie publică, dispoziţiile din Codul penal privitoare la calitatea de funcţionar public şi de funcţionar sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie.
Judecătoria Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece în etapa actelor premergătoare efectuate în vederea începerii urmăririi penale nu există învinuit şi, prin urmare, nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, 258 şi 147 din Codul penal, raportate la art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, neexistând nici o contradicţie între textele de lege invocate şi prevederile constituţionale. Se mai arată că autorii excepţiei au fost trimişi în judecată pentru fapte săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Art. 224 din Codul penal, prin instituirea efectuării, în vederea începerii urmăririi penale, a unor acte premergătoare, nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare atâta timp cât acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal, aşa cum precizează şi art. 24 din Constituţie. Din redactarea art. 224 şi a art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală nu rezultă o încălcare a art. 49 din Constituţie, iar în ceea ce priveşte dreptul oricărui învinuit sau inculpat de a fi informat asupra naturii învinuirii ce i se aduce, acest lucru este pe deplin reflectat în art. 6 din Codul de procedură penală. Cu privire la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se arată că prin art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenţie se acordă dreptul oricărui acuzat de a fi informat în termenul cel mai scurt asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce. Se arată totodată că acest text trebuie să fie analizat în raport cu lit. b) din acelaşi paragraf, care conferă oricărui acuzat dreptul de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, cât şi în raport cu câmpul de aplicare a termenului de "acuzaţie", precis delimitat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Raportând prevederile Codului de procedură penală român la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se constată că în principiu se poate vorbi de existenţa unei "acuzaţii" din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. O dată cu aceasta organul de cercetare penală are obligaţia de a-l chema pe inculpat, de a-i comunica fapta pentru care este învinuit şi de a-i da explicaţii cu privire la drepturile pe care le are (art. 236 şi 237 din Codul de procedură penală). Conform Codului de procedură penală român persoana acuzată este înştiinţată în timpul urmăririi penale asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce şi în nici un caz o persoană nu poate fi trimisă în judecată fără ca ea să fi dispus de timpul necesar realizării apărării sale. În consecinţă, nu se poate susţine că art. 172 şi 224 din Codul de procedură penală încalcă art. 6 pct. 3 lit. a) şi b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, deci, nici art. 20 alin. (1) din Constituţie.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 248, a art. 147 alin. 1 şi a art. 258 din Codul penal, considerate ca fiind contrare art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, în punctul de vedere al Guvernului se menţionează că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale reglementările privitoare la noţiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de persoanele având această calitate, sunt de nivelul legii. Cele două noţiuni definite la art. 147 din Codul penal nu sunt de rang constituţional şi, de aceea, extinderea răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art. 246-250 din Codul penal de la funcţionarii publici la ceilalţi funcţionari, prin dispoziţiile art. 258 din Codul penal, nu poate fi considerată neconstituţională atâta vreme cât reglementările privitoare la noţiunile de "funcţionar public" şi "funcţionar", inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 248 din Codul penal, acestea nu fac decât să precizeze calitatea subiectului activ al infracţiunii, aceea de funcţionar public, ceea ce nu are nimic neconstituţional. Atât Codul penal, cât şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanţa ce se susţine că ar exista între art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 nu ridică o problemă de ordin constituţional, ci o problemă de interpretare juridică.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 248, 258 şi 147 din Codul penal.
Dispoziţiile criticate din Codul de procedură penală au următorul conţinut:
- Art. 172 alin. 1: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului.";
- Art. 224: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă."
Dispoziţiile criticate din Codul penal au următorul conţinut:
- Art. 147: "Prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
Prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";
- Art. 248: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";
- Art. 258: "Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."
Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind încălcate sunt:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.";
- Art. 72 alin. (3) lit. i): "Prin lege organică se reglementează: [...]
i) statutul funcţionarilor publici;".
Totodată, se arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării [...]."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că în esenţă autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât acestea limitează exerciţiul dreptului la apărare al învinuitului şi al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu şi în faza premergătoare procesului, deşi în temeiul art. 224 din acelaşi cod organul de urmărire penală efectuează numeroase acte de cercetare anterior declanşării procesului penal. Se susţine că organul de urmărire penală nu este obligat să încunoştinţeze persoana cercetată în legătură cu actele premergătoare şi nici să asigure acesteia exercitarea dreptului la apărare şi asistarea apărătorului la efectuarea acestor acte. În consecinţă, se apreciază că aceste texte din Codul de procedură penală contravin art. 24 din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În legătură cu susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, Curtea Constituţională constată că, dimpotrivă, art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală transpune în norme procedurale, pentru inculpat, învinuit şi celelalte părţi ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituţional al dreptului la apărare, inclusiv sub aspectul dreptului acestora de a fi asistaţi de apărător.
Curtea constată, de asemenea, că în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală "Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege". Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componentă a procesului penal şi, într-adevăr, pentru această fază nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă că potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală actele premergătoare se efectuează "în vederea începerii urmăririi penale".
Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci când există date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1)". Începerea urmăririi penale se dispune in personam numai dacă, în acelaşi timp, există suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.
Totodată, alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă". Rezultă deci că în această fază, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoană, bănuită ca fiind autorul infracţiunii.
Curtea reţine că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludării garanţiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală, în speţă a dreptului la apărare, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cauză, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare şi respectare a legii, care nu intră sub incidenţa contenciosului constituţional.
De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut că "garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut, de asemenea, că, deşi "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanţa ar înţelege să-i dea eficienţă".
Aşa fiind şi întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natură a modifica această jurisprudenţă, Curtea Constituţională urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, cu raportare la prevederile art. 24 din Constituţie.
De asemenea, Curtea Constituţională constată că este neîntemeiată şi cea de-a doua critică de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect Curtea reţine că art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează drepturile "acuzatului". În sensul acestui articol, noţiunea de "acuzat" priveşte persoana căreia i se impută, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârşirea unei infracţiuni. Aşa cum s-a arătat şi anterior, asemenea acte se efectuează, potrivit regulilor procedurii penale române, doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Constituţie. Faţă de cele arătate Curtea reţine că textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la apărare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând să fie respinsă şi sub acest aspect.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi ale art. 258 din Codul penal, Curtea Constituţională constată că şi sub acest aspect aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă, întrucât reglementările privitoare la noţiunile de "funcţionar public" şi "funcţionar", inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezintă o problemă de domeniul jurisdicţiei constituţionale. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu Decizia nr. 192 din 12 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2001).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 224 din Codul de procedură penală,
C U R T E A
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Rada Stănescu şi Anica Codârleanu în Dosarul nr. 548/2000 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Cristina Radu
OPINIE SEPARATĂ
Suntem de acord cu soluţia pronunţată în privinţa dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi ale art. 258 din Codul penal.
Pe de altă parte, considerăm că, prin decizia pronunţată, trebuia să se admită în parte excepţia de neconstituţionalitate şi să se constate că dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în măsura în care, conform acestora, declaraţia dată sau expertiza efectuată în faza actelor premergătoare - fără ca persoanei care face acea declaraţie sau la care se referă expertiza să i se fi adus la cunoştinţă că are dreptul să fie asistată de un avocat ales - pot fi constatate în procesul-verbal prevăzut de alin. final al art. 224, în vederea folosirii acestuia în procesul penal, ca mijloc de probă împotriva persoanei care a făcut declaraţia în aceste condiţii sau, după caz, împotriva persoanei la care se referă expertiza efectuată în aceste condiţii.
În opinia noastră, dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală, în măsura în care nu previn asemenea consecinţe, sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dreptul la apărare este garantat".
I. Decizia la care se referă prezenta opinie separată ajunge la concluzia constituţionalităţii dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală prin raportarea acestora, în mod exclusiv, la prevederile alin. (2) al art. 24 din Constituţie, text conform căruia "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
Suntem şi noi de acord că prin prisma acestor din urmă dispoziţii constituţionale se asigură dreptul la apărare (şi anume, prin acordarea de asistenţă calificată în domeniul juridic) pe tot parcursul procesului penal, aşadar din momentul începerii acestuia şi până la finalizarea lui prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Cu alte cuvinte, suntem de acord că ipoteza normei constituţionale cuprinse în alin. (2) al art. 24 este aceea a existenţei unui proces penal început şi nefinalizat.
Nu suntem însă de acord cu interpretarea per a contrario pe care se întemeiază - implicit - decizia pronunţată cu majoritate de voturi, interpretare în sensul că numai în timpul procesului penal se garantează constituţional dreptul la apărare, sub forma asigurării asistenţei juridice de către un avocat ales. Din punctul nostru de vedere, această interpretare per a contrario restrânge neîntemeiat ipoteza de aplicare a prevederilor alin. (1) al art. 24 din Constituţie, text care conţine o formulare generală:
"Dreptul la apărare este garantat." În absenţa oricărei circumstanţieri, textul reprodus are aplicabilitate şi în afara procesului penal, aşadar inclusiv anterior începerii acestuia, cu alte cuvinte şi în faza "actelor premergătoare" reglementate prin art. 224 din Codul de procedură penală. Dreptul la apărare conţine numeroase prerogative, iar una dintre acestea este incontestabil posibilitatea persoanei de a beneficia de asistenţă juridică, în condiţiile stabilite prin legislaţia aplicabilă acestei forme de activitate juridică.
În consecinţă, dreptul persoanei de a fi asistată de un avocat ales este consacrat constituţional şi pentru faza "actelor premergătoare".
II. "Actele premergătoare" la care se referă art. 224 din Codul de procedură penală se pot prezenta, în mod concret, sub multiple forme de activităţi ce sunt săvârşite "[...] în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale [...]" (art. 224 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală), precum: ridicarea de probe materiale sau de înscrisuri, constatări tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, efectuarea de expertize, operaţiuni de observare a persoanelor suspecte, luarea de declaraţii, realizarea de fotografii, efectuarea de înregistrări audio sau video etc.
III. Deşi regula instituită de norma constituţională este aceea conform căreia în faza actelor premergătoare persoana are dreptul de a fi asistată de un avocat, este evident că numai unele categorii de acte premergătoare se pretează la a fi efectuate în condiţiile în care, concomitent, se asigură asistenţa juridică a persoanei la care ele se referă. De exemplu, nu s-ar putea concepe aducerea la cunoştinţă persoanei, în vederea eventualei angajări de către aceasta a unui avocat, a intenţiei de realizare a unor acte premergătoare sub forma înregistrărilor audio sau video (efectuate, desigur, în condiţii legale, conform prevederilor art. 911 şi următoarele din Codul de procedură penală). Tot astfel, aceeaşi incompatibilitate ar exista şi în cazul operaţiunilor de observare, de către organele specializate ale statului, a persoanelor suspecte de săvârşirea unor infracţiuni, aceste acte premergătoare pierzându-şi orice eficienţă atunci când, concomitent, s-ar asigura acelor persoane asistarea prin avocat. În aceste ipoteze, precum şi în altele asemănătoare, activitatea de combatere şi de prevenire a săvârşirii infracţiunilor (îndeosebi atunci când este vorba despre formele organizate de criminalitate) ar deveni, practic, imposibilă şi, de aceea, în privinţa actelor premergătoare, este inadmisibilă garantarea generalizată a exercitării dreptului constituţional la apărare, sub forma prerogativei asigurării asistenţei juridice calificate. Această consecinţă se află în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie, conform cărora: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."
IV. Alte categorii de acte premergătoare pot fi, însă, realizate fără ca finalitatea lor să fie înlăturată atunci când persoanei la care acestea se referă i se asigură exercitarea dreptului la apărare (drept garantat, fără nici o circumstanţiere, de art. 24 alin. (1) din Constituţie) prin prerogativa asistării acelei persoane de către avocat în timpul efectuării actului premergător.
Luarea de declaraţii şi efectuarea de expertize intră, cu siguranţă, în această situaţie, în sensul că, în principiu, asistarea de către avocat a celui căruia i se ia o declaraţie de către un organ al statului sau participarea avocatului la efectuarea expertizei nu sunt incompatibile, prin ele însele, cu săvârşirea acestor categorii de acte premergătoare.
V. Este adevărat că, în practică, se pot ivi şi situaţii când, pentru raţiuni de tactică a cercetării, să fie necesară luarea de declaraţii sau efectuarea de expertize fără asistarea persoanei de către avocat; aceasta nu constituie o încălcare a dreptului constituţional la apărare, dacă rezultatul acestor acte premergătoare nu este consemnat, în baza art. 224 alin. final din Codul de procedură penală, în procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare şi care poate constitui mijloc de probă.
Nu aceeaşi este, însă, situaţia în ipoteza în care:
- declaraţia este luată unei persoane de către organe ale statului;
- acestei persoane nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul ca, dacă doreşte, să fie asistată de un avocat ales;
- ulterior, declaraţia luată în asemenea împrejurări este consemnată în procesul-verbal ce poate constitui mijloc de probă în procesul penal, împotriva persoanei care a făcut acea declaraţie.
Tot astfel, este încălcat dreptul la apărare garantat - într-un mod necircumstanţiat - de art. 24 alin. (1) din Constituţie, atunci când se efectuează o expertiză, fără ca persoana vizată prin aceasta să poată fi asistată de avocat, iar rezultatele expertizei sunt utilizate, indirect (prin intermediul procesului-verbal prevăzut la art. 224 alin. (1) din Codul de procedură penală), în procesul penal început ulterior împotriva acelei persoane.
Respectarea dreptului constituţional la apărare prin intermediul asistării persoanei de către avocat impune organelor statului ca, în situaţia în care, din declaraţiile luate sau din expertizele efectuate - fără ca persoana să fi fost asistată de avocat -, rezultă indicii cu privire la posibilitatea săvârşirii unei infracţiuni de către acea persoană, să se procedeze din nou la luarea declaraţiei ori, după caz, la efectuarea expertizei; de această dată, însă, este necesar să se aducă la cunoştinţă acelei persoane că are dreptul ca, dacă doreşte, să fie asistată de avocat ales; numai în acest fel conţinutul declaraţiilor sau acela al expertizelor poate fi consemnat în procesul-verbal prevăzut la art. 224 alin. final din Codul de procedură penală, care poate constitui mijloc de probă.
Dacă, totuşi, procesul-verbal ar fi întocmit fără să se fi urmat aceste proceduri, acel proces-verbal - de plano - nu poate să constituie mijloc de probă în procesul penal îndreptat împotriva persoanei căreia i-a fost încălcat, în faza actelor premergătoare, dreptul constituţional la apărare.
VI. Din cele de mai sus, se desprinde existenţa unui drept "la tăcere", consacrat - implicit - prin dispoziţiile generale ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, pentru persoana care, aflată în faţa unui organ al statului, îşi manifestă voinţa de a beneficia de garanţia constituţională, prin asistarea sa de către un avocat ales, pe parcursul îndeplinirii de către acel organ de stat a atribuţiilor sale prevăzute de lege. Este de la sine înţeles că acest drept operează inclusiv pentru persoana care este chemată în calitate de martor. Nici un organ al statului, aflat în exercitarea atribuţiilor sale legale, nu poate pretinde unei persoane să facă declaraţii fără ca, mai înainte, să aducă la cunoştinţă acelei persoane, într-o modalitate adecvată împrejurărilor concrete, că, în baza art. 24 alin. (1) din Constituţie, are dreptul la asistenţă juridică din partea unui avocat ales. Declaraţia ce s-ar da fără ca această condiţie să fie îndeplinită nu poate fi utilizată - direct ori indirect - împotriva persoanei care a fost lipsită de exerciţiul dreptului la apărare.
Enunţurile de principiu imediat anterioare pot cunoaşte, desigur, circumstanţieri, ca urmare a aplicării prevederilor art. 49 din Constituţie, ce permit legiuitorului să procedeze la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, inclusiv a dreptului la apărare consacrat în termeni generali de dispoziţiile constituţionale ale art. 24 alin. (1). Asemenea restrângeri se pot, însă, realiza: numai prin lege; numai pentru scopurile limitativ enumerate de alin. (1) al art. 49 din Constituţie; numai dacă sunt proporţionale cu situaţia care le-a determinat; şi numai dacă nu ating însăşi existenţa dreptului constituţional la apărare.
VII. Legislaţia statelor cu tradiţie democrată consacră - în forme specifice - un asemenea sistem, de garantare generală a dreptului la apărare, inclusiv prin utilizarea prerogativei asistării persoanei de către avocat.
Astfel, de exemplu, în Statele Unite ale Americii, prin decizia pronunţată în anul 1966 în cazul Miranda v. Arizona, Curtea Supremă federală a stabilit, printre altele, că persoanele au dreptul la apărare pe parcursul întregii etape a actelor premergătoare. Organele statului nu pot folosi declaraţiile date de persoane fără respectarea anumitor garanţii procesuale, printre care se află şi dreptul la apărare prin avocat. În situaţia în care o persoană nu beneficiază de asistenţa unui avocat, organele de stat trebuie să dovedească faptul că acea persoană a fost informată anterior oricărei întrebări că are dreptul la asistenţa unui avocat, astfel încât acea persoană a renunţat la dreptul său la apărare în deplină cunoştinţă de cauză. Atunci când suspectul solicită să se consulte cu un apărător calificat înainte de a face orice declaraţie, acestuia nu i se poate pune nici o întrebare. Simplul fapt că suspectul a răspuns la unele întrebări sau că a făcut în mod voluntar unele declaraţii nu determină concluzia că acesta a renunţat la dreptul său de a nu răspunde la întrebările ulterioare. El poate decide în orice moment să se consulte cu un avocat şi numai după aceea să continue să răspundă.
În vederea pronunţării deciziei în cazul Miranda v. Arizona, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a luat în considerare şi unele aspecte care reieşeau din manualele de poliţie, referitoare la procedura de anchetă. Astfel, aceste metode, care vizau presiuni de ordin psihologic asupra individului anchetat, recomandau interogarea acestuia singur şi înlăturarea oricărui sprijin din exterior. De asemenea, ofiţerii de poliţie erau instruiţi să recurgă la practica interogatoriului fără pauză, la stratageme constând în acordarea de sfaturi juridice intenţionat eronate şi alte asemenea metode care profitau de izolarea şi nesiguranţa suspectului interogat.
VIII. În concluzie, dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie ("Dreptul la apărare este garantat"), întrucât permit ca în faza actelor premergătoare să se ia declaraţie ori să se efectueze expertiză fără ca persoanei care face declaraţia sau la care se referă expertiza să i se fi adus la cunoştinţă că are dreptul la asistenţă prin avocat ales, iar acea declaraţie sau expertiză poate fi constatată în procesul-verbal prevăzut în alin. final al art. 224, în vederea folosirii acestuia în procesul penal ca mijloc de probă împotriva persoanei care a făcut declaraţia în aceste condiţii sau, după caz, împotriva persoanei la care se referă expertiza efectuată în aceste condiţii.
IX. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie România este stat de drept. De aceea, considerentele şi dispozitivul deciziei la care se referă prezenta opinie separată (rezultat al voinţei exprimate prin mecanisme democratice de către majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale) sunt singurele care produc efecte obligatorii, "erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din Constituţie. Atât considerentele, cât şi enunţul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertăţii de exprimare şi afirmarea independenţei judecătorilor Curţii Constituţionale, fără a produce însă vreun efect juridic în privinţa soluţionării litigiului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti sau în privinţa neconstituţionalităţii prevederilor art. 224 din Codul de procedură penală, în înţelesul delimitat prin decizia la care se referă această opinie separată. Orice decizie a Curţii Constituţionale este obligatorie "erga omnes", în măsura în care a fost pronunţată cu votul a cel puţin 5 judecători, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Nu există grade ale obligativităţii deciziilor Curţii Constituţionale în raport cu numărul de voturi exprimat pentru soluţia pronunţată. De aceea, autorităţile şi instituţiile statului sunt obligate să dea curs soluţiei decise cu majoritatea voturilor la fel ca şi soluţiei pronunţate cu unanimitatea voturilor judecătorilor ce formează completul de judecată.
Lucian Mihai Ioan Muraru
Romul Petru Vonica Nicolae Popa
Decizie nr. 945/2008
din 23/09/2008
referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 6, art. 171 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală
Publicat in MOF nr. 685 - 07/10/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 685 din 07/10/2008
Actul a intrat in vigoare la data de 07 octombrie 2008
Tematici
Organizare judecătorească
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Petre Lazaroiu - judecator
Ion Predescu - judecator
Puskas Valentin Zoltan - judecator
Tudorel Toader - judecator
Augustin Zegrean - judecator
Marinela Minca - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 6, art. 171 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Blăniţă în Dosarul nr. 725/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Apetrei Rareş Liviu din cadrul Baroului Vaslui, cu delegaţie la dosar.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul ales al autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei, reiterând motivele invocate la instanţa de drept comun.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece critica autorului excepţiei este formulată din perspectiva modificării textelor legale criticate.
C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 12 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 725/44/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 6, art. 171 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Blăniţă în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, deoarece, din analiza sistematică a modului în care Codul de procedură penală oferă avocatului ales dreptul de a participa la efectuarea actelor, rezultă că acesta este asigurat numai atunci când, faţă de persoana cercetată, s-a început urmărirea penală ori a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Pe cale de consecinţă, art. 224 din acelaşi cod restrânge dreptul avocatului de a participa la efectuarea actelor premergătoare ce îl vizează pe făptuitor.
De asemenea, art. 6 din Codul de procedură penală garantează dreptul la apărare învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, fiind exceptat presupusul făptuitor, deoarece, potrivit art. 2 alin. 1 din acelaşi cod, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, etapa actelor premergătoare fiind lipsită de această garanţie.
Autorul excepţiei mai solicită ca termenul de "apărător" să fie înlocuit cu cel de "avocat".
Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în ce priveşte art. 1, art. 6, art. 171 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, neîntemeiată, deoarece acestea garantează dreptul la apărare al învinuitului sau al inculpatului în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, şi nu înainte de începerea urmăririi penale, când organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat.
Avocatul Poporului mai arată că în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a statuat că dreptul la apărare nu poate fi încălcat prin efectuarea unor acte premergătoare care pot constitui mijloace de probă, deoarece acestea pot fi combătute în cadrul procesului penal cu alte mijloace de probă.
În ce priveşte excepţia art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, se arată că aceasta este inadmisibilă, deoarece prin Legea nr. 57/2008 textul a fost modificat în substanţa sa, nepreluând soluţia legislativă anterioară.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 cu denumirea marginală Legalitatea şi oficialitatea procesului penal, art. 6 cu denumirea marginală Garantarea dreptului la apărare, art. 171 alin. 1 cu denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau a inculpatului, art. 172 alin. 1 cu denumirea marginală Drepturile apărătorului şi art. 224 cu denumirea marginală Acte premergătoare, din Codul de procedură penală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 124 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţioanlitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, pentru considerentele arătate, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Celelalte critici avansate de autorul excepţiei cu privire la celelalte articole nu pot fi primite, deoarece sunt formulate din perspectiva unor omisiuni legislative, care, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 6, art. 171 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Blăniţă în Dosarul nr. 725/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
Decizie nr. 124/2001
din 26/04/2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi art. 258 din Codul penal
Publicat in MOF nr. 466 - 15/08/2001
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 466 din 15/08/2001
Actul a intrat in vigoare la data de 15 august 2001
Tematici
Constituţionalitate
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Rada Stănescu şi Anica Codârleanu în Dosarul nr. 548/2000 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001.
C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 14 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 548/2000, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 248, art. 258 şi art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Rada Stănescu şi Anica Codârleanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală, privitoare la actele premergătoare, şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, privitoare la dreptul apărătorului învinuitului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului la apărare, prevederilor art. 49 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 20 din Constituţie, raportat la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În opinia autorilor excepţiei toate actele de urmărire penală efectuate înainte de începerea urmăririi penale încalcă prevederile art. 172 din Codul de procedură penală, atrăgând nulitatea acestora şi refacerea lor într-un cadru legal. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 248 din Codul penal, privitoare la abuzul în serviciu contra intereselor publice, ale art. 258 din Codul penal, privitoare la sancţionarea faptelor săvârşite de alţi funcţionari, şi ale art. 147 din Codul penal, privitoare la noţiunile de "funcţionar public" şi de "funcţionar", contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică. Având în vedere că prin Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici s-a prevăzut că funcţionar public este persoana numită într-o funcţie publică, dispoziţiile din Codul penal privitoare la calitatea de funcţionar public şi de funcţionar sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie.
Judecătoria Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece în etapa actelor premergătoare efectuate în vederea începerii urmăririi penale nu există învinuit şi, prin urmare, nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, 258 şi 147 din Codul penal, raportate la art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, neexistând nici o contradicţie între textele de lege invocate şi prevederile constituţionale. Se mai arată că autorii excepţiei au fost trimişi în judecată pentru fapte săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Art. 224 din Codul penal, prin instituirea efectuării, în vederea începerii urmăririi penale, a unor acte premergătoare, nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare atâta timp cât acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal, aşa cum precizează şi art. 24 din Constituţie. Din redactarea art. 224 şi a art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală nu rezultă o încălcare a art. 49 din Constituţie, iar în ceea ce priveşte dreptul oricărui învinuit sau inculpat de a fi informat asupra naturii învinuirii ce i se aduce, acest lucru este pe deplin reflectat în art. 6 din Codul de procedură penală. Cu privire la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se arată că prin art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenţie se acordă dreptul oricărui acuzat de a fi informat în termenul cel mai scurt asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce. Se arată totodată că acest text trebuie să fie analizat în raport cu lit. b) din acelaşi paragraf, care conferă oricărui acuzat dreptul de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, cât şi în raport cu câmpul de aplicare a termenului de "acuzaţie", precis delimitat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Raportând prevederile Codului de procedură penală român la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se constată că în principiu se poate vorbi de existenţa unei "acuzaţii" din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. O dată cu aceasta organul de cercetare penală are obligaţia de a-l chema pe inculpat, de a-i comunica fapta pentru care este învinuit şi de a-i da explicaţii cu privire la drepturile pe care le are (art. 236 şi 237 din Codul de procedură penală). Conform Codului de procedură penală român persoana acuzată este înştiinţată în timpul urmăririi penale asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce şi în nici un caz o persoană nu poate fi trimisă în judecată fără ca ea să fi dispus de timpul necesar realizării apărării sale. În consecinţă, nu se poate susţine că art. 172 şi 224 din Codul de procedură penală încalcă art. 6 pct. 3 lit. a) şi b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, deci, nici art. 20 alin. (1) din Constituţie.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 248, a art. 147 alin. 1 şi a art. 258 din Codul penal, considerate ca fiind contrare art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, în punctul de vedere al Guvernului se menţionează că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale reglementările privitoare la noţiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de persoanele având această calitate, sunt de nivelul legii. Cele două noţiuni definite la art. 147 din Codul penal nu sunt de rang constituţional şi, de aceea, extinderea răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art. 246-250 din Codul penal de la funcţionarii publici la ceilalţi funcţionari, prin dispoziţiile art. 258 din Codul penal, nu poate fi considerată neconstituţională atâta vreme cât reglementările privitoare la noţiunile de "funcţionar public" şi "funcţionar", inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 248 din Codul penal, acestea nu fac decât să precizeze calitatea subiectului activ al infracţiunii, aceea de funcţionar public, ceea ce nu are nimic neconstituţional. Atât Codul penal, cât şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanţa ce se susţine că ar exista între art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 nu ridică o problemă de ordin constituţional, ci o problemă de interpretare juridică.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 248, 258 şi 147 din Codul penal.
Dispoziţiile criticate din Codul de procedură penală au următorul conţinut:
- Art. 172 alin. 1: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului.";
- Art. 224: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă."
Dispoziţiile criticate din Codul penal au următorul conţinut:
- Art. 147: "Prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
Prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";
- Art. 248: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";
- Art. 258: "Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."
Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind încălcate sunt:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.";
- Art. 72 alin. (3) lit. i): "Prin lege organică se reglementează: [...]
i) statutul funcţionarilor publici;".
Totodată, se arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării [...]."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că în esenţă autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât acestea limitează exerciţiul dreptului la apărare al învinuitului şi al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu şi în faza premergătoare procesului, deşi în temeiul art. 224 din acelaşi cod organul de urmărire penală efectuează numeroase acte de cercetare anterior declanşării procesului penal. Se susţine că organul de urmărire penală nu este obligat să încunoştinţeze persoana cercetată în legătură cu actele premergătoare şi nici să asigure acesteia exercitarea dreptului la apărare şi asistarea apărătorului la efectuarea acestor acte. În consecinţă, se apreciază că aceste texte din Codul de procedură penală contravin art. 24 din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În legătură cu susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, Curtea Constituţională constată că, dimpotrivă, art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală transpune în norme procedurale, pentru inculpat, învinuit şi celelalte părţi ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituţional al dreptului la apărare, inclusiv sub aspectul dreptului acestora de a fi asistaţi de apărător.
Curtea constată, de asemenea, că în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală "Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege". Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componentă a procesului penal şi, într-adevăr, pentru această fază nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă că potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală actele premergătoare se efectuează "în vederea începerii urmăririi penale".
Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci când există date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1)". Începerea urmăririi penale se dispune in personam numai dacă, în acelaşi timp, există suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.
Totodată, alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă". Rezultă deci că în această fază, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoană, bănuită ca fiind autorul infracţiunii.
Curtea reţine că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludării garanţiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală, în speţă a dreptului la apărare, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cauză, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare şi respectare a legii, care nu intră sub incidenţa contenciosului constituţional.
De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut că "garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut, de asemenea, că, deşi "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanţa ar înţelege să-i dea eficienţă".
Aşa fiind şi întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natură a modifica această jurisprudenţă, Curtea Constituţională urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, cu raportare la prevederile art. 24 din Constituţie.
De asemenea, Curtea Constituţională constată că este neîntemeiată şi cea de-a doua critică de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect Curtea reţine că art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează drepturile "acuzatului". În sensul acestui articol, noţiunea de "acuzat" priveşte persoana căreia i se impută, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârşirea unei infracţiuni. Aşa cum s-a arătat şi anterior, asemenea acte se efectuează, potrivit regulilor procedurii penale române, doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Constituţie. Faţă de cele arătate Curtea reţine că textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la apărare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând să fie respinsă şi sub acest aspect.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi ale art. 258 din Codul penal, Curtea Constituţională constată că şi sub acest aspect aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă, întrucât reglementările privitoare la noţiunile de "funcţionar public" şi "funcţionar", inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezintă o problemă de domeniul jurisdicţiei constituţionale. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu Decizia nr. 192 din 12 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2001).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 224 din Codul de procedură penală,
C U R T E A
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 224 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Rada Stănescu şi Anica Codârleanu în Dosarul nr. 548/2000 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Cristina Radu
OPINIE SEPARATĂ
Suntem de acord cu soluţia pronunţată în privinţa dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 147, art. 248 şi ale art. 258 din Codul penal.
Pe de altă parte, considerăm că, prin decizia pronunţată, trebuia să se admită în parte excepţia de neconstituţionalitate şi să se constate că dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în măsura în care, conform acestora, declaraţia dată sau expertiza efectuată în faza actelor premergătoare - fără ca persoanei care face acea declaraţie sau la care se referă expertiza să i se fi adus la cunoştinţă că are dreptul să fie asistată de un avocat ales - pot fi constatate în procesul-verbal prevăzut de alin. final al art. 224, în vederea folosirii acestuia în procesul penal, ca mijloc de probă împotriva persoanei care a făcut declaraţia în aceste condiţii sau, după caz, împotriva persoanei la care se referă expertiza efectuată în aceste condiţii.
În opinia noastră, dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală, în măsura în care nu previn asemenea consecinţe, sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dreptul la apărare este garantat".
I. Decizia la care se referă prezenta opinie separată ajunge la concluzia constituţionalităţii dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală prin raportarea acestora, în mod exclusiv, la prevederile alin. (2) al art. 24 din Constituţie, text conform căruia "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
Suntem şi noi de acord că prin prisma acestor din urmă dispoziţii constituţionale se asigură dreptul la apărare (şi anume, prin acordarea de asistenţă calificată în domeniul juridic) pe tot parcursul procesului penal, aşadar din momentul începerii acestuia şi până la finalizarea lui prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Cu alte cuvinte, suntem de acord că ipoteza normei constituţionale cuprinse în alin. (2) al art. 24 este aceea a existenţei unui proces penal început şi nefinalizat.
Nu suntem însă de acord cu interpretarea per a contrario pe care se întemeiază - implicit - decizia pronunţată cu majoritate de voturi, interpretare în sensul că numai în timpul procesului penal se garantează constituţional dreptul la apărare, sub forma asigurării asistenţei juridice de către un avocat ales. Din punctul nostru de vedere, această interpretare per a contrario restrânge neîntemeiat ipoteza de aplicare a prevederilor alin. (1) al art. 24 din Constituţie, text care conţine o formulare generală:
"Dreptul la apărare este garantat." În absenţa oricărei circumstanţieri, textul reprodus are aplicabilitate şi în afara procesului penal, aşadar inclusiv anterior începerii acestuia, cu alte cuvinte şi în faza "actelor premergătoare" reglementate prin art. 224 din Codul de procedură penală. Dreptul la apărare conţine numeroase prerogative, iar una dintre acestea este incontestabil posibilitatea persoanei de a beneficia de asistenţă juridică, în condiţiile stabilite prin legislaţia aplicabilă acestei forme de activitate juridică.
În consecinţă, dreptul persoanei de a fi asistată de un avocat ales este consacrat constituţional şi pentru faza "actelor premergătoare".
II. "Actele premergătoare" la care se referă art. 224 din Codul de procedură penală se pot prezenta, în mod concret, sub multiple forme de activităţi ce sunt săvârşite "[...] în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale [...]" (art. 224 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală), precum: ridicarea de probe materiale sau de înscrisuri, constatări tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, efectuarea de expertize, operaţiuni de observare a persoanelor suspecte, luarea de declaraţii, realizarea de fotografii, efectuarea de înregistrări audio sau video etc.
III. Deşi regula instituită de norma constituţională este aceea conform căreia în faza actelor premergătoare persoana are dreptul de a fi asistată de un avocat, este evident că numai unele categorii de acte premergătoare se pretează la a fi efectuate în condiţiile în care, concomitent, se asigură asistenţa juridică a persoanei la care ele se referă. De exemplu, nu s-ar putea concepe aducerea la cunoştinţă persoanei, în vederea eventualei angajări de către aceasta a unui avocat, a intenţiei de realizare a unor acte premergătoare sub forma înregistrărilor audio sau video (efectuate, desigur, în condiţii legale, conform prevederilor art. 911 şi următoarele din Codul de procedură penală). Tot astfel, aceeaşi incompatibilitate ar exista şi în cazul operaţiunilor de observare, de către organele specializate ale statului, a persoanelor suspecte de săvârşirea unor infracţiuni, aceste acte premergătoare pierzându-şi orice eficienţă atunci când, concomitent, s-ar asigura acelor persoane asistarea prin avocat. În aceste ipoteze, precum şi în altele asemănătoare, activitatea de combatere şi de prevenire a săvârşirii infracţiunilor (îndeosebi atunci când este vorba despre formele organizate de criminalitate) ar deveni, practic, imposibilă şi, de aceea, în privinţa actelor premergătoare, este inadmisibilă garantarea generalizată a exercitării dreptului constituţional la apărare, sub forma prerogativei asigurării asistenţei juridice calificate. Această consecinţă se află în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie, conform cărora: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."
IV. Alte categorii de acte premergătoare pot fi, însă, realizate fără ca finalitatea lor să fie înlăturată atunci când persoanei la care acestea se referă i se asigură exercitarea dreptului la apărare (drept garantat, fără nici o circumstanţiere, de art. 24 alin. (1) din Constituţie) prin prerogativa asistării acelei persoane de către avocat în timpul efectuării actului premergător.
Luarea de declaraţii şi efectuarea de expertize intră, cu siguranţă, în această situaţie, în sensul că, în principiu, asistarea de către avocat a celui căruia i se ia o declaraţie de către un organ al statului sau participarea avocatului la efectuarea expertizei nu sunt incompatibile, prin ele însele, cu săvârşirea acestor categorii de acte premergătoare.
V. Este adevărat că, în practică, se pot ivi şi situaţii când, pentru raţiuni de tactică a cercetării, să fie necesară luarea de declaraţii sau efectuarea de expertize fără asistarea persoanei de către avocat; aceasta nu constituie o încălcare a dreptului constituţional la apărare, dacă rezultatul acestor acte premergătoare nu este consemnat, în baza art. 224 alin. final din Codul de procedură penală, în procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare şi care poate constitui mijloc de probă.
Nu aceeaşi este, însă, situaţia în ipoteza în care:
- declaraţia este luată unei persoane de către organe ale statului;
- acestei persoane nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul ca, dacă doreşte, să fie asistată de un avocat ales;
- ulterior, declaraţia luată în asemenea împrejurări este consemnată în procesul-verbal ce poate constitui mijloc de probă în procesul penal, împotriva persoanei care a făcut acea declaraţie.
Tot astfel, este încălcat dreptul la apărare garantat - într-un mod necircumstanţiat - de art. 24 alin. (1) din Constituţie, atunci când se efectuează o expertiză, fără ca persoana vizată prin aceasta să poată fi asistată de avocat, iar rezultatele expertizei sunt utilizate, indirect (prin intermediul procesului-verbal prevăzut la art. 224 alin. (1) din Codul de procedură penală), în procesul penal început ulterior împotriva acelei persoane.
Respectarea dreptului constituţional la apărare prin intermediul asistării persoanei de către avocat impune organelor statului ca, în situaţia în care, din declaraţiile luate sau din expertizele efectuate - fără ca persoana să fi fost asistată de avocat -, rezultă indicii cu privire la posibilitatea săvârşirii unei infracţiuni de către acea persoană, să se procedeze din nou la luarea declaraţiei ori, după caz, la efectuarea expertizei; de această dată, însă, este necesar să se aducă la cunoştinţă acelei persoane că are dreptul ca, dacă doreşte, să fie asistată de avocat ales; numai în acest fel conţinutul declaraţiilor sau acela al expertizelor poate fi consemnat în procesul-verbal prevăzut la art. 224 alin. final din Codul de procedură penală, care poate constitui mijloc de probă.
Dacă, totuşi, procesul-verbal ar fi întocmit fără să se fi urmat aceste proceduri, acel proces-verbal - de plano - nu poate să constituie mijloc de probă în procesul penal îndreptat împotriva persoanei căreia i-a fost încălcat, în faza actelor premergătoare, dreptul constituţional la apărare.
VI. Din cele de mai sus, se desprinde existenţa unui drept "la tăcere", consacrat - implicit - prin dispoziţiile generale ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, pentru persoana care, aflată în faţa unui organ al statului, îşi manifestă voinţa de a beneficia de garanţia constituţională, prin asistarea sa de către un avocat ales, pe parcursul îndeplinirii de către acel organ de stat a atribuţiilor sale prevăzute de lege. Este de la sine înţeles că acest drept operează inclusiv pentru persoana care este chemată în calitate de martor. Nici un organ al statului, aflat în exercitarea atribuţiilor sale legale, nu poate pretinde unei persoane să facă declaraţii fără ca, mai înainte, să aducă la cunoştinţă acelei persoane, într-o modalitate adecvată împrejurărilor concrete, că, în baza art. 24 alin. (1) din Constituţie, are dreptul la asistenţă juridică din partea unui avocat ales. Declaraţia ce s-ar da fără ca această condiţie să fie îndeplinită nu poate fi utilizată - direct ori indirect - împotriva persoanei care a fost lipsită de exerciţiul dreptului la apărare.
Enunţurile de principiu imediat anterioare pot cunoaşte, desigur, circumstanţieri, ca urmare a aplicării prevederilor art. 49 din Constituţie, ce permit legiuitorului să procedeze la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, inclusiv a dreptului la apărare consacrat în termeni generali de dispoziţiile constituţionale ale art. 24 alin. (1). Asemenea restrângeri se pot, însă, realiza: numai prin lege; numai pentru scopurile limitativ enumerate de alin. (1) al art. 49 din Constituţie; numai dacă sunt proporţionale cu situaţia care le-a determinat; şi numai dacă nu ating însăşi existenţa dreptului constituţional la apărare.
VII. Legislaţia statelor cu tradiţie democrată consacră - în forme specifice - un asemenea sistem, de garantare generală a dreptului la apărare, inclusiv prin utilizarea prerogativei asistării persoanei de către avocat.
Astfel, de exemplu, în Statele Unite ale Americii, prin decizia pronunţată în anul 1966 în cazul Miranda v. Arizona, Curtea Supremă federală a stabilit, printre altele, că persoanele au dreptul la apărare pe parcursul întregii etape a actelor premergătoare. Organele statului nu pot folosi declaraţiile date de persoane fără respectarea anumitor garanţii procesuale, printre care se află şi dreptul la apărare prin avocat. În situaţia în care o persoană nu beneficiază de asistenţa unui avocat, organele de stat trebuie să dovedească faptul că acea persoană a fost informată anterior oricărei întrebări că are dreptul la asistenţa unui avocat, astfel încât acea persoană a renunţat la dreptul său la apărare în deplină cunoştinţă de cauză. Atunci când suspectul solicită să se consulte cu un apărător calificat înainte de a face orice declaraţie, acestuia nu i se poate pune nici o întrebare. Simplul fapt că suspectul a răspuns la unele întrebări sau că a făcut în mod voluntar unele declaraţii nu determină concluzia că acesta a renunţat la dreptul său de a nu răspunde la întrebările ulterioare. El poate decide în orice moment să se consulte cu un avocat şi numai după aceea să continue să răspundă.
În vederea pronunţării deciziei în cazul Miranda v. Arizona, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a luat în considerare şi unele aspecte care reieşeau din manualele de poliţie, referitoare la procedura de anchetă. Astfel, aceste metode, care vizau presiuni de ordin psihologic asupra individului anchetat, recomandau interogarea acestuia singur şi înlăturarea oricărui sprijin din exterior. De asemenea, ofiţerii de poliţie erau instruiţi să recurgă la practica interogatoriului fără pauză, la stratageme constând în acordarea de sfaturi juridice intenţionat eronate şi alte asemenea metode care profitau de izolarea şi nesiguranţa suspectului interogat.
VIII. În concluzie, dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie ("Dreptul la apărare este garantat"), întrucât permit ca în faza actelor premergătoare să se ia declaraţie ori să se efectueze expertiză fără ca persoanei care face declaraţia sau la care se referă expertiza să i se fi adus la cunoştinţă că are dreptul la asistenţă prin avocat ales, iar acea declaraţie sau expertiză poate fi constatată în procesul-verbal prevăzut în alin. final al art. 224, în vederea folosirii acestuia în procesul penal ca mijloc de probă împotriva persoanei care a făcut declaraţia în aceste condiţii sau, după caz, împotriva persoanei la care se referă expertiza efectuată în aceste condiţii.
IX. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie România este stat de drept. De aceea, considerentele şi dispozitivul deciziei la care se referă prezenta opinie separată (rezultat al voinţei exprimate prin mecanisme democratice de către majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale) sunt singurele care produc efecte obligatorii, "erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din Constituţie. Atât considerentele, cât şi enunţul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertăţii de exprimare şi afirmarea independenţei judecătorilor Curţii Constituţionale, fără a produce însă vreun efect juridic în privinţa soluţionării litigiului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti sau în privinţa neconstituţionalităţii prevederilor art. 224 din Codul de procedură penală, în înţelesul delimitat prin decizia la care se referă această opinie separată. Orice decizie a Curţii Constituţionale este obligatorie "erga omnes", în măsura în care a fost pronunţată cu votul a cel puţin 5 judecători, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Nu există grade ale obligativităţii deciziilor Curţii Constituţionale în raport cu numărul de voturi exprimat pentru soluţia pronunţată. De aceea, autorităţile şi instituţiile statului sunt obligate să dea curs soluţiei decise cu majoritatea voturilor la fel ca şi soluţiei pronunţate cu unanimitatea voturilor judecătorilor ce formează completul de judecată.
Lucian Mihai Ioan Muraru
Romul Petru Vonica Nicolae Popa
-
agenda
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
in engleza:giovanni wrote:Iar prin "acuzatie" in materie penala, in sensul autonom dezvoltat de Curte se intelege „existenţa unei notificări din partea autorităţilor cu privire la imputarea săvârşirii unei fapte penale” (cauzele Deweer c. Belgiei şi Foti c. Italiei).
Sa reprezinte oare citatia emisa de politie sau parchet (unde persoana banuita este chemata la data de..., ora..., locatia..., in calitate de faptuitor), notificare in sensul avut in vedere de Curte?
The "charge" could, for the purposes of Article 6 par. 1 (art. 6-1), be defined as the official notification given to an individual by the competent authority of an allegation that he has committed a criminal offence.
ce vrea sa spuna textul prin "allegation"? o invinuire? o banuiala? o suspectare? presupunerea ca a savarsit?
in textul din franceza este "du reproche ".
in romana am vazut ca "a imputa" adica "a atribui ca invinuire".
ma rog...eu zic la prima vedere (si fara sa razi de mine te rog
) ca in aceea citatie este clar mentionat ca persoana este banuita ca a savarsit o infractiune. calitatea de faptuitor se deosebeste de cea de invinuit sau inculpat prin existenta sau nu de suficiente probe..indicii. adica faza actelor premergatoare pentru a vedea daca sa se inceapa sau urmarirea penala...devenind invinuit....si daca din aceea faza reies suficiente...devine inculpat.
insa toti sunt banuiti.
tuturor li se reproseaza ca au savarsit o fapta penala.
cred ca asta este sensul dorit de curte...care nu face nicio referire la existenta sau inexistenta de temeiuri atunci cand a definit "acuzatia".
apoi citatia ...printre altele notifica persoanei si calitatea in care este chemat si mentiunea expresa ca este banuit...este de la un organ competent...zic ca iintra si in sfera de "notificare".
-
giovanni
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
Dar daca este chemat telefonic de procuror? Sau de politie? In faza urmaririi mai putin conteaza procedura si modul de realizare al acesteia, ceea ce conteaza este declaratia. Ca daca la dosar nu sunt probe dosarul nu pleaca la instanta. Sau nici macar nu te mai suna politia sau procurorul, te trezesti cu agentu acasa si ti se comunica faptul ca esti chemat sa dai o declaratie, fara sa stii despre ce e vorba. Sa zicem ca te emotionezi putin si iti chemi avocatul, dar ti se refuza dreptul de a fi asistat.
Poate exemplul cu citatia a fost unul nefericit. Ei... In cazul asta? Chiar nu mai avem nicio notificare. Iar in practica rar se citeaza faptuitorul.
Poate exemplul cu citatia a fost unul nefericit. Ei... In cazul asta? Chiar nu mai avem nicio notificare. Iar in practica rar se citeaza faptuitorul.
-
angel
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
Pai cum sa i se refuze dreptul sa fie asistat de catre aparator?giovanni wrote:Dar daca este chemat telefonic de procuror? Sau de politie? In faza urmaririi mai putin conteaza procedura si modul de realizare al acesteia, ceea ce conteaza este declaratia. Ca daca la dosar nu sunt probe dosarul nu pleaca la instanta. Sau nici macar nu te mai suna politia sau procurorul, te trezesti cu agentu acasa si ti se comunica faptul ca esti chemat sa dai o declaratie, fara sa stii despre ce e vorba. Sa zicem ca te emotionezi putin si iti chemi avocatul, dar ti se refuza dreptul de a fi asistat.
Poate exemplul cu citatia a fost unul nefericit. Ei... In cazul asta? Chiar nu mai avem nicio notificare. Iar in practica rar se citeaza faptuitorul.
I se refuza, nu declara nimic. Declaratia este un drept si nu o obligatie.Daca vrea o da,daca nu, nu...se intocmeste pv-ul ca refuza sa dea declaratie si gata..ma rog, exista posbilitatea ca sa nu fi inteles eu f bine, speta postata...ca n-am citit-o pe toata..
In practica se inatmpla ca se mai "pierd" delegatiile aparatorilor alesi si sunt chemati cei din oficiu rapid
,care sunt "de-ai casei"si nu fac probleme.si mai zic ca si daca este chemat telefonic, tot "notificare"este...doar ca...aici mai greu cu probatiunea...
Acum am recitit giovanni si am vazut ca este o speta ipotetica ca sa zic asa...intial am crezut ca-i practica.
pararea mea este ca in toate situatiile prezentate de tine initial, faptuitorul,are dreptul sa fie asistat de catre un aparator.
si derogand de la problema aceasta,s-a mai pus in discutie, in practica, daca martorul poate fi asistat de catre aparator...
-
agenda
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
aici m-am pierdut....de tot!...ca nu prea inteleg ce inseamna citarea se poate face si prin nota telefonica. art. 175 cpp. ...chemarea in fata organului se face prin citatie scrisa. citarea si citatia este acelasi lucru? cum se verifica legalitatea citatiei in cazul asta?giovanni wrote:Dar daca este chemat telefonic de procuror? Sau de politie? In faza urmaririi mai putin conteaza procedura si modul de realizare al acesteia, ceea ce conteaza este declaratia. Ca daca la dosar nu sunt probe dosarul nu pleaca la instanta. Sau nici macar nu te mai suna politia sau procurorul, te trezesti cu agentu acasa si ti se comunica faptul ca esti chemat sa dai o declaratie, fara sa stii despre ce e vorba. Sa zicem ca te emotionezi putin si iti chemi avocatul, dar ti se refuza dreptul de a fi asistat.
Poate exemplul cu citatia a fost unul nefericit. Ei... In cazul asta? Chiar nu mai avem nicio notificare. Iar in practica rar se citeaza faptuitorul.
apoi este art. 176 care spune asa: (extras)
Art. 176. - (1) Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
e) că partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte la termenul fixat;
cum sa refuze in lumina celor de mai sus?
stiu ca imi scapa ceva important si nu stiu ce...
dar si asa...nu este specificat ca "notificarea" din definitia curtii trebuie sa fie scrisa...este cred mai mult in sensul de a i se aduce la cunostinta...oral, scris...
cu privire la a nu sti despre ce e vorba este punctul b din 176:
b) numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;
ce naiba imi scapa??!
-
angel
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
agenda wrote:aici m-am pierdut....de tot!...ca nu prea inteleg ce inseamna citarea se poate face si prin nota telefonica. art. 175 cpp. ...chemarea in fata organului se face prin citatie scrisa. citarea si citatia este acelasi lucru? cum se verifica legalitatea citatiei in cazul asta?giovanni wrote:Dar daca este chemat telefonic de procuror? Sau de politie? In faza urmaririi mai putin conteaza procedura si modul de realizare al acesteia, ceea ce conteaza este declaratia. Ca daca la dosar nu sunt probe dosarul nu pleaca la instanta. Sau nici macar nu te mai suna politia sau procurorul, te trezesti cu agentu acasa si ti se comunica faptul ca esti chemat sa dai o declaratie, fara sa stii despre ce e vorba. Sa zicem ca te emotionezi putin si iti chemi avocatul, dar ti se refuza dreptul de a fi asistat.
Poate exemplul cu citatia a fost unul nefericit. Ei... In cazul asta? Chiar nu mai avem nicio notificare. Iar in practica rar se citeaza faptuitorul.
apoi este art. 176 care spune asa: (extras)
Art. 176. - (1) Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
e) că partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte la termenul fixat;
cum sa refuze in lumina celor de mai sus?
stiu ca imi scapa ceva important si nu stiu ce...
dar si asa...nu este specificat ca "notificarea" din definitia curtii trebuie sa fie scrisa...este cred mai mult in sensul de a i se aduce la cunostinta...oral, scris...
cu privire la a nu sti despre ce e vorba este punctul b din 176:
b) numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;
ce naiba imi scapa??!
raspunsul este..practica organului...ca de mult a cam renuntat la forma scrisa...ma rog,se mai risca uneori..iar daca faci fite si-i zici ca trebuie sa te invite procedural...atunci o fac,dar le sare mustarul rau...in rest, n-ai de ce fi in ceata, ca tu ai dreptate...scriptic asa stau lucrurile...-
agenda
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
angel 
tot nu pricep 
Art. 175. - (1) Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică.
mie imi rezulta asa: chemarea in fata ... se face obligatoriu prin citatie SCRISA.
atunci ce inseamna "citarea" din a doua propozitie?!
adica chemarea se poate face si prin nota telefonica?
am presimtirea ca atunci cand mi se va raspunde o sa ma simt tare idioata
tot nu pricep Art. 175. - (1) Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică.
mie imi rezulta asa: chemarea in fata ... se face obligatoriu prin citatie SCRISA.
atunci ce inseamna "citarea" din a doua propozitie?!
adica chemarea se poate face si prin nota telefonica?
am presimtirea ca atunci cand mi se va raspunde o sa ma simt tare idioata
-
agenda
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
staaaai...cred ca mi se lumineaza putin situatia...
citarea este actul procesual....citatia este actul procedural...
dar daca e asa rezulta ca actul procesual de citare prin telefon se realizeaza prin actul procedural - citatia
dar asa... rezulta ca si atunci cand este prin nota telefonica trebuie sa se trimita si o citatie scrisa!
ok. clar imi lipsesc notiuni elementare
citarea este actul procesual....citatia este actul procedural...
dar daca e asa rezulta ca actul procesual de citare prin telefon se realizeaza prin actul procedural - citatia
dar asa... rezulta ca si atunci cand este prin nota telefonica trebuie sa se trimita si o citatie scrisa!
ok. clar imi lipsesc notiuni elementare
-
DevilMean
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
Nu, doar nu esti la locul tau.
Oare unde ti-e mintea?!
Oare unde ti-e mintea?!
-
giovanni
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
Atunci cand o parte este chemata in fata organului judiciar prin nota telefonica procurorul sau organele de politie intocmesc proces-verbal. Asa se dovedeste faptul instiintarii despre data, ora si locul unde persoana urmeaza sa se prezinte si in ce calitate.
Acum, revenind la intrebarea noastra, zic eu ca pe dreptul intern nu esti obligat sa-i asiguri aparatorului participarea in actele premergatoare, chiar daca e avocat ales si faptuitorul cere acest lucru, dar pe CEDO (care are prioritate conform art. 20 din Constitutie) ar cam trebui. M-a luminat varianta in limba franceza a ceea ce se intelege prin "acuzatie" in materie penala, adica "reprosul savarsirii unei infractiuni".
Iar acest repros e un termen mult mai larg decat cel de notificare care include nu doar citarea in calitate de faptuitor, ci pana si audierea persoanei intr-o astfel de calitate.
Notificarea ma face sa ma gandesc la un act in forma scrisa, pe cand reprosul poate avea loc si verbal (cu alte cuvinte reprosul ar putea include notificarea).
Acum, revenind la intrebarea noastra, zic eu ca pe dreptul intern nu esti obligat sa-i asiguri aparatorului participarea in actele premergatoare, chiar daca e avocat ales si faptuitorul cere acest lucru, dar pe CEDO (care are prioritate conform art. 20 din Constitutie) ar cam trebui. M-a luminat varianta in limba franceza a ceea ce se intelege prin "acuzatie" in materie penala, adica "reprosul savarsirii unei infractiuni".
Iar acest repros e un termen mult mai larg decat cel de notificare care include nu doar citarea in calitate de faptuitor, ci pana si audierea persoanei intr-o astfel de calitate.
Notificarea ma face sa ma gandesc la un act in forma scrisa, pe cand reprosul poate avea loc si verbal (cu alte cuvinte reprosul ar putea include notificarea).
-
agenda
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
uite textul in franceza:
la notification officielle, émanant de l’autorité compétente, du reproche d’avoir accompli une infraction pénale
zic ca notificare este in sensul de a aduce la cunostinta, a comunica...oficial zic ca intr-o forma recunoscuta de lege....adica si prin telefon...restul sunt de acord cu ce ai zis...
din punctul meu de vedere din momentul in care esti cercetat pentru o fapta penala te incadrezi in "acuzat" ar trebuie sa mi se garanteze dreptul de aparare.
cedo garanteaza asta si prevaleaza
dar din dreptul intern iese un mare balamuc cu faptuitorul asta...termen pe care niciodata nu l-am priceput...
este cercetat penal...dar nu e parte in procesul penal..este chemat dar nu i se garanteaza dreptul la avocat ...la aparare...etc etc. si procesele verbale din faza actelor premergatoare pot constitui mijloace de proba...o deschidere spre abuzuri. niciodata nu am inteles asta.
atunci ce drepturi am? niciunul? eu zic ca sunt prezumata nevinovata. asa ca am dreptul sa tac...sa nu dau nicio declaratie...mai am dreptul sa nu ma autoincriminez.
dar ce pondere au drepturile astea aici...cat sunt de recunoscute asta nu stiu.
si chiar daca ma prevalez de dreptul la tacere...poate fi interpretat in defavoarea mea...si uite ce repede am ajuns invinuit.
macar am drepturi acum si o superba calitate de care sa fiu mandra 
dar ce fac daca sunt chemata ca martor? am pus-o! trebuie sa ma prezint. trebuie sa spun tot ce stiu. poate nu vreau sa spun nimic...din tot felul de motive...dreptul la tacere? da de unde! dreptul la avocat? da de unde! dreptul la a nu te autoincrimina? da de unde!
so...ar putea apare iar o dilema...ma autoincriminez sau savarsesc infractiunea de marturie mincinoasa ... protectia martorului.. da de unde! o gluma buna
adica cum? ok. dreptul la tacere nu este unul absolut...dar aici ma constrag sa nu tac si sa ma autoincrinez...prin ce metoda? aaaaa..da ..... metoda inchisorii
cum o dau tot ma ard. tot mi se incalca drepturile.
la notification officielle, émanant de l’autorité compétente, du reproche d’avoir accompli une infraction pénale
zic ca notificare este in sensul de a aduce la cunostinta, a comunica...oficial zic ca intr-o forma recunoscuta de lege....adica si prin telefon...restul sunt de acord cu ce ai zis...
din punctul meu de vedere din momentul in care esti cercetat pentru o fapta penala te incadrezi in "acuzat" ar trebuie sa mi se garanteze dreptul de aparare.
cedo garanteaza asta si prevaleaza
dar din dreptul intern iese un mare balamuc cu faptuitorul asta...termen pe care niciodata nu l-am priceput...
este cercetat penal...dar nu e parte in procesul penal..este chemat dar nu i se garanteaza dreptul la avocat ...la aparare...etc etc. si procesele verbale din faza actelor premergatoare pot constitui mijloace de proba...o deschidere spre abuzuri. niciodata nu am inteles asta.
atunci ce drepturi am? niciunul? eu zic ca sunt prezumata nevinovata. asa ca am dreptul sa tac...sa nu dau nicio declaratie...mai am dreptul sa nu ma autoincriminez.
dar ce pondere au drepturile astea aici...cat sunt de recunoscute asta nu stiu.
si chiar daca ma prevalez de dreptul la tacere...poate fi interpretat in defavoarea mea...si uite ce repede am ajuns invinuit.
macar am drepturi acum
si o superba calitate de care sa fiu mandra dar ce fac daca sunt chemata ca martor? am pus-o! trebuie sa ma prezint. trebuie sa spun tot ce stiu. poate nu vreau sa spun nimic...din tot felul de motive...dreptul la tacere? da de unde! dreptul la avocat? da de unde! dreptul la a nu te autoincrimina? da de unde!
so...ar putea apare iar o dilema...ma autoincriminez sau savarsesc infractiunea de marturie mincinoasa ... protectia martorului.. da de unde! o gluma buna
adica cum? ok. dreptul la tacere nu este unul absolut...dar aici ma constrag sa nu tac si sa ma autoincrinez...prin ce metoda? aaaaa..da ..... metoda inchisorii
cum o dau tot ma ard. tot mi se incalca drepturile.
-
giovanni
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
Cu martorul e mult mai simplu. In penal martorul are drept la tacere. Nu rezulta expres, dar daca refuza sa dea declaratie nu i se poate face nimic. Doar daca lipseste poate fi amendat si adus cu mandat de aducere.
Oricum refuzul de a da declaratie nu constituie marturie mincinoasa in varianta refuzului de a spune tot ce stie. El poate refuza inclusiv sa depuna juramant (ma gandesc aici si la faptul ca prevederea art. 85 alin 7 C. proc. pen. e neconstitutionala deoarece incalca prezumtia de nevinovatie consacrata de constitutie).
In schimb, in dreptul procesual civil martorul nu are drept la tacere si poate fi amendat (art. 108 ind. 1 alin. 2 lit. a C. proc. civ.). Frumos, nu? Sunt sigur ca nu e o scapare a legiuitorului care a redactat codul de proc. pen. Anume nu a fost trecuta ipoteza la unul din cazurile de amendare.
Oricum refuzul de a da declaratie nu constituie marturie mincinoasa in varianta refuzului de a spune tot ce stie. El poate refuza inclusiv sa depuna juramant (ma gandesc aici si la faptul ca prevederea art. 85 alin 7 C. proc. pen. e neconstitutionala deoarece incalca prezumtia de nevinovatie consacrata de constitutie).
In schimb, in dreptul procesual civil martorul nu are drept la tacere si poate fi amendat (art. 108 ind. 1 alin. 2 lit. a C. proc. civ.). Frumos, nu? Sunt sigur ca nu e o scapare a legiuitorului care a redactat codul de proc. pen. Anume nu a fost trecuta ipoteza la unul din cazurile de amendare.
-
agenda
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
pe de alta parte,giovanni wrote:Cu martorul e mult mai simplu. In penal martorul are drept la tacere. Nu rezulta expres, dar daca refuza sa dea declaratie nu i se poate face nimic. Doar daca lipseste poate fi amendat si adus cu mandat de aducere.
Oricum refuzul de a da declaratie nu constituie marturie mincinoasa in varianta refuzului de a spune tot ce stie. El poate refuza inclusiv sa depuna juramant (ma gandesc aici si la faptul ca prevederea art. 85 alin 7 C. proc. pen. e neconstitutionala deoarece incalca prezumtia de nevinovatie consacrata de constitutie).
In schimb, in dreptul procesual civil martorul nu are drept la tacere si poate fi amendat (art. 108 ind. 1 alin. 2 lit. a C. proc. civ.). Frumos, nu? Sunt sigur ca nu e o scapare a legiuitorului care a redactat codul de proc. pen. Anume nu a fost trecuta ipoteza la unul din cazurile de amendare.
Art. 191 din cpc - (1) Sunt scutiţi de a fi martori:
3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe vreuna dintre persoanele arătate în art. 189 la pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.
fantastic!
acu in penal sa inteleg ca daca sunt chemata in calitate de martor si nu dau nicio declaratie nu voi fi acuzata de marturie mincinoasa? o sa caut jurisprudenta.
poti sa explici de ce crezi ca atentionarea martorului este neconstitutuionala?
-
giovanni
Re: Avocat ales in faza actelor premergatoare
E strict parerea mea, nu s-a pronuntat Curtea in acest sens. Nu atentionarea in sine e o problema, ci felul atentionarii.
Formularea nu respecta prezumtia de nevinovatie, care poate fi rasturnata doar de o hotarare definitiva de condamnare. Spune legiutorul: "se va pune in vedere martorului ca daca nu va spune adevarul savarseste infractiunea de marturie mincinoasa".
De unde stie legiuitorul ca e marturie mincinoasa? Daca ulterior s-ar dovedi ca martorul era sub imperiul unei constrangeri morale? E caz de 10 e C. proc. pen. Iar fapta nu e infractiune.
Parerea mea ca e absurd ca judecator sa te antepronunti cu privire la vinovatia unei persoane, inainte de efectuarea unei urmaririi penale si a judecatii, doar asa - in scop de intimidare - ca asa zice art. 85 alin. 7
Mai corecta era o formulare de genul: se va pune in vedere martorului ca marturia mincinoasa se pedepseste cu inchisoarea. Iar in felul asta nu il acuzi de marturie mincinoasa in lipsa unei urmariri penale si a unei judecati complete.
Formularea nu respecta prezumtia de nevinovatie, care poate fi rasturnata doar de o hotarare definitiva de condamnare. Spune legiutorul: "se va pune in vedere martorului ca daca nu va spune adevarul savarseste infractiunea de marturie mincinoasa".
De unde stie legiuitorul ca e marturie mincinoasa? Daca ulterior s-ar dovedi ca martorul era sub imperiul unei constrangeri morale? E caz de 10 e C. proc. pen. Iar fapta nu e infractiune.
Parerea mea ca e absurd ca judecator sa te antepronunti cu privire la vinovatia unei persoane, inainte de efectuarea unei urmaririi penale si a judecatii, doar asa - in scop de intimidare - ca asa zice art. 85 alin. 7
Mai corecta era o formulare de genul: se va pune in vedere martorului ca marturia mincinoasa se pedepseste cu inchisoarea. Iar in felul asta nu il acuzi de marturie mincinoasa in lipsa unei urmariri penale si a unei judecati complete.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 28 guests