Mariaj si divort posibil nerecunoscut de Romania?

[aisha0808]

Buna seara tuturor!

Hop si eu cu o problema.
Am fost casatorita in Curtea Islamica din Dubai cu un cetatean arab. Anul trecut am divortat la aceeasi curte Islamica. Sentinta definitiva si irevocabila. Custodie totala asupra copilului.
Azi am mers in ambasada Romaniei din Abu Dhabi pentru a da tatalui meu o procura sa ii faca fiului meu un pasaport nou si un domn de-acolo mi-a spus ca exista posibilitatea ca foruruile romane sa nu recunoasca sentita de divort si custodie atita timp cit nu recunoaste casatoriile facute in curtile islamice. De asemenea ambasada, la vremea casatoriei mele, nici nu autentifica certificatele de casatorie islamice. Mentionez ca NU ne-am casatorit si in ambasada.
Cu 3 ani in urma cu certificatul de casatorie islamic tradus in romana si legalizat pe la toate autoritatile emiratelor arabe si romane ,i-am putut face fiului meu pasaport insa pe atunci fostul meu sot mi-a dat o declaratie cum ca este de accord.
Acum insa eu avind custodia totala, in mod normal nu ar mai trebui sa am nevoie de acea declaratie de la el ( in fond , de nici o declaratie).
Situatia este incurcata, va rog sfatuiti-ma ce trebuie sa fac. banuiesc ca finalul ar fi sa-i cer fostului sot sa renunte definitv la drepturile parintesti dar daca autoritatile romane recunosc divortul totul ar fi ok.

Multumiri anticipate pt. raspunsuri.

[johei]

Eu as zice ca totusi casatoria este valabila, daca este valabila conform dreptului din Dubai...

Astfel art 18 din Legea 105/1992 spune ca: conditiile de fond ale casatoriei se supun legii nationale. Asta inseamna ca n-ati fi putut sa va casatoriti daca nu aveati varsta ceruta de lege, daca nu exista diferenta de sex, daca nu ati putut exprima un consimtamant valabil la casatorie, daca ati fi fost casatorita si nedivortata, etc)

Insa art 19 spune ca forma incheierii casatoriei este supusa legii statului pe teritoriul carei se celebreaza!

Asta ar insemna ca, daca aceea casatorie facuta la Curtea Islamica este valabila in Dubai, ea este valabila si in Romania, deoarece conditiile de forma cerute de legea 105 sunt respectate!

Insa daca autoritatile romane nu recunosc aceasta casatorie va fi nevoie cel mai probabil de o actiune in justitie prin care sa fie recunoscuta casatoria ca fiind valabila.
Pe cale de consecinta acelasi lucru este valabil si la divort (domiciul comun in dubai, se aplica legea dubai-ului)

Problema este ca astfel de actiuni sunt destul de rare si puteti avea surpriza neplacuta ca un judecator sa dea o sentinta gresita.
Cautati un avocat care sa se priceapa si incepeti demersurile care oricum vor dura...

In privinta raporturilor cu copilul... cred ca se aplica legislatia statului dubai (legea care carmuieste efectele casatoriei, adica legea domiciliului comun-dubai probabil).
Exceptia: legislatia statului dubai incalca ordienea publica romaneasca... caz in care se aplica legislatia romaneasca!
Insa cauza e destul de complexa... sper sa nu ma insel prea tare in ce am spus mai sus. 8-)

[angel]

Cu o completare!

Aveati posibilitatea transcrierii certificatului de casatorie la oficiul de stare civila unde dvs aveti domciliul( in Romania).

Vi se elibera un certificat de casatorie romanesc. atunci...ar fi fost putin mai simplu.Aveti nevoie de hotararea de divort tradusa si legalizata...

Nu cred sa fie nici o problema de nerecunoastere a casatoriei.

[aisha0808]

Va multumesc pt raspunsuri.

Angel, pot face transcrierea certificatului de casatorie chiar si acum, dupa ce am divortat ?
Inca mai am originalul disponibil......

[angel]

pai...nu prea stiu cum sa te consiliez ca sa fie bine.

Eu iti explic procedura si tu tragi concluziile (in mod normal nu este legal sa transcrii acel certificat pt. ca se presupune ca-i anulat prin hotararea de divort.Dar daca casatoria n-ar fi recunoscuta oficial ca si divortul de altfel ...in Romania?! )

Deci, ai nevoie de certificatul original, se face un dosar.Dosarul depus la starea civila teritoriala a ta din Romania. Dosarul se trimite la INEP (institutul national de evidenta a persoanei).Aceasta institutie are corespondenta cu ambasada, mai bine zis consulatul de la ABU DHABI, care-i confirma casatoria ta. Ori...din cate inteleg s-ar putea ca ei sa nu dea OK-ul . Dar ce ti-a zis mai exact D-ul consul? ei recunosc casatoria?.Cu raspunsul de la ei (consultului de la ABU DHABI), ti se transcrie certificatul, sau nu.Si-ti elibereaza unul romanesc

Dar procedura este destul de complexa si dureaza prea mult timp. Eu am avut transcriere cu Italia si a durat cam 6 luni :(

Si apoi...daca tot este anulat certificatul de casatorie, risti.Nu ti-as indica asta.

Mai simplu, corect(legal), rapid ar fi sa-l duci pe exul la ABU DHABI sa-i ia consulul o declaratie ca este de acord ca mama minorului sa-i faca pasaport si sacalatoreasca impreuna cu aceasta oriunde doreste .

Vezi ca aceasta declaratie este valabila 6 luni.

Dar in timpul acesta descurci problema ca ai timp destul al dispozitie.

Asa iti vor face pasaport minorului, cu siguranta.

Dar daca n-o rezolvi tot o sa ai probleme.

Daca minorul va mai fi insotit in calatorii si de terti(in speta bunici) sa stipuleze in declaratie (fostul sot) si acest aspect, ca dupa aceea ai alte surprize.

Consulul nostru de la ABU DHABI este un tip super ok si sigur te va rezolva

[aisha0808]

Catalin Nistor chiar ii un tip super ok si foarte de ajutor.
Insa stiam si mi s-a reconfirmat ca , casatoriile oficiate in curtile islamice doar nu sint recunoscute de catre autoritatile romane. Ideal ar fi fost ca la timpul respectiv sa ma casatoresc si in ambasada....
Din ce spui tu chiar mi se pare extrem de complicat si de durata iar eu vreau sa-mi aduc copilul asap in Dubai.
Daca reusesc sa il gasesc pe fostul meu sot si sa-l pun sa dea o declaratie la tribunal ca renunta definitiv si irevocabil la dreptului parintesti asupra copilului ar fi ok ? mi0ar mai trebui atunci vreo procura de la el ? Chestia este ca eram super fericita ca am obtinut custodie totala si poc, m-a lovit asta cu nerecunoasterea casatoriei.....

[angel]

Ce inseamna mai exact casatoria in curtea islamica? te referi la casatoria religioasa? Cea de la moschee?

Daca este asa, nu poate fi recunoscuta de catre Romania.

Si v-a incredintat dvs. copilul, care sunteti femeie (stiti care este conceptia musulmanilor despre femei si ce drepturi au acestea asupra copiilor) :( :(

Acea casatorie este recunoscuta doar in tarile islamice.Casatoria religioasa presupune si convertirea la islamism, dar n-are importanta in speta noastra.

Unde este nascut copilul?

Cine i-a eliberat certificatul de nastere?Dubaiul?

Daca-mi raspunzi la aceste intrebari poate mai simplificam putin situatia.

Tatal trebuie decazut din drepturile parintesti. Asta se face in urma unui proces. Daca este decazut din drepturile parintesti nu va mai trebuie nici o procura de la el.

Trimiteti totusi procura bunicilor copilului ( ca am inteles caci copilul se afla in Romania si ca vreti sa vina la Dubai, nu invers) sa-i faca pasaport si atasati copia hotararii judecatoresti tradusa si legalizata, si pe considerentul ca aveti custodie totala, exista posibilitatea s-o accepte

Si...asa cum a zis Johei, invocati art. 19 din Legea 105/1992.

[aisha0808]

Ce inseamna mai exact casatoria in curtea islamica? te referi la casatoria religioasa? Cea de la moschee?

Daca este asa, nu poate fi recunoscuta de catre Romania.

Si v-a incredintat dvs. copilul, care sunteti femeie (stiti care este conceptia musulmanilor despre femei si ce drepturi au acestea asupra copiilor) :( :(

Acea casatorie este recunoscuta doar in tarile islamice.Casatoria religioasa presupune si convertirea la islamism, dar n-are importanta in speta noastra.

Unde este nascut copilul?

Cine i-a eliberat certificatul de nastere?Dubaiul?

Daca-mi raspunzi la aceste intrebari poate mai simplificam putin situatia.

Tatal trebuie decazut din drepturile parintesti. Asta se face in urma unui proces. Daca este decazut din drepturile parintesti nu va mai trebuie nici o procura de la el.

Trimiteti totusi procura bunicilor copilului ( ca am inteles caci copilul se afla in Romania si ca vreti sa vina la Dubai, nu invers) sa-i faca pasaport si atasati copia hotararii judecatoresti tradusa si legalizata, si pe considerentul ca aveti custodie totala, exista posibilitatea s-o accepte

Si...asa cum a zis Johei, invocati art. 19 din Legea 105/1992.

Casatoria nu a fost efectuata la moschee ci la tribunalul Dubai. Copilul a fost nascut in dubai unde i s-a eliberat certificat de nastere. Cu acel certificat de nastere autentificat de catre ministerul afacerilor exterioare ambasada romana a eliberat un certificat de nastere recunoscut de autoritatile romane si inregistrat cu CNP. In urma acestui certificat i-am putut face copilului si pasaport romanesc. copilul are dubla cetatenie.
Am obtinut relativ usor divortul si custodia totala a copilului pe baza faptului ca de aproximativ 3 ani fostul meu sot a plecat din Dubai si nu ne-a mai oferit nici un suport financiar,moral,etc.Parasire de domiciliu parca se numeste .
Procura am facut-o deja tatalui meu, acum urmeaza sa vedem daca cei de la pasapoarte nu vor cere si procura de la tatal copilului.
Angel iti multumesc mult ...am sa dau si eu cautare pe legea 105 si imi permit sa te mai deranjez daca mai am ceva nelamuriri.

[angel]

nu ma deranjezi.

oricand cu mare placere!

sper si eu sa nu-i ceara consimtamantul tatalui.

daca ar fi fost speta aceasta pe dubla cetatenie in alta tara, ei (pt cetatenii lor...)nu ar fi cerut acordul tau, daca era viceversa.

Dar ai nostri, sunt mai catolici decat papa.vor neaparat dovada :( . e ok ca ai hotarare cu custodia totala.

Fiind in tribunalul din dubai incheiata este ok, bine ca nu-i doar religioasa.


Citeste-ti MP

[serafim]

prin procedura EXEQUATUR-ului se poate recunoaste hotararea straina in Romania ( orice hot. si in alte domenii decat in dr. fam.) astfel va anexez de pe site-ul Ministerului Justitiei procedura.


E.3.1. RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI ÎN MATERIA MATRIMONIALĂ ŞI RĂSPUNDERII PĂRINTEŞTI ÎN STATELE MEMBRE ALE UE

După aderarea la UE, România va aplica Regulamentul nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor in materia familială şi responsabilităţii părinteşti cu statele membre UE, cu excepţia Danemarcei: Austria, Belgia, Marea Britanie, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria
Regulamentul nr. 2201/2003 înlocuieşte, pentru statele membre, convenţiile existente la data intrării în vigoare a prezentului regulament, care au fost încheiate între două sau mai multe state membre şi care se referă la materiile reglementate de prezentul regulament.
În relaţiile dintre statele membre, Regulamentul nr. 2201/2003 prevalează asupra următoarelor convenţii (la care românia este parte) în măsura în care acestea privesc materiile reglementate de prezentul regulament: Convenţia Europeană din 20 mai 1980 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind încredinţarea copiilor şi restabilirea încredinţării copiilor şi Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii.
În ceea ce priveşte Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980, aceasta ar trebui să se aplice în continuare, astfel cum a fost completată cu dispoziţiile din Regulamentul nr. 2201/2003, în special cu cele din articolul 11.
În relaţiile cu Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, dreptul aplicabil, recunoaşterea, executarea şi cooperarea în materia răspunderii părinteşti şi a măsurilor de protecţie a copiilor, Regulamnetul nr. 2201/2003 se aplică atunci când respectivul copil îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru şi, în ceea ce priveşte recunoaşterea şi executarea unei hotărâri pronunţate de instanţa judecătorească competentă dintr-un stat membru pe teritoriul unui alt stat membru, chiar dacă respectivul copil îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat nemembru care este parte contractantă la convenţia menţionată anterior.
Potrivit Legii nr. 191/2007 pentru aprobarea OUG nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, în vederea aplicării Regulamentului nr. 2.201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 2.201/2003, sunt de competenţa tribunalului. Hotărârea astfel pronunţată poate fi atacată numai cu recurs.
În cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în România şi pentru care se solicită recunoaşterea sau încuviinţarea executării într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a emite, potrivit art. 39, art. 41 alin. 1 şi art. 42 alin. 2 din Regulamentul nr. 2.201/2003, certificatele prevăzute în anexele I, II, III şi IV din acest regulament aparţine primei instanţe.
Partea interesată se poate adresa direct instanţei competente din statul membru al UE pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite care se poate afla cu ajutorul atlasului judiciar european
http://ec.europa.eu/justice_home/judici ... statePage0
Ministerul Justiţiei este autoritate centrală română în temeiul art. 53 din Regulamentul nr. 2.201/2003 şi efectuează comunicările privind informaţiile care sunt necesare pentru aplicarea dispoziţiilor Regulamentului nr. 2201/2003.
Precizăm că hotărârile judecătoreşti în materia exercitării dreptului de vizită (art. 41 alin. 1) şi înapoierii minorului (art. 42 alin. 1) sunt recunoscute de plin drept (suprimarea exequaturului).

Ultimă actualizare: 23 iulie 2009

[serafim]

E.3.2. RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI ÎN MATERIA MATRIMONIALĂ ŞI RĂSPUNDERII PĂRINTEŞTI ÎN STATELE NEMEMBRE ALE UE

Cadrul juridic convenţional:

1. Convenţii multilaterale

Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor adoptată la Luxembourg la 20 mai 1980, la care România a aderat prin Lege nr. 216/2003, publicată în M.Of. nr. 367/29.05.2003

Obiectul Convenţiei de la Luxembourg
Convenţia de la Luxembourg are ca obiect:
- recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind încredinţarea copilului
- recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind exercitarea dreptului de vizită al parinţilor
- înapoierea minorilor prin restabilirea încredinţării copiilor atunci când unii copii au fost deplasaţi fără drept peste o graniţă internaţionala

Rolul Ministerului Justiţiei:
În baza art. 2 paragraful 1 din convenţie, Ministerul Justiţiei a fost desemnat autoritate centrală pentru ducerea la îndeplinire a funcţiilor prevăzute în convenţie.
Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare România a formulat o rezervă în baza dispoziţiilor art. 17 paragraful 1 din convenţie, pentru cazurile prevăzute la art. 8 şi 9, când recunoaşterea şi executarea hotărârilor privind încredinţarea copiilor vor putea fi refuzate pentru motivele cuprinse în art. 10 din convenţie.

I. România – Stat solicitant

Atribuţiile Ministerului Justiţiei:
În calitatea sa de Autoritate Centrală, Ministerul Justiţiei din România are ca principale atribuţii:
- primirea de la reclamant a cererii de recunoaşterea sau executarea a hotărârii privind încredinţarea minorului sau, după caz, a cererii de recunoaştere sau executarea exercitării dreptului de vizită;
- înaintarea cererii Autorităţii Centrale străine pe al cărei teritoriu se crede că s-ar putea afla minorul;
- asigurarea colaborării între cele două autorităţi şi reclamant până la soluţionarea cererii.

II. România – Stat solicitat

Atribuţiile Ministerului Justiţiei:

În calitatea sa de Autoritate Centrală, Ministerul Justiţiei din România are ca principale atribuţii:
- de a primi de la autoritatea centrală străină sau direct de la reclamantul dintr-un stat contractant, cererea de cererii de recunoaşterea sau executarea a hotărârii privind încredinţarea sau, după caz, a cererii de recunoaştere sau executarea exercitării dreptului de vizită;
- de a desfăşura toate demersurile necesare localizării copilului şi încercării de soluţionare a cererii pe cale amiabilă cu persoana răpitoare.
În cazul în care minorul nu este înapoiat de bunăvoie:
- Ministerul Justiţiei din România sesizează instanţa judecătorească competentă conform dreptului comun în vederea soluţionării cauzei având ca obiect înapoierea copilului deplasat sau reţinut ilicit pe teritoriul României;
- după obţinerea hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile, dacă hotărârea nu este executată de bunăvoie de către pârât, Ministerul Justiţiei poate formula o cerere de executare silită a hotărârii judecătoreşti;
- asigură permanenta informare şi colaborare cu autoritatea centrală a statului solicitant.


2. Convenţii bilaterale

Convenţiile/tratatele bilaterale în domeniul asistenţei judiciare încheiate de România cu alte state, decât cele membre al UE, care conţin norme referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, sunt cele încheiate cu următoarele state: Albania, Algeria, China, Coreea de Nord, Cuba, Egipt, Federaţia Rusă (prin declaraţie de succesiune), Maroc, Moldova, Serbia (prin declaraţie de succesiune), Siria, Tunisia, Turcia, Ucraina.

3. Legislaţia internă

Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat (publicată în Monitorul Oficial al României, nr.245/1 octombrie 1992.
Art. 10 prevede: „Dispoziţiile prezentei legi sunt aplicabile în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare.”
Procedura recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie civilă şi comercială este prevăzută în Capitolul XX (Norme de procedură în materie de drept internaţional privat), Secţiunea a IV- a (Efectele hotărârilor judecătoreşti) – art.165 – 178.
Ultimă actualizare: 23 iulie 2009

[serafim]

Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine
Legea nr. 105/1992 deosebeşte între recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi executarea acestora, iar pe de altă parte, există două feluri de recunoaştere: de plin drept şi prin hotărâre judecătorească a instanţei române.
Prin recunoaştere, hotărârea judecătorească străină beneficiază în România de autoritate de lucru judecat, întocmai ca o hotărâre judecătorească română. În acest sens, art. 167 din legea nr. 105/1992 prevede că hotărârile judecătoreşti străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de putere de lucru judecat. În acest caz este vorba de recunoaşterea prin hotărâre judecătorească română, dar acelaşi efect îl produce şi recunoaşterea de plin drept.

Recunoaşterea de drept.
Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine intervine de plin drept dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statutului unde au fost pronunţate sau al cetăţenilor statutului de cetăţenie, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi.

Condiţiile recunoaşterii prin hotărâre judecătorească
- hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată
- instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii ţării sale, competenţa să judece procesul (atât de dreptul internaţional privat, cât şi de drept intern)
- există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea
- dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, că i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de ase apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii. Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.

Refuzul recunoaşterii:
- hotărârea este rezultatul unei fraude comisă în procedura urmată în străinătate
- hotărârea străină încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român (inclusiv dispoziţiile legale referitoare la competenţa exclusivă a jurisdicţiei române)
- procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecată în faţa acestora la data sesizării instanţei străine.

Atribuţiile instanţei române Instanţa română trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor de recunoaştere şi de refuz, dar nu poate să procedeze la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.

Executarea hotărârilor judecătoreşti străine

Definiţie Exequaturul este procedura judiciară în cadrul căreia, în urma controlului exercitat asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căreia se cere executarea, hotărârea judecătorească străină este declarată executorie. Legea nr. 105/1992 face vorbire (art. 173 alin.1) de executarea hotărârii străine pe teritoriul român, pe baza încuviinţării dat de instanţa judecătorească română competentă. Această încuviinţare (exequatur-ul) intervine dacă hotărârea străină nu se execută de cei obligaţi în acest sens de bună voie.

Obiectul exequaturului Obiectul exequaturului constă în acordarea în statul solicitat a forţei executorii şi a autorităţii de lucru judecat unei hotărâri judecătoreşti străine.
Condiţiile cerute pentru obţinerea exequaturului sunt stabilite de legea locului unde urmează să intervină executarea hotărârii judecătoreşti străine. Potrivit art. 174 din Legea nr. 105/1992 condiţiile pentru acordarea forţei executorii unei hotărâri judecătoreşti străine în România sunt:
- hotărârea este pronunţată de o instanţă judecătorească competentă determinată conform dreptului internaţional privat, dreptului intern sau conform normelor juridice din convenţiile internaţionale încheiate de România.
- hotărârea judecătorească este executorie, potrivit legii care se aplică pe teritoriul unde a fost pronunţată
- hotărârea judecătorească a fost pronunţată cu aplicarea legii materiale competente potrivit normelor dreptului internaţionale privat
- hotărârea judecătorească să nu aducă atingere ordinii publice în dreptul internaţional privat român, fie prin dispoziţiile ei, fie prin executarea ei (art. 174 şi art. 168 din Legea nr. 105/1992)
- între România şi statul a cărui instanţă a pronunţat hotărârea să existe reciprocitate de executare
- dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române 8art. 174)
- hotărârea judecătorească străină să nu fie rezultatul unei fraude comisă în procedura de urmat (în străinătate) (art. 174 şi art. 168 din legea nr. 105/1992)
- să nu existe o hotărâre judecătorească română în acea materie, anterioară hotărârii străine, ori o sesizare anterioară a unei instanţe române (art. 174 şi art. 168)
- să nu fie vorba de o hotărâre în materie de stare civilă şi capacitate privind pe un cetăţean român, iar soluţia pronunţată potrivit legii determinate de dreptul internaţional privat al statului unde s-a pronunţat hotărârea diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române (art. 174 şi art. 168). Dacă soluţia nu diferă de aceea potrivit legii române, hotărârea judecătorească străină se poate executa în România.

Instanţa competentă. Procedura. Cererea de exequatur se adresează tribunalului în circumscripţia căruia urmează a se efectua executarea silită. Cererea pentru obţinerea exequaturului se face de către partea interesată. Instanţa va examina cererea după citarea părţilor. Pentru obţinerea exequaturului se aplică procedura de drept comun. Împotriva hotărârii pronunţate asupra cererii de exequatur se pot exercita căile de atac. Instanţa română verifică cerinţele legale de regularitate internaţională, fără a putea examina hotărârea străină în fond sau a o modifica (art. 174 şi art. 169 din Legea nr. 105/1992). Din punct de vedere procedural cererea de încuviinţare a executării se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor (art. 176 din Legea nr. 105/1992). Cererea de încuviinţare a executării va fi însoţită şi de dovada caracterului executoriu al hotărârii eliberată de instanţa care a pronunţat-o (art. 175). Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlu executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare.

[serafim]

Dosar nr(...)
R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I
SECŢIA MINORI ŞI FAMILIE

DECIZIE Nr. 1
Şedinţa publică de la 04 T. 2008
Completul compus din:
PREŞEDINTE : (...) (...)
JUDECĂTOR : (...) (...)
GREFIER : (...) (...)

Pe rol judecarea cauzei - Minori şi familie - privind pe apelanta N. N. E., domiciliată în P,(...), jud. I, având ca obiect – exequator (recunoaşterea înscrisurilor şi hotărârilor străine) – apel împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale nr. 670/27.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i în dosarul civil nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat D. D. pentru apelanta N. N. E. şi d-na procuror E. F. pentru Parchetul de pe lângă Curtea de A P E L I A Ş I.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat D. D. pentru apelanta N. N. E., având cuvântul, depune la dosar împuternicire avocaţială şi chitanţa seria (...) nr. (...) din data de 04.09.2008 privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat şi constatând cauza în stare de judecată s-a dat cuvântul în susţinerea apelului.
Avocat D. D. pentru apelanta N. N. E. având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale nr. 670/27.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i în dosarul civil nr(...), fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 281 cod procedură civilă, în sensul de a se dispune îndreptarea erorii materiale strecurate, respectiv de a se trece ca fiind domiciliul apelantei N. N. E. în P,(...), jud. I, în loc de Tg. G.,(...), jud. I.
Astfel, arată că se solicită această îndreptare de eroare materială întrucât Serviciul de Paşapoarte refuză să elibereze un nou paşaport apelantei, datorită faptului că aceasta nu are trecut în hotărârea de exequator domiciliul corect, întrucât domiciliul indicat, respectiv din Tg. G.,(...), jud. I este domiciliul procesual ales.
D-na procuror E. F. pentru Parchetul de pe lângă Curtea de A P E L I A Ş I având cuvântul, pune concluzii de respingerea apelului formulat de apelanta N. N. E. ca fiind nefondat întrucât în mod corect instanţa de fond nu a admis cererea privind îndreptarea erorii materiale având în vedere că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 cod procedură civilă.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunţare, spre sfârşitul şedinţei, când ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL;

Asupra apelului civil de faţă;
Prin încheierea nr. 670/27 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i în dosarul nr(...) a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta N. N. E. cu domiciliul ales precizat la 25 iunie 2008 în P,(...).
Pentru a se pronunţa în acest sens, Tribunalul a reţinut că petenta nu a indicat adresa invocată în cererea de îndreptare a erorii materiale, ci a invocat-o odată cu depunerea acesteia.
S-a reţinut că nu există o eroare materială deoarece la dosar nu se află nici un înscris (cerere) din care să rezulte că petenta a indicat domiciliul său ca fiind în P,(...).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel N. N. E., criticând-o pentru nelegalitate întrucât în mod greşit T r i b u n a l u l I a ş i a respins cererea de îndreptare eroare materială şi a reţinut că nu a indicat adresa ca fiind P,(...), ci Tg. G. ,(...).
Instanţa a susţinut că nu a indicat adresa ca fiind P, ci Tg. G., susţinere care este contrazisă de două elemente esenţiale: comunicarea hotărârii în P,(...), unde are domiciliul şi consemnarea de pe paşaport, de unde rezultă acelaşi lucru.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de a p e l C u r t e a reţine următoarele:
După pronunţarea sentinţei civile nr. 522/7 aprilie 2008, de T r i b u n a l u l I a ş i, petenta N. N. E. formulează, la data de 25 iunie 2008, o cerere de îndreptare a erorii materiale, în temeiul art. 281 Cod procedură civilă, solicitând să se înlăture eroarea strecurată în dispozitivul hotărârii cu privire la localitatea unde se află domiciliul ales şi unde s-a născut, respectiv P, strada (...), (...), nr. 14, şi nu Tg. G.,(...), cum apare în sentinţă.
Potrivit art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Instituţia îndreptării erorilor materiale şi-a găsit aplicare în practica judiciară în scopul remedierii acelor greşeli materiale care s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării ei şi care nu afectează legalitatea şi temeinicia acesteia.
Pentru a fi admisă o asemenea cerere este necesar ca instanţa să fi comis respectiva eroare.
Or, în pricina pendinte petenta N. N. E. a precizat în cererea introductivă de instanţă că are domiciliul ales în oraş Tg. G.,(...) (a se vedea fila 2 dosar nr(...) al T r i b u n a l u l u i I a ş i) la procurator K. B., cu reşedinţa în Elveţia, canton B. P. T. 2,5600 M..
Prin utilizarea procedurii reglementate de art. 281 Cod procedură civilă, petenta nu poate obţine decât o remediere a unor menţiuni greşit trecute de instanţă, prin raportare la cererea iniţială a acesteia, Or prin cererea de faţă se urmăreşte, în realitate, schimbarea domiciliului ales al petentei, din oraşul Tg. G. - aşa cum a precizat prin cererea de chemare în judecată – în oraşul P - pe care l-a precizat ca domiciliu abia prin cererea de îndreptare a erorii materiale.
Faţă de aceste considerente, nu sunt operante dispoziţiile art. 281 Cod procedură civilă, urmând ca apelul declarat să fie respins în baza dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă şi păstrată încheierea nr. 670/27 iunie 2008, ca legală şi temeinică.


PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E

Respinge apelul formulat de N. N. E. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale nr. 670/27.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, hotărâre pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 T. 2008.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G.A. S.C. B.R.




Red. S.C.
Tehnored. M.C.
02 ex.
18.09.2008
T r i b u n a l u l I a ş i
Jud. H. Ţ.

[serafim]

JURISPRUDENTA in materie !!!!

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I
SECŢIA MINORI ŞI FAMILIE
Dosar nr(...)
DECIZIA NR. 152
Şedinţa publică de la 03 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREŞEDINTE : (...) (...)
JUDECĂTORI : (...) (...)
(...) (...)
GREFIER : (...) (...)

Pe rol judecarea cauzei - Minori şi familie - privind pe recurentul T. B., cu domiciliul ales în B, la S.C.A. „N. & Asociaţii” –(...), sector 1 B, în contradictoriu cu intimata T. H., având ca obiect – exequator (recunoaşterea înscrisurilor şi hotărârilor străine) – recurs împotriva sentinţei civile nr. 888 din data de 16 iunie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i în dosarul civil nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică lipsesc părţile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanţei că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2008, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea pentru astăzi, 03.11.2008, când ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 888 din 16 iunie 2008 T r i b u n a l u l I a ş i a respins cererea de suspendare formulată de pârâtă şi a respins cererea de încuviinţare a executării hotărârii judecătoreşti - Decizia nr. 4757- pronunţată de T r i b u n a l u l d e Primă Instanţă din B. – secţia Măsuri preventive, Republica F., la data de 7.04.2008 în dosarul nr. 55413/2008 (număr special 4158/2008) privind reîncredinţarea minorei T. N., formulată de reclamantul T. B., cu domiciliul în B. H. B.,(...) H. şi domiciliu procesual ales la Societatea Civilă de Avocaţi N. şi Asociaţii, cu sediul în B, Bulevardul (...) nr. 43 sector 1, în contradictoriu cu pârâta T. H., cu domiciliul în comuna U., str. (...) nr. 672, judeţul I.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea formulată, reclamantul T. B. a solicitat încuviinţarea executării hotărârii străine - Decizia nr. 4757/ 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l d e Primă Instanţă din B., privind reîncredinţarea minorei T. N. - în condiţiile art. 31 al. 1 din Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 2201/ 2003, fără citarea pârâtei.
Instanţa a reţinut că, deşi s-a solicitat judecata cauzei fără citarea pârâtei, în cauză sunt incidente disp. art. 20 al. 2 din Constituţie, potrivit cărora „Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Având în vedere că, în speţă, legile interne conţin dispoziţii mai favorabile pentru pârâtă, care este cetăţean român, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv legea nr. 105/1992 şi legea nr. 187/ 2003 şi a dispus citarea pârâtei, în temeiul disp. art. 176 al. 1 din legea nr. 105/ 1992.
Potrivit disp. art. 174 din Legea nr. 105/ 1992 „Executarea hotărârii străine se încuviinţează cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 167 şi a celor ce urmează, a ) hotărârea este executorie, potrivit legii instanţei care a pronunţat-o; b) dreptul de a cere executarea silită nu este prescris, potrivit legii române. Dispoziţiile art. 168 şi art. 169 sunt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de încuviinţare a executării”; iar conform art. 167 din acelaşi act normativ „Hotărârile pot fi recunoscute în România spre a beneficia de puterea lucrului judecat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a ) hotărârea este definitivă , potrivit legii statului;
b) instanţa care a pronunţat-o a avut competenţa să judece;
c) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi Statul instanţei care a pronunţat-o.
Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate de asemenea că i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii”.
În cauză, instanţa de judecată, examinând cerinţele impuse de dispoziţiile legale citate, a constatat că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că hotărârea nu este executorie (potrivit art. 174 lit. a) şi aşa cum a invocat şi dovedit pârâta, hotărârea nu este definitivă ci provizorie (conf. art. 167 lit. a) , aspect ce decurge din omisiunea citării acesteia, care nu a participat la proces, hotărârea fiind dată în lipsa pârâtei, care a pierdut procesul, reclamantul nefăcând dovada că pârâtei i s-a înmânat în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii (art. 167 al. 2).
De altfel, hotărârea a cărei încuviinţare a executării se solicită a fost depusă la dosar abia după ce instanţa de judecată a rămas în pronunţare, 2.06.2008, (în termenul de amânare a pronunţării – fila 191 şi următoarele).
La data de 10.06.2008, hotărârea a fost comunicată prin fax apărătorului pârâtei, care a făcut dovada că a formulat recurs împotriva acesteia.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, între părţi există o situaţie litigioasă (ambele părţi având introduse acţiuni de divorţ pe rolul instanţelor din H. ), având ca obiect încredinţarea minorei de 5 ani rezultată din căsătoria acestora - care nu face obiectul prezentei - iar în cauză, pârâta a făcut dovada că pe rolul J u d e c ă t o r i e i I a ş i se află o altă acţiune formulată de ea, înregistrată sub nr(...), având termen de judecată la 19.05.2008, împrejurare care conduce la concluzia că nu sunt îndeplinite nici disp. art. 168 al. 1 pct. 3 din legea nr. 105/ 1992.
De asemenea, în speţă nu sunt îndeplinite nici disp. art. 23 lit. c şi d din Regulamentului nr. 2201/ 2003 al Consiliului Uniunii Europene, act normativ indicat ca temei de drept chiar de reclamant, a constatat tribunalul.
În ce priveşte cererea de suspendare formulată de pârâtă, prin apărător, în temeiul disp. art. 27 al. 1 din Regulamentul CE nr. 2201/ 2003, aceasta este nefondată.
Potrivit disp. art. 27 al. 1 din Regulament „Instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cerere de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru poate suspenda procedura în cazul în care aceasta face obiectul unei căi de atac ordinare”.
Aşadar, textul citat se referă la recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine iar obiectul prezentei cereri este încuviinţarea executării unei hotărâri străine, motiv pentru care instanţa a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul T. B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, el arată că tribunalul a aplicat greşit legea, deoarece el şi-a întemeiat cererea de încuviinţare a executării hotărârii pe Regulamentul Consiliului nr. 2201/2003, privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi nu pe dispoziţiile Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
B. T. învederează că aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor Regulamentului nr. 2201/2003 rezultă din dispoziţiile art. 110 alin. 2 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, la care România a aderat începând cu data de 1 ianuarie 2007. Regulamentul - susţine recurentul - are aplicabilitate generală şi este obligatoriu pentru toate statele membre, devenind parte a sistemului dreptului intern român şi având prioritate faţă de legislaţia internă, conform art. 148 (1) din Constituţia României.
Recurentul susţine că tribunalul era ţinut a analiza condiţiile prevăzute de articolele 28 şi 37 din Regulamentul nr. 2201/2003 şi că nu era obligatorie citarea pârâtei, din coroborarea art. 31 (1) şi art. 33 (4) din Regulament rezultând că această cerere se soluţionează fără citarea pârâtului, citarea făcându-se doar în cazul soluţionării căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de tribunal.
Reclamantul – recurent pretinde că prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii, atunci când a analizat temeinicia cererii prin prisma unui alt temei de drept decât acela indicat de dânsul, operând prevederile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă. Recurentul învederează că nu este incident articolul 84 Cod procedură civilă, recalificarea cererii de instanţa investită intervenind doar atunci când cererea este neclar formulată, neputându-se înţelege cauza acţiunii reclamantului sau se urmăreşte realizarea unui alt scop decât cel indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
B. T. arată şi că tribunalul a apreciat greşit probele administrate în cauză, concluzionând eronat că nu ar fi îndeplinite condiţiile din Regulamentul nr. 2201/2003.
Recurentul susţine că hotărârea Tribunalului din B., a cărei executare solicită a fi încuviinţată, este executorie, cerinţa art. 28 din Regulament fiind îndeplinită. De asemenea, pretinde B. T., hotărârea întruneşte cerinţele articolului 37 din Regulamentul 2201/2003, aceasta rezultând din certificatul emis de T r i b u n a l u l d e Primă Sentinţă din B. la data de 6 iunie 2008 (punctele 9.1, 9.1.1, 9.2, 9.2.1, 6.3 şi 6.3.2. din certificat). Recurentul pretinde că nu sunt incidente prevederile art. 23 lit. c şi d din Regulamentul nr. 2201/2003, deoarece hotărârea a fost comunicată pârâtei, i-a fost înmânat actul de sesizare a instanţei şi a fost citată pentru toate termenele de judecată.
G. întâmpinare, intimata T. H. solicită respingerea recursului. Ea arată că tribunalul a analizat cauza în raport cu toate prevederile aplicabile în speţă, neîncălcând principiu disponibilităţii, care se coroborează cu principiul rolului activ al instanţei. Intimata învederează că aplicarea de primă instanţă a Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi a Constituţiei României nu intră în contradicţie cu Regulamentul nr. 2201/2003.
T. H. susţine că aplicarea articolelor 28 şi 37 din Regulamentul nr. 2201/2003 se face numai dacă sunt respectate condiţiile preliminare din articolul 23, care stabileşte criteriile de legalitate a unei hotărâri. Intimata arată că hotărârea a cărei executare se cere a fi încuviinţată s-a pronunţat cu nerespectarea regulilor procedurale de citare şi de comunicare. Intimata pretinde că hotărârea T r i b u n a l u l u i d e Primă Instanţă din B. nu i-a fost comunicată şi că dânsa nu a fost citată la termenele de judecată încălcându-i-se vădit dreptul la apărare consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. T. H. arată că nu a avut posibilitatea de a fi ascultată, ea aflându-se în România, situaţie de care reclamantul era încunoştinţat prin notificările făcute prin Cabinetul de Avocat „E. M.”. Intimata învederează că - prin imposibilitatea de a-şi expune părerea în faţa instanţei elene şi de a ataca hotărârea - i s-a încălcat dreptul de acces la justiţie şi la un recurs efectiv, asigurat de prevederile articolului 13 din CEDO. Ea pretinde că hotărârea Tribunalului din B. contravine în mod evident interesului superior al copilului, intrând în contradicţie cu art. 8 din Convenţia Europeană şi trecând peste caracteristicile care trebuie salvgardate privind relaţiile părinţi – copii: stabilitate, siguranţă, necesităţi. T. H. susţine că instanţa română trebuie să urmărească, în analiza cererii reclamantului de încuviinţare a executării hotărârii de încredinţare provizorie, exclusiv interesul fetiţei. Or, pretinde intimata, argumentele reţinute în motivele hotărârii instanţei din B. sunt pur formale şi nu urmăresc în primul rând interesul copilului .
În fine, intimata arată că nici o instanţă nu a constatat ilegalitatea deplasării sale cu minora în România, dânsa şi fiica având domiciliul legal în România, ea având dreptul de a stabili locul reşedinţei copilului în baza hotărârii de custodie definitivă obţinute în H.. Orice restrângere a dreptului său de a se deplasa cu copilul susţine T. H. că ar încălca în mod grav un alt drept garantat de Convenţia Europeană, şi anume dreptul la liberă circulaţie, prevăzut de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 4.
În recurs s-au depus înscrisuri, conform articolului 305 Cod procedură civilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Criticile formulate de recurent se încadrează în punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă, dar - în condiţiile în care sentinţa tribunalului nu poate fi atacată cu apel - recursul nu este limitat la motivele de casare ori modificare prevăzute în articolul 304, cauza putând fi examinată sub toate aspectele, potrivit articolului 304 ind. 1 Cod procedură civilă. Curtea de apel constată că solicitarea reclamantului T. B., de încuviinţare a executării în România a unei hotărâri judecătoreşti de încredinţare minor pronunţată în Republica F., trebuia examinată prin prisma dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti. Tribunalul a aplicat dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, fără a observa că textul se referă la neconcordanţa între o prevedere dintr-un pact sau tratat privitor la drepturile omului la care România este parte şi legea internă, apreciind că ar fi mai favorabilă Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Or, în speţă, Regulamentul nr. 2201/2003 nu este un „pact ori tratat privitor la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte”, în sensul textului constituţional citat, ci parte a sistemului de drept român, care are prioritate în raport cu normele interne eventual contrare. Principiul priorităţii dreptului comunitar faţă de sistemele de drept naţionale, rezultând din articolul 10 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană, a fost consacrat şi dezvoltat de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. În acelaşi timp, Regulamentul are, conform articolului 249 alin. 2 din T r a t a t u l d e l a R o m a instituind Comunitatea Europeană, aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru. Aceste prevederi cu caracter general sunt reluate şi în articolul 72 din Regulamentul nr. 2201/2003. La 25 aprilie 2005 a fost semnat Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, tratatul intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007. Ca urmare a aderării, potrivit art. 148 (1) din Constituţia României, prevederile reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu (printre care se numără şi Regulamentele Consiliului, conform art. 248 alin. 1 din TCE) au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Considerentele ce preced conduc la concluzia aplicabilităţii Regulamentului nr. 2201/2003 în cauza de faţă. Curtea de apel constată că acest act comunitar consacră principiul încrederii reciproce în ce priveşte recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un stat membru, motivele de refuz trebuind a fi interpretate în sens strict. Secţiunea 2 a Capitolului III din Regulament este consacrată încuviinţării executării hotărârilor judecătoreşti iar secţiunea 3 a aceluiaşi capitol arată documentele ce trebuie prezentate pentru a obţine recunoaşterea ori încuviinţarea executării unei hotărâri judecătoreşti. Instanţa de recurs observă că T. B. a îndeplinit cerinţele art. 37, prezentând hotărârea T r i b u n a l u l u i d e Primă Instanţă din B. – Secţia Măsuri Preventive, nr. 4757/2008 din 4 iunie 2008 şi certificatul prevăzut de art. 39 din Regulament, ca şi dovada comunicării către pârâta T. H. a actului de sesizare a instanţei (în sensul art. 37 alin. 2 lit. a din Regulament). Curtea de apel constată că hotărârea instanţei elene este executorie în H., fiind îndeplinită cerinţa art. 28 (1) din Regulamentul 2201/2003.
În acelaşi timp, instanţa de control judiciar reţine că – potrivit articolului 31 (2) din Regulamentul menţionat - cererea de încuviinţare a executării poate fi respinsă numai pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 22, 23 şi 24 şi că nici unul dintre aceste motive nu operează în speţă. Se observă că hotărârea instanţei elene s-a dat în procedură urgentă, astfel încât neascultarea copilului nu constituie motiv de refuz, în sensul art. 23 lit. b, şi că actul de sesizare a instanţei a fost comunicat pârâtei, lit. c a articolului 23 neaflându-şi incidenţa.
Curtea de apel constată că în procedura de faţă este interzis controlul hotărârii străine (conform art. 31 alin. 3 din regulament) situaţie în care instanţa română nu este în măsură a cenzura - aşa cum solicită intimata, prin întâmpinare - respectarea de judecătorul H. a dispoziţiilor procedurale care guvernează judecata în acel stat. Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu cenzurează modul în care judecata în H. a respectat drepturile fundamentale şi garanţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau principiul interesului superior al copilului. În fine, curtea de apel nu are competenţa – în cadrul investirii sale – să stabilească legalitatea sau ilegalitatea deplasării intimatei împreună cu copilul.
Raportat considerentelor expuse, Curtea în aplicarea punctului 9 al art. 304 Cod procedură civilă şi a art. 312 (3) Cod procedură civilă va admite recursul modificând în tot sentinţa T r i b u n a l u l u i I a ş i. În baza art. 31 (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, Curtea va admite cererea reclamantului, încuviinţând executarea în România a hotărârii pronunţate de instanţa elenă.


PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:


Admite recursul formulat de T. B. împotriva sentinţei civile nr. 888 din 16 iunie 2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, hotărâre pe care o modifică în tot.
Admite cererea formulată de T. B. în contradictoriu cu T. H..
Încuviinţează executarea în România a hotărârii judecătoreşti pronunţate la 4 iunie 2008 de T r i b u n a l u l d e Primă Instanţă din B. (H.), Secţia Măsuri Preventive, cu numărul 4757/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 noiembrie 2008.


PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
G.A. S.C. D.D. B.R.





Red. G.A.
Tehnored. M.C.
02 ex.
03.12.2008
T r i b u n a l u l I a ş i
Jud. F. D.

[a0808]

Salutare si revin. Nu mai am vechiul e-mail/parola deci a trebuit sa ma reinregistrez cu a0808.

Din pacate temerile mele s-au adeverit. Serviciul pasapoarte imi refuza cererea de pasaport prntru copil chiar daca le-a fost aratata sentinta de divort/custodie totala.

Am fost sfatuita sa cer procura tatalui sau sa fac demersuri ca sentinta sa fie recunoscuta de un tribunal romanesc.

Cum procura n-am de unde lua (tatal copilului e dus la vinat de cai verzi pe pereti) ma intereseaza cum trebuie sa procedez ca sentinta sa fie recunoscuta de forurile romane.
O alta intrebare care ma tot macina de multa vreme. Tatal va fi de acord cu renuntarea la drepturile parintesti ( pt. a numita suma evident ) insa va fi aceasta renuntare recunoscuta de autoritatile romane?