


Râdeţi sau plângeţi, depinde ce procese a-ţi avut, sau aveţi în contradictoriu cu fostele/viitoare subcomisii, dar care nu au mai avut capacitate de folosinţă şi calitate procesuală în perioada 17 septembrie 2008 şi până la data când vor fi înfiinţate din nou.
Este interesant şi ce statut mai are acum, dacă mai există, sau nu Comisia locală Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înfiinţată/desfiinţată la nivelul primăriei generale.
Conform ultimului ordin al prefectului nici aceasta nu mai există începând cu data de 15 martie 2009, deci Bucureştiul în acest moment nu mai are comisie de fond funciar.