in ce conditii am putea recupera un bun mobil, in speta un trailer, inchiriat unei alte societati comerciale pentru efectuarea unui transport de marfuri in alta localitate?
Mentionez ca din 1999, de la data pv de predare-primire incheiat intre cele doua societati, am incercat prin toate modalitatile posibile( adrese peste adrese, la care am primit doar raspunsuri evazive, in principiu solicitau un termen ulterior de predare ) sa recuperam trailerul, dar ne-am lovit de refuz.
mai ramane sa-i actionam in instanta, dar nu stiu ce sanse de reusita am avea. va multumesc anticipat pentru sfaturi.
k.
recuperare bun mobil inchiriat
Cred, ca numai in instanta rezolvi aceasta problema.
Dar, parerea mea ar fi sa introduci o plangere penala prealabila, cum ar fi abuzul de incredere(refuzul de restituire), vor raspunde organele de conducere ale societatii comerciale atat penal cat si civil. Latura civila a cauzei va fi solutionata prin obligarea la restituirea lucrului in natura- daca acesta nu a fost degradat ori uzat prin folosire- si numai atunci cand restituirea nu esta posibila, prin obligarea la plata unui echivalent banesc. Ar fi bine sa ceri si - beneficiul nerealizat - .
Referitor la termenul de introducere a plagerii---trimite o notificare fixeaza un termen de restituire sau mai bine cele doua parti sa convina asupra unei date la care urmeaza sa se faca restituirea, in caz de nerespectare a acestei intelegeri, termenul de 2 luni, incepe a curge de la data cand, conform intelegerii intervenite, urma sa aiba loc restituirea.
Bafta!!!

Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 37 guests