Scuze daca pare cam puerila intrebarea mea dar sunt curioasa.
In ceea ce priveste daunele morale am observat ca in doctrina si in practica pe care am consultat-o nu exista nimic cu valoare de principiu.
Lamuriti-ma si pe mine! Din experienta voastra pe langa ,,echitatenn, pe ce criterii se bazeaza instantele judecatoresti cand pronunta o anumita suma cu titlu de despgubiri morale ? Pe puterea economica a celui care a savarsit fapta ilicita? Pe ,,durereann cauzata victimei ? Pe ce mai exact. Cum determina ca aici dau despagubiri pt daune morale in cuantum de X lei si dincolo de Y lei?
Va intreb pt ca am intalnit o speta in care sotia unui tip ucis din cupla intr-un accident de masina a cerut 120 000 $ daune morale. Mentionez ca decedatul si sotia erau oameni obisnuiti, cu salarii si profesii ordinare, iar ea era plecata in Spania cu un alt barbat (deci despartiti si in fapt). Practic ea se imbogateste din moartea sotului.
Aveti ceva practica(eventual o postare sau un link) in sensul aratarii unor criterii pentru determinarea cuantumului daunelor morale. M-ar interesa mai mult in sensul argumentarii limitarii acestor daune, astfel incat ele sa nu constituie o sursa de imbogatire.
Dar in ipoteza in care parintii (cu care nu mai are nici o treaba de ani d zile-omul are 40-50 ani, casatorit, la casa lui, etc)solicita daune morale. Mai au dreptul sa primeasca?
daune morale
-
lollita
Intrebarea ta nu este deloc puerila, iar problema ridicata este interesanta. Situatia materiala a celui care a savarsit fapta ilicita este, intr-adevar, un criteriu in functie de care se stabileste cuantumul daunelor morale. Iti sugerez sa cauti astfel de criterii in cursul lui Statescu: "Teoria generala a obligatiilor". Un altul este si intensitatea suferintei provocate parintilor, sotiei supravietuitoare, copiilor in ceea ce priveste sentimentele firesti de afectiune ce-i legau pe acestia de victima. In cazul expus de tine, va trebui demonstrata afirmatia ca sotia supravietuitoare era despartita in fapt de victima accidentului si ca intretine relatii de concubinaj cu un alt barbat, altfel instanta... Virsta victimei nu este de natura sa duca la neacordarea daunelor morale in favoarea parintilor. Poate dimpotriva, e un argument in favoarea acestora! Daca victima avea 40-50 de ani, inseamna ca parintii sunt in virsta, ceea ce poate influenta instanta in sensul acordarii daunelor, bineinteles, nu in cuantumul exorbitant solicitat. De regula, argumentele pentru limitarea daunelor morale sunt cele de bun simt, in sensul ca trebuie sa fie un cuantum rezonabil. Repet: sunt individualizate si in functie de posibilitatile materiale ale autorului.
-
gstefan5
Ordin nr. 113133/2006
Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2007 la un nivel de cel putin 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2008 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.
(4) Limitele de despagubire prevazute la alin. (2) si (3) se majoreaza anual.
Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2007 la un nivel de cel putin 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2008 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.
(4) Limitele de despagubire prevazute la alin. (2) si (3) se majoreaza anual.
-
allisi
va salut.sunt noua pe acest forum si as dori sa va pun o intrebare,daca stie cineva sa-mi raspunda la o intrebare?bine,bine dar daunele morale in cazul in care efectiv nu are de unde sa le plateasca neavand alte bunuri si un salar mic ce se intampla?ca un avocat mi-a spus ca puscaria pt.datornici inca nu s-a facut.
-
dasefx
Acest ordin este abrogat de: ORDIN Nr. 11 din 2 octombrie 2007gstefan5 wrote:Ordin nr. 113133/2006
Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2007 la un nivel de cel putin 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2008 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.
(4) Limitele de despagubire prevazute la alin. (2) si (3) se majoreaza anual.
pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule
-
pojy
Daune morale. Vătămări coporale din culpă
Autorul din culpă al unui accident de circulaţie rutieră prin care s-a cauzat vătămarea corporală a unei persoane, având ca urmare internarea în spital, tratament medical şi alterarea temporară a condiţiilor de viaţă, este dator să despăgubească victima şi prin plata unor daune morale în raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracţiunii.
Decizia Secţiei penale nr.1387 din 14 martie 2002
Prin sentinţa penală nr.294 din 23 noiembrie 1999, Judecătoria Sinaia a condamnat pe inculpatul D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzută în art.184 alin.1 şi 3 şi, respectiv, în art.184 alin.2 şi 4 C.pen.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate D.S. 250.000 de lei, contravaloarea unor cârje şi 347.871 de lei părţii vătămate T.M., respingându-se cererile de obligare la plata daunelor morale.
Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 14 septembrie 1998, inculpatul a efectuat o depăşire neregulamentară cu autoturismul pe care-l conducea, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar.
În urma accidentului partea vătămată D.S. a suferit leziuni necesitând pentru vindecare 90-100 de zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată T.M. leziuni care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri.
Tribunalul Prahova, prin decizia penală nr.526 din 5 iunie 2000, a admis apelurile declarate de părţile civile şi a obligat pe inculpat să plătească 10 milioane de lei daune morale părţii civile D.S. şi 3 milioane de lei, cu acelaşi titlu, părţii civile T.M.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia penală nr.1111 din 27 septembrie 2000, a admis recursul declarat de inculpat şi a înlăturat obligarea acestuia la plata daunelor morale, cu motivarea că părţile civile au suferit vătămări corporale vindecabile, care nu au cauzat un prejudiciu moral prin existenţa unor cheltuieli de agrement sau alte cheltuieli necesare ca urmare a diminuării capacităţii de muncă.
Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.
Potrivit art.14 alin.3 C.proc.pen. şi art.998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.
Din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechele posttraumatice care afectează negativ participarea părţilor vătămate la viaţa socială, profesională şi de familie, comparativ cu situaţia lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.
Ca atare, corect instanţa de apel a decis că părţile civile, urmare vătămărilor fizice cauzate prin infracţiune, au suferit şi vătămări psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale.
Totodată, este de reţinut că, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanţa de apel bine a stabilit întinderea acestora, în raport cu gravitatea vătămărilor produse şi de intensitatea suferinţelor cauzate. În consecinţă recursul în anulare a fost admis, menţinându-se hotărârea primei instanţe astfel cum a fost modificată în apel.
Autorul din culpă al unui accident de circulaţie rutieră prin care s-a cauzat vătămarea corporală a unei persoane, având ca urmare internarea în spital, tratament medical şi alterarea temporară a condiţiilor de viaţă, este dator să despăgubească victima şi prin plata unor daune morale în raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracţiunii.
Decizia Secţiei penale nr.1387 din 14 martie 2002
Prin sentinţa penală nr.294 din 23 noiembrie 1999, Judecătoria Sinaia a condamnat pe inculpatul D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzută în art.184 alin.1 şi 3 şi, respectiv, în art.184 alin.2 şi 4 C.pen.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate D.S. 250.000 de lei, contravaloarea unor cârje şi 347.871 de lei părţii vătămate T.M., respingându-se cererile de obligare la plata daunelor morale.
Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 14 septembrie 1998, inculpatul a efectuat o depăşire neregulamentară cu autoturismul pe care-l conducea, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar.
În urma accidentului partea vătămată D.S. a suferit leziuni necesitând pentru vindecare 90-100 de zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată T.M. leziuni care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri.
Tribunalul Prahova, prin decizia penală nr.526 din 5 iunie 2000, a admis apelurile declarate de părţile civile şi a obligat pe inculpat să plătească 10 milioane de lei daune morale părţii civile D.S. şi 3 milioane de lei, cu acelaşi titlu, părţii civile T.M.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia penală nr.1111 din 27 septembrie 2000, a admis recursul declarat de inculpat şi a înlăturat obligarea acestuia la plata daunelor morale, cu motivarea că părţile civile au suferit vătămări corporale vindecabile, care nu au cauzat un prejudiciu moral prin existenţa unor cheltuieli de agrement sau alte cheltuieli necesare ca urmare a diminuării capacităţii de muncă.
Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.
Potrivit art.14 alin.3 C.proc.pen. şi art.998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.
Din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechele posttraumatice care afectează negativ participarea părţilor vătămate la viaţa socială, profesională şi de familie, comparativ cu situaţia lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.
Ca atare, corect instanţa de apel a decis că părţile civile, urmare vătămărilor fizice cauzate prin infracţiune, au suferit şi vătămări psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale.
Totodată, este de reţinut că, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanţa de apel bine a stabilit întinderea acestora, în raport cu gravitatea vătămărilor produse şi de intensitatea suferinţelor cauzate. În consecinţă recursul în anulare a fost admis, menţinându-se hotărârea primei instanţe astfel cum a fost modificată în apel.
-
pojy
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4458
Dosar nr. 9924/2003
Şedinţa publică de la 27 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 470 din 5 ianuarie 2001 reclamanţii G.G. şi G.H. au chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea la plata echivalentului în lei a sumei de 200.000 dolari SUA, cu titlu de daune cauzate prin arestarea nelegală şi cercetarea reclamanţilor pentru comiterea infracţiunii de omor.
Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune susţinând că în dosarul nr. 17/P al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a întocmit Rechizitoriul din 18 decembrie 1997 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanţilor, astfel că, dreptul la acţiune pentru daune s-a născut la această dată, acţiunea fiind înregistrată la 11 decembrie 2001 cu depăşirea termenului legal.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinându-se că prejudiciul nu este cert, că reclamanţii nu au indicat elemente de evaluare a daunelor.
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 21 ianuarie 2002 Tribunalul Dolj a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând că dreptul la acţiune s-a prescris, reclamanţii s-au adresat cu acţiune la 11 decembrie 2000, iar dreptul la acţiune s-a născut la data citării în calitate de părţi civile în dosarul nr. 202/1998, când au luat cunoştinţă de calitatea conferită prin rechizitor. Prima instanţă a motivat că în lipsa comunicării prin care reclamanţii să fi fost încunoştiinţaţi în legătură cu scoaterea de sub urmărire ca părţi civile a determinat naşterea dreptului la acţiune pentru acordarea daunelor pentru arestare şi anchetare nelegală.
Împotriva hotărârii mai sus menţionată, au formulat apel reclamanţii, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, întrucât s-a reţinut, în mod nelegal, prescripţia dreptului la acţiune.
Prin decizia nr. 159 din 9 decembrie 2002 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamanţii G.H. şi G.G., a fost anulată sentinţa civilă nr. 91 din 21 martie 2002 a Tribunalului Dolj şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei civile nr. 159 din 9 decembrie 2002 a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie prin decizia civilă nr. 1417 din 8 aprilie 2003, care a casat decizia şi a trimis dosarul aceleiaşi instanţe pentru soluţionare pe fond.
Curtea de Apel Timişoara luând în examinare apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 91 din 21 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 123 din 9 septembrie 2003 a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentinţa civilă nr. 91 din 21 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj şi rejudecând a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor suma de 250.000.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale, reţinând că reclamanţii au suferit un prejudiciu prin reţinerea ilegală timp de o săptămână, apreciind că reparaţia pecuniară este echitabilă, compensatorie şi proporţională daunei morale suferite de aceştia.
Împotriva deciziei civile nr. 123 din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs atât reclamanţii G.G. şi G.H., cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Reclamanţii G.H. şi G.G., în recursul lor, au solicitat ca în baza prevederilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 504 C. proc. civ. şi art. 998 şi urm. C. civ. să li se admită recursul, să se modifice decizia Curţii de Apel Timişoara şi pe fond să li se admită acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată, obligând Statul la 210 mii dolari SUA şi la 1.500.000.000 lei despăgubiri materiale, paguba efectivă încercată de aceştia şi respectiv daune morale.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin recursul declarat se arată în esenţă că nu există temei pentru acordarea daunelor, nu există nici criterii de evaluare a presupusului prejudiciu astfel că, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin recursul declarat a criticat decizia Curţii de Apel Timişoara prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin aplicarea greşită a legii în sensul că cei doi reclamanţi au fost privaţi de libertate pe o durată de 6 zile, supuşi oprobiului public şi cu onoarea lezată, dar suma acordată de instanţă cu titlu de reparaţie a daunelor morale suferite este supradimensionată în raport cu prejudiciul moral suferit, reclamanţii nefiind persoane deosebite, de excepţie, care în mediul lor social să se bucure de o apreciere deosebită, fiind persoane obişnuite, de importanţă medie, iar lezarea lor nu justifică o compensare exemplară, care în final să constituie o îmbogăţire fără just temei.
Recursurile vor fi analizate împreună, având în vedere trăsătura comună cu privire la întinderea cuantumului despăgubirilor, care atât pe reclamanţi cât şi pe pârâţi îi nemulţumeşte în raport cu stabilirea sumelor acordate.
În analizarea recursurilor şi în raport de actele dosarului se constată următoarele :
Reclamanţii G.G. şi G.H. au fost reţinuţi prin ordonanţele de reţinere din 18 ianuarie 1989 ale fostei Miliţii a Judeţului Dolj şi arestaţi preventiv, conform mandatelor de arestare preventivă nr. 17/P/1989 emise de Procuratura Judeţeană Dolj pe perioada 19 ianuarie–24 ianuarie 1989, în dosarul penal în care s-au făcut cercetări cu privire la moartea numitului S.F., tatăl reclamantei, G.G. şi socrul reclamantului G.H.
În urma cercetărilor s-a stabilit că inculpatul M.A. a comis infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., a cărei victimă a fost S.F., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 18 decembrie 1997. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanţilor.
Pentru că au fost lipsiţi de libertate pe nedrept şi au suferit prejudicii morale, reclamanţii, în temeiul art. 504, alin. (II) C. proc. civ. sunt îndreptăţiţi la repararea acestor prejudicii.
[b]Cu privire la daunele materiale cerute de reclamanţi instanţa a apreciat că acestea pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor. Ori, reclamanţii în dovedirea pretenţiei de 210.000 dolari SUA au depus la dosar o scrisoare care, însă nu este de natură a constitui o probă indubitabilă a nerealizării acestui beneficiu, urmare a procesului penal, astfel că, în mod corect instanţa de apel nu le-a acordat daune materiale, critica privind acest aspect se constată a fi neîntemeiată.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familiară, profesională şi socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare.
În speţă, instanţa a fost în măsură, cu referire la instanţa de apel, să aplice aceste criterii, ca urmare a faptului că reclamanţii au produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin arestarea nelegală de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor ce urmau să compenseze prejudiciul moral. [/b]Aşa fiind, se constată că, stabilind cuantumul daunelor morale, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, aşa încât criticile formulate prin cele trei recursuri apar ca fiind neîntemeiate şi sub acest aspect urmează a fi respinse, ca nefondate.
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4458
Dosar nr. 9924/2003
Şedinţa publică de la 27 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. 470 din 5 ianuarie 2001 reclamanţii G.G. şi G.H. au chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea la plata echivalentului în lei a sumei de 200.000 dolari SUA, cu titlu de daune cauzate prin arestarea nelegală şi cercetarea reclamanţilor pentru comiterea infracţiunii de omor.
Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune susţinând că în dosarul nr. 17/P al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a întocmit Rechizitoriul din 18 decembrie 1997 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanţilor, astfel că, dreptul la acţiune pentru daune s-a născut la această dată, acţiunea fiind înregistrată la 11 decembrie 2001 cu depăşirea termenului legal.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinându-se că prejudiciul nu este cert, că reclamanţii nu au indicat elemente de evaluare a daunelor.
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 21 ianuarie 2002 Tribunalul Dolj a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând că dreptul la acţiune s-a prescris, reclamanţii s-au adresat cu acţiune la 11 decembrie 2000, iar dreptul la acţiune s-a născut la data citării în calitate de părţi civile în dosarul nr. 202/1998, când au luat cunoştinţă de calitatea conferită prin rechizitor. Prima instanţă a motivat că în lipsa comunicării prin care reclamanţii să fi fost încunoştiinţaţi în legătură cu scoaterea de sub urmărire ca părţi civile a determinat naşterea dreptului la acţiune pentru acordarea daunelor pentru arestare şi anchetare nelegală.
Împotriva hotărârii mai sus menţionată, au formulat apel reclamanţii, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, întrucât s-a reţinut, în mod nelegal, prescripţia dreptului la acţiune.
Prin decizia nr. 159 din 9 decembrie 2002 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamanţii G.H. şi G.G., a fost anulată sentinţa civilă nr. 91 din 21 martie 2002 a Tribunalului Dolj şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei civile nr. 159 din 9 decembrie 2002 a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie prin decizia civilă nr. 1417 din 8 aprilie 2003, care a casat decizia şi a trimis dosarul aceleiaşi instanţe pentru soluţionare pe fond.
Curtea de Apel Timişoara luând în examinare apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 91 din 21 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 123 din 9 septembrie 2003 a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentinţa civilă nr. 91 din 21 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj şi rejudecând a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor suma de 250.000.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale, reţinând că reclamanţii au suferit un prejudiciu prin reţinerea ilegală timp de o săptămână, apreciind că reparaţia pecuniară este echitabilă, compensatorie şi proporţională daunei morale suferite de aceştia.
Împotriva deciziei civile nr. 123 din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs atât reclamanţii G.G. şi G.H., cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Reclamanţii G.H. şi G.G., în recursul lor, au solicitat ca în baza prevederilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 504 C. proc. civ. şi art. 998 şi urm. C. civ. să li se admită recursul, să se modifice decizia Curţii de Apel Timişoara şi pe fond să li se admită acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată, obligând Statul la 210 mii dolari SUA şi la 1.500.000.000 lei despăgubiri materiale, paguba efectivă încercată de aceştia şi respectiv daune morale.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin recursul declarat se arată în esenţă că nu există temei pentru acordarea daunelor, nu există nici criterii de evaluare a presupusului prejudiciu astfel că, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin recursul declarat a criticat decizia Curţii de Apel Timişoara prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin aplicarea greşită a legii în sensul că cei doi reclamanţi au fost privaţi de libertate pe o durată de 6 zile, supuşi oprobiului public şi cu onoarea lezată, dar suma acordată de instanţă cu titlu de reparaţie a daunelor morale suferite este supradimensionată în raport cu prejudiciul moral suferit, reclamanţii nefiind persoane deosebite, de excepţie, care în mediul lor social să se bucure de o apreciere deosebită, fiind persoane obişnuite, de importanţă medie, iar lezarea lor nu justifică o compensare exemplară, care în final să constituie o îmbogăţire fără just temei.
Recursurile vor fi analizate împreună, având în vedere trăsătura comună cu privire la întinderea cuantumului despăgubirilor, care atât pe reclamanţi cât şi pe pârâţi îi nemulţumeşte în raport cu stabilirea sumelor acordate.
În analizarea recursurilor şi în raport de actele dosarului se constată următoarele :
Reclamanţii G.G. şi G.H. au fost reţinuţi prin ordonanţele de reţinere din 18 ianuarie 1989 ale fostei Miliţii a Judeţului Dolj şi arestaţi preventiv, conform mandatelor de arestare preventivă nr. 17/P/1989 emise de Procuratura Judeţeană Dolj pe perioada 19 ianuarie–24 ianuarie 1989, în dosarul penal în care s-au făcut cercetări cu privire la moartea numitului S.F., tatăl reclamantei, G.G. şi socrul reclamantului G.H.
În urma cercetărilor s-a stabilit că inculpatul M.A. a comis infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., a cărei victimă a fost S.F., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 18 decembrie 1997. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanţilor.
Pentru că au fost lipsiţi de libertate pe nedrept şi au suferit prejudicii morale, reclamanţii, în temeiul art. 504, alin. (II) C. proc. civ. sunt îndreptăţiţi la repararea acestor prejudicii.
[b]Cu privire la daunele materiale cerute de reclamanţi instanţa a apreciat că acestea pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor. Ori, reclamanţii în dovedirea pretenţiei de 210.000 dolari SUA au depus la dosar o scrisoare care, însă nu este de natură a constitui o probă indubitabilă a nerealizării acestui beneficiu, urmare a procesului penal, astfel că, în mod corect instanţa de apel nu le-a acordat daune materiale, critica privind acest aspect se constată a fi neîntemeiată.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familiară, profesională şi socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare.
În speţă, instanţa a fost în măsură, cu referire la instanţa de apel, să aplice aceste criterii, ca urmare a faptului că reclamanţii au produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin arestarea nelegală de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor ce urmau să compenseze prejudiciul moral. [/b]Aşa fiind, se constată că, stabilind cuantumul daunelor morale, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, aşa încât criticile formulate prin cele trei recursuri apar ca fiind neîntemeiate şi sub acest aspect urmează a fi respinse, ca nefondate.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 29 guests