Post
by kinga » 30 May 2008, 12:23
Secţia penală a Curţii supreme de justiţie
Decizie nr. 4266/1999
din 23/11/1999
Tâlhărie. Şantaj. Deosebiri.
Cele două infracţiuni se deosebesc între ele prin aceea că obiectul juridic principal al tâlhăriei îl constituie patrimoniul persoanei, în timp ce obiectul juridic principal al şantajului este libertatea morală a acestuia.
De asemenea, în cazul tâlhăriei, de regulă exercitarea violenţei sau ameninţării este simultană cu luarea bunului, pe când în cazul şantajului violenţa sau ameninţarea se exercită în scopul dobândirii ulterioare a unui folos injust.
Prin sentinţa penală nr. 160 din 9 noiembrie 1998, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul M.B. pentru săvârşirea unui număr de 27 de tâlhării prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. e din Codul penal, în concurs real.
Instanţa a reţinut că inculpatul, în perioada iulie - octombrie 1997 a săvârşit infracţiunile de tâlhărie, sustrăgând prin ameninţări şi prin exercitarea violenţei de la mai mulţi elevi ai unei şcoli, sume de bani cuprinse între 500 şi 70.000 de lei.
Prin decizia nr. 252 din 2 iunie 1999, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Recursul inculpatului prin care se solicită schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 din Codul penal, este fondat.
Potrivit art. 211 din Codul penal, infracţiunea de tâlhărie constă în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţă sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Potrivit art. 194 din Codul penal, constituie infracţiune de şantaj constrângerea unei persoane prin violenţă sau prin ameninţarea să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul.
Aşadar, şantajul este o infracţiune îndreptată în principal împotriva libertăţii morale a persoanei, libertate care este încălcată prin faptul constrângerii acesteia să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale.
Deşi între infracţiunea de şantaj şi infracţiunea de tâlhărie există asemănări, ambele având ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei şi cele referitoare la patrimoniul acesteia, totuşi ele se deosebesc prin aceea că, în cazul şantajului sunt încălcate, în principal, relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei, pe când în cazul tâlhăriei sunt încălcate, în principal, relaţiile sociale referitoare la patrimoniul acestuia.
În cazul şantajului, infractorul întrebuinţează violenţa sau ameninţarea în scopul obţinerii ulterioare a unei sume de bani ori alte valori, în timp ce infracţiunea de tâlhărie este caracterizată, de regulă, prin simultaneitatea violenţei sau ameninţării cu actul victimei de a da, ca în speţă, bunul său.
Din probele administrative în cauză rezultă că inculpatul acosta victimele cerându-le bani şi că la refuzul acestora le imobiliza şi le lovea, după care părţile vătămate fie că dădeau banii de teamă, fie ca erau deposedaţi de făptuitori prin luarea cu forţa a banilor.
În consecinţă, prin activităţile de ameninţare, lovire şi punerea părţilor vătămate în imposibilitatea de a se apăra acţionând asupra lor cu intenţia de a le deposeda de bani, inculpatul a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, pentru care în mod corect a fost condamnat.
__________
Publicată în SET nr. 6/1999 al C.S.J.