Martor asistat? Conventia de aparare a dr omului??

[mariusms]

Asistat de un avocat, nu apărător, martorul poate declara așa cum îi dictează conștiința, așa cum percepe el faptele, deci să spună adevărul, dacă este în măsură de așa ceva, sau să spună parte din adevăr, dacă doar parte din adevăr cunoaște.

Si l-ai gasit pe avocat sa-l determine sa spuna ce-i dicteaza constiinta. Sigur nu te-ai referit la preot?

[piorel]

L-am găsit pe avocat așa încât martorul să declare ce știe, nu ce se vrea de către parte/participant să declare.

[mazgalici]

Cand m-am referit la art 266 am vb serios, dar cu zambetul pe buze, ca sa zic asa. Exista acolo un alineat (ala ultim), in care s-ar incadra organul care face astfel de mascari fata de martor.
Iar pentru cel care ar incerca sa determine martorul sa declare altfel decat ii spune constiinta, exista o infractiune mititica :aia prev la 261 cpen

Acum sicer , eu nu vad ratiunea pentru care un martor ar avea nevoie de avocat (si nu aparator, cum gresit m-am exprimat data trecuta). Martorul se prezinta acolo pentru a ajuta organul sa lamureasca o cauza, nu pentru a-l induce in eroare. Dreptul de a spune doar adevarul, asa cum i-l dicteaza constiinta si simtul ii este adus la cunostinta de acesta. Nu vad ce ar putea face un avocat. Cel mult sa il invete cum sa nu spuna anumite lucruri, adica, sa il invete cum sa comita marturie mincinoasa, nu? So, martorul are nevoie de un avocat ca sa invete cum sa impiedice infaptuirea justitiei. In ritmul asta s-ar paraliza de tot infaptuirea justitiei si nu si-ar mai gasi aplicare rolul martorului in proces. Dimpotriva, ar dauna.

Iar daca ar avea dreptul sa taca, atunci chiar ca nu inteleg de ce am mai avea martori. Toti ar prefera sa taca atunci cand nu ar avea chef sa se prezinte in proces...ca au lucruri mai importante de facut, cum ar fi : pierde nu stiu ce telenovela. Prin urmare, societatea este obligata sa ma apere si sa imi asigure dreptate, dar eu, ca cetatean, nu fac nimic pentru a o ajuta la aceasta.

Daca e vorba despre cum sa isi controleze emotiile, pai ar avea nevoie de consiliere psihologica, nicidecum juridica. Sincer, nu inteleg de ce ar avea un martor motive sa aiba emotii intr-o cauza in care nu are nevoie sa se implice emotional. In afara de faptul ca este ceva nou prezenta sa in fata autoritatilor, teoretic (de aceea e martor si nu parte), nu are ce sa ascunda.

In fine, eu sunt deschisa oricaror opinii si poate imi modific opinia,dar deocamdata nu s-a postat nimic care sa ma convinga de contrariu.

[piorel]

Bun... deci de lege lata are sau nu are martorul dreptul să își angajeze avocat?

[mariusms]

Eu cred ca oricine are dreptul sa-si angajeze avocat, sa ceara o consultatie. Dar a spus bine mazgalici, in privinta constiintei este mai util un psiholog (eu ma gandisem mai degraba la un popa).
Ce declara martorul are consecinte asupra drepturilor invinuitului/inculpatului si cred ca este suficienta prezenta apararii acestuia.
Invinuitul / inculpatul are dreptul la aparare, ca sa-i fie garantat dreptul la aparare in procesul penal. Martorul ce garantii trebuie sa aiba? Zice Piorel ca, pe langa cheltuieli, trebuie sa-i fie garantata si libertatea de constiinta.
Apreciez, ca si mazgalici (ce nume amuzant ), ca ceea ce tine de constiinta este ceva intrinsec si necontrolabil de un lowyer. Constiinta nu trebuie controlata, nici de organ, dar nici de avocat si nici macar de psiholog. Parerea mea.
Respecte.

[Baltazar]

Ei bine, in practica sunt cazuri in care martorul se simte in nesiguranta in fata anchetatorilor, nu neaparat de frica lor sau ca i s-ar putea dicta altceva decat stie, ci poate pentru ca nu s-a mai aflat in situatia de a fi citat sau este emotiv sau altceva de genul asta, situatie in care prefera sa intrebe un avocat sau chiar sa fie insotit.

Daca anchetatorul considera ca in prezenta unui avocat poate scoate mai usor de la martor TOT adevarul, acesta simtindu-se mai confortabil si comunicarea fiind astfel inlesnita, de ce nu? Sau consilier juridic, sau vreun sef sau chiar popa... Nu este interzis si chiar exista astfel de cazuri in practica.

Insa atentie, ne referim la martorii de buna credinta care din diferite motive au reticente sau dificultati de comunicare... Nu ma refer la martorii care au comis fapte si s-ar putea autoincrimina. Aici intram pe alt teritoriu si ar fi chiar penibil ca martorul sa nu raspunda la anumite intrebari fiindca nu il lasa avocatul sa se autoincrimineze. Mai bine ar spune direct ca el a comis fapta si ca in situatia asta nu vrea sa dea declaratie de martor. Ar fi foarte hazlie situatia

Oricum ar fi, nu trebuie sa generalizam dreptul la tacere pentru ca altfel ar exista numai procese fara martori in Romania. Cum am spus si mai inainte, martorul NU poate fi pedepsit pentru marturie mincinoasa daca omite sau denatureaza aspectele care il incrimineaza. Si asta mi se pare suficient... :)

[piorel]

exact la martorul de bună credință mă refer și eu, cum ai spus, baltazar, în primul paragraf. Absolutizarea dreptului la tăcere, așa cum spune și CEDO, nu trebuie făcută, pentru că în cazul martorului de exemplu, chiar ar fi lipsită de substanță instituția juridică a martorului în procesul penal. Dacă totuși martorul e de fapt complice de exemplu, cred că se poate prevala de dreptul la tăcere în sensul neautoincriminării, motivând: ”domne nu pot să declar nimic pentru că am comis o faptă în legătură cu fapta învinuitului și nu vreau să mă autoincriminez”. :)