caut decizie a Curtii de Apel Cluj nr. 1472/2002, o aveti?
-
petruivascu
caut decizie a Curtii de Apel Cluj nr. 1472/2002, o aveti?
Cine poate sa imi dea si mie decizia??
-
Pelerinul
Re: caut decizie a Curtii de Apel Cluj nr. 1472/2002, o avet
Curtea de Apel Cluj
Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ
Decizia 1472 din 10 octombrie 2002
Prin ordonanta (intitulata incheiere) nr.311 din 7 februarie 2002, pronuntata in dosar nr.985/2002 al Tribunalului Maramures s-a admis cerera creditoarei SC COMCEREAL SA Baia Mare si a fost somata debitoarea SC MAPAGRAL PRODUCTS SRL Baia Mare ca in termen de 10 zile de la primirea somatiei sa plateasca creditoarei suma de 760.088.442 lei si 303.000 lei taxa de timbru. S-a retinut ca instanta este competenta sa solutineze cererea creditoarei potrivit Ordonantei nr.5/2001 si ca creanta rezulta din facturile fiscale depuse la dosar. Cauza a fost solutionata fara citarea partilor.
Aceasta hotarare a fost atacata cu actiune in anulare de catre debitoarea SC MAPAGRAL PRODUCTS SRL Baia Mare. Prin sentinta nr.1432 din 23 mai 2002, pronuntata in dosar nr.2146/2002 al Tribunalului Maramures s-a respins actiunea in anulare formulata de debitoare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut ca unicul motiv invocat in actiunea in anulare a fost lipsa competentei materiale a tribunalului de a solutiona cererea in somatie de plata avand in vedere ca potrivit clauzei contractuale inserata la art.19 din contractul nr.962/5.11.1999, litigiile decurgand din executarea contractului sunt de competenta arbitrajului de pe langa Camera de Comert si Industrie. In raport de aceasta tribunalul a apreciat ca in solutionarea cererilor formulate in materie comerciala ce urmeaza procedura stabilita de Ordonanta Gvuernului nr.5/2001 competenta tribunalului a fost stabilita prin art.2 alin.1 al acestui act normativ si ca in absenta unei reglementari speciale referitoare la inlaturarea competentei instantelor judecatoresti in cazul in care partile au inserat in contract clauza de jurisdictie speciala a unui anume arbitraj, competenta revine instantelor prevazute la alin.1 al art.2 din OG nr.5/2001.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs debitoarea SC MAPAGRAL PRODUCTS SRL Baia Mare solicitand admiterea lui, casarea sentintei atacate, admiterea cererii in anulare in contra Ordonantei nr.311/2020 a Tribunalului Maramures, si anularea acestei ordonante, cu obligarea creditoarei la cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului se arata ca in conformitate cu dispozitiile art.19 din contractul existent intre parti si care a ocazionat litigiul dintre ele (chirii pretinse restante) toate litigiile decurgand din executarea acestui contract sunt de competenta comisiei de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie. Prin urmare in mod expres si mutual partile au convenit asupra inserarii clauzei compromisorii in contractul lor, fapt care in mod obligatoriu antreneaza necompetenta materiala a instantei de drept comun in solutionarea litigiului, unica instanta competenta fiind cea arbitrala.
In concluziile sale orale, reprezentantul debitoarei a solicitat si trimiterea cauzei spre solutionare instantei arbitrale competente.
In intampinarea depusa la dosar creditoarea a cerut respingerea recursului pentru urmatoarele motive : contractul dintre parti a fost reziliat de comun acord, la cererea debitoarei, inca din anul 2000, deci nu mai exista pentru a fi eventula executat ; contractul a fost depus la dosar pentru a dovedi temeiul legal al penalitatilor solicitate, nu pentru a cere executarea lui ; OG nr.5/2001 este un act normativ special, deci se aplica cu precadere fata de prevederea de drept comun invocata de recurenta, respectiv art.340 Cod procedura civila.
Analizand recursul declarat de debitoare prin prisma motivelor invocate Curtea constata ca acesta este fondat.
Norma din art.2 alin.(1) al OG nr.5/2001 apare ca derogatorie de la dreptul comun numai in ceea ce priveste competenta de atributiune sau materiala a instantei deoarece aceasta este cea in care criteriul de stabilire a competentei este valoarea obiectului. Ea nu este insa imperativa, respectiv solutionarea cererilor vizate de ea nu este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti si, in principiu, ele pot fi solutionate pe calea arbitrajului. Aceasta intrucat, potrivit art.340 Cod procedura civila partile ,,pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie" ; deci nu procedura este elementul esential pentru instituirea unei competente generale exclusive a instantelor judecatoresti ci obiectul litigiului : drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie. Or, cererile formulate in procedura somatiei de plata nu au un obiect si o cauza diferite de actiunea in pretentii de drept comun (in cazul in speta chirii pentru un spatiu comercial), in care clauza compromisorie este indiscutabil admisibila, ci doar sunt solutionate dupa procedura speciala prevazuta de OG nr.5/2001 care, in art.5, prevede chiar posibilitatea realizarii unei tranzactii in cadrul acestei proceduri. Rezulta, deci, ca, in cazul in care intre parti exista o clauza compromisorie, competenta de solutionare a cererii revine instantei arbitrale, conform art.343 indice 3 Cod procedura civila, iar cererea in somatie de plata adresata instantei in acest caz este inadmisibila.
In concluzie acest litigiu dintre parti, in prezenta clauzei compromisorii, este de competenta instantei arbitrale, cu atat mai mult cu cat prin conventia arbitrala nu au fost vizate doar anumite litigii ce se vor naste din contractul partilor ci,,litigiile de orice fel decurgand din executarea prrzentului contract".
Constantand necompetenta materiala a instantei de judecata in solutionarea prezentului litigu - data fiind clauza compromisorie dintre parti - curtea nu va putea decat sa anuleze ordonanta in somatie de plata fara insa a-si declina competenta si a trimite cauza spre solutionare instantei arbitrale, asa cum a cerut - prin concluziile sale -, reprezentantul debitoarei. Aceasta intrucat instanta civila nu poate sesiza decat tot o instanta de judecata si, mai mult, numai o instanta de judecata in materie civila, in sens larg(instantele penale au reguli proprii de sesizare, reglementate de codul de procedura penala). Ca atare instanta de judecata nu poate sesiza (prin declinarea competentei si trimiterea dosarului) instanta arbitrala cu solutionarea litigiului iar acesta nu se poate investi in acest mod intrucat arbitrajul se desfasoara potrivit unor reguli specifice care vor trebui sa fie stabilite sau acceptate de parti, atunci cand nu s-au stabilit prin contract (si care vizeaza locul, modul de constituire a instantei arbitrale, regulile de solutionare a litigiului s.a). Instanta arbitrala nu este obligata sa solutioneze litigiul dintre parti urmand procedura specifica jurisdictiei comerciale decat daca s-a prevazut aceasta anterior prin caluza compromisorie sau a fost acceptata prin compromisul arbiral.
Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ
Decizia 1472 din 10 octombrie 2002
Prin ordonanta (intitulata incheiere) nr.311 din 7 februarie 2002, pronuntata in dosar nr.985/2002 al Tribunalului Maramures s-a admis cerera creditoarei SC COMCEREAL SA Baia Mare si a fost somata debitoarea SC MAPAGRAL PRODUCTS SRL Baia Mare ca in termen de 10 zile de la primirea somatiei sa plateasca creditoarei suma de 760.088.442 lei si 303.000 lei taxa de timbru. S-a retinut ca instanta este competenta sa solutineze cererea creditoarei potrivit Ordonantei nr.5/2001 si ca creanta rezulta din facturile fiscale depuse la dosar. Cauza a fost solutionata fara citarea partilor.
Aceasta hotarare a fost atacata cu actiune in anulare de catre debitoarea SC MAPAGRAL PRODUCTS SRL Baia Mare. Prin sentinta nr.1432 din 23 mai 2002, pronuntata in dosar nr.2146/2002 al Tribunalului Maramures s-a respins actiunea in anulare formulata de debitoare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut ca unicul motiv invocat in actiunea in anulare a fost lipsa competentei materiale a tribunalului de a solutiona cererea in somatie de plata avand in vedere ca potrivit clauzei contractuale inserata la art.19 din contractul nr.962/5.11.1999, litigiile decurgand din executarea contractului sunt de competenta arbitrajului de pe langa Camera de Comert si Industrie. In raport de aceasta tribunalul a apreciat ca in solutionarea cererilor formulate in materie comerciala ce urmeaza procedura stabilita de Ordonanta Gvuernului nr.5/2001 competenta tribunalului a fost stabilita prin art.2 alin.1 al acestui act normativ si ca in absenta unei reglementari speciale referitoare la inlaturarea competentei instantelor judecatoresti in cazul in care partile au inserat in contract clauza de jurisdictie speciala a unui anume arbitraj, competenta revine instantelor prevazute la alin.1 al art.2 din OG nr.5/2001.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs debitoarea SC MAPAGRAL PRODUCTS SRL Baia Mare solicitand admiterea lui, casarea sentintei atacate, admiterea cererii in anulare in contra Ordonantei nr.311/2020 a Tribunalului Maramures, si anularea acestei ordonante, cu obligarea creditoarei la cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului se arata ca in conformitate cu dispozitiile art.19 din contractul existent intre parti si care a ocazionat litigiul dintre ele (chirii pretinse restante) toate litigiile decurgand din executarea acestui contract sunt de competenta comisiei de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie. Prin urmare in mod expres si mutual partile au convenit asupra inserarii clauzei compromisorii in contractul lor, fapt care in mod obligatoriu antreneaza necompetenta materiala a instantei de drept comun in solutionarea litigiului, unica instanta competenta fiind cea arbitrala.
In concluziile sale orale, reprezentantul debitoarei a solicitat si trimiterea cauzei spre solutionare instantei arbitrale competente.
In intampinarea depusa la dosar creditoarea a cerut respingerea recursului pentru urmatoarele motive : contractul dintre parti a fost reziliat de comun acord, la cererea debitoarei, inca din anul 2000, deci nu mai exista pentru a fi eventula executat ; contractul a fost depus la dosar pentru a dovedi temeiul legal al penalitatilor solicitate, nu pentru a cere executarea lui ; OG nr.5/2001 este un act normativ special, deci se aplica cu precadere fata de prevederea de drept comun invocata de recurenta, respectiv art.340 Cod procedura civila.
Analizand recursul declarat de debitoare prin prisma motivelor invocate Curtea constata ca acesta este fondat.
Norma din art.2 alin.(1) al OG nr.5/2001 apare ca derogatorie de la dreptul comun numai in ceea ce priveste competenta de atributiune sau materiala a instantei deoarece aceasta este cea in care criteriul de stabilire a competentei este valoarea obiectului. Ea nu este insa imperativa, respectiv solutionarea cererilor vizate de ea nu este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti si, in principiu, ele pot fi solutionate pe calea arbitrajului. Aceasta intrucat, potrivit art.340 Cod procedura civila partile ,,pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie" ; deci nu procedura este elementul esential pentru instituirea unei competente generale exclusive a instantelor judecatoresti ci obiectul litigiului : drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie. Or, cererile formulate in procedura somatiei de plata nu au un obiect si o cauza diferite de actiunea in pretentii de drept comun (in cazul in speta chirii pentru un spatiu comercial), in care clauza compromisorie este indiscutabil admisibila, ci doar sunt solutionate dupa procedura speciala prevazuta de OG nr.5/2001 care, in art.5, prevede chiar posibilitatea realizarii unei tranzactii in cadrul acestei proceduri. Rezulta, deci, ca, in cazul in care intre parti exista o clauza compromisorie, competenta de solutionare a cererii revine instantei arbitrale, conform art.343 indice 3 Cod procedura civila, iar cererea in somatie de plata adresata instantei in acest caz este inadmisibila.
In concluzie acest litigiu dintre parti, in prezenta clauzei compromisorii, este de competenta instantei arbitrale, cu atat mai mult cu cat prin conventia arbitrala nu au fost vizate doar anumite litigii ce se vor naste din contractul partilor ci,,litigiile de orice fel decurgand din executarea prrzentului contract".
Constantand necompetenta materiala a instantei de judecata in solutionarea prezentului litigu - data fiind clauza compromisorie dintre parti - curtea nu va putea decat sa anuleze ordonanta in somatie de plata fara insa a-si declina competenta si a trimite cauza spre solutionare instantei arbitrale, asa cum a cerut - prin concluziile sale -, reprezentantul debitoarei. Aceasta intrucat instanta civila nu poate sesiza decat tot o instanta de judecata si, mai mult, numai o instanta de judecata in materie civila, in sens larg(instantele penale au reguli proprii de sesizare, reglementate de codul de procedura penala). Ca atare instanta de judecata nu poate sesiza (prin declinarea competentei si trimiterea dosarului) instanta arbitrala cu solutionarea litigiului iar acesta nu se poate investi in acest mod intrucat arbitrajul se desfasoara potrivit unor reguli specifice care vor trebui sa fie stabilite sau acceptate de parti, atunci cand nu s-au stabilit prin contract (si care vizeaza locul, modul de constituire a instantei arbitrale, regulile de solutionare a litigiului s.a). Instanta arbitrala nu este obligata sa solutioneze litigiul dintre parti urmand procedura specifica jurisdictiei comerciale decat daca s-a prevazut aceasta anterior prin caluza compromisorie sau a fost acceptata prin compromisul arbiral.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 24 guests