cumulare penalitate de intarziere cu dob. legala
-
Motanu
cumulare penalitate de intarziere cu dob. legala
Ma intereseaza sa stiu daca exista posibilitatea cumularii penalitatii de intarziere stabilita prin contract comercial cu dobanda legala cf. OG 9/2000, pentru ca am primit o notificare in acest sens de la avocatul cocontractantului. Dupa parerea mea, din moment ce partile au stabilit prin pact comisoriu intinderea prejudiciului, nu mai sunt aplicabile si sanctiunile prevazute de lege.
-
Motanu
-
norocel
Citeste asta:
"In aplicarea dispozitiilor art. 1, 2 si ale art. 3 alin. 1 si 2 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, aprobata prin Legea nr. 356/2002, referitoare la clauza penala prin care se instituie obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, instantele judecatoresti s-au pronuntat in mod diferit.
Astfel, unele instante au considerat ca obligatia imprumutatului de a restitui la scadenta suma imprumutata, sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala stabilita sau dobanda legala, corespunde prevederilor legale.
In motivarea acestui punct de vedere s-a relevat ca, din moment ce este stipulata in contract, clauza penala produce consecinte juridice in temeiul art. 969 din Codul civil, potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. S-a mai invederat ca aceasta clauza nu poate fi considerata nelegala sau imorala cat timp, prin prevederea ei in contract, se urmareste sanctionarea debitorului in cazul neindeplinirii obligatiei privind respectarea termenului de rambursare a ratelor creditului.
Ca urmare, aceste instante, intemeindu-se pe dispozitiile art. 6 si ale art. 10 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 356/2002, s-au pronuntat in sensul obligarii debitorului la restituirea sumei datorate, a dobanzii convenite sau a dobanzii legale, precum si a penalitatilor de intarziere.
Alte instante au obligat debitorul la restituirea sumei imprumutate si la plata dobanzii convenite sau a celei legale, precum si a penalitatilor de intarziere, dispunand totodata reactualizarea acestor sume in raport cu rata inflatiei.
In motivarea acestui punct de vedere s-a aratat ca obligatiile asumate prin contractul de imprumut cu privire la plata ratelor datorate, a dobanzilor si a penalitatilor de intarziere au deplina valabilitate deoarece, fiind convenite legal intre parti, au putere de lege intre acestea conform art. 969 alin. 1 din Codul civil.
In fine, alte instante, dimpotriva, au considerat ca este nula clauza penala prin care sunt prevazute penalitati de intarziere, in afara dobanzii contractuale sau a celei legale, apreciind ca o asemenea clauza este prohibita de lege. Ca urmare, prin hotararile pronuntate de aceste instante debitorul a fost obligat sa plateasca doar sumele nerestituite creditorului, precum si dobanzile curente restante.
In justificarea acestui punct de vedere s-a motivat ca, in raport cu prevederile Legii nr. 313/1879, care nu a fost abrogata si nici nu a cazut in desuetudine, clauza penala in contractele de imprumut este interzisa. S-a mai relevat ca, atat timp cat dispozitiile legale care nu permit prevederea clauzei penale in contractele de imprumut sunt de ordine publica, potrivit art. 5 din Codul civil nu se poate deroga de la aceste dispozitii prin conventii.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Intr-adevar, potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 356/2002, "partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti".
Prin art. 2 din aceeasi ordonanta se prevede ca, "in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi fara sa se arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala", iar in art. 3 este reglementat modul de stabilire a dobanzii legale in materie comerciala.
Pe de alta parte, in conformitate cu art. 5 alin. 1 din ordonanta mentionata, "in raporturile civile dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an".
In acelasi sens, in reglementarea data prin art. 1089 alin. 2 din Codul civil, "clauza prin care, de mai inainte si in momentul promovarii unei conventii alta decat o conventie comerciala, se va stipula dobanda la dobanzile datorate pentru un an sau pentru mai putin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nula".
Tot astfel, prin Legea nr. 313 din 20 februarie 1879, ale carei dispozitii sunt in vigoare si constitutionale, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 524 din 2 decembrie 1997, s-a prevazut la art. 1 ca este anulata clauza penala din contractele de imprumut sau prestatiuni in natura, precum si ca "Judecatorul, in caz de imprumut va putea condamna numai la plata dobanzii prevazuta in art. 1589 din Codul civil, sau in caz de alte obligatiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil".
Or, potrivit art. 1589 alin. 1 din Codul civil, "se defige o dobanda de cinci la suta pe an pentru afacerile civile si de sase la suta pe an pentru cele comerciale, in toate cazurile unde nu s-a hotarat de parti cuantumul ei".
Ca urmare, prevederile art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 356/2002, potrivit carora "partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti", nu ingaduie decat practicarea de dobanzi limitate in raporturile civile, conform prevederilor art. 5 alin. 1 din aceeasi lege, la posibilitatea de a depasi dobanda legala cu cel mult 50% pe an.
Rezulta deci ca nu exista temei legal care sa permita stabilirea, in cadrul raporturilor civile, a altor dobanzi decat a celor convenite prin contract, al caror cuantum nu poate depasi dobanda legala decat cu cel mult 50% pe an, sau de sanctiuni constand in penalitati de intarziere.
Asa fiind, clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, avand o cauza nelicita, in raport cu dispozitiile art. 5 si ale art. 968 din Codul civil, contravine prevederilor legii."
http://www.scj.ro/Decizii%20SU/Decizie%20XI%202005.html
"In aplicarea dispozitiilor art. 1, 2 si ale art. 3 alin. 1 si 2 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, aprobata prin Legea nr. 356/2002, referitoare la clauza penala prin care se instituie obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, instantele judecatoresti s-au pronuntat in mod diferit.
Astfel, unele instante au considerat ca obligatia imprumutatului de a restitui la scadenta suma imprumutata, sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala stabilita sau dobanda legala, corespunde prevederilor legale.
In motivarea acestui punct de vedere s-a relevat ca, din moment ce este stipulata in contract, clauza penala produce consecinte juridice in temeiul art. 969 din Codul civil, potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. S-a mai invederat ca aceasta clauza nu poate fi considerata nelegala sau imorala cat timp, prin prevederea ei in contract, se urmareste sanctionarea debitorului in cazul neindeplinirii obligatiei privind respectarea termenului de rambursare a ratelor creditului.
Ca urmare, aceste instante, intemeindu-se pe dispozitiile art. 6 si ale art. 10 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 356/2002, s-au pronuntat in sensul obligarii debitorului la restituirea sumei datorate, a dobanzii convenite sau a dobanzii legale, precum si a penalitatilor de intarziere.
Alte instante au obligat debitorul la restituirea sumei imprumutate si la plata dobanzii convenite sau a celei legale, precum si a penalitatilor de intarziere, dispunand totodata reactualizarea acestor sume in raport cu rata inflatiei.
In motivarea acestui punct de vedere s-a aratat ca obligatiile asumate prin contractul de imprumut cu privire la plata ratelor datorate, a dobanzilor si a penalitatilor de intarziere au deplina valabilitate deoarece, fiind convenite legal intre parti, au putere de lege intre acestea conform art. 969 alin. 1 din Codul civil.
In fine, alte instante, dimpotriva, au considerat ca este nula clauza penala prin care sunt prevazute penalitati de intarziere, in afara dobanzii contractuale sau a celei legale, apreciind ca o asemenea clauza este prohibita de lege. Ca urmare, prin hotararile pronuntate de aceste instante debitorul a fost obligat sa plateasca doar sumele nerestituite creditorului, precum si dobanzile curente restante.
In justificarea acestui punct de vedere s-a motivat ca, in raport cu prevederile Legii nr. 313/1879, care nu a fost abrogata si nici nu a cazut in desuetudine, clauza penala in contractele de imprumut este interzisa. S-a mai relevat ca, atat timp cat dispozitiile legale care nu permit prevederea clauzei penale in contractele de imprumut sunt de ordine publica, potrivit art. 5 din Codul civil nu se poate deroga de la aceste dispozitii prin conventii.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Intr-adevar, potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 356/2002, "partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti".
Prin art. 2 din aceeasi ordonanta se prevede ca, "in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi fara sa se arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala", iar in art. 3 este reglementat modul de stabilire a dobanzii legale in materie comerciala.
Pe de alta parte, in conformitate cu art. 5 alin. 1 din ordonanta mentionata, "in raporturile civile dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an".
In acelasi sens, in reglementarea data prin art. 1089 alin. 2 din Codul civil, "clauza prin care, de mai inainte si in momentul promovarii unei conventii alta decat o conventie comerciala, se va stipula dobanda la dobanzile datorate pentru un an sau pentru mai putin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nula".
Tot astfel, prin Legea nr. 313 din 20 februarie 1879, ale carei dispozitii sunt in vigoare si constitutionale, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 524 din 2 decembrie 1997, s-a prevazut la art. 1 ca este anulata clauza penala din contractele de imprumut sau prestatiuni in natura, precum si ca "Judecatorul, in caz de imprumut va putea condamna numai la plata dobanzii prevazuta in art. 1589 din Codul civil, sau in caz de alte obligatiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil".
Or, potrivit art. 1589 alin. 1 din Codul civil, "se defige o dobanda de cinci la suta pe an pentru afacerile civile si de sase la suta pe an pentru cele comerciale, in toate cazurile unde nu s-a hotarat de parti cuantumul ei".
Ca urmare, prevederile art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 356/2002, potrivit carora "partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti", nu ingaduie decat practicarea de dobanzi limitate in raporturile civile, conform prevederilor art. 5 alin. 1 din aceeasi lege, la posibilitatea de a depasi dobanda legala cu cel mult 50% pe an.
Rezulta deci ca nu exista temei legal care sa permita stabilirea, in cadrul raporturilor civile, a altor dobanzi decat a celor convenite prin contract, al caror cuantum nu poate depasi dobanda legala decat cu cel mult 50% pe an, sau de sanctiuni constand in penalitati de intarziere.
Asa fiind, clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, avand o cauza nelicita, in raport cu dispozitiile art. 5 si ale art. 968 din Codul civil, contravine prevederilor legii."
http://www.scj.ro/Decizii%20SU/Decizie%20XI%202005.html
-
aho
-
bozo
Motanu se referea totusi la un contract comercial, iar nu la un imprumut civil, unde intr-adevar penalitatile sunt interzise sub sanctiunea nulitatii absolute, pentru a se evita astfel camata.
Strict limitand discutia la domeniul dreptului comercial( pentru ca in civil exista o diversitate de opinii) se pot cere doar penalitatile prevazute in contract. Daca nu s-au prevazut penalitati atunci se poate cere dobanda legala. Pentru ca penalitatile sa depaseasca cuantumul debitului, trebuie ca acest lucru sa fie prevazut expres in contract, daca nu ele se vor acorda pana la concurenta debitului asupra caruia se aplica. Practica este indeobste unitara in acest sens.
Penalitatile nu au acelasi regim juridic cu dobanda, de orice tip ar fi ea, legala sau stabilita de parti. Penalitatile sunt o evaluare anticipata a prejudiciului creditorului in caz de neexecutare din partea debitorului, deci au regimul juridic al unei sanctiuni conventionale. Doar in materie comerciala se pot cere penalitati pentru obligatii banesti.
Dobanda, chiar si in situatia in care e stabilita prin contract, are natura juridica de fruct al bunului frugifer care este suma de bani. Deci suma de bani, daca este folosita, produce fructe, se inmulteste, iar aceste fructe sunt reglementate de legiuitor sub forma dobanzii. Daca partile nu au stabilit echivalentul lipsei de folosinta, nu ca sanctiune pentru neexecutare, ci ca fructe ce trebuie restituite proprietarului, atunci intervine evaluarea legala a lipsei de folosinta, si anume dobanda legala. La fel stau lucrurile si la banca. Pentru un credit sau un depozit se percepe dobanda, sub forma de fructe, iar nu sub forma de penalitati. Deci dobanda si penalitatile nu trebuie confundate, desi exista aceasta tendinta.
Doar in comercial se pot percepe penalitati pentru neexecutarea unei obligatii banesti, avand in vedere specificul relatiilor comerciale, impunandu-se pentru asigurarea stabilitatii si celeritatii sanctionarea rau platnicilor. Neexecutarea la sadenta a unei obligatii comerciale poate prejudicia iremediabil un intreg lant de comercianti, cu impact semnificativ pe multiple planuri. Asemenea situatii nu sunt susceptibile de aparitie in domeniul relatiilor civile, vatamarea cauzata de neexecutarea unei obligatii avand proportii mult mai putin intinse. Din aceasta cauza , partile unui raport juridic civil pot conveni cel mult asupra dobanzii, astfel cum e prevazuta de OG 9/2000,platibila de la data cererii de chemare in judecata, cum spune un vestit art. din C.civ., bineinteles cu exceptiile de rigoare, in functie de natura juridica a raportului obligational.
Strict limitand discutia la domeniul dreptului comercial( pentru ca in civil exista o diversitate de opinii) se pot cere doar penalitatile prevazute in contract. Daca nu s-au prevazut penalitati atunci se poate cere dobanda legala. Pentru ca penalitatile sa depaseasca cuantumul debitului, trebuie ca acest lucru sa fie prevazut expres in contract, daca nu ele se vor acorda pana la concurenta debitului asupra caruia se aplica. Practica este indeobste unitara in acest sens.
Penalitatile nu au acelasi regim juridic cu dobanda, de orice tip ar fi ea, legala sau stabilita de parti. Penalitatile sunt o evaluare anticipata a prejudiciului creditorului in caz de neexecutare din partea debitorului, deci au regimul juridic al unei sanctiuni conventionale. Doar in materie comerciala se pot cere penalitati pentru obligatii banesti.
Dobanda, chiar si in situatia in care e stabilita prin contract, are natura juridica de fruct al bunului frugifer care este suma de bani. Deci suma de bani, daca este folosita, produce fructe, se inmulteste, iar aceste fructe sunt reglementate de legiuitor sub forma dobanzii. Daca partile nu au stabilit echivalentul lipsei de folosinta, nu ca sanctiune pentru neexecutare, ci ca fructe ce trebuie restituite proprietarului, atunci intervine evaluarea legala a lipsei de folosinta, si anume dobanda legala. La fel stau lucrurile si la banca. Pentru un credit sau un depozit se percepe dobanda, sub forma de fructe, iar nu sub forma de penalitati. Deci dobanda si penalitatile nu trebuie confundate, desi exista aceasta tendinta.
Doar in comercial se pot percepe penalitati pentru neexecutarea unei obligatii banesti, avand in vedere specificul relatiilor comerciale, impunandu-se pentru asigurarea stabilitatii si celeritatii sanctionarea rau platnicilor. Neexecutarea la sadenta a unei obligatii comerciale poate prejudicia iremediabil un intreg lant de comercianti, cu impact semnificativ pe multiple planuri. Asemenea situatii nu sunt susceptibile de aparitie in domeniul relatiilor civile, vatamarea cauzata de neexecutarea unei obligatii avand proportii mult mai putin intinse. Din aceasta cauza , partile unui raport juridic civil pot conveni cel mult asupra dobanzii, astfel cum e prevazuta de OG 9/2000,platibila de la data cererii de chemare in judecata, cum spune un vestit art. din C.civ., bineinteles cu exceptiile de rigoare, in functie de natura juridica a raportului obligational.
-
norocel
-
Motanu
-
norocel
Achiesez. (vorba lui Dricarubozo wrote:Strict limitand discutia la domeniul dreptului comercial( pentru ca in civil exista o diversitate de opinii) se pot cere doar penalitatile prevazute in contract. Daca nu s-au prevazut penalitati atunci se poate cere dobanda legala. Pentru ca penalitatile sa depaseasca cuantumul debitului, trebuie ca acest lucru sa fie prevazut expres in contract, daca nu ele se vor acorda pana la concurenta debitului asupra caruia se aplica..
)Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 6 guests