modificare carte funciara

Discutii privind procedura civila
Post Reply
andreeabia

modificare carte funciara

Post by andreeabia » 11 Jan 2010, 07:33

Buna ziua la toti si La multi ani!
Prin L.247-2005,titlul XII, si Ord.134-2009 al Director ANCPI,se poate cere modificarea CARTII FUNCIARE ,pentru suprafata in plus gasita pe teren ,cu expertiza topo...
.As dori sa stiu ,daca puteti sa-mi spuneti ,daca pentru aceasta actiune de rectificare -modificare trebuie sa apelez intai la instanta pentru a-mi recunoaste dreptul la suprafata respectiva(ce actiune ar trebui sa fac) si pe urma ,ca actiune secundara sau din hotararea dispusa in prima actiune ,Oficiul de cadastru sa fie obligat sa-mi rectifice suprafata si sa intabuleze si suprafata gasita in plus?(nu exista litigiu cu nimeni pentru aceasta suprafata )Pe cine ar trebui sa chem in judecata daca ar fi vorba de o actiune(in nici un caz OCPI care nu are calitate procesuala)
Va multumesc.

vulpacris

Re: modificare carte funciara

Post by vulpacris » 11 Jan 2010, 11:40

Art. 25 din Regulament din 13/10/2006 privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634 din 2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1048 din 29/12/2006, asa cum a fost modificat prin Ordinul nr. 134/2009, prevede in mod clar modalitatile de solutionare de catre cadastristul care efectueaza masuratorile, in cazul expus de dvs.:

" (1) Dacă suprafaţa din măsurători este diferită de suprafaţa înscrisă în cartea funciară, suprafaţa din cartea funciară se va modifica în baza documentaţiei cadastrale de actualizare a suprafeţei. În cartea funciară se va înscrie suprafaţa rezultată din măsurători, în condiţiile prezentului articol.
(2) Pentru imobilele înscrise în cartea funciară:
a) dacă suprafaţa determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară, documentaţia va fi recepţionată, iar suprafaţa măsurată se va înscrie în cartea funciară în baza declaraţiei proprietarului conform anexei nr. 5;
b) dacă suprafaţa determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, documentaţia cadastrală va fi recepţionată, iar suprafaţa măsurată se va înscrie în cartea funciară cu condiţia prezentării procesului-verbal de vecinătate, întocmit conform anexei nr. 18.
(3) Pentru imobilele neînscrise în cartea funciară, dacă suprafaţa măsurată este diferită de suprafaţa din documentaţia cadastrală precedentă pentru care nu s-a deschis carte funciară sau de cea din actele de proprietate, se procedează astfel:
a) dacă diferenţa este mai mică sau egală cu 2%, documentaţia se recepţionează şi suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară, dacă cererea este însoţită de declaraţia pe propria răspundere privind identificarea limitelor de proprietate şi de luare la cunoştinţă a suprafeţei rezultate din măsurători a imobilului, întocmită conform anexei nr. 5;
b) dacă diferenţa este mai mare cu peste 2%, documentaţia se recepţionează şi suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară, dacă cererea este însoţită de declaraţia pe propria răspundere privind identificarea limitelor de proprietate şi de luare la cunoştinţă a suprafeţei rezultate din măsurători a imobilului, întocmită conform anexei nr. 5, şi de procesul-verbal de vecinătate, întocmit conform anexei nr. 18;
c) în situaţia în care suprafaţa determinată prin măsurători este mai mică cu peste 2% decât cea din actele de proprietate, documentaţia se recepţionează şi suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară, dacă documentaţia cadastrală va conţine declaraţia întocmită conform anexei nr. 5.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul terenurilor situate în extravilan, retrocedate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Convocarea părţilor se face după cum urmează:
a) proprietarii vecini vor fi convocaţi de către persoana autorizată prin scrisoare recomandată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 19, cu confirmare de primire, şi prin afişare la domiciliul/sediul proprietarului vecin, la locul situării imobilului, la sediul primăriei sau prin publicare într-un ziar local, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru identificarea limitelor;
b) absenţa proprietarului vecin, convocat în modalitatea prevăzută la lit. a), va fi menţionată în procesul-verbal de vecinătate şi nu este o piedică la întocmirea documentaţiei cadastrale; în acest caz, dovada convocării se anexează procesului-verbal de vecinătate. La cerere, în măsura în care sunt disponibile, oficiul teritorial va furniza informaţiile privind domiciliul proprietarului vecin, în vederea convocării acestuia, cu plata tarifelor legale;
c) în cazul în care una sau mai multe vecinătăţi ale parcelei sunt drumuri clasificate, căi ferate, ape, procesul-verbal de vecinătate trebuie semnat şi ştampilat de reprezentantul instituţiei care le are în administrare
."

Asa cum a fost modificat Ordinul nr. 634/2006, prin Ordinul nr. 134/2009 al ANCPI, nu mai este necesara obtinerea "unui alt act doveditor al dreptului de proprietate" asupra suprafetei de teren gasita in plus la masuratori, asa cum era prevazut initial dar, cu exceptia prevazuta la alin. (4) privind terenurile din extravilan, retrocedate conform legilor din materia fondului funciar, pentru care exista procedura stabilita prin art. 26 din acelasi Ordin.

Numai daca Biroul de carte funciara refuza sa efectueze modificarea, puteti apela la justitie, pentru a ataca incheierea de carte funciara.

:cafea:

andreeabia

Re: modificare carte funciara

Post by andreeabia » 11 Jan 2010, 12:04

De inscris poate o inscrie registratorul in CF,suprafata mai mare,dar eu ce titlu am pe aceasta suprafata?Nu ar trebui o actiune in justitie cu hotarare care sa tina loc de contract vanzare cump.?Plus ca sunt Oficii de cadastru care nu admit o astfel de inscriere fara hotarare def.si irevocabila(ART.35-L.7-1996)

vulpacris

Re: modificare carte funciara

Post by vulpacris » 11 Jan 2010, 15:22

Legea este aceeasi pentru toti, deci nu pot exista "Oficii de cadastru care nu admit o astfel de inscriere fara hotarare def.si irevocabila", asta fiind echivalentul incalcarii prevederilor Ordinului nr. 634/2006 modificat prin Ordinul nr. 134/2009 al ANCPI, organul lor tutelar.

Aveti un titlu de proprietate asupra terenului (act de vanzare-cumparare, act de donatie, certificat de mostenitor, Titlu de proprietate, etc.), prin care ati intrat in proprietatea si posesia acestuia, Ordinul nr. 134/2009 al ANCPI, modificand prevederile art. 25 din Ordinul nr. 634/2006, in sensul aplicarii prezumtiei de drept, a prevederilor art. 6 alin. (2 ind.2) din Legea nr. 1/2000, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005:

"Diferentele intre suprafetele inscrise in titlurile de proprietate, in registrele agricole, in cererile de intrare in cooperativa, in actele de donatie catre stat, in arhivele statului din perioada 1945-1990 si situatia de fapt la data punerii in posesie, se corecteaza in favoarea fostilor proprietari."

De la data inscrierii in CF, suprafata inscrisa conform documentatiei cadastrale este opozabila, in privinta limitelor proprietatii si a suprafetei acesteia, tuturor tertilor care ar putea pretinde un drept cu privire la diferenta constatata care, conform art. 25 din Ordinul nr. 634/2006, modificat, nu pot fi decat chiar cei care au semnat procesul verbal de buna vecinatate, respectiv, vecinii si, eventual, autoritatea administrativa, in calitate de administrator al drumurilor aflate in domeniul public.

Da, aveti dreptate ca nu aveti un titlu de proprietate si cu privire la suprafata de teren constatata a fi in excedent, in urma unor masuratori cadastrale de specialitate, si ca legile se bat cap in cap.

Dar, sfatul meu este ca mai intai sa-i spuneti cadastristului sa inscrie suprafata in CF, asa cum este obligat prin art. 25 din Ordinul nr. 634/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 7/1996. :evil:

Numai dupa ce aveti procesul verbal de vecinatate semnat de catre toti vecinii dar, mai ales, de catre autoritatea administrativa, sa introduceti o actiune de uzucapiune in contradictoriu cu comuna (sau oras, municipiu) prin primar, in care ii opuneti acest proces verbal de buna vecinatate semnat, precum si Incheierea de Carte Funciara, prin care vi se recunoaste in mod expres de catre toti vecinii si de autoritatea administrativa, atat posesia asupra acestei suprafate de teren, cat si faptul ca il stapaniti sub titlu de proprietar. :grin:

Hotararea judecatoreasca ce se va da o sa tina loc de act de proprietate.

:cafea:

andreeabia

Re: modificare carte funciara

Post by andreeabia » 11 Jan 2010, 16:35

Multumesc,ca totdeauna f.la obiect.Cred ca totusi o sa fac o actiune in instanta prin care cer recunoasterea acestei suprafete ,granituirea,si obligarea Oficiului de cadastru sa faca inscrierea si alipirea suprafetei noi la cealalta suprafata,dandu-i se acelasi nr.cadastral.Voi cere expertiza judiciara topocadastrala ,ca sa fie tacamul complet si nediscutabil.Consiliul local va trebui sa fie parte ca parat,in recunoasterea limitelor de proprietate iar rest de vecini sunt cei la care le-am vandut eu parcele si care si-au facut si inscris terenurile cumparate in CF, asa ca nu cred ca mai trebuie sa-i chem in judecata sau sa semneze pv.vecinatate.
Inca o data,vulpacris ,multumesc.

vulpacris

Re: modificare carte funciara

Post by vulpacris » 11 Jan 2010, 18:05

OCPI nu poate fi obligat la nimic, deoarece nu poate avea calitate procesuala pasiva deci, nici hotararea judecatoreasca nu ii este opozabila.

In temeiul hotararii judecatoresti, care tine loc de act de proprietate, se efectueaza operatiunile de Carte Funciara, la cererea expresa a titularului dreptului, de inscriere in CF a dreptului probat cu aceasta hotarare judecatoreasca, precum si, de efectuare a celorlalte operatiuni cadastrale, ca cea de alipire, dupa plata tuturor taxelor aferente, ca nici activitatea de publicitate imobiliara si, nici cea de efectuare de operatiuni cadastrale, ca cea de alipire, nu sunt gratuite, de aceea nici nu poate fi obligat OCPI sa o faca printr-o hotarare judecatoreasca.

Numai in cazul in care biroul de carte funciara refuza, printr-o incheiere de Carte Funciara, sa inscrie dreptul sau alipirea de imobile, se poate ataca aceasta incheiere pe caile prevazute in procedura stabilita de Legea nr. 7/1996.

Consiliul local este autoritate deliberativa si nu are calitate procesuala.

Trebuie chemata in judecata unitatea administrativa teritoriala, comuna (orasul, municipiul) prin primar.

:cafea:

andreeabia

Re: modificare carte funciara

Post by andreeabia » 13 Jan 2010, 03:22

Legea e una si punerea in aplicare e alta.In Prahova nu-ti face nici o rectificare pe baza L.247,ord.134/2009,etc ,fara ca sa aiba o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila,asa cum se cerea inainte,ca actiune principala si apoi se face rectificarea ca actiune secundara.Urmareste,daca ai timp,jurindex -CA.PRAHOVA,unde actiunile de rectificare sunt respinse daca sunt cerute doar pe ord.134,cu expertiza,cadastral etc.Nu mai inteleg nimic-legea nu se aplica unitar (alte CA se conformeaza).Ce as putea face in acest caz ?

vulpacris

Re: modificare carte funciara

Post by vulpacris » 13 Jan 2010, 16:03

Sesizarea procurorului general sau, a avocatului poporului, pentru promovarea unui recurs in interesul legii la ICCJ.

Din pacate, tribunalele si CA din Romania sunt instante care stabilesc si ele jurisprudenta, ca si instante de recurs, la noi, ca la nimeni. :sad:

Poate dupa ce intra in vigoare noile coduri o sa vedem o schimbare. :roll:

Totusi, nici actiunile nu sunt formulate cum trebuie si lasa libertate de interpretare prea mare judecatorilor, deoarece nu sunt invocate toate temeiurile legale, intr-o linie de logica coerenta.

La noi, ca si in speta, prevederile legale sunt raspandite prin mai multe acte normative, in asa fel incat sa induca o stare de incertitudine cu privire la momentul, materia si modul de aplicare al lor, lasand libertate atat autoritatilor publice, cat si judecatorilor, sa le aplice, sau nu, conform legii bunului lor plac, si al propriilor lor interese, asa dupa cum se observa in hotarari care se bat cap in cap, desi se invoca exact aceleasi temeiuri legale, de unii si aceeasi judecatori, chiar si la ICCJ, doar ca interpretarea este alta.

:sad: Mergeti atunci pe calea batuta... uzucapiune in contradictoriu cu UAT prin primar... obtinerea hotararii si... inscrierea dreptului in CF in temeiul acesteia, dupa care faceti si alipirea de imobile.

Ce pot sa mai spun altceva, cand imi dati in cap cu hotarari de la CA Prahova, care sunt in mod evident nelegale. :sad:

Bafta !

:cafea:

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 30 guests