Exista anumite criterii care trebuiesc respectate in formularea unei cereri de gratiere individuala? Sau oricine si-o poate formula.. dupa cum il duce capu?
multumesc
Cererea de Gratiere-criterii de intocmire
Graţierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Cererea de graţiere individuală, împreună cu actele anexate, se adresează Preşedintelui României şi poate fi făcută de:
a) persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia;
b) soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate.
Cererea de graţiere conţine în mod obligatoriu datele de identificare a persoanei condamnate şi pedeapsa pentru care se solicită graţierea.
La cererea de graţiere se anexează, în copie legalizată, hotărârea definitivă de condamnare, certificatul de cazier judiciar şi, după caz, acte de stare civilă, certificate medicale, rapoarte de anchetă socială şi alte acte pe care solicitantul le consideră necesare în susţinerea cererii sale.

Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 19 guests