29.09.2015 | Teodor BURNAR, Mihaela GÃŽDEI
Gabriela Neagu este entuziasmată în legătură cu viața de avocat care o așteaptă FOTO: Bogdan LECCA
Gabriela Neagu, un proaspăt avocat stagiar: "Dacă m-aș uita acum peste grilele la Procedură Civilă, nu mi s-ar mai părea atât de draconice cum mi s-au părut în timpul examenului. Dar nu contează cum le vezi după"
Gabriela Neagu a promovat cu succes examenul de primire în profesia de avocat, după o perioadă de studiu aprofundat. Tânăra s-a întâlnit din nou cu Avocatura.com și a discutat despre experiența uneia dintre cele mai importante probe din viața sa, despre dificultățile întâmpinate, dar și despre drumul incitant pe care va păși în următoarea perioadă.

Avocatura.com: Gabriela, ne reîntâlnim. De data aceasta pot să îÈ›i spun "domniÈ™oara avocat". Felicitări! Cum a fost experienÈ›a primului pas în devenirea ta profesională?

Gabriela Neagu: MulÈ›umesc! A fost o experiență interesantă, care m-a maturizat. Cel puÈ›in aÈ™a cred eu, fiindcă eÈ™ti supus la un stres destul de mare, cel puÈ›in atât cât putem noi suporta la vârsta È™i la nivelul de pregătire atât intelectual, cât È™i emoÈ›ional. În linii mari, asta s-a întâmplat.

Avocatura.com: Când ne-am văzut prima oară, erai în perioada de studiu, te pregăteai, emoÈ›iile creÈ™teau. A venit È™i momentul culminant. Cum a fost noaptea de dinainte de examen? Ai mai frunzărit cărÈ›ile?

Neagu: Am încercat să nu mai fac asta după-amiază. Eu voiam să stau degeaba toată ziua, să nu mai citesc nimic, să am mintea cât mai limpede. Dar nu m-am putut abÈ›ine. Cel puÈ›in până la ora 12, eram: "Hai, mai citeÈ™te puÈ›in, mai fă ceva!". Dar după-amiază am încercat să mă uit la televizor, m-am plimbat. Să am mintea limpede, să se aÈ™eze, cât putea, în câteva ore, toată informaÈ›ia acumulată în decursul celor patru ani de Facultate È™i în decursul verii. Iar noaptea aceea a fost stresantă, cu emoÈ›ii. Am încercat să mă menÈ›in cât mai calmă, să pot să dorm. Nu mi-a ieÈ™it, pentru că m-am trezit la 4 dimineaÈ›a, fără să vreau. Mă simÈ›eam foarte odihnită, dar în acelaÈ™i timp mi-am dat seama că nu e OK. Am încercat să adorm, nu am mai putut. Am stat È™i m-am uitat pe pereÈ›i, până s-a făcut 6 dimineaÈ›a, când m-am trezit È™i am început să mă pregătesc să plec spre Facultate.

Avocatura.com: Probabil ai citit pe site-ul nostru niÈ™te interviuri cu colegi de-ai tăi care au dat È™i ei examenul. Părerile sunt împărÈ›ite: unii spun că a fost dificil la anumite materii, alÈ›ii spun că e bine aÈ™a, pentru că se "cerne" calitatea. La tine ce a fost mai greu?

Neagu: Înainte de a-mi da cu părerea despre chestiunea asta, mi-aÈ™ lua rezerva să spun că "după luptă, mulÈ›i viteji se arată". N-aÈ™ putea să spun că a fost un examen uÈ™or, n-aÈ™ putea să spun că a fost un examen extrem de dificil care nu putea fi trecut, dovadă faptul că suntem atâÈ›ia care am trecut. Dar în sine a fost un examen de dificultate medie. Într-adevăr, dificultatea la Procedură Civilă a fost mai ridicată, sau, cel puÈ›in, aÈ™a am văzut-o noi în momentul examenului. Dacă m-aÈ™ uita acum peste grilele la Procedură, nu mi s-ar mai părea atât de draconice cum mi s-au părut în timpul examenului. Dar nu contează cum le vezi după, contează cum le-ai văzut în timpul probei. Și la Civil am fost surprinÈ™i, nu neapărat de dificultate, pentru că la Civil, sinceră să fiu, era o dificultate acceptabilă. Puteai să faci uÈ™or 10 grile È™i după, dacă învățaseÈ™i mai mult, creÈ™tea numărul grilelor. Însă am fost surprinÈ™i că s-au axat foarte mult pe o parte mică din Teoria Generală a ObligaÈ›iilor. Noi nu ne aÈ™teptam la chestiunea asta, dar a fost un examen de dificultate medie spre ridicată.

Avocatura.com: Ce crezi că te-a ajutat în perioada de pregătire?

Neagu: M-au ajutat efortul propriu È™i autodisciplina, È™i prietenii, È™i experienÈ›a pe care am dobândit-o în timpul Facultății, deÈ™i erau momente în care aveam tendinÈ›a să mă panichez. Intervenea apoi un sentiment de concentrare, de revenire la realitate. M-a ajutat Dreptul Civil, pentru că eu am aprofundat în Facultate Civilul, È™i nu am avut nevoie să bat foarte mult apa-n piuă pentru Civil, fiindcă eram sigură pe el. NoÈ›iunile de Drept Civil intraseră în sânge. 

Avocatura.com: Cu cine ai făcut, în Facultate, Drept Civil?

Neagu: Am avut profesori ca Valeriu Stoica, Marian Nicolae, Lucian Mihai, Romeo Popescu. Și seminariÈ™tii au contat foarte mult, È™i pasiunea pe care o am pentru Civil. Pasiune pe care nu o regăseam în ceea ce priveÈ™te Penalul - È™i am insistat pe Penal, pentru că e important să-È›i dai seama ce stăpâneÈ™ti, obiectiv vorbind, È™i să insiÈ™ti la celelalte materii.

Avocatura.com: Organizarea cum a fost?

Neagu: Înainte de examen ne speriase puÈ›in gândul că nu o să avem voie cu apă È™i că nu o să avem voie la baie. Când am ajuns în sala de examen, am constatat că avem voie la baie, È™i avem voie să bem È™i apă. Nu È™tiu dacă a fost o idee bună, pentru că noi am dat examen la Facultatea de Drept, în amfiteatru. Din 90 de oameni, fără să exagerez, sau iau o marjă de eroare, cam 70 de oameni au ieÈ™it de trei ori la baie. Nu pot să spun că am avut 15 minute, adunate, de concentrare în care să nu scârÈ›âie lemnul. Era o forfotă continuă, oamenii ieÈ™eau, intrau, se ridicau să treacă la locul lor È™i după părerea mea, pentru bunăstarea celorlalte examene, ar fi bine să se renunÈ›e la ideea de ieÈ™it la baie. 

Avocatura.com: Ce urmează pentru tine?

Neagu: Urmează un drum interesant. Urmează o viață de avocat pe care am aÈ™teptat-o 4 ani de zile, dar pe care aÈ™ mai lăsa-o puÈ›in, dacă aÈ™ putea să-mi iau câteva luni de vacanță. Urmează, de la 5 octombrie, să încep munca în cadrul "Bulboacă & AsociaÈ›ii".

Avocatura.com: Te entuziasmează, după cum observ.

Neagu: Da, pentru că e un drum interesant, È™i abia aÈ™tept să lucrez cu echipa Andradei Bulgaru la care am lucrat È™i când am făcut stagiul de practică. Dacă aÈ™ putea da un sfat, din propria experiență, pentru cei care urmează să dea examenul: să n-ascultaÈ›i ce vă spun cei mai mari! Trebuie să faceÈ›i totul prin prisma propriei personalități. Am văzut un interviu al unei domniÈ™oare care a lucrat foarte multe grile. Eu nu am lucrat foarte multe grile, È™i totuÈ™i am obÈ›inut un punctaj onorabil, spun eu, È™i de aceea zic că nu trebuie să asculÈ›i ce spun studenÈ›ii mai mari, ci întotdeauna trebuie să faci cum simÈ›i tu. 

SURSA: https://www.avocatura.com/stire/13765/gabriela-neagu-un-proaspat-avocat-stagiar-daca-m-as-uita-acum-peste-grilele-la-p.html