În baza art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu referire la art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.G, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 2 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de trei ani şi trei luni. În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a d şi art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod penal,respectiv : - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la termenele fixate de această instituţie, respectând planul de măsuri ce îi va fi stabilit; - va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea; - va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - nu va conduce nicio categorie de vehicule cu tracţiune mecanică. În baza art. 359 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 ind.4 rap. la art.83 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 800 de lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.12.2013.
Cand pot redobandii permisul ...si ce anume inseamna acel termen de 3ani si 3luni de supraveghere ...
Vreau sa stiu cand pot da de redobandire.
Re: Vreau sa stiu cand pot da de redobandire.
In termen de 3 luni de la ramanerea definitiva trebuie sa achitati cheltuielile judiciare si sa depuneti chitanta in copie la Serviciul probatiune Tribunal. Apoi dupa un an de la ramanerea definitiva a hotararii puteti sa va depuneti dosarul in vederea sustinerii unui nou examen de conducere. Termenul de 3 ani si 3 luni de supraveghere este termenul de incercare, in acest interval daca savarsiti o alta infractiune, vi se va revoca suspendarea executarii, urmand sa executati intreaga pedeapsa, deasemenea trebuie sa respectati planul de masuri impus de instanta.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 1 guest