Blestematii de romani

Discutii filosofice pe teme actuale.
Post Reply
wittmann

Blestematii de romani

Post by wittmann » 20 Mar 2009, 18:27

BLESTEMATII DE ROMANI

de Umberto Eco

De altfel, sociologii stiau deja ca majoritatea covarsitoare a violurilor au loc in familie; bine au facut, asadar, Berlusconi, Casini, Fini si altii ca au divortat, pentru a evita situatii atat de dramatice.

Cat despre restul de violuri, avand in vedere ca acum la moda sunt romanii, se pare ca acestia nu ar fi responsabili decat de 7,8%, in timp ce un procent solid de 6,3% si-l adjudeca marocanii (care printre altele, dupa cum ne-au invatat Moravia si Sophia Loren*, si-au facut deja datoria in urma cu peste 60 de ani).

Sa nu ne vina noua cu dintr-astea. Si cu raziile cetatenesti cum ramane? Le organizam impotriva locuitorilor din Bergamo? O fi oportun sa amintim nefasta participare a romanilor, imediat dupa razboi, in masacrul de la Villarbase**, dar din fericire pe-atunci exista inca pedeapsa cu moartea, iar Barberu, Johann Puleu, Johan L’Igntolui si Franzisku Sapuritulu au fost pe buna dreptate impuscati.

Romanca era desigur Leonarda Cianciullui, “Sapunareasa”***, si dupa cum o spune numele in mod clar strain, romanca trebuie sa fi fost Rina Fort, autoarea macelului din strada San Gregorio in 1946. Ca sa nu mai spun de originea romaneasca a contesei Bellentani (al carei nume de fata era Eminescu), care in 1948 isi impusca amantul la Villa d’Este.

Maria Martirano nu era romanca, dar cu siguranta ca Raoul Ghianu, calaul care la ordinul lui Giovanni Fenarolu a ucis-o in 1958, era (toata lumea isi va aminti de crima din strada Monaci) si tot roman era si invatatorul Arnaldu Graziosul, care in ’45 se zice ca si-a ucis sotia la Fiuggi. Roman era si Petru Cavalleru, care alaturi de banda lui a pus la cale un indraznet si sangeros jaf la Milano, si romani erau membrii bandei de netrebnici din strada Osoppo. Cu toate ca nu au fost niciodata descoperiti, romani erau teroristii de la Banca Agricola (cu siguranta romani erau Fredu si Venturu) si autorii macelului de la gara din Bologna. Romani au fost suspectii de coruptie a judecatorilor ca Previtului si Berluschescu, roman tanarul Masu care in 1991 si-a omorat parintii, precum si cei doi copii, Erika (nume tipic de extracomunitar) si Omar (roman si musulman in plus!), cel care si-a ucis mama si unchiul la Novi Ligure.

Romanca era fara nicio umbra de indoiala doamna Franzonescu din Cogne, cei doi soti din Erba, Olindu si Roza, romani erau atat Sindoara si Calvuli, cat si ucigasii lor, romani erau bancherii care de curand i-au falimentat pe atatia cetateni, romani copiii lui Satana, romani mizerabilii care aruncau cu pietre de pe pasarele pe autostrada, romani preotii pedofili, romani asasinul comisarului Calabresi, romani rapitorii si ucigasii lui Moro, Casalegno, Bachelet, Tobagi, Biagi si altii, romani asasinii lui Pecorelli si banda Uno Bianca si, pentru a incheia, romani erau asasinii lui Mattei, cei ai banditului Giuliano, ai lui Pisciotta, ai lui Mauro De Mauro, ai fratilor Rosselli si ai lui Matteotti.

Romani erau Giulianu si autorii macelului din Portella delle Ginestre, vinovatii din cazul Wilma Montesi (va mai amintiti de tenebrosul Piccionului?), cei care au impuscat oameni in Reggio Emilia, autorii loviturii de stat din Piano Solo; romani erau tovarasii de masa ai monstrului din Scandicci, autorii atentatelor asupra lui Falcone si Borselino si ai masacrului din piata Loggiei din Brescia, ai macelului de la Italicus si ai celui din Ustica, al mortii lui Pasolini (poate chiar romi); romani erau cei care l-au impuscat in picioare pe Montanelli, comandourile din strada Fani si asasinii lui Aldo Moro, Coco, Occorsio, Alessandrini, Guido Rossa, Peppino Impastato, Pippo Fava, Piersanti Mattarella, Mino Pecorelli, Giorgio Ambrosoli, Ezio Tarantelli, Salvo Lima, don Pino Puglisi, Ilaria Alpi, Massimo d’Antona, Carlo Giuliani; roman era evident cel care a atentat la viata Papei (agent al asociatiei Lupu Grigiu) si masacratorii lui Dalla Chiesa si ai nevestei acestuia, roman este rapitorul Emanuelei Orlandi. In fine, romani au fost toti membrii clanului Timisoara, Badalamentu, Provenzanul, Liggiu, Bontadeu, Rijnara, romani strangulatorii nazifascisti Tutu si Concutellului, in mod evident prozeliti ai Garzii de Fier a lui Codreanu.

Acesti romani au distrus imaginea unei tari de persoane oneste, cu frica lui Dumnezeu, potrivnice violentei, cu respect fata de diferentele etnice, religioase si politice. Ce bine ca in sfarsit ne-am dat seama ca ei erau vinovatii, altminteri am fi continuat sa rascolim printre dosarele procuraturilor italo-sovietice fara niciun folos, in vreme ce acum, printr-o buna organizare si cateva razii ale membrilor Ligii Nordului, vom putea in sfarsit sa restabilim legea si ordinea in aceasta tarisoara a noastra fara de noroc.


* Referire la filmul “Ciociara” de Vittorio De Sica, realizat dupa romanul omonim al lui Alberto Moravia, in care Cesira, personajul interpretat de Sophia Loren, si fiica acesteia Rosetta sunt violate de un grup de soldati marocani.
** Eveniment simbolic din istoria dreptului penal din Italia, din 1945, ultimul caz in care vinovatii - patru banditi sicilieni - au fost executati.
*** Prima femeie ucigas in serie din Italia, care dintr-una din victime a facut sapun.

http://www.businessmagazin.ro/opinii/um ... 44;4058491

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests