Caut practica judiciara!!!
-
pavel
Caut practica judiciara!!!
Consider ca o clauza penala prin care se ,,convine" plata a ....2% pe zi de intarziere, adica ...730% pe an este lovita de nulitate absoluta pentru ca este fondata ,asa cum prevede Codul civil, pe o cauza ilicita si imorala. Mai sunt apoi si dispozitiile art. 5 C.civ. Am gasit ceva practica judiciara in acest sens in materia arbitrajului comercial dar nu este suficient. Am nevoie de o decizie a Curtii Supreme de Justitie( actuala Inalta...). Se pare ca exista?!.Multumiri anticipate pentru orice informatie utila.
-
attorneyatlaw
-
ilej
pavel, mii de scuze ca intervin la subiectul tau fara a te putea ajuta, in schimb vazand titlul m-am gandid sa cer si eu ajutorul celor de pe site. Aveti cunostinta de exemple de practica judiciara pe purga? Stiu ca este mai putin intalnit pt ca nici eu nu am reusit sa gasesc mai nimic pana acum, de aceea va intreb si pe voi. Chiar am nevoie disperata de asa ceva si v-as fi profund recunoscatoare daca m-ati putea ajuta.
Si nu-l uitati nici pe Pavel! :)
Si nu-l uitati nici pe Pavel! :)
-
croc
-
rxn
Pentru Pavel - sper sa te ajute cu ceva
Contract de imprumut. Clauza penala. Nulitate
C. civ., art. 966, art. 968, art. 1066, art. 1088
O.G. nr. 9/2000
Clauza penala convenita de parti in contractul de imprumut, in sensul transmiterii proprietatii imobilului de catre debitoare, in cazul neachitarii sumei la scadenta, este lovita de nulitate absoluta.C.S.J., sectia civila, decizia nr. 785 din 27 februarie 2003
Prin actiunea inregistrata la 21 septembrie 1998 pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamantul L.D.S. a chemat in judecata pe parata B.D. solicitand ca prin sentinta sa se constate intervenita intre parti vanzarea-cumpararea unui imobil constand in constructie neterminata, amplasata pe un teren concesionat.
A motivat ca la data de 3 aprilie 1998 a imprumutat paratei suma de 45 milioane lei, reprezentand echivalentul a 5200 USD, cu scadenta la 27 iunie 1998. In contract s-a stipulat clauza potrivit careia in caz de nerestituire a sumei se va transmite reclamantului-creditor proprietatea imobilului, instituindu-se si interdictia de instrainare si grevare a bunului in favoarea acestuia. Parata nu a restituit suma si, desi notificata, nu s-a prezentat in fata notarului pentru a perfecta vanzarea-cumpararea imobilului.
Reclamantul a invocat in drept dispozitiile art. 969 C. civ.
Parata a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii.
Judecatoria Constanta, prin sentinta civila nr. 16098 din 26 octombrie 1998 a admis actiunea, constatand intervenita in beneficiul reclamantului vanzarea-cumpararea imobilului.
Apelul declarat de parata impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 1124 din 12 mai 1999 pronuntata de Tribunalul Constanta.
Impotriva acestei hotarari parata a declarat recurs, care a fost admis prin decizia civila nr. 840 din 23 mai 2000 a Curtii de Apel Constanta.
Au fost casate ambele hotarari, admitandu-se exceptia necompetentei materiale de solutionare a cauzei si trimitandu-se dosarul la Tribunalul Constanta pentru rejudecare in fond. S-a retinut ca in raport cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., cum valoarea imobilului este de circa 400 milioane lei, competenta de solutionare a cauzei in fond revine tribunalului iar nu judecatoriei.
Rejudecand in fond, Tribunalul Constanta, prin sentinta civila nr. 838 din 18 decembrie 2000 a respins actiunea formulata de reclamant ca inadmisibila.
Instanta a retinut, in esenta, ca stipularea in contractul de imprumut a unei clauze vizand transmiterea proprietatii catre creditor nu constituie o "conventie legal facuta" in sensul prevederilor art. 969 C. civ., fiind bazata pe o cauza ilicita intrucat este prohibita de lege. Intr-adevar, o asemenea stipulatie este echivalenta clauzei penale, prohibita in contractele de imprumut, astfel incat nu poate avea nici un efect.
S-a mai motivat ca nu sunt incidente normele referitoare la novatie intrucat nu este indeplinita conditia nasterii unei obligatii noi valabile si nici dispozitiile art. 1295 C. civ. privind caracterul consensual al vanzarii, lipsind pretul ca element esential al obiectului actului juridic.
Apelul declarat de reclamant impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 213 din 3 iulie 2001 a Curtii de Apel Constanta.
Instanta de apel a retinut in esenta ca: intentia reala a partilor a fost aceea de a incheia un contract de imprumut cu garantie imobiliara; clauza privind dobandirea proprietatii de catre creditorul imprumutator contravine naturii juridice a acestui contract, in raport de dispozitiile art. 1066 si 1088 C. civ.; aceasta clauza este in realitate o clauza penala, lovita de nulitate absoluta intrucat a fost si este prohibita de lege.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.D.S. la data de 21 august 2001, pe care si l-a completat cu un motiv suplimentar a doua zi. Ambele cereri sunt formulate in termenul legal, dovada existenta in dosarul curtii de apel atestand ca reclamantului-recurent i-a fost comunicata decizia la 7 august 2001.
Recurentul s-a referit la dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sustinand in esenta ca: instanta de apel a retinut in mod gresit ca, atunci cand s-a pus problema competentei materiale de solutionare a cauzei, in apelul din primul ciclu procesual, s-ar fi retinut si nulitatea clauzei penale. Or, o asemenea discutie nu s-a facut in acel apel, instanta ocupandu-se strict de problema competentei materiale; ambele instante, rejudecand fondul, au considerat in mod eronat ca fiind nula clauza penala fara a verifica textul Legii nr. 313/1879; in realitate, clauza expresa, clara si imperativa inserata in contract nu este lovita de nulitate; ea reprezinta vointa partilor si modalitatea prin care creditorul se asigura ca va fi dezdaunat in caz de neexecutare a obligatiei de catre debitoare; instantele au constatat nulitatea clauzei penale fara a fi investite in acest sens, depasind astfel cadrul procesual stabilit de parti.
Examinand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele in legatura cu motivele de recurs formulate.
Prima critica este nefondata.
Nici un moment pe parcursul motivarii deciziei civile nr. 213 din 3 iulie 2001, Curtea de Apel Constanta nu a afirmat ca in primul ciclu procesual (decizia nr. 840 din 23 mai 2000) aceeasi instanta ar fi antrenat problema validitatii clauzei penale. Simpla lectura a deciziei recurate este edificatoare in acest sens.
In ceea ce priveste validitatea clauzei penale, Curtea retine ca potrivit definitiei legale date de art. 1066 C. civ., ea este "aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i".
In speta, parata-intimata, "dand asigurare" ca va restitui la scadenta suma imprumutata "s-a legat" ca, in caz de neexecutare a obligatiei, sa transfere reclamantului proprietatea asupra bunului imobil.
Asadar, definitia legala a clauzei penale este neechivoca asupra naturii stipulatiei pe care recurentul-reclamant doreste sa o valorifice prin actiune. Ea nu este o garantie imobiliara, asa cum in mod gresit a sustinut reclamantul, intrucat nu are nici unul dintre caracterele specifice acestora.
Pe de alta parte, in raport cu definitia data contractului de imprumut prin art. 1576 si 1584 si de dispozitiile art. 966 si 968 C. civ. cu privire la nevalabilitatea cauzei actului juridic, in mod intemeiat curtea de apel a retinut si motivat ca stipulatia cuprinsa in contractul de imprumut contravine naturii juridice a acestuia, intrucat prin norma imperativa din art. 1088 C. civ., "la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate".De altfel, a existat o preocupare mai veche si constanta a legiuitorului de a interzice clauza penala in contractul de imprumut, sens in care inca prin Legea din 20 noiembrie 1879 "pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte" s-a statuat: "clauza penala aflata in contracte de imprumuturi (...) este si va ramane anulata. Judecatorul, in caz de imprumut, va putea condamna numai la plata dobanzii prevazute de art. 1589 C. civ.".Aceasta reglementare, care nu a iesit nici un moment din vigoare si in legatura cu care nu s-ar putea sustine ca ar fi desueta, este in concordanta si cu actualul regim juridic al dobanzii, configurat prin O.G. nr. 9/2000, care in art. 9 precizeaza ca "in raporturile civile obligatia de a plati o dobanda mai mare decat cea stabilita in conditiile prezentei ordonante este nula de drept".
In consecinta, corect curtea de apel a retinut ca atat sub imperiul legii vechi cat si al noii reglementari, clauza penala convenita de parti in contractul de imprumut, in sensul transmiterii proprietatii imobilului de catre debitoare in cazul neachitarii sumei la scadenta este lovita de nulitate absoluta.
Principiul libertatii contractuale, ca si cel al fortei obligatorii a contractului, invocate de reclamantul-recurent nu pot conduce la o alta concluzie, intrucat numai conventiile "legal facute" au putere de lege intre partile contractante (art. 969 C. civ.), iar potrivit prevederilor art. 5 din acelasi cod: "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este intemeiat.
Instantele nu s-au pronuntat asupra nulitatii clauzei penale, intrucat nu au fost investite cu acest capat de cerere. A fost insa respinsa actiunea reclamantului, motivandu-se, pe cale incidenta, ca solicitarea lui nu poate fi primita intrucat clauza pe care el se intemeiaza este nula si nu poate produce efecte, ceea ce inseamna, in mod evident, ca nu s-au depasit limitele investirii.
Asa fiind, cum decizia pronuntata este in intregime legala si temeinica, recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat.
Contract de imprumut. Clauza penala. Nulitate
C. civ., art. 966, art. 968, art. 1066, art. 1088
O.G. nr. 9/2000
Clauza penala convenita de parti in contractul de imprumut, in sensul transmiterii proprietatii imobilului de catre debitoare, in cazul neachitarii sumei la scadenta, este lovita de nulitate absoluta.C.S.J., sectia civila, decizia nr. 785 din 27 februarie 2003
Prin actiunea inregistrata la 21 septembrie 1998 pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamantul L.D.S. a chemat in judecata pe parata B.D. solicitand ca prin sentinta sa se constate intervenita intre parti vanzarea-cumpararea unui imobil constand in constructie neterminata, amplasata pe un teren concesionat.
A motivat ca la data de 3 aprilie 1998 a imprumutat paratei suma de 45 milioane lei, reprezentand echivalentul a 5200 USD, cu scadenta la 27 iunie 1998. In contract s-a stipulat clauza potrivit careia in caz de nerestituire a sumei se va transmite reclamantului-creditor proprietatea imobilului, instituindu-se si interdictia de instrainare si grevare a bunului in favoarea acestuia. Parata nu a restituit suma si, desi notificata, nu s-a prezentat in fata notarului pentru a perfecta vanzarea-cumpararea imobilului.
Reclamantul a invocat in drept dispozitiile art. 969 C. civ.
Parata a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii.
Judecatoria Constanta, prin sentinta civila nr. 16098 din 26 octombrie 1998 a admis actiunea, constatand intervenita in beneficiul reclamantului vanzarea-cumpararea imobilului.
Apelul declarat de parata impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 1124 din 12 mai 1999 pronuntata de Tribunalul Constanta.
Impotriva acestei hotarari parata a declarat recurs, care a fost admis prin decizia civila nr. 840 din 23 mai 2000 a Curtii de Apel Constanta.
Au fost casate ambele hotarari, admitandu-se exceptia necompetentei materiale de solutionare a cauzei si trimitandu-se dosarul la Tribunalul Constanta pentru rejudecare in fond. S-a retinut ca in raport cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., cum valoarea imobilului este de circa 400 milioane lei, competenta de solutionare a cauzei in fond revine tribunalului iar nu judecatoriei.
Rejudecand in fond, Tribunalul Constanta, prin sentinta civila nr. 838 din 18 decembrie 2000 a respins actiunea formulata de reclamant ca inadmisibila.
Instanta a retinut, in esenta, ca stipularea in contractul de imprumut a unei clauze vizand transmiterea proprietatii catre creditor nu constituie o "conventie legal facuta" in sensul prevederilor art. 969 C. civ., fiind bazata pe o cauza ilicita intrucat este prohibita de lege. Intr-adevar, o asemenea stipulatie este echivalenta clauzei penale, prohibita in contractele de imprumut, astfel incat nu poate avea nici un efect.
S-a mai motivat ca nu sunt incidente normele referitoare la novatie intrucat nu este indeplinita conditia nasterii unei obligatii noi valabile si nici dispozitiile art. 1295 C. civ. privind caracterul consensual al vanzarii, lipsind pretul ca element esential al obiectului actului juridic.
Apelul declarat de reclamant impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 213 din 3 iulie 2001 a Curtii de Apel Constanta.
Instanta de apel a retinut in esenta ca: intentia reala a partilor a fost aceea de a incheia un contract de imprumut cu garantie imobiliara; clauza privind dobandirea proprietatii de catre creditorul imprumutator contravine naturii juridice a acestui contract, in raport de dispozitiile art. 1066 si 1088 C. civ.; aceasta clauza este in realitate o clauza penala, lovita de nulitate absoluta intrucat a fost si este prohibita de lege.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.D.S. la data de 21 august 2001, pe care si l-a completat cu un motiv suplimentar a doua zi. Ambele cereri sunt formulate in termenul legal, dovada existenta in dosarul curtii de apel atestand ca reclamantului-recurent i-a fost comunicata decizia la 7 august 2001.
Recurentul s-a referit la dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sustinand in esenta ca: instanta de apel a retinut in mod gresit ca, atunci cand s-a pus problema competentei materiale de solutionare a cauzei, in apelul din primul ciclu procesual, s-ar fi retinut si nulitatea clauzei penale. Or, o asemenea discutie nu s-a facut in acel apel, instanta ocupandu-se strict de problema competentei materiale; ambele instante, rejudecand fondul, au considerat in mod eronat ca fiind nula clauza penala fara a verifica textul Legii nr. 313/1879; in realitate, clauza expresa, clara si imperativa inserata in contract nu este lovita de nulitate; ea reprezinta vointa partilor si modalitatea prin care creditorul se asigura ca va fi dezdaunat in caz de neexecutare a obligatiei de catre debitoare; instantele au constatat nulitatea clauzei penale fara a fi investite in acest sens, depasind astfel cadrul procesual stabilit de parti.
Examinand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele in legatura cu motivele de recurs formulate.
Prima critica este nefondata.
Nici un moment pe parcursul motivarii deciziei civile nr. 213 din 3 iulie 2001, Curtea de Apel Constanta nu a afirmat ca in primul ciclu procesual (decizia nr. 840 din 23 mai 2000) aceeasi instanta ar fi antrenat problema validitatii clauzei penale. Simpla lectura a deciziei recurate este edificatoare in acest sens.
In ceea ce priveste validitatea clauzei penale, Curtea retine ca potrivit definitiei legale date de art. 1066 C. civ., ea este "aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i".
In speta, parata-intimata, "dand asigurare" ca va restitui la scadenta suma imprumutata "s-a legat" ca, in caz de neexecutare a obligatiei, sa transfere reclamantului proprietatea asupra bunului imobil.
Asadar, definitia legala a clauzei penale este neechivoca asupra naturii stipulatiei pe care recurentul-reclamant doreste sa o valorifice prin actiune. Ea nu este o garantie imobiliara, asa cum in mod gresit a sustinut reclamantul, intrucat nu are nici unul dintre caracterele specifice acestora.
Pe de alta parte, in raport cu definitia data contractului de imprumut prin art. 1576 si 1584 si de dispozitiile art. 966 si 968 C. civ. cu privire la nevalabilitatea cauzei actului juridic, in mod intemeiat curtea de apel a retinut si motivat ca stipulatia cuprinsa in contractul de imprumut contravine naturii juridice a acestuia, intrucat prin norma imperativa din art. 1088 C. civ., "la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate".De altfel, a existat o preocupare mai veche si constanta a legiuitorului de a interzice clauza penala in contractul de imprumut, sens in care inca prin Legea din 20 noiembrie 1879 "pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte" s-a statuat: "clauza penala aflata in contracte de imprumuturi (...) este si va ramane anulata. Judecatorul, in caz de imprumut, va putea condamna numai la plata dobanzii prevazute de art. 1589 C. civ.".Aceasta reglementare, care nu a iesit nici un moment din vigoare si in legatura cu care nu s-ar putea sustine ca ar fi desueta, este in concordanta si cu actualul regim juridic al dobanzii, configurat prin O.G. nr. 9/2000, care in art. 9 precizeaza ca "in raporturile civile obligatia de a plati o dobanda mai mare decat cea stabilita in conditiile prezentei ordonante este nula de drept".
In consecinta, corect curtea de apel a retinut ca atat sub imperiul legii vechi cat si al noii reglementari, clauza penala convenita de parti in contractul de imprumut, in sensul transmiterii proprietatii imobilului de catre debitoare in cazul neachitarii sumei la scadenta este lovita de nulitate absoluta.
Principiul libertatii contractuale, ca si cel al fortei obligatorii a contractului, invocate de reclamantul-recurent nu pot conduce la o alta concluzie, intrucat numai conventiile "legal facute" au putere de lege intre partile contractante (art. 969 C. civ.), iar potrivit prevederilor art. 5 din acelasi cod: "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este intemeiat.
Instantele nu s-au pronuntat asupra nulitatii clauzei penale, intrucat nu au fost investite cu acest capat de cerere. A fost insa respinsa actiunea reclamantului, motivandu-se, pe cale incidenta, ca solicitarea lui nu poate fi primita intrucat clauza pe care el se intemeiaza este nula si nu poate produce efecte, ceea ce inseamna, in mod evident, ca nu s-au depasit limitele investirii.
Asa fiind, cum decizia pronuntata este in intregime legala si temeinica, recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat.
-
attorneyatlaw
Pentru clauza penala in contractul de imprumut exista mai multe spete din practica ICCJ in sensul ca aceasta este nula.
Nu stiu insa daca in cazul lui Pavel este vorba de contract de imprumut sau despre un alt contract in care s-a prevazut clauza penala.
In comercial stiu ca se practica dobanda legala prevazuta de OG 9/2000 iar in contractele civile (oricare ar fi natura lor) in conditiile in care clauza penala este prevazuta pentru intarziere atunci ea este considerata a fi supusa tot prevederilor din OG 9/2000 asa cum am zis mai sus cu precizarile din art. 5 alin 1.
Nu stiu insa daca in cazul lui Pavel este vorba de contract de imprumut sau despre un alt contract in care s-a prevazut clauza penala.
In comercial stiu ca se practica dobanda legala prevazuta de OG 9/2000 iar in contractele civile (oricare ar fi natura lor) in conditiile in care clauza penala este prevazuta pentru intarziere atunci ea este considerata a fi supusa tot prevederilor din OG 9/2000 asa cum am zis mai sus cu precizarile din art. 5 alin 1.
-
conjurnd
pavele cauta in dreptul de anul trecut , nu mia stiu numarul dar uita-te la tabla de materii
din cat pot sa-mi dau seama speta e pe comercial si nici un contract de imprumut nu cred ca este
in comercial poti sa stabilesti o dobanda cat de mare vrei atat timp cat nu devine imorala
in cazul tau n-ai de-a face cu un comerciant ci cu un SACAL
din cat pot sa-mi dau seama speta e pe comercial si nici un contract de imprumut nu cred ca este
in comercial poti sa stabilesti o dobanda cat de mare vrei atat timp cat nu devine imorala
in cazul tau n-ai de-a face cu un comerciant ci cu un SACAL
-
stefanmihaiv
-
sofia
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 4 guests