Post
by LUMINITA2006 » 04 Oct 2006, 09:10
Marea majoritate a doctrinei juridice considera ca partile sociale nu sunt bun comun. Dar, in practica, in procesele de partaj, deseori se merge pe parerea minoritatii, respectiv pe ideea ca sotia neasociat are un drept de creanta pentru 1/2 din valoarea partilor sociale detinute de sotul asociat, valoare raportata la patrimoniul societatii. Aceasta solutie s-a adoptat practic pentru a nu fi prejudiciati sotii neasociati, in conditiile in care societatea s-a infiintat in timpul casatoriei, iar toate resursele financiare ale sotilor au fost inglobate in acea societate.
In speranta ca ti-e de ajutor, iti trimit un fragment dintr-o Intampinare fomulata intr-un astfel de proces de partaj, unde sunt incluse si texte de lege si articole din literaturatura juridica:
In conformitate cu art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice reiese ca este o persoana juridica orice organizatie "care are o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui anume scop". Art. 33 din acelasi Decret prevede ca "Persoanele juridice care sunt supuse inregistrarii au capacitatea de a avea drepturi si obligatii de la data inregistrarii lor", deci au capacitate de folosinta si exercitiu proprii, distincte de cele ale asociatilor.
In ce priveste "patrimoniul propriu, distinct", Gheorghe Beleiu, in "Drept civil roman", Casa de editura si presa "Sansa"-SRL, Bucuresti 1992, pagina 350, il defineste ca fiind "acel element constitutiv care consta in totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care au titular pe insasi persoana juridica".
Pe de alta parte, Legea 31/1990 republicata privind societatile comerciale, arata:
Art. 65, alin.1: "In lipsa de stipulatie contrara, bunurile constituite ca aport in societate devin proprietatea acesteia din momentul inmatricularii ei in registrul comertului", deci se statueaza diferenta totala dintre patrimoniul societatii si patrimoniul asociatului.
La art. 66, alin. 1 se arata: "Pe durata societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa dizolvarea sociatatii, asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare".
Mai mult, la art. 266 punctele 3 si 5 din aceeasi lege se prevede faptul ca "Se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al sociatatii care: se imprumuta, sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa, de la societatea pe care o administreaza, de la o societate controlata de acesta ori de la o societate care controleaza societatea pe care el o administreaza sau face ca una dintre aceste societati sa ii acorde vreo garantie pentru datorii proprii (pct. 3); incaseaza sau plateste dividende, sub orice forma din profituri fictive sau care nu puteau fi distribuite, in lipsa de stipulatie financiara ori contrarii celor rezultate din aceasta (pct. 5)".
Din textele prezentate mai sus reiese in mod evident importanta pe care a acordat-o legiuitorul distinctiei dintre patrimoniul persoanei juridice si cel al asociatilor, incluzand in sfera infractiunii orice situatie de confuzie creata de asociat cu patrimoniul persoanei juridice, ba chiar si imprumutul facut de acesta de la persoana juridica.
Totodata, Legea nr. 31/1990 republicata privind societatile comerciale este o lege speciala in raport cu Codul familiei, astfel ca specialia generalibus derogant.
Opinia subsemnatului este sustinuta si de autori importanti si recunoscuti in doctrina, dupa cum urmeaza: prof. Dr. Ion Filipescu, in lucrarea "Regimul juridic al bunurilor si datoriilor sotilor in lumina legii societatilor comerciale", in Dreptul nr. 11/1999 pagina 39, arata ca "din moment ce bunul (aportul la capitalul social) a iesit prin actul de dispozitie din patrimoniul lor (al sotilor), proprietatea lui nu mai este devalmasa, caci bunul intra in patrimoniul societatii care devine astfel unic proprietar al lui, drept de proprietate neafectat de modalitati". Acelasi punct de vedre este impartasit si de prof. Dr. Stanciu Carpenaru in "Drept comercial roman", Editura All, Bucuresti 1995, pagina 154.
Tot prof. Dr. Ion Filipescu arata in "Tratat de dreptul familiei" Editura All Beck, Bucuresti 2001, pagina 169: "Consideram ca la constituirea societatii comerciale, chiar daca sotul sau sotii aduc aport social un bun comun, titlul de valoare constituie bun propriu al unuia din soti. Solutia rezulta din dispozitia potrivit careia contractul de societate trebuie sa arate, adica sa nominalizeze, aportul fiecarui asociat, in numerar sau alte bunuri si valoarea lor (art. 7, 8 din Legea nr. 31/1990 republicata). Aceasta lege constituie o lege speciala in raport cu codul familiei, astfel ca specialia generalibus derogant".
Aceasta opinie este impartasita si de Ion Popa in lucrarea "Influenta regimului juridic matrimonial asupra raporturilor comerciale intre soti", Dreptul 3/2000, pagina 83, unde aduce urmatoarele argumente in sprijinul opiniei sale:
"a) Acceptand posibilitatea ca titlurile de valoare sa devina bunuri comune, trebuie sa acceptam implicit existenta unei categorii paradoxale de detinatori de titluri de valoare care nu au calitatea de asociati (sotii semnatarilor actelor constitutive). Or, pentru sotul neasociat actul constitutiv nu este altceva decat res interalias acta, care nu-I poate conferi acestuia drepturi sau obligatii comerciale.
Este dificil de conciliat situatia uni detinator de titluri de valoare cu lipsa calitatii de asociat al acestuia. Din intreaga reglementare- Codul comercial, Legea nr. 31/1990 republicata, cu modificarile ulterioare- rezulta, in opinia noastra fara echivoc ca titlurile de valoare (parti sociale, actiuni) apartin asociatilor (actionarilor) care exercita toate drepturile si obligatiile conferite de aceste titluri. Raporturile de creanta se stabilesc numai intre asociati (actionari) si societate. Pe cale de consecinta nu pot exista detinatori de titluri de valoare in afara unor raporturi de asociere.
b) Daca posibilitatea cesionarii de parti sociale (actiuni) intre soti este recunoscuta unanim, aceasta se poate produce numai in conditiile in care partile sociale sau actiunile sunt bunuri proprii (donatiile intre soti de bunuri apartinand comunitatii fiind de neconceput ca si vanzarea prohibita prin art. 1307 C. Civil).
In cazul in care asociatii nu doresc asocierea cu mostenitorii asociatului decedat, acestia nu vor dobandi decat contravaloarea partilor sociale, iar si nu partile sociale in sine. Se confirma, inca o data, concluzia potrivit careia detinerea unei parti din capitalul social, in afara raporturilor de asociere, este exclusa (a se vedea art. 197 din Legea nr. 31/1990 republicata).
c) Titlurile de valoare pot deveni bunuri comune ale sotilor numai in ipoteza dobandirii acestor titluri prin legat sau donatie, cu mentiunea expresa ca devin bunuri comune. In acest caz sotii vor deveni implicit asociati (actionari) ai societatilor comerciale emitente ale titlurilor astfel dobandite, cesionarea acestora intre soti fiind interzisa.
Asadar, titlurile de valoare sunt bunuri proprii, cu exceptia cazului in care se mentioneaza, in mod expres, ca ele devin comune (aplicandu-se in materie comerciala prezumtia de necomunitate, si deci exact opusa prezumtiei de comunitate specifica raporturilor patrimoniale intre soti).
Exista astfel posibilitatea (in opinia noastra, unica) ca societatea comerciala al carei capital este format atat din bunurile proprii ale asociatilor (actionarilor), cat si din bunurile comune ale acestora, sa emita titluri de valoare ce devin numai bunuri proprii ale asociatilor (actionarilor). Detinerea de asemenea titluri de catre persoane ce nu au participat la sociere (sotii asociatilor) este, in opinia noastra exclusa".
Si Ion Mustata si G.M.Ketty impartasesc acelasi punct de vedere in lucrarea lor "Daca bunurile comune ale sotilor pot constitui aport la capitalul social", Dreptul nr. 6/1992, pagina 28. Astfel, acesta concluzioneaza: "Deci, contributia sotului asociat constand intr-un bun comun, poate fi individualizata valoric, la data subscrierii, poate fi constituit ca aport la capitalul social si nu se mai poate sustine ca-si pastreaza caracterul de bun comun odata ce, prin act de dispozitie al sotilor (care au fost de comun acord, chiar daca aportul este numai al sotului asociat), acesta a intrat in patrimoniul societatii."
Dupa cum rezulta si din opiniile doctrinare prezentate mai sus, consideram ca este evident faptul ca partile sociale detinute de subsemnatul in SC ....SRL constituie un bun propriu al subsemnatului, iar patrimoniul societatii ..... este numai al societatii, neexistand nici un temei legal pentru a se putea imparti patrimoniul unei persoane juridice terte in raporturile de proprietate dintre alte doua persoane, chiar daca una din aceste persoane este asociat al persoanei juridice intrucat, dupa cum am aratat mai sus, art. 66, alin. 1 din Legea nr. 31/1990 prevede expres ca "pe durata societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil".
