Astazi, Curtea EDO, constatand ca s-a incalcat art. 1 din Protocolul nr.1, a obligat statul roman sa plateasca petentei o despagubire de 60.000 Euro.
In speta, s-a constatat ca statul a vandut o parte din imobilul pentru care,in anul 1997, s-a admis actiunea in revendicare formulata de petenta.
In anul 2002 s-a respins actiunea in anulare a contractului de vanzare incheiat de statul neproprietar cu un tert a, cu motivarea ca tertul dobanditor a fost de buna credinta.
Astfel, petenta s-a trezit privata de bunul sau, fara a fi indeplinite cerintele art. 1 din Protocolul nr.1 si fara, cel putin, sa i se dea o despagubire pentru aceasta privare.
Curtea a remarcat ca prin intrarea in vigoare a Legii nr. 247/2005, s-a creat, cel putin teoretic, posibilitatea, pentru persoanele aflate in aceeasi situatie cu petenta, de a obtine despagubiri egale cu valoarea de piata a imobilului care nu mai poate fi restituit.
In baza acestei legi, a remarcat Curtea, petenta nu poate fi despagubita. Mai mult, despagubirile egale cu valoarea de piata, prevazute in lege, nu acopera integral prejudiciul suferit prin privarea de bunuri, pentru ca nu tine cont de prejudiciul suferit de astfel de persoane, inainte de intrarea in vigoare a legii.
Porteanu c. Romaniei...60.000 Euro
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 2 guests