Bună ziua!
Am o problemă cu un agent de la imobiliare. Mi-a arătat un apartament care mi s-a părut ok. Am discutat comisionul. Totul părea în regulă. Nu am semnat nici un contract de vizionare. I-am zis la ce notar să ducă actele pentru că era mai convenabil. Nu a respectat dorinţa. A doua zi m-a sunat vânzatorul şi mi-a spus că i-a propus să mărească preţul că ar fi mai bine. Nu mi-a venit să cred. Am sunat agentul. A început să se bâlbîie. Vânzătorul mi-a propus să luăm fără agent. Am fost de acord. Acum, când am rezolvat totul, agentul a venit la apartament şi a început să facă scandal, să ameninţe.
Poate, legal, să ia vreo măsură contra mea sau a vânzătorului? E adevărat, nu am jucat cinstit, dar doar pentru că au încercat să mă păcălească.
agentul imobiliar isi cere comisionul
Re: agentul imobiliar isi cere comisionul
Daca aveti contract cu el, trebuie sa-i platiti.
La fel si vanzatorul, daca are cu el sau cu orice alt agent imobiliar, trebuie sa plateasca comisionul. Daca aveti contracte, cititi contractele, daca nu, ignorati agentul.
La fel si vanzatorul, daca are cu el sau cu orice alt agent imobiliar, trebuie sa plateasca comisionul. Daca aveti contracte, cititi contractele, daca nu, ignorati agentul.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 6 guests