Procedura somaţiei de platã este o procedurã specialã, derogatorie de la dreptul comun, de soluţionare a cererilor prin care se solicitã obligarea debitorului la plata unei sume de bani, în mãsura în care sunt îndeplinite anumite condiţii şi are ca obiect obţinerea titlului executoriu într-un cadru procesual caracterizat prin celeritate.
Această procedură este cea mai simplă şi mai uzuală procedură ce s-a elaborat ca urmare a necesităţii simplificării procedurii de recuperare a creanţelor de la debitori, legiuitorul dorind să pună la dispoziţia creditorului o acţiune prin care acesta să-şi poată valorifica dreptul de creanţă într-un timp scurt şi fără parcurgerea altor etape, care sunt necesare pe calea dreptului comun. Aceasta este aplicabilã în faţa instanţelor judecatoresti si este menitã sã permitã creditorului unei obligaţii care constã în plata unei sume de bani, sã obţinã rapid un titlu executoriu, fãrã însã ca, astfel, sã fie nesocotite drepturile debitorului.
Legiferarea acestei noi proceduri speciale, prealabile şi neobligatorii, reliefeazã interesul legiuitorului pentru întregirea cadrului legislativ cu o procedurã care sã asigure creditorilor posibilitatea obţinerii titlului executoriu în condiţii de celeritate şi cu un efort financiar mai redus. Astfel, prin reglementările aduse de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobata cu modificări şi completări prin Legea 295/2002, iar ulterior modificata prin Ordonanta de urgenta nr. 142/2002, Ordonanta de urgenta nr. 58/2003 si Legea nr. 195/2004, s-a urmărit înlocuirea procedurii de drept comun privind recuperarea creaţelor certe, lichide si exigibile, printr-o procedură mult simplificată.
Creanta este certa atunci cand are o existenta neindoielnica, in sensul ca asupra ei nu s-a conturat un litigiu. Certitudinea creantei reprezinta o conditie pentru promovarea urmatoarelor demersuri procedurale: formularea unei cereri de executare silita a creantei; aplicarea compensatiei legale; promovarea de catre creditor atat a actiunii oblice, cat si a actiunii pauliene.
Creanta este lichida
atunci cand aceasta are un cuantum precis determinat. Sunt lichide creantele ce au ca obiect o suma de bani determinata sau o cantitate de bunuri generice determinata. Nu pot fi calificate lichide creantele al caror cuantum urmeaza a fi stabilit pe calea justitiei, precum dreptul la despagubiri pentru repararea unui prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, dreptul la intretinere etc. Asemenea creante devin lichide si pot fi caracterizate ca atare numai din momentul ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti prin care au fost stabilite. Caracterul lichid al creantei este o cerinta indispensabila pentru a deveni operanta compensatia legala, ca si pentru promovarea de catre creditor a unei actiuni oblice sau a unei actiuni pauliene.
Creanta exigibila
reprezinta creanta cu scadenta implinita, deci a carei executare, la nevoie chiar silita, poate fi ceruta de catre creditor. Exigibilitatea creantei difera dupa cum aceasta este pura si simpla sau afectata de modalitati. Astfel, in cazul obligatiilor pure si simple, creanta devine exigibila chiar din momentul nasterii raportului juridic obligational. In cazul obligatiilor afectate de un termen suspensiv, creanta devine exigibila numai din momentul implinirii acelui termen. Instanta judecatoreasca poate suspenda exigibilitatea unei creante acordand termen de gratie debitorului. Caracterul exigibil al unei creante inceteaza prin plata liberatorie a acesteia, precum si prin efectul prescriptiei extinctive.
Cererea privind somatia de plata se depune la instanta competenta sa judece fondul cauzei in prima instanta. Exista trei conditii de admisibilitate a somatiei de plata, respectiv
existenta unui inscris care sa ateste drepturi si obligatii pecuniare asumate, existenta unei creante certe, lichide si exigibile, iar mijloacele de proba prin care s-ar putea face dovada creantei pretinse de creditor sunt numai inscrisurile.
In cazul cand debitorul este nemultumit de solutia instanei, poate introduce o actiune in anulare a ordonantei, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. Aceasta se solutioneaza de instanat competenta sa judece fondul pricinii potrivit art. 8 alin 4 si alin 5 din OG 5/2001. In situatia in care actiunea a fost respinsa, hotararea pronuntata devine irevocabila si poate fi investita cu formula executorie, astfel investita ordonanta devine titlu executoriu, care se elibereaza creditorului, totodata se comunica si debitorului.
Recuperari creante. Somatia de plata
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 4 guests