Conform Tratatului de la Craiova, dintre Romania si Bulgaria, semnat la data de 7 septembrie 1940, si care avea 7 anexe, doua dintre acestea prevedeau modalitatile de evacuare a teritoriului si schimbul de populatie.
In conformitate cu art. 3 din Tratat s-a convenit schimbul de supusi romani de etnie bulgara din judetele Tulcea si Constanta, si supusii romani de etnie romana din judetele Caliacra si Durostor.
In privinta bunurilor imobiliare ce apartineau supusilor romani de etnie bulgara si care erau obligati sa paraseasca Romania, acestea erau considerate bunuri abandonate si deveneau de drept proprietatea statului roman.
Acelasi regim juridic l-au avut si bunurile imobiliare ale supusilor romani de etnie romana care erau obligati sa paraseaca Bulgaria, acestea devenind de drept proprietatea statului bulgar.
Prin dispozitiile art. 4 din Tratat Romania s-a obligat sa-i despagubeasca pe romanii care paraseau bunurile rurale de pe teritoriul Bulgariei.
In acest sens s-a constituit in Dobrogea Comisariatul General al Colonizarii si Populatiei Evacuate, precum si Secretariatul de Stat al Colonizarii si Populatiei Evacuate.
Atribuirea de gospodarii si terenuri se facea de comisii infiintate la nivelul fiecarui centru de colonizare, care atribuia colonistilor cate o gospodarie (casa si anexe gospodaresti, dintre cele ale celor obligati sa plece in Bulgaria) de o valoare apropriata celei abandonate, precum si, un teren agricol in suprafata de 5 sau 10 ha, in functie de suprafata avuta anterior in Bulgaria.
Conform Decretului -Lege nr. 766/1941 erau indreptatiti la colonizare doar colonistii evacuati care au fost proprietari ai loturilor de colonizare din Dobrogea de Sud.
Statul roman a dat initial, acestor colonisti atat terenurile, cat si gospodariile, in baza de contracte de arenda si de chirie, si nu in proprietate.
In temeiul Legii nr. 715 din 1946, sub conducerea Oficiului National al Colonizarilor s-a procedat la vanzarea acestor proprietati de catre statul roman catre colonisti, la pretul stabilit conform dispozitiilor art. 3 din aceasta lege, care urma sa fie platit fie intr-o singura transa, fie in rate, incepand cu data de 1 ianuarie 1950, in termen de 10 ani, desi în articolul 10 din Legea nr. 766/1941 se prevedea expres ca sumele datorate de colonisti ca pret al bunurilor primite în baza legii de fata se vor compensa cu suma despagubirilor certe, lichide si exigibile ce au de primit conform art. 5 si 12 din Acordul româno-bulgar.
Numai prin art. 1 din Decretul nr. 513/1953 s-a prevazut anularea sumelor datorate cu titlu de pret, în masura în care nu fusesera achitate, de catre colonistii evacuati din Dobrogea de Sud, pentru terenurile si constructiile primite potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr. 766/1941.
Deci, cele 10 ha primite in Tulecea, le-au apartinut si erau indreptatiti sa le obtina in temeiul Legii nr. 18/1991.
De asemenea prin dispozitiile art. 16 din Legea nr.187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, publicata în M.Of. nr. 68/23 mar. 1945, se prevedea faptul ca:
"Preţul pămîntului pentru împroprietărire va fi egal cu al unei recolte mijlocii anuale la hectar, socotit astfel:
În grâu: 1.000 kg.
În porumb: 1.200 kg.
Noii împroprietăriţi plătesc în bani sau în natură 10% din preţul de cumpărare, restul preţului de cumpărare va fi plătit în rate, după cum urmează:
Pentru cei cu pămînt puţin, în 10 ani.
Pentru cei fără pămînt, în 20 ani.
În caz de plată în bani, preţul va fi acel al grâului pe piaţa liberă la 1 Martie 1945."
Astfel, aceeasi familie care s-a mutat in Banat, nu a primit in mod gratuit cele 5 ha ci, le-a cumparat in temeiul prevederilor Legii reformei agrare, si deci erau proprietari ai acestui teren.
In concluzie, daca anterior, in procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prevazuta de Legea nr. 18/1991 s-a facut dovada proprietatii anterioare asupra terenurilor agricole revendicate, si au fost emise actele prevazute de lege prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, legalitatea emiterii acestor acte nu poate face obiectul controlului instantelor sesizate in temeiul altei legi organice de reparatii, Legea nr. 9/1998, actiune in care se invoca alte drepturi, de alta natura, in temeiul acestei legi.
Verificarea legalitatii actelor emise in temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991 este data in mod expres, de drept, prin prevederile art. 53 alin. (2) raportate la Titlul XIII din Legea nr. 247/2005. instantelor de fond funciar de la nivelul judecatoriei, in a carei circumscriptie se gaseste terenul agricol.
Astfel instanta Curtii de Apel, care a fost sesizata in temeiul Legii nr. 9/1998, nu este competenta cu solutionarea chestiunilor litigioase invocate de ANRP, iar aceasta nu are, conform dispozitiilor legale in materie, calitate procesuala activa de exercititu pentru a promova o actiune in anularea titlurilor de proprietate emise in temeiul legilor organice de reparatie din materia fondului funciar, cu atat mai mult, inaintea unei instante necompetente.
