Post
by elena_av » 23 Jan 2006, 14:14
pt ipoteza parte lipsa, prezent avocatul, termenul curge de la comunicare
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
Apel. Termen de declarare. Inculpat care a lipsit la dezbateri si la pronuntare. Aparator prezent
Prevederile art.363 alin.3 C.proc.pen. se refera la partile care au lipsit atat la dezbateri, cat si la pronuntare, pentru care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, iar nu la aparatorii care, potrivit art.174 din acelasi cod, le reprezinta.
Ca atare, cand aparatorul este prezent la dezbateri sau la pronuntare, dar partea lipseste la ambele aceste momente procesuale, termenul de apel curge de la comunicare, iar nu de la pronuntare.
Sectia penala, decizia nr.1052 din 28 februarie 2003
Prin sentinta penala nr.87 din 10 iunie 2002, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul B.A. pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav prevazuta in art.174 raportat la art.176 lit.a C.pen.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala, prin decizia nr.742/A din 13 noiembrie 2002, a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpat, considerand ca termenul de apel de 10 zile curge de la pronuntare, deoarece, desi nu a fost prezent la dezbateri si nici la pronuntare, inculpatul a fost reprezentat de aparatorul sau ales, situatie in care termenul a expirat la 21 iunie, iar cererea de apel a fost depusa de aparator la 24 iunie 2002, deci tardiv.
Recursul declarat de inculpat este fondat
Potrivit art.363 alin.3 C.proc.pen., pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, termenul de declarare a apelului curge de la pronuntare. Pentru partile care au lipsit atat la dezbateri, cat si la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
In speta, atat din examinarea incheierii din 20 mai 2002, data la care a avut loc dezbaterea cauzei, cat si din examinarea sentintei penale nr.87 din 10 iunie 2002, data la care s-a pronuntat, in sedinta publica, condamnarea inculpatului, rezulta ca acesta a lipsit. Absenta inculpatului la aceste date a determinat, de altfel, Tribunalul Giurgiu sa precizeze in finalul dispozitivului sentintei "cu drept de apel in 10 zile de la comunicare pentru partile din proces".
Potrivit art.363 alin.3 C.proc.pen., copia dispozitivului sentintei penale nr.87/2002 a Tribunalului Giurgiu a fost comunicata inculpatului la data de 24 iunie 2002, astfel cum rezulta din dovada de primire si procesul-verbal de predare. La aceeasi data, 24 iunie 2002, inculpatul, prin aparator, a declarat apel.
Conform art.363 alin.3 C.proc.pen., apelul a fost declarat de inculpat in termenul legal de 10 zile, calculat de la data comunicarii dispozitivului sentintei, iar nu de la data pronuntarii sentintei, cum, contrar prevederilor legale mentionate, a calculat instanta de apel.
Art.363 alin.3 C.proc.pen. se refera la situatia partilor care au lipsit atat la dezbateri cat si la pronuntare, iar nu la aparatori, astfel cum in mod gresit a considerat instanta de apel.
Prevederile art.174 C.proc.pen., care se refera la reprezentarea inculpatului, nu au incidenta in cauza, deoarece ele privesc exclusiv dreptul aparatorului inculpatului de a-l reprezenta, in toate cazurile, atat la judecarea cauzei in prima instanta, cat si la judecarea cauzei in caile de atac.
Constatandu-se ca apelul a fost declarat in termen, decizia atacata a fost casata, cu trimiterea cauzei pentru judecarea apelului.
per a contrario, cand sunt incidenta in cauza prevederile art.174 (cum este cazul mandatarului cu procura speciala) termenul curge de la pronuntare