Avocatura Com - Justitie fara secrete

Gavril wrote:

Cyclop wrote:
Gavril, furtul se savarseste numai cu intentie directa, calificata de scop.

hopa! mi-am luat-o rau aici.
totusi, imi pastrez parerea. incerc sa argumentez ulterior.

Pai intrebare e: la ce trebuie sa se refere intentia directa: la toata latura subiectiva (inclusiv scopul special) sau doar la luarea din posesie?
Unii (mai frecevent pe meleaguri straine) spun ca intentia directa trebuie sa se refere doar la luarea din posesie...
In privinta scopului special poate ajunge si intentia indirecta, sau chiar eventuala...

johei, acum poate fara sa vrei, devii usor amuzant...
talhariile savarsite prin amenintarea victimei sunt cele mai frecvente in practica - "da-mi ca te omor!", jaf, japca spune-i cum vrei.
faptul ca victima da bunul nu inseamna ca nu e talharie pt ca e nu e luare in sensul propriu al cuvantului. remiterea bunului de catre victima se petrece in contra vointei ei, tocmai datorita infrangerii rezistentei prin amenintare care ii provoaca o temere etc ... lipsa consimtamantului victimei rezulta tocmai din faptul ca a fost in prealabil amenintata de faptutor, imprejurare care i-a anihilat vointa si rezistenta, remiterea fiind intotdeauna, in aceste cazuri, silita, fara consimtamant. realizata de faptuitor cu mana victimei, daca vrei.
daca am adopta solutia ta, am ajunge in situatia hilara de conditiona existenta talhariei de administrarea unei batai victimei in cazul in care aceasta refuza predarea bunului, ceea ce contravine nu numai legii si scopului ei, dar si echitatii si bunului simt.

am uitat sa precizez ca sunt de acord cu solutia lui cyclop.

arian... stiu practica... tocmai de asta am spus ca solutia mea va parea un pic mai ciudata..
si m-am gandit si eu la viciile de consimtamant etc...
insa aceeasi problema apare si in cazul santajului, pentru ca in cazul asta consimtamantul este intodeauna viciat... de violenta.. amenintare...
Or daca s-ar aplica intotdeauna asta... na-r mai exista santaj.. ci doar talharie..
Solutia este: nu exista solutie generala, intotdeauna se distinge de la caz la caz...
Aici conteaza ce a spus si ciclopul mai devreme: ceva cu intervalul de timp scurs, etc...
Insa cazul de fata nu poate fi absolut deloc comparabil cu exemplul tau...
deci io as zice ca aici ar fi santaj... chiar daca sunt amuzant!!!

exemplu : talhariile efectuate la case de schimb valutar, banci etc

agenda wrote:exemplu : talhariile efectuate la case de schimb valutar, banci etc

Una este când îţi spun "cumperi bunul sau nu-l mai vezi" şi alta este situaţia când îţi spun "da-mi banii sau îţi zbor creierii". Chiar nu se sesizează o mică mare diferenţă?

Gavril wrote:

Cyclop wrote:
Gavril, furtul se savarseste numai cu intentie directa, calificata de scop.

hopa! mi-am luat-o rau aici.
totusi, imi pastrez parerea. incerc sa argumentez ulterior.

No offence, gavril.

Secţia penală a Curţii supreme de justiţie

Decizie nr. 4266/1999
din 23/11/1999


Tâlhărie. Şantaj. Deosebiri.



Cele două infracţiuni se deosebesc între ele prin aceea că obiectul juridic principal al tâlhăriei îl constituie patrimoniul persoanei, în timp ce obiectul juridic principal al şantajului este libertatea morală a acestuia.
De asemenea, în cazul tâlhăriei, de regulă exercitarea violenţei sau ameninţării este simultană cu luarea bunului, pe când în cazul şantajului violenţa sau ameninţarea se exercită în scopul dobândirii ulterioare a unui folos injust.
Prin sentinţa penală nr. 160 din 9 noiembrie 1998, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul M.B. pentru săvârşirea unui număr de 27 de tâlhării prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. e din Codul penal, în concurs real.
Instanţa a reţinut că inculpatul, în perioada iulie - octombrie 1997 a săvârşit infracţiunile de tâlhărie, sustrăgând prin ameninţări şi prin exercitarea violenţei de la mai mulţi elevi ai unei şcoli, sume de bani cuprinse între 500 şi 70.000 de lei.
Prin decizia nr. 252 din 2 iunie 1999, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Recursul inculpatului prin care se solicită schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 din Codul penal, este fondat.
Potrivit art. 211 din Codul penal, infracţiunea de tâlhărie constă în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţă sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Potrivit art. 194 din Codul penal, constituie infracţiune de şantaj constrângerea unei persoane prin violenţă sau prin ameninţarea să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul.
Aşadar, şantajul este o infracţiune îndreptată în principal împotriva libertăţii morale a persoanei, libertate care este încălcată prin faptul constrângerii acesteia să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale.
Deşi între infracţiunea de şantaj şi infracţiunea de tâlhărie există asemănări, ambele având ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei şi cele referitoare la patrimoniul acesteia, totuşi ele se deosebesc prin aceea că, în cazul şantajului sunt încălcate, în principal, relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei, pe când în cazul tâlhăriei sunt încălcate, în principal, relaţiile sociale referitoare la patrimoniul acestuia.
În cazul şantajului, infractorul întrebuinţează violenţa sau ameninţarea în scopul obţinerii ulterioare a unei sume de bani ori alte valori, în timp ce infracţiunea de tâlhărie este caracterizată, de regulă, prin simultaneitatea violenţei sau ameninţării cu actul victimei de a da, ca în speţă, bunul său.
Din probele administrative în cauză rezultă că inculpatul acosta victimele cerându-le bani şi că la refuzul acestora le imobiliza şi le lovea, după care părţile vătămate fie că dădeau banii de teamă, fie ca erau deposedaţi de făptuitori prin luarea cu forţa a banilor.
În consecinţă, prin activităţile de ameninţare, lovire şi punerea părţilor vătămate în imposibilitatea de a se apăra acţionând asupra lor cu intenţia de a le deposeda de bani, inculpatul a săvârşit infracţiunea de tâlhărie, pentru care în mod corect a fost condamnat.
__________
Publicată în SET nr. 6/1999 al C.S.J.

mde cyclop...
...si prin alte parti codul spune penal spune la fel cu cel roman... asa ca asta cu modernitatea codului penal... nu-si are locul aici..
diferenta o fac insa profesorii in universitati si (uneori) judecatorii...

Altminteri e clar... aici sunt 2 opinii diferite...
intr-un fel se poate spune si aici ca si in biblie: daca crezi gasesti o mie de argumente, daca nu crezi nu gasesti nici unul...
Eu am de regula opinii un pic mai ciudate de asta nici nu prea intram in discutii in penal... ca aici chiar se inflacareaza spiritele...

mariusms wrote:

agenda wrote:exemplu : talhariile efectuate la case de schimb valutar, banci etc

Una este când îţi spun "cumperi bunul sau nu-l mai vezi" şi alta este situaţia când îţi spun "da-mi banii sau îţi zbor creierii". Chiar nu se sesizează o mică mare diferenţă?

cine stie ce numere de telefon sau ce fotografii contine mobilul ala... poate si-ar fi dorit mai degraba sa auda ca ii zboara creierii daca nu plateste decat ca ii dispare telefonul

amenintare...violenta tot constrangere este (asa vad eu lucrurile)

Totuşi e o mare diferenţă.

desi am ceva confuzii (ceva mai multe )

suma solicitata trebuie neaparat sa depaseasca valoarea telefonului pt a fi furt ...

daca valoarea ceruta este mai mica atunci este mai logic talharia pt ca scopul a fost insusirea sumei de bani...

probabil ca in cel mai scurt timp o sa mi se dea in creier pt ce am scris (si probabil pe buna dreptate...) :(

Exemplu (oarecum in legatura cu cazul de fata):
merg in magazin, iau o carte din raft, o citesc, o duc inapoi.
Cartea e citita, nu mai poate fi vanduta: furt (nu ca lipseste scopul insusirii pe nedrept) deci... nimic!
Extrapolez: orice hot de carti din librarii poate spune asta, procuratura trebuie sa dovedeasca ca nu-i asa... Rezultatul, conform in dubio pro reo n-ar mai exista furt pentru ca nu se poate dovedii scopul insusirii pe nedrept, iar scopul declarat (de a citi) nu duce la furt...

deja te comporti asupra cartii ca un proprietar, exerciti acte de folosinta, cartea ramane in posesia ta o perioada lunga de timp etc.

Johei wrote:Exemplu (oarecum in legatura cu cazul de fata):
merg in magazin, iau o carte din raft, o citesc, o duc inapoi.
Cartea e citita, nu mai poate fi vanduta: furt (nu ca lipseste scopul insusirii pe nedrept) deci... nimic!
Extrapolez: orice hot de carti din librarii poate spune asta, procuratura trebuie sa dovedeasca ca nu-i asa... Rezultatul, conform in dubio pro reo n-ar mai exista furt pentru ca nu se poate dovedii scopul insusirii pe nedrept, iar scopul declarat (de a citi) nu duce la furt...

Johei, ai extrapolat prea mult. Lipseste legatura cu speta discutata aici.
In cazul tau, odata iesind cu cartea din magazin fara sa platesti, ai furtul, e clar. Poti sa stai sa citesti cartea la raft

In speta cu telefonul, nu se ajunge la insusire. Nemernicul n-a plecat cu telefonul.