Eu am citit hotararea dar nu am aceeasi parere.
Hotararea poate fi citita aici:
http://www.csm-just.ro/csm/index.php?cmd=9503
....daca este interesat cineva de o discutie pe tema asta.
Raicu impotriva Romaniei
-
norocel
Raicu impotriva Romaniei
Am vazut ca unul dintre candidatii audiati pentru ICCJ a spus ca in cauza Raicu impotriva Romaniei, Curtea ar fi acordat preferinta titlului chiriasului.
Eu am citit hotararea dar nu am aceeasi parere.
Hotararea poate fi citita aici:
http://www.csm-just.ro/csm/index.php?cmd=9503
....daca este interesat cineva de o discutie pe tema asta.
Eu am citit hotararea dar nu am aceeasi parere.
Hotararea poate fi citita aici:
http://www.csm-just.ro/csm/index.php?cmd=9503
....daca este interesat cineva de o discutie pe tema asta.
-
danutza
de ce spui ca nu?
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE,
1. Declara cererea admisibila;
2. Decide ca a existat o incalcare a articolului 6 - 1 din Conventie;
3. Decide ca a existat o incalcare a articolului 1 din Protocolul no 1 ;
4. Decide:
a) ca Statul parat trebuie sa-i restituie reclamantei apartamentul no 51, situat la Bucuresti, in Str. Fuiorului no 7, in termen de trei luni de la data la care prezenta hotarare devine definitiva conform articolului 44 - 2 din Conventie;
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE,
1. Declara cererea admisibila;
2. Decide ca a existat o incalcare a articolului 6 - 1 din Conventie;
3. Decide ca a existat o incalcare a articolului 1 din Protocolul no 1 ;
4. Decide:
a) ca Statul parat trebuie sa-i restituie reclamantei apartamentul no 51, situat la Bucuresti, in Str. Fuiorului no 7, in termen de trei luni de la data la care prezenta hotarare devine definitiva conform articolului 44 - 2 din Conventie;
-
norocel
Curtea nu compara titlurile.
In speta petentul a avut un "bun" in sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (adica a avut o hotarare judecatoreasca irevocabila prin care i s-a dat castig de cauza), de care a fost privat ca urmare a admiterii unui recurs in anulare.
De fapt, mi se pare clar ca in realitate, statul este vinovat datorita conflictului pe care l-a creat intre proprietari si chiriasi, ca urmare a adoptarii unei legilsatii incoerente care face ca amandoua categoriile sa creada ca au drepturi ce nu le sunt recunoscute.
In speta petentul a avut un "bun" in sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (adica a avut o hotarare judecatoreasca irevocabila prin care i s-a dat castig de cauza), de care a fost privat ca urmare a admiterii unui recurs in anulare.
De fapt, mi se pare clar ca in realitate, statul este vinovat datorita conflictului pe care l-a creat intre proprietari si chiriasi, ca urmare a adoptarii unei legilsatii incoerente care face ca amandoua categoriile sa creada ca au drepturi ce nu le sunt recunoscute.
-
Luciann
Evident, Curtea nu a comparat titlurile. Daca asta a inteles candidatul respectiv, probabil ca asa o sa si aplice cand o fi cazul.
Cat despre "vinovatie", pe langa legislatia incoerenta mai e si gresita aplicare a acesteia, pentru ca oricat de incoerenta ar fi legislatia si chiar daca nu anulezi contractul chiriasului cu statul, in revendicare nu vad cum titlul lui ar putea fi preferabil in raport cu ce al vechiului proprietar. Daca instanta de recurs il respingea, nu era nici o problema nici pe Conventie.
Cat despre "vinovatie", pe langa legislatia incoerenta mai e si gresita aplicare a acesteia, pentru ca oricat de incoerenta ar fi legislatia si chiar daca nu anulezi contractul chiriasului cu statul, in revendicare nu vad cum titlul lui ar putea fi preferabil in raport cu ce al vechiului proprietar. Daca instanta de recurs il respingea, nu era nici o problema nici pe Conventie.
-
norocel
Corect!Luciann wrote:Cat despre "vinovatie", pe langa legislatia incoerenta mai e si gresita aplicare a acesteia, pentru ca oricat de incoerenta ar fi legislatia si chiar daca nu anulezi contractul chiriasului cu statul, in revendicare nu vad cum titlul lui ar putea fi preferabil in raport cu ce al vechiului proprietar. Daca instanta de recurs il respingea, nu era nici o problema nici pe Conventie.
-
norocel
Interpretarea data de CAB, cauzei Raicu c. Romaniei:
DECIZIA CIVILA NR.62
SEDINTA PUBLICA DIN 18.01.2007
Asupra recursurilor civile de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila 654 din 5.07.2004 pronuntata in dosarul nr.247/2004, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei C.I.; a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.O.; a admis actiunea formulata de reclamanta C.I., in contradictoriu cu paratii S.O., S.C.S. si S.S.; a obligat paratul S.O. sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie apartamentul nr.3 situat in imobilul din str.P.B.I. nr.40, sector 1, Bucuresti; a obligat paratii S. sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentul nr.1 situat in Bucuresti, str.P.B.I. nr.40, sector 1, reclamantei; a obligat paratii, in solidar, la plata sumei de 45.195.000 lei catre reclamanta, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Bucuresti a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept.
Reclamanta C.I. a chemat in judecata pe paratii S.O., S.C.S. si S.S., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligati sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentele nr.3 si respectiv nr.1 din imobilul situat in Bucuresti, str.P.B.I. nr.40, sector 1.
S-a constatat ca imobilul revendicat a fost dobandit de autorul reclamantei prin contractele de vanzare - cumparare autentificate sub numerele 42876/1939 si 31800/1940 de Tribunalul Ilfov - in privinta terenului in suprafata de 367,65 mp. - si a autorizatiei de constructie nr.34/J 11/25.05.1940 - in privinta constructiei formata din subsol, demisol, parter si doua etaje. Imobilul a fost preluat de stat prin nationalizare, in temeiul Decretului nr.92/1950, iar paratii au dobandit parti din acesta, prin incheierea de contracte de vanzare - cumparare in temeiul Legii nr.112/1995, respectiv pentru apartamentul nr.1 de la parter, paratii S. si pentru apartamentul nr.3, paratul S.O..
S-a retinut, pe baza informatiilor comunicate de Primaria Municipiului Bucuresti, ca imobilul care astazi figureaza pe str.P.B.I. a purtat in trecut denumirea de str.W.P.J. si pentru acest motiv a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei. Intrucat din petitul actiunii se intelege ca revendicarea apartamentului nr.1 s-a cerut de catre reclamanta de la paratii S., exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.O. pe acest capat de cerere este neintemeiata.
Luandu-se in considerare si aspectul ca anterior, prin sentinta civila nr.375/2003 a Tribunalului Bucuresti, se constatase ca imobilul in litigiu a trecut in proprietatea statului fara titlu valabil, precum si valabilitatea neintrerupta a titlului autorului reclamantei, in compararea titlurilor de proprietate infatisate de parti, s-a dat preferinta celui detinut de reclamanta, care a facut dovada dreptului sau de proprietate pe scara transmitatorilor succesivi, in timp ce titlul paratilor provine de la un neproprietar.
S-a mai aratat ca buna credinta a cumparatorilor la momentul incheierii contractelor lor nu prezinta relevanta in cadrul actiunii in revendicare.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel toti paratii.
Prin decizia civila nr.54 A/31.01.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca in dosarul nr.26555/2/2004, a fost respinsa ca neintemeiata exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de apelantii S.S. si C.S., a fost respins ca nefondat apelul declarat de acesti parati, a fost admis apelul declarat de apelantul - parat S.O., s-a schimbat in parte sentinta atacata, in sensul inlaturarii obligatiei stabilita in solidar in sarcina paratilor de plata a cheltuielilor de judecata, urmand ca acestia sa fie obligati la suportarea cheltuielilor de judecata in parti egale, de cate 22.597.500 lei fiecare.
Restul dispozitiilor sentintei a fost mentinut si s-a luat act ca intimata - reclamanta nu a cerut cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a decide in acest sens, instanta de apel a apreciat ca sentinta civila nr.2695/16.04.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin care a fost solutionata cea dintai actiune in revendicare promovata de reclamanta impotriva paratilor S. nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii de fata intrucat, desi identitatea de parti, obiect si cauza se verifica, in solutionarea acelei actiuni, instanta nu a evocat fondul ci a hotarat respingerea sa ca inadmisibila in raport de dispozitiile Legii nr.10/2001.
Cercetand apelurile declarate, s-a stabilit ca actiunea in revendicare prin comparare de titluri nu este inadmisibila intrucat Legea nr.10/2001 nu a declarat inadmisibile astfel de actiuni.
S-a aratat ca, in disputa aflandu-se titlurile de proprietate asupra aceluiasi bun pe care partile le detin, in mod corect s-a procedat la compararea acestora, dandu-se preferinta celui infatisat de reclamanta, caci provine de la adevaratul proprietar, in timp ce titlul apelantilor - parati provine de la un neproprietar, fapt stabilit prin sentinta civila nr.375/2003, ramasa irevocabila.
Buna-credinta nefiind creatoare de drept, nu poate conferi nici preferabilitate titlului apelantilor.
Cat priveste dovedirea dreptului de proprietate al autorului reclamantei asupra imobilului detinut de apelanti, s-a aratat ca acest aspect nu poate fi contestat, facandu-se trimitere la titlurile infatisate de reclamanta, si ca neefectuarea unei expertize pentru verificarea identitatii imobilului din acte cu cel existent in fapt nu este imputabila instantei, de vreme ce proba nu a fost ceruta de parti.
A fost gasit intemeiat exclusiv motivul de apel sustinut de paratul S.O. privitor la obligarea paratilor in solidar la plata cheltuielilor de judecata, motiv de apel in limitele caruia apelul sau a si fost admis, iar sentinta primei instante schimbata in mod corespunzator.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs toti apelantii - parati, recursuri ce au fost inregistrate sub acelasi numar de dosar pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In motivarea recursului declarat de recurentii S.S. si C.S., prin cea dintai critica, s-a sustinut nelegalitatea solutiei de respingere de catre instanta de apel a exceptiei autoritatii de lucru judecat.
In primul rand, s-a criticat nemotivarea respingerii exceptiei.
In al doilea rand, s-a afirmat ca exista autoritate de lucru judecat fata de imprejurarea ca prin actiunea inregistrata sub nr.12798/2002, reclamanta a investit Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu solutionarea unei cereri in constatarea nulitatii absolute a contractului lor de vanzare - cumparare si a uneia in revendicare. Prin sentinta civila nr.269572003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, actiunea a fost respinsa constatandu-se ca cererea de revendicare este inadmisibila, iar cererea de constatare a nulitatii este neintemeiata. Sentinta a devenit definitiva si irevocabila prin respingerea cailor de atac, iar reclamanta nici nu a criticat respingerea cererii in revendicare ca inadmisibila.
Intre acea actiune si cea de fata exista tripla identitate de parti, obiect si cauza, asa cum o cere art.1201 Cod civil.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a sustinut inadmisibilitatea actiunii in revendicare de fata, promovata dupa aparitia Legii nr.10/2001, dat fiind ca dreptul comun a fost inlocuit cu legea speciala care, fara a diminua accesul la justitie, perfectioneaza sistemul reparator.
Dupa aparitia Legii nr.10/2001, dispozitiile dreptului comun au ramas fara aplicare, iar reclamanta nu are alegerea intre calea dreptului comun si cea a Legii nr.10/2001, caci astfel, aceasta din urma ar ramane fara efecte si aplicare.
Recurentii invoca in sustinerea punctului lor de vedere jurisprudenta in acest sens a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si pozitia contradictorie a instantelor care au respins prima actiune in revendicare promovata de reclamanta chiar pe argumentul de inadmisibilitate dat de aparitia Legii nr.10/2001.
Cel de-al treilea motiv de recurs, critica solutia pe fond data cererii de chemare in judecata, aratandu-se ca instantele de fond au trecut cu usurinta peste titlul de proprietate - contractul de vanzare - cumparare - infatisat de recurenti, netinandu-se cont de calitatea lor de cumparatori de buna-credinta, care au cumparat apartamentul astazi revendicat, la o data la care titlul statului era cert si neafectat de cereri sau actiuni in anulare, cumpararea locuintei ocupata in calitate de chiriasi fiind permisa prin lege.
In aceste conditii, in mod gresit nu s-a dat preferinta titlului recurentilor, admitandu-se actiunea in revendicare in contra lor.
Cat priveste efectele bunei credinte in dreptul romanesc, ele sunt aratate prin dispozitiile a rt.1898 Cod civil.
La termenul din 23.10.2006, intimata - reclamanta a depus la dosar declaratia notariala autentificata sub nr.1009/5.05.2006 data de re curentul Sandu Octavian - prin care acesta si-a exprimat vointa de a-si retrage recursul formulat impotriva deciziei civile nr.54 A din dosarul nr.26555/2/2004 - si procesul - verbal de predare a apartamentului nr.3 catre reclamanta.
Prin decizia civila nr.8419/23.10.2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus trimiterea cauzei spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti, in virtutea prevederilor art.II alin.3 din Legea nr.219/2005 si ca urmare a precizarilor facute de reclamanta in sensul ca valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 5 miliarde lei.
Cauza a fost inregistrata sub acelasi numar de dosar pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la 14.11.2006.
Intimata nu a formulat intampinare, iar in recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Intrucat recurentul Sandu Octavian si-a manifestat intentia de a renunta la judecata recursului sau, prin declaratia autentificata data in fata notarului, in temeiul prevederilor art.246 Cod procedura civila, Curtea va lua act de renuntarea la judecata acestui recurs.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate de recurentii Soltuz, instanta apreciaza ca recursul acestor parti este nefondat.
Contrar sustinerilor acestor recurenti, instanta de apel a solutionat in mod corect exceptia pe care ei au invocat-o, privitoare la autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr.2695/2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti asupra cauzei de fata si, in plus, si-a argumentat in mod suficient de lamuritor dezlegarea data acesteia.
Daca si recurentii ar fi lecturat aceasta motivare, care se regaseste in considerentele hotararii pronuntate, ar fi putut constata ca instanta de apel nu a negat nici un moment existenta triplei identitati de parti, obiect si cauza intre cele doua pricini, ci a aratat ca sentinta civila nr.2695/2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti nu poate crea autoritate de lucru judecat atata timp cat prin aceasta nu s-a dat o dezlegare pe fond raporturilor de drept material supuse judecatii prin cererea in revendicare.
Astfel dupa cum s-a aratat de catre instanta de apel, si Curtea observa sa prin sentinta civila nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, cererea in revendicare promovata de intimata - reclamanta impotriva recurentilor - parati de astazi, a fost respinsa ca inadmisibila pentru argumentul dat de intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, care exclude de la aplicare dreptul comun, ca lege speciala care reglementeaza situatia particulara a imobilelor preluate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Or, pentru ca o hotarare judecatoreasca sa creeze autoritate de lucru judecat chiar fata de o cauza identica sub aspectul partilor, obiectului si cauzei cererii, trebuie ca ea sa cuprinda o dezlegare pe fond a raportului juridic litigios ce a fost dedus judecatii, caci rezolvarea pricinii prin retinerea oricarui incident de ordin procedural, cum ar fi chiar o exceptie de inadmisibilitate, nu impiedica promovarea unei noi actiuni similare.
Pentru aceste argumente, Curtea gaseste drept nefondat cei dintai motiv de recurs invocat.
Curtea nu poate subscrie nici opiniei recurentilor privitoare la inadmisibilitatea actiunii in revendicare in temeiul dreptului comun, ca urmare a regimului juridic special creat prin Legea nr.10/2001 si aplicabil tuturor imobilelor preluate abuziv de stat intrucat, pentru situatia concreta in care se afla intimata - reclamanta, al carei bun nu se mai regaseste in patrimoniul unei unitati detinatoare dintre cele enumerate de art.21 din Legea nr.10/2001 republicata, ca urmare a instrainarii lui catre chiriasi, acest act normativ nu prevede nici o cale directa de a actiona in procedura administrativa de solutionare a notificarilor in vederea restituirii bunului in natura.
In plus, astfel cum s-a demonstrat in cauza, prin sentinta civila nr.375/9.04.2003 a Tribunalului Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, reclamantei i s-a recunoscut, cu efect retroactiv, valabilitatea neintrerupta a dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, concomitent cu constatarea nevalabilitatii titlului cu care acesta era detinut de stat, astfel ca, avand "un bun", in sensul art.1 Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum intelesul acestui termen a fost conturat in jurisprudenta C.E.D.O., trebuie sa se recunoasca deopotriva accesul reclamantei la instrumentul specific de aparare a acestui bun, care este actiunea in revendicare.
Se are in vedere, de asemenea, si faptul ca, in jurisprudenta instantelor nationale, solutia de respingere ca inadmisibila a actiunii in revendicare a fost adoptata in acele cazuri in care desi bunul se afla in patrimoniul unei unitati detinatoare dintre cele enumerate de art.21 din Legea nr.10/2001 republicata, persoana interesata nu uza de caile procedurale reglementate special de acest act normativ in vederea obtinerii restituirii, desi avea deschisa calea acestora, ci uza de caile dreptului comun (respectiv, actiunea in revendicare).
In ceea ce priveste critica solutiei de fond a cauzei, Curtea retine ca nu se mai impune reanalizarea conditiilor concrete in care a avut loc incheierea contractului de vanzare - cumparare ce constituie titlul recurentilor - parati, intrucat s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca acestia au fost cumparatori de buna-credinta.
Astfel, sentinta civila nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, prin care s-a respins ca neintemeiat capatul de cerere formulat de reclamanta, privitor la constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare - cumparare incheiat de recurentii Soltuz, pentru retinerea calitatii lor de cumparatori de buna-credinta, a ramas definitiva si irevocabila prin respingerea succesiva a apelului si recursului promovate impotriva acesteia (respectiv, prin decizia nr.2180/30.10.2003 a Tribunalului Bucuresti si decizia nr.648/16.05.2005 a Curtii de Apel Bucuresti).
Curtea accepta ca, in acord cu jurisprudenta C.E.D.O. (vezi cauza Raicu contra Romaniei), in virtutea sentintei civile nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, care a recunoscut valabilitatea contractului de vanzare - cumparare nr.3007/29958/21.01.1997 incheiat de catre recurentii S. si Primaria Municipiului Bucuresti, este pertinenta concluzia in sensul ca acestia dispun de un bun.
Totusi, aceeasi Curte Europeana a Drepturilor Omului a spus, de asemenea, ca vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti de buna-credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv al unui drept al altuia, combinata cu lipsa totala a despagubirii, constituie o privatiune contrara art.1 al Protocolului 1 (cauza Strain contra Romaniei).
Prin urmare, in concursul dintre reclamanta si paratii S., Curtea observa ca cea dintai se afla in posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, facand dovada transmisiunilor succesive, titlu ce i-a fost reconfirmat acesteia cu efect retroactiv si in mod nerevocabil prin sentinta civila nr.375/9.04.2003 a Tribunalului Bucuresti, prin care s-a recunoscut nevalabilitatea preluarii imobilului de catre stat, si implicit, existenta valabila si neintrerupta a bunului in patrimoniul sau.
Totodata, demersurile sale actuale de recuperare a bunului in materialitatea sa sunt consecinta directa a incalcarii dreptului sau de proprietate, prin preluarea abuziva realizata de stat, si in acelasi timp, a lipsei oricarei reparari, sub orice forma, a prejudiciului suferit de reclamanta, care sa puna capat acestei incalcari.
In acelasi timp, recurentii - parati, detinatori si ei ai unui titlu asupra apartamentului nr.1 de la parterul imobilului, recunoscut va valabil printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, dispun la randul lor de un "bun", insa, dupa cum corect au apreciat instantele de fond, viciul care afecteaza titlul autorului lor - statul - radiaza implicit si in privinta propriului titlu, fapt de natura sa impiedice recunoasterea preferabilitatii titlului lor in concurs cu cel al intimatei - reclamante, mai bine caracterizat.
In alte cuvinte, intrucat ambele parti litigante detin un titlu de proprietate recunoscut va valabil prin hotarari judecatoresti irevocabile si au un "bun", in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conflictul dintre ele Curtea va recunoaste, intocmai cum au facut-o si instantele de fond, preferabilitatea titlului infatisat de reclamanta, ca fiind cel originar si mai bine caracterizat, provenind de la proprietarul initial, care obtinuse bunul in conditii de perfecta legalitate, necontestat si anterior rechizitionarii si nationalizarii sale.
Cat priveste buna-credinta a recurentilor - parati de care acestia se prevaleaza, Curtea constata ca in cauza nu sunt intrunite conditiile art.1895 Cod civil (in privinta termenului posesiunii, calculat prin raportare la momentul introducerii cererii de chemare in judecata) pentru ca, in virtutea acesteia, ei sa poata opune intimatei - reclamante castigarea proprietatii prin uzucapiune. Datele concrete ale cauzei, decurgand din existenta unei hotarari de reconfirmare si recunoastere a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat, impiedica a se avea in vedere, in buna-credinta cu care recurentii au actionat in momentul cumpararii apartamentului lor, si a unui criteriu de preferabilitate a titlului acestora, in judecarea cererii in revendicare.
Pentru toate aceste considerente, si apreciind ca legala decizia recurata, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat de recurentii - parati S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentii - parati S.C.-S. si S.S., impotriva deciziei civile nr.54 A din 31.01.2006, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca, in contradictoriu cu intimata - reclamanta C.I..
Ia act de renuntarea recurentului S.O. la judecarea recursului pe care l-a formulat impotriva deciziei civile nr.54 A din 31.01.2006, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca.
DECIZIA CIVILA NR.62
SEDINTA PUBLICA DIN 18.01.2007
Asupra recursurilor civile de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila 654 din 5.07.2004 pronuntata in dosarul nr.247/2004, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei C.I.; a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.O.; a admis actiunea formulata de reclamanta C.I., in contradictoriu cu paratii S.O., S.C.S. si S.S.; a obligat paratul S.O. sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie apartamentul nr.3 situat in imobilul din str.P.B.I. nr.40, sector 1, Bucuresti; a obligat paratii S. sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentul nr.1 situat in Bucuresti, str.P.B.I. nr.40, sector 1, reclamantei; a obligat paratii, in solidar, la plata sumei de 45.195.000 lei catre reclamanta, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Bucuresti a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept.
Reclamanta C.I. a chemat in judecata pe paratii S.O., S.C.S. si S.S., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligati sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentele nr.3 si respectiv nr.1 din imobilul situat in Bucuresti, str.P.B.I. nr.40, sector 1.
S-a constatat ca imobilul revendicat a fost dobandit de autorul reclamantei prin contractele de vanzare - cumparare autentificate sub numerele 42876/1939 si 31800/1940 de Tribunalul Ilfov - in privinta terenului in suprafata de 367,65 mp. - si a autorizatiei de constructie nr.34/J 11/25.05.1940 - in privinta constructiei formata din subsol, demisol, parter si doua etaje. Imobilul a fost preluat de stat prin nationalizare, in temeiul Decretului nr.92/1950, iar paratii au dobandit parti din acesta, prin incheierea de contracte de vanzare - cumparare in temeiul Legii nr.112/1995, respectiv pentru apartamentul nr.1 de la parter, paratii S. si pentru apartamentul nr.3, paratul S.O..
S-a retinut, pe baza informatiilor comunicate de Primaria Municipiului Bucuresti, ca imobilul care astazi figureaza pe str.P.B.I. a purtat in trecut denumirea de str.W.P.J. si pentru acest motiv a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei. Intrucat din petitul actiunii se intelege ca revendicarea apartamentului nr.1 s-a cerut de catre reclamanta de la paratii S., exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.O. pe acest capat de cerere este neintemeiata.
Luandu-se in considerare si aspectul ca anterior, prin sentinta civila nr.375/2003 a Tribunalului Bucuresti, se constatase ca imobilul in litigiu a trecut in proprietatea statului fara titlu valabil, precum si valabilitatea neintrerupta a titlului autorului reclamantei, in compararea titlurilor de proprietate infatisate de parti, s-a dat preferinta celui detinut de reclamanta, care a facut dovada dreptului sau de proprietate pe scara transmitatorilor succesivi, in timp ce titlul paratilor provine de la un neproprietar.
S-a mai aratat ca buna credinta a cumparatorilor la momentul incheierii contractelor lor nu prezinta relevanta in cadrul actiunii in revendicare.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel toti paratii.
Prin decizia civila nr.54 A/31.01.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca in dosarul nr.26555/2/2004, a fost respinsa ca neintemeiata exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de apelantii S.S. si C.S., a fost respins ca nefondat apelul declarat de acesti parati, a fost admis apelul declarat de apelantul - parat S.O., s-a schimbat in parte sentinta atacata, in sensul inlaturarii obligatiei stabilita in solidar in sarcina paratilor de plata a cheltuielilor de judecata, urmand ca acestia sa fie obligati la suportarea cheltuielilor de judecata in parti egale, de cate 22.597.500 lei fiecare.
Restul dispozitiilor sentintei a fost mentinut si s-a luat act ca intimata - reclamanta nu a cerut cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a decide in acest sens, instanta de apel a apreciat ca sentinta civila nr.2695/16.04.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin care a fost solutionata cea dintai actiune in revendicare promovata de reclamanta impotriva paratilor S. nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii de fata intrucat, desi identitatea de parti, obiect si cauza se verifica, in solutionarea acelei actiuni, instanta nu a evocat fondul ci a hotarat respingerea sa ca inadmisibila in raport de dispozitiile Legii nr.10/2001.
Cercetand apelurile declarate, s-a stabilit ca actiunea in revendicare prin comparare de titluri nu este inadmisibila intrucat Legea nr.10/2001 nu a declarat inadmisibile astfel de actiuni.
S-a aratat ca, in disputa aflandu-se titlurile de proprietate asupra aceluiasi bun pe care partile le detin, in mod corect s-a procedat la compararea acestora, dandu-se preferinta celui infatisat de reclamanta, caci provine de la adevaratul proprietar, in timp ce titlul apelantilor - parati provine de la un neproprietar, fapt stabilit prin sentinta civila nr.375/2003, ramasa irevocabila.
Buna-credinta nefiind creatoare de drept, nu poate conferi nici preferabilitate titlului apelantilor.
Cat priveste dovedirea dreptului de proprietate al autorului reclamantei asupra imobilului detinut de apelanti, s-a aratat ca acest aspect nu poate fi contestat, facandu-se trimitere la titlurile infatisate de reclamanta, si ca neefectuarea unei expertize pentru verificarea identitatii imobilului din acte cu cel existent in fapt nu este imputabila instantei, de vreme ce proba nu a fost ceruta de parti.
A fost gasit intemeiat exclusiv motivul de apel sustinut de paratul S.O. privitor la obligarea paratilor in solidar la plata cheltuielilor de judecata, motiv de apel in limitele caruia apelul sau a si fost admis, iar sentinta primei instante schimbata in mod corespunzator.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs toti apelantii - parati, recursuri ce au fost inregistrate sub acelasi numar de dosar pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In motivarea recursului declarat de recurentii S.S. si C.S., prin cea dintai critica, s-a sustinut nelegalitatea solutiei de respingere de catre instanta de apel a exceptiei autoritatii de lucru judecat.
In primul rand, s-a criticat nemotivarea respingerii exceptiei.
In al doilea rand, s-a afirmat ca exista autoritate de lucru judecat fata de imprejurarea ca prin actiunea inregistrata sub nr.12798/2002, reclamanta a investit Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu solutionarea unei cereri in constatarea nulitatii absolute a contractului lor de vanzare - cumparare si a uneia in revendicare. Prin sentinta civila nr.269572003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, actiunea a fost respinsa constatandu-se ca cererea de revendicare este inadmisibila, iar cererea de constatare a nulitatii este neintemeiata. Sentinta a devenit definitiva si irevocabila prin respingerea cailor de atac, iar reclamanta nici nu a criticat respingerea cererii in revendicare ca inadmisibila.
Intre acea actiune si cea de fata exista tripla identitate de parti, obiect si cauza, asa cum o cere art.1201 Cod civil.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a sustinut inadmisibilitatea actiunii in revendicare de fata, promovata dupa aparitia Legii nr.10/2001, dat fiind ca dreptul comun a fost inlocuit cu legea speciala care, fara a diminua accesul la justitie, perfectioneaza sistemul reparator.
Dupa aparitia Legii nr.10/2001, dispozitiile dreptului comun au ramas fara aplicare, iar reclamanta nu are alegerea intre calea dreptului comun si cea a Legii nr.10/2001, caci astfel, aceasta din urma ar ramane fara efecte si aplicare.
Recurentii invoca in sustinerea punctului lor de vedere jurisprudenta in acest sens a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si pozitia contradictorie a instantelor care au respins prima actiune in revendicare promovata de reclamanta chiar pe argumentul de inadmisibilitate dat de aparitia Legii nr.10/2001.
Cel de-al treilea motiv de recurs, critica solutia pe fond data cererii de chemare in judecata, aratandu-se ca instantele de fond au trecut cu usurinta peste titlul de proprietate - contractul de vanzare - cumparare - infatisat de recurenti, netinandu-se cont de calitatea lor de cumparatori de buna-credinta, care au cumparat apartamentul astazi revendicat, la o data la care titlul statului era cert si neafectat de cereri sau actiuni in anulare, cumpararea locuintei ocupata in calitate de chiriasi fiind permisa prin lege.
In aceste conditii, in mod gresit nu s-a dat preferinta titlului recurentilor, admitandu-se actiunea in revendicare in contra lor.
Cat priveste efectele bunei credinte in dreptul romanesc, ele sunt aratate prin dispozitiile a rt.1898 Cod civil.
La termenul din 23.10.2006, intimata - reclamanta a depus la dosar declaratia notariala autentificata sub nr.1009/5.05.2006 data de re curentul Sandu Octavian - prin care acesta si-a exprimat vointa de a-si retrage recursul formulat impotriva deciziei civile nr.54 A din dosarul nr.26555/2/2004 - si procesul - verbal de predare a apartamentului nr.3 catre reclamanta.
Prin decizia civila nr.8419/23.10.2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus trimiterea cauzei spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti, in virtutea prevederilor art.II alin.3 din Legea nr.219/2005 si ca urmare a precizarilor facute de reclamanta in sensul ca valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 5 miliarde lei.
Cauza a fost inregistrata sub acelasi numar de dosar pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la 14.11.2006.
Intimata nu a formulat intampinare, iar in recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Intrucat recurentul Sandu Octavian si-a manifestat intentia de a renunta la judecata recursului sau, prin declaratia autentificata data in fata notarului, in temeiul prevederilor art.246 Cod procedura civila, Curtea va lua act de renuntarea la judecata acestui recurs.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate de recurentii Soltuz, instanta apreciaza ca recursul acestor parti este nefondat.
Contrar sustinerilor acestor recurenti, instanta de apel a solutionat in mod corect exceptia pe care ei au invocat-o, privitoare la autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr.2695/2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti asupra cauzei de fata si, in plus, si-a argumentat in mod suficient de lamuritor dezlegarea data acesteia.
Daca si recurentii ar fi lecturat aceasta motivare, care se regaseste in considerentele hotararii pronuntate, ar fi putut constata ca instanta de apel nu a negat nici un moment existenta triplei identitati de parti, obiect si cauza intre cele doua pricini, ci a aratat ca sentinta civila nr.2695/2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti nu poate crea autoritate de lucru judecat atata timp cat prin aceasta nu s-a dat o dezlegare pe fond raporturilor de drept material supuse judecatii prin cererea in revendicare.
Astfel dupa cum s-a aratat de catre instanta de apel, si Curtea observa sa prin sentinta civila nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, cererea in revendicare promovata de intimata - reclamanta impotriva recurentilor - parati de astazi, a fost respinsa ca inadmisibila pentru argumentul dat de intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, care exclude de la aplicare dreptul comun, ca lege speciala care reglementeaza situatia particulara a imobilelor preluate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Or, pentru ca o hotarare judecatoreasca sa creeze autoritate de lucru judecat chiar fata de o cauza identica sub aspectul partilor, obiectului si cauzei cererii, trebuie ca ea sa cuprinda o dezlegare pe fond a raportului juridic litigios ce a fost dedus judecatii, caci rezolvarea pricinii prin retinerea oricarui incident de ordin procedural, cum ar fi chiar o exceptie de inadmisibilitate, nu impiedica promovarea unei noi actiuni similare.
Pentru aceste argumente, Curtea gaseste drept nefondat cei dintai motiv de recurs invocat.
Curtea nu poate subscrie nici opiniei recurentilor privitoare la inadmisibilitatea actiunii in revendicare in temeiul dreptului comun, ca urmare a regimului juridic special creat prin Legea nr.10/2001 si aplicabil tuturor imobilelor preluate abuziv de stat intrucat, pentru situatia concreta in care se afla intimata - reclamanta, al carei bun nu se mai regaseste in patrimoniul unei unitati detinatoare dintre cele enumerate de art.21 din Legea nr.10/2001 republicata, ca urmare a instrainarii lui catre chiriasi, acest act normativ nu prevede nici o cale directa de a actiona in procedura administrativa de solutionare a notificarilor in vederea restituirii bunului in natura.
In plus, astfel cum s-a demonstrat in cauza, prin sentinta civila nr.375/9.04.2003 a Tribunalului Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, reclamantei i s-a recunoscut, cu efect retroactiv, valabilitatea neintrerupta a dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, concomitent cu constatarea nevalabilitatii titlului cu care acesta era detinut de stat, astfel ca, avand "un bun", in sensul art.1 Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum intelesul acestui termen a fost conturat in jurisprudenta C.E.D.O., trebuie sa se recunoasca deopotriva accesul reclamantei la instrumentul specific de aparare a acestui bun, care este actiunea in revendicare.
Se are in vedere, de asemenea, si faptul ca, in jurisprudenta instantelor nationale, solutia de respingere ca inadmisibila a actiunii in revendicare a fost adoptata in acele cazuri in care desi bunul se afla in patrimoniul unei unitati detinatoare dintre cele enumerate de art.21 din Legea nr.10/2001 republicata, persoana interesata nu uza de caile procedurale reglementate special de acest act normativ in vederea obtinerii restituirii, desi avea deschisa calea acestora, ci uza de caile dreptului comun (respectiv, actiunea in revendicare).
In ceea ce priveste critica solutiei de fond a cauzei, Curtea retine ca nu se mai impune reanalizarea conditiilor concrete in care a avut loc incheierea contractului de vanzare - cumparare ce constituie titlul recurentilor - parati, intrucat s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca acestia au fost cumparatori de buna-credinta.
Astfel, sentinta civila nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, prin care s-a respins ca neintemeiat capatul de cerere formulat de reclamanta, privitor la constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare - cumparare incheiat de recurentii Soltuz, pentru retinerea calitatii lor de cumparatori de buna-credinta, a ramas definitiva si irevocabila prin respingerea succesiva a apelului si recursului promovate impotriva acesteia (respectiv, prin decizia nr.2180/30.10.2003 a Tribunalului Bucuresti si decizia nr.648/16.05.2005 a Curtii de Apel Bucuresti).
Curtea accepta ca, in acord cu jurisprudenta C.E.D.O. (vezi cauza Raicu contra Romaniei), in virtutea sentintei civile nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, care a recunoscut valabilitatea contractului de vanzare - cumparare nr.3007/29958/21.01.1997 incheiat de catre recurentii S. si Primaria Municipiului Bucuresti, este pertinenta concluzia in sensul ca acestia dispun de un bun.
Totusi, aceeasi Curte Europeana a Drepturilor Omului a spus, de asemenea, ca vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti de buna-credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv al unui drept al altuia, combinata cu lipsa totala a despagubirii, constituie o privatiune contrara art.1 al Protocolului 1 (cauza Strain contra Romaniei).
Prin urmare, in concursul dintre reclamanta si paratii S., Curtea observa ca cea dintai se afla in posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, facand dovada transmisiunilor succesive, titlu ce i-a fost reconfirmat acesteia cu efect retroactiv si in mod nerevocabil prin sentinta civila nr.375/9.04.2003 a Tribunalului Bucuresti, prin care s-a recunoscut nevalabilitatea preluarii imobilului de catre stat, si implicit, existenta valabila si neintrerupta a bunului in patrimoniul sau.
Totodata, demersurile sale actuale de recuperare a bunului in materialitatea sa sunt consecinta directa a incalcarii dreptului sau de proprietate, prin preluarea abuziva realizata de stat, si in acelasi timp, a lipsei oricarei reparari, sub orice forma, a prejudiciului suferit de reclamanta, care sa puna capat acestei incalcari.
In acelasi timp, recurentii - parati, detinatori si ei ai unui titlu asupra apartamentului nr.1 de la parterul imobilului, recunoscut va valabil printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, dispun la randul lor de un "bun", insa, dupa cum corect au apreciat instantele de fond, viciul care afecteaza titlul autorului lor - statul - radiaza implicit si in privinta propriului titlu, fapt de natura sa impiedice recunoasterea preferabilitatii titlului lor in concurs cu cel al intimatei - reclamante, mai bine caracterizat.
In alte cuvinte, intrucat ambele parti litigante detin un titlu de proprietate recunoscut va valabil prin hotarari judecatoresti irevocabile si au un "bun", in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conflictul dintre ele Curtea va recunoaste, intocmai cum au facut-o si instantele de fond, preferabilitatea titlului infatisat de reclamanta, ca fiind cel originar si mai bine caracterizat, provenind de la proprietarul initial, care obtinuse bunul in conditii de perfecta legalitate, necontestat si anterior rechizitionarii si nationalizarii sale.
Cat priveste buna-credinta a recurentilor - parati de care acestia se prevaleaza, Curtea constata ca in cauza nu sunt intrunite conditiile art.1895 Cod civil (in privinta termenului posesiunii, calculat prin raportare la momentul introducerii cererii de chemare in judecata) pentru ca, in virtutea acesteia, ei sa poata opune intimatei - reclamante castigarea proprietatii prin uzucapiune. Datele concrete ale cauzei, decurgand din existenta unei hotarari de reconfirmare si recunoastere a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat, impiedica a se avea in vedere, in buna-credinta cu care recurentii au actionat in momentul cumpararii apartamentului lor, si a unui criteriu de preferabilitate a titlului acestora, in judecarea cererii in revendicare.
Pentru toate aceste considerente, si apreciind ca legala decizia recurata, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat de recurentii - parati S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentii - parati S.C.-S. si S.S., impotriva deciziei civile nr.54 A din 31.01.2006, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca, in contradictoriu cu intimata - reclamanta C.I..
Ia act de renuntarea recurentului S.O. la judecarea recursului pe care l-a formulat impotriva deciziei civile nr.54 A din 31.01.2006, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca.
-
dibmar
Hotararea Raicu impotriva Romaniei
La data de 19 octombrie 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat o hotarare de condamnare in cauza Raicu Alexandrina impotriva Romaniei, constatand incalcarea articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care garanteaza respectarea dreptului de proprietate.
La data de 4 august 2003, Raicu Alexandrina a introdus cerere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, invocand incalcarea articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Reclamanta a aratat ca a cumparat, in baza legii 112/1995 un imobil de la Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Ulterior, a fost admisa actiunea in revendicarea respectivului imobil introdusa de fostii proprietari. Acestia au introdus ulterior o actiune in anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti cu reclamanta. Aceasta actiune a fost admisa in fata primei instante si in fata instantei de apel, insa in recurs reclamanta a avut castig de cauza, instanta retinand ca acesta a fost de buna-credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare cu statul. Aceasta decizie din recurs a fost insa casata in urma introducerii unui recurs in anulare de catre Procurorul General.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca articolul 6(1) din la Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost incalcat, prin introducerea recursului in anulare si casarea de catre Curtea Suprema de Justitie a unei hotarari definitive si irevocabile. In acest sens, Curtea a amintit jurisprudenta pertinenta in materie, facand referire la cauzele Brumarescu si SC Masiniexportimport S.A.
Sub aspectul articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a considerat ca dreptul de proprietate al reclamantei a fost incalcat prin faptul ca, prin decizia Curtii Supreme de Justitie, reclamanta a fost privata de bunul sau, recunoscut prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. In plus, reclamanta nu a beneficiat de o despagubire adecvata.
CEDO a obligat statul roman, cu titlu principal, la restituirea in natura a bunului, iar in cazul in care aceasta restituire este imposibila, statul a fost obligat sa ii acorde reclamantei suma de 35.000 EURO cu titlu de daune materiale.
Precizam ca si fostii proprietari ai imobilului s-au adresat Curtii Europene cu o plangere in care au invocat incalcarea articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care a fost comunicata Guvernului roman in mai 2006.
In plus, statul roman a fost obligat sa ii acorde reclamantei suma de 2000 EURO, cu titlu de prejudiciu moral si suma de100 EURO cu titlu de cheltuieli de judecata.
Ministerul Afacerilor Externe - 19.10.2006
La data de 19 octombrie 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat o hotarare de condamnare in cauza Raicu Alexandrina impotriva Romaniei, constatand incalcarea articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care garanteaza respectarea dreptului de proprietate.
La data de 4 august 2003, Raicu Alexandrina a introdus cerere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, invocand incalcarea articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Reclamanta a aratat ca a cumparat, in baza legii 112/1995 un imobil de la Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Ulterior, a fost admisa actiunea in revendicarea respectivului imobil introdusa de fostii proprietari. Acestia au introdus ulterior o actiune in anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti cu reclamanta. Aceasta actiune a fost admisa in fata primei instante si in fata instantei de apel, insa in recurs reclamanta a avut castig de cauza, instanta retinand ca acesta a fost de buna-credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare cu statul. Aceasta decizie din recurs a fost insa casata in urma introducerii unui recurs in anulare de catre Procurorul General.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca articolul 6(1) din la Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost incalcat, prin introducerea recursului in anulare si casarea de catre Curtea Suprema de Justitie a unei hotarari definitive si irevocabile. In acest sens, Curtea a amintit jurisprudenta pertinenta in materie, facand referire la cauzele Brumarescu si SC Masiniexportimport S.A.
Sub aspectul articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a considerat ca dreptul de proprietate al reclamantei a fost incalcat prin faptul ca, prin decizia Curtii Supreme de Justitie, reclamanta a fost privata de bunul sau, recunoscut prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. In plus, reclamanta nu a beneficiat de o despagubire adecvata.
CEDO a obligat statul roman, cu titlu principal, la restituirea in natura a bunului, iar in cazul in care aceasta restituire este imposibila, statul a fost obligat sa ii acorde reclamantei suma de 35.000 EURO cu titlu de daune materiale.
Precizam ca si fostii proprietari ai imobilului s-au adresat Curtii Europene cu o plangere in care au invocat incalcarea articolului 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care a fost comunicata Guvernului roman in mai 2006.
In plus, statul roman a fost obligat sa ii acorde reclamantei suma de 2000 EURO, cu titlu de prejudiciu moral si suma de100 EURO cu titlu de cheltuieli de judecata.
Ministerul Afacerilor Externe - 19.10.2006
-
norocel
-
lauraflorina29
Re: Raicu impotriva Romaniei
Buna ziua,Norocel wrote:Am vazut ca unul dintre candidatii audiati pentru ICCJ a spus ca in cauza Raicu impotriva Romaniei, Curtea ar fi acordat preferinta titlului chiriasului.
Eu am citit hotararea dar nu am aceeasi parere.
Hotararea poate fi citita aici:
http://www.csm-just.ro/csm/index.php?cmd=9503
....daca este interesat cineva de o discutie pe tema asta.
Ma intereseaza numele avocatului care a reprezentat-o pe Dna Raicu in acest caz. Am o situatie asemanatoare. Multumesc.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 31 guests