Unul dintre colegii mei a venit cu urmatoarea speta:
B vrea sa cumpere un inel. Se duce la piata la taraba lui A. B se intelege cu A sa cumpere un inel dar ii explica lui A ca trebuie sa se duca acasa sa aduca banii, luand totodata si inelul. B PE DRUM SE RAZGANDESTE SI nu se mai intoarce cu banii. Ce infractiune a comis B: a) nicio infractiune b) abuz de incredere c) inselaciune d)furt
B vrea sa cumpere un inel. Se duce la piata la taraba lui A. B se intelege cu A sa cumpere un inel dar ii explica lui A ca trebuie sa se duca acasa sa aduca banii, luand totodata si inelul. B nu se mai intoarce cu banii. Ce infractiune a comis B: a) nicio infractiune b) abuz de incredere c) inselaciune d)furt
De aici, solutiile sunt impartite. Un coleg spune ca nu ar fi intrunite conditiile unei infractiuni, fiind de fapt vorba de un contract de vanzare-cumparare nescris, in care partile s-au inteles, bunul a fost remis, iar plata pretului urmeza sa se faca, astfel incat B are calitatea de debitor, singura cale de recuperare a pretului fiind o actiune civila.
Rezumandu-ne strict la continutul spetei, care ar fi parerea voastra?
Va mai dau inca o varianta a spetei, sa imi spuneti daca, din punctul vostru de vedere, in aceasta noua forma, solutia ar fi alta:
B vrea sa cumpere un inel. Se duce la piata la taraba lui A. B se intelege cu A sa cumpere un inel dar ii explica lui A ca trebuie sa se duca acasa sa aduca banii, luand totodata si inelul. B nu se mai intoarce cu banii. Ce infractiune a comis B: a) nicio infractiune b) abuz de incredere c) inselaciune d)furt
Va multumesc si va doresc la toti o primavara frumoasa, iar doamnelor si domnisoarelor multe flori!
O speta stranie! E sau nu infractiune???
Daca se face dovada detinerii inelului de catre A cu acte de provenienta, precum si martori care sustin faptul ca respectivul inel este al lui, se poate incadra la art. 213 C.pen.
Daca nu poate dovedi nimic, ci numai sustineri verbale, atunci nu avem infractiune, posesorul se bucura de proprietatea inelului conform 1846 si urm.C.civ.
Daca nu poate dovedi nimic, ci numai sustineri verbale, atunci nu avem infractiune, posesorul se bucura de proprietatea inelului conform 1846 si urm.C.civ.
Art. 1295 C. civ. - proprietatea se transmite in momentul in care partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat.
Plata pretului este o obligatie civila; nerespectarea ei atrage raspunderea civila.
A se vedea Valerian Cioclei - Distinctia intre infractiunile de furt, abuz de incredere si inselaciune in cauze din practica judiciara comentata, in Curierul Judiciar nr. 3/2005, pp. 32-35
Plata pretului este o obligatie civila; nerespectarea ei atrage raspunderea civila.
A se vedea Valerian Cioclei - Distinctia intre infractiunile de furt, abuz de incredere si inselaciune in cauze din practica judiciara comentata, in Curierul Judiciar nr. 3/2005, pp. 32-35
Intradevar, este o obligatie plata pretului la care cumparatorul nu s-a opus. El a obtinut acordul proprietarului de a pleca cu inelul, pentru ca la intoarcere sa-i dea banii pretinsi. Buna credinta exista, proprietarul nu are obiectiuni, in concluzie ramane ca un fraier asteptand cumparatorul cu banii.
Speta e interesanta, dar niste detalii, chiar teoretice, ar fi fost utile.
Oricum cred ca raspunsul trebuie nuantat in functie de situatie.
Daca in prima situatie prezentata B se razgandeste, inseamna ca, initial, avea intentia sa cumpere inelul, sens in care a si ajuns la o intelegere cu proprietarul. Deci la momentul realizarii acordului de vointe, B era de buna credinta, rezulta ca fapta sa nu intra in sfera penalului.
In cea de-a doua situatie, nu se mai face nici o referire la razgandire, de unde se poate trage concluzia ca la momentul incheierii intelegerii de vanzare, B - de fapt - nu avea intentia sa revina cu banii. Ca atare, se poate discuta de existenta infractiunii de inselaciune, intrucat lui A i s-a prezentat ca adevarata o fapta mincinoasa. Fapta nu este furt, intrucat A s-a desesizat in mod voluntar de inel si nu intruneste nici elementele constitutive ale abuzului de incredere, argumentele fiind multiple.
Pe de alta parte, vinovatia trebuie dovedita, nu se prezuma. Faptul ca in a doua ipoteza nu se face trimitere la razgandire, nu inseamna in mod necesar ca B nu s-a razgandit. Totusi, intrucat intre cele doua ipoteze singura diferenta este cea legata de imprejurarea razgandirii lui B, tind sa cred ca aceasta este cheia spetei.
P.S. Eu am presupus ca, pe langa faptul ca B nu s-a intors cu banii, nu s-a intors nici cu inelul.
Oricum cred ca raspunsul trebuie nuantat in functie de situatie.
Daca in prima situatie prezentata B se razgandeste, inseamna ca, initial, avea intentia sa cumpere inelul, sens in care a si ajuns la o intelegere cu proprietarul. Deci la momentul realizarii acordului de vointe, B era de buna credinta, rezulta ca fapta sa nu intra in sfera penalului.
In cea de-a doua situatie, nu se mai face nici o referire la razgandire, de unde se poate trage concluzia ca la momentul incheierii intelegerii de vanzare, B - de fapt - nu avea intentia sa revina cu banii. Ca atare, se poate discuta de existenta infractiunii de inselaciune, intrucat lui A i s-a prezentat ca adevarata o fapta mincinoasa. Fapta nu este furt, intrucat A s-a desesizat in mod voluntar de inel si nu intruneste nici elementele constitutive ale abuzului de incredere, argumentele fiind multiple.
Pe de alta parte, vinovatia trebuie dovedita, nu se prezuma. Faptul ca in a doua ipoteza nu se face trimitere la razgandire, nu inseamna in mod necesar ca B nu s-a razgandit. Totusi, intrucat intre cele doua ipoteze singura diferenta este cea legata de imprejurarea razgandirii lui B, tind sa cred ca aceasta este cheia spetei.
P.S. Eu am presupus ca, pe langa faptul ca B nu s-a intors cu banii, nu s-a intors nici cu inelul.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 10 guests