Ma poate ajuta cineva cu textul legii 656/2002, pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, cu modificarile la zi?
Multumesc anticipat!
Legea 656/2002- prevenirea si sanctionarea spalarii banilor
LEGE nr.656 din 7 decembrie 2002
pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor
Textul actului publicat in M.Of. nr. 904/12 dec. 2002
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - Prezenta lege instituie masuri de prevenire si combatere a spalarii banilor.
Art. 2. - In sensul prezentei legi:
a) prin spalarea banilor se intelege infractiunea prevazuta la art. 23;
b) prin bunuri se intelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum si actele juridice sau documentele care atesta un titlu ori un drept cu privire la acestea;
c) prin tranzactie suspecta se intelege operatiunea care, prin natura ei si caracterul neobisnuit in raport cu activitatile clientului, trezeste suspiciunea de spalare a banilor.
CAPITOLUL II
Proceduri de identificare a clientilor si de prelucrare a
informatiilor referitoare la spalarea banilor
Art. 3. - (1) De indata ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele fizice prevazute la art. 8 are suspiciuni ca o operatiune ce urmeaza sa fie efectuata are ca scop spalarea banilor, va informa persoana desemnata conform art. 14. alin. (1), care va sesiza imediat Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, denumit in continuare Oficiul. Acesta va confirma primirea sesizarii.
(2) Daca Oficiul considera necesar, poate dispune, motivat, suspendarea efectuarii operatiunii pe o perioada de 48 de ore.
(3) Daca Oficiul considera ca perioada de 48 de ore nu este suficienta, poate solicita, motivat, inainte de expirarea acestui termen, Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie prelungirea suspendarii efectuarii operatiunii cu cel mult 3 zile lucratoare. Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie poate autoriza o singura data prelungirea solicitata sau, dupa caz, poate dispune incetarea suspendarii operatiunii.
(4) Oficiul trebuie sa comunice persoanelor prevazute la art. 8, in termen de 24 de ore, decizia de suspendare a efectuarii operatiunii ori, dupa caz, masura prelungirii acesteia, dispusa de Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
(5) Daca Oficiul nu a facut comunicarea in termenul prevazut la alin. (4), persoanele la care se refera art. 8 vor putea efectua operatiunea.
(6) Persoanele prevazute la art. 8 ori persoanele desemnate conform art. 14 alin. (1) vor raporta Oficiului, in cel mult 24 de ore, efectuarea operatiunilor cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai multe operatiuni legate intre ele.
(7) Prevederile alin. (6) se aplica si transferurilor externe in si din conturi pentru sume a caror limita minima este echivalentul in lei a 10.000 euro.
(8) Se excepteaza de la raportarea catre Oficiu urmatoarele categorii de operatiuni derulate prin trezoreria statului: eliberari de sume in numerar privind drepturi salariale, platile efectuate de catre institutiile publice, incasarile de impozite, taxe, contributii si orice alte venituri bugetare de la persoane fizice si juridice, inclusiv sumele in numerar depuse de catre institutiile publice, precum si operatiunile prevazute la alin. (7).
(9) Forma si continutul raportului pentru operatiunile prevazute la alin. (1), (6) si (7) vor fi stabilite prin decizie a plenului Oficiului, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 4. - Persoanele prevazute la art. 8, care au cunostinta ca o operatiune ce urmeaza sa fie efectuata are ca scop spalarea banilor, pot sa efectueze operatiunea fara informarea prealabila a Oficiului, daca tranzactia se impune a fi efectuata imediat sau daca neefectuarea ei ar zadarnici eforturile de urmarire a beneficiarilor tranzactiei suspecte. Aceste persoane sunt obligate insa sa informeze Oficiul de indata, dar nu mai tarziu de 24 de ore, despre tranzactia efectuata, precizand si motivul pentru care nu au facut informarea, potrivit art. 3.
Art. 5. - (1) Oficiul poate cere persoanelor mentionate la art. 8, precum si institutiilor competente datele si informatiile necesare indeplinirii atributiilor stabilite de lege. Informatiile in legatura cu sesizarile primite potrivit art. 3 si 4 au caracter confidential.
(2) Persoanele prevazute la art. 8 vor transmite Oficiului datele si informatiile solicitate, in termen de 30 de zile de la data primirii cererii.
(3) Secretul profesional la care sunt tinute persoanele prevazute la art. 8 nu este opozabil Oficiului.
(4) Oficiul poate face schimb de informatii, in baza reciprocitatii, cu institutii straine care au functii asemanatoare si care au obligatia pastrarii secretului in conditii similare, daca asemenea comunicari sunt facute in scopul prevenirii si combaterii spalarii banilor.
Art. 6. - (1) Oficiul va proceda la analizarea si prelucrarea informatiilor, iar atunci cand se constata existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor, informatiile vor fi transmise de indata procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
(2) Daca in urma analizarii si prelucrarii informatiilor primite de Oficiu nu se constata existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor, Oficiul pastreaza informatiile in evidenta.
(3) Daca informatiile prevazute la alin. (2) nu sunt completate timp de 5 ani, ele se claseaza in cadrul Oficiului.
(4) Dupa primirea sesizarilor, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie poate solicita motivat Oficiului completarea acestora, daca apreciaza ca informatiile sunt insuficiente.
(5) Oficiul are obligatia de a pune la dispozitie Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie sau, dupa caz, Parchetului National Anticoruptie, la solicitarea acestora, datele si informatiile pe care le-a obtinut potrivit dispozitiilor prezentei legi.
(6) Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie va comunica trimestrial, la cererea Oficiului, stadiul de rezolvare a sesizarilor transmise.
Art. 7. - Transmiterea cu buna-credinta de informatii, in conformitate cu prevederile art. 3-5, de catre persoanele prevazute la art. 8 sau de catre persoanele desemnate potrivit art. 14 alin. (1) nu poate atrage raspunderea disciplinara, civila sau penala a acestora.
Art. 8. - Intra sub incidenta prezentei legi:
a) bancile, sucursalele bancilor straine si institutiile de credit;
b) institutiile financiare, cum ar fi: fonduri de investitii, societati de investitii, societati de administrare a investitiilor, societati de depozitare, de custodie; societati de valori mobiliare, fonduri de pensii si alte asemenea fonduri, care indeplinesc urmatoarele operatiuni: creditarea, incluzand, printre altele, creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, finantarea tranzactiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operatiuni de plati, emiterea si administrarea unor mijloace de plata, carti de credit, cecuri de calatorie si altele asemenea, acordarea sau asumarea de garantii si subscrierea de angajamente, tranzactii pe cont propriu sau in contul clientilor prin intermediul instrumentelor pietei monetare, cecuri, ordine de plata, certificate de depozite etc., schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobanzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de actiuni si oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanta acordata intreprinderilor in probleme de structura a capitalului, strategia industriala, consultanta si servicii in domeniul fuziunilor si al achizitiilor de intreprinderi, intermedierea pe pietele interbancare, administrarea de portofolii si consultanta in acest domeniu, custodia si administrarea valorilor mobiliare;
c) societatile de asigurari si reasigurari;
d) agentii economici care desfasoara activitati de jocuri de noroc, amanet, vanzari-cumparari de obiecte de arta, metale si pietre pretioase, dealeri, turism, prestari de servicii si orice alte activitati similare care implica punerea in circulatie a valorilor;
e) persoanele fizice si juridice care acorda asistenta de specialitate juridica, notariala, contabila, financiar-bancara, cu respectarea dispozitiilor legale privind secretul profesional;
f) persoanele cu atributii in procesul de privatizare;
g) oficiile postale si persoanele juridice care presteaza servicii de transmitere de bani, in lei sau in valuta;
h) agentii imobiliari;
i) trezoreria statului;
j) casele de schimb valutar;
k) orice alta persoana fizica sau juridica, pentru acte si fapte savarsite in afara sistemului financiar-bancar.
Art. 9. - (1) Persoanele prevazute la art. 8 au obligatia sa stabileasca identitatea clientilor la initierea unor relatii de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii.
(2) Obligatia de identificare a clientilor este necesara si in cazul altor operatiuni decat cele la care se refera alin. (1), a caror valoare minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro, indiferent daca tranzactia se desfasoara prin una sau mai multe operatiuni legate intre ele.
(3) De indata ce exista o informatie ca prin operatiune se urmareste spalarea banilor, se va proceda la identificarea clientilor, chiar daca valoarea operatiunii este mai mica decat limita minima stabilita la alin. (2).
(4) Cand suma nu este cunoscuta in momentul acceptarii tranzactiei, persoana fizica sau juridica obligata sa stabileasca identitatea clientilor va proceda la identificarea de indata a acestora, atunci cand este informata despre valoarea tranzactiei si cand a stabilit ca a fost atinsa limita minima prevazuta la alin. (2).
(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplica si operatiunilor desfasurate intre persoane care nu sunt prezente fizic la efectuarea acestora.
Art. 10. - (1) Datele de identificare a clientilor vor cuprinde:
a) in cazul persoanelor fizice - datele de stare civila mentionate in documentele de identitate prevazute de lege;
b) in cazul persoanelor juridice - datele mentionate in documentele de inmatriculare prevazute de lege, precum si dovada ca persoana fizica care conduce tranzactia reprezinta legal persoana juridica.
(2) In cazul persoanelor juridice straine, la deschiderea de conturi bancare vor fi solicitate acele documente din care sa rezulte identitatea firmei, sediul, tipul de societate, locul inmatricularii, imputernicirea speciala a celui care o reprezinta in tranzactie, precum si o traducere in limba romana a documentelor autentificate de un birou al notarului public.
Art. 11. - In cazul in care exista informatii referitoare la clientii prevazuti la art. 9 si 10, in sensul ca tranzactia nu se desfasoara in nume propriu, persoanele juridice mentionate la art. 8 vor lua masuri pentru a obtine date despre adevarata identitate a persoanei in interesul ori in numele careia actioneaza acesti clienti, inclusiv de la Oficiu.
Art. 12. - (1) Cerintele de identificare nu vor fi impuse societatilor de asigurari si reasigurari mentionate la art. 8, in legatura cu politele de asigurare de viata, daca prima de asigurare sau ratele de plata anuale sunt mai mici ori egale cu echivalentul in lei al sumei de 1.000 euro ori prima unica de asigurare platita este, in echivalent lei, pana la 2.500 euro. Daca ratele de prima periodice sau sumele de plata anuale sunt ori urmeaza sa fie marite in asa fel incat sa depaseasca limita sumei de 1.000 euro, respectiv de 2.500 euro, in echivalent lei, se va cere identificarea clientilor.
(2) Cerintele de identificare a clientilor nu sunt obligatorii in cazul subscrierii politelor de asigurare emise de fondurile de pensii, obtinute in virtutea unui contract de munca sau datorita profesiei asiguratului, cu conditia ca polita sa nu poata fi rascumparata inainte de scadenta si sa nu poata fi folosita ca garantie sau colateral pentru obtinerea unui imprumut.
(3) Cerintele de identificare a clientilor nu se impun daca s-a stabilit ca plata se va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la o banca sau la o institutie pentru economii.
Art. 13. - (1) In fiecare caz in care identitatea este solicitata potrivit prevederilor prezentei legi, persoana juridica sau persoana fizica prevazuta la art. 8, care are obligatia identificarii clientului, va pastra o copie de pe document, ca dovada de identitate, sau referinte de identitate, pentru o perioada de 5 ani, incepand cu data cand se incheie relatia cu clientul.
(2) Persoanele prevazute la art. 8 vor pastra evidentele secundare sau operative si inregistrarile tuturor operatiunilor financiare care fac obiectul prezentei legi, pentru o perioada de 5 ani de la efectuarea fiecarei operatiuni, intr-o forma corespunzatoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de proba in justitie.
Art. 14. - (1) Persoanele juridice prevazute la art. 8 vor desemna una sau mai multe persoane care au responsabilitati in aplicarea prezentei legi, ale caror nume vor fi comunicate Oficiului, impreuna cu natura si cu limitele responsabilitatilor mentionate.
(2) Persoanele desemnate conform alin. (1) raspund pentru indeplinirea sarcinilor stabilite in aplicarea prezentei legi.
Art. 15. - Persoanele desemnate conform art. 14 alin. (1) si persoanele prevazute la art. 8 vor intocmi pentru fiecare tranzactie suspecta un raport scris, in forma stabilita de Oficiu, care va fi transmis imediat acestuia.
Art. 16. - (1) Persoanele juridice prevazute la art. 8 vor stabili proceduri si metode adecvate de control intern pentru a preveni si a impiedica spalarea banilor si vor asigura instruirea angajatilor pentru recunoasterea operatiunilor care pot fi legate de spalarea banilor si luarea masurilor imediate ce se impun in asemenea situatii.
(2) Oficiul va participa la programele speciale de instruire a reprezentantilor persoanelor prevazute la art. 8.
Art. 17. - (1) Autoritatile cu atributii de control financiar, conform legii, si cele de supraveghere prudentiala a persoanelor prevazute la art. 8 vor verifica si vor controla, in cadrul atributiilor de serviciu, modul de aplicare a prevederilor prezentei legi, iar atunci cand din datele obtinute rezulta suspiciuni de spalare a banilor sau alte incalcari ale dispozitiilor prezentei legi vor informa de indata Oficiul.
(2) Oficiul poate efectua verificari si controale comune cu autoritatile prevazute la alin. (1) la persoanele mentionate la art. 8.
Art. 18. - (1) Personalul Oficiului are obligatia de a nu transmite informatiile primite in timpul activitatii decat in conditiile legii. Obligatia se mentine si dupa incetarea functiei, pe o durata de 5 ani.
(2) Persoanele prevazute la art. 8 si salariatii acestora au obligatia de a nu transmite, in afara conditiilor prevazute de lege, informatiile detinute in legatura cu spalarea banilor si de a nu avertiza clientii cu privire la sesizarea Oficiului.
(3) Este interzisa folosirea in scop personal de catre salariatii Oficiului si ai persoanelor prevazute la art. 8 a informatiilor primite, atat in timpul activitatii, cat si dupa incetarea acesteia.
CAPITOLUL III
Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor
Art. 19. - (1) Oficiul functioneaza ca organ de specialitate cu personalitate juridica in subordinea Guvernului, cu sediul in municipiul Bucuresti.
(2) Oficiul are ca obiect de activitate prevenirea si combaterea spalarii banilor, scop in care primeste, analizeaza, prelucreaza informatii si sesizeaza, in conditiile art. 6 alin. (1), Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
(3) In vederea exercitarii atributiilor sale, Oficiul are constituit un aparat propriu, la nivel central, a carui organigrama se aproba prin hotarare a Guvernului.
(4) Oficiul este condus de un presedinte cu rang de secretar de stat, numit de Guvern din randul membrilor plenului Oficiului, care are calitatea de ordonator principal de credite.
(5) Plenul Oficiului este structura deliberativa si de decizie, fiind format din cate un reprezentant al Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Justitiei, Ministerului de Interne, Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Bancii Nationale a Romaniei, Curtii de Conturi si Asociatiei Romane a Bancilor, numit in functie pe o perioada de 5 ani, prin hotarare a Guvernului.
(6) In exercitarea atributiilor sale plenul Oficiului adopta decizii cu votul majoritatii membrilor acestuia.
(7) Membrii plenului Oficiului trebuie sa indeplineasca, la data numirii, urmatoarele conditii:
a) sa fie licentiati si sa aiba cel putin 10 ani vechime intr-o functie economica sau juridica;
b) sa aiba domiciliul in Romania;
c) sa aiba numai cetatenia romana;
d) sa aiba exercitiul drepturilor civile si politice;
e) sa se bucure de o inalta competenta profesionala si morala nestirbita.
(8) Se interzice membrilor plenului Oficiului sa faca parte din partide politice sau sa desfasoare activitati publice cu caracter politic.
(9) Functia de membru al plenului Oficiului este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
(10) Membrii plenului Oficiului au obligatia sa comunice de indata, in scris, presedintelui Oficiului aparitia oricarei situatii de incompatibilitate.
(11) In perioada ocuparii functiei membrii plenului Oficiului vor fi detasati, respectiv raportul de munca al acestora va fi suspendat, urmand ca la incetarea mandatului sa revina la functia detinuta anterior.
(12) In caz de vacanta a unui post in cadrul plenului Oficiului, conducatorul autoritatii competente va propune Guvernului o noua persoana, in termen de 30 de zile de la data vacantarii postului.
(13) Mandatul de membru al plenului Oficiului inceteaza in urmatoarele situatii:
a) la expirarea termenului pentru care a fost numit;
b) prin demisie;
c) prin deces;
d) prin imposibilitatea de exercitare a mandatului pe o perioada mai mare de 6 luni;
e) la survenirea unei incompatibilitati;
f) prin revocare de catre autoritatea care l-a numit.
(14) Personalul angajat al Oficiului nu poate ocupa nici un post sau nu poate indeplini vreo functie in cadrul nici uneia dintre persoanele juridice prevazute la art. 8 in acelasi timp cu activitatea de salariat al Oficiului.
(15) Pentru functionarea Oficiului Guvernul va transmite in administrarea acestuia imobilele necesare - terenuri si cladiri - din domeniul public si privat, in termen de 60 de zile de la data inregistrarii cererii.
(16) Oficiul poate participa la activitatile organismelor internationale de specialitate si poate fi membru al acestora. Plenul Oficiului decide privind oportunitatea participarii la astfel de activitati.
Art. 20. - (1) Membrii plenului Oficiului beneficiaza de drepturile prevazute de lege pentru persoanele care indeplinesc functii de demnitate publica. Indemnizatia membrilor plenului Oficiului se stabileste conform prevederilor art. 19 si ale pct. 6 din anexa nr. II/2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Salarizarea personalului de specialitate si a personalului auxiliar de specialitate se realizeaza potrivit Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Nomenclatorul de functii, conditiile de studii si de vechime pentru incadrarea, promovarea si salarizarea personalului Oficiului, precum si reglementarea legala in functie de care se stabileste salarizarea sunt cuprinse in anexa care face parte integranta din prezenta lege.
(4) Avansarea in grade si trepte profesionale a personalului prevazut la alin. (2) se va realiza prin testare profesionala, in conditiile de vechime stabilite conform anexei.
(5) Indemnizatia de incadrare a personalului de specialitate, stabilita conform cap. I din anexa, este unica forma de remunerare lunara a activitatii corespunzatoare functiei fara acordarea nici unuia dintre sporurile prevazute de Legea nr. 50/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si reprezinta baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si a obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial.
(6) Personalul auxiliar de specialitate beneficiaza, pe langa salariul de baza stabilit potrivit anexei la prezenta lege, si de sporurile prevazute de Legea nr. 50/1996, republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr.83/2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 334/2001, pentru functiile cu care se asimileaza.
(7) Personalul din cadrul Oficiului, care ocupa functii specifice sectorului bugetar, va fi salarizat conform legislatiei referitoare la salarizarea personalului din ministere si alte organe centrale de specialitate.
(8) Personalul salarizat in baza prezentei legi are dreptul pe perioada concediului de odihna, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu indemnizatia de incadrare bruta sau, dupa caz, la salariul de baza brut din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat.
CAPITOLUL IV
Raspunderi si sanctiuni
Art. 21. - Incalcarea prevederilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea civila, disciplinara, contraventionala sau penala.
Art. 22. - (1) Constituie contraventie urmatoarele fapte:
a) nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 3 alin. (1) si (6), art. 4 si 9;
b) nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 5 alin. (2), art. 11, art. 13-15, art. 16 alin. (1) si la art. 17.
(2) Contraventiile prevazute la alin. (1) lit. a) se sanctioneaza cu amenda de la 20.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar contraventiile prevazute la alin. (1) lit. b) se sanctioneaza cu amenda de la 30.000.000 lei la 200.000.000 lei.
(3) Sanctiunile prevazute la alin. (2) se aplica si persoanelor juridice.
(4) Contraventiile se constata si amenda se aplica de personalul desemnat din cadrul Oficiului si al autoritatilor prevazute la art. 17.
(5) Dispozitiile prezentei legi referitoare la contraventii se completeaza in mod corespunzator cu prevederile Ordonantei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile ulterioare, cu exceptia art. 28 si 29.
Art. 23. - (1) Constituie infractiunea de spalare a banilor si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscand ca provin din savarsirea de infractiuni, in scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau in scopul de a ajuta persoana care a savarsit infractiunea din care provin bunurile sa se sustraga de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni;
c) dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni.
(2) Asocierea sau initierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice forma, a unei astfel de asocieri, in scopul savarsirii infractiunii de spalare a banilor se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani.
(3) Tentativa se pedepseste.
Art. 24. - Nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 18 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
Art. 25. - (1) In cazul infractiunilor prevazute la art. 23 si 24 se aplica dispozitiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor.
(2) Daca bunurile care fac obiectul infractiunii prevazute la art. 23 nu se gasesc, se confisca echivalentul lor in bani sau bunurile dobandite in locul acestora.
(3) Pentru a garanta aducerea la indeplinire a confiscarii bunurilor se pot lua masurile asiguratorii prevazute de Codul de procedura penala.
Art. 26. - In cazul infractiunilor prevazute la art. 23 si 24, secretul bancar si secretul profesional nu sunt opozabile organelor de urmarire penala, dupa inceperea de catre procuror a urmaririi penale, si nici instantelor de judecata. Datele si informatiile solicitate de procuror sau de instanta de judecata se comunica de catre persoanele prevazute la art. 8, la cererea scrisa a procurorului, in cursul urmaririi penale, sau a instantei, in cursul judecatii.
Art. 27. - (1) Cand exista indicii temeinice ca o persoana care pregateste comiterea infractiunii de spalare a banilor foloseste sisteme de telecomunicatii sau informatice, procurorul poate sa dispuna, pe o perioada determinata, accesul la aceste sisteme.
(2) Procurorul poate, de asemenea, sa dispuna, cand exista indicii temeinice cu privire la savarsirea infractiunii de spalare a banilor, punerea sub supraveghere pe o durata determinata a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora.
(3) Dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedura penala se aplica in mod corespunzator.
CAPITOLUL V
Dispozitii finale
Art. 28. - Identificarea clientilor, potrivit art. 9, se va face de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 29. - Limita minima a operatiunii prevazute la art. 9 alin. (2) si limitele maxime ale sumelor prevazute la art. 12 alin. (1) pot fi modificate prin hotarare a Guvernului, la propunerea Oficiului.
Art. 30. - In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi Oficiul va prezenta Guvernului spre aprobare regulamentul sau de organizare si functionare.
Art. 31. - Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.18 din 21 ianuarie 1999, cu modificarile ulterioare, se abroga.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 21 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 26 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Bucuresti, 7 decembrie 2002.
Nr. 656.
-------------------------------------------------------
ANEXA
I. Salarizarea personalului de specialitate din Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor
______________________________________________
Nr. Functia Nivelul Reglementarea legala in functie Vechimea
crt. studiilor de care se stabileste salarizarea in specialitate
____________________________________
1. Director S Coeficientul de multiplicare prevazut in Ordonanta - Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 15
2. Sef serviciu S Coeficientul de multiplicare prevazut in Ordonanta - Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 16
3. Analist financiar gradul I S Coeficientul de multiplicare prevazut in Ordonanta 8 ani in functii
Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 17 economice sau juridice
4. Analist financiar gradul II S Coeficientul de multiplicare prevazut in Ordonanta 6 ani in functii
Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 22 economice sau juridice
5. Analist financiar gradul III S Coeficientul de multiplicare prevazut in Ordonanta 4 ani in functii
Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 23 economice sau juridice
6. Analist financiar gradul IV S Coeficientul de multiplicare prevazut in Ordonanta 2 ani in functii
Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 28 economice sau juridice

II. Salarizarea personalului auxiliar de specialitate din Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

1. Asistent analist treapta I M Coeficientul de multiplicare prevazut in Ordonanta 7 ani in functii
Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 2 cap. A nr. crt. 9 auxiliare juridice,
economice
sau administrative
2. Asistent analist treapta II M Coeficientul de multiplicare prevazut in Ordonanta 4 ani in functii
Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 2 cap. A nr. crt. 10 auxiliare juridice,
economice
sau administrative
NOTA:
Pentru activitatea informatica se pot angaja in functia de analist financiar absolventi ai institutiilor de invatamant superior de profil informatic.
Luni, 04 decembrie 2006, 15:46

Lege nr. 656/2002
din 07/12/2002
pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism
Publicat in MOF nr. 904 - 12/12/2002
Text actualizat la data de 26.11.2006 avandu-se in vedere urmatoarele acte:
- Legea nr. 39/2003
- Legea nr. 230/2005
- O.U.G. nr. 135/2005
- Legea nr. 36/2006
- Legea nr. 405/2006.
- Titlul actului a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 230/2005.
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - Prezenta lege instituie masuri de prevenire si combatere a spalarii banilor, precum si unele masuri privind prevenirea si combaterea finantarii actelor de terorism.
__________
Articolul a fost modificat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 230/2005.
Art. 2. - In sensul prezentei legi:
a) prin spalarea banilor se intelege infractiunea prevazuta la art. 23;
a1) prin finantarea actelor de terorism se intelege infractiunea prevazuta la art. 36 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului;

c) prin tranzactie suspecta se intelege operatiunea care, prin natura ei si caracterul neobisnuit in raport cu activitatile clientului uneia dintre persoanele prevazute la art. 8, trezeste suspiciunea de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism;
d) prin transferuri externe in si din conturi se intelege operatiunile de plati si incasari efectuate intre persoane aflate pe teritoriul Romaniei si persoane aflate in strainatate.
__________
Litera a1) de la alin. (2) a fost introdusa prin art. I pct. 3 din Legea nr. 230/2005.
- Litera c) a fost modificata prin art. I pct. 4 din Legea nr. 230/2005.
- Litera d) a fost introdusa prin art. I pct. 5 din Legea nr. 230/2005.
CAPITOLUL II
Proceduri de identificare a clientilor si de prelucrare a
informatiilor referitoare la spalarea banilor
Art. 3. - (1) De indata ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele fizice prevazute la art. 8 are suspiciuni ca o operatiune ce urmeaza sa fie efectuata are ca scop spalarea banilor sau finantarea actelor de terorism, va informa persoana desemnata conform art. 14 alin. (1), care va sesiza imediat Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, denumit in continuare Oficiul. Acesta va confirma primirea sesizarii.
(11) Banca Nationala a Romaniei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare sau Comisia de Supraveghere a Asigurarilor va informa de indata Oficiul cu privire la autorizarea ori refuzul autorizarii operatiunilor prevazute la art. 28 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, comunicand si motivul pentru care s-a dispus solutia respectiva.
(2) Daca Oficiul considera necesar, poate dispune, motivat, suspendarea efectuarii operatiunii pe o perioada de 3 zile lucratoare. Suma pentru care s-a dispus suspendarea operatiunii ramane blocata in contul titularului pana la expirarea perioadei pentru care s-a dispus suspendarea sau, dupa caz, pana la dispunerea altei masuri de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in conditiile legii.
(3) Daca Oficiul considera ca perioada de 3 zile lucratoare nu este suficienta, poate solicita, motivat, inainte de expirarea acestui termen, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prelungirea suspendarii efectuarii operatiunii cu cel mult 4 zile lucratoare. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie poate autoriza o singura data prelungirea solicitata sau, dupa caz, poate dispune incetarea suspendarii operatiunii.

(8) Persoanele prevazute la art. 8 alin. (1) lit. e) si e1) nu au obligatia de a raporta catre Oficiu informatiile pe care le primesc sau le obtin de la unul dintre clientii lor in cursul determinarii situatiei juridice a acestuia sau al apararii ori reprezentarii acestuia in cadrul unor proceduri judiciare ori in legatura cu acestea, inclusiv al acordarii de consultanta cu privire la declansarea unor proceduri judiciare, potrivit legii, indiferent daca aceste informatii au fost primite sau obtinute inainte, in timpul ori dupa incheierea procedurilor.

Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 7 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatele (2) si (3) au fost modificate prin art. I pct. 8 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (8) a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 135/2005.
Art. 4. - (1) Persoanele prevazute la art. 8, care au cunostinta ca o operatiune ce urmeaza sa fie efectuata are ca scop spalarea banilor, pot sa efectueze operatiunea fara informarea prealabila a Oficiului, daca tranzactia se impune a fi efectuata imediat sau daca neefectuarea ei ar zadarnici eforturile de urmarire a beneficiarilor tranzactiei suspecte. Aceste persoane sunt obligate insa sa informeze Oficiul de indata, dar nu mai tarziu de 24 de ore, despre tranzactia efectuata, precizand si motivul pentru care nu au facut informarea, potrivit art. 3.
(2) Persoanele prevazute la art. 8, care constata ca o operatiune sau mai multe operatiuni care au fost efectuate in contul unui client prezinta indicii de anomalie pentru activitatea acestui client ori pentru tipul operatiunii in cauza, vor sesiza de indata Oficiul, daca exista suspiciuni ca abaterile de la normalitate au ca scop spalarea banilor sau finantarea actelor de terorism.
__________
Alineatul (2) a fost introdus prin art. I pct. 9 din Legea nr. 230/2005.
Art. 5. - (1) Oficiul poate cere persoanelor mentionate la art. 8, precum si institutiilor competente datele si informatiile necesare indeplinirii atributiilor stabilite de lege. Informatiile in legatura cu sesizarile primite potrivit art. 3 si 4 sunt prelucrate si utilizate in cadrul Oficiului in regim de confidentialitate.

(4) Oficiul poate face schimb de informatii, in baza reciprocitatii, cu institutii straine care au functii asemanatoare si care au obligatia pastrarii secretului in conditii similare, daca asemenea comunicari sunt facute in scopul prevenirii si combaterii spalarii banilor sau a finantarii actelor de terorism.
__________
Alineatul (5) a fost modificat prin art. I pct. 10 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 135/2005, astfel cum a fost completat prin Legea de aprobare nr. 36/2006.
Art. 6. - (1) Oficiul va proceda la analizarea si prelucrarea informatiilor, iar atunci cand se constata existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism, va sesiza de indata Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In situatia in care se constata finantarea unor acte de terorism, va sesiza de indata si Serviciul Roman de Informatii cu privire la operatiunile suspecte de finantare a actelor de terorism.
(11) Identitatea persoanei fizice care, in conformitate cu art. 14 alin. (1), a sesizat Oficiul nu poate fi dezvaluita in cuprinsul sesizarii.
(2) Daca in urma analizarii si prelucrarii informatiilor primite de Oficiu nu se constata existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism, Oficiul pastreaza informatiile in evidenta.
(3) Daca informatiile prevazute la alin. (2) nu sunt completate timp de 10 ani, ele se claseaza in cadrul Oficiului.
(4) Dupa primirea sesizarilor, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie poate solicita, motivat, Oficiului completarea acestora. Solicitarea poate fi efectuata si de parchetele de pe langa curtile de apel sau de pe langa tribunale ori, dupa caz, de Parchetul National Anticoruptie, in cazurile repartizate spre solutionare de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

(6) Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau, dupa caz, Parchetul National Anticoruptie va comunica trimestrial stadiul de rezolvare a sesizarilor transmise, precum si cuantumul sumelor aflate in conturile persoanelor fizice sau juridice pentru care s-a dispus blocarea, ca urmare a suspendarilor efectuate.
(7) Oficiul va furniza persoanelor fizice si juridice prevazute la art. 8, precum si autoritatilor cu atributii de control financiar si celor de supraveghere prudentiala, printr-o procedura considerata adecvata, informatii generale privind tranzactiile suspecte si tipologiile de spalare a banilor si de finantare a actelor de terorism.
(8) Dupa primirea rapoartelor privind tranzactiile suspecte, in cazul in care se constata existenta unor indicii temeinice de savarsire a altor infractiuni decat cele de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism, Oficiul va sesiza de indata organul competent.
__________
Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 11 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 12 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatele (2), (3), (4) si (6) au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatele (7) si (8) au fost introduse prin art. I pct. 14 din Legea nr. 230/2005.

Art. 8. - (1) Intra sub incidenta prezentei legi:
a) bancile, sucursalele bancilor straine, institutiile de credit si sucursalele din Romania ale institutiilor de credit straine;
b) institutiile financiare, cum sunt: fonduri de investitii, societati de investitii, societati de administrare a investitiilor, societati de depozitare, de custodie, societati de servicii de investitii financiare, fonduri de pensii si alte asemenea fonduri, care indeplinesc urmatoarele operatiuni: creditarea, incluzand creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, finantarea tranzactiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operatiuni de plati, emiterea si administrarea unor mijloace de plata, carti de credit, cecuri de calatorie si altele asemenea, acordarea sau asumarea de garantii si subscrierea de angajamente, tranzactii pe cont propriu sau in contul clientilor prin intermediul instrumentelor pietei monetare, cecuri, ordine de plata, certificate de depozite, schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobanzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de actiuni si oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanta acordata intreprinderilor in probleme de structura a capitalului, strategia industriala, consultanta si servicii in domeniul fuziunilor si al achizitiilor de intreprinderi, intermedierea pe pietele interbancare, administrarea de portofolii si consultanta in acest domeniu, custodia si administrarea valorilor mobiliare, precum si sucursalele din Romania ale institutiilor financiare straine;
c) societatile de asigurari si reasigurari, precum si sucursalele din Romania ale societatilor de asigurari si reasigurari straine;

e) auditorii, persoanele fizice si juridice care acorda consultanta fiscala, contabila ori financiar-bancara;
e1) notarii publici, avocatii si alte persoane care exercita profesii juridice liberale, in cazul in care acorda asistenta in intocmirea sau perfectarea de operatiuni pentru clientii lor privind cumpararea ori vanzarea de bunuri imobile, actiuni sau parti sociale ori elemente ale fondului de comert, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clientilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, functionarii sau administrarii unei societati comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societatilor comerciale, organismelor de plasament colectiv in valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum si in cazul in care isi reprezinta clientii in orice operatiune cu caracter financiar ori vizand bunuri imobile;

i) Trezoreria Statului si autoritatile vamale;
j) casele de schimb valutar;
j1) asociatiile si fundatiile.
k) orice alta persoana fizica sau juridica, pentru acte si fapte savarsite in afara sistemului financiar-bancar.
(2) Abrogat.
__________
Literele a)-c) si e) au fost modificate prin art. I pct. 15 din Legea nr. 230/2005.
- Litera e1) a fost introdusa prin art. I pct. 16 din Legea nr. 230/2005.
- Litera i) a fost modificata prin art. I pct. 17 din Legea nr. 230/2005.
- Litera j1) a fost introdusa prin art. I pct. 18 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (2) a fost introdus prin art. I pct. 19 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (2) a fost abrogat prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 135/2005.
Art. 9. - (1) Persoanele prevazute la art. 8 au obligatia sa stabileasca identitatea clientilor la initierea unor relatii de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii. In cazul in care exista vreo indoiala asupra imprejurarii ca un client actioneaza in nume sau in interes propriu sau daca este cert ca acesta nu actioneaza in nume sau in interes propriu, persoanele prevazute la art. 8 au obligatia sa ia toate masurile rezonabile pentru a obtine date despre identitatea reala a persoanei in numele sau in interesul careia actioneaza acest client, inclusiv de la Oficiu.

(3) De indata ce exista o suspiciune ca prin operatiune se urmareste spalarea banilor sau finantarea actelor de terorism, persoanele prevazute la art. 8 vor proceda la identificarea clientilor si a persoanelor in numele sau in interesul carora acestia actioneaza, chiar daca valoarea operatiunii este mai mica decat limita minima prevazuta la alin. (2).

(6) Autoritatile de supraveghere prudentiala a persoanelor prevazute la art. 8 emit, potrivit competentei lor, norme privind masurile necesare pentru stabilirea identitatii clientilor in cazul operatiunilor desfasurate intre persoane care nu sunt prezente fizic la efectuarea acestora.
(7) Autoritatile de supraveghere prudentiala si cele de control financiar al persoanelor prevazute la art. 8 emit, potrivit competentei lor, norme privind standardele de cunoastere a clientelei.
__________
Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 20 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatele (6) si (7) au fost introduse prin art. I pct. 21 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatele (1) si (3) au fost modificate prin art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 135/2005.

Art. 11. - Abrogat.
__________
Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 4 din O.U.G. nr. 135/2005.

(3) Cerintele de identificare a clientilor nu se impun daca s-a stabilit ca plata se va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la o institutie de credit sau financiara din Romania, dintr-un stat membru al Uniunii Europene ori la un sediu secundar dintr-un stat membru al Uniunii Europene al unei institutii de credit sau financiare dintr-un stat tert.
(4) Cerintele de identificare a clientului nu se impun daca acesta este o institutie de credit sau financiara din Romania, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, o sucursala dintr-un stat membru al Uniunii Europene a unei institutii de credit ori financiare dintr-un stat tert sau, dupa caz, o institutie de credit ori financiara dintr-un stat tert, care impune cerinte de identificare similare cu cele prevazute de legea romana.
__________
Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 23 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (4) a fost introdus prin art. I pct. 24 din Legea nr. 230/2005.

(11) Conducerea executiva a persoanelor juridice prevazute la art. 8 alin. (1) lit. a)-d), f), g) si i) dezvolta politici interne si proceduri pentru combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, inclusiv pentru asigurarea de standarde ridicate la angajarea personalului si desfasurarea de programe de pregatire profesionala continua a angajatilor. Persoanele juridice prevazute la art. 8 alin. (1) lit. a)-d), f), g) si i) desemneaza un ofiter de conformitate, subordonat conducerii executive, care implementeaza procedurile de control pentru testarea sistemului.
(2) Persoanele desemnate conform alin. (1) si (11) raspund pentru indeplinirea sarcinilor stabilite in aplicarea prezentei legi.
__________
Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 25 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 26 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (11) a fost modificat prin art. I pct. 41 din O.U.G. nr. 135/2005, astfel cum a fost completat prin Legea de aprobare nr. 36/2006.

Art. 16. - (1) Persoanele juridice prevazute la art. 8, precum si structurile de conducere ale profesiilor juridice liberale vor stabili proceduri si metode adecvate de control intern, pentru a preveni si a impiedica spalarea banilor si finantarea actelor de terorism, si vor asigura instruirea angajatilor pentru recunoasterea operatiunilor care pot fi legate de spalarea banilor sau de finantarea actelor de terorism si luarea masurilor imediate ce se impun in asemenea situatii.
(11) Structurile de conducere ale profesiilor liberale vor incheia cu Oficiul, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, protocoale de colaborare.
(2) Oficiul va participa la programele speciale de instruire a reprezentantilor persoanelor prevazute la art. 8.
__________
Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 28 din Legea nr. 230/2005.
Art. 17. - (1) Modul de aplicare a prevederilor prezentei legi se verifica si se controleaza, in cadrul atributiilor de serviciu, de urmatoarele autoritati sau structuri:
a) autoritatile cu atributii de control financiar, conform legii;
b) autoritatile de supraveghere prudentiala, pentru persoanele prevazute la art. 8 supuse acestei supravegheri potrivit legii. Pentru persoanele care nu sunt supuse, potrivit reglementarilor in vigoare, supravegherii prudentiale a unor autoritati, atributiile de supraveghere, verificare si control se indeplinesc de Oficiu;
c) structurile de conducere ale profesiilor juridice liberale, pentru persoanele prevazute la art. (8) alin. (1) lit. e1).
(11) Cand din datele obtinute rezulta suspiciuni de spalare a banilor, de finantare a actelor de terorism sau alte incalcari ale dispozitiilor prezentei legi, autoritatile si structurile prevazute la alin. (1) vor informa de indata Oficiul.
(2) Oficiul poate efectua verificari si controale comune cu autoritatile prevazute la alin. (1) la persoanele mentionate la art. 8.
(3) Obligatia prevazuta la alin. (1) se aplica si Autoritatii Nationale a Vamilor cu privire la persoanele care trec frontiera de stat a Romaniei avand asupra lor numerar sau titluri de valoare care depasesc echivalentul in lei a 10.000 euro.
__________
Alineatul (3) a fost introdus prin art. I pct. 30 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 42 din O.U.G. nr. 135/2005, astfel cum a fost completat prin Legea de aprobare nr. 36/2006.
Alineatul (11) a fost introdus prin art. I pct. 43 din O.U.G. nr. 135/2005, astfel cum a fost completat prin Legea de aprobare nr. 36/2006.

(2) Persoanele prevazute la art. 8 si salariatii acestora au obligatia de a nu transmite, in afara conditiilor prevazute de lege, informatiile detinute in legatura cu spalarea banilor si finantarea actelor de terorism si de a nu avertiza clientii cu privire la sesizarea Oficiului.

Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 31 din Legea nr. 230/2005.

(2) Oficiul are ca obiect de activitate prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism, scop in care primeste, analizeaza, prelucreaza informatii si sesizeaza, in conditiile art. 6 alin. (1), Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) In vederea exercitarii atributiilor sale, Oficiul are constituit un aparat propriu, la nivel central, a carui organigrama se aproba prin hotarare a Guvernului.
(4) Oficiul este condus de un presedinte, numit de Guvern din randul membrilor plenului Oficiului, care are calitatea de ordonator principal de credite, ajutat de 3 consilieri.

Alineatele (2) si (4) au fost modificate prin art. I pct. 32 din Legea nr. 230/2005.
Art. 20. - (1) Salarizarea membrilor plenului si a personalului Oficiului, nomenclatorul de functii, conditiile de vechime si studii pentru incadrarea si promovarea personalului sunt prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta lege.
(2) Membrii plenului si personalul Oficiului au toate drepturile si obligatiile prevazute in reglementarile legale mentionate in anexa la prezenta lege.
(3) Persoanele care, potrivit legii, gestioneaza informatii clasificate beneficiaza de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor si informatiilor clasificate.
__________
Articolul a fost modificat prin art. I pct. 33 din Legea nr. 230/2005.
- Alineatul (3) a fost modificat prin art. unic pct. 1 din Legea nr. 405/2006.

a) nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 3 alin. (1), (6) si (7) si la art. 4;
b) nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 5 alin. (2), art. 9, art. 13-15, art. 16 alin. (1) si la art. 17.
(2) Contraventiile prevazute la alin. (1) lit. a) se sanctioneaza cu amenda de la 100.000.000 lei la 300.000.000 lei, iar contraventiile prevazute la alin. (1) lit. b) se sanctioneaza cu amenda de la 150.000.000 lei la 500.000.000 lei.
(3) Sanctiunile prevazute la alin. (2) se aplica si persoanelor juridice.
(31) Pe langa sanctiunea prevazuta la alin. (3), persoanei juridice i se poate aplica una sau mai multe dintre urmatoarele sanctiuni contraventionale complementare:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventie;
b) suspendarea avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati ori, dupa caz, suspendarea activitatii agentului economic, pe o durata de la o luna la 6 luni;
c) retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert exterior, pe o durata de la o luna la 6 luni sau definitiv;
d) blocarea contului bancar pe o durata de la 10 zile la o luna;
e) anularea avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati;
f) inchiderea unitatii.
(4) Contraventiile se constata si sanctiunile se aplica, dupa caz, de personalul desemnat din cadrul Oficiului, al autoritatilor sau al structurilor prevazute la art. 17.
(5) Dispozitiile prezentei legi referitoare la contraventii se completeaza in mod corespunzator cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile ulterioare, cu exceptia art. 28 si 29.
__________
Alineatele (1) si (2) au fost modificate prin art. I pct. 34 din Legea nr. 230/2005.
- Litera b) de la alin. (1) a fost modificata prin art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 135/2005.
- Alineatul (31) a fost introdus prin art. I pct. 51 din O.U.G. nr. 135/2005, astfel cum a fost completat prin Legea de aprobare nr. 36/2006.
- Alineatul (4) a fost modificat prin art. I pct. 52 din O.U.G. nr. 135/2005, astfel cum a fost completat prin Legea de aprobare nr. 36/2006.

Alineatul (2) a fost abrogat prin art. 34 din Legea nr. 39/2003.
Art. 24. - Nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 18 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
Art. 241. - In cazul in care s-a savarsit o infractiune de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism, luarea masurilor asiguratorii este obligatorie.
__________
Articolul a fost introdus prin art. I pct. 35 din Legea nr. 230/2005.
Art. 25. - (1) In cazul infractiunilor de spalare a banilor si de finantare a actelor de terorism se aplica dispozitiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor.
(2) Daca bunurile supuse confiscarii nu se gasesc, se confisca echivalentul lor in bani sau bunurile dobandite in locul acestora.
(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obtinute din bunurile prevazute la alin. (2) se confisca.
(4) Daca bunurile supuse confiscarii nu pot fi individualizate fata de bunurile dobandite in mod legal, se confisca bunuri pana la concurenta valorii bunurilor supuse confiscarii.
(5) Dispozitiile alin. (4) se aplica in mod corespunzator si veniturilor sau altor beneficii materiale obtinute din bunurile supuse confiscarii, ce nu pot fi individualizate fata de bunurile dobandite in mod legal.
(6) Pentru a garanta ducerea la indeplinire a confiscarii bunurilor, este obligatorie luarea masurilor asiguratorii prevazute de Codul de procedura penala.
__________
Articolul a fost modificat prin art. I pct. 36 din Legea nr. 230/2005.
Art. 26. - In cazul infractiunilor prevazute la art. 23 si 24, precum si in cazul infractiunii de finantare a actelor de terorism, secretul bancar si secretul profesional nu sunt opozabile organelor de urmarire penala si nici instantelor de judecata. Datele si informatiile solicitate de procuror sau de instanta de judecata se comunica de catre persoanele prevazute la art. 8, la cererea scrisa a organelor de cercetare penala, cu autorizarea procurorului ori a procurorului sau a instantei.
__________
Articolul a fost modificat prin art. I pct. 37 din Legea nr. 230/2005.
Art. 27. - (1) Cand sunt indicii temeinice cu privire la savarsirea infractiunii de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism, in scopul strangerii de probe sau al identificarii faptuitorului pot fi dispuse urmatoarele masuri:
a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora;
b) punerea sub supraveghere, interceptarea sau inregistrarea comunicatiilor;
c) accesul la sisteme informatice.
(2) Masura prevazuta la alin. (1) lit. a) poate fi dispusa de procuror pe o durata de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice, aceasta masura poate fi prelungita de procuror prin ordonanta motivata, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. Durata maxima a masurii dispuse este de 4 luni.
(3) Masurile prevazute la alin. (1) lit. b) si c) pot fi dispuse de judecator, potrivit dispozitiilor art. 911-916 din Codul de procedura penala, care se aplica in mod corespunzator.
(4) Procurorul poate dispune sa i se comunice inscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile, in conditiile prevazute la alin. (1).
__________
Articolul a fost modificat prin art. I pct. 38 din Legea nr. 230/2005.
Art. 271. - In cazul in care exista indicii temeinice si concrete ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea unei infractiuni de spalare a banilor ori de finantare a actelor de terorism, care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea faptuitorilor, investigatori sub acoperire, in conditiile prevazute de Codul de procedura penala.
__________
Articolul a fost introdus prin art. I pct. 39 din Legea nr. 230/2005.

Art. 31. - Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 18 din 21 ianuarie 1999, cu modificarile ulterioare, se abroga.

Anexa a fost modificata prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 405/2006.
Salarizarea
membrilor plenului si personalului Oficiului National de Prevenire
si Combatere a Spalarii Banilor
___________
*) Anexa este reprodusa in facsimil.
+----+-----------------+---------+------------------------------------------+-----------------+
|Nr. | Functia | Nivelul | Reglementarea legala in functie | Vechime in |
|crt.| |studiilor| de care se face salarizarea | specialitate |

| 1. | Presedinte | S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |10 ani in functii|
| | | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | economice sau |
| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 6 din anexa | juridice |

| 2. | Membru al | S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |10 ani in functii|
| | plenului | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | economice sau |
| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 7 din anexa | juridice |

| 3. | Consilier/ | S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |8 ani in functii |
| |Director general | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | economice sau |
| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 8 din anexa | juridice |

| 4. | Director | S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |8 ani in functii |

| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 9 din anexa | juridice |

| 5. | Sef serviciu | S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |8 ani in functii |

| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 11 din anexa| juridice |

| 6. |Sef compartiment | S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |8 ani in functii |

| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 12 din anexa| juridice |

| 7. |Analist financiar| S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |8 ani in functii |
| | gradul I | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | economice sau |
| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 19 din anexa| juridice |

| 8. |Analist financiar| S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |6 ani in functii |
| | gradul II | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | economice sau |
| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 23 din anexa| juridice |

| 9. |Analist financiar| S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |4 ani in functii |
| | gradul III | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | economice sau |
| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 24 din anexa| juridice |

|10. |Analist financiar| S |Coeficientul de multiplicare prevazut in |2 ani in functii |
| | gradul IV | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | economice sau |
| | | |nr. 27/2006, cap. A, nr. crt. 28 din anexa| juridice |

|11. |Asistent analist | M |Coeficientul de multiplicare prevazut in |7 ani in functii |
| | treapta I | |Legea nr. 50/1996, cap. A, nr. crt. 13 din| auxiliare |
| | | |anexa nr. 2 | juridice, |
| | | | | economice sau |
| | | | | administrative |

|12. |Asistent analist | M |Coeficientul de multiplicare prevazut in |4 ani in functii |
| | treapta II | |Legea nr. 50/1996, cap. A, nr. crt. 14 din| auxiliare |

|13. | Sofer IA | M |Nivelul de salarizare prevazut in | - |
| | | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | |
| | | |nr. 24/2000, anexa nr. V/2 | |

|14. | Muncitor | M/G |Nivelul de salarizare prevazut in | - |
| | necalificat | |Ordonanta de urgenta a Guvernului | |

Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 29 guests