Multe dintre contractele pe care isi intemeiaza pretentiile comerciantii, contin clauze abuzive.
Voi ce credeti, instanta poate pune in discutia partilor, din oficiu, acest aspect?
Parerea reclamantilor (comercianti) este ca se incalca principiul disponibilitatii daca instanta ridica din oficiu problema caracterului abuziv al clauzelor si ca numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 si urmatoarele din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze inscrise intr-un contract comerciant - consumator.
clauzele abuzive
-
aho
Re: clauzele abuzive
Nu.Conventia este legea partilor, daca nu incalca ordinea publica si bunele moravuri. Nu se poate invoca "leziunea" unui comerciant.Norocel wrote:Multe dintre contractele pe care isi intemeiaza pretentiile comerciantii, contin clauze abuzive.
Voi ce credeti, instanta poate pune in discutia partilor, din oficiu, acest aspect?
-
danutza
Re: clauzele abuzive
consider ca au dreptateNorocel wrote:Parerea reclamantilor (comercianti) este ca se incalca principiul disponibilitatii daca instanta ridica din oficiu problema caracterului abuziv al clauzelor si ca numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 si urmatoarele din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze inscrise intr-un contract comerciant - consumator.
-
codobelc
...Eventual intr-un alt litigiu, pana la solutionarea caruia sa se suspende cel in curs.-
norocel
Uitati ce m-a determinat sa pun intrebarea asta:
"25.In privinta intrebarii daca un tribunal sesizat intr-un litigiu vizand un contract incheiat intre un profesionist si un consumator poate aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, trebuie amintit ca sistemul de protectie instituit prin Directiva se bazeaza pe ideea potrivit careia consumatorul sa afla intr-o situatie de inferioritate fata de profesionist, atat in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il face sa adere la conditiile redactate in prealabil de catre profesionist, fara ca el sa poata modifica acest continut.
26.Obiectivul urmarit prin articolul 6 al Directivei, care impune statelor membre sa prevada ca aceste clauze abuzive nu ii leaga pe consumatori, nu ar putea fi atins daca acestia din urma ar trebui sa se gaseasca in fata situatiei de a invoca ei insisi caracterul abuziv al acestor clauze. In litigiile a caror valoare este deseori limitata, onorariile avocatilor pot fi superioare sumelor indiscutie, ceea ce-l poate descuraja pe consumator de a se apara impotriva aplicarii unei clauze abuzive. Daca este adevarat ca in unele state membre normele procedurale permit particularilor sa se apere ei insisi, exista un risc, deloc neglijabil, ca din ignoranta, consumatorul sa nu invoce caracterul abuziv al clauzei ce i se opune. In consecinta, protectia efectiva a consumatorului nu poate fi asigurata decat in masura in care judecatorului national i se recunaoste prosibilitatea de a aprecia din oficiu o asemenea clauza. "
DIRECTIVA 93/13/CEE - CLAUZE ABUZIVE IN CONTRACTELE INCHEIATE CU CONSUMATORII. CLAUZA ATRIBUTIVA DE COMPETENTA. PUTEREA JUDECATORULUI DE A EXAMINA DIN OFICIU CARACTERUL ABUZIV AL UNEI ASEMENA CLAUZEI". -http://spete.avocatura.com/speta.php?pid=10198
"25.In privinta intrebarii daca un tribunal sesizat intr-un litigiu vizand un contract incheiat intre un profesionist si un consumator poate aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, trebuie amintit ca sistemul de protectie instituit prin Directiva se bazeaza pe ideea potrivit careia consumatorul sa afla intr-o situatie de inferioritate fata de profesionist, atat in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il face sa adere la conditiile redactate in prealabil de catre profesionist, fara ca el sa poata modifica acest continut.
26.Obiectivul urmarit prin articolul 6 al Directivei, care impune statelor membre sa prevada ca aceste clauze abuzive nu ii leaga pe consumatori, nu ar putea fi atins daca acestia din urma ar trebui sa se gaseasca in fata situatiei de a invoca ei insisi caracterul abuziv al acestor clauze. In litigiile a caror valoare este deseori limitata, onorariile avocatilor pot fi superioare sumelor indiscutie, ceea ce-l poate descuraja pe consumator de a se apara impotriva aplicarii unei clauze abuzive. Daca este adevarat ca in unele state membre normele procedurale permit particularilor sa se apere ei insisi, exista un risc, deloc neglijabil, ca din ignoranta, consumatorul sa nu invoce caracterul abuziv al clauzei ce i se opune. In consecinta, protectia efectiva a consumatorului nu poate fi asigurata decat in masura in care judecatorului national i se recunaoste prosibilitatea de a aprecia din oficiu o asemenea clauza. "
DIRECTIVA 93/13/CEE - CLAUZE ABUZIVE IN CONTRACTELE INCHEIATE CU CONSUMATORII. CLAUZA ATRIBUTIVA DE COMPETENTA. PUTEREA JUDECATORULUI DE A EXAMINA DIN OFICIU CARACTERUL ABUZIV AL UNEI ASEMENA CLAUZEI". -http://spete.avocatura.com/speta.php?pid=10198
-
BABI
-
attorneyatlaw
Contrar parerii majoritatii eu cred ca da, judecatorul national poate.
Si asta pentru marea majoritate a contractelor incheiate intre coercianti si consumatori sunt contracte de adeziune, ele nu se negociaza si de cele mai multe ori consumatorul si este numai un om simplu care vrea sa cumpere ceva si daca i se spune daca vrei asa bine, daca nu, nu el semneza hartia ce i s-a bagat in fata.
Ar fi dragut sa apreciem ca fiecare isi cunoaste bine drepturile si stie sa si le apere dar cred ca e bine sa ne amintim ca in lumea reala lucrurile nu stau chiar asa.
E o concluzie la care tarile dezvoltate ale Europei au ajuns cu mult timp in urma, noua ne-a ramas reticenta.
Si asta pentru marea majoritate a contractelor incheiate intre coercianti si consumatori sunt contracte de adeziune, ele nu se negociaza si de cele mai multe ori consumatorul si este numai un om simplu care vrea sa cumpere ceva si daca i se spune daca vrei asa bine, daca nu, nu el semneza hartia ce i s-a bagat in fata.
Ar fi dragut sa apreciem ca fiecare isi cunoaste bine drepturile si stie sa si le apere dar cred ca e bine sa ne amintim ca in lumea reala lucrurile nu stau chiar asa.
E o concluzie la care tarile dezvoltate ale Europei au ajuns cu mult timp in urma, noua ne-a ramas reticenta.
-
aho
Decizie nr. 561 din 24/06/2004
(Craiova). Contract de imprumut. Nulitatea clauzei penale prin care se prevede, pe langa dobanda, si plata de penalitati de intarziere.
Fisa actului
Actul ...
Relatii la nivel de articol ...
Versiuni ale actului
Varianta pentru tiparire
Temeiul nulitatii clauzei penale prin care banca populara a prevazut si perceperea de penalitati de intarziere pana la achitarea imprumutului este cel prevazut de art. 968 din Codul civil.
Astfel, prevederile clauzei penale sunt contrare bunelor moravuri si prin aceasta nelicite, deoarece au la baza incalcarea bunei credinte a persoanelor fizice care au contractat cu banca populara, atata timp cat in conventie a fost inclusa o obligatie care nu a fost negociata in mod direct si care a generat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile reciproce ale partilor, fiind vadita disproportia dintre prestatia bancii si obligatia impusa persoanei fizice cocontractante prin clauza inserata.
Reclamanta BPR - Cooperativa de Credit in faliment, prin lichidator, a chemat in judecata pe paratii D.S.D., V.E., S.N., D.M.E. si I.S. solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa fie obligati la plata sumei de 70.476.853 lei reprezentand: credit neachitat in cuantum de 5.833.330 lei, 2.566.670 lei dobanzi si 62.076.853 lei penalitati, in baza contractului incheiat cu imprumutatul DSD nr. 602/27.09.1999, precum si la dobanzi si penalitati pana la achitarea debitului.
Prin sentinta nr. 6524 din 3 decembrie 2003 pronuntata de Tribunalul Dolj s-a admis in parte actiunea, pentru suma de 4.284.853 lei.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca nici imprumutatul si nici girantii nu au platit 5.833.330 lei din credit si 2.566.670 lei din dobanda convenita prin contractul nr. 602/27.09.1999, sume datorate de catre parti potrivit art. 969 Cod civil. In schimb, clauza penala este nula, fiind interzisa stipularea unei astfel de clauze in contractele de imprumut. Totodata, instanta de fond a retinut ca dobanzile, pana la achitare, se vor putea cere in faza executarii silite, conform art. 3712 alin. 3 Cod pr. civila.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta care a invocat nelegalitatea si netemeinicia si a sustinut ca instanta de fond a retinut gresit ca in cauza opereaza sanctiunea nulitatii in ceea ce priveste clauza penala, deoarece Legea nr. 313/1879 nu se aplica decat contractelor civile. Dealtfel, in art. 1088 Cod civil se arata ca daunele interese nu pot cuprinde decat dobanda legala la obligatiile care au ca obiect o suma de bani, in afara de regulile speciale in materie comerciala, iar art. 1089 din Codul civil este modificat, in acelasi sens, prin Legea nr. 313/1879. Ca urmare, in speta trebuiau acordate si dobanzile si penalitatile stabilite in contract.
Recursul este nefondat.
Examinand actele si lucrarile cauzei in conditiile prevazute de art. 3041 Cod pr. civila, Curtea constata ca solutia primei instante este corecta, cu urmatoarea motivare.
Instanta de fond a retinut in mod just ca obligatia stabilita in art. 5 din contractul de imprumut incheiat intre Banca Populara Romana si D.S.D. este lovita de nulitate, dar motivarea acestei solutii nu se poate intemeia pe o interdictie expresa de stabilire contractuala a daunelor interese cominatorii in cuantum superior dobanzii legale, pe cata vreme dispozitiile art. 1088 si 1089 C. civ. modificate potrivit dispozitiilor Legii nr. 313/1879 interzic o astfel de clauza penala doar in contractele civile avand ca obiect sume de bani.
Temeiul nulitatii clauzei penale examinate in speta este cel prevazut de art. 968 C. civ., prevederile art. 5 din contractul nr. 602 din 27.09.1999 fiind contrare bunelor moravuri si prin aceasta nelicite, deoarece se bazeaza pe incalcarea bunei credinte a persoanelor fizice care au contractat, prin includerea in conventie a unei obligatii care nu a fost negociata in mod direct si care a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, fiind vadita disproportia dintre prestatia bancii populare si obligatia impusa persoanelor fizice cocontractante prin clauza penala inserata.
De altfel, ulterior incheierii contractului analizat in cauza, legiuitorul a intervenit, in scopul protectiei consumatorilor (persoane fizice), prin adoptarea Legii nr. 123/2000 care sanctioneaza cu nulitatea astfel de clauze contractuale abuzive.
Totodata, Curtea retine ca prima instanta a apreciat in mod corect asupra valabilitatii si efectelor clauzei prevazute in art. 22 din contractul partilor, ce nu poate fi interpretata decat in favoarea celui care s-a obligat, potrivit regulii reglementate de art. 983 C. civ., neputandu-se considera ca banca ar fi indreptatita sa opteze dupa bunul plac daca sa efectueze compensarea datoriei cu fondul social sau nu. Dealtfel, in acelasi sens s-a pronuntat si judecatorul sindic desemnat de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 2737/2001, privind falimentul BPR - Cooperativa de Credit, prin incheierea din 20 noiembrie 2001.
Fata de considerentele aratate, compensarea fondului social, conform clauzei inserate in art. 22, nu putea opera decat cu privire la sumele datorate cu titlu de credit si dobanda, potrivit contractului.
Intrucat recurenta reclamanta a inteles sa solicite si dobanda in continuare pana la stingerea datoriei, instanta de fond a apreciat in mod just ca cererea este nefondata, deoarece dobanda prevazuta in art. 4 este calculata numai pe intervalul convenit pentru rambursarea in grafic, partea putand valorifica doar dreptul la dobanda legala in faza procesuala a executarii silite in conditiile prevazute de art. 3712 alin. 3 C. proc. civ.
In concluzie recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. 1 C. proc. civ.
(Craiova). Contract de imprumut. Nulitatea clauzei penale prin care se prevede, pe langa dobanda, si plata de penalitati de intarziere.
Fisa actului
Actul ...
Relatii la nivel de articol ...
Versiuni ale actului
Varianta pentru tiparire
Temeiul nulitatii clauzei penale prin care banca populara a prevazut si perceperea de penalitati de intarziere pana la achitarea imprumutului este cel prevazut de art. 968 din Codul civil.
Astfel, prevederile clauzei penale sunt contrare bunelor moravuri si prin aceasta nelicite, deoarece au la baza incalcarea bunei credinte a persoanelor fizice care au contractat cu banca populara, atata timp cat in conventie a fost inclusa o obligatie care nu a fost negociata in mod direct si care a generat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile reciproce ale partilor, fiind vadita disproportia dintre prestatia bancii si obligatia impusa persoanei fizice cocontractante prin clauza inserata.
Reclamanta BPR - Cooperativa de Credit in faliment, prin lichidator, a chemat in judecata pe paratii D.S.D., V.E., S.N., D.M.E. si I.S. solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa fie obligati la plata sumei de 70.476.853 lei reprezentand: credit neachitat in cuantum de 5.833.330 lei, 2.566.670 lei dobanzi si 62.076.853 lei penalitati, in baza contractului incheiat cu imprumutatul DSD nr. 602/27.09.1999, precum si la dobanzi si penalitati pana la achitarea debitului.
Prin sentinta nr. 6524 din 3 decembrie 2003 pronuntata de Tribunalul Dolj s-a admis in parte actiunea, pentru suma de 4.284.853 lei.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca nici imprumutatul si nici girantii nu au platit 5.833.330 lei din credit si 2.566.670 lei din dobanda convenita prin contractul nr. 602/27.09.1999, sume datorate de catre parti potrivit art. 969 Cod civil. In schimb, clauza penala este nula, fiind interzisa stipularea unei astfel de clauze in contractele de imprumut. Totodata, instanta de fond a retinut ca dobanzile, pana la achitare, se vor putea cere in faza executarii silite, conform art. 3712 alin. 3 Cod pr. civila.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta care a invocat nelegalitatea si netemeinicia si a sustinut ca instanta de fond a retinut gresit ca in cauza opereaza sanctiunea nulitatii in ceea ce priveste clauza penala, deoarece Legea nr. 313/1879 nu se aplica decat contractelor civile. Dealtfel, in art. 1088 Cod civil se arata ca daunele interese nu pot cuprinde decat dobanda legala la obligatiile care au ca obiect o suma de bani, in afara de regulile speciale in materie comerciala, iar art. 1089 din Codul civil este modificat, in acelasi sens, prin Legea nr. 313/1879. Ca urmare, in speta trebuiau acordate si dobanzile si penalitatile stabilite in contract.
Recursul este nefondat.
Examinand actele si lucrarile cauzei in conditiile prevazute de art. 3041 Cod pr. civila, Curtea constata ca solutia primei instante este corecta, cu urmatoarea motivare.
Instanta de fond a retinut in mod just ca obligatia stabilita in art. 5 din contractul de imprumut incheiat intre Banca Populara Romana si D.S.D. este lovita de nulitate, dar motivarea acestei solutii nu se poate intemeia pe o interdictie expresa de stabilire contractuala a daunelor interese cominatorii in cuantum superior dobanzii legale, pe cata vreme dispozitiile art. 1088 si 1089 C. civ. modificate potrivit dispozitiilor Legii nr. 313/1879 interzic o astfel de clauza penala doar in contractele civile avand ca obiect sume de bani.
Temeiul nulitatii clauzei penale examinate in speta este cel prevazut de art. 968 C. civ., prevederile art. 5 din contractul nr. 602 din 27.09.1999 fiind contrare bunelor moravuri si prin aceasta nelicite, deoarece se bazeaza pe incalcarea bunei credinte a persoanelor fizice care au contractat, prin includerea in conventie a unei obligatii care nu a fost negociata in mod direct si care a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, fiind vadita disproportia dintre prestatia bancii populare si obligatia impusa persoanelor fizice cocontractante prin clauza penala inserata.
De altfel, ulterior incheierii contractului analizat in cauza, legiuitorul a intervenit, in scopul protectiei consumatorilor (persoane fizice), prin adoptarea Legii nr. 123/2000 care sanctioneaza cu nulitatea astfel de clauze contractuale abuzive.
Totodata, Curtea retine ca prima instanta a apreciat in mod corect asupra valabilitatii si efectelor clauzei prevazute in art. 22 din contractul partilor, ce nu poate fi interpretata decat in favoarea celui care s-a obligat, potrivit regulii reglementate de art. 983 C. civ., neputandu-se considera ca banca ar fi indreptatita sa opteze dupa bunul plac daca sa efectueze compensarea datoriei cu fondul social sau nu. Dealtfel, in acelasi sens s-a pronuntat si judecatorul sindic desemnat de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. 2737/2001, privind falimentul BPR - Cooperativa de Credit, prin incheierea din 20 noiembrie 2001.
Fata de considerentele aratate, compensarea fondului social, conform clauzei inserate in art. 22, nu putea opera decat cu privire la sumele datorate cu titlu de credit si dobanda, potrivit contractului.
Intrucat recurenta reclamanta a inteles sa solicite si dobanda in continuare pana la stingerea datoriei, instanta de fond a apreciat in mod just ca cererea este nefondata, deoarece dobanda prevazuta in art. 4 este calculata numai pe intervalul convenit pentru rambursarea in grafic, partea putand valorifica doar dreptul la dobanda legala in faza procesuala a executarii silite in conditiile prevazute de art. 3712 alin. 3 C. proc. civ.
In concluzie recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. 1 C. proc. civ.
Who is online
Users browsing this forum: Google [Bot] and 34 guests