paratii au declarat apel.
La prima dezbatere s-a amanat din cauza grevei avocatilor si pentru a se pronunta supra intampinari, si a exceptiei invocate de tardivitate a apelului deoarece comunicarea sentintei s-a facut in 28 iulie cu paratii si apelul s-a inregistrat din eroare la 15 iulie, fata de 15 august, fiind expediat prin posta la 12 august. completul a fost schimbat fata de sedinta precedenta. Avocatul apelantilor a sustinut ca apelul este in termen. Presedinta a apreciat ca este in termen luind in considerare data inregistrata de judecatorie de 15 iulie desi pronuntarea s-a dat in 14 iulie iar ziua de 15 iulie cade intr-o sambata, a spus ca pe ea nu o intereseaza acest aspect si ca apelul este in termen, chiar daca acesta a fost declarat a doua zi dupa pronuntarea sentintei de instanta de fond si s-a pronuntat asupra acestei exceptii, fara sa tina seama de actul emis de instanta de fond, prin care se recunoaste eroarea de inregistrare a apelului respectiv acesta a fost inregistrat in data de 15 august, asa cum reiese si din copia de pe Registrul de inregistrare a Recursurilor ambele acte depuse de mine la termenul precedent.

va rog daca are cineva solutia