Reclamantul il invita pe parat la conciliere directa conform art.720 indice 1 Cod pr.civ. Paratul nu se prezinta. Conform aceluiasi text de lege, reclamantul nu poate introduce actiunea in instanta decat dupa trecerea unui termen de 30 zile. In timpul acesta se implineste termenul general de 3 ani de prescriptie a dreptului la actiune.
Intrebarea este : efectuarea procedurii prealabile a concilierii directe intrerupe cursul prescriptiei extinctive a dreptului la actiune al reclamantului ?
Varianta : daca reclamantul introduce actiunea mai devreme (pentru a evita prescriptia), ii va fi respinsa cererea ca prematur introdusa, intrucat nu a efectuat procedura prealabila ?
concilierea intrerupe prescriptia dreptului la actiune ?
-
robin_hood_2
Procedura concilierii nu intrerupe prescriptia;pe de o parte, cazurile de intrerupere sunt limitativ prevazute de Decr. 167/1958 si nu includ procedura concilierii, iar pe de alta parte, se considera ca n-ar fi echitabil ca pasivitatea creditorului sa fie rasplatita prin curgerea unui nou termen de prescriptie dupa efectuarea procedurii.
Solutia considerata potrivita este cea a suspendarii termenului de prescriptie, procedura putand fi asimilata cazului prev. de art. 13 lit.c din Decret ( cel cu reclamatia administrativa), in baza identitatii de ratiune:si in cazul procedurii concilierii se observa o imposibilitate judiciara a titularului dreptului de a-si promova actiunea pe durata cuprinsa de art. 720^1, dar nu mai mult de 3 luni de la inregistrarea convocarii concilierii.Astfel, suspendarea opereaza incepand cu data convocarii la conciliere si inceteaza fie la data realizarii concilierii directe, fie la data implinirii unui termen de 30 zile socotit de la data primirii convocarii, daca partea adversa nu i-a dat curs.
Solutia considerata potrivita este cea a suspendarii termenului de prescriptie, procedura putand fi asimilata cazului prev. de art. 13 lit.c din Decret ( cel cu reclamatia administrativa), in baza identitatii de ratiune:si in cazul procedurii concilierii se observa o imposibilitate judiciara a titularului dreptului de a-si promova actiunea pe durata cuprinsa de art. 720^1, dar nu mai mult de 3 luni de la inregistrarea convocarii concilierii.Astfel, suspendarea opereaza incepand cu data convocarii la conciliere si inceteaza fie la data realizarii concilierii directe, fie la data implinirii unui termen de 30 zile socotit de la data primirii convocarii, daca partea adversa nu i-a dat curs.
-
tristan
citeste si asta:
Efectul concilierii asupra cursului prescriptiei extinctive. Conform art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat*25), "cursul prescriptiei se suspenda [...] pana la rezolvarea reclamatiei administrative facuta de cel indreptatit, cu privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la inregistrarea reclamatiei".
Pe marginea acestui text, in literatura de specialitate*26) s-a admis ca, pentru identitate de ratiune (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet) prevederile art. 13 lit. c sunt incidente si in ceea ce priveste recursul gratios sau ierarhic reglementate de art. 5 din Legea contenciosului administrativ, dar "cu deosebirea ca suspendarea opereaza pana la rezolvarea reclamatiei administrative, dar nu mai mult de 30 de zile de la inregistrarea ei"*27). Pe de alta parte, jurisprudenta a statuat ca, un alt caz care ar intra, prin analogie, in ipoteza prevazuta de art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958, republicat, este acela al obtinerii incuviintarii prealabile date de autoritatea tutelara pentru acceptarea unei mosteniri de catre reprezentantul legal in numele minorului, in conformitate cu art. 129 alin. 2 C.fam. (potrivit acestui text, "tutorele nu poate, fara prealabila incuviintare a autoritatii tutelare, sa faca valabila instrainarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si sa incheie orice alte acte care depasesc dreptul de a administra"). S-a aratat, astfel, ca "urmeaza a se face interventiile necesare, chiar din oficiu, pentru indeplinirea conditiei legale prevazuta de textul mentionat (adica art. 129 C.fam.; paranteza noastra - B.P.) socotindu-se ca s-a suspendat cursul prescriptiei pe durata acestor demersuri. Acest caz de suspendare a cursului prescriptiei nu este expres prevazut de art. 13 din Decretul nr. 167/1958, dar el rezulta din ratiunea legii, in sensul ca nu poate curge prescriptia cand cel indreptatit a-si valorifica un drept nu ramane in pasivitate. Altfel ar insemna sa fie indepartat de la succesiune minorul, desi nu a neglijat exercitarea dreptului, ci s-a conformat legii, cerand autorizarea pe care aceasta o pretinde"*28).
In toate aceste situatii, s-a apreciat ca suspendarea prescriptiei ar opera in puterea art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958 (republicat), avand in vedere ca, la fel ca si in cazul "reclamatiei administrative" prevazute de acest text, este vorba despre "un motiv de imposibilitate juridica (a titularului dreptului la actiune; paranteza noastra - B.P.) de a actiona (nu se poate adresa justitiei inainte de parcurgerea fazei prealabile si obligatorii, a "reclamatiei administrative")"*29).
Cu referire la efectele procedurii concilierii asupra cursului prescriptiei, in literatura de specialitate, pornindu-se de la situatiile in care s-a admis aplicabilitatea prin analogie a prevederilor amintitului articol 13 lit. c privind "reclamatia administrativa" (evocate mai sus), s-a aratat ca "prin urmare, si in perioada de desfasurare a concilierii, in ipoteza in care aceasta procedura este considerata obligatorie, in aceeasi ratiune a legii, ne aflam in prezenta unei imposibilitati judiciare pentru titularul dreptului de a-si promova actiunea pe durata ce rezulta din cuprinsul art. 720^1 C.pr.civ., dar nu mai mult de trei luni de la inregistrarea convocarii concilierii (art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958). Suspendarea opereaza incepand cu data expedierii convocarii la conciliere si inceteaza la data realizarii concilierii directe, fie la data implinirii unui termen de 30 de zile socotit de la data primirii convocarii, daca partea adversa nu a dat curs acesteia (art. 720^1 alin. 3, 5 C.pr.civ.). Efectul ce se produce consta in faptul ca durata suspendarii nu intra in calculul termenului de prescriptie"*30).
In opinia noastra procedura concilierii directe nu determina, pe durata indeplinirii sale, intreruperea cursului prescriptiei dreptului la actiune. Dispozitiile cuprinse in Decretul nr. 167/1958, inclusiv art. 13 lit. c privind "reclamatia administrativa", sunt norme imperative de ordine publica*31), destinate ocrotirii unui interes general "adica inlaturarea incertitudinii in raporturile juridice civile si asigurarea stabilitatii lor"*32). In acest sens, art. 1 alin. 3 din acelasi act normativ statueaza ca "orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula", iar art. 18 prevede ca "instanta judecatoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, sa cerceteze, daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris". Exceptia de prescriptie face parte din categoria exceptiilor absolute peremptorii, adica acele exceptii prin care se tinde la respingerea cererii de chemare in judecata, care privesc incalcarea unor norme imperative si pot fi invocate de oricare dintre parti, de procuror sau de instanta, din oficiu si direct in apel sau recurs*33).
Cauzele de suspendare a cursului prescriptiei au doua caractere esentiale: sunt legale si limitative*34). Aceasta inseamna, pe de-o parte, ca suspendarea prescriptiei opereaza numai in cazurile prevazute expres de lege si, pe de alta parte, ca prevederile cuprinse in art. 13 si art. 14 din Decretul nr. 167/1958, republicat, sunt de stricta interpretare si aplicare, nefiind susceptibile de extindere prin analogie*35).
In lumina acestor caractere ale cauzelor de suspendare continute in Decretul nr. 167/1958, (republicat) consideram ca, strict juridic, ele nu sunt susceptibile sub nici o forma de extindere prin analogie asupra altor situatii. Ratiunea pentru care doctrina si jurisprudenta au admis totusi aplicatiunea prevederilor art. 13 lit. c din acest act normativ si in alte cazuri decat cele continute strict in prevederile respectivului articol trebuie raportata insa nu numai la faptul ca este vorba despre o situatie de imposibilitate juridica de a actiona a titularului dreptului la actiune, ci si la natura raporturilor juridice care formeaza cazurile de aplicare prin analogie a art. 13 lit. c (recursul ierarhic si gratios prevazute de art. 5 din Legea contenciosului administrativ si incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, reglementata de art. 129 alin. 2 C.fam.). Or, aceste ambe cazuri "analoge" au in vedere raporturi de drept public, caracterizate prin inegalitatea juridica a partilor, prin faptul ca unul dintre subiecte este o autoritate sau institutie publica, adica "un purtator al autoritatii publice" si prin aceea ca sunt "raporturi de putere" ce apar in sfera relatiilor sociale. Prin urmare, atat in cazul recursului administrativ, cat si in acela al incuviintarii prealabile a autoritatii tutelare, ar aparea ca justificata includerea lor in cadrul cauzelor ce suspenda cursul prescriptiei extinctive, in conditiile in care rezolvarea reclamatiei, respectiv incuviintarea acceptarii mostenirii sunt acte a caror emitere depinde exclusiv de o autoritate publica.
Alta este insa situatia in cazul concilierii prealabile reglementate de art. 720^1 C.pr.civ. De aceasta data este vorba despre raporturi de drept privat (comerciale), ce se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor, prin faptul ca ambele subiecte sunt persoane fizice sau persoane juridice. De aceea, apreciem ca ar fi nefireasca si contrara caracterului limitativ al normelor cuprinse in Decretul nr. 167/1958, republicat, includerea concilierii directe intre cazurile de suspendare a cursului prescriptiei. S-ar putea afirma in acest caz imposibilitatea juridica a creditorului de a formula actiunea in justitie? Apreciem ca nu. Daca creditorul este neglijent si lasa sa se apropie implinirea cursului prescriptiei fara a convoca partea adversa la conciliere, aceasta situatie nu constituie un motiv pentru a suspenda cursul prescriptiei. Lipsa de diligenta a creditorului nu poate justifica extinderea prin analogie a prevederilor legale imperative, de ordine publica si limitative. Creditorul nu poate invoca propria sa turpitudine in contracararea efectului prescriptiei extinctive, ci trebuie sa ia toate masurile pentru a convoca partea adversa in asemenea conditii incat sa fie respectate deopotriva termenele cuprinse in alin. 3 si 5 ale art. 720^1 C.pr.civ. si termenul de prescriptie.
S-ar putea discuta insa situatia in care creditorul convoaca debitorul la conciliere cu exact 45 de zile anterior implinirii cursului prescriptiei, iar debitorul ar solicita o amanare a datei concilierii, ceea ce ar atrage prescrierea dreptului la actiune al creditorului. Apreciem ca intr-un asemenea caz nu trebuie sa se faca apel la institutia suspendarii, ci la aceea a repunerii in termenul de prescriptie extinctiva reglementata de art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, potrivit acestei prevederi legale, "instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita". Apreciem ca in situatia in care creditorul a depus toate demersurile in vederea urmarii procedurii prealabile efectuand convocarea astfel incat sa fie respectate termenele prevazute de art. 720^1 alin. 3 si 5 C.pr.civ., dar depasirea termenului de prescriptie a actiunii s-a datorat amanarilor solicitate de catre debitor, aceasta situatie ar reprezenta o "cauza temeinic justificata" care ar atrage repunerea in termenul de prescriptie, ca beneficiu acordat de lege creditorului. In toate cazurile, insa, aprecierea caracterului temeinic justificat al depasirii termenului de prescriptie urmeaza a fi facuta de catre organul de jurisdictie (adica instanta, nu si organul arbitral, in conditiile in care procedura concilierii directe nu este aplicabila in arbitraj, ci numai in procesele si cererile care se solutioneaza de catre instantele de judecata*36)), iar aceasta apreciere ar trebui sa vizeze determinarea faptului daca amanarea datei concilierii solicitate de catre debitor face parte dintre "acele imprejurari cu caracter obiectiv care, fara a avea gravitatea fortei majore - determinand suspendarea - sunt exclusive de culpa (din partea titularului dreptului la actiune; paranteza noastra - B.P.)*37)". Efectul repunerii in termen este cel prevazut de acelasi alin. 1 al art. 19 din Decretul nr. 167/1958, republicat, anume "instanta judecatoreasca" [...] poate [...] sa dispuna chiar din oficiu judecarea [...] actiunii". Aceasta repunere in termen are un caracter judiciar, in sensul ca "presupune darea unei hotarari de catre organul de jurisdictie competent, care trebuie sa fie motivata pentru ca instanta de control judiciar sa poata verifica temeinicia ei"*38).
Efectul concilierii asupra cursului prescriptiei extinctive. Conform art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat*25), "cursul prescriptiei se suspenda [...] pana la rezolvarea reclamatiei administrative facuta de cel indreptatit, cu privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la inregistrarea reclamatiei".
Pe marginea acestui text, in literatura de specialitate*26) s-a admis ca, pentru identitate de ratiune (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet) prevederile art. 13 lit. c sunt incidente si in ceea ce priveste recursul gratios sau ierarhic reglementate de art. 5 din Legea contenciosului administrativ, dar "cu deosebirea ca suspendarea opereaza pana la rezolvarea reclamatiei administrative, dar nu mai mult de 30 de zile de la inregistrarea ei"*27). Pe de alta parte, jurisprudenta a statuat ca, un alt caz care ar intra, prin analogie, in ipoteza prevazuta de art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958, republicat, este acela al obtinerii incuviintarii prealabile date de autoritatea tutelara pentru acceptarea unei mosteniri de catre reprezentantul legal in numele minorului, in conformitate cu art. 129 alin. 2 C.fam. (potrivit acestui text, "tutorele nu poate, fara prealabila incuviintare a autoritatii tutelare, sa faca valabila instrainarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si sa incheie orice alte acte care depasesc dreptul de a administra"). S-a aratat, astfel, ca "urmeaza a se face interventiile necesare, chiar din oficiu, pentru indeplinirea conditiei legale prevazuta de textul mentionat (adica art. 129 C.fam.; paranteza noastra - B.P.) socotindu-se ca s-a suspendat cursul prescriptiei pe durata acestor demersuri. Acest caz de suspendare a cursului prescriptiei nu este expres prevazut de art. 13 din Decretul nr. 167/1958, dar el rezulta din ratiunea legii, in sensul ca nu poate curge prescriptia cand cel indreptatit a-si valorifica un drept nu ramane in pasivitate. Altfel ar insemna sa fie indepartat de la succesiune minorul, desi nu a neglijat exercitarea dreptului, ci s-a conformat legii, cerand autorizarea pe care aceasta o pretinde"*28).
In toate aceste situatii, s-a apreciat ca suspendarea prescriptiei ar opera in puterea art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958 (republicat), avand in vedere ca, la fel ca si in cazul "reclamatiei administrative" prevazute de acest text, este vorba despre "un motiv de imposibilitate juridica (a titularului dreptului la actiune; paranteza noastra - B.P.) de a actiona (nu se poate adresa justitiei inainte de parcurgerea fazei prealabile si obligatorii, a "reclamatiei administrative")"*29).
Cu referire la efectele procedurii concilierii asupra cursului prescriptiei, in literatura de specialitate, pornindu-se de la situatiile in care s-a admis aplicabilitatea prin analogie a prevederilor amintitului articol 13 lit. c privind "reclamatia administrativa" (evocate mai sus), s-a aratat ca "prin urmare, si in perioada de desfasurare a concilierii, in ipoteza in care aceasta procedura este considerata obligatorie, in aceeasi ratiune a legii, ne aflam in prezenta unei imposibilitati judiciare pentru titularul dreptului de a-si promova actiunea pe durata ce rezulta din cuprinsul art. 720^1 C.pr.civ., dar nu mai mult de trei luni de la inregistrarea convocarii concilierii (art. 13 lit. c din Decretul nr. 167/1958). Suspendarea opereaza incepand cu data expedierii convocarii la conciliere si inceteaza la data realizarii concilierii directe, fie la data implinirii unui termen de 30 de zile socotit de la data primirii convocarii, daca partea adversa nu a dat curs acesteia (art. 720^1 alin. 3, 5 C.pr.civ.). Efectul ce se produce consta in faptul ca durata suspendarii nu intra in calculul termenului de prescriptie"*30).
In opinia noastra procedura concilierii directe nu determina, pe durata indeplinirii sale, intreruperea cursului prescriptiei dreptului la actiune. Dispozitiile cuprinse in Decretul nr. 167/1958, inclusiv art. 13 lit. c privind "reclamatia administrativa", sunt norme imperative de ordine publica*31), destinate ocrotirii unui interes general "adica inlaturarea incertitudinii in raporturile juridice civile si asigurarea stabilitatii lor"*32). In acest sens, art. 1 alin. 3 din acelasi act normativ statueaza ca "orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula", iar art. 18 prevede ca "instanta judecatoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, sa cerceteze, daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris". Exceptia de prescriptie face parte din categoria exceptiilor absolute peremptorii, adica acele exceptii prin care se tinde la respingerea cererii de chemare in judecata, care privesc incalcarea unor norme imperative si pot fi invocate de oricare dintre parti, de procuror sau de instanta, din oficiu si direct in apel sau recurs*33).
Cauzele de suspendare a cursului prescriptiei au doua caractere esentiale: sunt legale si limitative*34). Aceasta inseamna, pe de-o parte, ca suspendarea prescriptiei opereaza numai in cazurile prevazute expres de lege si, pe de alta parte, ca prevederile cuprinse in art. 13 si art. 14 din Decretul nr. 167/1958, republicat, sunt de stricta interpretare si aplicare, nefiind susceptibile de extindere prin analogie*35).
In lumina acestor caractere ale cauzelor de suspendare continute in Decretul nr. 167/1958, (republicat) consideram ca, strict juridic, ele nu sunt susceptibile sub nici o forma de extindere prin analogie asupra altor situatii. Ratiunea pentru care doctrina si jurisprudenta au admis totusi aplicatiunea prevederilor art. 13 lit. c din acest act normativ si in alte cazuri decat cele continute strict in prevederile respectivului articol trebuie raportata insa nu numai la faptul ca este vorba despre o situatie de imposibilitate juridica de a actiona a titularului dreptului la actiune, ci si la natura raporturilor juridice care formeaza cazurile de aplicare prin analogie a art. 13 lit. c (recursul ierarhic si gratios prevazute de art. 5 din Legea contenciosului administrativ si incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, reglementata de art. 129 alin. 2 C.fam.). Or, aceste ambe cazuri "analoge" au in vedere raporturi de drept public, caracterizate prin inegalitatea juridica a partilor, prin faptul ca unul dintre subiecte este o autoritate sau institutie publica, adica "un purtator al autoritatii publice" si prin aceea ca sunt "raporturi de putere" ce apar in sfera relatiilor sociale. Prin urmare, atat in cazul recursului administrativ, cat si in acela al incuviintarii prealabile a autoritatii tutelare, ar aparea ca justificata includerea lor in cadrul cauzelor ce suspenda cursul prescriptiei extinctive, in conditiile in care rezolvarea reclamatiei, respectiv incuviintarea acceptarii mostenirii sunt acte a caror emitere depinde exclusiv de o autoritate publica.
Alta este insa situatia in cazul concilierii prealabile reglementate de art. 720^1 C.pr.civ. De aceasta data este vorba despre raporturi de drept privat (comerciale), ce se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor, prin faptul ca ambele subiecte sunt persoane fizice sau persoane juridice. De aceea, apreciem ca ar fi nefireasca si contrara caracterului limitativ al normelor cuprinse in Decretul nr. 167/1958, republicat, includerea concilierii directe intre cazurile de suspendare a cursului prescriptiei. S-ar putea afirma in acest caz imposibilitatea juridica a creditorului de a formula actiunea in justitie? Apreciem ca nu. Daca creditorul este neglijent si lasa sa se apropie implinirea cursului prescriptiei fara a convoca partea adversa la conciliere, aceasta situatie nu constituie un motiv pentru a suspenda cursul prescriptiei. Lipsa de diligenta a creditorului nu poate justifica extinderea prin analogie a prevederilor legale imperative, de ordine publica si limitative. Creditorul nu poate invoca propria sa turpitudine in contracararea efectului prescriptiei extinctive, ci trebuie sa ia toate masurile pentru a convoca partea adversa in asemenea conditii incat sa fie respectate deopotriva termenele cuprinse in alin. 3 si 5 ale art. 720^1 C.pr.civ. si termenul de prescriptie.
S-ar putea discuta insa situatia in care creditorul convoaca debitorul la conciliere cu exact 45 de zile anterior implinirii cursului prescriptiei, iar debitorul ar solicita o amanare a datei concilierii, ceea ce ar atrage prescrierea dreptului la actiune al creditorului. Apreciem ca intr-un asemenea caz nu trebuie sa se faca apel la institutia suspendarii, ci la aceea a repunerii in termenul de prescriptie extinctiva reglementata de art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Astfel, potrivit acestei prevederi legale, "instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita". Apreciem ca in situatia in care creditorul a depus toate demersurile in vederea urmarii procedurii prealabile efectuand convocarea astfel incat sa fie respectate termenele prevazute de art. 720^1 alin. 3 si 5 C.pr.civ., dar depasirea termenului de prescriptie a actiunii s-a datorat amanarilor solicitate de catre debitor, aceasta situatie ar reprezenta o "cauza temeinic justificata" care ar atrage repunerea in termenul de prescriptie, ca beneficiu acordat de lege creditorului. In toate cazurile, insa, aprecierea caracterului temeinic justificat al depasirii termenului de prescriptie urmeaza a fi facuta de catre organul de jurisdictie (adica instanta, nu si organul arbitral, in conditiile in care procedura concilierii directe nu este aplicabila in arbitraj, ci numai in procesele si cererile care se solutioneaza de catre instantele de judecata*36)), iar aceasta apreciere ar trebui sa vizeze determinarea faptului daca amanarea datei concilierii solicitate de catre debitor face parte dintre "acele imprejurari cu caracter obiectiv care, fara a avea gravitatea fortei majore - determinand suspendarea - sunt exclusive de culpa (din partea titularului dreptului la actiune; paranteza noastra - B.P.)*37)". Efectul repunerii in termen este cel prevazut de acelasi alin. 1 al art. 19 din Decretul nr. 167/1958, republicat, anume "instanta judecatoreasca" [...] poate [...] sa dispuna chiar din oficiu judecarea [...] actiunii". Aceasta repunere in termen are un caracter judiciar, in sensul ca "presupune darea unei hotarari de catre organul de jurisdictie competent, care trebuie sa fie motivata pentru ca instanta de control judiciar sa poata verifica temeinicia ei"*38).
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 26 guests