Dreptul minorului de a fi ascultat

[krisstina]

Intr-un proces de divort, minorul sub 10 ani este ascultat de instanta, in baza Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, pentru a se decide cui va fi incredintat. Este suficient sa se consemneze in caietul grefierului ca a fost ascultat minorul sau trebuie luata o declaratie care se pastreaza la dosar?

Daca minorul cere in mod expres sa nu afle parintii ca a optat pentru unul dintre ei, este posibil sa nu se consemneze nici in caietul grefierului optiunea minorului?


ART. 24
(1) Copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste.
(2) In orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca autoritatea competenta apreciaza ca audierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizi care il priveste.
(4) In toate cazurile prevazute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu varsta si cu gradul de maturitate a copilului.
(5) Orice copil poate cere sa fie ascultat conform dispozitiilor alin. (2) si (3). In caz de refuz, autoritatea competenta se va pronunta printr-o decizie motivata.
(6) Dispozitiile legale speciale privind consimtamantul sau prezenta copilului in procedurile care il privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea unui curator, in caz de conflict de interese, sunt si raman aplicabile.

[leustean]

Niciodata nu i se ia o declaratie minorului, fie el sub sau peste 10 ani.
Se consemneaza in caietul grefierului si in incheierea de sedinta preferinta lui si atat.
Declaratia presupune forma scrisa, semnarea de catre minor, ceea ce nu se intalneste in cauza.
Este absolut necesar sa se consemneze ce anume a spus, altfel nu se poate verifica adevarul spuselor sale.
Prin urmare, este imposibil sa se tina secret fata de parinti decizia minorului, chiar daca el isi doreste acest lucru (minorul). Singura posibilitate a minorului este de a spune :"nu pot alege, imi sint amandoi la fel de dragi, imi este imposibil" si mai departe de atat instanta nu poate merge.
Se decide in functie de circumstantele cunoscute.

[norocel]

Minorul, indiferent daca are sub 10 ani sau peste, nu este parte in proces si nu este nici martor.
El isi exercita dreptul de a-si spune parerea atunci cand se iau decizii in privinta lui, drept recunoscut in mod expres de Legea nr. 272/2004.
In practica, multe instante obisnuiesc ca ia declaratii minorului (in camera de consiliu ce-i drept) si sa puna la dosar aceste declaratii.
Personal, cred ca se procedeaza gresit si ca este suficient sa se consemneze parerea minorului in caietul grefierului.
Intrebarea este daca minorul are numai dreptul de a-si spune parerea sau are si dreptul la confidentialitate ?
Nu am gasit vreun act normativ care sa prevada dreptul la confidentialitate cu privire la ceea ce spune minorul judecatorului in camera de consiliu dar mi se pare ca ar putea exista situatii in care, divulgarea informatiilor ar putea aduce prejudicii minorului.

[attorneyatlaw]

parerea mea este ca nu avem aici o infrmatie confidentiala si nici de natura sa prejudicieze minorul. Asa incat rezultatul audierii minorului in camera de consiliu se va consemna si se va coase la dosar.
Daca insa minorul isi exprima expres optiunea ca optiunea sa sa ramana ascunsa parintilor, atunci cred ca nimic nu se poate opune ca instanta sa faca aplicabilitatea prevederilor din legea privind protectia martorilor (extinsa prin analogie) si atunci evident ca opinia minorului nu va fi legata la dosar si nu va fi accesibila parintilor.
Pe de alta parte cred ca pot exista situatii in care instanta, apreciind in contextul intregului material probator, sa decida in contra optiunii minorului. Imprejurare in care trebuie sa motiveze. Mi-e greu sa vad cum si ce ar motiva instanta, si cum solutia ar putea fi cenzurata in caile de atac, cand optiunea minorului nu e consemnata nicaieri sau e consemnata numai in caietul grefierului.

[norocel]

parerea mea este ca nu avem aici o infrmatie confidentiala si nici de natura sa prejudicieze minorul. Asa incat rezultatul audierii minorului in camera de consiliu se va consemna si se va coase la dosar..

Concret...ce act se coase la dosar?
Da totusi declaratie minorul?
Crezi ca putem porni din start de la prezumtia ca afirmatiile minorului ajunse la cunostinta parintilor nu pot dauna minorului?

[leustean]

Este posibil asa ceva, desigur, dar se pleaca si de la prezumtia maturitatii de gandire si de intelegere a parintilor, care trebuie sa accepte decizia copilului lor.
La urma urmei, ei sint cei care au determinat acea alegere, uneori dureroasa pentru ei insisi si sint asadar nevoiti sa isi asume riscul oricarui raspuns.
Dar trecem peste divagatiile de tip afectiv si am sa incerc sa argumentez de ce consider ca nu este nevoie de o declaratie.
Din intreaga economie a textului art. 24 din Legea 272/2004 citat de Krisstina se vorbeste despre dreptul de a fi ascultat, aratandu-se in concret care este continutul acestui drept.
Este vorba despre o comunicare de informatii, de consultari, de exprimari de opinii.
Toate acestea, consider eu, exclud ideea unei declaratii, care urmeaza o procedura stricta si riguroasa, in care consultarea (cel putin) este exclusa intodeauna.
Cred ca legea se refera la o discutie libera, care sa ofere posibilitatea crearii unui climat favorabil exprimarii adevaratei parerei a minorului.
Sau, daca minorul are nelamuriri, este vorba despre un raspuns dat de judecator, care sa ii corespunda asteptarilor minorului.

Nu se poate sustine ca toate acestea sint de natura unei declaratii in sensul strict al legii, producatoare de efecte juridice.
Cat despre confidentialitate : orice secret iese la inveala in momentul motivarii de catre instanta a masurii dispuse, deoarece este obligatoriu a se face referire si la optiunea minorului exprimata in secret.
Secretul trebuie sa existe la momentul ascultarii, pentru a-i da posibiliatea copilului minor sa se exprime liber, fara a se lasa intimidat de parintii sai.
Ce se intampla mai apoi, efectul raspunsului sincer dat de minor, tine de alte parghii si de alte posibilitati de remediere a comportamentului parintelui fata de copilul neascultator.

[attorneyatlaw]

Concret...ce act se coase la dosar?
Da totusi declaratie minorul?
Crezi ca putem porni din start de la prezumtia ca afirmatiile minorului ajunse la cunostinta parintilor nu pot dauna minorului?

Cred ca in principiu se consemneaza in incheierea optiunea minorului.
pe de alta parte nu pornesc din start, din principiu, dupa cum bine stii de la nicio prezumtie.
Parerea mea este insa ca de cele mai multe ori problema asta a incredintarii minorului este privita ca "auxiliara" de catre instante si ea nu imi pare deloc asa.
Nu pot pleca nici de la ideea ca e suficient sa scrii in hotarare ca ai respectat opinia minorului pentru ca minorul poate veni oricand (prin reprezentant legal, fireste, dar nu obligatoriu daca citim prin 272) sa spuna ca opinia lui a fost taman pe dos.
Cred ca judecatorul este cel care poate si trebuie sa se lamureasca, de la caz la caz, daca opinia minorului, odata aflata de catre parinti, l-ar expune pe acesta nepermis.
Pe de alta parte ai cred ca art. 33 din 272/2004 (care prevede ca separarea minorului de unul dintre parinti impotriva vointei acestuia este posibila numai cu respectarea cumulativa a doua conditii: sa fie vorba de cazuri expres si limitativ prevazute de lege si numai daca acest lucru este in interesul superior al copilului), cred deci ca acest art. 33, chiar daca nu abroga dispozitiile din C.fam cu privire la incredintarea minorului, totusi le modifica implicit.
De altfel, exercitarea in mod egal a drepturilor parintesti reprezinta, in dreptul comparat, regula in materie.
Ca sa revin, ca am divagat rau, cred ca daca judecatorul este, totusi obligat sa incredinteze minorul si decide ca vrea sa il asculte sub 10 ani sau il asculta ca asa trebuie (peste 10 ani) nimic nu il opreste sa nuscrie in incheiere exact care a fost optiunea copilului, limitandu-se sa spuna ca acestuia i-au fost aduse la cunostinta consecintele optiunii sale si ca el si-a exprimat liber parerea, parere de care instanta va tine cont dupa ce o va corobora si cu restul materialului probator.
Dar mai cred ca daca instanta are temeri serioase ca copilul s-ar putea expune la rele tratamente, in masura in care opinia sa ar fi cunoscuta de parinti, atunci instanta este obligata sa sesizeze Protectia copilului, pentru ca aceasta sa ia masurile ce se impun(ca de aia exista)