Conform legii 12/1990, constituie contraventie nedeclararea de catre agentii economici la organele fiscale, inainte de aplicare, a adaosurilor comerciale si a celor de comision ;
Mie nu imi apare a fi abrogata!
Voi stiti ceva, mai este, nu mai este in vigoare prevederea?
Multumesc!
Obligatie declarare adaos comercial la fisc
-
aho
-
aho
-
kinga
-
norocel
Activitate comerciala ilicita.Fapte de comert cu bunuri ce nu sunt insotite de documente justificative.Legea nr.12/1990 si O.G. nr.2/2001
In cazul plangerilor indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 modificata prin O.G. nr.126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate si restituirea marfii confiscate.
Sectiile Unite, decizia nr.I din 18 februarie 2002
In aplicarea dispozitiilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, astfel cum a fost modificata prin O.G. nr.126 din 29 august 1998, instantele de judecata nu au un punct de vedere unitar, solutionand in mod diferit plangerile indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din aceasta lege.
In cazul efectuarii de acte sau fapte de comert fara ca bunurile respective sa fie insotite de documente justificative, unele instante au respins plangerea formulata impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, mentinand amenda aplicata si masura confiscarii marfii, chiar si in situatia in care contravenientul a prezentat ulterior acte ce dovedesc provenienta licita a bunurilor, pe motiv ca legea sanctioneaza toate actele sau faptele de comert avand ca obiect bunuri a caror provenienta nu este dovedita in conditiile cerute de lege si confiscarea bunurilor respective, care este o sanctiune complementara.
S-a considerat ca, in astfel de situatii, este necesara mentinerea amenzii contraventionale, insa trebuie inlaturata masura confiscarii marfii, aceasta solutie fiind insusita si prin recursul in interesul legii, cu motivarea ca in conformitate cu prevederile art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, astfel cum a fost modificata prin O.G. nr.126/1998, este necesar ca marfurile ce fac obiectul actelor sau faptelor de comert sa fie insotite, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii, de documentele de provenienta, neindeplinirea acestei obligatii atragand sanctionarea contraventionala. S-a considerat, insa, ca nerespectarea acestei obligatii nu poate atrage si aplicarea masurii confiscari marfurilor deoarece nu sunt indeplinite cerintele inscrise in art.6 din ceasta lege, coroborate cu dispozitiile art.8 din Legea nr.32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.
Alte instante, fiind sesizate cu plangere impotriva actelor de constatare si sanctionare a unor astfel de contraventii, in cazul prezentarii ulterioare, de catre cei sanctionati, a documentelor prin care se justifica provenienta marfurilor, au dispus anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, au exonerat contravenientul de plata amenzii aplicate si au restituit bunurile confiscate, astfel ca au procedat corect.
Intr-adevar, in art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, astfel cum a fost modificata prin O.G. nr.126/1998, aprobata prin Legea nr.243 din 17 decembrie 1998, se prevede ca "efectuarea de acte sau fapte de comert cu bunuri a caror provenienta nu este dovedita, in conditiile legii" constituie activitate comerciala ilicita ce atrage raspunderea contraventionala si penala, dupa caz, instituindu-se si obligativitatea ca documentele de provenienta sa insoteasca marfurile, "indiferent de locul in care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii".
Din dispozitiile mentionate, coroborate cu cele ale art.2 din aceeasi lege, rezulta ca sanctionarea unei atare activitati, constituie contraventie daca nu a fost savarsita in astfel de conditii incat sa fie considerata, potrivit legii penale, infractiune si este conditionata de lipsa documentelor de provenienta a marfurilor, indiferent daca aceasta se constata pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii.
Aceasta conditie nu poate fi considerata indeplinita, insa, in cazul cand persoana care a efectuat actul de comert dovedeste ulterior, in fata instantei careia i s-a plans impotriva actului de constatare si sanctionare, ca documentele de justificare a provenientei marfurilor existau la data intocmirii procesului verbal de constatare a contraventiei si ca nu a avut posibilitate sa le prezinte in momentul efectuarii controlului.
O atare interpretare este impusa si de noile reglementari privind regimul juridic al contraventiilor, inscrise in O.G. nr.2 din 12 iulie 2001, care a abrogat dispozitiile Legii nr.32/1968, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, ce au fost invocate in sustinerea recursului in interesul legii.
Or, potrivit art.11 alin.1 si 5 din aceasta ordonanta, "caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita", iar atributia de a constata aceste cauze revine numai instantei de judecata.
A considera altfel, ar insemna ca in cazuri de efectuare cu buna credinta a actelor sau faptelor de comert, cu bunuri avand provenienta vadit licita, dar fara posibilitatea prezentarii documentelor de provenienta in momentul efectuarii verificarii, persoana care le-ar detine sa nu mai poata justifica provenienta lor nici in afara instantei de judecata, ceea ce ar fi inadmisibil.
Inadmisibilitatea unei atari interpretari rezulta si din aceea ca prin art.47 dinO.G. nr.2/2001 s-a prevazut ca "dispozitiile prezentei ordonante se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila".
Or, in conformitate cu art.167 alin.1 din Codul de procedura civila, "dovezile se pot incuviinta . . . daca instanta socoteste ca ele pot sa aduca dezlegare pricinii", iar potrivit alineatului 3 al aceluiasi articol "dovada si dovada contrarie vor fi administrate pe cat cu putinta in acelasi timp".
Rezulta din dispozitiile Codului de procedura civila, la care se face trimitere prin art.47 din Ordonanta privind regimul juridic al contraventiilor, ca instantele de judecata nu se pot abate de la cerinta de a admite ca dovada nu numai procesul-verbal de constatare a contraventiei prevazute de Legea nr.12/1990, ci sunt datoare sa incuviinteze, in conformitate cu art.167 si urmatoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atat mai mult cele prin care se vizeaza stabilirea existentei documentelor de provenienta, cum sunt facutra fiscala, factura, avizul de insotire a marfii si celelalte acte la care se refera art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, astfel cum a fost modificat si completat prin O.G. nr.126/1998.
A nu admite luarea in considerare a unor astfel de dovezi ar insemna sa se contravina principiului aflarii adevarului si a se pronunta o solutie nelegala, incalcandu-se astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art.6 & 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundalentale, la care Romania a devenit parte.
Pe de alta parte, in conditiile dovedirii provenientei licite a marfurilor sau produselor care au facut obiectul efectuarii de acte ori fapte de comert sau au fost destinate sa serveasca la astfel de operatiuni, nu se mai justifica nici mentinerea confiscarii dispusa prin procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Sub acest aspect trebuie sa se aiba in vedere ca scopul adoptarii Legii nr.12/1990 este acela al asigurarii protectiei populatiei, impotriva unor activitati comerciale ilicite, atat parin sanctionarea penala sau contraventionala, dupa caz, a celor care incalca dispozitiile acestei legi, cat si prin confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea de activitati comerciale ilicite.
In masura in care, pe calea solutionarii plangerii indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, astfel cum a fost modificata si completata prin O.G. nr.126/1998, aprobata prin Legea nr.243 din 17 decembrie 1998, se constata de instanta de judecata existenta documentelor de provenienta a marfurilor aceasta constatare trebuie sa atraga nu numai anularea procesului verbal de contraventie si exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate, ci si restituirea marfii confiscate.
Aceasta solutie este impusa si de reglementarea de la art.41 alin.2 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, prin care se stabileste ca "in caz de anulare sau de constatare a nulitatii procesului-verbal, bunurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa prin lege, se restituie de indata celui in drept". Tot astfel, daca bunurile ce au facut obiectul confiscarii aufost, intre timp, valorificate, potrivit alin.3 din acelasi articol va trebui sa se dispuna, de catre instanta, achitarea unei despagubiri stabilite in raport cu valoarea lor de circulatie.
In temeiul art.26 lit.b din Legea Curtii Supreme de Justitie nr.56/1993, republicata, si al art.329 din Codul de procedura civila, s-a admis recursul in interesul legii in sensul de a se stabili ca, incazul plangerilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 astfel cum a fost modificata si completata prin O.G. nr.126/1998, aprobata prin Legea nr.243 din 17 decembrie 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii si restituirea marfii confiscate.
Pentru considerentele de mai sus, recursul in interesul legii a fost admis si s-a stabilit ca, in cazul plangerilor indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, modificata prin O.G. nr.126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicar
In cazul plangerilor indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 modificata prin O.G. nr.126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate si restituirea marfii confiscate.
Sectiile Unite, decizia nr.I din 18 februarie 2002
In aplicarea dispozitiilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, astfel cum a fost modificata prin O.G. nr.126 din 29 august 1998, instantele de judecata nu au un punct de vedere unitar, solutionand in mod diferit plangerile indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din aceasta lege.
In cazul efectuarii de acte sau fapte de comert fara ca bunurile respective sa fie insotite de documente justificative, unele instante au respins plangerea formulata impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, mentinand amenda aplicata si masura confiscarii marfii, chiar si in situatia in care contravenientul a prezentat ulterior acte ce dovedesc provenienta licita a bunurilor, pe motiv ca legea sanctioneaza toate actele sau faptele de comert avand ca obiect bunuri a caror provenienta nu este dovedita in conditiile cerute de lege si confiscarea bunurilor respective, care este o sanctiune complementara.
S-a considerat ca, in astfel de situatii, este necesara mentinerea amenzii contraventionale, insa trebuie inlaturata masura confiscarii marfii, aceasta solutie fiind insusita si prin recursul in interesul legii, cu motivarea ca in conformitate cu prevederile art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, astfel cum a fost modificata prin O.G. nr.126/1998, este necesar ca marfurile ce fac obiectul actelor sau faptelor de comert sa fie insotite, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii, de documentele de provenienta, neindeplinirea acestei obligatii atragand sanctionarea contraventionala. S-a considerat, insa, ca nerespectarea acestei obligatii nu poate atrage si aplicarea masurii confiscari marfurilor deoarece nu sunt indeplinite cerintele inscrise in art.6 din ceasta lege, coroborate cu dispozitiile art.8 din Legea nr.32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.
Alte instante, fiind sesizate cu plangere impotriva actelor de constatare si sanctionare a unor astfel de contraventii, in cazul prezentarii ulterioare, de catre cei sanctionati, a documentelor prin care se justifica provenienta marfurilor, au dispus anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, au exonerat contravenientul de plata amenzii aplicate si au restituit bunurile confiscate, astfel ca au procedat corect.
Intr-adevar, in art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, astfel cum a fost modificata prin O.G. nr.126/1998, aprobata prin Legea nr.243 din 17 decembrie 1998, se prevede ca "efectuarea de acte sau fapte de comert cu bunuri a caror provenienta nu este dovedita, in conditiile legii" constituie activitate comerciala ilicita ce atrage raspunderea contraventionala si penala, dupa caz, instituindu-se si obligativitatea ca documentele de provenienta sa insoteasca marfurile, "indiferent de locul in care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii".
Din dispozitiile mentionate, coroborate cu cele ale art.2 din aceeasi lege, rezulta ca sanctionarea unei atare activitati, constituie contraventie daca nu a fost savarsita in astfel de conditii incat sa fie considerata, potrivit legii penale, infractiune si este conditionata de lipsa documentelor de provenienta a marfurilor, indiferent daca aceasta se constata pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii.
Aceasta conditie nu poate fi considerata indeplinita, insa, in cazul cand persoana care a efectuat actul de comert dovedeste ulterior, in fata instantei careia i s-a plans impotriva actului de constatare si sanctionare, ca documentele de justificare a provenientei marfurilor existau la data intocmirii procesului verbal de constatare a contraventiei si ca nu a avut posibilitate sa le prezinte in momentul efectuarii controlului.
O atare interpretare este impusa si de noile reglementari privind regimul juridic al contraventiilor, inscrise in O.G. nr.2 din 12 iulie 2001, care a abrogat dispozitiile Legii nr.32/1968, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, ce au fost invocate in sustinerea recursului in interesul legii.
Or, potrivit art.11 alin.1 si 5 din aceasta ordonanta, "caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita", iar atributia de a constata aceste cauze revine numai instantei de judecata.
A considera altfel, ar insemna ca in cazuri de efectuare cu buna credinta a actelor sau faptelor de comert, cu bunuri avand provenienta vadit licita, dar fara posibilitatea prezentarii documentelor de provenienta in momentul efectuarii verificarii, persoana care le-ar detine sa nu mai poata justifica provenienta lor nici in afara instantei de judecata, ceea ce ar fi inadmisibil.
Inadmisibilitatea unei atari interpretari rezulta si din aceea ca prin art.47 dinO.G. nr.2/2001 s-a prevazut ca "dispozitiile prezentei ordonante se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila".
Or, in conformitate cu art.167 alin.1 din Codul de procedura civila, "dovezile se pot incuviinta . . . daca instanta socoteste ca ele pot sa aduca dezlegare pricinii", iar potrivit alineatului 3 al aceluiasi articol "dovada si dovada contrarie vor fi administrate pe cat cu putinta in acelasi timp".
Rezulta din dispozitiile Codului de procedura civila, la care se face trimitere prin art.47 din Ordonanta privind regimul juridic al contraventiilor, ca instantele de judecata nu se pot abate de la cerinta de a admite ca dovada nu numai procesul-verbal de constatare a contraventiei prevazute de Legea nr.12/1990, ci sunt datoare sa incuviinteze, in conformitate cu art.167 si urmatoarele din acel cod, administrarea tuturor dovezilor susceptibile a duce la dezlegarea pricinii, cu atat mai mult cele prin care se vizeaza stabilirea existentei documentelor de provenienta, cum sunt facutra fiscala, factura, avizul de insotire a marfii si celelalte acte la care se refera art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, astfel cum a fost modificat si completat prin O.G. nr.126/1998.
A nu admite luarea in considerare a unor astfel de dovezi ar insemna sa se contravina principiului aflarii adevarului si a se pronunta o solutie nelegala, incalcandu-se astfel dreptul la un proces echitabil instituit prin art.6 & 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundalentale, la care Romania a devenit parte.
Pe de alta parte, in conditiile dovedirii provenientei licite a marfurilor sau produselor care au facut obiectul efectuarii de acte ori fapte de comert sau au fost destinate sa serveasca la astfel de operatiuni, nu se mai justifica nici mentinerea confiscarii dispusa prin procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Sub acest aspect trebuie sa se aiba in vedere ca scopul adoptarii Legii nr.12/1990 este acela al asigurarii protectiei populatiei, impotriva unor activitati comerciale ilicite, atat parin sanctionarea penala sau contraventionala, dupa caz, a celor care incalca dispozitiile acestei legi, cat si prin confiscarea bunurilor care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea de activitati comerciale ilicite.
In masura in care, pe calea solutionarii plangerii indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, astfel cum a fost modificata si completata prin O.G. nr.126/1998, aprobata prin Legea nr.243 din 17 decembrie 1998, se constata de instanta de judecata existenta documentelor de provenienta a marfurilor aceasta constatare trebuie sa atraga nu numai anularea procesului verbal de contraventie si exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate, ci si restituirea marfii confiscate.
Aceasta solutie este impusa si de reglementarea de la art.41 alin.2 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, prin care se stabileste ca "in caz de anulare sau de constatare a nulitatii procesului-verbal, bunurile confiscate, cu exceptia celor a caror detinere sau circulatie este interzisa prin lege, se restituie de indata celui in drept". Tot astfel, daca bunurile ce au facut obiectul confiscarii aufost, intre timp, valorificate, potrivit alin.3 din acelasi articol va trebui sa se dispuna, de catre instanta, achitarea unei despagubiri stabilite in raport cu valoarea lor de circulatie.
In temeiul art.26 lit.b din Legea Curtii Supreme de Justitie nr.56/1993, republicata, si al art.329 din Codul de procedura civila, s-a admis recursul in interesul legii in sensul de a se stabili ca, incazul plangerilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 astfel cum a fost modificata si completata prin O.G. nr.126/1998, aprobata prin Legea nr.243 din 17 decembrie 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii si restituirea marfii confiscate.
Pentru considerentele de mai sus, recursul in interesul legii a fost admis si s-a stabilit ca, in cazul plangerilor indreptate impotriva actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor prevazute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990, modificata prin O.G. nr.126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, in fata instantelor judecatoresti, a actelor prin care se dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite, in momentul constatarii contraventiei, de astfel de documente, atrage anularea procesului-verbal de contraventie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicar
-
attorneyatlaw
sa ne lamurim cu adaosul comercial.
Obligatia de a a aplica un anumit adaos comercial (plafonat maxim), de nedepasire a acestuia si de declarare a adaosului comercial la finante a fost stabilita printr-o lege de prin 71, cu privire la reglementarea preturilor si tarifelor, si anume Legea 19. Ea a mai fost modificata de-a lungul timpului, inclusiv dupa revolutie.
legea 12/90, e adevarat, stabileste ca fiind contraventii faptele de a nu respecta aceste obligatii (de a nu depasi adaosul comercial maxim permis si de a nu-l declara la organele de supraveghere a preturilor, printre care si m.finante.)
Aceasta minunata de lege a fost abrogata de Legea 7/1998, odata cu liberalalizarea preturilor
In aceasta imprejurare, de vreme ce obligatia de declarare la fisc nu mai exista si nici cea de a nu depasi adaosul comercial maxim permis (era la un moment dat 30%), se cheama ca nici nerespectarea acestor prevederi nu mai poate atrage nici o sanctiune de nici un fel, caci nu se poate sanctiona nerespectarea unor obligatii inexistente.
Imprejurare in care, chiar daca lit f a art.1 din L12/1990 nu s-a abrogat expres, este fara dubiu ca el nu mai are nici o aplicabilitate.
Obligatia de a a aplica un anumit adaos comercial (plafonat maxim), de nedepasire a acestuia si de declarare a adaosului comercial la finante a fost stabilita printr-o lege de prin 71, cu privire la reglementarea preturilor si tarifelor, si anume Legea 19. Ea a mai fost modificata de-a lungul timpului, inclusiv dupa revolutie.
legea 12/90, e adevarat, stabileste ca fiind contraventii faptele de a nu respecta aceste obligatii (de a nu depasi adaosul comercial maxim permis si de a nu-l declara la organele de supraveghere a preturilor, printre care si m.finante.)
Aceasta minunata de lege a fost abrogata de Legea 7/1998, odata cu liberalalizarea preturilor
In aceasta imprejurare, de vreme ce obligatia de declarare la fisc nu mai exista si nici cea de a nu depasi adaosul comercial maxim permis (era la un moment dat 30%), se cheama ca nici nerespectarea acestor prevederi nu mai poate atrage nici o sanctiune de nici un fel, caci nu se poate sanctiona nerespectarea unor obligatii inexistente.
Imprejurare in care, chiar daca lit f a art.1 din L12/1990 nu s-a abrogat expres, este fara dubiu ca el nu mai are nici o aplicabilitate.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 30 guests