Potrivit Programului national de protectie sociala "Bani de liceu", care se deruleaza in conformitate cu prev. H 1488/2004 si O.M.E.C 4839/2004, elevii care se afla in intretinerea familiilor al caror venit brut lunar pe membru de familie, realizat in ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 1.500.000 lei, beneficiaza de un sprijin financiar.
Sprijinul financiar se acorda pe baza de cerere, formulata de elev cu autorizarea reprezentantului legal, inregistrata pana la data de 1 octombrie incepand cu anul scolar 2005/2006, la unitatea de invatamant la care elevul este inscris.
Ce se intampla cu cererea inaintata de catre un elev dupa 1 octombrie, respectiv la 1 decembrie - data la care decedeaza tatal acestuia si care pana la acest moment era singurul membru al familiei care realiza venituri?
Bani de liceu
Am intrat in posesia dosarului si am constatat ca, de fapt acesta a fost depus in termenul legal dar, a fost respins de catre o secretara pe motiv ca, ATENTIE!:"IN ULTIMELE 3 LUNI, TATAL ( singurul care realiza venituri si care a decedat) A REALIZAT VENITURI MAI MARI DE 1.500.000!!!!" ( Asta in conditiile in care, in textul actului normativ se prevede ca orfanii au prioritate la acordarea ajutorului). Am incercat sa dau o "mana de ajutor" si in speranta ca la nivelul conducerii institutiei de invatamant se va gasi o "portita" pt a rezolva aceasta situatie(chiar daca trecut peste etapele privind termenul contestatiei si trimiterea dosarelor catre Inspectorat si apoi Minister.), l-am contactat personal pe Directorul institutiei de invatamant, i-am adus la cunostinta situatia dar, SURPRIZA - Directorul si-a insusit parerea secretarei (....ca doar n-o fi prost sa recunoasca vina/incompetenta functionarilor pe care-i pastoreste sau cine stie ce le-o mai face!). Inspectoratul este de alta parere dar,nu mai poate face nimic la acest moment pt. ca listele au fost intocmite la Minister pt. toata tara, fondurile au fost alocate...si in plus ar trebui recunoscuta ilegalitatea colegului lor. Trist dar adevarat!....
Toate au fost "bune si la locul lor" cat tatal a fost in viata cu un salariu bun cu care putea sa asigure un trai cat de cat decent. Acum nu mai au nici un venit, trebuie sa ramburseze si un credit contractat de tatal lor
pentru nevoile familiei (suma neasigurata).
Este aceeasi familie despre care va vorbeam la subiectul UZUCAPIUNE postat intamplator la sectiunea DEZMEMBRAMINTE.
Pensie de urmas inca nu au primit pt ca, asta-i Sistemul - acorda pensia dupa ce moare si beneficiarul.
Ma intreb ce-o fi fost in sufletul acestui copil cand a vazut ca doi colegi ai sai care, au tata si mama, tata lucrand in strainatate si nu figureaza ca realizeaza venituri, au ridicat impreuna 13.000.000 lei in baza programului BANI DE LICEU (in situatia in care acestia se "sparg in figuri "cu telefoane mobile - "ultimul racnet" si alte asemenea, iar el se afla in imposibilitatea de a mai merge la scoala - care la momentul acesta este singura lui preocupare - in speranta ca, dupa absolvire va reusi sa gaseasca un servici care sa-i scoata din acest mare impas.)
Eu as merge pana acolo incat as cere in instanta ca, pt incompetenta, aroganta si dispretul secretarei, aceasta sa suporte toate consecintele (pot face dovada ca dosarul i-a fost prezentat, aceasta certificand sub semnatura documentele din dosar). Familia insa, se teme de o asemenea abordare intrucat, copilul are de sustinut anul acesta examenul de Bacalaureat si ar putea sa-i faca probleme.
Voi cum ati proceda intr-o astfel de situatie?

...din pacate, pe cale amiabila, problema nu mai poate fi rezolvata. Acum mingea e in poarta Ministerului si orice abordare ar provoca - probabil o avalansa de masuri disciplinare.croc wrote:;
daca nu prea invata si este la "mana" profesorilor, as incerca sa rezolv obtinerea banilor fara scandal, cat mai amiabil cu putinta;
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 41 guests