Reiau ce am scris in alt topic fiindca mi s-ar parea mai util sa-mi fi expus aici parerea. Desi sunt avocat, incerc sa-mi exprim punctul de vedere cat mai impersonal. Mai ales ca am ajuns in aceasta profesie venind din cea de consilier juridic, de a carei organizare am fost profund nemultumit.
Unificarea celor doua profesii ar fi o solutie pentru a stinge acest balci.
Totusi, animozitatile pornesc de la faptul ca pentru a deveni avocat dai examene peste examene si platesti taxe de te rupi, in timp ce pentru a fi consilier juridic e suficient un contract de munca relativ usor de obtinut. Prin urmare, avocatii sunt cei reticenti la fuzionare si nu se vor impaca usor cu intrarea in profesia lor pe baza unei "simple cereri".
Chiar si noile structuri ale consilierilor juridici se bazeaza doar pe statute adoptate in conditiile legii asociatiilor si fundatiilor, nu au taria legala precum institutia publica a Baroului ori a INM-ului. Dar asta e doar una din fisurile legii consilierilor, legiuitorul putea crea o autoritate unica la nivel nationala similara UNBR-ului care sa coordoneze profesia, pe care apoi o putea integra mai usor in UNBR.
Nu este admisibil sa faci trimitere in legea consilierilor la obligatii prevazute in alta lege (avocatura), dar sa nu obligi consilierii sa fie / devina membri ai unui organism unic care sa-i coordoneze. Ar fi ca niste obligatii sub conditie putatitva (ma oblig daca vreau), ceea ce e un nonsens. In prezent, daca vrei - faci parte dintr-o Camera a consilierilor - daca nu vrei - NU. Este o chestiune doar de optiune a exercitarii dreptului de asociere. Poate fi cineva exclus din profesia de consilier juridic (de ex. pt. malpraxis) de catre o Camera? Nu! Poate fi exclus doar din Camera, dar se poate inscrie intr-alta la fel de bine. Si atunci, ce rost mai au examenele, comisiile disciplinare, taxele, robele, stampilele, toate "imprumutate" de la avocati?
Fara a mai divaga pe acest subiect spinos, este, daca vreti, aceeasi animozitate a cetatenilor din statele vestice de a primi in U.E. tari sarace precum Romania si Bulgaria.
In final, integrarea se va produce (in ambele exemple), fie ca vor sau nu primitorii si primitii. In ce conditii... ramane de vazut. Probabil conform sistemului american, unde si magistratii si procurorii fac parte din Barou. Sau potrivit adagiului INTRA CINE VREA, RAMANE CINE POATE!
PS: daca avocatura, care mi s-a parut totusi o profesie "intredeschisa", este considerata neeuropeana, ce sa mai vorbesc despre notari?!? Acolo totul e deja bazat pe descendenta, locul in profesie se mosteneste, se poate vorbi deja de "sange de vita notariabila", sau de "os notaricesc"!
