MAFIA DIN LICHIDARI

[centu]

Ultimele schimbari aduse legislatiei in domeniul insolventei prin alin.3 al Legii nr.249 din 22 iulie 2005 au adus o crestere importanta a autoritatii creditorilor in cadrul procedurii. Acestia au capatat o pozitie mult mai buna, ei putand impune alegerea si schimbarea administratorului si a lichidatorului judiciar fara ca judecatorului sindic sa poata face altceva decat sa constate si sa adopte hotararea lor. Astfel, in locul preconizatului copil legitim numit "Legea insolventei", s-a nascut bastardul pe care-l putem boteza, fara jena, "Legea falimentului obligatoriu".

Cum era si de asteptat, aceasta modificare a fost primita in mod diferit de participantii la procedura instituita de Legea 64, astfel: majoritatea judecatorilor sindici au respirat usurati de banuielile de coruptie, debitorilor li s-a luat aerul, constientizand ca a zburat "puiul reorganizarii" cu tot cu ata, iar creditorii au jubilat legitim, mai ales cei bugetari (ei, insa, mai putin legitim, si-o sa spun si de ce, la momentul cuvenit). Membrii UNPRL n-au reactionat la unison; cei care stateau in prezidiu la intrunirile de gen si cei "cu cheag" din sala si-au frecat bucuros mainile (stiind ei de ce...!), ceilalti au inmarmurit realizand ca structura mafiota ANAF / AVAS / conducerea UNPRL + "cumetrii" celor 3 si-au adjudecat total piata lichidarilor judiciare lucrative.

Actuala procedura judiciara prevede, saraca, un prim stadiu in care se afla debitorul - acela de insolventa. Este stadiul in care se poate propune plan de reorganizare si, potrivit principiului preeminentei reorganizarii judiciare fata de lichidare si faliment, procedura ar trebui sa creeze debitorului perspective corecte si reale de a beneficia de promovarea a cel putin un plan de reorganizare, in situatia in care acesta ii este dezirabil. (Derutant e ca legea inca mai da creditorilor dreptul de a propune plan de reorganizare, fapt explicabil pe vremea capitalului preponderent de stat, dar complet inutil acum ca si-atunci; istoria nu comsemneaza nici macar un plan de reorganizare propus de creditori, chiar in vremile revolute, creditorii bugetari multumindu-se cu politica scutirii de datorii sau a reesalonarilor preferentiale pentru hoiturile industriale de stat).

Asadar, in stadiul insolventei, procedura trebuie inteleasa ca fiind, in special, in interesul debitorului si nu al creditorilor. E adevarat ca sansele de reorganizare erau si pana acum mai degraba iluzorii, dar prin noile prevederi, debitorul este dat "pe mana creditorilor" inca din faza insolventei; acestia putand sa-si instaleze "omul" care-l va duce implacabil, in faliment, metoda cea mai rapida si profitabila prin care creditorii pot obtine indestularea, fie ea si partiala. Urmarea este ca, legea devine si mai incoerenta cu ea insasi, fiind evident ca principiul enuntat al preeminentei reorganizarii e sabotat si aruncat in derizoriu, fiind de neconceput, in noile conditii, ca vreun plan de reorganizare sa fie adoptat, fie si in principiu. Si nici macar marele specialist pensionar Turcu n-a bagat de seama...

Pentru debitorul aflat in faliment, lucrurile nu stateau prea roz nici inainte si nici n-ar fi fost normal sa se simta prea bine in atari conditii, procedura trebuie sa curga in interesul creditorilor, asa ca n-am comentarii de facut. Dramatica devine, insa, conditia practicianului in insolventa desemnat ca lichidator. El devine fiul ploii si e condamnat "sa faca frumos" pe langa creditori, cel putin pana la prima lor adunare, altminteri risca sa fie inlocuit. Si daca n-a fost inlocuit la prima adunare, nu se cheama ca-i scapat de emotii, creditorii pot hotari oricand, arbitrar, sa-l inlocuiasca si nici n-au nevoie de vreun motiv serios pentru asta, e suficient sa "vrea" sau sa "fie convinsi" sa vrea.

Ce deranjeaza la culme nu este pozitia discretionara a creditorilor, ci a unora dintre ei, recte a creditorilor bugetari. Conform exigentelor regulilor statului de drept, dar si ale bunului simt, institutiile de stat ar trebui sa aiba o pozitie echidistanta, corecta si transparenta fata de fraierii de contribuabili. Mai mult, n-ar trebui sa intervina in nici un fel in favoarea vreunuia sau in devafoarea altuia, respectand principiile liberei concurente. Cand colo, ce face onor ANAF-ul si AVAS-ul?! Face liste ale lichidatorilor "agreati"...

N-a aflat nimeni care sunt criteriile de admitere pe aceste liste, dar sa nu ne creada atat de tampiti incat sa ne inchipuim c-ar conta criteriile mai mult decat spaga, cotizatiile, relatiile suspuse si circuitul "para-indarat" al unei cote din onorariul lichidatorului inspre niste buzunare bugetare sau spre niste conturi de partid...

Poate un ANAF (sau un AVAS) - mai intotdeauna creditor majoritar sa-si puna lichidatorul pe care il "vrea" muschii lui? Fireste ca poate!... Legea nici nu-l obliga sa-si explice in vreun fel optiunea. Ce invitatie mai transparenta la spagi si la cumetrii s-ar putea inventa prin lege?

Bugetarii ar trebui sa se abtina de la votul prin care se stabileste lichidatorul fiindca nu au competenta materiala de a se pronunta cu privire la nivelul profesional al practicianului in procedura insolventei - aceasta fiind apanajul UNPRL, iar celealte criterii, cum ar fi: celeritatea procedurii, nivelul de recuperare a creantelor, numarul de reorganizari judiciare incheiate - tin de hazard, sunt subiective si imposibil de cuantificat atata vreme cat nici o situatie de insolventa nu seamana cu alta. Singurul criteriu de care-ar avea dreptul sa uzeze este acela al optiunii pentru cel cu onorariu mai mic, dar asta se poate rezolva simplu.

Trebuie ca UNPRL-ul sa ia atitudine fata de mafia care s-a creat si care a confiscat intreaga profesie de practician in procedura Legii 64. Nu cer asta UNPRL-ului Arin Stanescu & Acolitii pe care-l aranjeaza de minune ultimele schimbari legislative si pe care noua lege a insolventei vine ca o izbavire de concurenta. Cei care vor sa reuseasca in aceasta profesie liberala fara sa dea spagi si sa pupe dosuri bugetare ori de partid trebuie sa stranga randurile, sa stabileasca cu proxima ocazie o grila de onorarii minimale care sa nu mai permita creditorilor bugetari sa fluture nici macar asa-zisul criteriu al "minimizarii costurilor administrative".

[sechmet]

Derutant e ca legea inca mai da creditorilor dreptul de a propune plan de reorganizare, fapt explicabil pe vremea capitalului preponderent de stat, dar complet inutil acum ca si-atunci; istoria nu comsemneaza nici macar un plan de reorganizare propus de creditori, chiar in vremile revolute, creditorii bugetari multumindu-se cu politica scutirii de datorii sau a reesalonarilor preferentiale pentru hoiturile industriale de stat).

Dar planuri de reorganizare propuse de debitori si care sa fi dat rezultate in sensul ca societatea si-a achitat toate datoriile si a inceput sa functioneze in profit pana la expirarea duratei reorganizarii, ai vazut?

Asadar, in stadiul insolventei, procedura trebuie inteleasa ca fiind, in special, in interesul debitorului si nu al creditorilor.

Debitorul care a devenit insolvabil punand in aplicare propriile planuri de afaceri, nu poate avea pretentia sa aiba avantaje din intrarea in procedura insolventei.
Cred ca te inseli cand spui ca aceasta etapa este in interesul debitorului si nu al creditorilor.
De fapt creditorii nu au interesul sa distruga o firma care poate functiona pentru ca este mai probabil sa-si incaseze creanta de la o firma care functioneaza decat de la una care nu mai functioneaza.
De asta este normal sa le apartina decizia cu privire la soarta unei firme insolvente.


In rest nu spui nimic deosebit fata de ceea ce stim ca se intampla cu toate profesiile liberale.

[fuji]

Din mesajul tau, am inteles ca esti practician in lichidari. Sau poate nu?

Am avut tangenta cu firme de acest gen(mai putin cu PF) si stiu ce fac si cum fac(pe englezeste) de f. multe ori. Astfel incat mi se pare firesc sa li se puna stavila. Insa cum romanul este invatat cu legea, se gasesc, bineinteles , si "anticorpi subtili"