contencios administrativ, civil, comercial???

Discutii privind Contenciosul Administrativ
Post Reply
elis

contencios administrativ, civil, comercial???

Post by elis » 20 May 2005, 12:56

O primarie a trimis unei societati comerciale o invitatie pentru a se prezenta pentru incheierea unui contract de concesiune pentru constructiile speciale proprietatea societatii, aflate pe terenuri din domeniul public sau privat administrat de primaria respectiva.
Pentru incheierea contractului, primaria cerea societatii sa identifice constructiile speciale care se afla pe astfel de terenuri.
La invitatie a fost anexat contractul de concesiune si o hotarare prin care consiliul local a aprobat concesiunea directa.
Societatea raspunde ca nu are nici un fel de constructii pe terenuri din domeniul public sau privat administrat de primaria respectiva si refuza sa semneze contractul de concesiune.
In privinta hotararii consiliului, face procedura prealabila conform art. 5 din fosta Lege nr. 29/1990, si apoi introduce actiune in contencios administrativ .
Actiunea este admisa si hotararea ramane irevocabila.

Dupa cateva luni, primaria, desi a pierdut procesul, trimite o somatie de plata pentru o anumita suma de bani, suma despre care pretinde ca ar fi datorata in baza contractului de concesiune (despre care sustine ca ar fi valabil chiar si fara semnatura "concesionarului").

Societatea refuza sa semneze si arata ca instanta a desfiintat hotararea prin care se aprobase "concesiunea directa".

Primaria introduce o actiune prin care cere obligarea societatii sa semneze contractul si plata redeventei incepand cu data comunicarii invitatiei de a incheia contractul de concesiune.

Actiunea a fost introdusa la tribunal, tribunalul a declinat competenta la judecatorie, iar aceasta a judecat.
S-a respins cererea primariei si recursul s-a trimis la curtea de apel care a calificat litigiul ca fiind de contencios administrativ si l-a trimis la tribunal.

Voi ce parere aveti cu privire la natura litigiului?

attorneyatlaw

Post by attorneyatlaw » 20 May 2005, 13:19

Legea contenciosului administrativ 554/2004 (care abroga Legea 29/1990) defineste in mod expres, la art. 2 alin 1 lit. c, actul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca
obiect:
- punerea in valoare a bunurilor proprietate publica
;
- executarea lucrarilor de interes public;
- prestarea serviciilor publice;
- achizitiile publice"
Personal cred ca contractul de concesiune de care vorbesti se incadreaza (macar in parte in masura in care se refera la terenuri proprietate publica) in dispozitiile de mai sus asa incat natura litigiului imi pare a fi de contencios administrativ.

elis

Post by elis » 20 May 2005, 16:45

Multumesc Atto.
Acum inteleg, dar inainte cum de a fost posibil sa considere Curtea de Apel ca ar fi competenta sectia de contencios administrativ a tribunalului.
In motivare se arata ca ar fi contract administrativ.
Interesant mi s-a parut ca desi am invocat in fata tuturor instantelor ca s-a desfiintat hotararea consiliului local care ar fi putut sta la baza acestui "contract", nimeni nu a luat in seama sustinerile mele, desi in acea hotarare era fixata si redeventa pe mp/teren.
La Curtea de apel, cand am luat cuvantul, instanta m-a tot intrebat in legatura cu posibila calificare juridica a "contractului".
Problema este ca nu eu am dat in judecata primaria ci primaria m-a dat pe mine, iar obiectul actiunii il constituie obligarea la plata redeventei din "contract", calculata in baza hotararii consiliului local desfiintata de instanta de contencios administrativ.

attorneyatlaw

Post by attorneyatlaw » 23 May 2005, 10:42

Pai eu zic ca era competenta sectia de contencios a tribunalului sa se pronunte.
Nu conteaza ca nu tu ai dat in judecata primaria ci ea pe tine caci se refera la executarea unui contract administrativ litigiul in cauza (plata redeventei face parte din executarea contractului, nu?) si atunci atragea competenta prevazuta art. 2 din L554/2004.
Apararea ta mi se pare a viza fondul cauzei, ce urmeaza a fi avut in vedere insa de instanta competenta.
Banuiesc ca de la Cutea de Apel litigiul s-a trimis spre rejudecare instantei competente, nu?
Cei de acolo poate (presupunand ca ar fi mai luminati) vor trebui sa ia in considerare si aceasta aparare, afara de cazul cand contractul este lovit de alte cauza de nevalabilitate care primeaza, facand inutila astfel cercetarea "fondului" cererii in pretentii introdusa de primarie.
Nu stiu daca am fost indeajuns de clara ca-s cam abulica azi

andriipopa75

cam tarziu, dar speta este interesanta

Post by andriipopa75 » 10 Oct 2005, 09:24

asa cum ai descris la inceput, este vorba de concesionarea unor terenuri proprietate publica si proprietate privata .

In cazul terenurilor proprietate privata a consiliului local, consider ca se aplica prevederile din dreptul comercial, fiind vorba de un act de gestiune al CL, in vederea obtinerii unor avant aje economice.

sechmet

Post by sechmet » 10 Oct 2005, 10:16

Contractele de concesiune intra sub incidenta Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Post Reply

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 26 guests