partaj

[Guest]

Stimata Doamna/Stimat Domn,
Va rog sa ma iertati pentru mesajul lung pe care il trimit, dar chiar nu mai stim la cine sa apelam, macar pentru un sfat sau o vorba buna. Pensiile mici ale parintilor mei (mama fiind chiar pensionata medical) fac astfel incat acestia sa nu isi poata permita sa angajeze un avocat, si de aceea apelam prin aceasta metoda la dvs, in speranta ca ne puteti ajuta macar cu un sfat sau o indrumare.
Povestea necazului familiei mele incepe in anul 1977, cand tatal meu s-a casatorit cu prima lui sotie, pe nume D.G. Cu banii rezultati din darurile de nunta au cumparat o casa in Bucuresti formata dintr-o camera, o sufragerie si un hol. Bucataria era un corp separat si insalubru situat undeva in mijlocul curtii, si mai aveau si o magazie la fel de insalubra. Potrivit legii de atunci, acestia aveau dreptul numai asupra casei, nu si al terenului, care apartinea statului. Dupa cativa ani, aceasta prima sotie a tatalui meu a fugit de acasa cu amantul ei (si cu fiul care in acte este trecut ca fiind al tatalui meu, dar despre care mama a declarat oficial la divort ca nu este al acestuia). La scurt timp dupa fuga de acasa, cei doi au divortat, dar nu au facut si partajul. D.G s-a casatorit cu amantul, iar tatal meu a cunoscut-o pe a doua lui sotie, mama mea, cu care s-a casatorit in a doua parte a anilor 1980. Dupa Revolutie, s-a dat legea conform careia oamenii puteau sa revendice pamantul pe care se aflau casele lor, iar mama si tatal meu au depus si o cerere in acest sens, ce le-a fost si aprobata, ei fiind cei stabiliti la adresa respectiva. In timpul ce s-a scurs de atunci si pana acum, eu si parintii mei am locuit in casa cumparata de tata, careia i-am adus imbunatatiri: am bagat apa, gaze,canalizare, am mai construit o camera, un hol, baie, bucatarie si garaj. Acum ceva timp, prima sotie a intentat actiune de partaj, revendincand jumatate din pamant (desi aceasta nu a cumparat pamantul impreuna cu tatal meu, ci doar casa, pentru ca asa spunea legea la acea vreme), dar si jumatate din casa (din toata casa, nu doar cele doua camere si holul cumparate de ea impreuna cu tata). Iar de-aici lucrurile devin din ce in ce mai neclare. Instanta a declarat nul deptul de proprietate al mamei mele asupra pamantului, si a cerut emiterea unuia nou, pe numele fostei sotii si al tatalui meu. S-a facut apel si toate demersurile posibile, dar decizia este finala.
Acum ne luptam pentru drepturile familiei noastre asupra casei in care locuim, sau mai exact, sa se recunoasca faptul ca doamna D.G. a cumparat doar doua camere si un hol (asa cum arata si actul de vanzare-cumparare din anii 70, si cum ea insasi a recunoscut in instanta, la proba cu martori) iar ca baia, bucataria si inca o camera au fost construite de parintii mei in anii 1990 si 2000, iar aceasta nu are cum sa ceara partaj pe un lucru care nu i-a apartinut niciodata.
Dar ne lovim de pereti la toti pasii, pentru ca in planul casei din anul 1939 sunt trecute si baia, bucataria si aceasta camera. S-a dat aprobare pentru ele inca de atunci, doar ca nu s-au mai construit pentru ca a venit al Doilea Razboi Mondial si proprietarii de atunci nu au mai avut bani.
Cumva,nu intelegem de ce, avocatii si judecatorul par a vedea numai acest act din 1939, fara sa ia in considerare procesele verbale ulterioare si toate documentele noastre de la alte institutii ale statului (cum ar fi istoric de rol) ce spun/arata clar din ce era compusa casa in anii 80, 90, 2000, si documentele si chitantele noastre care arata ca NOI am construit aceste camere.
Nu putem intelege cum instanta ignora acte peste acte si marturii ale martorilor in favoarea unui singur act, un plan al casei. La o adica, daca acest plan indica un bloc de 10 etaje, dar in final s-ar fi construit doar 3 camere, noi trebuie sa-i dam ei despagubire pentru un bloc, doar pentru ca asa apare in plan?? Nu intelegem deloc aceasta logica.
In plus, de curand a venit si un expert numit de instanta, care in raportul oficial a declarat ca terenul nostru de aproximativ 480 metri patrati nu poate fi partajat, si recomanda vanzarea acestuia si a casei (pentru ca noi nu avem cum sa ii dam bani pentru despagubire pentru partea ce i s-ar cuveni). Lucrul acesta ne-a adus la o si mai mare disperare atat pe mine si pe parintii mei, intrucat efectiv nu avem unde sa mergem altundeva. Noi am renunta bucurosi la tot terenul din jurul casei si ne-ar ajunge o simpla poarta de acces, daca asta ar insemna ca putem ramane in casa noastra. Si intrebarea noastra disperata este: chiar nu exista nicio modalitate de a ne face ascultati de instanta? Dupa ce ca i s-a acordat un teren pe care nu l-a cumparat si pe care nu a pus picior de 30 de ani, acum i se va acorda si drept asupra camerelor construite de noi? Dupa o viata intrega petrecuta in aceasta casa, sa fim nevoiti sa o scoatem la licitatie publica?

Oare in cazul nostru se aplica uzucapiunea asta despre care am citit pe internet?