Competenta teritoriala incuviintare executare silita
Încuviinţarea executării silite a unei creanţe prescrise. Invocarea excepţiei prescripţiei numai în cadrul unei contestaţii la executare şi nu din oficiu, de către instanţă, în cadrul procedurii necontencioase a încuviinţării executării silite.
Încuviinţarea executării silite se dă în procedură necontencioasă, fără citarea părţilor. În cadrul acestei proceduri, instanţa are numai obligaţia să verifice existenţa titlului executor, dar nu şi să invoce, din oficiu, prescripţia, căci într-o asemenea procedură nu se pot administra probe pentru o eventuală întrerupere a cursului prescripţiei.
Prescripţia creanţei poate fi invocată de debitoare doar ulterior pe calea contestaţiei la executare, în cadrul căreia creditoarea poate face probe în sensul întreruperii cursului prescripţiei.
Tribunalul Hunedoara-Secţia civilă-decizia civilă nr. 64/A/CC/11 iulie 2005.
No iaca si o explicatie

aham...kynes wrote:Bun, acestea fiind zise... ce se intampla daca eu cer ca Inalta Curte sa-mi incuviinteze executarea unei hotarari de doi lei...
Sau daca cer investirea la instanta de recurs, iar nu la prima instanta, cum zice legea?
deci asta se intampla cand folosesti capu????
TU nu poti sa ceri, pentru ca nu esti executor...
iar executoru fi prost.. dar nu e chiar idot sau debil si 3 articole din codu de procedura bag seama ca poa sa citeasca..
Ei, ei... ce rea esti...
Cand spuneam "eu cer", ma refeream la un "eu" generic...
Iar a te baza pe faptul ca executorii nu sunt idioti nu e o solutie, si cu atat mai putin un argument juridic...
Revenind la oi, asta cu absolutizarea contradictorialitatii si a altor principii nu tine...
Mai sunt si alte proceduri, foarte contencioase, dar necontradictorii... de ex. ordonantele presedintiale date fara citarea partilor, si alte asemenea...
E absurd sa sustii ca in astfel de cazuri instanta nu-si poate verifica competenta...
Solutia fiind fie sa citezi partile pentru a discuta exceptia, chiar daca specificul procedurii nu prevede citarea, fie sa declini, contradictorialitatea fiind intotdeauna asigurata in recurs...

Art. 334. - (1) Instanta isi verifica competenta din oficiu, putand cere partii lamuririle necesare.kynes wrote: Bun, acestea fiind zise... ce se intampla daca eu cer ca Inalta Curte sa-mi incuviinteze executarea unei hotarari de doi lei...
Sau daca cer investirea la instanta de recurs, iar nu la prima instanta, cum zice legea?
(2) Daca instanta se declara necompetenta va trimite dosarul instantei in drept sa hotarasca.
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 30 guests