Ma intereseaza interpretarea voastra a art. 4 alin. 1 din legea 469/2002 privind intarirea disciplinei contractuale, prin care se prevede obligatia creditorului de a percepe penalitati pentru fiecare zi de intarziere in cazul neexecutarii obligatiei debitorului intr-un termen de 30 zile de la scadenta.
Mi se pare firesc si just, avand in vedere scopul acestei legi, de intarire a disciplinei contractuale, pe de o parte si principiul libertatii contractuale, pe de alta parte, a interpreta acest articol in sensul acoperirii creditorului in situatia in care acesta nu a prevazut in contract un termen de percepere a penalitatilor, si nu in sensul ca penalitatile incep sa curga dupa 30 de zile de la scadenta. Daca in contract se prevede plata la livrare, apreciez ca din ziua imediat urmatoare debitorul datoreaza penalitati, acest articol aplicandu-se doar in cazul in care contractul dintre parti este descoperit in aceasta privinta.
Ma intereseaza acest aspect, deoarece lucrez intr-o companie internationala, care isi desfasoara activitatea numai pe baze contractuale foarte exacte. In acest sens, am nevoie de mai multe opinii "avizate"
Va multumesc!
penalitati in sensul legii 469/2002
Servus domnilor advocati!
Care va sa zica ....
"Art. 4.
(1) In contractele incheiate partile contractante vor prevedea ca, in cazul neindeplinirii in termen de 30 de zile de la data scadentei a obligatiilor prevazute la art. 3 alin. (1), debitorii sa plateasca, in afara sumei datorate, penalitati pentru fiecare zi de intarziere.
(2) In contractele comerciale dintre partile contractante, indiferent de forma in care acestea se incheie, in afara penalitatilor contractuale prevazute la alin. (1), pentru compensarea prejudiciului suferit de catre creditor ca urmare a indeplinirii cu intarziere sau a neindeplinirii obligatiilor asumate de debitor, se pot include si daune-interese pentru neexecutarea totala sau partiala a contractului, sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii (sic)."
Unde ati vazut dv. ca "se prevede obligatia creditorului de a percepe penalitati pentru fiecare zi de intarziere in cazul neexecutarii obligatiei debitorului"?Daca citim cu atentie textul legii, scrie ca "partile vor prevedea... se pot include..." Lipsa unei sanctiuni in norma juridica pentru situatia cind partile nu prevad ca debitorul sa plateasca penalitati, inseamna dupa cum am invatat cu totzi in anul I la Teoria Generala a Dreptului ca ne aflam in fata unei norme dispozitive, nicidecum a uneia imperative.
Eu apreciez... daca nu va e cu suparare, ca societatea multinationala in care lucrati dv. ar trebui sa angajeze niste juristi capabili, (nu ca pilele lun Stanoaica si a lun stegozauru de Dan Ioan Popescu care au supervizat/redactat mizeria asta de lege, dovedind cit au priceput din principiul libertatii contractuale) care sa poata printre altele, interpreta un text de lege. :twisted:
av. Dumitru Dobrev
P.S. Cred ca la sectiunea bancuri ar trebui trecut si acest articol din legea 469/2002
"Art. 5.
(2) Comerciantii, persoane fizice, care, cu rea-credinta stabilita in conditiile legii, nu isi indeplinesc obligatiile asumate prin contract, vor sista, de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice achizitii de bunuri mobile sau imobile."
In Revista Romana de Dreptul Afacerilor, numarul 2 (sau 3) pe 2003 este o critica devastatoare a acestei legi scrisa foarte bine de un lector de la Facultatea de Drept a UBB cu un umor fin in subtext, cum n-am mai vazut de la " Conflicte metodologice. D-l Petre Pandrea si controversa Tanoviceanu-Dongoroz", articol scris de Paul C. Vlachide intr-un numar al revistei Dreptul din toamna lui 1944 ( ultimul numar burghezo-mosieresc, dupa asta s-a chemat "Legalitatea populara").

Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 67 guests