Salut! Din cauza faptului ca pana nu de mult am fost avocat colaborator am avut ”sediul principal” la sediul beneficiarului = şi CIF-ul tot de la AFP unde îşi avea sediul profesional beneficiarul l-am luat. Acum m-am transferat in alt barou (situatia e cam aceeasi si in cazul schimbarii sediului beneficiarului) si implicit nu mai am acelaşi sediu cu beneficiarul, deschizându-mi propriul cabinet. Ce e de făcut în situaţia asta? Întâi anulare CIF la AFP care l-a emis şi apoi eliberare nou CIF acolo unde am cabinetul? Eu personal i-aş fenta pe ăştia în raza cărora am cabinetul, în sensul să-mi emită CIF şi între timp să fac anularea (prin poştă) a vechiului certificatului prin care s-a emis CIF-ul vechi. Azi sau mâine voi merge la AFP unde am sediul să văd ce e de făcut. Între timp, voi cam ce sugeraţi, ce informaţii aveţi în sensul ăsta? Trebuie trimis/prezentat şi înscrisul propriu-zis prin care s-a dispus acordarea CIF-ului?
Mulţumesc anticipat pentru răspunsuri!
Anulare CIF din cauza mutarii sediului avocatului?
Domnule Ianoş, nu vreau să fiu nesimţit dar sunteţi în afara discuţiei sau probabil credeţi că sunteţi pe alt forum. Avocaţii nu au nici o tangenţă cu ORC-ul. Între timp am rezolvat, miercuri iau cif-ul nou. Numărul va rămâne acelaşi, pentru că se alocă în funcţie de cnp, se va elibera un carton nou, pe care se va trece sediul nou, restul datelor rămânând aceleaşi.
Imi cer scuze daca v-am suparat cu ceva, este adevarat nu am nici o tangenta cu avocatii, din punctul vedere al pregatirii mele am considerat avocatii persoane fizice autorizate care sunt inregistrati prin ORC, tin evidenta in partida simpla la PFA-uri, dar ei sunt inregistrati prin ORC si codul fiscal este eliberat de la ORC prin Certificat de Inregistrare pe care se trece codul unic de inregistrare (codul fiscal). Probabil sunteti inregistrat direct prin finante, ma intereseaza subiectul, daca puteti va rog sa ma lamuriti cum vi s-a eliberat codul fiscal nou.
S-a anulat CIF-ul de către DGAFP în raza căreia am noul sediu şi tot ei îmi emit CIF nou. Sfatul meu este să nu mai daţi sfaturi gratuite când sunteţi pe lângă subiect. Nu că mă supăraţi pe mine, dar puteţi supăra de exemplu un avocat stagiar care citeşte ce aţi scris şi bate drumul la ORC ca să îşi ia CIF (Certificat de înregistrare fiscală care dă un cif - COD de înregistrare fiscală - adică numărul ăla în funcţie de cnp despre care vorbeam).
Who is online
Users browsing this forum: No registered users and 48 guests