Martin Oosting, Constantin Branzan
Rolul ombudsmanului ( avocatul poporului ) este prezentat in articolul de fata in mai multe etape: Institutia ombudsmanului, evolutia institutiei, ombudsmanului si celelalte institutii, costuri si avantaje.
Autorii dau intai definitia institutiei ombudsmanului. Astfel, ca institutie, ombudsmanul reprezinta un serviciu public care are drept sarcina principala investigarea masurilor guvernamentale ca raspuns al plangerilor venite din partea membrilor societatii. Institutia are doua caracteristici esentiale. Prima este independenta fata de organismele publice care cad sub incidenta preocuparilor sale, cea de-a doua are in vedere usurinta cu care cetateanul are acces la serviciile oferite publicului. Spre deosebire de judecatori, avocatul poporului nu are nici o imputernicire legala de a lua hotarari cu forta executorie. Influenta sa asupra administratiei se sprijina pe autoritatea sa. Ombudsmanul indeplineste o functie importanta si pentru administratie. El ofera acesteia informatii pretioase despre modul cum sunt percepute actiunile sale de catre cetateni. Din plangerile si reclamatiile adresate se pot trage concluzii importante. Din acest punct de vedere activitatile ombudsmanului contribuie la calitatea prestatiei guvernului. Prin publicarea rezultatelor investigatiilor si cercetarilor sale, ombudsmanului contribuie de asemenea la deschiderea guvernului, ceea ce este esential intr-o societate democratica.
In continuare autorii prezinta evolutia institutiei ombudsmanului. Prima tara care a numit un ombudsman, in anul 1909, a fost Suedia urmata de Finlanda in anul 1919 si Danemarca in 1955. La sfarsitul anului 1996, numarul tarilor in care aceasta institutie exista a ajuns la 85. Din anul 1995 Uniunea Europeana isi are propriul ombudsman. Autorii mai informeaza ca denumirea institutiei difera de la o tara la alta, in tarile nordice folosindu-se cea de "ombudsman", in timp ce in alte tari titlul exprima ceva din rolul acestuia, cum ar fi Protectorul Public sau Avocatul Poporului. Aparitia ombudsmanului a insemnat faptul ca a trebuit sa lupte ca sa-si cucereasca locul firesc inauntrul sistemului existent. Organismele guvernamentale implicate nu numai ca au fost obligate sa se obisnuiasca cu prezenta unui nou "caine de paza", dar au invatat si ca ombudsmanul, prin observarea impartiala a situatiei lor, poate contribui la imbunatatirea activitatilor pe care le desfasoara. Cateva din nerealizarile cele mai evidente sunt, de exemplu, intervalul mare de timp necesar rezolvari plangerilor si cererilor si lipsa informarii petitionarilor cu privire la evolutia si rezultatele celor reclamate. Autorii sunt de parere ca ombudsmanul poate juca un rol pozitiv in evaluarea anumitor decizii cu privire la implementarea legislatiei, in functie de intinderea atributiilor sale fata de cele ale instantelor de judecata si, in mod cu totul particular, asupra problemelor ce vizeaza daca tara in chestiune are instante de contencios administrativ separate. Ombudsmanul are in plus un rol de educator, de a informa cetatenii despre drepturile lor fata de guvern.
Ombudsmanul se afla in stransa corelatie cu celelalte institutii. El raporteaza parlamentului , ceea ce inseamna ca institutia nu submineaza responsabilitatea parlamentului de a controla executivul. In anumite situatii ombudsmanul indeplineste rolul tribunalelor pentru plangeri marunte. Din punct de vedere al protectiei legale ombudsmanul si instantele joaca roluri complementare. Pozitia si functia parchetului sunt fundamental diferite de cele ale ombudsmanului, care investigheaza faptele sau masurile autoritatilor ca raspuns al unor plangeri primite de la populatie, insa complet independent de stat.
Autorii continua prezentarea din perspectiva costurilor si avantajelor. Problema costurilor joaca un rol important in orice dezbatere asupra ombudsmanului. Ar fi contraproductiv sa fie numit un ombudsman daca resursele materiale si cele umane nu ar fi disponibile.
Infiintarea unui birou al ombudsmanului trebuie sa fie privita ca o investitie in calitatea democratiei ce trebuie faurita intr-un stat de drept in care exista relatie de buna colaborare intre putere si comunitate.
Mentionam, asa cum a facut si redactia revistei Dreptul, ca articolul prezentat a fost depus la redactie cu mai mult de o luna inainte de publicare Legii nr. 35/1997. Asadar autorii nu au facut nici o referire la prevederile noii legi.
Slaba recenzie facuta de mine in anul I. Dar macar ai un articol din dreptul acolo si niste autori.
era sa uit pe aia... note de subsol: Articolul a aparut in revista Dreptul, nr. 5/1997, Martin Oosting, presedintele Institutului International al Ombudsmanilor, Ombudsmanul National al Olandei; Constantin Branzan, Judecator - Curtea de Apel, Bucuresti; I. Deleanu, A. Iorgovan, F. Vasilescu, I. Vida, Constitutia Romaniei, comentata si adnotata, Bucuresti, 1992, p. 132
vezi si noua constitutie etc.